Alunecarile de teren

Alunecarile de teren

Studiul geotehnic este o documentatie tehnica ce analizeaza stratificatia terenului, adancimea nivelului freatic, adancimea optima de fundare a constructiei, capacitatea portanta a solului, furnizand inginerului proiectant al structurii de rezistenta informatiile necesare pentru a dimensiona corect fundatia cladirii. Acesta nu se rezuma doar la realizare de noi constructii, ci si la modernizarea, extinderea, realibitarea sau extinderea uneia vechi. Tot studiul geotehnic ofera solutii pentru alte categorii de lucrari cu ar fi stabilizarea unei alunecari de teren ce pune in pericol un anumit obiectiv (ex: o casa, un drum) sau ofera tehnologii de imbunatatire a terenurilor de fundare.

Importanta studiului geotehnic este foarte mare dintr-un motiv foarte simplu. Daca la toate celelalte elemente ale unei constructii (pereti, stalpi, acoperis, grinzi) se poate interveni relativ usor, la fundatii este extrem de greu si de costisitor sa se intervina dupa ce acesta a fost construit. De altfel, studiul geotehnic este atasat la Cartea Tehnica a Constructiei si devine unul din actele juridice importante atunci cand proprietatea este asigurata sau revanduta.

La cumpararea unui teren, de asemenea, trebuie sa se tina cont de efectuarea unei analize geologice a terenului pentru preintampinarea unor eventuale neplaceri. Prin asta ne referim la cumpararea unei suprafete de teren pe care vreti sa construiti un imobil, astfel, este indicat sa cereti un studiu geotehnic pentru a determina caracteristicile acelui teren. In cazul in care structura solului nu este corespunzatoare, este foarte posibil ca dupa cumpararea terenului sa aveti surpriza de a cheltui pe fundatie mult mai mult decit pe structura.

La baza elaborarii studiului stau urmatoarele lucrari si date:

• cartarea geologica a unui areal larg pentru intelegerea succesiunii formatiunilor geologice si dispozitia lor spatiala,
• cartarea hidrogeologica a teritoriului si arealelor limitrofe pentru: conturarea capacitatii subteranului de a inmagazina apa,
• intelegerea raporturilor dintre frontierele de alimentare si de drenaj, stabilirea dinamicii curgerii apelor subterane si a potentialului acvifer al regiunii,
• culegerea de informatii despre lucrari geologice si hidrogeologice executate anterior in regiune, a caror interpretare si prelucrare creeaza o imagine asupra prezentei apelor subterane si calitatea acestora,
• date privind regimul climatic al regiunii,
• structura si regimul hidrologic al retelei hidrografice si raporturile acesteia cu apele subterane,
• date privind parametrii hidraulici de curgere a apelor subterane pentru dimensionarea surselor de apa subterana.

In Romania inca nu se acorda importanta cuvenita acestui studiu, in Europa de Vest si in S.U.A., asigurarile sunt extrem de costisitoare in lipsa studiului geotehnic sau a altor documente din Cartea Constructiei.

Prin alunecare de teren se intelege deplasarea unei portiuni formata din roci pe o suprafata inclinata (versant). Alunecarile de teren se produc in zonele in care solul este format din diferite tipuri de argila care au proprietatea de a se umfla atunci cand sunt imbibate cu apa (dupa o perioada cu ploi multe).

Multe din aceste alunecari se produc in zone nelocuite pentru ca pamantul argilos este moale si oameii nu isi construiesc case in aceste zone, cateodata insa alunecarile pot afecta si zone populate, pentru a nu se intampla acest lucru se construiesc in aceste zone baraje (stavilare) care sa opreasca pamantul si acesta sa nu distruga gospodariile oamenilor.

In cele mai multe cazuri, alunecarile sunt cauzate de existenta unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafete de alunecare, fie pentru ele insele fie pentru alte roci aflate pe suprafata lor . Pe langa panta versantului acesta este unul din factorii care pot declansa alunecarile de teren. Factorii care cauzeaza aceste alunecari sunt : apa, defrisarile, cutremurele, eruptiile vulcanilor etc. Perioada de pregatire a alunecarilor de teren poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta.

Cele mai frecvente alunecari de teren se decalnseaza primavara, cand cantitatea de precipitatii este mai mare si mai exista si fenomenul de topire a zapezilor ; si toamna este un anotimp in care se produc multe alunecari de teren din cauza ploilor abundente.

Una din cele mai distrugatoare alunecari de teren din Europa s-a produs in anul 1963 in Italia, pe raul Piave. In anii 50, aici a fost construit un baraj cu o inaltime de 265m, in spatele caruia s-a format un lac de acumulare foarte mare cu 150 milioane metri cubi de apa, lung de 7 km si lat de 300m. Constructia barajului s-a facut fara sa se tina cont de structura geologica a zonei, unde se aflau o multitudine de roci fisurate care prezentau pericol de prabusire, astfel ca o bucata imensa de roca s-a desprins ( 250 milioane metri cubi) si a cazut in lac, in urma impactului valul format a depasit cu mai mult de 100m inaltimea barajului si apa s-a revarsat peste localitatile din jur.

Si in Romania au avut loc astfel de acumulari de teren, in anul 1837, in urma unui astfel de fenomen s-a format Lacul Rosu, un versant al muntelui a alunecat in raul Bicaz formant astfel un baraj natural in urma evenimentului in spatele barajului s-a acumulat multa apa si astfel a aparut Lacul Rosu.

Pe langa fenomenele de eroziune, in regiunile cu relief accidentat, o forma frecventa de degradare a terenurilor o constituie alunecarile de teren. Alunecarile de teren reprezinta fenomene naturale care au avut loc in trecut si continua si in prezent in toata lumea cu intensitati diferite, in functie de conditiile naturale locale.
    Prin aparitia brusca si neprevazuta, prin pagubele mari pricinuite centrelor populate, cailor de comunicatii, alunecarile de teren sunt incluse in categoria cataclismelor naturale, alaturi de inundatii si cutremure.
Alunecarile se intalnesc pe toate folosintele agricole, in unele zone chiar si in intravilan.Extinderea suprafetelor afectate de alunecari si reactivarea unor alunecari stabilizate au loc in perioadele bogate in precipitatii.
Zonele cele mai expuse la alunecari se intalnesc in Podisul Moldovei, Subcarpati, in special in zona de curbura, Campia Transilvaniei, in partea centrala si sudica, Podisul Tarnavelor si Platforma Somesana.
Combaterea alunecarilor si luarea in cultura a terenurilor alunecate reprezinta actiuni complexe, care prezinta dificultati tehnice si conduc la cheltuieli foarte mari, de aceea trebuie sa se puna un accent deosebit pe prevenirea acestui fenomen.
Cauzele si factorii care conditioneaza alunecarile de teren Alunecarile reprezinta deplasari spontane naturale ale unor mase de pamant spre baza versantilor sau taluzurilor, ca urmare a pierderii stabilitatii masivelor de pamant de pe versanti, taluzuri sau maluri.
Alunecarile de teren se datoresc interactiunii unor factori naturali si activitatii omului. Dintre factorii naturali un rol deosebit revine reliefului, apei, solului, rocii, eroziunii si folosintei terenului, iar dintre fortele care determina miscarea maselor de pamant un rol hotarator il are propria greutate.
Alunecarile se produc ca urmare a modificarii fortelor interne sau externe, care asigura stabilitatea versantilor sau a taluzurilor si a inrautatirii caracteristicilor de rezistenta a pamantului, supus alunecarii.
Factorii cauzali ai alunecarii sunt: gravitatia, actiunea apei, act iunea omului, miscarile tectonice si seismice.
Apa in exces contribuie la reducerea stabilitatii versantilor, taluzurilor si a malurilor printr-o serie de actiuni. Astfel, apa subterana contribuie la marirea greutatii masivului alunecator, in cazul argilelor plastice si a marnelor, greutatea creste cu circa 500 kg/m³ si o data cu aceasta si presiunea asupra straturilor inferioare.
Apele freatice prin umezirea suprafetei de alunecare, a contactului stratelor argiloase cu cele necorozive (nisip, pietris) duc la scaderea considerabila a rezistentei mecanice a pamantului pe suprafata de contact, favorizandu-se alunecarea stratelor superioare celor argiloase.
Apa de suprafata, provenita din precipitatii, diminueaza stabilitatea versantilor prin umezirea pamantului, ridicarea nivelului apei freatice prin infiltrare, prin erodarea terenului si formarea ravenelor, prin erodarea malurilor cursurilor de apa, fapt care duce la distrugerea reazemului natural al versantilor. Conditii propice de aparitie sau reaparitie a alunecarilor, le creeaza ploile cu intensitate mica, dar cu durate mari, precum si topirea lenta a zapezii, deoarece acestea favorizeaza infiltrarea apei in sol, imbibarea cu apa a acestuia, alimentarea straturilor profunde.
Pot astfel sa apara alunecari de adancime, ca urmare a cresterii greutatii masivului sau curgeri de suprafata ale stratului inmuiat.
Omul, ca factor cauzal, favorizeaza alunecarile prin lucrari de ret inerea apei pe versanti (canale, bazine de acumulare, terase), prin indepartarea sprijinului natural al versantilor, taluzurilor sau malurilor, prin sapaturi pentru canale, cariere, cai de comunicatii, prin defrisarea padurilor de pe terenurile predispuse alunecarilor si prin executarea de constructii, depozite de materiale si alte obiective, care contribuie la cresterea greutatii sau la producerea de vibratii.
Factorii conditionali care favorizeaza alunecarile sunt: relieful, roca si crapaturile de pe terenurile alunecatoare. Relieful, prin inclinare si gradul de framantare al versantilor, contribuie la declansarea si amploarea alunecarilor, rol hotarator avand inclinarea (panta) versantilor, pericolul crescand o data cu aceasta, in special, cand alterneaza pe versanti straturi permeabile cu straturi impermeabile, inclinate in sensul pantei.
Roca, prin natura sa, prin compozitia granulometrica, prin permeabilitate, prin inclinare si directia de inclinare influenteaza in mare masura alunecarile de teren. Astfel, rocile necoezive, ca nisipul si pietrisul si cele cu coeziune mare nu sunt afectate de alunecari. In schimb argilele, cele nisipoase si marnele, imbibate cu apa, isi pierd coeziunea, devin plastice si chiar curg, prezentand in felul acesta un potential ridicat de alunecare, in special, cand directia de inclinare corespunde cu inclinarea versantului.

Solul influenteaza alunecarile prin infiltratie si permeabilitate; solurile permeabile permit infiltrarea apei pana la straturile formate din roci plastice, care imbibate cu apa constituie patul pe care va avea loc alunecarea. Solurile argiloase, prin uscare, favorizeaza aparitia crapaturilor si implicit a alunecarilor de teren.

Procesele gravitationale afecteaza in general materialele care rezulta in urma proceselor de meteorizare, deplasandu-le din regiunile inalte catre cele mai joase. Exista insa cazuri frecvente de dislocare si deplasare a rocilor “in loc” (care nu au suferit procese de meteorizare).

Miscarea materialelor se face in doua moduri:

1. prin autodeplasare (prabusiri, rostogoliri de grohotisuri, de blocuri mari de roca etc. ),

2. prin intermediul unui agent sau transportator.

Miscarea materialelor prin intermediul unui agent se numeste - transport si este realizata de catre: rauri, ghetari, apa marii, vant.

Deplasarea materialelor se poate realiza insa si “de la sine” - autodeplasare, agentul care pune in miscare depozitele de versant si rocile fiind insasi gravitatia. Procesele declansate si intretinute de gravitatie (procese gravitationale) conduc la formarea unui relief complex

- Relieful gravitational. Punerea in miscare a materialelor este conditionata de:

Gravitatie - ca forta generala si permanenta se manifesta prin unghiul local al versantului (componenta care actioneaza paralel cu planul inclinat se numeste si forta de tractiune, acesteia i se opune forta de frecare). Astfel panta terenului poarta un rol foarte important in deplasarea materialelor. Cu cat panta este mai mare (mai aproape de 90°), cu atat forta gravitationala se manifesta mai intens si viceversa.

Greutatea materialelor - ca forta motrice, are importanta in realizarea momentului de punere in miscare a materialelor, in viteza deplasarii, in incetarea miscarii.

Forta necesara pornirii unei mase, la panta egala, este cu atat mai mare cu cat greutatea materialelor este mai mare; cu cat panta este mai mare, cu atat forta necesara pornirii este mai mica. Dupa cum se asociaza cele trei elemente - gravitatie, panta, masa de materiale, depinde realizarea pragului de declansare a deplasarii materialelor si a pragului de oprire a acestora (greutatea ramane pe loc - echilibru stationar).

Procesele de deplasare a materialelor pe versanti sunt influentate si de:

- gradul de coeziune a rocilor (rocile necoezive fiind nisipul, pietrisul necimentat, argila – au mobilitate mare);

- prezenta apei;

- gradul de acoperire cu vegetatie.

Clasificarea deplasarilor se poate face dupa diferite criterii: viteza, natura litologica, individuale sau in masa, in functie de panta, forma pe care o imbraca deplasarile etc.

Pentru evolutia versantilor este importanta clasificarea dupa viteza de deplasare, astfel se disting:

-deplasarile bruste (rapide) - prabusiri (rostogoliri, naruiri), alunecari de teren, scurgeri;

-deplasarile lente - deplasari uscate lente, creepingul, deraziunea (coraziunea), sufoziunea, tasarea, solifluxiunea.

-deplasarile bruste (rapide) pot avea loc in prezenta apei

-deplasarile uscate sau in prezenta apei, dar nu ca agent, ci ca factor de conditionare

- deplasarile umede - prabusirile - sunt caderi bruste, fie ale materialelor devenite mobile in urma proceselor de dezagregare, fie a maselor de materiale de tipul blocurilor stancoase sau a depozitelor sedimentare.

Se deosebesc: prabusiri individuale si prabusiri in masa

Prabusirile individuale - implica desprinderea si caderea unor fragmente, bucata cu bucata, a materialului dezagregat. Procesul se produce ritmic si se realizeaza in functie de cauzele locale si cele anotimpuale.

Deplasarea materialelor se poate face prin cadere libera, cand panta este foarte mare (aproximativ 90%), prin rostogolire in lungul pantei, cand aceasta este mai redusa sau se poate deplasa prin salturi.

In urma acestor procese, la baza versantilor abrupti supusi dezagregarii se formeaza:

- trene de grohotis - cand abruptul are o panta uniforma pe toata latimea lui;

- conuri de grohotis - cand deplasarea se realizeaza in lungul unui canal (rezultat si el fie prin dezagregare, fie prin avalanse).

Prabusirile in masa sunt deplasari bruste (naruiri, surpari) care afecteaza un volum mare de material; se mai numesc prabusiri de versant.

Fenomenele respective sunt intamplatoare si au loc cand dezechilibrele de versant se produc in urma unor fenomene naturale sau antropice deosebite (cutremure, ploi torentiale, explozii, eruptii vulcanice).

Asemenea prabusiri afecteaza si golurile subterane (pesteri, tuneluri), fie ca sunt antropice (galerii de mina, exploatari de sare). Deplasarile se pot face prin cadere libera sau pot aparea combinate cu miscarile de translatie, cu cele de rostogolire (prabusiri, alunecari).

Ex: Lacul Rosu - creat pe raul Bicaz in 1837 ca urmare a unei prabusiri.

Pe versantii a caror instabilitate este determinata de eroziune fluviatila, de abraziune marina (care creeaza nise la baza lor), prabusirile se fac sub forma de naruire.

Deplasarile in masa intra in categoria fenomenelor de risc natural

Alunecari de teren (landslide - engleza; glissement de terrain - franceza) -sunt deplasari plastice ale maselor sau materialelor, care au loc in lungul versantilor sub efectul gravitatiei.

Notiunea de “alunecare de teren” desemneaza atat procesul de deplasare, cat si forma de relief rezultata. In limbajul popular la noi in tara exista o serie de termeni sinonimi alunecarii: pornitura, fugitura, rapa, hartoape, vartoape, glimei, coparsaie, tiglai etc.

Alunecarile de teren se produc cu viteze variabile, dar in general sunt deplasari rapide, reprezentand un mod de “evacuare” rapid a materialelor de pe versanti.

La un proces de alunecare, masa de pamant este separata de roca in loc printr-un plan de alunecare.

Cauzele alunecarii sunt de trei feluri:

1. CAUZE POTENTIALE,

2. CAUZE PREGATITOARE,

3. CAUZE DECLANSATOARE.

CAUZELE POTENTIALE sunt legate de existenta a trei factori care se cumuleaza simultan in

19

acelasi loc (regiune): o ROCA, o PANTA, o APA. ROCA, pentru a deveni favorabila procesului de alunecare trebuie sa fie plastica si sa fie omogena sub raportul texturii, sau sa fie in alternanta cu orizonturi permeabile de roci sedimentare.

Planul de alunecare se plaseaza la nivelul stratului impermeabil si obligatoriu e total plastic.

Procesul de alunecare este cauzat de existenta unor mase de argile sau de formatiuni argiloase, care joaca rolul de ORIZONT DE ALUNECARE ( pentru ele insasi sau pentru rocile ce li se suprapun).

PANTA devine eficienta in declansarea alunecarii atunci cand componenta tangentiala a fortei de gravitatie depaseste limita de rezistenta (limita de plasticitate) a masei de pamant (panta se constituie intr-un element morfometric care asigura deplasarea).

Cele mai frecvente alunecari se produc pe pante mai mari de 10°, 15°; exista insa probabilitatea alunecarii la inclinari mai mici in functie de calitatea rocii si de volumul de apa inmagazinat in roca (montmorillonit - alunecarile se produc la pante de 2°, 3°).

APA este elementul care controleaza declansarea si mentinerea procesului de alunecare. Apa determina starea de plasticitate a materialelor argiloase si care prin inmagazinarea ei in roca si contribuie la micsorarea fortei de rezistenta a acesteia. Umectarea poate fi totala sau partiala; la alunecarile tipice umectarea cuprinde „talpa alunecarii” si masa ce va aluneca, dar cand limita de plasticitate a argilei este depasita alunecarea se transforma in curgere.

CAUZELE PREGATITOARE sunt cele care conduc la starea de instabilitate: abundenta apei (provenita din ploi, topirea zapezii, ape subterane), marirea greutatii maselor prin inmagazinarea unui volum de apa; eroziunea laterala a raurilor; producerea de vibratii in masa versantilor; cutremure (creeaza crapaturi si apa se infiltreaza) sau impuse de actiunile antropice (sectionarea versantilor; supraincarcarea versantilor cu constructii; circulatia vehiculelor grele; defrisari).

CAUZELE DECLANSATOARE presupun cumularea in timp a celor anterioare si ruperea echilibrului.

EVOLUTIA PROCESULUI:

- faza pregatitoare, de alunecare lenta, incipienta (nu este depasit pragul geomorfologic),

- alunecarea propriu-zisa,

- faza de stabilizare naturala.

Declansarea alunecarii si evolutia alunecarii se poate produce brusc fara aparitia unor fenomene pregatitoare sau, din contra, poate aparea faza pregatitoare.

Alunecarea propriu-zisa - masele de pamant se deplaseaza cu viteze relativ mari, cu zgomot, iar procesul de deplasare rapida, cu viteze de 0, 3-0, 5 m/s, dureaza cateva minute sau cateva ore, dupa care are loc o relaxare a vitezei de deplasare, ajungandu-se la 10-15 m/an (SUA considera alunecari foarte lente v<l, 5 m/an).

Viteza de alunecare este diferita in masa alunecarii - cu valori mai mari in partea centrala si este mai mica pe margini.

Faza de stabilizare se realizeaza cand toate fortele interne care au declansat alunecarea au intrat in echilibru relativ si cand, in cadrul alunecarii respective, 5-6 ani consecutivi nu s-a inregistrat nici o deplasare a alunecarii.

ELEMENTE COMPONENTE ALE UNEI ALUNECARI

Rapa de desprindere - este locul de unde se desprinde masa care aluneca. Rapele de

20

des-prindere apar in relief sub diferite forme (perete abrupt, arcuit, rectiliniu etc. ) si cu dimensiuni care variaza de la cativa cm la peste 100 m.

Corpul alunecarii - reprezinta masa alunecata si poate prezenta infatisari diferite;

Microforme - apar pe corpul alunecarii sau in partea terminala a acestuia, respectiv pe fruntea alunecarii.

TIPURI DE MICROFORME:

ONDULARI SAU ZBARCITURI TRANSVERSALE SI LONGITUDINALE;

CRAPATURI IN MASA ALUNECARII;

TREPTE DE ALUNECARE; VALURI DE ALUNECARE;

MICRODEPRESIUNI (situate pe valurile de alunecare sau pe trepte).

Fruntea alunecarii - reprezinta partea terminala a partii alunecate (aceasta se opreste fie pe panta, fie pe un loc mai putin inclinat, lunca, terasa).

Patul alunecarii sau suprafata de alunecare constituie baza corpului alunecarii.

Jgheabul de alunecare - in general se individualizeaza la alunecarile cu dezvoltare lineara.

ELEMENTE MORFOMETRICE ALE UNEI ALUNECARI In profil longitudinal:

- INALTIMEA RAPEI DE DESPRINDERE,

- LUNGIMEA ALUNECARII - este lungimea dintre fruntea rapei de desprindere si fruntea alunecarii,

- LUNGIMEA CORPULUI ALUNECARII,

- DISTANTA - lungimea depresiunii de alunecare dintre rapa de desprindere si corpul alunecarii. In profil transversal:

- LATIMEA ALUNECARII.

Raporturile dintre aceste elemente morfometrice indica stadiul de evolutie a alunecarii si dinamica alunecarii.

Masuri de prevenire a alunecarilor de teren Combaterea alunecarilor de teren se face prin lucrari de o complexitate tehnica deosebita, care se proiecteaza pe baza unor studii de specialitate si care necesita cheltuieli foarte mari. De aceea, este preferabil sa se aplice lucrari de prevenire, care sunt mai simple, put in costisitoare si pot fi deosebit de eficiente daca sunt bine alese si aplicate cu consecventa.
Prezentarea factorilor cauzali si favorizanti ai alunecarilor de teren permit sa se aprecieze suprafetele care sunt predispuse alunecarilor.
Pe de alta parte, alunecarile stabilizate se pot reactiva daca apar conditii favorizante naturale sau legate de activitatea omului.
Masurile de prevenire trebuie aplicate atat pe terenurile cu potential de alunecare, cat si pe terenurile cu alunecari stabilizate.
Aceste masuri urmaresc sa inlature cauzele care pot declansa alunecarile, sa contribuie la ridicarea stabilitatii versantilor.
O prima problema se refera la alegerea folosintelor care trebuie sa se faca in functie de criteriile de pretabilitate fata de sol si condit iile climatice.

In general, masurile urmaresc refacerea structurii interne a pamanturilor alunecate prin cresterea coeficientului de frecare si prin cresterea coeziunii dintre particulele constituente;

• marirea rezistentei la rupere a masei alunecate;

• evitarea umectarii masei de pamant prin reducerea infiltratiei sau prin coborarea nivelului freatic (lucrari de drenaj a izvoarelor, a ochiurilor de apa in areale cu exces de umiditate).

Amintim mai jos cateva dintre aceste masuri:

- pentru fixarea rapelor de desprindere a maselor alunecate se planteaza masa alunecata si rapa de desprindere cu specii forestiere sau cu specii pomicole mari consumatoare de apa (ex. catina);

- efectuarea santurilor de coasta - acestea se taie amonte de rapa de desprindere si au rolul de a dirija apele scurse pe versant, in afara suprafetei alunecate;

- realizarea de drenuri, care pot fi: - superficiale (canale, santuri adanci taiate in masa alunecata pentru colectarea surplusului de apa din alunecare);

- verticale - care urmaresc atat uscarea masei alunecate cat si coborarea nivelului panzei freatice sub suprafata de alunecare;

- realizarea unor constructii de sprijin, pentru protectia cladirilor si cailor de comunicatie, drumurilor etc.;

- uscarea masei de pamant printr-un sistem de rezistente electrice sau congelarea masei de pamant pentru cresterea rezistentei ei.

Protectie mai buna, asigura culturile care umbresc mai bine solul si astfel previn formarea crapaturilor, cele mari consumatoare de apa in perioadele cu ploi abundente si care necesita un numar redus de lucrari agricole (treceri cu agregatele care produc trepidatii).
Aceste condit ii sunt indeplinite de pajistile naturale, de cerealele paioase, leguminoasele pentru boabe, culturile furajere si pasunile rational folosite. Pentru a nu favoriza acumularea apei in sol, araturile pe aceste terenuri trebuie netezite, iar in zonele si in anii mai bogati in precipitatii, pe solurile cu un continut mai ridicat in umiditate, aratura se poate executa chiar pe linia de cea mai mare panta, din deal in vale.
Pe aceste terenuri nu se vor executa, pentru combaterea eroziunii, lucrari de retinere a apei (canale, valuri de pamant, terase orizontale).
Impadurirea terenurilor alunecatoare trebuie privita sub doua aspecte, pe de o parte, speciile silvice pot reduce stabilitatea versantilor prin greutatea proprie si prin eforturile generate de vant, iar pe de alta parte previn alunecarile prin consumul mare de apa si drenarea in felul acesta a solului, prin prevenirea formarii crapaturilor si prin fixarea solului de sistemul radicular. Impadurirea terenurilor poate fi inlocuita de plantatii de nuci, care, prin sistemul radicular puternic pivotant si fasciculat, asigura fixarea si drenarea biologica a solului. Plantarea de nuci nu exclude folosirea celorlalte masuri de prevenire.
O alta masura de prevenire se refera la controlul suprafetelor predispuse alunecarilor pentru a depista aparitia unor crapaturi, urmata de astuparea acestora cu pamant bine compactat, evitandu-se in felul acesta patrunderea rapida a apelor de suprafata catre stratul alunecator.
Netezirea, pe terenurile arabile, a formelor de relief existente pe versanti, pentru a asigura eliminarea apei din micile depresiuni, contribuie, de asemenea, la prevenirea atat a alunecarilor, cat si a reactivarii alunecarilor stabilizate.
Netezirea poate fi asociata cu executarea unor santuri pentru evacuarea apei din depresiunile inchise, care nu se pot nivela.
In afara de aceste masuri generale, pe terenurile predispuse alunecarilor, se interzice defrisarea plantatiilor silvice, amplasarea de constructii si depozite grele, trasarea de cai de comunicatie, efectuarea de sapaturi la piciorul unor versanti amenintati de alunecare.

Bibliografie

Revista Arborele Lumii

Combaterea eroziunii solului - Institutul Politehnic

Encarta 2000

Suport de curs - GEOMORFOLOGIE