|
|
|
Modalitati de contractare a datoriei publice
Emiterea titlurilor de stat in Romania se face de catre Ministerul Finantelor Publice, care are ca agent pentru operatiunile de vanzare, decontare, transport si depozitare Banca Nationala a Romaniei. B.N.R., la randul ei, poate delega toate responsabilitatile sau numai o parte dintre acestea intermediarilor pietelor primare sau altor agenti, cu aprobarea Ministerului Finantelor Publice. Acest lucru nu exonereaza insa de raspundere Banca Nationala, privind garantarea unor operatiuni corecte cu titlurile de stat.
B.N.R. are urmatoarele atributiuni in acest domeniu:
a) reglementeaza si supravegheaza vanzarile titlurilor de stat (pe piata primara), precum si tranzactionarea acestora intre detinatorii inregistrati (pe piata secundara);
b) autorizeaza si supravegheaza intermediarii pe aceste piete.
In cadrul pietei primare a titlurilor de stat au loc, asadar, operatiuni de legate de plasarea pentru prima data a tuturor emisiunilor titlurilor de stat, iar pe cea secundara, tranzactionarea lor intre vanzatorii si cumparatorii inregistrati.
Intermediari ai pietei primare a titlurilor de stat pot fi bancile, institutiile financiare si de credit, precum si alte persoane juridice si fizice, selectate de B.N.R., carora li se acorda o autorizatie speciala in acest sens.
In vederea autorizarii intermediarilor pietei primare a titlurilor de stat, acestia trebuie sa indeplineasca o serie de conditii si criterii de performanta, printre care:
marimea capitalului social;
dotari tehnice specifice corespunzatoare;
existenta unei structuri organizatorice specifice etc.
De asemenea, acestia trebuie sa-si asume, in conditii de concurenta, performanta si transparenta, o serie de obligatii minimale.
Statul apeleaza la imprumuturi publice fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar.
In primul caz, desi veniturile bugetare curente prevazute a se realiza in anul respectiv acopera integral cheltuielile bugetare, totusi pot aparea goluri de casa mai ales in primele luni ale anului, cand cheltuielile ce trebuie efectuate (cu salariile, cu intretinerea etc.) depasesc veniturile incasate. In acest caz statul apeleaza la resurse pe termen scurt, cum ar fi:
1. de la alte institutii care au conturile tot la trezorerie si care inregistreaza un prisos de resurse la momentul respectiv;
2. de la alti detinatori de resurse banesti din economie: sume de la C.E.C., fonduri de asigurari, de la populatie etc;
3. avansuri de la Banca Nationala, in contul veniturilor bugetare viitoare.
De mentionat ca resursele banesti imprumutate de la diversi detinatori publici sau privati nu maresc masa sumelor banesti in circulatie, ci numai o redistribuie; in schimb, resursele imprumutate de la Banca Centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala. De asemenea, apelarea la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra circulatiei banesti, ori de cate ori sunt vizate sume importante, iar acestea nu se ramburseaza la termenele prevazute, devenind imprumuturi pe termen lung.
Pentru imprumuturile pe termen scurt statul emite doua categorii de titluri si anume:
a. titluri nominative sub forma bunurilor de tezaur si a certificatelor de trezorerie;
b. titluri la purtator, sub forma obligatiunilor pe termen scurt.
Titlurile nominative fac referire la urmatoarele elemente:
numele cumparatorului (creditarul);
emitentul;
valoarea nominala;
marimea dobanzii, termenul de rambursare sau intervalul de timp pentru care a fost emis.
Titlurile la purtator circula mai usor de la un cumparator la altul, iar dobanda se plateste la una sau doua scadente, o data cu prezentarea cupoanelor de obligatiuni de catre cei care le detin.
Emiterea titlurilor de stat pe termen scurt se poate face numai in primele zece luni ale anului bugetar, iar retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul bugetar in care au fost emise. De asemenea, valoarea lor totala nu va putea depasi 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat.
In cazul imprumutului de stat de la Banca Nationala, acesta nu poate depasi 10% din totalul bugetului aprobat pe anul respectiv si urmeaza a fi rambursat in maxim 6 luni de la contractarea lui, pe seama veniturilor bugetare sau pe baza unui nou imprumut, conform legii.
Imprumuturile de stat pe termen lung (intre 5 si 10 ani) se contracteaza numai cu aprobarea Parlamentului, avand in vedere ca aceste imprumuturi sunt de valori mult mai mari si cu implicatii economico-sociale cu perspective indelungate.
In legatura cu aceste imprumuturi apare notiunea de anuitati, care reprezinta suma totala de plata in anul respectiv din partea statului cuprinzand atat dobanda cat si rata imprumutului. De obicei, anuitatile se platesc dupa o perioada de gratie, incepand cu anul al doilea sau al treilea de la lansarea imprumutului. Anuitatea poate fi constanta, cand sumele anuale de plata sunt egale sau variabila, din cauza dobanzilor anuale descrescatoare, calculate la un credit nerambursabil la termen si din ce in ce mai redus.
Sunt cunoscute in practica si imprumuturile in sistem perpetuu (sau imprumuturi de renta) pentru care nu sunt prevazute termene de rambursare (de amortizare). Statul plateste destinatarilor de obligatiuni un venit anual fix numit renta, fara a se obliga sa restituie suma de baza a imprumutului. Stingerea acestor imprumuturi are loc practic, prin cumpararea de catre stat a tuturor obligatiunilor existente pe piata.
Statul apeleaza si la imprumuturi externe contractate cu alte state sau cu banci si alti detinatori de capital de pe piata externa, cand statul roman nu contracteaza direct ci doar garanteaza aceste imprumuturi contractate de agenti economici (publici si privati) pentru importul unor materii prime deficitare sau tehnologii noi (import de gaze naturale, tehnologie nucleara pentru Centrala de la Cernavoda, avioane de pasageri sau militare etc.).
Acordarea garantiilor de catre stat este conditionata de acceptarea in prealabil de catre Ministerul Finantelor Publice a clauzelor cuprinse in contractele de credit incheiate intre agentii economici si bancile comerciale dispuse sa preia creantele respective. Agentii economici respectivi raspund de constituirea resurselor necesare rambursarii ratelor scadente si a dobanzilor si comisioanelor aferente.
Pentru acoperirea resurselor financiare garantate de stat in contul agentilor economici, se constituie Fondul de risc pentru garantii externe, care este un fond extrabugetar si se gestioneaza de Ministerul Finantelor Publice, prin contul general al Trezoreriei statului.
Pe baza garantiilor date de acest fond, bancile private preiau creantele externe ale agentilor economici, garantate de stat.
Statul contracteaza imprumuturi externe de la organismele financiar-bancare internationale, in baza unor acorduri de garantare incheiate cu Fondul Mondial International si cu Banca Mondiala.
F.M.I. acorda credite statelor membre, pentru acoperirea deficitelor temporare ale balantei de plati externe, pe care statele in curs de dezvoltare le inregistreaza in cadrul schimburilor internationale, ca urmare a nivelului scazut al puterii de cumparare a monedei nationale. Datorita acestui fapt, importurile depasesc valoric exporturile de bunuri si servicii ale statului respectiv, pe fiecare perioada in parte si de aceea balanta comerciala si respectiv, balanta de plati externe ramane dezechilibrata.
Prima sarcina a F.M.I. este supravegherea sistemului monetar mondial prin favorizarea unei cresteri echilibrate a comertului international si instaurarea unui sistem de cursuri de schimb intre valute stabil si ordonat.
Supravegherea din partea F.M.I. presupune angajamentul ferm al tarilor membre de a adopta o serie de politici economice, de reducere si ajustare macroeconomica, din care sa rezulte o crestere durabila si neinflationista, in masura sa garanteze rambursarea la timp a imprumutului acordat. Acest angajament ferm din partea statelor membre, poarta denumirea de conditionalitate. Utilizarea resurselor Fondului este esalonata pe transe de credit, pe masura adoptarii politicilor economice asumate si indeplinirii criteriilor de realizare a acestora pe ani, semestre sau trimestre, pentru ca transele sa poata avea loc. Totodata, Fondul procedeaza, prin specialistii sai, revizuirea periodica a acordului, pentru a constata daca masurile luate sunt conforme cu obiectivele programului.
Banca Mondiala acorda credite pentru redresarea si dezvoltarea economica, pe perioade mari de timp (pana la 20 ani), sustinand investitii economice si sociale, mai ales pentru dezvoltarea cailor de comunicatii si a transporturilor, a surselor de energie, dar si pentru agricultura si protectia mediului, invatamant si sanatate publica.
Banca Mondiala acorda credite numai statelor membre ale F.M.I. Spre deosebire de Fond, Banca Mondiala acorda credite si colectivitatilor locale si chiar agentilor economici privati, cu garantia Guvernului tarii respective.
