FRUNZA - Morfologia frunzei, Anatomia frunzei, Fiziologia frunzei, Functiile frunzei

FRUNZA

1. Morfologia frunzei

Frunzele viței de vie sunt simple, complete, alcatuite din limb, pețiol si teaca.

Limbul este lațit si strabatut de 5 nervuri, nervațiunea limbului este de tip palmat. Nervura principala se afla in prelungirea pețiolului. De o parte si de alta pornesc de la baza cate doua nervuri laterale sau secundare care, dupa poziția lor fața de varful limbului pot fi superioare sau inferioare.

Forma limbului depinde de raportul dintre lungimea nervurilor si de unghiul pe care il formeaza intre ele. Ea poate fi oribiculara, reniforma , cordiforma si cuneiforma.

Dupa marimea limbului frunzele viței de vie pot fi foarte mari (peste 25 cm lungime); mari (20-25 cm); mijlocii (15-20 cm) si mici (sub 15 cm).

Baza limbului prezinta o concavitate variabila in funcție de soi, numita sinus pețiolar. Acesta poate avea forma de acolada (Feteasca alba); “U” larg (Afuz Ali); “V” (Alicante Bouschet); lira (Merlot); circulara (Coarna alba) etc.

Varful limbului este macronat.

Marginea limbului prezinta incizii care pot fi mici si mari. Marginea limbului cu incizii mici poate fi:

- dințata, cand inciziile au forma unor dinți mici ascuțiți orientați perpendicular pe marginea frunzei (Aligote);

- serata cand dinții sunt ascuțiți si orientați spre varful limbului si crenat, caz in care dinții au varful rotunjit (Om rau). Dinții pot fi simpli sau dubli, egali sau inegali.

Marginea cu inciziuni mari poatefi:

- palmat lobata, cand incizia patrunde ¼ din limb fața de nervura principal (Chasselas doré

- palmat fidata, cand incizia patrunde ½ din limb (Cabernet Sauvignon);

- palmat partita, cand incizia cuprinde ¾ din limb (Ceaus alb);

- palmat sectata, daca incizia patrunde pana la apropierea locului de pornire a nervurilor (Chasselas cioutat), in fiecare lob sau segment patrunzand una din cele 5 nervuri.

Dupa numarul lobilor, frunzele pot fi: trilobate (Riesling italian), pentalobate (Chasselas dor , Cabernet Sauvignon), heptalobate (Ceaus roz) si multilobate (Chasselas cioutat).

Lobii limbului sunt separați intre ei prin sinusuri rotunjite:

sinusul lateral – superior intre segmentele median si lateral;

sinusul lateral bazal intre segmentele lateral si bazal.

Sinusurile laterale au forma lenticulara, de lira, “V”, “U” .

Limbul poate avea aspectul neted, gofrat, sau gofrat cu urme de deget; uneori este pliat sub forma de jgheab, cu marginile rasucite spre partea superioara sau recurbate spre partea inferioara.

Culoarea obisnuita a limbului foliar este verde. La unele soiuri se intalnesc si frunze de culoare verde-galbui, verde aramie, cu pete antocianice etc. Culoarea roscata sau galbuie apare toamna sau chiar vara; in condiții anormale (boli, carențe nutritive etc.) coloritul de toamna al frunzelor se coreleaza cu cel al boabelor.

Fața superioara a limbului este de obicei glabra, in timp ce fața inferioara poate fi glabra, tomentoasa sau pubescenta.

Pețiolul uneste limbul foliar cu teaca, are lungimi si grosimi variabile si o forma semicirculara, deoarece la partea superioara prezinta o adancitura longitudinala sub forma de jgheab. El are culoarea verde cu nuanțe de roz, rosu, vinețiu; poate fi glabru sau pubescent. Pețiolul poate forma cu limbul un unghi obtuz, drept sau ascuțit.

Teaca este lațita, umflata, situata la baza pețiolului inserand frunza pe lastar la nivelul nodului. Ea poate acoperi ½ sau 2/3 din circumferința lastarului.

2. Anatomia frunzei

In secțiune transversala prin limb se observa epiderma superioara unistratificata cu celule turtite, strans unite intre ele, avand membrana externa puțin bombata, prevazuta cu cuticula. In aceasta epiderma se gasesc foarte rar stomate.

Epiderma inferioara este alcatuita dintr-un singur strat de celule turtite, cu cuticula mai subțire. In epiderma inferioara se disting stomatele de tip anomocitic, numarul lor variind intre 100 si 300 pe 1 mm²; sub stomate, in mezofil, se afla camerele substomatice.

Mezofilul este alcatuit din parenchim asimilator si fascicole conducatoare, insoțite de țesut mecanic (colenchim de tip angular). Parenchimul asimilator este alcatuit din doua categorii de țesuturi: palisadic si lacunos. Țesutul palisadic situat superior, este unistratificat, format din celule cilindrice, inguste si lungi dispuse perpendicular pe fața superioara a limbului, cu spații intercelulare mici si care conțin numeroase cloroplaste. Țesutul lacunos situat intre țesutul palisadic si epiderma imferioara a limbului prezinta mai puține cloroplaste, comparativ cu celulele țesutului palisadic, cu spații intercelulare mari.

Nervurile, proeminente pe fața inferioara a limbului, conțin fascicule coducatoare de tip colateral-inchis, insoțite de țesut mecanic la nervurile groase. Floemul este orientat catre epiderma inferioara, iar xilemul catre cea superioara. Perii unicelulari sau pluricelulari se gasesc in special pe fața inferioara a limbului.

3. Fiziologia frunzei

In cazul plantelor obținute din semințe, primele frunze care se formeaza sunt cele cotiledonale, care au o crestere intensa timp de 10-12 zile dupa apariția lor si isi diminueaza ritmul de crestere dupa 15-20 de zile.

Frunzele cotiledonale sunt simple, opuse, au o structura asemanatoare cu a celor normale si se caracterizeaza printr-o intensitate mare fotosintetica, a procesului de transpirație si a activitații oxidative. Celelalte frunze ale plantulelor au filotaxia in spirala, unghiul dintre frunzele succesive este de aproximativ 145s, iar carceii lipsesc. Simetria acestor plante este radiara. Faza juvenila este de scurta durata si dupa formarea a 6-10 frunze se face trecerea la morfologia plantei adulte. Simetria devine bilaterala, filotaxia distiha si se formeaza carcei.

Frunzele se formeaza din inelul inițial al mugurilor apicali, iar ritmul de formare a primordiilor foliare este de 6-7 zile pentru mugurii apicali si de 11-17 zile pentru mugurii de iarna. Frunzele raman primordii si isi incep cresterea doar in anul urmator.

Temperatura minima pentru formarea frunzelor este de 7sC. Plecand de la aceasta temperatura, viteza de formare a frunzelor creste pana la temperatura optima de 25sC, dupa care nu se mai observa cresteri. Durata dintre formarea a doua primordii succesive este de 20 de zile la temperatura de 10sC, 5 zile la 15sC si de 3 zile la 20sC.

Ritmul de formare a frunzelor este mai rapid la inceputul perioadei de vegetație si scade treptat pe masura ce creste numarul de frunze formate.

Acidul abscisic sintetizat in frunze, in faza de crestere, se acumuleaza sub forma de ß-D-glucopiranoza. Conținutul in acid abscisic al frunzelor este invers proporțional cu suprafața lor si se considera ca are rol in inhibarea cresterii acestora.

Tratamentele cu gibereline in concentrație de 1, 10, 20, 50 si 100 mg/l determina stimularea cresterii frunzelor; cu cat concentrația este mai mare cu atat efectul este mai evident.

4. Functiile frunzei

Frunza asigura indeplinirea fotosintezei, respiratiei si transpiratiei.

Fotosinteza este procesul de elaborare de catre cloroplaste a substantelor organice din bioxid de carbon si apa cu saruri minerale, in prezenta energiei solare. Intensitatea fotosintezei depinde de o serie de factori ca: intensitatea luminii, cantitatea de clorofila, concentratia aerului in bioxid de carbon, temperatura, umiditatea aerului, varsta si marimea frunzelor, soiul, actiunea diferitelor boli si a diferitilor daunatori etc.

Procesul de fotosinteza incepe la o intensitate luminoasa slaba (10.000-15.000 lucsi) si creste proportional cu cresterea in intensitate a luminii pana la 50.000 lucsi. La 100.000 lucsi stomatele se inchid, iar fotosinteza este blocata. Temperatura optima pentru fotosinteza la vita de vie este de 25-28⁰C. Depasirea temperaturii optime vatama aparatul fotosintetic si ca urmare diminueaza activitatea enzimelor ce iau parte la proces, facand sa scada functiile vitale ale protoplasmei. Apa din sol, aer si planta influenteaza intensitatea fotosintezei. De exemplu, intensitatea fotosintezei este maxima cand higroscopicitatea aerului este de 70% si scade pana ce inceteaza complet, la o higroscopicitate a aerului de 20%.

Respiratia In procesul respiratiei se formeaza bioxid de carbon (prin decarboxilari ale acizilor organici) si apa (din  unirea oxigenului cu hidrogenul rezultat din dehidrogenari), eliberandu-se energie. Procesul este activat de enzime. La vita de vie, din cantitatea totala de substante organice asimilate, numai 40-50% sunt utilizate pentru cresteri anuale; restul de
28-30% se inlatura cu ocazia aplicarii operatiunilor in verde, iar circa 27% sunt folosite in procesul de respiratie, din care rezulta energia necesara intretinerii vietii.

Transpiratia este dependenta de o serie de factori dintre care cei mai importanti sunt: specia si soiul. Frunzele de vita de vie consuma in procesul transpiratiei, pentru producerea unui gram de substanta uscata sintetizata, intre 359 si 730 g apa.