|
|
|
CE INSEAMNA A EVALUA O AFACERE
Evaluarea reprezinta actul sau procesul de exprimare a unei opinii asupra valorii prin intermediul unor demersuri specifice, realizate de catre un profesionist sau de catre o societate specializata. Prin evaluare nu se creeaza valoare, ci se interpreteaza piata pentru a se ajunge la estimarea unei valori.
Prin valoare se intelege calitatea conventionala a unui obiect care ii este atribuita in urma unor calcule si expertize 9
In continuare dorim sa diferentiem termenul de valoare prezentat mai sus, care face obiectul acestei lucrari si pe care o vom numi in acest prim capitol valoare economica, de termenul de valoare contabila. Aceasta pentru ca intre cele doua exista numeroase deosebiri dar si interdependente, prin cunoasterea carora ambele categorii ale valorii pot fi definite.
Diferentele dintre cele doua tipuri de valori se releva prin modalitatile de obtinere corelate cu obiectivele urmarite. Astfel, valoarea economica se determina printr-un proces specific, evaluarea economica, care reprezinta un complex de tehnici, procedee si metode bazate pe multidisciplinaritate, prin care un activ sau o intreprindere in ansamblul sau (o afacere), sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pietei si prin aceasta li se asigura comparabilitate cu valoarea de piata. Dorim sa precizam ca termenului de activ ii conferim acelasi continut ca si celui utilizat in cadrul evaluarii contabile.
Contabilitatea, in acceptiunea sa practica, reprezinta un ansamblu de conventii, reguli si tehnici specifice, utilizate pentru a recunoaste in cursul unui exercitiu financiar si a prezenta in situatiile financiare anuale activele si pasivele din care este constituita o intreprindere (afacere), la valorile lor de origine, care devin valori contabile.
In termeni contabili, activele desemneaza utilizari de resurse care imbraca forma imobilizarilor, stocurilor, creantelor si disponibilitatilor banesti. Contrapartida activelor, pasivele, reprezinta resurse de finantare care provin de la actionari (capitaluri proprii) sau diversi creditori (banci, furnizori, salariati, stat, alti creditori). Activele si pasivele formeaza patrimoniul intreprinderii.
De precizat ca termenul situatii financiare este denumirea prevazuta in standardele internationale de contabilitate (preluata si de reglementarile contabile romanesti) pentru bilantul contabil, ca ansamblu de documente de sinteza intocmite la sfarsitul exercitiului financiar.
Componentele situatiilor financiare se diferentiaza, potrivit Legii contabilitatii nr.82/1991 republicata, modificata si completata prin OG nr. 61/ 2001, dupa marimea intreprinderilor si anume:
pentru intreprinderi mari, definite in OMF nr. 94/2001: bilantul, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative
pentru intreprinderi mici si mijlocii: bilantul, contul de profit si pierdere si anexa la bilant
pentru microintreprinderi, definite in OG nr. 24/2001: bilantul si contul de profit si pierdere
Indiferent de structura situatiilor financiare, cele mai importante pentru evaluarea afacerii sunt bilantul si contul de profit si pierdere.
1.1. Interdependenta dintre contabilitate si evaluarea economica
Interdependenta dintre contabilitate si evaluarea economica rezida in accea ca principala sursa informationala pentru evaluarea economica este contabilitatea. Contabilitatea si, in primul rand, situatiile sale financiare ofera imaginea intreprinderii pe care expertul in evaluare o prelucreaza mai departe.
De asemenea, relatia este partial reciproca, prin faptul ca, in unele situatii, in contabilitate se recurge la procedee specifice evaluarii pentru inregistrarea valorii elementelor patrimoniale.
Consideram ca aceasta legatura intre contabilitate si evaluarea economica se datoreaza in primul rand utilizarii unitatii monetare (etalonului banesc) pentru exprimarea tranzactiilor si elementelor de patrimoniu. Pornind de aici, ambelor le corespunde evaluarea, ca procedeu comun tuturor stiintelor economice.
Pentru contabilitate, evaluarea este un procedeu al metodei sale, fara de care nu ar fi posibila realizarea obiectului sau. Ea se realizeaza printr-un sistem de preturi, costuri, tarife, precum si prin unele valori. Pretul, costul, tariful sau valoarea atribuite unui element patrimonial conduce la formarea valorii contabile. In standardele internationale de contabilitate aceasta este definita drept valoarea la care un activ sau un pasiv este recunoscut in bilant. In cazul activelor, valoarea contabila se obtine dupa scaderea amortizarii cumulate pana la acea data, precum si a pierderilor cumulate din depreciere 19
De asemenea, in cazul evaluarii economice se atribuie diferite valori, de regula bazate pe informatii de piata, activelor si afacerilor.
Dependenta contabilitatii de evaluarea economica
Aceasta se releva, in principal, atunci cand se face:
a) evaluarea activelor aduse ca aport la capitalul social initial sau a activelor primite ca donatie, la valoarea de utilitate
b) estimarea deprecierii elementelor de activ (sau de pasiv) prin determinarea valorii de utilitate la data inventarului
Consecinta acestei proceduri este inregistrarea provizioanelor pentru depreciere.
c) stabilirea valorii de utilitate pentru activele imobilizate corporale si financiare, in cazul reevaluarilor facultative
Consecinta in plan contabil a acestei proceduri este inregistrarea diferentelor din reevaluare.
Reevaluarile facultative se deosebesc de cele obligatorii, in principal, prin procedeul de evaluare aplicat si in consecinta prin valoarea obtinuta, care nu mai este valoarea de utilitate ci o valoare ramasa actualizata, calificata drept valoare administrativa, nonpiata.
In cazul reevaluarilor obligatorii care s-au facut in ultimul deceniu in Romania (conform HG nr. 945/1990, HG nr. 26/1992 si HG nr. 500/1994) s-a aplicat o singura procedura de stabilire a valorii actualizate a imobilizarilor corporale si anume cea indiciala. Acest aspect este criticabil nu numai pentru unicitatea procedurii (stiut fiind faptul ca pentru a evalua un activ sau o afacere este necesar sa se aplice cel putin doua metode distincte de evaluare), ci si pentru valorile discutabile ale indicilor. Acest tip de reevaluare nu poate fi considerat evaluare economica si tocmai de aceea in literatura de specialitate este denumit evaluare administrativa.
Prin HG nr. 403/2001 se permite in Romania reevaluarea facultativa a imobilizarilor corporale. Diferenta fata de reevaluarile obligatorii rezida in faptul ca intreprinderile care au optat pentru reevaluarea anuala a imobilizarilor (desigur, daca conjunctura economica reclama acest lucru) pot utiliza procedurile de evaluare pe care le doresc. In aceste conditii, reevaluarea poate fi considerata o evaluare economica.
In aceste trei cazuri in care evaluarea economica este utilizata in contabilitate pentru reflectarea corecta a activelor in situatiile financiare a fost amintita valoarea de utilitate. Aceasta este mentionata in Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicata, modificata si completata. Standardele internationale de contabilitate si reglementarile actuale din Romania (OMF nr. 94/2001) prin care se incearca alinierea contabilitatii romanesti la normele europene si internationale, folosesc termenul de valoare justa sau valoare de utilizare. In standardele de evaluare europene, acest tip de valoare este desemnat drept valoarea de piata pentru utilizarea existenta. Acesti termeni vor fi explicati in subcapitolul 1.2.
d) stabilirea valorii actuale a actiunilor (partilor sociale) in cazul majorarii sau diminuarii capitalului social al intreprinderii
Aceasta presupune evaluarea intregii afaceri si stabilirea valorii actuale pe actiune, iar diferenta dintre valoarea actuala si valoarea nominala a actiunii se inregistreaza in structura contabila numita prime legate de capital (prime de emisiune sau de aport).
e) stabilirea valorii actuale a actiunilor (partilor sociale) ale intreprinderilor care fuzioneaza, punandu-si in comun patrimoniul
Se procedeaza la evaluarea afacerilor in discutie pentru stabilirea aportului lor la fuziune si pentru determinarea raportului de schimb a actiunilor. Aceasta operatie cu scop patrimonial conduce la inregistrarea in contabilitate a primelor legate de capital (prime de fuziune).
Dependenta evaluarii economice de contabilitate
Pentru determinarea valorii economice a activelor sau a afacerii se porneste de la informatiile furnizate de situatiile financiare. Insa, asa cum se prezinta acestea, intr-un format legal si comun tuturor intreprinderilor, reprezinta documente imperfecte pentru o evaluare economica. Sunt insa perfectibile printr-o oarecare retratare. Necesitatea retratarilor (corectiilor) deriva din insasi interpretarea contabila a indicatorilor economici si a modului de transpunere a acestora in situatiile financiare publicate. Este vorba de normalizarea contabila (standardizarea formei, a continutului si a modului de prezentare a documentelor de sinteza contabila) care, desi reprezinta o necesitate pentru contabilitate, nu poate fi acceptata ca atare in evaluare.
Standardizarea situatiilor financiare este partial in favoarea evaluarii economice. Respectand anumite reguli de intocmire, verificare, aprobare si publicare, in scopul utilizarii unei terminologii identice pentru toti utilizatorii, documentele de sinteza contabila reprezinta un instrument cunoscut, comod si deci usor de prelucrat de catre evaluatori.
Spre deosebire de contabilitate, evaluarea economica nu are atat de multe reguli de respectat, ci este condusa mai mult de intuitie, trebuind sa se depisteze caracteristicile financiare si economice semnificative ale afacerii, sa i se perceapa punctele slabe sau forte, sa se aleaga acele elemente in masura sa evidentieze respectivele slabiciuni sau atuuri, sa se gaseasca prioritati, sa se faca ierarhizari dupa multiple criterii. Tocmai pentru multitudinea scopurilor enuntate, evaluarea nu are o metoda unica de lucru, ci un ansamblu de metode si procedee, dintre care se aplica, intr-o situatie data, cea considerata adecvata.
Necesitatea retratarii situatiilor financiare pentru a servi mai bine scopului evaluarii economice se justifica prin urmatoarele consideratii punctuale
1) In aparenta, situatiile financiare nu pot sa redea decat imperfect valoarea activelor sau a afacerii. Aceasta, in principal, datorita costurilor istorice, nominalismului monetar si a prudentei contabile, dar si a altor conventii contabile. Aplicarea primelor trei conventii mai ales ridica semne de intrebare asupra credibilitatii contabilitatii. In realitate nu poate fi contestata decat fidelitatea situatiei patrimoniale oferita de bilant (ca prim document de sinteza contabila), respectiv a performantei reflectate de contul de profit si pierdere.
Principala critica se aduce costului istoric deoarece suma investita intr-un proiect (deci costul istoric) este uneori irecuperabila si deci nerelevanta pentru estimarea si calcularea valorii economice. Valoarea economica este determinata nu atat de suma de bani investita pentru achizitionarea activelor, ci mai degraba de profitul net care poate fi obtinut de pe urma acestei investitii. Deci bilantul nu poate fi un indicator al valorii. In schimb, el poate fi un indicator pentru capitalul investit in afacere de catre actionari si creditori. Transformarea capitalului in valoare depinde de management si de rata de rentabilitate obtinuta. Aceasta este o problema pe care nu bilantul o poate rezolva ci piata, indeosebi piata de capital.
2) Contabilitatea ofera o informare retrospectiva sau cel mult contemporana asupra patrimoniului si rezultatelor. Valoarea afacerii nu este doar rezultanta activitatilor prezente si trecute ale acesteia. Ea este data si de viitorul ei, mai mult sau mai putin promitator. In consecinta, pentru o reflectare completa a perspectivelor economico-financiare ale intreprinderii se impune o completare a informatiilor contabile prin intermediul procedeelor specifice evaluarii economice.
In ce ne priveste am putea afirma ca trecutul sau prezentul nici nu conteaza in evaluarea economica (mai ales in cazul aplicarii metodelor de evaluare bazate pe randament) decat in masura in care pot da referinte privind viitorul afacerii.
3) Situatiile financiare reflecta doar acele laturi ale activitatii intreprinderii care pot fi exprimate in etalon banesc. Or, valoarea acesteia include sau se datoreaza si unor elemente mai greu cuantificabile sau necuantificabile prin metode directe, cum sunt activele intangibile.
Bunurile si serviciile oferite de o intreprindere, pentru care aceasta este recunoscuta pe piata si care sunt reflectate de datele contabile constituie doar o mica parte din ceea ce inseamna o afacere si valoarea ei. Afacerea este o entitate economica complexa, aflata intr-un mediu in schimbare, pusa in miscare de oameni organizati dupa o structura particulara, dotati cu o cultura specifica. Este constituita dintr-un ansamblu de valori, cunostinte, obiceiuri si proceduri acumulate in timp, toate fiind luate in considerare atunci cand se face o evaluare economica.
1.2. Evaluarea – delimitari conceptuale
In general, a evalua inseamna a aprecia, a stabili valoarea, pretul, numarul 8
Dupa unii autori, evaluarea este o procedura americana de cotare a intreprinderilor 7 . Aceasta prezentare sugereaza ca traditia evaluarii apartine tarilor anglo-saxone mai apropiate de piata de capital si ca acestea au initiat folosirea unor termeni specifici evaluarii.
Cele doua explicatii fac referire directa la practica evaluarilor, valoarea fiind stabilita de catre experti prin aplicarea metodelor reiesite din situatiile concrete intalnite in practica, retinute de cercetatori si dezvoltate. Tot practica imprima nuantari ale unei metode date sau conduce la crearea alteia.
Cu toate ca s-a dezvoltat mai intai ca practica, se poate afirma existenta laturii stiintifice a evaluarii. Aceasta se caracterizeaza prin diversitatea abordarilor si obiectivelor ca si prin utilizarea unor termeni imprumutati de la disciplinele economice fundamentale sau aplicative care studiaza fenomenul economic, cum ar fi: economie, drept, matematica, contabilitate.
In ceea ce priveste metodele pe care le utilizeaza, acestea ii sunt specifice, cu toate ca se bazeaza esential pe procedeele matematicii financiare. De remarcat ca uneori in evaluare au fost folosite procedee care, fara a respecta rigoarea stiintifica, au fost validate de piata si de tranzactiile efectuate. Astfel, formule simple a caror logica economica poate fi criticabila, dar care au oferit valori ce au influentat in foarte mare masura pretul platit, au fost si ar putea fi apreciate si raspandite in practica si teoria evaluarii 9
In concluzie, abordarile teoretice si metodologice specifice evaluarii au dezvoltat un anumit concept al valorii. Invers, practica evaluarii a preluat unele concepte ale valorii pe care le-a dezvoltat in definitiile valorii.
Pentru a evalua un activ sau o afacere trebuie sa se faca cercetari semnificative pentru colectarea unor informatii generale si specifice, in vederea ajungerii la o opinie asupra valorii. Datorita complexitatii unei atari activitati se impune nevoia de a defini precis coordonatele evaluarii si anume :
a) Obiectul evaluarii
Acesta poate fi format din: evaluari de proprietati imobiliare (constructie si teren), proprietati agricole, active intangibile, active financiare, obiecte de arta, alte active, afaceri.
Dorim sa mentionam ca, in opinia noastra, termenul de active are aceeasi acceptiune ca si cea utilizata in contabilitate, care a fost prezentata in cadrul subcapitolului anterior.
Dintre tipurile de evaluari mentionate, in prezenta lucrare se va trata evaluarea afacerilor.
Conform standardelor de evaluare, valoarea intreprinderii (afacerii) rezulta mai degraba dintr-o evaluare globala a proprietatii decat dintr-o evaluare a unitatilor individuale de afaceri ale proprietatilor imobiliare, desi metodele pot fi similare 10
Putem afirma ca evaluarea afacerilor se caracterizeaza printr-o mai mare complexitate decat alte tipuri de evaluari deoarece trebuie sa tina seama de o multitudine de factori legati de piata, printre care se pot aminti: evolutia economiei, a teoriei investitiilor, a pietelor financiare, a reglementarilor pietei imobiliare, a sistemului de impozitare. Afirmatia anterioara se justifica si prin aceea ca valoarea afacerii include contributia terenului, constructiilor, masinilor, echipamentelor, goodwill-ului si a altor active intangibile.
b) Scopul evaluarii
Il constituie : tranzactiile comerciale, cotarile la bursa, operatiile cu scop patrimonial (fuziuni, restructurari, divizari, lichidari), modificarile de volum si/sau de structura ale capitalului social, dorinta de a cunoaste propria valoare in raport cu cea a intreprinderilor concurente etc.
Scopul evaluarii poate fi pus in evidenta si prin enumerarea obiectivelor utilizatorilor sai si anume 12
estimarea valorii strategiilor alternative de afaceri si a programelor din cadrul strategiilor (initierea unor noi produse, intrari pe noi piete)
evaluarea tranzactiilor majore: fuziuni, achizitii, vanzari, recapitalizari, emisiune de actiuni
comunicarea cu partenerii, mai ales cu actionarii, despre valoarea afacerii (planuri, strategii)
aplicarea managementului bazat pe valoare, pentru redirectionarea performantelor diferitelor activitati ale intreprinderii (cand, cum si cat sa se extinda afacerile care aduc valoare, care dintre masurile operative are cele mai mari sanse sa creasca valoarea)
Legat de acest ultim obiectiv, alt autor arata ca el decurge din nevoia managementului de a cunoaste permanent valoarea afacerii pe piata, rolul ei pe aceasta piata si perspectivele de dezvoltare 27 . Astfel, schimbarea structurii financiare si a proprietatii (schimbari de parteneri, fuziuni, recapitalizari, preluari, licitatii ale actiunilor unor filiale) poate consolida si creste valoarea activelor. Valoarea creste deoarece investitorii percep mai corect valoarea actuala a unei filiale, de exemplu daca aceasta este separata de cea a intreprinderii mama.
c) Destinatarii evaluarii
Se refera la : persoane fizice, manageri, intreprinderi, administratia fiscala, banci, fonduri de investitii, cercetatori, experti etc.
Acesti utilizatori ai evaluarii au interese particulare. Nevoile lor de informare asupra valorii afacerii sunt cu atat mai variate cu cat intreprinderea urmareste sa-si continue exploatarea sau sa-si lichideze activitatea.
O prezentare concludenta a principalilor destinatari ai evaluarilor cu interese specifice este urmatoarea 12
managerii, care trebuie sa evalueze strategiile alternative si sa afle cata valoare pot crea prin restructurare sau prin alte tranzactii majore
practicienii financiari (directori financiari, consultanti in achizitii, alti profesionisti care opereaza pe piata financiara), pe care ii intereseaza cum sa stabileasca, sa creeze si sa comunice valoarea
investitorii, detinatorii de portofolii, analistii de risc, care trebuie sa fie ghidati cum sa aplice evaluarea bazata pe cash-flow-uri, stiind ca valoarea afacerilor e direct legata de rezultatul economic pe care il genereaza activitatile si activele lor in anumite conditii de risc
d) Metode si procedee de aplicat in evaluare
Din punctul de vedere al metodelor de aplicat, estimarea valorii se obtine pe baza a trei abordari, toate legate de piata :
abordarea pe baza costului, ceea ce semnifica depistarea a cat ar costa, la data evaluarii, sa se inlocuiasca sau sa se reproduca obiectul evaluarii. Din acesta ar urma sa se deduca deprecierea fizica, obsolescenta functionala si obsolescenta economica.
Acest tip de evaluare se aplica mai ales proprietatilor imobiliare (constructii si terenuri), rezultatului obtinut adaugandu-i-se valoarea terenului aferent. Mai pot face obiectul acestui tip de evaluare si alte active ale afacerii. De remarcat ca prin insumarea valorilor individuale ale activelor astfel obtinute, integrand si goodwill-ul, se obtine valoarea afacerii.
abordarea pe baza venitului (rezultatului), care presupune, in primul rand, identificarea rezultatului aferent unui activ care produce sau a unei afaceri. Aceasta abordare reflecta o estimare obiectiva a ceea ce un investitor prudent ar plati in functie de rezultatul pe care obiectul evaluarii il genereaza.
Acest tip de evaluare se aplica atat activelor cat si afacerilor.
abordarea pe baza comparatiilor, cand se utilizeaza informatiile pietii privind proprietatile (activele) de marime, calitate si asezare similare, vandute recent, dupa care are loc o comparatie cu obiectul evaluarii.
Acest tip de evaluare se aplica in special proprietatilor imobiliare dar si altor active ale intreprinderii sau afacerii ca intreg.
e) Tipuri ale valorii
Sunt multiple: valoarea de piata sau corecta (fair market value), valoarea de piata pentru utilizarea existenta, valoarea de utilitate, costul de inlocuire net, valoarea de asigurare, valoarea fiscala etc.
Dintre aceste tipuri ale valorii, cele care sunt utilizate in evaluarea afacerilor (care se presupune ca isi continua exploatarea) si sunt legate de piata, de conditii normale de tranzactionare ori se obtin pe baza unor informatii nonpiata, sunt : valoarea de piata, valoarea de piata pentru utilizarea existenta, valoarea de utilitate si costul de inlocuire net. Acestea sunt definite in standardele de evaluare internationale si europene, la care sunt aliniate si standardele romanesti de evaluare.
Dorim sa precizam ca ele corespund activelor corporale (tangibile) si intangibile ale unei intreprinderi. Prin reunirea tuturor valorilor elementelor sale componente se obtine valoarea afacerii.
Daca valoarea afacerii se estimeaza in ipoteza incetarii activitatii, aceasta se compune din valorile de lichidare ale activelor. Respectiva valoare va fi prezentata in capitolul 3 Valori patrimoniale ale afacerii.
Valorile atribuite activelor in ipoteza continuitatii exploatarii vor fi prezentate in continuare.
e.1.) Valoarea de piata
Piata reprezinta o categorie economica a productiei de marfuri, in care isi gasesc expresie totalitatea actelor de vanzare-cumparare. Ea este privita in unitate organica cu relatiile pe care le genereaza si in conexiune cu spatiul in care se desfasoara 8
Intentionam sa prezentam valoarea de piata facand apel la standardele in materie. Referitor la valoarea de piata, in Romania are aplicabilitate standardul ANEVAR SEV 4.03 Valoarea de piata. De asemenea se refera la valoarea de piata standardele europene EVS 4.05 Valoarea de utilizare alternativa si EVS 7.01 Evaluarea pentru informari financiare.
Consideram ca este deosebit de important, atat pentru evaluatori cat si pentru beneficiarii unei lucrari de evaluare sa inteleaga baza de evaluare generala care este valoarea de piata, precum si deosebirile dintre aceasta si alte valori, care sunt uneori aplicabile in evaluarea activelor 18
Standardul de evaluare SEV 4.03 Valoarea de piata
In standardul national de evaluare SEV 4.03 intitulat Valoarea de piata, acest concept este definit pentru a fi utilizat in evaluarea afacerilor sau a proprietatilor cu orice destinatie. Respectiva definitie este cea agreata de Comitetul International pentru Standarde de Evaluare (IVSC) si de Grupul European al Evaluatorilor (TEGOVA).
Valoarea de piata este o reprezentare a valorii de schimb, adica a sumei care se poate obtine prin vanzarea unei proprietati pe o piata libera, la data evaluarii, in conditiile indeplinirii cerintelor cuprinse in definitia valorii de piata. Definitia valorii de piata este urmatoarea: suma estimata pentru care o proprietate (activ) ar putea fi schimbata la data evaluarii, intre un cumparator si un vanzator hotarati, intr-o tranzactie echilibrata, dupa un marketing adecvat, in care fiecare parte actioneaza in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangeri 2 . Standardul precizeaza apoi ce se intelege prin termenii definitiei, aspecte care au un caracter prea analitic pentru a face obiectul acestei lucrari.
Valoarea de piata poate fi estimata prin aplicarea unor metode si proceduri specifice proprietatii evaluate si naturii operatiei care a reclamat evaluarea sa. De regula se utilizeaza metodele comparatiei directe, a capitalizarii rezultatului sau metoda costurilor. De mentionat ca pentru a fi calificate drept metode de stabilire a valorii de piata, acestea trebuie sa se fundamenteze pe informatii de piata. In cazul in care nu se dispune de informatii de piata sau acestea sunt combinate cu informatii din afara pietii, respectiva metoda nu mai poate fi considerata o abordare adecvata pentru estimarea valorii de piata. Aceasta remarca este valabila mai ales pentru metoda costurilor.
Metoda comparatiei directe este aplicabila mai ales activelor tangibile care sunt tranzactionate in mod curent pe piata (locala, nationala sau internationala) pentru un exemplar identic sau asemanator cu cel de evaluat, corectat cu factori de impact asupra valorii, reflectati prin diferentele de tip, model, vechime si conditii de exploatare. Activul asemanator se determina prin metoda identificarii, asimilarii sau corelarii.
Metoda capitalizarii rezultatului presupune estimarea castigului net pe care il va genera activul pe un orizont mai lung de timp si apoi transformarea respectivului castig in unitati monetare prezente prin aplicarea unui factor de actualizare care include o rata de fructificare a capitalurilor specifica tipului de activ.
Metoda costurilor se utilizeaza pentru estimarea valorii de piata atunci cand pot fi obtinute informatii de piata suficiente.
O alta precizare se refera la legatura dintre definitia valorii de piata si modul de utilizare a acelui activ. Astfel, valoarea de piata, asa cum a fost definita mai sus, este bazata pe cea mai buna utilizare a activului, care poate fi cea existenta sau una alternativa.
Exista cazuri in care se doreste stabilirea valorii de piata a activelor in conditiile continuarii activitatii actuale, respectiv a mentinerii formei actuale de exploatare care nu este neaparat cea mai buna posibila. In acest caz, valoarea de piata obtinuta iese din sfera definitiei generale si reprezinta o aplicatie speciala a valorii de piata. Valoarea de piata pentru utilizarea existenta va fi expusa ulterior, fiind utilizata frecvent in cadrul evaluarilor pentru informari financiare.
Valoarea de piata pentru utilizarea alternativa va fi definita in continuare.
Standardul de evaluare EVS 4.05 Valoarea de utilizare alternativa
Conform standardului, aceasta reprezinta valoarea cu cea mai buna utilizare, alta decat cea prezenta, respectiv cea intentionata sau cea care ar corespunde unei redezvoltari de catre proprietarul activului sau de catre ocupantul presupus. Valoarea de utilizare alternativa este utilizata in cadrul analizelor pentru cea mai buna utilizare, atunci cand se hotaraste schimbarea destinatiei sau amplasamentului activului ori se estimeaza randamentul real al capitalului investit in afacere.
In ceea ce priveste aplicabilitatea sa, nu este recomandata pentru informarile financiare decat daca se manifesta intentia de vanzare a activului. Se aplica insa pentru a evalua terenurile si cladirile detinute ca investitii sau pentru dezvoltare, daca, urmarindu-se stabilirea valorii lor de piata, se constata ca cea mai buna utilizare este cea alternativa.
Standardul de evaluare EVS 7.01 Evaluarea pentru informari financiare
Standardul recomanda evaluatorilor ca atunci cand in contabilitate se face derogare de la regula generala a pretului de achizitie/costului de productie, deci a costului istoric, sa se utilizeze unul dintre urmatoarele concepte 10
valoarea de piata - cand activele sunt detinute ca investitie sau sunt in surplus fata de necesitatile de exploatare
valoarea de piata pentru utilizarea existenta - pentru activele utilizate in exploatarea afacerii
costul de inlocuire net – cu conditia unui potential de rentabilitate adecvat – acolo unde nu pot fi stabilite valori bazate pe piata
Valoarea de piata este definita in acest standard asemanator cu cea regasita in SEV 4.03. Definitia este insotita, in vederea evitarii aplicarii gresite, de o definitie prevazuta in standardele europene care consta in urmatoarele: pretul la care activul ar putea fi vandut in cadrul unui contract privat intre un vanzator hotarat sa vanda si un cumparator independent, la data evaluarii, considerandu-se ca proprietatea (activul) este expusa public pe piata, iar conditiile de piata permit o vanzare ordonata si ca, tinand seama de natura activului, este disponibila o perioada normala pentru negocierea vanzarii.
Trebuie inteles bine faptul ca termenul de valoare de piata nu este dependent de o tranzactie efectiva care ar avea loc la data evaluarii. Cu alte cuvinte, valoarea de piata este o estimare a pretului care ar putea fi obtinut dintr-o vanzare la data evaluarii, este deci o reprezentare a pretului asupra caruia ar conveni un vanzator si un cumparator care ar actiona in conditiile descrise in definitia valorii de piata.
Valoarea de piata este baza de evaluare pentru proprietati nespecializate. Atunci cand se impune evaluarea unor proprietati specializate sau a unor proprietati cu piata limitata datorita amplasarii se determina o alta valoare si anume valoarea de piata pentru utilizarea existenta.
Proprietatile (activele) specializate sunt acelea care sunt proiectate sau adaptate pentru o utilizare particulara (de exemplu rafinarii petroliere in care cea mai mare parte a cladirilor constituie doar structuri sau suport pentru echipamente foarte specializate).
Proprietatile (activele) cu piata limitata reprezinta acele active carora le corespund conditii de marketing mare, determinate de conditiile pietii si de natura lor care determina un numar restrans de cumparatori potentiali.
Se refera la acest tip de valoare urmatoarele standarde: EVS 7.01 Evaluarea pentru informari financiare, EVS 4.04 Valoarea de piata pentru utilizarea existenta si SEV 4.04 Categorii de valori in afara valorii de piata.
In standardul european EVS 7.01 Evaluarea pentru informari financiare valoarea de piata pentru utilizarea existenta este definita ca fiind valoarea de piata bazata pe continuarea utilizarii sale actuale, considerand ca activul ar putea fi vandut pe piata libera pentru utilizarea sa existenta 10 . Definitia este in concordanta cu cea agreata de IVSC/TEGOVA pentru valoarea de piata si se utilizeaza in principal in legatura cu evaluarea in scopul elaborarii situatiilor financiare. Aceeasi prezentare se regaseste in EVS 4.04 Valoarea de piata pentru utilizarea existenta.
Aceasta definitie a valorii de piata pentru utilizarea existenta data de TEGOVA corespunde, cu aproximatie, termenului de valoare justa (corecta) a activelor (in special active imobilizate) regasita in standardele de contabilitate europene si internationale.
Valoarea justa este definita drept suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de bunavoie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv.
Termenul de valoare justa se regaseste in mai multe standarde contabile si presupune fie o actualizare a unor sume de primit in viitor pentru evidentierea unei valori prezente (actuale), fie o evaluare a unor active prin metode specifice evaluarii.
Dintre acestea ne vom referi la cazurile care cer evaluarea activelor corporale. Astfel, in IAS 16, art. 6 19 valoarea justa este definita drept suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunavoie intre doua parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii cu pretul determinat obiectiv. De asemenea, acelasi standard, la art. 30 arata ca valoarea justa a terenurilor si cladirilor este, de obicei, valoarea lor de piata. Aceasta valoare este determinata pe baza unor evaluari, efectuate de regula de evaluatori autorizati. Dorim sa precizam, ca in standardul de contabilitate original, se specifica ca este vorba de valoarea de piata pentru utilizarea existenta, ceea ce presupune o continuare a utilizarii activelor in aceeasi afacere sau intr-o afacere similara. Observatia este importanta pentru regasirea valorii indicate de standardul contabil in cadrul standardelor de evaluare si de posibilitatea aplicarii unor metode de evaluare adecvate pentru obtinerea acesteia.
Aceasta ultima definitie a valorii juste pentru terenuri si cladiri este aparent similara cu cea a valorii de piata pentru utilizarea existenta, prevazuta in EVS 4.04 si EVS 7 Evaluarea pentru scopuri speciale, art. 7.01.18. Standardele romanesti de evaluare nu definesc aceasta valoare, ci fac trimitere la standardele europene mentionate.
In cadrul standardelor contabile internationale 19 mai este prezentat termenul de valoare de utilizare, definit drept valoarea actualizata a fluxurilor de numerar viitoare estimate din utilizarea continua a unui activ si din cedarea sa la sfarsitul duratei de viata utila. Apreciem ca e un termen echivalent cu valoarea justa.
Standardele de evaluare precizeaza ca definitia contabila a valorii de piata pentru utilizarea existenta implica aplicabilitatea unor alte conditii decat cele prevazute in standardele de evaluare pentru aceeasi valoare. De exemplu, nu exista conditii care sa permita vanzarea ordonata normala a activelor sau pentru ca vanzarea ipotetica sa se afle sub o forma de constrangere. Datorita lipsei de rigurozitate a definitiei contabile suntem de parere ca expertul contabil sau evaluator care o va stabili in vederea includerii in situatiile financiare ar trebui sa tina seama de precizarile standardelor de evaluare.
In evaluare mai este folosit un tip de valoare care are o denumire foarte apropiata de valoarea de piata pentru utilizarea existenta dar un continut economic diferit. Pentru a evita confuziile dintre cele doua valori, consideram necesara si prezentarea celei din urma. Este vorba de valoarea de utilitate. Conceptul a fost dezvoltat in standardele contabile si adoptat de IVSC care il defineste drept valoarea cu care o anumita proprietate (activ) contribuie la afacerea in care este parte. Rezulta ca suma tuturor estimarilor valorii de utilitate a proprietatilor care contribuie la o afacere este egala cu valoarea globala a afacerii.
In standardul romanesc de evaluare SEV 4.04. Categorii de valori in afara valorii de piata este prezentat termenul de valoare de utilizare. Denumirea poate crea confuzii, desi standardul precizeaza ca este o valoare diferita de valoarea de piata pentru utilizarea existenta (definita in standardele europene). Consideram ca denumirea corecta e aceea de valoare de utilitate. In acest fel, respectiva valoare va avea aceeasi denumire si continut cu cea prezentata anterior, descrisa in standardele de evaluare europene si corespunzatoare unitatilor componente ale unei afaceri. In standardul romanesc de evaluare valoarea de utilizare, pe care o vom numi in continuare valoare de utilitate, este prezentata drept valoarea unui anumit activ pentru o anumita utilizare de catre un anumit utilizator. Nu se are in vedere cea mai buna utilizare sau suma ce ar putea fi obtinuta prin vanzare. In concluzie, valoarea de utilitate nu este o valoare de piata decat intr-un mod cu totul exceptional. De regula, valoarea de utilitate este superioara valorii de piata daca intreprinderea utilizeaza activul mai profitabil si mai util decat un concurent, sau inferioara valorii de piata daca intreprinderea nu utilizeaza activul la capacitatea si eficienta maxima.
Costul de inlocuire net este prezentat in EVS 4.07 Costul de inlocuire net si EVS 7 Evaluarea pentru scopuri speciale, art. 7.01.34, precum si in SEV 4.04 Categorii de valori in afara valorii de piata, respectiv 4.07 Costul de inlocuire net.
Atunci cand se aplica proprietatilor imobiliare (teren plus constructie) costul de inlocuire net se determina prin estimarea valorii terenului pentru utilizarea existenta, precum si a costului de inlocuire (reconstructie) brut al cladirii si a altor lucrari edilitare. La acestea se aplica reduceri corespunzatoare care sa reflecte diferenta de valoare pentru un nou amplasament, tinand cont de vechime, stare, deprecierea economica, functionala si de protectia mediului 2 . Toate aceste elemente de compunere a costului de inlocuire net sunt pe larg detaliate in standardele de evaluare, in vederea ghidarii evaluatorilor autorizati. Rezultatul, care nu este o valoare de piata, se mai numeste cost de inlocuire depreciat.
1.3. Evaluarea – normalizare
Pentru a-si exercita profesia sau a intelege specificul evaluarii este necesar ca atat evaluatorii sau alti experti, cat si publicul larg sa cunoasca, mai mult sau mai putin detaliat, standardele de evaluare ce au aplicabilitate pe plan national.
Standardele de evaluare elaborate de asociatiile profesionale in domeniu sunt norme profesionale care se doresc un ghid pentru cei care fac evaluari, recomandand cea mai buna practica de evaluare.
De buna intelegere si aplicare a procedurilor de estimare a valorilor prezentate in respectivele standarde depinde calitatea:
raportului de evaluare care poate fi solicitat unui evaluator de catre diversi beneficiari
relatiei dintre evaluator si client (beneficiar), care discuta in aceeasi termeni
raportului de auditare a conturilor, prin care auditorul trebuie sa-si exprime opinia inclusiv asupra modalitatilor de estimare a valorii activelor
In Romania, activitatea de evaluare ca profesie liberala este reprezentata prin asociatii profesionale si anume: ANEVAR (Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania) si CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania). Cele doua asociatii profesionale au drept obiective promovarea si dezvoltarea activitatii specifice, in principal prin elaborarea unor standarde profesionale si etice.
CECCAR, in cadrul caruia unii membri sunt persoane calificate si in domeniul evaluarii, a elaborat propria Recomandare privind metodologia standard de evaluare economica si financiara.
Contributia ANEVAR la dezvoltarea evaluarii economice pe plan teoretic consta in asimilarea si particularizarea standardelor internationale si europene de evaluare la specificul romanesc. Acest organism a elaborat si publicat standardele nationale de evaluare (SEV). Respectivele standarde sunt aplicate la ora actuala in practica si sunt recunoscute in cadrul legislatiei specifice in cazul stabilirii valorii de piata a intreprinderilor care se privatizeaza.
Pe de alta parte, ANEVAR organizeaza cursuri de initiere si acces la profesie, precum si cursuri de formare continua a membrilor sai.
Unul dintre principalele sale obiective, asa cum afirma insasi aceasta asociatie profesionala 2 , este acela de a elabora standarde de evaluare pentru intreprinderi si proprietati imobiliare, active mobile si titluri de valoare.
Elaborarea standardelor de evaluare, simbolizate SEV, s-a realizat de catre IROVAL (Institutul Roman de Cercetare in Evaluare), institutie creata de ANEVAR in 1995, la trei ani de la propria constituire. Prin aceasta actiune s-a urmarit asigurarea compatibilitatii cu standardele europene, EVS, respectiv cu standardele internationale, IVS. Concret, standardele SEV urmaresc stabilirea, intr-un format accesibil, a practicilor de evaluare recomandabile.
Structura si obiectivele standardelor sunt urmatoarele:
clarificarea competentelor si calificarii evaluatorului, relatia dintre acesta si auditor
modul de angajare a lucrarii de evaluare, principiile de elaborare si structura raportului de evaluare
principiile evaluarii si practica raportarii
valorile utilizate in evaluare
evaluarile specifice: de afaceri, de echipamente si alte imobilizari corporale, evaluari pentru garantarea creditelor, ipoteci si gajuri etc.
In ceea ce priveste continutul standardelor, apreciem ca majoritatea fac referire la valoarea afacerii sau la alte valori utilizate pentru a se ajunge la valoarea afacerii. Au legatura directa cu aceasta urmatoarele:
SEV 4.03 Valoarea de piata, care defineste acest concept, ii indica aplicabilitatea (evaluari de afaceri si de proprietati cu orice destinatie) si explica conditiile ce trebuie intrunite pentru a se obtine valoarea de piata
SEV 4.04 Categorii de valori in afara valorii de piata, care in paragraful 3.5 defineste valoarea intreprinderii (afacerii) ca fiind valoarea unei afaceri luata in intregime. Este vorba de o afacere care va avea continuitate pentru care se poate imparti valoarea totala la partile constitutive. Se face precizarea ca nici una din aceste parti nu constituie valoare de piata. Daca evaluarea se face pentru o anumita utilizare si pentru un anumit proprietar, valoarea atribuita unui activ individual se stabileste in functie de contributia lui la intreg si poarta numele de valoare de utilizare (in opinia noastra, valoare de utilitate). Aceasta valoare este o categorie in afara pietii si este estimata din perspectiva unui anumit utilizator (vanzatorul afacerii).
SEV 4.07 Costul de inlocuire net, care explica aceasta categorie de valoare considerata un substitut al analizei de piata si care este utilizata pentru evaluarea proprietatilor imobiliare ca parti ale unei afaceri (metode patrimoniale)
SEV 4.08 Echipamente tehnologice, masini, utilaje si instalatii de lucru, aparate si instalatii de masurare, control si reglare; mijloace de transport; mobilier si birotica, care ar putea fi utilizat atunci cand astfel de active constituie parti ale afacerii de evaluat si se aplica metode patrimoniale
SEV 5 Evaluarea intreprinderii, unde se indica faptul ca evaluarile de afaceri sunt efectuate pentru stabilirea valorii de piata conform precizarilor din SEV 4.03 (avand ca si corespondent IVS 1) sau pentru stabilirea altor categorii de valoare potrivit precizarilor din SEV 4.04 (avand ca si corespondent IVS 2). Standardul precizeaza ca, in general, conceptele, procedeele si metodele aplicate in evaluarea intreprinderii sunt similare cu cele folosite pentru alte tipuri de evaluari. De exemplu, cele trei abordari ale evaluarii in general (abordarea bazata pe active/costuri, pe venit, respectiv pe comparatia de piata) sunt aplicabile si evaluarii afacerilor. De asemenea, standardul defineste o serie de termeni specifici evaluarii de afaceri, printre care se pot aminti costul de inlocuire si valoarea de piata conform SEV 4.03. O ultima precizare a standardului, la care vrem sa facem referire pentru a insista asupra legaturii dintre evaluarea afacerii si valoarea de piata, este urmatoarea: in cazul abordarii evaluarii afacerii bazate pe active se determina un bilant care sa reflecte toate activele si datoriile la valoarea lor de piata sau la alta valoare curenta adecvata.
SEV 6.01 Factorii de mediu, care influenteaza valoarea afacerii
SEV SEV 9.01 Raportul de evaluare. Principiile de elaborare a raportului de evaluare
SEV 9.02 Raportul de evaluare. Clauze generale, raspundere, confidentialitate, nepublicare
Raportul de evaluare nu este standardizat. El poate fi diferit ca forma si continut in functie de scopul si obiectul evaluarii. Totusi, exista elemente obligatorii conforme cu principiile generale cuprinse in standardele de evaluare. Printre elementele obligatorii se numara:
mentionarea obiectului, scopului si datei raportului
prezentarea afacerii, a echipei de evaluare
mentionarea expertizelor si a studiilor utilizate
prezentarea surselor informationale, a cadrului legal, a conformitatii cu standardele de evaluare
expunerea bazei de evaluare, inclusiv tipul si definitia valorii
prezentarea factorilor de risc, a ipotezelor de evaluare admise si a conditiilor limitative
expunerea metodelor de evaluare aplicate
exprimarea opiniei evaluatorului: se reiau valorile grupate pe metodele utilizate si scenariile elaborate, se avanseaza o valoare (un interval de valori) a afacerii, se expun motivele, argumentele care au stat la baza reconcilierii rezultatelor si a estimarilor privind valoarea.
1.4. Evaluarea – profesie liberala
Actualmente traim epoca specializarilor iar profesia de evaluator nu face exceptie de la aceasta regula. Putem afirma ca evaluarea este un sector foarte complex care implica cunostinte din domeniul economic (contabilitate, analiza financiara, matematica financiara), precum si din domeniul expertizei tehnice.
Evaluarea este o activitate din sfera serviciilor profesionale, caracterizata prin respectarea unor standarde profesionale si a unui cod deontologic specific. Experienta si cunostintele unui practician in acest domeniu sunt insusite si transmise din generatie in generatie.
In general vorbind, profesionistul in evaluare poate avea, in raport cu beneficiarul lucrarii de evaluare, una din urmatoarele calitati:
a) Consultant, atunci cand este angajat de unul dintre participantii la o operatie ce a reclamat evaluarea
In acest caz va utiliza metodele cele mai apropiate de interesele beneficiarului si de specificul obiectului evaluarii.
b) Arbitru, atunci cand este angajat de catre toti participantii la tranzactie
In acest caz va utiliza acele metode care sa satisfaca interesele tuturor si sa fie adecvate obiectului evaluarii.
c) Expert neutru, atunci cand este angajat de catre o institutie publica
In acest caz evaluarea se face pentru obiectul unei cauze legale sau fiscale. Evaluatorul nu va tine seama de interesele nici uneia dintre parti, ci se va situa pe pozitia unui potential investitor cu interese normale in afacere.
In Romania, dezvoltarea evaluarii ca practica s-a reluat dupa anii 1990-1991, cand au inceput transformarile economiei etatizate intr-o economie de piata. In ceea ce priveste evaluarile de afaceri, acestea s-au realizat in special in vederea privatizarii intreprinderilor cu capital de stat. Mai intai, evaluarea facuta in acest scop a fost de tip administrativ, fiind reglementata prin HG nr. 457/1997. Acest act normativ prevedea o metoda de evaluare combinata, bazata pe activul net contabil care era ajustat cu media profitului net pe ultimii 4 ani. Metoda era criticabila in primul rand pentru ca nu permitea o particularizare la afacerea care era evaluata, iar in al doilea rand nu tinea seama de factorii de distorsiune dintre valorile contabile pe care ea se baza si valorile economice, de piata. Ulterior, hotararea de guvern a fost abrogata, indicandu-se evaluatorilor ca si metodologie de evaluare cea prevazuta de standardele nationale de evaluare (SEV).
S-au mai realizat evaluari de afaceri in vederea cotarii la bursa sau a stabilirii valorii actiunilor (partilor sociale) pentru modificarea marimii capitalului social ori pentru operatii cu scop patrimonial (fuziuni).
Ca urmare a faptului ca evaluarea ca profesie s-a aflat la inceput de drum, iar pe de alta parte, a conjuncturii economice defavorabile unei corecte estimari a valorii, in ultimul deceniu evaluarile de active sau de afaceri nu s-au ridicat intotdeauna la nivelul cerintelor profesionale si etice. Cateva exemple in acest sens ar fi:
a) Au existat confuzii intre valoarea administrativa (cea stabilita in baza unor acte normative) si valoarea de piata (cea stabilita pe cale de expertiza si diagnostic) a activelor sau a afacerilor. Printre factorii care creaza diferente intre cele doua tipuri de valori se pot aminti: inflatie, raport de schimb valutar, evolutia preturilor, utilitatea reala a activelor etc.
b) In evaluarile efectuate au fost folosite excesiv valori calculate tinandu-se seama doar de inflatie sau de modificarea raportului de schimb leu/dolar, neglijandu-se ceilalti factori care influenteaza valoarea de piata a activelor si afacerilor (spre exemplu deprecierea economica si functionala a activelor imobilizate), aspect care a condus adesea la supraevaluari.
c) Au fost folosite in mod excesiv valorile patrimoniale in detrimentul valorilor bazate pe randament. In acest fel nu s-au valorificat elementele intangibile ale afacerii, cum ar fi goodwill-ul, know-how-ul, calitatea resursei umane etc.
d) Credibilitatea evaluarilor a fost afectata in cazul intreprinderilor supuse privatizarii, care s-au desfasurat multa vreme fara respectarea unor norme deontologice emise de un organism independent al profesiei. Aceasta a facut posibil ca o buna parte din evaluarile pentru privatizare sa se efectueze de catre institutii de stat sau intreprinderi cu capital de stat cu interese particulare in afacerea evaluata.
e) Utilizarea anumitor metode in practica evaluarii afacerii a fost deseori dificila pentru ca unele elemente nu au putut fi suficient argumentate. Printre cauze se pot aminti:
lipsa unei banci de date la nivelul sectoarelor de activitate, pentru a facilita realizarea previziunilor necesare evaluarii afacerii
lipsa unor date statistice in economia intreprinderii referitoare la clienti, concurenta, calitatea fortei de munca, care sa permita efectuarea evaluarilor de tip patrimonial
insuficienta dezvoltare a contabilitatii de gestiune care sa reflecte parametrii venituri-costuri pentru activitati sau active distincte
evolutia inflatiei s-a inscris in parametri greu de estimat
rata de actualizare si rata de capitalizare utilizate in cadrul metodelor de randament nu au putut fi usor corelate cu temeiul lor real
