ETICA IN AFACERI

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Concepte teoretice

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Nivelurile de aplicare ale eticii in

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul si importanta studierii eticii in afaceri

Capitolul 4 (Unitatea de curs 4): Responsabilitatea sociala ca responsabilitati morale

Capitolul 5 (Unitatea de curs 5): Dilemele etice in afaceri

Capitolul 6 (Unitatea de curs 6): Analiza si solutionarea problemelor etice

Capitolul 7 (Unitatea de curs 7): Principii practice ale eticii in afaceri

Concepte de baza

Etica afacerilor, imperative morale, atitudine, conduita, datorie, utilitate, tratament corect, cultura organizationala, incredere, responsabilitate sociala, loialitate, dileme etice, principii fundamentale.

Obiective urmarite

1.     Definirea Eticii afacerilor;

2.     Tratarea din perspectiva istorica a interesului pentru comportamentul etic in lumea afacerilor;

3.     Stabilirea principalelor niveluri de aplicare a Eticii in afaceri;

4.     Descrierea rolului pe care il joaca 'increderea' in relatiile de afaceri;

5.     Definirea responsabilitatii sociale a unei firme;

6.     Definirea dilemelor etice si precizarea principalelor domenii in care acestea apar;

7.     Stabilirea modalitatilor de solutionare a dilemelor etice;

8.     Precizarea unui cumul de reguli morale;

9.     Descrierea comportamentului etic in afaceri si precizarea principalelor modalitati de promovare a acestuia;

10.  Elaborarea catorva exemple de principii etice universale.

Recomandari privind studiul

Studierea acestui modul (Etica in afaceri) are o importanta majora pentru studentii economisi care trebuie sa-si insuseasca principiile practice ale eticii in afaceri. Acestia trebuie sa inteleaga motivatiile intrarii in lumea afacerilor, prin constientizarea permanenta a rolului jucat si prin proliferarea responsabilitatii sociale la nivelul fiecarei firme.

Sugeram studentilor sa-si insuseasca cu multa seriozitate conceptele de dileme etice, responsabilitate sociala, incredere, loialitate, reguli morale, etc.

Rezultate asteptate

Recunoasterea rolului si importantei studierii Eticii in afaceri;

Incitarea studentilor in a manifesta un comportament etic in lumea afacerilor;

Constientizarea raportului dintre responsabilitate, incredere, loialitate, pe de o parte, si obtinerea succesului financiar si profesional, pe de alta parte;

Cunoasterea principalelor domenii in care apar dileme etice, precum si a modalitatilor de solutionare a acestora;

Insusirea principiilor etice universale.

Studentii trebuie sa accepte faptul ca discursul etic este conditie si garantie a respectarii legilor in afaceri, singurul element etalon stabil si intangibil in emiterea oricarei judecati de valoare.

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Concepte teoretice

Sinteza

Etica afacerilor este o disciplina noua care ofera un teren deosebit de fertil pentru dezbateri publice, forumuri, articole, dizertatii etc.

La unele scoli de business, precum si in programele de masterat, a fost introdusa etica, ca disciplina de studiu, fara sa se urmareasca neaparat formarea unor cetateni model, ci in intentia mai degraba de a-i avertiza pe studenti asupra implicatiilor sociale ale unor decizii de afaceri.

Etica afacerilor defineste un sistem de principii, valori, norme si coduri de conduita, in baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale inducand obligativitatea respectarii lor. In buna masura codurile etice si de comportament isi integreaza valorile morale ca atare, desi, acestea devin functionale si credibile numai in masura in care sunt asociate obiectivelor afacerii.

Etica afacerilor poate fi considerata un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire la determinarea principiilor morale si a codurilor de conduita ce reglementeaza relatiile interumane din cadrul organizatiilor si guverneaza deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor.

Etica in afaceri vizeaza, printre altele, atitudinea, conduita corecta si onesta a unei firme fata de angajati, clienti, comunitatea in care actioneaza, investitori, actionari, etc.

Dimensiunea etica a unei afaceri poate viza tendintele oricarei firme si a angajatilor sai, de a respecta cu strictete legile, actele normative referitoare la:

calitatea produsului;

siguranta muncii;

practici corecte de recrutare a personalului;

practici corecte de marketing;

practici corecte de vanzari;

modul in care se utilizeaza informatia confidentiala;

implicarea in problemele comunitatii in care opereaza firma;

atitudinea fata de mita;

atitudinea fata de comisioane ilegale acordate in scopul obtinerii unor facilitati, etc.

Ratiunea oricarei afaceri induce subiectilor participanti, fie ca sunt din interiorul ei, fie ca se afla in tangenta sau complementaritate cu ea, un comportament etic corespunzator standardului de valori proprii, si care vor include oricand elemente prezentate mai sus.

Interesul pentru un comportament moral in lumea afacerilor este vechi. Ceea ce stim, din perspectiva istorica, este ca acest interes a inceput in cea mai avansata societate comerciala de acum cinci mii de ani, in Sumer. Grecia Antica manifesta deopotriva interes pentru teoria economica si pentru valorile si normele morale implicate in schimburile economice. Aristotel facea distinctia intre oeconomica (gospodarire privata, cu scopuri familiare) si hremastica (schimburi economice a caror scop este profitul)[1]. Prima practica avea o incarcatura etica, cea de-a doua avea o singura dimensiune: cea a profitului. Este o ocupatie pur egoista. Schimburile comerciale, activitatea camatareasca au avut mereu aceeasi interpretare: ocupatii lipsite de dimensiune morala, cu utilitate pur economica. Imaginea acestei separatii a durat pana in secolul al XVIII-lea. Cicero vorbea totusi despre corectitudine in tranzactii, ca dimensiune morala a afacerilor.

Negustorii trecutului erau in genere stigmatizati ca lipsiti de respectabilitate, cu indeletniciri neonorabile. Justificarea crestina a unei astfel de perceptii era data de relatarea din Noul Testament asupra alungarii negustorilor din Templu, precum si de reluare a acestei idei in scrierile teologice. Sa nu uitam ca, in acea vreme unica morala admisa in lumea europeana era cea crestina. Nu exista o morala a vietii publice, desprinsa de conotatii religioase. Cateva exemple in aceasta perspectiva le-au reprezentat breslele si ghildele medievale care aveau propriile lor coduri morale.

In anii premergatori formarii capitalismului sunt de remarcat preocuparile societatii de a reglementa relatiile corecte intre oameni. Astfel, tot in secolul XVII apare Elizabethan Poor Law, lege progresista la acea vreme, in care colectivitatile erau facute raspunzatoare pentru soarta celor nevoiasi, stabilind o taxa pentru saracie asupra pamantului aflat in posesia celor instariti. Mai tirziu, Adam Smith lanseaza conceptul de homo oeconomicus, insistand asupra responsabilitatii de a obtine profit din toate actiunile, iar A. Carnegie, in The Gospel of Wealth, promoveaza ideea actiunilor caritabile sustinute din banii castigati din afaceri.

In plin avant, capitalismul nu a oferit intotdeauna o protectie a intereselor tuturor membrilor societatii ceea ce a determinat aparitia unor acte normative care au incercat sa elimine abuzurile sociale. De referinta raman Legea Sherman Antitrust (1876), primul cod de etica indreptat impotriva abuzurilor grosolane ale celor implicati in afaceri, Wembley Code of Etichs (1924), sau Consumer Bill of Right promovata de J. F. Kennedy in 1962, prin care guvernul american devine garantul corectitudinii afacerilor fata de consumatori.

Adam Smith (1723-1790) in Avutia natiunilor (1776) 'canonizeaza' noua credinta (in versiune populara): 'lacomia e buna'. Au loc transformari in credintele filosofice, incepe sa-si faca loc si legitimarea intereselor ca morale. Acest proces coincide cu urbanizarea. Tehnologia, privatizarea, industrializarea, dezvoltarea nevoilor si a consumului, conduc societatea intr-o directie in care apare si nevoia reglementarii etice a afacerilor. In societatile rurale, dominate de economia 'naturala inchisa' sau de economia de autoconsum, acest fenomen nu are decat sanse infime sa se propage.

Pana foarte recent (acum mai putin de 20 de ani), acest subiect a fost circumscris unor discutii negative despre scandalurile si dezastrele aduse mai ales de lumea corporatiilor, despre iresponsabilitate, iar recent ele au fost reluate in diferite forme in contextul globalizarii si existentei corporatiilor mondiale. Locul comun al acestor abordari legate de lumea afacerilor este dat mereu de 'numitorul comun al afacerilor: banul'.[2] Intrebarea care ramane deschisa este: e sau nu o contradictie in termenii expresiei 'lacomia este buna'?

In mare, teoreticienii de orientare liberala au insistat pe ideea ca succesul este o virtute, saracia este un viciu si ca bogatia devine sursa de noblesse oblige (este generatoare de obligatii morale, pe cand saracia este generatoare de probleme morale). Recent discutiile teoretice s-au mai echilibrat si au ajuns la nivelul constructiei idealurilor morale in afaceri, cu accente, inclusiv pe dreptate sociala si grija fata de consumator.

In tara noastra mult timp termenul de afacere avea o conotatie negativa fiind asimilat unui fapt reprobabil, speculatiei, inselaciunii in dauna interesului public sau privat.

De fapt, departe de a fi un termen cu intelesuri ilegale si cu sens ingust (asimilat unei tranzactii) termenul de afacere a capatat o nuanta concreta, bine definita in tarile cu economie de piata, definind activitatile desfasurate – in diferite forme de organizare juridica – care initiaza, dezvolta pe risc propriu obiective bine definite aducatoare de castig.

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Nivelurile de aplicare ale eticii in afaceri

Sinteza

Conceptele centrale cu care opereaza etica afacerilor sunt: datorie si utilitate. Afacerile sunt un mediu care este perceput ca mai putin nobil, eventual un mediu fara 'scrupule' fiindca este legat de profit. Viciile clasice, cum ar fi lacomia sau avaritia, trec drept motivatii frecvente pentru intrarea in lume afacerilor.

Aceasta nu inseamna ca nu a existat o tendinta permanenta ca afacerile sa fie guvernate de valori si norme morale, oricat ar parea de paradoxal, avand in vedere tipul de motivatii amintite mai sus.

In afaceri pot sa fie detectate cateva niveluri de aplicare ale eticii[3] :

1. Nivelul micro- este cel care se stabileste intre indivizi in baza principiului corectitudinii schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica traditionala si cuprinde: obligatii, promisiuni, intentii, consecinte, drepturi individuale. Toate acestea se afla sub principiile schimbului cinstit, castigului cinstit, tratamentului corect. Unui astfel de nivel i se aplica ceea ce Aristotel numea dreptate comutativa cea practicata intre egali. O firma care vinde masini, trebuie sa-si previna cumparatorii daca ele au defecte la sistemul de franare sau o firma care vinde anticonceptionale trebuie sa previna clientii ca acestea produc dereglari hormonale. Clientul trebuie considerat rational, autonom si trebuie informat ca sa poata cumpara serviciul sau produsul in cunostinta de cauza.

2. Nivelul macro- se refera la reguli institutionale sau sociale ale comertului, ale lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se opereaza pentru acest nivel sunt: dreptate si legitimitate. Problemele puse in contextul nivelului macro sunt de de natura filosofica, preponderent etica si sunt de tipul urmator: Care e scopul pietei libere? Este proprietatea privata un drept prioritar? Este drept sistemul de reglementare al pietei? Ce rol trebuie sa aiba statul in afaceri? Sunt corecte si echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor?

3. Nivelul corporatiilor. Discutiile etice se refera preponderent la rolul jucat in societate, la responsabilitatea sociala si internationala a corporatiilor.

Nivelul macroeconomic pune si problema stringenta a problemelor etice in globalizarea afacerilor. Ele apar mai ales cand unele corporatii internationale desfasoara afaceri in tari cu economii slab dezvoltate, cu un nivel mai redus de maturizare a constiintei civice. Consimtamantul obtinut in urma unei informari deficitare sau mincinoase (in reclama unor produse), dreptul la un mediu natural sanatos (ecologizarea Occidentului prin transferul tehnologiilor poluante in Est), utilizarea unor practici neloiale (dumpingul sub forma inlesnirilor de taxe acordate in tarile lumii a treia), dependenta de corporatii (cresterea polarizarii sociale din cauza dominatiei corporatiilor in viata publica, in America Latina) sunt tot atatea exemple care demonstreaza necesitatea implicarii eticii manageriale si pe plan international.[4]

Astazi, toate organizatiile din lume trebuie sa recunoasca importanta si necesitatea luarii in considerare a unor concepte ca: etica, morala, responsabilitate sociala, echitate si, totodata, sa incerce sa le implementeze in cultura lor organizationala.

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul si importanta studierii eticii in afaceri

Sinteza

Etica afacerilor este esentiala pentru succesul pe termen lung al activitatii. Acest adevar este probat atat din perspectiva macroeconomica, cat si din cea microeconomica. La nivel macroeconomic, etica afecteaza intregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piata, ducand la o alocare ineficienta a resurselor.

Din perspectiva microeconomica, etica este adesea asociata cu increderea. Etica este necesara, dar nu suficienta, pentru a castiga increderea furnizorilor, clientilor, comunitatii, angajatilor. Intreaga literatura economica apreciaza faptul ca increderea este deosebit de importanta in relatiile de afaceri.

Increderea inseamna de fapt micsorarea riscului asumat. Increderea, bazata pe experienta bunelor relatii cu alti oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor si intereselor, deci riscul va fi mai mic. Increderea si bunele relatii ale firmei se refera la[5]

1. increderea in relatiile cu furnizorii - furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanti, direct afectati de deciziile organizatiei, de comportamentul acesteia. Mai ales daca este vorba de relatii pe termen lung, increderea intre doi parteneri este foarte importanta. Ea se castiga prin respectarea obligatiilor de catre fiecare parte si prin minimizarea surprizelor de orice fel. Increderea determina o mai mare eficienta, in timp, a schimbului. Iar relatiile de schimb bazate pe incredere se dezvolta atunci cand fiecare partener il trateaza pe celalalt asa cum ar vrea el sa fie tratat.

2. increderea in relatiile cu consumatorii - un vanzator castiga increderea clientului sau atunci cand este onest, competent, orientat catre nevoile clientului si placut. Clientii asteapta de la vanzator produsele/serviciile de calitatea promisa, precum si informatii reale, pertinente.

3. increderea in relatiile cu angajatii - increderea trebuie acordata atat sefilor, cat si subordonatilor. Un climat de incredere duce la o mai buna comunicare, la o fidelitate mai mare a angajatilor, la confidenta, la reducerea conflictelor de munca sau a conflictelor dintre grupurile de munca etc. Un studiu realizat la General Motors a identificat cinci factori corelati cu increderea in relatiile cu angajatii:

perceptia unei comunicari deschise si oneste, in sus si in jos pe scara ierarhica;

tratamentul corect pentru fiecare grup de munca;

impartirea obiectivelor si a valorilor intre muncitori si supraveghetori;

autonomia, ca un semn al increderii in angajat;

feedback din partea managementului privind performantele si responsabilitatile salariatilor;

increderea este in relatie directa cu unele tehnici moderne de management si anume: cresterea responsabilitatii, managementul participativ, managementul prin obiective, cercurile de calitate etc.

Etica in afaceri se refera de fapt la acel echilibru care ar trebui gasit intre performantele economice si cele sociale ale firmei.

Pentru intelegerea clara a rolului eticii in afaceri este deosebit de importanta atitudinea conducerii superioare a firmei din care sa reiasa respectarea eticii atat prin actiunile proprii ale managerilor cat si din politicile abordate in firma, din deciziile luate, din sarcinile transmise, din politicile salariale adoptate, din modul de aplicare a sanctiunilor disciplinare, etc.

Capitolul 4 (Unitatea de curs 4): Responsabilitatea sociala ca responsabilitati morale

Sinteza

Literar prin responsabilitate se intelege obligatia de a raspunde, de a da seama de ceva, de a manifesta o atitudine constienta fata de obligatiile sociale. In acest sens, o definitie formala a responsabilitatii sociale prevede obligatia managerului de a alege si aplica acele actiuni care contribuie la bunastarea individului in consens cu interesul societatii si al organizatiei pe care o conduce.

Etimologic, social provine din latinescul socialis, adica facut pentru societate. N. Firigioiu arata ca “in sens larg, prin social se intelege tot ceea ce vizeaza societatea ca ansamblu articulat de relatii si structuri: economicul, politicul, culturalul etc.; in sens restrans, prin social se inteleg conditiile de viata ale indivizilor si grupurilor, precum si relatiile dintre aceste entitati”[6]

Responsabilitatea sociala este considerata ca fiind obligatia ferma a unei firme, dincolo de obligatiile legale sau de cele impuse de restrictiile economice, de a urmari obiective pe termen lung care sunt in folosul societatii. Firma se considera responsabila nu numai fata de proprietari (actionari), ci si fata de clienti, furnizori, angajati, organisme guvernamentale, creditori, comunitati locale, opinie publica.

Nu este suficient ca managerii numai sa proclame necesitatea raspunderii sociale si a eticii actiunilor pentru organizatiile lor. Binele sau efectele scontate nu vin din aceste proclamari. Intreaga cultura a organizatiei va sprijini raspunderea sociala si va trebui sa recompenseze si sa intareasca actiunile etice.

Rezulta ca abordarea problematicii responsabilitatii sociale trebuie incadrata si corelata cu mediul social si cultural al perioadei de timp, a tarii si a organizatiei respective. De asemenea, trebuie specificat ca responsabilitatea sociala in afaceri devine realitate cand persoanele implicate accepta conduita si comportamentul stabilit.

In 1889 A. Carnegie publica lucrarea “The Gospel of Wealth” in care promova ideea ca banii castigati din afaceri, trebuie sa revina societatii prin actiuni caritabile si civice. Acesta a dezvoltat teoria responsabilitatii sociale a afacerilor bazata pe doua aspecte esentiale: principiul caritatii si principiul administratorului de arca. Principul caritatii, ca o prima doctrina a responsabilitatii sociale promoveaza ideea sporirii actiunilor filantropice care au ca scop asistarea si ajutarea celor care sunt “membri ai societatii mai putin norocosi”. Principul administratorului de arca, este o doctrina biblica care pretinde oamenilor de afaceri un comportament responsabil, constienti ca sunt “conducatori sau ingrijitori de vapor, care trebuie sa obtina prin adevar si cinste averea pe care trebuie sa o gestioneze in beneficiul societatii”.

Problema cea mai importanta care trebuie luata in considerare, indiferent de tipul de afacere, este realizarea interesului public si a responsabilitatii sociale a afacerii.

Interesul public este definit ca binele comunitatii de indivizi si institutii care deservesc sau sunt interesati de afacere. Publicul afacerii spera in acceptarea responsabilitatii afacerii fata de el, bazandu-se pe obiectivitatea si integritatea modelatorilor afacerii, in conditiile mentinerii unei functionari corecte a acesteia.

Responsabilitatea bine inteleasa favorizeaza loialitatea. Loialitatea si sprijinul reciproc se raspandesc la fel de departe si in toate directiile ca si afacerile, atat in cadrul organizatiilor cat si in exteriorul acestora. Datoria si obligatiile morale se propaga asupra colegilor, a personalului, a clientilor, si a furnizorilor, toti acestia avand nevoie de contracte onorate si de intelegere.

Cand lucrurile merg prost si cand apar dificultati, majoritatea oamenilor vor fi intelegatori si pe cat posibil vor ajuta. Doar onestitatea in incercarea de a avertiza asupra unor astfel de evenimente critice va va aduce cooperare si sprijin. In astfel de cazuri avem si o obligatie morala fata de comunitate, deoarece activitatea firmei ca si sistemul politic, au fost concepute astfel incat sa serveasca nevoile societatii si nu invers. In acest sens, ni se deschid noi perspective si identificam si alte obligatii, precum cele legate de protectia mediului, ca parte a responsabilitatii noastre.

Apare inevitabil chestiunea moralitatii si a profitului. Ceea ce ne intereseaza pe noi nu este moralitatea profitului in sine, ci moralitatea procesului prin care a fost obtinut si moralitatea felului in care este folosit in continuare. S-a profitat in mod rusinos de furnizori, clienti si altii care au fost implicati? Au avut investitorii un profit moral justificabil?

Nici o activitate economica care se bazeaza pe imoralitate nu poate fi de succes pe termen lung. Adevarul economic nu poate fi falsificat la infinit.

Orice intreprindere are o anumita responsabilitate in plan economic si social. Acesta este un punct de vedere acceptat in prezent de toti 'actorii' lumii afacerilor. Dar masura in care aceasta responsabilitate se imparte intre cele doua planuri, economic si social, este perceputa in mod diferit. In ceea ce priveste latura economica, se vorbeste in principal despre doua abordari[7]

1. abordarea clasica - firmele exista pentru a aduce beneficii proprietarilor sau pentru a reduce costurile de tranzactie. Milton Friedman sustinea ca principala raspundere a managerilor este de a gestiona afacerea astfel incat sa maximizeze beneficiul proprietarilor, respectiv al actionarilor; iar acestia, la randul lor, au o singura preocupare: rezultatele financiare. In viziunea autorului, orice 'bun social' platit de firma submineaza mecanismele pietei: 'bunurile sociale' vor fi platite fie de actionari (se diminueaza profitul), fie de salariati (se reduc salariile), fie de clienti (prin cresterea preturilor). In acest din urma caz, vanzarile ar putea scadea si firma ar avea dificultati.

2. abordarea socio-economica - 'maximizarea profitului este a doua prioritate a firmei; prima este asigurarea supravietuirii acesteia'. Argumente:

societatile comerciale sunt persoane juridice inregistrate intr-o anumita tara si trebuie sa se conformeze legilor din tara in care opereaza; deci ele nu sunt responsabile numai fata de actionari;

orizontul de timp al existentei firmei este unul lung, deci ea trebuie sa urmareasca rezultatele economice pe termen lung si in acest scop va accepta si unele obligatii sociale (ca nepoluarea, nediscriminarea etc.) si costurile ce le sunt asociate;

practica arata ca firmele nu sunt institutii economice pure, ci ele se implica si in politica, in sport (sponsorizari), sprijina autoritatile nationale sau locale etc.

Konosuke Matsushita (creatorul marcii Panasonic) arata, la inceputul secolului al XX-lea, ca: 'Misiunea industriasului este sa invinga saracia, sa elibereze societatea in general de mizerie si sa-i aduca bunastarea. Afacerile si productia au scopul de a imbogati nu numai magazinele si fabricile firmei respective, ci intreaga societate'. El arata ca firma este obligata sa obtina profit prin faptul ca o parte din acesta este alocat societatii prin plata impozitelor si taxelor. In acest sens, este de datoria omului de afaceri, in calitate de cetatean, sa obtina un profit rezonabil. Dar 'ratiunea afacerilor este, desigur, sa faca disponibile bunuri de buna calitate si la preturi rezonabile in vederea acoperirii nevoilor consumatorilor. Acest punct de vedere este reprezentativ pentru viziunea moderna in ceea ce priveste responsabilitatea firmei.[8]

Conceptia moderna a eticii afacerilor privita din cel mai important unghi priveste problema raspunderii sociale a afacerilor, stabilirea unei noi culturi organizationale, care sa tina seama de necesitatea nu numai a maririi profitului, veniturilor actionarilor si asociatilor ci si a satisfacerii adecvate a necesitatilor societatii, a tuturor conditiilor sociale care actioneaza in societate.

Etica afacerilor trebuie sa gaseasca raspunsuri la urmatoarele intrebari:

Unde incepe responsabilitatea fata de societate a organizatiilor si unde se sfarseste?

Ce reguli de conduita ar trebui sa guverneze afacerile si pe conducatorii lor?

Este bine ca afacerile sa puna mai presus de nevoile societatii pe cele ale actionarilor?, etc.

Capitolul 5 (Unitatea de curs 5): Dilemele etice in afaceri

Sinteza

Dilemele etice pot fi definite ca situatii neclare, probleme care ii pun in incurcatura pe cei care iau decizii, in dorinta de a echilibra performantele economice si cele sociale.

Cele mai multe dileme etice in afaceri apar in urmatoarele domenii:

marketing: reclama, publicitatea, ambalajul produsului;

aprovizionare: favoruri din partea furnizorilor;

productie: calitatea materiilor prime si a produselor finite, costurile;

resursele umane: angajare, salarizare, motivare, evaluare, promovare.

Cea mai dificila situatie pentru manageri o reprezinta existenta dilemelor etice. O dilema etica se naste cand toate alternativele posibile din cercetarile efectuate au o consecinta negativa in plan social. Bunul sau raul nu poate fi precizat si clar identificat. In primul rand dilemele etice sunt generate de raportul dintre performantele sociale si cele economice, realizarea echilibrului fiind deosebit de dificil, mai ales in conditiile inexistentei unei informatii complete care sa poata crea o imagine globala asupra dimensiunilor economice a angajamentelor sociale precum si a consecintelor sociale generate de un comportament pur economic. Este si cazul revendicarilor pe care le pretind unele minoritati “grupuri de presiune dedicate unei singure cauze care o considera de o moralitate incontestabila; nu urmaresc sa obtina sprijinul majoritatii si nici macar sa o atraga, caci astfel s-ar putea sa fie nevoie sa recurga la compromisuri”. [9]

Nu este usor sa fie gasite solutiile pentru dilemele etice. Managerii trebuie sa investigheze cu multa atentie toate aspectele problemei si sa adopte o decizie care sa fie judecata dupa consecintele sociale si mai putin dupa rezultate economice de moment. “Practicarea unui management modern, pe coordonate morale, a dovedit ca rezolvarea dilemelor manageriale este in corelatie cu valorile personalitatilor individuale angajate in actul decizional managerial”.[10]

Dilemele etice apar in lumea afacerilor atunci cand exista o neconcordanta intre principiile etice si situatia practica, intre ceea ce se doreste si ceea ce este de fapt, intre sistemele proprii de valori si modul de satisfacere practica a nevoilor.

Se remarca de fapt, una din problemele practice extrem de dificil de rezolvat, deoarece viata demonstreaza cu prisosinta ca ceea ce este etic pentru unul poate parea lipsit de etica pentru altul.[11]

Din punctul de vedere al managerului, atenuarea acestor stari (practic, nu se poate vorbi de disparitia conflictelor de interese intra sau extra organizationale) va avea succes numai prin constientizarea, cunoasterea si instrumentarea principiilor etice, a standardelor etice si a sistemelor de valori proprii domeniului economic si, in detaliu, a organizatiei pe care o conduce.

Etica in afaceri reprezinta aplicarea standardelor morale la situatiile concrete din afaceri. Oamenii de afaceri se confrunta zilnic cu probleme de natura etica, ce decurg dintr-o varietate de surse. Unele sunt mai rare, altele apar cu regularitate.

“Paradoxul etic” poate fi pus sub semnul unei grave interogatii pentru omul de afaceri: sa-si asume responsabilitatea si riscurile inerente actiunii sale economice sau sa ramana la judecata morala, abstracta, lipsita de angajare responsabila?

Aceasta dilema -responsabilitate/moralitate- impune mutarea accentului discursului asupra codului de conduita a omului de afaceri de la “moralism” la etica responsabilitatii.

Capitolul 6 (Unitatea de curs 6): Analiza si solutionarea problemelor etice

Sinteza

Cum vom decide in cazul dilemelor etice?

Standardele noastre morale legate, de exemplu, de corect, just, drept, difera de un individ la altul, datorita diferentei de valori la care se raporteaza. Prin urmare, nimeni nu poate spune cu certitudine ca un anume standard moral este bun sau rau, dar se poate dovedi daca el exprima o obligatie fata de altii si nu numai un beneficiu fata de noi insine.

De cele mai multe ori e foarte dificil, chiar si in cele mai simple situatii, sa distingem intre noi si ceilalti, intre beneficii si obligatii si, in mod particular este greu sa faci aceste distinctii in domeniul afacerilor, unde un beneficiu pentru unii poate reprezenta o dauna (sau o obligatie neplacuta) pentru altii.

In solutionarea dilemelor etice, intrebarile cheie sunt:

Cine ar castiga si cat de mult?

Cine va pierde si cat de mult?

Peter Drucker arata ca proprietarul, omul de afaceri, managerii trebuie sa-si “asume constient responsabilitatea pentru binele comun si sa-si infraneze interesul propriu si autoritatea atunci cand executarea lor dauneaza acestora si libertatii individuale”[12], viziune conservatoare, exigenta, izvorata din ideea unei oranduiri sociale bazate pe un scop moral in care acceptarea responsabilitatilor, a indatoririlor si a obligatiilor justifica revendicarea drepturilor.

Un cumul de reguli morale, izvorate din respectarea celor mai elementare notiuni de etica trebuie sa contina:

1.     Respectarea angajamentelor facute. Toti dorim sa avem certitudinea ca promisiunile facute de altii sunt in totalitate indeplinite, pentru ca nerespectand aceasta norma elementara, interactiunea sociala construita cu efort tinde a se opri iar afacerile vor esua. Orice teorie morala este inutila in conditiile in care omul nu-si respecta promisiunile facute, corect si la timp.

2.     Nonviolenta. Afectarea integritatii fizice si presiunile psihice conduc la aparitia unor complexe, cu implicatii negative asupra mediului de lucru; vor fi ascunse adevaruri si va fi denaturata viata. Cu drepturi si obligatii nominalizate in coduri de comportament se poate construi o cale de dialog prin care se pot preveni conflictele violente.

3.     Ajutorul mutual. Moralitatea si codul etic reglementeaza comportamentul uman in comunitate, incluzand activitatile individului directionate spre o colaborare in interesele comune ale grupului dar si pentru interesele individuale ale fiecaruia. Chiar daca unii considera ca aceasta deschidere in interesul individului poate afecta armonia, trebuie realizata in conditiile in care costul pentru realizarea dezideratului nu este prea mare.

4.     Respectul pentru persoana. Morala comunitatii solicita a privi si a considera alte persoane ca pe sine insusi, tratand serios problemele si interesele lor, acceptandu-le ca legitime.

5.     Respectul pentru proprietate. Persoanele doresc sa uzeze de dreptul de proprietate asupra bunurilor, iar daca ele considera ca propriul corp este o proprietate, acest aspect reprezinta un corolar al respectului pentru persoana.

Principiile fundamentale utilizate in solutionarea problemelor de etica a afacerii sunt:

integritatea angajatilor in desfasurarea activitatilor;

obiectivitatea, eliminand conflictele de interese, influentele externe in realizarea unor oportunitati;

competenta, constiinciozitate, aptitudini profesionale ale managerilor si personalului angajat in afaceri;

confidentialitatea informatiilor dobandite pe parcursul derularii activitatilor, cu exceptia situatiilor impuse de lege cand se impune dezvaluirea acestor informatii;

servicii in concordanta cu standardele tehnice si profesionale relevante.

Cele mai comune probleme de natura etica sunt: conflictele de interese ale angajatilor, darurile, hartuirea sexuala, plati neautorizate, spatiul privat al angajatilor, probleme de mediu, securitate muncii, politica de preturi, discriminarile de orice fel, etc.

Exista numeroase cazuri in care angajati ai unor firme dau dovada de lipsa de etica in afaceri. De exemplu:

acordarea unor comisioane ilegale pentru obtinerea de informatii confidentiale despre firmele concurente;

trafic ilegal cu produse aflate in monopolul statului;

desfasurarea unor activitati neautorizate;

folosirea unor documente cu regim special false sau procurate in mod ilegal;

cazurile de evaziune fiscala, economie subterana;

inselarea corpurilor de control a statului;

utilizarea unor bunuri fara provenienta legala, etc.

Managerii sunt obligati sa nominalizeze toate persoanele si grupurile din interiorul sau exteriorul organizatiei care au legaturi, angajamente, actiuni sau interese in realizarea sau valorificarea performantelor firmei.

Legat de etica afacerilor exista numeroase subiecte de discutie si implicatii. Doua teme interesante sunt cele care privesc relativismul si analiza stakeholders (analiza celor implicati).

„Relativismul” examineaza de ce ignoram adesea etica in luarea deciziilor, iar „analiza stakeholders” furnizeaza o structura, un cadru de confruntare a deciziilor etice.

Cei ce sustin relativismul declara ca nu putem discerne intre corect – gresit, drept – nedrept, bine – rau. Rareori, lucrurile sunt negre sau albe. Cel mai des exista o multime de tonuri de gri. Relativismul sugereaza ca etica este „relativa”, in functie de circumstantele personale, sociale si culturale in care se afla cineva. Relativistii nu sunt chinuiti de dileme etice atata timp cat ei nu cred ca adevarul poate fi descoperit prin introspectie.

In identificarea factorilor situationali care influenteaza comportamentul etic, organizatia ocupa un loc central. Oamenii invata valorile morale nu numai in primii ani de viata, acasa sau in societate, ci si de la mediul lor organizational. Politicile si codurile de conduita, cultura organizatiei pot promova o consideratie inalta acordata angajatilor, iar grupurile din interior influenteaza, prin sprijinul si perspectivele pe care le ofera membrilor, comportamentul etic. Regulile scrise insotite si de masuri punitive, desi sunt utile pentru promovarea unui climat etic pentru intreaga organizatie, nu pot garanta intotdeauna rezultatele bune. Mult mai benefice pot fi elementele emotionale de relationare din cadrul organizatiei, favorabile comportamentului etic si care creeaza disponibilitate mare pentru amendarea actiunilor ilegale sau incalcarea normelor organizationale.

Mediul in care opereaza organizatiile este marcat de reglementari guvernamentale, norme si valori impartasite in comun de membrii societatii. Aceste elemente pot incuraja comportamentele etice si pot limita aria de actiune a unor actiuni imorale. Managerii trebuie sa cunoasca ceea ce este interzis, sa respecte prevederile legale si sa promoveze practici comerciale loiale cu partenerii de afaceri. Cadrul economic general incurajeaza prin concurenta un standard de comportament la care trebuie sa adere toti cei care aspira la obtinerea de avantaje competitive in domeniul de activitate.

De asemenea, nu pot fi ignorate semnalele societatii civile si evenimentele social-politice din jurul organizatiilor. Ele provoaca schimbari sociale care isi gasesc expresia in acte normative care prescriu practici nediscriminatorii la angajarea personalului, apararea drepturilor consumatorilor sau protectia mediului inconjurator, ca sa dam doar citeva exemple. De aici, rezulta ca rezolvarea dilemelor etice este conditionata de abilitatea de a mentine un dialog deschis in relatiile cu mediul exterior. Deschiderea spre dialog nu rezolva in totalitate problemele, dar genereaza incredere si faciliteaza mentinerea de relatii armonioase intre organizatie si mediu.[13]

Desi suntem de acord ca standardele difera in functie de comunitate si istorie (normele etice occidentale au radacini in crestinism si sunt diferite de normele asiatice puternic ancorate in budism si confucianism), dincolo de relativismul cultural exista norme etice universale, cu puternic caracter regulator la nivelul intregii societati. Ele sunt unanim acceptate si fac obiectul continutului codurilor etice ale mai multor firme internationale prin expresii comportamentale pozitive: a fi cinstit, sincer, curajos, generos, recunoscator, responsabil, loial, bun, drept. [14]

A avea un comportament etic este similar cu a comite mereu fapte morale. Normele morale arata ce trebuie sa faca sau sa nu faca, cum trebuie sa fie sau sa nu fie subiectul constient pentru ca rezultatele comportamentului manifestat sa fie apreciate ca bune sau ca rele.

Normele de conduita au existat in toate timpurile (date, obiceiuri, legi); acestea s-au transmis prin educatie, din generatie in generatie.

Norma morala reprezinta un instrument de constrangere morala, de ingradire: un model prescriptiv acceptat si recunoscut de membrii societatii; un standard, etalon de comportament social.

Normele, in general, se elaboreaza prin doua modalitati:

neorganizat (neinstitutionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri, traditii);

organizat (institutionalizat): de catre organizatii, institutii, agentii specializate.

Normele au ca scop reglementarea normativa si integrarea sociala:

creeaza un sistem de drepturi si obligatii, interdictii in diferite contexte sociale;

asigura cadrul normativ pentru: ordinea juridica si sociala;

permite evitarea si rezolvarea conflictelor;

arata ceea ce trebuie sa fie intr-o societate (nu ceea ce este);

nu stabilesc puncte, linii normative, ci o „zona” in cadrul careia sunt permise si limite de variatie.

Normele morale se pot clasifica astfel:

1. Norme generale (universale): sunt prezente in toate tipurile de comunitati umane, au durabilitate in timp si influenteaza toate activitatile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea, loialitatea, generozitatea);

2. Norme particulare: se adreseaza unor comunitati umane determinate, vizand activitati umane particulare (normele vietii de familie, cele specifice anumitor activitati profesionale (medici, avocati, profesori, sportivi, economisti etc.));

3. Norme speciale: se manifesta in cadrul unor grupuri restranse si uneori in ocazii speciale (norme de protocol, codul manierelor elegante, reguli de eticheta in afaceri etc).

Daca ar fi sa ierarhizam importanta nivelurilor la care ar trebui aplicate standardele etice am putea spune ca cele mai elementare reguli pe care ar trebui sa le respecte o organizatie sunt legate de propriul client si propriul angajat.

In privinta clientului, o tranzactie desfasurata (sau o negociere) trebuie sa plece de la supozitia generala ca ambele parti sunt dotate cu discernamant, ca sunt capabile sa-si dea seama de riscuri, ca sunt responsabile si bine intentionate. Legat de angajati, trebuie sa reamintim ca de multe ori oamenii sunt tratati ca o simpla forta de munca si nu ca un scop in sine.

Asezarea relatiilor dintre angajati si firme pe temeiuri etice este necesara cu atat mai mult cu cat analiza sistemica a organizatiilor pune in evidenta existenta celui mai valoros activ utilizat in procesul muncii – resursele umane.[15] Desi acest activ nu apare explicit in documentele organizatiilor, adeseori succesul organizational depinde de modul in care resursele umane sunt tratate la locul de munca, cu consecinte importante in operationalizarea obiectivelor strategice stabilite.

Normele pot sa fie formulate:

- ca imperativ categoric: ce trebuie sa faca oricine, oricand si oriunde intr-o anumita situatie (arata ce este obligatoriu sa facem sau sa ne abtinem sa facem).

- ca imperativ ipotetic: arata ce este dezirabil (ce ar trebui) sa facem sau sa ne abtinem sa facem in anumite situatii.

O norma poate sa contina interdictii (de exemplu: Sa nu ucizi decat in legitima aparare!), permisii (Poti sa nu te supui ordinelor daca ele incalca drepturile omului) sau obligatii (Tine-ti promisiunile!).

T. Watson analizand cultura organizationala a IBM-ului, liderul mondial in calculatoare, a evidentiat rolul comportamentului angajatilor in reusita organizatiei[16]:

intreprindere nu poate fi mai buna decat sunt angajatii sai;

o intreprindere are nevoie de principii si acestea vor fi importante si de durata;

principiile nu sunt dictate doar de ratiuni economice, ele trebuie sa contina valori nobile;

intreprinderea trebuie sa fie pregatita sa se adapteze la schimbari, dar sa nu renunte niciodata la principii.

Fara respectarea normelor etice, intreaga infrastructura a afacerilor, care in multe cazuri se construieste pe baza tranzactiilor informale si increderii reciproce a partenerilor, se va distruge. Exista o serie de criterii etice ale intreprinderilor civilizate, insa se apreciaza in mod deosebit onestitatea si seriozitatea partenerilor in relatiile de afaceri.

Conceptia moderna a eticii afacerilor privita din cel mai important unghi priveste problema raspunderii sociale a afacerilor, stabilirea unei noi culturi organizationale, care sa tina seama de necesitatea nu numai a maririi profitului, veniturilor actionarilor si asociatilor, ci si a satisfacerii adecvate a necesitatilor societatii, a tuturor conditiilor sociale care actioneaza in societate.

Capitolul 7 (Unitatea de curs 7): Principii practice ale eticii in afaceri

Sinteza

Etica reprezinta un sistem de principii morale si de metode pentru aplicarea acestora, furnizand instrumentele pentru elaborarea judecatii morale.

In acest sens, trebuie sa se tina seama de o serie de principii etice ce caracterizeaza conduita curenta. Principiile etice se refera la conduita curenta, la obiceiurile si atitudinile oamenilor cu privire la conceptele generale de bine si rau, de adevar si minciuna, de echitate si discriminare, libertate si constrangere etc. [17]

Unii autori considera ca etica se construieste pe baza urmatoarelor principii:

Principiul egalitatii in fata normelor;

Principiul claritatii si clarificarii conceptelor, pozitiilor etc.

a) Principiul egalitatii in fata normelor

Morala nu este facuta pentru eroi si sfinti, nici pentru genii, ci pentru oamenii obisnuiti. Aceasta nu inseamna ca eroii, sfintii si geniile nu trebuie sa se supuna normelor morale, ci subliniaza doar faptul ca morala este regula, nu exceptia.

Cand vorbim despre egalitatea intre oameni, nu ne referim la egalitatea lor intelectuala, biologica, estetica, ci la egalitatea lor in fata principiilor si normelor morale, la egalitatea in fata legii, tot asa cum, din punct de vedere religios ne referim la faptul ca, in fata lui Dumnezeu, toti suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate sa fie posibila, principiile si normele morale trebuie sa fie accesibile ca intelegere, indiferent de gradul de educatie al persoanei si, in acelasi timp, ele trebuie sa fie practicabile.

Spre deosebire de achizitiile intelectuale, principiile si normele morale trebuie sa fie accesibile si fezabile pentru orice persoana, indiferent de nivelul ei intelectual, atata timp cat ea are discernamant. Recunoasterea discernamantului este o conditie a autonomiei, libertatii si responsabilitatii.

Viata cotidiana nu implica decat rar acte exemplare (de exemplu, situatii care cer sacrificiul suprem pentru altii sau pentru o cauza). Prin urmare, continutul moralei raspunde in mare masura dilemelor de zi cu zi si se adreseaza oricui se confrunta cu astfel de dileme puse in termenii a ceea ce am numit mai sus 'probleme morale'.

b) Principiul claritatii si clarificarii (conceptelor, pozitiilor).

Intr-o societate deschisa, pluralista, oamenii pot sa-si enunte clar pozitia fata de o problema morala si sa actioneze in consecinta. De exemplu, daca un medic crede ca avortul este imoral (este crima), el poate opta sa lucreze intr-o clinica in care nu se fac avorturi sau sa ramana doar obstetrician. Daca o persoana este neinteresata sa actioneze pentru binele public, moral ar fi sa nu se implice in politica sau in administratie publica. Aici apare ca evidenta si diferenta fata de pozitii fundamentaliste: o religie este impusa ca morala de stat si transferata integral sau aproape integral in legislatie.

Normele si principiile etice sunt diferite si percepute diferit in culturi diferite; ele apar sau dispar in contexte social-culturale relativ omogene. Cu toate acestea, exista norme morale care trebuie sa se supuna principiului universalitatii, sa fie aplicabile oricui, oriunde si oricind. Ele au caracter absolut si obiectiv, nu depind de credinte, sentimente si obiceiuri particulare.

Promovarea unui comportament etic adecvat, atat din partea managerilor cat si a subordonatilor, are o importanta capitala, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale intregii organizatii[18].

a) Comunicarea onesta si tratamentul corect, fata de clientii firmei

Produsele trebuie sa fie de calitate, sigure, sa aiba instructiuni de folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator, etc.

Supozitia generala pe care se bazeaza comertul este cea a consumatorului adult, dotat cu discernamant, inteligent, capabil sa-si dea seama de riscuri, responsabil (ceea ce, de exemplu, nu se potriveste copiilor cand este vorba despre jucarii periculoase, de tigari, bauturi, filme excesiv de violente sau obscene). In cazul producatorului exista presupozitia ca este matur, inteligent, responsabil, bine intentionat. Ce se intampla insa in cazul in care consumatorul este iresponsabil iar producatorul este necalificat? Piata singura nu poate sa reglementeze astfel de situatii. Uneori ceea ce se ofera pe piata nu doar ca nu satisface o nevoie, dar, mai mult, poate sa lezeze interesele consumatorului. De exemplu, utilizarea excesiva a imaginilor de femei in reclame la obiecte de uz casnic le circumscrie acestora o imagine de eterne servitoare ale familiei iar utilizarea excesiva a imaginii femeilor ca trup intareste imaginea ca femeile sunt obiect sexual. Reclama promoveaza utilizarea femeilor ca obiecte si a sexului ca mijloc de manipulare. Ea poate intarii prejudecatile rasiale.

Reclama uzeaza de minciuni, iluzii pozitive (vei cuceri lumea daca folosesti parfumul X), de seductie, kitsch[19]. Este sistematic incalcat principiul adevarului (al veridicitatii).

b) Comunicarea onesta si tratamentul corect, fata de angajati

Angajatii sunt tratati adesea ca o marfa, desi sunt fiinte umane, cu scopuri in sine. Cele mai dezumanizante tratamente se aplica mai ales in zonele in care exista o piata a fortei de munca caracterizata de monopson (un singur cumparator al fortei de munca).

Etica in relatiile dintre angajat si firma impune introducerea si utilizarea unor categorii de principii si norme.

Drepturile angajatilor si reglementari in privinta loialitatii fata de companie sunt extrem de importante. Tratarea angajatilor ca pe o piesa pur inlocuibila, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul ca si ei trateaza compania ca pe o statie de tranzitie, o simpla sursa de salariu si beneficii. Loialitatea fata de companie se contureaza prin obligatiile reciproce, prin atribuire de roluri si responsabilitati. Unele dintre acestea sunt contractuale si legale, dar ele nu ajung decat pentru indeplinirea sarcinilor si nu au o componenta etica: O slujba nu e niciodata doar o slujba.[20] Exista mereu o dimensiune morala: mandria fata de propriile produse, spiritul de echipa, grija fata de bunastarea companiei, atasamentul fata de colegi etc.

Uneori exista conflicte de valori intre valorile companiei si cele personale. In acest caz, unii angajati trag semnale de alarma, isi critica public propria companie.

c) Comunicarea onesta si tratamentul corect, fata de actionari.

Un comportament etic presupune gestiune corecta, loialitate, informare, transparenta, confidentialitate, etc.

d) Comunicarea onesta si tratamentul corect,fata de comunitate

Protejarea mediului, contributie la solutionarea problemelor sociale, respectarea diversitatii culturale.

Tot din categoria principiilor etice fac parte[21]

consideratia speciala - adica tratamentul corect standard poate fi modificat pentru situatii speciale cum ar fi: ajutorarea unui vechi angajat, prioritatea la angajare pentru o persoana cu nevoi speciale, comanda data unui furnizor loial, aflat insa in impas;

competitia onesta - prin evitarea mituirii si a altor mijloace care nu sunt oneste in vederea obtinerii unei comenzi;

responsabilitatea fata de organizatie - actionand pentru binele intregii organizatii nu doar in interes propriu, evitand risipa si ineficienta;

respectarea legii - evitarea pe cai legale a impozitarii nu prin evaziune ci prin urmarea spiritului si literei legii.

Un sondaj realizat in luna iunie 2000 de catre BNA Daily Labor Report[22] in colaborare cu Ethics Resource Center avand ca scop determinarea modului in care angajatii percep etica la locul de munca a relevat faptul ca, valori ca onestitatea, dreptatea, adevarul la locul de munca, sunt esentiale pentru o afacere de succes. Un astfel de sondaj a fost realizat si in anul 1994, ceea a permis specialistilor aprecierea evolutiei comportamentului firmelor in acest domeniu.

Rezultatele sondajului au relevat faptul ca numarul firmelor care au elaborat si implementat coduri etice a crescut de la 60% in 1994 la 79% in anul 2000. Numarul programelor de training pe probleme de etica a crescut, de asemenea. 55% dintre firme au afirmat ca le utilizeaza in prezent, fata de 30%, in anul 1994. Jumatate dintre intervievati au declarat ca , in cadrul firmelor lor exista asa-numitele “ethics advice lines”, care ofera posibilitati de obtinere a unor sfaturi pe probleme de etica.

Exemple de principii universale:

Onestitate exprim adevarul in cuvintele si in comportamentul meu, sunt sincer; nu doar exprim adevarul, dar sunt si corect.

Grija nevoile si sentimentele altora sunt importante pentru mine, iar actiunile mele reflecta acest lucru.

Respect stiu ca fiecare persoana este valoroasa si ca trebuie tratata ca atare.

Corectitudine cred in egalitate si justitie si actionez pentru a ma asigura ca toti oamenii sunt tratati cu demnitate.

Responsabilitate stiu ce nu ar trebui sa fac, ce am de facut si ce ar trebui sa fac; imi onorez angajamentele.

Solicitudine incerc sa ii ajut pe ceilalti si imi pasa de nevoile lor.

Excelenta fac tot ce pot, cat mai bine; actionez pe masura potentialului meu deplin.

Curaj – fac ceea ce trebuie, chiar daca este greu sau incomod.

Integritate – imi exprim convingerile si valorile.

Leadership – sunt dispus sa ies in fata si sa ma constitui ca un bun exemplu.

Exemple de principii practice ale eticii in afaceri:

1.      Respectarea confidentialitatii informatiilor: de catre salariat fata de firma; de catre furnizor fata de clienti; de catre negociator fata de exterior etc.;

2.      Sensibilitatea fata de conflictele de interese;

3.      Respect fata de regulile de drept;

4.      Constiinta profesionala, profesionalism;

5.      Loialitate si buna credinta;

6.      Simtul responsabilitatii;

7.      Respectarea drepturilor, libertatilor celorlalti;

8.      Respectarea fiintei umane etc.

Este recunoscut de intreaga umanitate ca in continutul lor, cele 10 Porunci biblice sunt tot atatea legi etice universal valabile si verificabile. Din aceasta perspectiva s-a institutionalizat practica generala conform careia oamenii care incalca preceptele etice absolute trebuie sa fie pregatiti sa suporte consecintele, indiferent daca aceste precepte au fost evidentiate si sistematizate in coduri etice sau sisteme legale sau actioneaza in mod spontan, prin traditiile culturale ale colectivitatii umane.

Sistemele etice absolutiste promoveaza intotdeauna principii democratice : bine, libertate, echitate.

In realitate nu exista o granita distincta intre aceste abordari, ele realizandu-se impreuna si fiind strans legate, dar in practica fiecare se sprijina pe principiile ce le caracterizeaza.

Test pentru autoevaluare (Modulul III)

1.     Definiti Etica in afaceri si precizati nivelurile de aplicare ale acesteia

2.     Descrieti rolul pe care il joaca 'increderea' in relatiile de afaceri.

3.     Definiti responsabilitatea sociala a unei firme.

4.     Ce sunt dilemele etice si care sunt principalele domenii in care acestea apar?

5.     Care sunt modalitatile de solutionare a dilemelor etice in afaceri?

6.     Ce inseamna a avea un comportament etic in afaceri?

7.     Precizati cateva exemple de principii etice universale.

Recomandari bibliografice

Certo, S., C. (2002). Managementul modern:diversitate, calitate, etica si mediul global. Bucuresti: Editura Teora. (p. 74-108)

Craciun, D. (2005). Etica in afaceri. Bucuresti: Editura A.S.E. (p.28-34; 97-114, 225-238)

Tigu, G.(2003). Etica afacerilor in turism. Bucuresti: Editura Uranus. (p.21-27, 44-46)