Analiza productiei fizice

1. Analiza realizarii programului de productie pe sortimente

Productia fizica reprezinta totalitatea valorilor de intrebuintare rezultate din activitatea productiva si care pot fi puse in circuitul economic, in scopul satisfacerii intr-o maniera durabila a nevoilor pietei.

Identificarea corecta in timp si spatiu a cerintelor pietei, ca expresie a optiunilor si motivatiilor clientilor, oferta prompta si adecvata de produse si servicii, care sa corespunda din punct de vedere cantitativ si calitativ cerintelor acestora, conditioneaza recunoasterea respectivelor bunuri materiale ca valori de intrebuintare sociale.

Sarcinile analizei programului de productie pe sortimente constau in relevarea atat a gradului de realizare a obligatiilor asumate prin contractele incheiate cu beneficiarii (asigurarea concordantei dintre cererea si oferta de bunuri materiale), cat si a modului de satisfacere a criteriului eficacitatii in alocarea si utilizarea potentialului intern al intreprinderii.

Principalele modalitati de realizare a acestor obiective sunt:

a) indicii individuali de indeplinire a programului de productie pe fiecare sortiment in parte. Acest procedeu raspunde la intrebarea „In ce proportie a fost realizat programul de productie pe fiecare sortiment, intr-o anumita perioada de timp?“.

La nivelul fiecarui sortiment, procedeul de analiza recomandat este indicele volumului fizic al productiei, stabilit pe baza relatiei:

in care:

q – volumul fizic al productiei obtinute.

Rolul indicilor volumului fizic este de a semnala sortimentele si proportia de realizare sau nerealizare a programului de fabricatie.

Valoarea informationala a indicelui volumului fizic se limiteaza la un singur tip de produs.

b) Coeficientul mediu de sortiment ()

Acest procedeu se utilizeaza pentru a caracteriza gradul de realizare a programului de fabricatie pe total intreprindere, in cazul unei productii eterogene.

Coeficientul mediu de sortiment se stabileste avand in vedere principiul de baza conform caruia nu se accepta compensarea nerealizarilor inregistrate la anumite sortimente de catre depasirile de la alte sortimente, ceea ce face ca nivelul coeficientului sa fie egal sau mai mic decat 1 sau 100 ().

Principalele modalitati de determinare a coeficientului mediu de sorti­ment sunt urmatoarele1):

a)

in care:

 – valoarea recalculata a productiei fabricate in limitele progra­mate, care se stabileste comparand valoarea efectiva cu valoarea programata a productiei pe fiecare sortiment, luandu-se in calcul valoarea minima;

– valoarea programata a productiei fabricate.

b)

in care:

 reprezinta suma abaterilor negative pe sortimente, respectiv suma nerealizarilor fata de programul de fabricatie.

c)

in care:

g'_i0 – ponderile programate ale sortimentelor la care nu s-a realizat programul de fabricatie;

g'_i0 – ponderile programate ale sortimentelor la care programul de fabricatie a fost realizat integral sau depasit;

i_qi  – indicele de realizare a programului de fabricatie pe sortimente.

c) Coeficientul de nomenclatura (Km)

Prin calcularea sa se determina, din punct de vedere fizic, gradul de realizare a programului de productie la nivel de intreprindere, utilizand relatia:

in care:

N – numarul total al sortimentelor (pozitiilor) din nomenclatorul de fabricatie;

n – numarul sortimentelor (pozitiilor) la care programul de productie nu a fost realizat.

Necesitatea utilizarii coeficientului de nomenclatura se justifica prin situatiile intalnite in activitatea practica a intreprinderilor, cum ar fi:

neindeplinirea programului de fabricatie la un singur sortiment, dar intr-o proportie foarte mare;

neindeplinirea programului de fabricatie la mai multe sortimente, dar in proportii mai mici.

Acest coeficient acorda aceeasi importanta tuturor produselor, indiferent de ponderea lor in volumul productiei, ceea ce-i confera o valoare informationala mai limitata decat a coeficientului mediu de sortiment.

Modificarea volumului fizic al productiei obtinute sau vandute pe sortimente influenteaza urmatorii indicatori economico-financiari ai intre­prinderii:

a) Valoarea productiei obtinute destinate livrarii:

in care:

qf_i – volumul fizic al productiei obtinute destinate livrarii, pe tipuri de produse.

b) Cifra de afaceri:

in care:

qv – volumul fizic al productiei vandute, pe tipuri de produse.

c) Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifra de afaceri:

in care:

Cf₀ – suma cheltuielilor fixe programate sau aferente perioadei luate ca baza de comparatie.

In mod similar, volumul fizic al productiei vandute influenteaza asupra cheltuielilor cu amortizarea si respectiv cu dobanzile la 1.000 lei cifra de afaceri, numaratorul fiind reprezentat de catre fiecare dintre aceste categorii de cheltuieli.

d) Costul pe produs:

in care:

cf₀ – cheltuieli fixe programate sau ale perioadei anterioare pe unitatea de produs.

e) Profitul aferent cifrei de afaceri:

in care:

P₀ – profitul total, la nivelul bazei de comparatie;

I_qv indicele volumului fizic al productiei vandute.

.

f) Profitul pe produs:

- direct:

(qv₁ – qv₀) (p₀ – c₀)

- indirect:

in care:

(p₀ - c₀) – profitul pe unitatea de produs, la nivelul bazei de comparatie.

g) Rata medie a rentabilitatii economice:

h) Eficienta utilizarii mijloacelor fixe:

prin intermediul cifrei de afaceri, asupra indicatorului „Cifra de afaceri la 1.000 lei mijloace fixe“:

- prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri, asupra indicatorului „Profit la 1.000 lei mijloace fixe“:

i) Eficienta utilizarii activelor de exploatare si a capitalurilor (prin intermediul profitului la 1.000 lei active de exploatare sau capitaluri):

j) Eficienta utilizarii potentialului uman (prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri asupra indicatorului „Profit mediu pe salariat“):

Efectele prezentate nu au caracter limitativ, ele pot imbraca forme diverse in scopul reflectarii unor aspecte de esenta ale proceselor si fenomenelor economico-financiare care au loc in cadrul unei intreprinderi.

2. Analiza structurii productiei

Structura productiei reprezinta ponderea pe care o detine fiecare sortiment in totalul productiei.

Realizarea programului de productie in proportii diferite determina implicit modificari in structura productiei. Modificarile in cauza se datoreaza unor cauze obiective care apar in executarea programului de productie, cum ar fi: gradul de saturatie a pietei pentru un sortiment sau altul (ceea ce determina ca la aceste sortimente sa intervina anumite restrictii privind fabricarea lor, in timp ce la alte sortimente la care exista solicitari, programul sa fie suplimentat), restrictii in legatura cu asigurarea firmei cu factori de productie etc.

Pentru caracterizarea modului de realizare a programului de productie din punctul de vedere al structurii, in procesul de analiza se utilizeaza urmatoarele procedee:

a) ponderile (se compara ponderile efective cu cele programate pe fiecare sortiment in parte, iar orice abatere rezultata, in sensul cresterii sau scaderii, denota nerespectarea structurii stabilite prin program);

b) coeficientul mediu de structura sau asortiment ()

Marimea coeficientului mediu de structura poate fi egala sau mai mica decat 1 sau 100 ():

coeficientul este egal cu 1 sau 100 in situatia in care programul de productie a fost indeplinit in proportie de 100%, depasit sau neindeplinit in aceeasi proportie la toate sortimentele prevazute in nomenclatorul de fabricatie al intreprinderii;

coeficientul este mai mic decat 1 sau 100 cand programul pe sortimente a fost realizat in proportii diferite.

Coeficientul mediu de structura se determina la nivel de intreprindere pe baza urmatoarelor relatii:

a)

b)

in care:

 – suma abaterilor negative ale ponderilor pe sortimente;

– valoarea efectiva a productiei, recalculata in functie de structura programata pe sortimente. Ea se determina in doua modalitati:

inmultind valoarea efectiva totala a productiei cu structura programata a acesteia pe fiecare sortiment in parte;

inmultind indicele mediu de indeplinire a programului de fabricatie cu valoarea programata a productiei pe fiecare sortiment in parte.

 valoarea productiei executata in contul structurii programate (se determina prin compararea la nivelul fiecarui sortiment in parte a valorii efective a productiei cu valoarea efectiva a acesteia, recalculata in functie de structura programata, luand in calcul valoarea minima).

Modificarea structurii productiei influenteaza urmatorii indicatori economico-financiari ai intreprinderii:

a) Cheltuieli la 1.000 lei cifra de afaceri:

b) Profitul aferent cifrei de afaceri:

c) Rata medie a rentabilitatii economice:

d) Rata medie a rentabilitatii resurselor consumate:

e) Rata medie a rentabilitatii comerciale:

f) Profitul mediu pe un salariat:

g) Eficienta utilizarii mijloacelor fixe:

3. Corelatiile posibile dintre coeficientul mediu de sortiment, coeficientul mediu de structura si indicele mediu de realizare a volumului productiei

Studierea coeficientilor medii de sortiment si de structura trebuie efectuata in stransa legatura cu nivelul indicelui mediu de realizare a programului de productie la nivel de intreprindere.

Spre exemplificare, vom utiliza, cu caracter ipotetic, datele in marimi relative referitoare la gradul de realizare a programului de productie pe sortimente (A, B, C) si in medie la nivel de intreprindere (pentru firmele notate de la I la VI), asa cum sunt prezentate in figura 1:

Figura 1. Gradul de realizare a programului de fabricatie

Intre cei doi coeficienti si indicele mediu de realizare a volumului productiei, pot exista urmatoarele corelatii:

a)

Situatia in cauza denota faptul ca la nivelul fiecarui sortiment in parte si in medie pe total intreprindere, programul de productie a fost indeplinit in proportie de 100%, ceea ce constituie un aspect pozitiv al activitatii desfasurate.

b)

Aceasta corelatie poate fi intalnita in cazul in care programul de productie a fost depasit pe total si pe fiecare sortiment in parte, dar in aceeasi proportie.

c)

Corelatia prezentata poate fi intalnita atunci cand a avut loc o depasire a programului de productie pe fiecare sortiment si in medie la nivel de intreprindere, insa in proportii diferite. Aceasta situatie se apreciaza in mod favorabil, daca ritmurile diferite de depasire a programului de fabricatie pe sortimente au fost determinate de solicitarile clientilor, iar sporul de productie a avut desfacerea asigurata.

d)

Aceste corelatii reflecta faptul ca la nivel de intreprindere depasirea realizata este efectul compensarii nerealizarilor inregistrate la unele sortimente, cu depasirile de la alte sortimente. Activitatea intreprinderii va fi apreciata in functie de cauzele care au generat aceste abateri.

e)

Situatia prezentata reflecta faptul ca programul de productie nu a fost indeplinit la nici un sortiment si, in consecinta, nici la nivel de intreprindere, in aceeasi proportie, ceea ce constituie un aspect negativ al activitatii desfasurate de intreprindere.

f)

Programul de productie nu a fost indeplinit la nivel de intreprindere, datorita nerealizarilor inregistrate la anumite sortimente care pot fi mai mari decat depasirile aferente altor sortimente. La aceeasi situatie (Iq < 100%) se poate ajunge si atunci cand programul de productie nu s-a realizat la nici un sortiment, dar in proportii diferite.

Ambele situatii constituie aspecte negative ale activitatii intreprinderii, caz in care analiza trebuie aprofundata pentru depistarea cauzelor care le-au generat.

Analiza calitatii produselor

Calitatea se poate defini ca fiind „masura, gradul in care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, economice, sociale si de exploatare, satisface nevoia pentru care a fost creat“[1].

Calitatea se formeaza in procesele de conceptie si executie si se verifica in procesul de consumare a bunurilor si serviciilor, unde se manifesta caracteristicile:

tehnice, care reprezinta insusiri proprii valorii de intrebuintare;

de disponibilitate, in sensul de a-si realiza functiile de-a lungul ciclului de viata;

economice si tehnico-economice (randament, cost, pret);

psihosenzoriale, determinate de efecte estetice, organoleptice,
ergo­nomice;

socio-economice (efecte asupra mediului, a sanatatii etc.)[2].

Procedeele utilizate in analiza calitatii produselor difera, dupa cum produsele pot fi grupate sau nu pe clase sau sorturi de calitate.

1. Analiza calitatii produselor diferentiate pe clase de calitate

Principalele criterii care stau la baza gruparii productiei pe clase de calitate sunt:

calitatea materiilor prime folosite;

procedeele tehnologice utilizate;

alinierea la normele interne care reglementeaza parametrii de calitate ai produselor respective etc.

Analiza calitatii produselor diferentiate pe clase de calitate se poate face pe fiecare produs in parte, precum si la nivel de intreprindere.

La nivel de produs, analiza calitatii se poate efectua cu ajutorul urmatoarelor procedee:

a) coeficientul mediu de calitate pe produs () se determina ca medie aritmetica ponderata intre volumul productiei () sau ponderea fiecarui sortiment in totalul productiei () si coeficientul clasei de calitate ():

Situatia este favorabila pentru intreprindere cand coeficientul mediu de calitate pe produs tinde catre 1 (, simbol al calitatii superioare), prin descrestere ().

Gradul de imbunatatire a calitatii productiei () se determina ca diferenta intre 100 si indicele coeficientului mediu de calitate pe produs ():

 unde

b) coeficientul mediu de calitate pe produs, determinat pe baza coeficientilor de echivalenta ():

in care:

– coeficientul de echivalenta al clasei de calitate „i“.

Coeficientul de echivalenta al unei clase de calitate se stabileste ca raport intre pretul unitar al produsului din clasa de calitate „i“ si pretul de vanzare al produsului de calitate superioara. Cu ajutorul coeficientilor de echivalenta, produsele de calitati inferioare sunt transformate in produse de calitatea intai, iar cu cat coeficientul de calitate se apropie de 1, prin crestere, cu atat calitatea produsului este mai buna

In acest caz, gradul de imbunatatire a calitatii productiei () se determina ca diferenta intre indicele coeficientului mediu () si 100:

unde

c) pretul mediu de vanzare ():

in care:

 – pretul unitar al produselor din clasa de calitate „i“.

Nivelul calitatii pe baza pretului mediu de vanzare () poate fi relevat prin raportul dintre pretul mediu de vanzare () si cel aferent bazei de comparatie ():

Cand , aceasta reflecta o imbunatatire a calitatii productiei pe produs (), ca efect al cresterii ponderii productiei de calitate superioara in totalul productiei aferente produsului analizat.

La nivel de intreprindere pot fi utilizate, in principal, urmatoarele modalitati, pentru analiza calitatii:

a) coeficientul mediu generalizat al calitatii

in care:

 – structura productiei fabricate pe produse;

 – coeficientul mediu de calitate pe produs.

Modificarea coeficientului mediu generalizat al calitatii se explica prin influenta structurii productiei () si a coeficientului mediu de calitate pe produs  Influentele se stabilesc astfel:

din care, datorita:

1.

2.

b) ponderea produselor de calitate superioara in valoarea totala a produselor diferentiate pe clase de calitate

2. Analiza calitatii produselor nediferentiate pe clase de calitate

In acest caz, analiza calitatii comporta particularitati metodologice de la ramura la ramura datorita parametrilor specifici si posibilitatilor diferite de masurare a calitatii produselor.

Principalele procedee folosite sunt:

a) coeficientul echivalentei tehnice sau al parametrului unic, potrivit caruia insusirile unui produs sunt reduse la una singura, si anume aceea care il intereseaza pe beneficiar;

b) coeficientul de exploatare sau al punctajului (). Acest procedeu se foloseste in cazul produselor complexe pentru exprimarea sintetica a nivelului tehnic calitativ al unui produs nou care se inlocuieste cu un altul sau al unui produs al firmei comparativ cu unul similar al concurentei. Etapele de determinare a coeficientului de exploatare sunt:

1. stabilirea insusirilor calitative ale produsului (randamentul, viteza de lucru, consumul de materii prime si materiale in procesul de exploatare, durata de functionare, gradul de finisare etc.);

2. ponderea acordata fiecarei insusiri calitative;

3. aprecierea fiecarei insusiri calitative cu un anumit numar de puncte;

4. stabilirea coeficientului de exploatare pe baza relatiei:

in care:

 – ponderea fiecarei insusiri calitative;

– numarul de puncte pentru fiecare insusire calitativa;

 – indicele parametrului de calitate „i“.

Imbunatatirea nivelului tehnic-calitativ constituie o certitudine atunci cand raportul dintre coeficientul de exploatare sau al punctajului produsului nou () fata de produsul considerat ca baza de comparatie () este mai mare decat 1, respectiv , iar

c) rata defectelor:

in care:

nd_i – numarul de produse pe categorii de defecte;

np_i – numarul de puncte pe categorii de defecte;

Np – numarul de produse supuse verificarii.

Rata efectiva a defectelor se compara cu rata admisibila pentru acea categorie de produse.

d) rata gradului de disponibilitate a produsului (Rd):

, iar

in care:

 – timpul de nefunctionare a unui produs pe durata de viata economica

 – timpul normal de functionare a produsului.

Cu cat Rd < 1, cu atat calitatea produsului este mai nesatisfacatoare.

Inlaturarea cauzelor generatoare de efecte constituie o preocupare constanta a fiecarei firme care urmareste functionarea unor loturi de produse pe durata ciclului de viata in vederea identificarii categoriilor de defecte si a preintampinarii acestora.

e) raportul dintre cheltuielile efectuate in procesul de exploatare pe durata de viata economica a produsului (pe baza informatiilor de la utilizatori) si pretul de cumparare al acestuia.

f) gradul de reinnoire a productiei (Gr):

g) dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor poate fi caracterizata pe baza indicatorilor: ponderea valorii produselor refuzate in valoarea totala a livrarilor (in dinamica) si numarul mediu al refuzurilor ce revin la un milion lei livrari (sau un alt ordin de marime al valorii livrarilor).

h) dinamica cheltuielilor cu remedierile in perioada de garantie a produselor exprimata in marime absoluta sau ca nivel la 1.000 lei cifra de afaceri.

i) indicatori tehnico-economici caracteristici fiecarui domeniu de activitate (randament, continutul in substanta utila, durabilitate, viteza de lucru etc.).

In analiza calitatii produselor, o importanta deosebita o reprezinta corelatia costuri – efecte, redata sintetic cu ajutorul bilantului calitatii (in activ se reflecta efectele calitatii, iar in pasiv costurile calitatii), asa cum rezulta din figura urmatoare:

Bilantul calitatii

3. Consecintele modificarii calitatii produselor diferentiate pe clase de calitate (prin intermediul preturilor medii de vanzare unitare) asupra performantelor economico-financiare

Principalii indicatori economico-financiari asupra carora modificarea preturilor medii de vanzare unitare isi pune amprenta sunt:

a) Cifra de afaceri:

b) Cheltuieli la 1.000 lei cifra de afaceri:

c) Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifra de afaceri:

In mod similar, calitatea productiei influenteaza asupra cheltuielilor cu amortizarea si respectiv cu dobanzile la 1.000 lei cifra de afaceri, numaratorul fiind reprezentat de catre fiecare dintre aceste categorii de cheltuieli.

d) Profitul aferent cifrei de afaceri:

e) Rata medie a rentabilitatii resurselor consumate:

f) Rata medie a rentabilitatii comerciale:

g) Rata medie a rentabilitatii economice:

h) Eficienta utilizarii potentialului uman, prin intermediul profitului mediu pe salariat:

i) Eficienta utilizarii mijloacelor fixe:

Calitatea productiei influenteaza si asupra eficientei utilizarii capita­lurilor, activelor de exploatare si potentialului uman prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri.

Mentionam ca diferenta dintre pretul mediu realizat si pretul mediu luat ca baza de comparatie este in intregime efectul modificarii calitatii produselor, influenta celorlalti factori care pot modifica preturile de vanzare fiind considerata nula.