|
|
|
Acomodarea cu obiectul de joc, scoala mingii, elemente de miscare in teren, pozitia fundamentala, stafeta cu si fara minge.
Jocul de baschet este “un mod specific de manifestare si totodata de practicare cu character ludic a activitatii corporale si a exercitiului fizic, la care participantii constituiti in doua echipe a cate cinci jucatori, aflati temporar intr-un raport de adversitate neostila, tipica jocurilor sportive, denumita rivalitate sportive, lupta pe un teren special amenajat cu cosuri de baschet pentru obtinerea victoriei, fiecare incercand sa realizeze mai multe aruncari reusite in cosul adversarilor, efectuate cu mingea de baschet manevrata in conditiile prevazute in regulamentul jocului. Tragem deci concluzia ca jocul de baschet consta din inlantuiri de procedee din care resulta actiuni de joc si nu procedee isolate. Jucatorii trebuie sa actioneze constient, fiecare actiune reprezentand un raspuns la situatia concreta de pe teren din momentul respective, raportat la relatiile cu adversarii si partenerii.
Pozitia Fundamentala
Pozitia fundamentala a jucatorului de baschet favorizeaza toate celelalte executii tehnico-tactice determinate atat de situatia sa ofensiva, cat mai ales de cea defensive, reprezentand pozitia initiala a majoritatii procedeelor tehnice.
Tehnica de executie: jucatorul se afla cu genunchii usor indoiti si orientate putin spre interior, picioarele sunt departate in lateral, aproximativ la nivelul umerilor. Gleznele indoite, greutatea corpului repartizata egal pe intreaga suprafata a talpilor asezate parallel pe sol cu o orientare a varfurilor usor spre interiorul poligonului de sustinere. Echilibrarea antero-posterioara este realizata prin impingerea spre inainte cu maximum o jumatate de talpa, a unuia dintre picioare. Trunchiul este usor aplecat spre inainte, coborarea centrului de greutate al corpului fiind realizata prin tripla flexie a articulatiilor gleznelor, genunchilor si a soldului. Umerii relaxati, cu bratele usor departate in lateral, pregatite pentru a actiona in toate planurile si sensurile, in vederea prinderii mingii. Capul si barbia se mentin in sus, privirea cautand sa cuprinda o cat mai mare zona din teren.
Greseli frecvente: - departarea exagerata a picioarelor sau apropierea lor modifica nefavorabil baza de sustinere a corpului.
articulatiile gleznelor si ale genunchilor prea putin indoite determina o pozitie cu centrul de greutate prea ridicat sau o aplecare exagerata a trunchiului.
Greutatea corpului inegal repartizata pe ambele picioare
Metodica invatarii: Exercitii de pe loc:-gasirea pozitiei optime;
- balans vertical, lateral si antero-posterior;
- dezechilibrari: pe perechi, un jucator in pozitie fundamentala, celalat incearca sa-l dezechilibreze;
- sarituri cu aterizare in pozitie fundamentala cu accent pe balansul vertical
Exercitii din deplasare: - din alergare, la semnal, oprire in pozitie fundamentala
-in alergare, la semnal, saritura cu aterizare in pozitie fundamentala:pe directia de deplasare, cu schimbare de plan fata de directia de deplasare;
- pe perechi, fata in fata, cu mainile sprijinite de umerii partenerului, deplasar in pozitie fundamentala;
- pe perechi, mentinand o pozitie fundamentala joasa, jucatorii incearca sa atinga unul celuilalt genunchii(leapsa cu atingerea genunchilor)
Elemente de miscare in teren
Deplasarile: majoritatea actiunilor jucatorilor cu minge si fara minge se efectueaza din deplasare. In aceste deplasari se urmareste ca, pe langa castigarea unei viteze in deplasare, jucatorul sa aiba posibilitatea de a executa cu usurinta diferite procedee tehnice necesare rezolvarii situatiilor jocului(schimbari de directie, franari, lucru cu mingea, fente, sarituri etc. )Pentru aceasta, deplasarile trebuie sa corespunda rezolvarii acestor sarcini, mai mult, sa usureze exceptia lor.
Alergarea normala: este asemanatoare celei din atletism, se face prin pasiri successive, picioarele calcand spre inainte si usor lateral in scopul maririi bazei de sustinere. Contactul cu solul se ia pe toata talpa prin rulajul calcai – talpa – varf, genunchii sunt putin indoiti cedand impreuna cu gleznele in momentul contactului cu solul, pastrandu-si tendinta de orientare spre interior. Trunchiul este usor aplecat inainte, cu centrul de greutate coborat si a carui protectie cade putin inaintea bazei de sustinere. Bratele penduleaza la pornire, in restul alergarii fiind pregatire pentru a prinde mingea.
Greseli frecvente : - in deplasare exista tendinta de a sari, prin ridicarea talpilor de pe sol.
-se micsoreaza baza de sustinere datorita faptului ca nu se paseste si putin lateral sau contactul cu solul nu se ia pe toata talpa.
Alergarea cu spatele: jucatorul se deplaseaza spre inapoi avand labele picioarelor usor departate, calcaiele orientate afara. contactul cu solul se face prin rulare varf – talpa – calcai si mult inapoi fata de protectia centrului de greutate pe sol. Aceasta pentru a evita caderile pe spate. Deplasarea picioarelor se face prin alunecare. Trunchiul este usor aplecat inainte pentru a mentine centrul de greutate inainte. Bratele raman langa corp, usor departate si flexate din coate.
Greseli frecvente :- se alearga cu trunchiul lasat pe spate;
se sare in timpul alergarii;
Pasul adaugat inainte si inapoi : specific apararii, acest procedeu de miscare in teren permite aparatorului pozitiei fundamentale in orice moment al jocului.
Face parte din bagajul tehnic cunoscut sub denumirea de “jocul de picioare al aparatorului”, reprezentand un mijloc de realizare a actiunii tactice individuale “marcajul”. El se aseamana cu pasul boxerului si prezinta drept characteristic faptul ca piriorul din urma nu depaseste nicodata, in deplasare, piciorul din fata. Pasul adaugat se executa in directiile inainte, inapoi, oblic inainte si oblic inapoi.
Pasul adaugat lateral: jucatorul aflat in pozitie fundamentala de aparare incepe deplasarea prin ducerea spre lateral a piciorului de pe directia deplasarii, talpa acestui picior fiind mentinuta cat mai aproape de suprafata solului. Dupa ce in contact cu solul, celalalt picior se apropie talpa acestuia alunecand pe suprafata solului. in timpul deplasarii corpul ramane orientat lateral fata de directia de deplasare iar bratele, putin indoite din coate, orientate lateral, lucreaza active pentru incomodarea circulatiei mingii sau scoaterea acesteia de la adversar. Pozitia este in general coborata, prin flexia articulatiilor gleznelor si a genunchilor, trunchiul pastrand pe cat posibil, verticalitatea.
Scoala mingii, exercitii de acomodare cu mingea, stafete cu si fara minge
Exercitii de jonglerie cu mingia: - trecerea mingii in jurul capului, soldurilor, genunchilor si gleznelor;
trecerea mingii printer picioare in forma de 8;
elevii in pozitie fundamentala joasa, mingea tinuta cu doua maini antero-posterior intre picioare:schimbarea prizei prin rasucirea dreapta-stanga a trunchiului;
din deplasare, aruncara mingii rostogolire printer picioare la fiecare pas.
din asezat picioarele la 45 grade, trecerea mingii in jurul genunchilor.
Stefate cu transmiterea si transportul mingiilor: - semanatul si culesul mingiilor
mingea peste pod(pe deasupra capului);
- mingia prin tunel (printre picioare);
- stafete cu transportul mingii cu tinerea acesteia cu doua maini la piapt, deasupra capului, la spate;
- stafete cu transportul mai multor mingii(doua, trei mingii)
Tinerea si prinderea mingii cu doua maini la piept:
alunecarea palmelor si degetelor pe mingea aflata pe sol;
ridicarea mingii de pe sol, controlul prizei corecte;
preluarea mingii in sus-prindere si controlul prizei corecte;
prinderea mingii dupa ricosarea acesteia din sol;
Exercitii pe perechi sau in grup: - elevii in sir, transmiterea si preluarea mindii din mana partenerului, controlul prizei;
- elevii dispusi pe doua linii fata in fata transmiterea mingii rostogolite pe sol, si preluarea acesteia in priza simetrica cu doua maini la piept.
