|
|
|
Relatii interpersonale. Rol, structura, situatii de grup
1. Definitia si trasaturile relatiilor interpersonale.
2. Relatiile informale si formale.
3. Formal-informal si climatul de munca.
P.P. Neveanu – Psihologie generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1996;
A. Cosmovici – Psihologie generala, Ed. Polirom, Iasi, 1996;
XXX – Indrumari de psihopedagogie si metodica, Ed. M.I., Bucuresti, 1995;
A. Andreea, St. Pruna – Psihologie militara, Ed. Timopolis, Timisoara 1999;
C. Paunescu – Agresivitatea si conditia umana, Buc.;
XXX – Elemente de psihologie militara, Bucuresti, 1991;
XXX - Legea, educatie, cultura, Ed. M.I., Bucuresti, 1996;
1. Definitia si trasaturile relatiilor interpersonale
Relatiile interpersonale sunt un tip de relatii sociale caracterizate de faptul ca sunt stabilite intre persoane precizate in masura semnificativa de logica necesitatilor umane individuale.
Omul societatii este un om rational, un om care isi indeplineste idealurile, se desavarseste moral, are o finalitate existentiala prin aceste relatii interpersonale.
Multe necesitati individuale sunt finalizate prin relatiile dintre persoane:
suport psihologic,
dragoste,
stima,
reducerea incertitudinii si anxietatii,
afilierea,
statutul,
securitatea,
prestigiul.
Omul este o fiinta sociala si in sensul ca are nevoie de celalalt, se implineste prin el , isi rezolva trebuintele primare, ( fiziologice ) si secundare ( umane ), cu ajutorul lui.
Celebra piramida a lui Maslow, conform careia individul tinde cu necesitate sa rezolve trebuintele cele mai presante, are la baza ideea de interrelatie.
Satisfacerea celor cinci trebuinte in ordinea importantei lor
trebuintele fiziologice: hrana, apa, adapost;
trebuinte de securitate si protectie;
trebuinta apartenentei la grup;
trebuinta de stima si prestigiu;
trebuinta de autorealizare, afirmare de sine,
ce implica relatia ca atare. Dinamica acestor nevoi si trebuinte regleaza si orienteaza relatiile interpersonale. Sunt relatii construite in primul rand pentru satisfacerea necesitatilor de sociabilitate, (relatia cu prietenii, distractie, dragoste), este puternica si in cadrul relatiilor sociale. (relatii de munca, etc.).
Relatiile interpersonale au o importanta deosebita , in spatiul social, atat din punct de vedere al individului uman (psihologic), cat si a functionarii societatii (sociologic).
Normalitatea psihologica si dezvoltarea umana nu reprezinta o stare strict individuala, ci se realizeaza in contextul relatiilor interpersonale.
Acestea pot genera doua categorii de medii:
a. Mediu patogen
inhibitii, dependenta, manipulare, exploatare si utilizarea celuilalt, agresivitate, neincredere alienare interpersonala;
aceste medii patogene sunt deosebit de periculoase pentru grupurile militare care sunt inalt formalizate si unde daca dupa programul regulamentar, s-ar incuraja indirect, barfa, zvonurile, o disciplina cazona rece; relatiile interpersonale ar fi de suspiciune, dezinteres colectiv, ambitie si neincredere, relatii de tip „ toti impotriva tuturor ”, iar climatul de munca ar fi extrem de primejdios.
b. Mediu interpersonal pozitiv
bazat pe acceptare reciproca, stima, respect, sinceritate.
Pentru grupurile militare reprezinta o conditie esentiala a dezvoltarii personale, asta in conditiile in care ar fi respectate regulamentele, ierarhia, ordinul, etc.
Permite eliminarea sau limitarea ostilitatii si dominarii, promovarea unei etici profesionale umaniste si a unui cod moral care sa-l apere pe celalalt.
Si din punct de vedere social relatiile interpersonale au o importanta deosebita. Organizarea sistemelor sociale care nu tin seama de necesitatile umane, recurgand la metode de coercitie gratuite, nu poate atinge nivele ridicate de eficienta:
necesitatile complexe ale oamenilor (stima, respect, mediu uman suportiv, starea de satisfactie) reprezinta o importanta sursa inovationala a performantei.
O organizatie creativa, eficienta, flexibila, se fundamenteaza pe relatii interpersonale stimulative, unde oamenii participa activ, dezvoltand si afirmand propriile capacitati.
Umanizarea relatiilor de munca chiar si in sistemele militare, este o cale de a obtine performante ridicate.
In cadrul grupului indivizii isi impart sarcinile, repartitia se face in functie de aptitudinile fiecaruia, deoarece ceea ce ii intereseaza pe toti este ca sarcinile grupului sa fie in mod convenabil asigurate.
In mod necesar grupul se organizeaza stabilindu-se in majoritatea cazurilor o, o ierarhizare a competentelor, responsabilitatilor si bineinteles a puterii.
Rolul social in interiorul grupului ar reprezenta un model de comportare (relationare), asociat unei pozitii sau unui statut (prestigiu), punerea in actiune a drepturilor si obligatiilor asociate unui statut.
Rolul social poate fi exprimat prin doua tipuri de comportament:
comportamentul efectiv ce determina o reactie a celorlalti;
comportamentul pe care in mod legitim il asteapta ceilalti, de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata (prescriptie normativa);
Acesta a dus chiar la utilizarea termenului de rol, pentru a desemna aspectul prescriptiv (ce se cere in mod formal) al conduitei asociate unui statut si termenul de conduita de rol pentru comportamentul efectiv al persoanei.
O persoana joaca mai multe roluri, zi de zi, tata, functionar, sot, fiu, etc. el raportandu-se distinct la diferite persoane, adopta o conduita pentru fiecare situatie in parte.
Aceste roluri pot fi la un moment dat in contradictie, generandu-se conflicte inter-rol.
Conflictele exterioare inter-rol pot fi solutionate, si asa se intampla de cele mai multe ori in cazul unui analize sau a unei medieri.
Mai grav este cand conflictul este interior, discrepanta intre trasaturile de personalitate ale purtatorului de rol social si prescriptiile de rol social, incapacitatea individului de a satisface exigentele rolului social.
Aceasta discrepanta pune in discutie aptitudinea de a juca un anume rol social.
2. Relatiile formale si informale
Prin structura se intelege organizarea interna, modul de functionare si presupune felul cum sunt reglementate relatiile interpersonale si in grup. La nivelul unui grup intalnim doua feluri de structuri:
structura precisa, formala, adica un organism oficial, juridic;
structura afectiva, informala, rezultand din aceea ca grupul comporta intre membri sai relatii de simpatie, de antipatie sau indiferenta.
Fiecare colectiv de munca (grup), are doua structuri: una formala si una informala, carora le corespund doua tipuri de relatii, formale si informale.
Structura informala vizeaza in ansamblu persoanele dintr-un colectiv, pozitia acestora si modul de reglementare a conduitelor fiecaruia pentru obtinerea eficientei. Structura formala vizeaza persoanele care sunt incluse, functia fiecaruia data de fisa postului; pozitia in ierarhia grupului; subordonat; sef intermediar; comandant. Aferent acestei structuri putem vorbi de relatii formale. Acestea vizeaza modul cum se comporta membri grupului, unii fata de altii si sunt reglementati de regulamentul de organizare si functionare precum si de alte prevederi legale.
Trasaturile de baza care evidentiaza caracterul formal al unui colectiv:
scopul este acela de a realiza sarcinile, de a furniza servicii;
implica repartitia functiilor pe principiul specializarii si coordonarea acestora in vederea atingerii scopului final;
presupune o anumita ordine;
autoritatea in colectiv presupune dreptul formal de a comanda, de a da ordine in functie de pozitia in ierarhie;
uniformizarea comportamentului in sanul colectivului, o presiune pentru a le reduce la un numitor comun.
Simbolurile si insemnele au rolul de a facilita identificarea colectivului (organizatiei) ca utilitate sociala.
Structura formala tinde sa reduca la minim rolul factorului uman. Desi urmareste asezarea relatiilor intru-n ordin legal, reglementat pana in amanunt, da nastere la comentariu, sentimente de nesiguranta, neincredere, suspiciune.
Raportarea la formal este si mai intensa in sistemele militare unde gradul de formalizare este mai mare datorita regulamentelor si instructiunilor care reglementeaza activitatea in cele mai mici detalii.
Relatiile formale au insa o mare importanta in atingerea unor performante prin:
functia de legitimare a puterii si obligatiilor ce revin fiecarui membru;
functia de integrare sociala a membrilor in conformitate cu anumite norme si reguli scrise.
Prin relatiile formale organizatia cere de la membrii sai, o anumita conduita, vestimentatia, anumite performante, loialitate, corectitudine, „spirit de corp” . Structura, relatiile formale nu i se par atractive deoarece nu corespund direct nevoilor lui personale. Din acest punct de vedere individul intra in relatie cu ceilalti membri ai colectivului cauta „aliati”, stabileste eventuali „dusmani”, persoane de care ar trebui sa se fereasca.
Astfel alaturi de structura formala, ia nastere o noua structura cea informala, apoi alaturi de relatiile formale, altfel de relatii-cele informale.
Structurile informale sunt constituite din persoane intre care se stabilesc relatii spontane, bazate pe afectivitate, si insotesc ca o umbra structurile formale.
Grupurile informale se nasc in mod natural si sunt mai puternice decat cele formale, iar regulile si asteptarile informale ale grupurilor sunt mult mai exigente decat regulile formale.
Structurile si relatiile formale devin mai eficiente numai prin acceptarea structurii informale pentru ca:
Schimburile de informatii si raporturile oficiale intre membri pot deveni mai libere si mai simple.
Relatiile informale pot servi la protectia sau apararea fata de excesele de exigenta ale organizarii formale.
Motivarea membrilor se intareste prin contactul direct, in afara formelor oficiale.
Cauze care determina aparitia structurilor si relatiilor informale:
a. cauze care apartin de factorul uman:
nevoia de afiliere la grup – omul nu poate trai in afara grupului.
n䄀␀Ə䄀堀Ə䄀尀Ə䄀tiune, dorinta de a fi inteles, stimat, iubit, apreciat.
nevoia de prestigiu, dorinta de a li se recunoaste si a li se aprecia demnitate, valoarea profesionala si morala.
nevoia de stabilitate – dorinta de a obtine siguranta pe termen lung.
nevoia de a sti, de a primi vesti, stiri, informatii noi.
b. cauze care apartin grupului de munca:
dimensiunea.- cu cat numarul angajatilor este mai mare, tendinta de a adera la grupuri informale creste.
Tipul de structura formala, cresterea gradului de formalizare a structurii, regulile stricte si rigide, creeaza atitudinea de refuz, nemultumire si orientare spre grupurile informale.
Stilul de management – predominanta stilului autoritar, birocratic, nevoia de prestigiu, de afectiune, indrumarea subordonatilor spre grupuri informale.
Cunoasterea relatiilor interpersonale se impune prin aceea ca, in functie de natura lor ele pot exercita o influenta pozitiva sau negativa asupra personalitatii individului, colectivului, cat si asupra eficientei acestuia.
3. Formal, informal si climatul de munca
Climatul de munca, numit si psihomoral desemneaza starea de spirit dintr-un colectiv. El se constituie ca rezultanta a interactiunilor cu caracter preferential, a atitudinilor membrilor fata de munca depusa si fata de profesie, a profilului motivational, a coeziunii si a performantelor obtinute.
Structura formala si cea informala, relatiile formale si informale, contribuie la XXX climatului psihomoral. Coordonarea celor doua tipuri de structuri si relatii contureaza un anumit climat de munca. Acestea vizeaza deosebirile si asemanarile dintre cele doua structuri (relatii) precum si modul in care se influenteaza una pe alta.
Climatul de munca poate fi determinat prin masurarea relatiilor informale din colectivele de munca cu ajutorul testelor sociometrice.
Cu ajutorul testului sociometric se poate determina:
relatiile de simpatie din grup
liderul informal
liderul informal negativ
persoanele indiferente din grup
subgrupele si orientarea lor (bisericute)
expectanta (ce cred ei ca gandesc ceilalti despre ei)
Pe baza acestei tehnici se poate analiza dinamica relatiilor informale si implicit dinamica climatului de munca tinand cont de faptul ca: o predominare a relatiilor de simpatie in grup duce la o crestere a coeziunii si a climatului de munca.
Relatiilor interpersonale raman aspectul cel mai important in studierea grupurilor umane, in general, si a grupurilor militare in special. Ele isi pun amprenta pe o serie de aspecte ce privesc grupul: performanta, eficienta, climatul de munca, coeziunea grupului, gradul de stres, umanizarea muncii, raporturile grupului cu mediul extern, etc.
