|
|
|
Strategii de investigare a inteligentei
Inteligenta, ca abilitate intelectuala generala apare ca unul dintre cele mai controversate , largi si greu definibile concepte. Abordarea traditionala a inteligentei viza inteligenta ca aptitudine si masurarea acesteia in psihometric. Inconsistentele au condus la abordarea masurarii din perspectiva prelucrarii informatiei, respectiv teoriile si experimentele de tip cognitivist.
Acestor doua orientari li se adauga conceperea inteligentei prin prisma fiziologicului (Hebb, 1949, Hendrickson, 1982), si a abordarii genetic-epistemologice (Piaget, 19972).
Definiri ale inteligentei
Plurivalenta conceptului si natura variata a conduitelor intelectuale sunt unanim recunoscute in psihologie (Delay si Pichot, 1967). In cadrul psihologiei aplicate s-a pus problema consistentei masuratorilor, a diagnozei si prognosticului privind eficienta intelectuala. Orientarea prevalenta in psihometrie este cea care intemeiaza masurarea inteligentei ca performanta prin raportarea la un criteriu exterior. Au existat trei criterii principale care au determinat 3 orientari in construirea probelor prin care se masoara inteligenta si abilitatile cognitive:
inteligenta ca dezvoltare,
inteligenta ca aptitudine si
inteligenta ca structura factoriala.
Inteligenta ca dezvoltare
Aceasta perspectiva a permis:
1. determinarea faptului ca rezultatele copiilor la aceeasi sarcina sunt mai bune pe masura inaintarii in varsta
2. selectionarea unor sarcini intelectuale care au valoare discriminativa mai mare intre
diferite varste
3. instrumente de tipul scalelor metrice de dezvoltare
4. instrumente tip screening
Se bazeaza pe constatarea ca rezultatele copiilor la aceeasi sarcina sunt mai bune pe masura inaintarii in varsta. Acest criteriu este valabil cu conditia departajarii unor sarcini intelectuale care au valoare discriminativa mare intre diferite nivele de varsta, respectiv au valoare genetica.
Metoda se aplica in special in masurarea inteligentei copiilor. Ca instrumente tipice sunt:
scalele metrice sau scalele de dezvoltare;
testele de tip screening;
testele operationale
bazate experimentele lui Piaget care vizeaza identificarea caracteristicilor calitative ale inteligentei.
Astfel de teste masoara inteligenta in contextul compararii varstei mentale cu varsta cronologica, utilizand norme de dezvoltare sau conceptul de cuotient intelectual, Q.I. Ca exemplificari curente:
Scala metrica Stanford - Binet,
Scala Brunete- Leyine,
Scala Bayley,
P.A.C.,
Scala screening Denver,
Scala de inteligenta pentru copii Wechsler, W.I.S.C.,
Scala de inteligenta pentru prescolari si scoala primara Wechsler, W.P.P.S.I.,
Scala de inteligenta pentru adulti Wechsler, W.A.I.S. revizuit.
Inteligenta ca aptitudine
Definirea inteligentei ca aptitudine a individului de a se adapta la situatii noi este relativ controversata. Exemple de pozitii diversificate:
Abilitate de a da raspunsuri care sunt adevarate sau factuale, E.L Thorndike
Abilitatea de a conduce gandirea abstracta, L.M. Terman
Un mecanism biologic prin care efectele unei complexitati de stimuli sunt puse laolalta si li se da un sens unificat in comportament, J. Peterson
Abilitatea de a inhiba adaptarea instinctuala, a redefini adaptarea instinctuala inhibata in lumina unei conduite de tip incercare si eroare traite in plan imaginar, si de a realiza adaptarea instinctuala modificata in comportamentul deschis in avantajul individului ca animal social, L.L. Thurstone
Abilitatea de a invata sau profita din experienta, W.F. Dearborn
Inteligenta ca aptitudine
1. se bazeaza pe definirea inteligentei ca mod de a se adapta la situatii noi (variatii)
2. implica aptitudinea de a rezolva problemele
3. se refera la tipuri de inteligenta care se pot masura prin teste specifice
Aceste moduri de definire prezinta doua inconveniente:
dificultatea aplicarii in practica si
variatia naturii inteligentei in functie de continutul confruntarilor cu mediul in care evolueaza individul.
Pentru a depasi aceste inconveniente, in psihometrie s-a definit inteligenta ca aptitudine de a rezolva problemele. Aceste probleme pot avea o natura diferita in functie de care se pot aborda diferite tipuri de inteligenta. Astfel:
caracterul concret al sarcinilor, conduce spre rezultate care sunt semnificative pentru inteligenta concreta;
caracterul abstract, inteligenta abstracta;
caracterul verbal, inteligenta verbala;
caracterul nonverbal, inteligenta nonverbala etc.
Elementul comun tuturor acestor forme este aptitudinea de a forma concepte, conceptualizarea. Acest criteriu corespunde optim criteriilor de dezvoltare intelectuala si este suficient de sensibil si la dereglarile si atingerile patologice.
Ca exemple de astfel de probe:
Testul analitic de inteligenta, T.A.I. construit de Meili (inteligenta concreta, abstracta, analitica, inventiva),
Testele de inteligenta pe nivele de formare intelectuala Bontila, I 1 - I 4 , (abilitati de rationament, fluenta verbala, abilitati numerice etc.).
Ca teste de atentie si memorie:
teste de atentie (concentrata, distributiva), testele Bordon, B.C. 10, Praga;
teste de memorie (verbala, vizuala, numerica etc.), lista de cuvinte, cuvinte perechi, memoria figurilor, memoria topografica;
teste de creativitate (testul Torrance, testele de gandire divergenta Guiflord);
teste de abilitati perceptive si rezolutive, testul McQuarrie
Inteligenta si structura ei factoriala
Teoriile psihometrice care se bazeaza pe studierea si determinarea diferentelor interindividuale au incercat aproape intotdeauna sa studieze inteligenta in termenii unui set de surse statice latente denumite factori. Se propune ca diferentele individuale in performantele la probele de performanta intelectuala sa se descompuna in componentele factoriale care sunt responsabile de varianta comportamentului rezolutiv.
Factorii sunt constructe ipotetice - obtinuti prin procedee statistice si denumiti prin analiza continutului psihologic subiacent acestor variabile latente. Pentru a obtine factorii, unu grup de persoane li se da un set larg de teste. Apoi se calculeaza intercorelatiile dintre scoruri pe toate perechile de itemi posibili, set de rezultate la teste si printr-o procedura statistica se reduce scorurile la itemi sau teste la un numar mai mic de scoruri, respectiv la factorii presupusi a sta la baza performantelor la toate aceste teste.
Daca aplicam tehnica analizei factoriale pentru a realiza aceasta reducere si folosim teste care masoara diferite forme ale inteligentei putem obtine, de exemplu, ca testele care tind sa coreleze inalt sa se grupeze impreuna intr-un singur factori iar testele care coreleaza slab, sau deloc, vor tinde sa se grupeze in factori distincti.
Astfel, de exemplu, daca folosim 4 teste: intelegere a vocabularului, intelegere a citirii, rezolvare de probleme aritmetice, si rationament conceptual sa se grupeze in doi factori, unul de abilitate verbala si celalalt de abilitate matematica.
In diferite abordari factoriale ale inteligentei, s-a ajuns la rezultate variate in ceea ce priveste factorizarea capacitatii intelectuale, mai ales privind numarul de factori si modul cum sunt pusi in relatie.
Astfel, de la Spearman, 1927- 2 tipuri de factori: factorul general g si factori specifici, la Thurstone, 1938 - 7 abilitati mentale primare, la Guilford, 120 factori ai intelectului.
Spearman, 1927, propune dihotomizarea in factor general al inteligentei, g, si factori specifici. Abilitatea reprezentata de factorul general permite performante la toate categoriile de sarcini intelectuale; abilitatile reprezentate de cei specifici sunt implicate in sarcini unice - pe acestea din urma nu le considera de mare interes pentru psihologie.
Spearman propune doua lucruri privind natura lui g:
1. diferentele intelectuale trebuie intelese in functie de diferentele in cantitatea de energie mentala pe care individul o poate implica in performanta intelectuala in test;
2. diferentele individuale in g pot fi intelese in functie de capacitatea subiectului de a folosi 3 procese calitative ale cognitiei, respectiv intelegerea experientei, deducerea relatiilor, deducerea corelatiilor (Spearman, 1923).
De exemplu, daca avem de rezolvat analogia 'avocat - client, doctor - ', primul se va referi la capacitatea de incodare perceptiva si de intelegere, al doilea la inferarea relatiei dintre primii doi termeni ai analogiei, avocat si client, iar al treilea se refera la procesul de aplicare a regulii deduse anterior pentru un nou domeniu pentru a putea produce completarea, doctor - pacient.
Spearman, si dupa el si altii, descopera ca sarcinile de tip analogie masoara cel mai bine factorul de inteligenta generala, g. Dintre testele de acest tip citam:
Matricile factoriale Raven (3 nivele, pentru trei nivele de dezvoltare a intelectului),
Testele domino (D48 si D70, in functie de nivelul de pregatire),
Testele de inteligenta Cattell (3 scale, in functie de nivelul de pregatire).
Thurstone (1938, Primary Mental abilities, U.C.Press, Chicago) propune o viziune multifactoriala asupra inteligentei cu 7 factori primari:
1. factor de intelegere verbala, care se masoara tipic prin teste de vocabular (sinonime, antonime) si prin teste de deprinderi de intelegere a citirii;
2. factor de fluenta verbala, care se masoara tipic prin teste care cer o rapida producere decuvinte. De exemplu, se poate cere subiectului sa genereze cat de repede posibil, intr-un timp limitat, cat mai multe cuvinte care incep cu o anumita litera;
3. factor numeric, care se masoara tipic prin probleme aritmetice care cer evaluare si efectuare de calcule si mai putin pe cunostinte anterioare;
4. factor de vizualizare spatiala, care se masoara tipic prin teste care cer manipulare mentala a simbolurilor sau desenelor geometrice De ex., subiectului i se arata o imagine geometrica la un anume unghi de rotatie, urmat de un set de imagini orientate diferite alte pozitii si se poate cere descoperirea celor identice, sau descoperirea desenului in care figura geometrica are pozitia imediat urmatoare;
5. factor de memorie, masurat prin teste de reamintire de cuvinte, propozitii, imagini etc.;
6. factor de rationament, masurat tipic prin teste de analogii sau serii de completat;
7. factor de viteza (celeritate) perceptiva masurat tipic prin teste care cer o rapida recunoastere de simboluri.
Guilford (1967) si Guilford si Hepfner (1971) propun modelul cuboid al intelectului, in care departajeaza experimental initial 120 de abilitati intelectuale. Mai recent, 1982, Guilford creste numarul acestora la 150.
Fiecare sarcina mentala va contine trei tipuri de ingrediente:
unul dintre cele trei tipuri de operatii mentale posibile (cognitie, memorie, gandire divergenta, gandire convergenta si evaluare),
unul dintre cele 5 tipuri de continuturi ( (izual, auditiv, simbolic, semantic, comportamental) si
unul dintre cele 6 tipuri de produse ( (unitati, clase, relatii, sisteme, transformari, implicatii).
Abilitatile sunt definite independent. Guilford si asociatii sai au pus la punct teste care masoara fiecare abilitatile mentale respective din cadrul modelului cuboid. In 1982 Guilford afirma ca a demonstrat existenta tuturor celor 150 de factori, care, desi logic sunt independenti, psihologic sunt interdependenti, respectiv intercoreleaza statistic. Iata cateva exemple: cognitia relatiilor spatiale care se masoara prin teste care utilizeaza analogii de imagini, sau matrici. Memoria relatiilor semantice e masurata prin prezentarea unei serii de relatii precum de exemplu: 'Aurul este mai valoros decat fierul' si apoi testand retinerea printr-un format de alegeri multiple. Evaluarea unitatilor simbolice este masurata prin prezentarea unor perechi de numere sau litere care sunt identice sau diferite in functie de mici detalii.
Vernon, 1971, propune un model ierarhic al inteligentei, sugerand faptul ca exista doi factori largi, de grup:
v abilitatea socio-educationala si
v abilitatea practica-mecanica spatiala.
Factorii largi de grup pot fi si ei descompusi in factori mai ingusti.
Astfel, primul factor se subfactorizeaza in:
fluenta verbala (vocabular, rationament verbal, completare propozitii) si
abilitate numerica (aritmetica: concepte, rationament si operatii simple).
Factorul al doilea se subfactorizeaza in:
comprehensiune mecanica (intelegerea sarcinilor mecanice, utilizarea uneltelor si echipamentului, rationare mecanica);
relatii spatiale (vizualizare bi-spatiala, vizualizare tri-spatiala, discriminarea marimii) si
abilitati psihomotorii (coordonare vizual-manuala, dexteritate manuala, viteza si precizie manuala)
Utilitatea testelor de inteligenta
Pentru domenii variate care tin de stabilirea gradului de normalitate mentala, testarea educationala si de orientare vocationala, de consiliere si selectie profesionala, etc.
Adaptare scolara, analfabetism, dificultati in invatare, repetentie, intarzieri intelectuale, orientare si selectie profesionala, predictia performantelor scolare, testarea validitatii curriculare prin analiza saturatiilor factoriale si a corelatiilor dintre progresul factorilor cognitivi ai populatiilor scolare si continuturile invatarii (discipline, planuri, tematici, programe etc.).
Aspecte privind interpretarea testelor de inteligenta
Interpretarea datelor trebuie integrata in ansamblul personalitatii subiectului, pentru timpul impus. Se pot interpreta:
indicele de performanta, respectiv numarul de itemi corect rezolvati in unitatea standard de timp,
indicele numarului de erori,
indicele de exactitate, respectiv numarul de itemi rezolvati corect impartit la numarul de sarcini parcurse.
O situatie deosebita intervine cand testul este dat in timp liber, subiectul urmand sa rezolve in timpul particular lui, toate sarcinile testului. De exemplu, in acest context, putem defini urmatoarele tipuri de interpretari:
calitate inalta in timp scurt, - semnificativa pentru capacitatea de aprofundare si mobilitatea inteligentei;
calitate inalta, timp lung, - poate semnifica un ritm de lucru lent datorate unui deficit de dinamica sau mobilitate mentala ( dar care nu afecteaza desfasurarea rationamentelor); situatia poate fi determinata de hipermotivare, oboseala, aspecte atitudinale precum perfectionismul, hipercorectitudinea etc. Din aceasta perspectiva se cere verificata natura decalajului calitate - cantitate: este o situatie particulara a examenului respectiv sau tine de caracteristici durabile ale persoanei;
calitate scazuta, timp scurt, - situatia nu permite in sine un diagnostic cert in masura in care lipsa de aplicare in sarcina se poate datora unui game relativ largi si variate de cauze precum: lipsa de interes pentru examen, superficialitatea, lipsa de capacitate de efort in timp, elemente caracterial - atitudinale, predominarea proceselor de excitatie, posibilitatea limitata de a controla sau inhiba aceasta energie si lipsa de rezistenta in activitatea de analiza meticuloasa. Toate pot conduce la cautarea unei solutii pentru situatia problematica doar pentru a pune capat starii conflictuale pe care o traieste persoana in cauza;
calitate scazuta, timp lung, - care, in general semnifica o capacitate intelectuala limitata (daca nu pot fi decelati alti factori de influenta).
Interpretarea rezultatelor cere integrarea datelor pentru a putea valorifica maximal indicii testului respectiv. In cazul rezultatelor slabe, se cere aprofundarea situatiei prin aplicarea unor teste cu structuri paralele sau diferentiale. Astfel, ne punem intrebarea in ce masura difera rezultatele la testele verbale de cele nonverbale, la testele de dezvoltare comparativ cu cele de randament sau situationale. Acest gen de aprofundari permit un diagnostic nuantat referitor la caracteristicile calitative ale factorilor intelectuali.
