|
|
|
SINELE SI CUNOASTEREA LUI
Fiecare din noi are un mod obisnuit de a se comporta care poate fi reperat in diferite categorii de situatii particulare.De exemplu, in situatiile ce favorizeaza interactiunile sociale, anumite personae au mai curand atitudini rezervate, in timp ce altele cauta contactul cu celelalte. Se pot deci, deprinde in ansamblul comportamentelor noastre configuratii, nuclee coerente, relative stabile, care ne permit sa distingem indivizii intre ei. Zceasta constituie personalitatea.
Diversele teorii ale personalitatii incearca sa explice diferite configuratii si coerenta lor invocand variabile motivationale, cognitive, invatarea sociala sau prorietetile biologice ale organismului. Este clar ca studiul personalitatii (observarea, descrierea si explicarea acesteia) este o activitate ce concura pentru sine si pentru ceilalti la "cunoasterea de sine" .
Conform "Dictionarului de psihanaliza" sinele este instanta psihica in cea de a doua teorie a aparatuli psihic enuntata de Sigmund Freud, instanta care este cea mai veche, cea mai importanta sic ea mai inaccesibila din cele trei (sine, eu si supraeu).
Pentru Freud, sinele este necunoscut si inconstient. Prim rezervor de energie psihica, el reprezinta arena in care se infrunta impulsurile vietii si mortii. Cursul proceselor sale este guvernat de necesitatea imperioasa a satisfactiei impulsionare. Expresia psihica a impulsurilor continuturilor sale inconstiente sunt de origini diferite, in parte este vorba de tendinte ereditare, de determinari inascute, de exigente somatice, si de fapte dobandite, de ceea ce provine din refulare.
In prima sa teorie a aparatului psihic, Freud propunea frontiere ale inconstientului, pe care cea de a doua teorie a aparatului psihic il determina sa le reexamineze. In ansamblu, caracteisticile atribuite inconstientuli in prima teorie sunt reluate de Freud pentru a le atribi sinelui. "Inconstientul este singura calitate dominanta in interiorul sinelui, scria Freud in "Compediu de psihanaliza". Sinele nu este intregul inconstient, asa dupa cum eul si supraeul nu sunt total, ci in mare parte inconstiente.
In
literature de specialitate, cu deosebire in psihologia sociala
Ca substantive, in limba romana termenul de sine, a fost utilizat de filozofi si literari, in psihologie utilizandu-se "sine" ca echivalent al id-ului psihanalist, care, ca sistem impulsionar, reprezinta o parte tare a personalitatii, dar nu cea referitoare, la constiinta de sine.
In literatura de domeniu de la noi din tara, substitutul sinelui (self-ului ) din psihologia sociala Americana este "eul". Sinele cuprinde accentual sporit pe focalizarea cognitiva a individului asupra lui insusi, nu putem spune "imagine de eu", ci "imagine de sine".
Sinele inglobeaza si rezultatele autoobservatiilor si autoanalizelor, el fiind in acelasi timp si subiect si obiect al reflectiilor calitatilor personale si al relatiilor cu ceilalti. Sinele se dovedeste a fi initiator si emanator de judecati si atitudini catre ceilalati si catre lumea din afara, in general, dar si receptor a ceea ce vine din exterior.
Sinele si inconstientul se afla intr-un raport foarte strans si au legaturi cvasi-exclusive unul cu celalalt. Proprietatile lor sunt similare si cunosc aceleasi procese. Daca "la inceput totul era sine", cum spune Freud in "Compediu de psihanaliza", o prima refulare marcheaza de asemenea un prim moment aflat in originea primelor formatiuni inconstiente. Fara refulare nu ar exista inconstient, iar fara sine inconstient, nu ar exista psihism, care sa constituie primul fond, originar, al aparatului psihic.
Sinele reprezinta toate fortele care pastreaza un character impersonal, cognoscibil in mod indirect si neguvernabil de catre constient, forte generate de istoria speciei, dar mai ales impulsiile "care emana din organizarea somatica si se gasesc in sine, sub forme care ne raman necunoscute, un prim mod de expresie psihica".
Intr-o prima perioada, adica pana catre 1915 Freud va opune fortele care concura la mentinerea vietii, sau impulsiile de autoconservare, impulsiilor sexuale. Sinele neglijeaza conservarea vietii "el cauta sa obtina satisfacerea trebuintelor inascute". Cativa ani mai tarziu, in opera "Dincolo de principiul placeri" (1920), Freud asi va aminti teoria impulsiilor opunand de pea cum pulsiunea vietii instinctului mortii, pe care il numeste Thanatos, ca numele zeului grec al mortii.
Prin identificarile sociale, sinele este profound ancorat in viata sociala. Sinele social ar reprezenta, asadar, lumea socioculturala interiorizata prin socializare. Aceasta lume nu este insa punctiforma, ci are aspectele ei institutionalizate, in sens sociologic, fiind de maxima importanta pentru indiviaii concreti, ceea ce se regaseste si la nivelul sinelui. Daca am avea in vedere si trasaturile fizice precum: inaltime, conformatie corporala, sau psihice ca: memoria, inteligenta, cat si cele mai intime ganduri si porniri sunt valorizate
In eu sub incidenta socioculturalului, atunci, in sens larg, intreg sinele este social. De aceea, sintagma sine institutionalizat introdusa de Turner in 1976, se pare ca fiind mai adecvata in a exprima raportarea sinelui la socialul propriu-zis. G. Mead, afirma ca Turner considera ca sinele institutionalizat reprezinta centrarea indivizilor pe normele si standardele grupale si scopurile societatii, iar in contrast, sinele spontan, pe care il numeste impulsiv sau pulsional, urmareste satisfacerea nevoilor personale, ale impulsurilor din interior, fara constrangeri legate de cerintele institutional-formale ale societatii. Turner crede ca in deceniile din urma s-a produs o schimbare fata de trecut, in sensul ca mai multi indivizi se identifica cu eul spontan, personal sau impulsive in defavoarea identificarii cu eul institutional.
Dar conceptual mai larg ca sfera si continut ce descrie configuratia indivizilor, sinteza trasaturilor innascute cu cele dobandite din mediul sociocultural este cel de personalitate. Sinele apare ca o componenta esentiala a personalitatii.
Trebuie sa consideram o catastrofa psihica daca eul este asimilat de sine. Imaginea totalitatii staruie in inonstient. Pentru constiinta eului care diferentiaza, adica este separata de inconstient si se gaseste intr-un spatiu si intr-un timp absolute. Astfel, daca eul ajunge pentru o anumita perioada de timp sub controlul vreunui factor inconstient, adaptarea ei este perturbata si se deschid usile si portile tuturor coincidentelor posibile .
Ancorarea eului in lumea constiintei si intarirea constiintei printr-o adaptare cat se poate de exacta sunt de cea mai mare importanta. Au o mai mare insemnatate pe latura anumitor virtuti precum atentia, constiinciozitatea, rabdarea sip e latura intelectuala luare cu exaccitate in considerare a simptomaticii inconstientului si autocritica obiectiva.
Este posibil ca accentuarea personalitatii eului si a lumii constiintei sa ia o asemenea dimensiune, incat figurile inconstientului sa fie psihologizate si astfel sinele sa fie asimilat eului.
In raporturile sale cu sinele, eul este aidoma calaretului care trebuie sa struneascaforta superioara a calului, cu diferenta ca ultimnul isi domina calul cu propria-i forta, in timp ce eul se foloseste pentru dominarea sinelui de forte imprumutate. Aceasta comparatie poate fi dusa putin mai departe, asemenea calaretului care, daca nu vrea sa se desparta de cal, nu-i mai ramane, adesea, alceva de facut decat sa-I lase acestuia frau liber pentru a-l duce incotro voieste, eul traduce de obicei in actiune vointa sinelui, ca si cum ar fi vorba de propria sa intentie.
Daca vi s-ar adresa intrebarea"cum ne cunoastem?" ce raspuns ati da?
Unul din cele mai simple raspunsuri la intrebare "cum ne cunoastem?" a fost dat pe temeiul ca fiecare din noi suntem inzestrati cu o constiinta.
Constiinta este organul sau aparatul psihic, care are functia de a inregistra, atat datele realitatii din afara cat si acele ale realitatii launtrice. In masura in care suntem constienti de existenta lumii exterioare, ne dam seama si ce se petrece in noi. Totul depinde doar de orientarea atentiei noastre. In momentul in care ne dam seama de ceea ce se petrece in noi, cunoastem pozitia noastra in societate, natura si existenta propriei personalitati, in concluzie, stim cine suntem.
In literature psihosociologica, focalizarea asupra a ceea ce esti tu poarta denumirea de constiinta de sine si se defineste mai operational ca fiind analiza sinelui ca un obiect si nu ca un subiect activ,ceea ce presupune o detasare epistemica fata de propria persoana. In termini si mai specifici, se afirma ca atentia noastra este concentrata fie spre ceea ce se intampla spre exterior, in mediul inconjurator, fie spre interior, ceea ce conduce la constiinta de sine.
Cunoasterea de sine nu poate fi explicata printr-un fel de organ-oglinda, printr-o intuitie, sesizare directa, care sa reflecte realitatea asa cum este ea. Introspectia ca metoda reprezinta o solutie falsa.
Un filozof, mai mult de un secol in urma a spus ca a incerca sa ne cunoastem, san e sesizam pe noi insine in mod direct, este tot atat de absurd, ca si a pretinde ca, stand la fereastra, sa ne putem vedea trecand pe strada. Nici un om normal nu poate avea convingerea ca opiniile sale depsre sine sunt neindoielnice. Mai mult chiar decat atat: de sunt mai sus conceptibile de a fi deformate, denaturate, decat opiniile despre lumea din afara. Oare de ce?
Pentru ca, constiinta de sine nu este considerata ca un simplu organ de inregistrare si oglindire a propriilor fenomene si procese psihice, ci ca aparat de selactie, ajustare si autoreglare a psihicului uman.
Jean Piaget deosebeste in afara de cei trei factori clasici ai dezvoltarii: ereditatea, mediul fizic si mediul social, al patrulea factor, de coordonare a celor trei elementari. Acest factor nu este un adios, ci reprezinta mai mult o functie particulara de structurare, reglare si coordonare a primilor trei factori. Nu cred ca gresim daca acest al patrulea factor l-am considera ca fiind identic cu ceea ce intelegem prin constiinta de sine, fiindca ce este altceva constiinta de sine, decat o reactie, o atitudine fata de ceea ce se petrece in noi, aceasta reactie se efectueaza tocmai in sensul echilibrarii nu numai al organismului cu mediul, ci si in sensul unei echilibrari sau coordonari intrapsihice.
In relatia constiintei de sine, constiinta apare si ca obiect, ea este sinele- obiect, adica, sinele propriei sale cunoasteri, reglari si modelari. Sinele ca obiect al constiintei morale proprii nu se rezuma la constiinta in sensul strict al acestui cuvant. In filozofie sinele are o acceptiune larga, orice obiect sau fenomen exista in sine pentru sine.
Sinele ca obiect al constintei morale cuprinde structura complexa bio-psiho-sociala, a fiintei omului. Mai intai se include natura umana cu instinctele, nevoile si pulsiunile ei, la acerst nivel sinele ca obiect nu include si cunostiinta. Ea apare numai ca subiect in raport cu acest etaj inferior al sinelui. Problema morala care apare pentru om aici este ce a reglarii constiente a unui sine inconstient. In dezvoltarea psihanalizei conceptului, sinele se imbogateste, dobandindu-si semnificatiile legate de activitatea psihismului superior.
Sinele-obiect apare intr-o dubla ipostaza: ca stare prezenta, insuficienta pentru a corespunde dezvoltarii sociale a omului si ca strae ideala (in sens moral), adica modelul etic de shimbare.
Afiramtiile lui Descartes: "gandesc, deci exist", filozofii contemporani ii substituie asertiunea: "sunt vazut, deci exist" (J.P. Sartre). Gandirea sociologica de astazi impune adevarul ca a exista nu inseamna a fi present pentru sine ci a fi o realitate si pentru altii. Existenta in altii nu este o metafora, o idée pura ci o constiinta abstracta ca cineva se gandeste la tine. Ea ne apare ca o semnificatie mult mai adanca. Ceea ce ne intereseaza este "cum se gandeste altul la mine? care este atitudinea lui fata de mine?" Nu este sufficient sa existi in constiinta altuia, se cere convingerea ca existenta este acceptata, datorita si pretuita de colectivitatea careia ii apartin. Prin contactul cu altul de aproprii de tine insuti.
Sursele si mecanismele principale ale cunoasterii de sine sunt: socializarea, constatarile si aprecierile celorlalti si comparatia sociala. Experientele de viata din copilarie, felul in care am fost tratati de ceilalti semnificativi precum parintii, invatatorii, profesorii, fiind cruciale in formarea identitatii de sine si in raspunsul la intrebarea "cine suntem?". Modalitatile de crestere si educare a copiilor au o imortanta semnificatie in formarea sineleui si in cunoasterea si evaluarea de sine.
Vizinea freudista este canotata in doua idei: a) elemental fundamental al formarii si dezvoltarii personalitatii si sinelui este id-ul sexual; b) structurile de adancime si durabile ale profibirelor individuale se nasc si se sedimenteaza in copilarie.
Constatarile si aprecierile celorlati reprezinta o sursa cu totul semnificativa in a ne cunoaste pe noi insine si, incepand din copilarie, cand, in principal, parintii iti spun, bunaoara, ca esti prea rusinos, trecand prin faza pubertatii, are o valenta proeminenta. Urmeaza ce zic mebrii familiei, colegii de munca si alti apropiati, aprecielrile celorlalti despre tine incorporandu-se, constient sau nu, in imaginea de sine. Spusele altora au incidenta asupra sinelui deopotriva cand este solicitata intrebarea: "ce parere ai depsre mine?" sau cand din propria initiative celalalt emite judecati despre tine, aprecierile directe, ca si in cazul in care care auzi tu ce se spune cu privire la persoana ta, aprecierile indirecte.
Sursa permanenta, desi mai diferita de a veda cine suntem noi, o reprezinta comparatia sociala prin care ne evaluam capaciatile si performantele comparandu-le cu ceea ce au realizat altii cu modurile lor de comporatment. Comparatia sociala intervine si in definirea propriilor emotii cu deosebire in starile de anxietate. Desi oamenilor le place, de regula, "sa iasa bine", din raportarea cognitiva la ceilalti, practicand in acest sens si comparatii de jos, cu cei care au iesit mai putin bine, ei cauta sa obtina si informatii obiective prin comparatii, ceea ce se numeste acuratete de sine. Din diverse surse si prin multiple feedback-uri cu exteriorul, indivizii isi cristalizeaza scheme mentale de sine, intre care conceptual de sine poate fi privit ca schema generala de sine. Schemele mentale de sine se refera in special la aspectele specifice ale sinelui si odata tiparite in personalitate, ele functioneaza in cunosterea si actiunile persoanelor.
Dictonul antic "cunoaste-te pe tine insuti" se practica tot mai mult in viata cotidiana, desi, intensitatea preocuparilor reflexive despre propria persoana difera de la individ la individ.
Nu putem trece cu vederea fenomenul atat de discutat astazi, devenit aproape obsesie filozofica si literara, fenomenul instrainarii de sine, al pierderii stabilitatii, sentimental de securitate prin stari de angoasa.
Respectul de sine reprezinta o nevoie fundamentala umana, iar impactul san u tine cont nici de intelegerea si nici de consintamantul nostrum, el isi croieste drum prin propria fiinta, cu sau fara stirea noastra. Respectful de sine este: increderea in capacitatile noastre de a gandi, increderea de a face fata preocuparilor fundamentale si increderea in dreptul nostru de avea suces si de afi fericiti, sentimental ca meritam, ca suntem demni, ca suntem indreptatiti sa ne afirmam nevoile si dorintele, san e implinm valorile si sa ne bucuram de rezultatele eforturilor noastre. Respectul de sine scazut se coreleaza cu nefericirea. Oamenii cu o inteligenta remarcabila, cu un respect de sine scazut, actioneaza impotriva intereselor lor in fiecare moment.
O femeie, care lucreaza in curand in departamentul de marketing al firmei sale, crede ca i-a venit o idee stralucita. Isi inchipui cum o pune pe hartie, cum enumera argumentele pe care se sprijina, cum face in asa fel incat sa ajunga la persoana ce detine autoritatea de a pune lucrurile in miscare. Apoi o voce interioara ii sopteste: "cine esti tu ca sa ai idei bune? Nu atrage atentia asupra ta, vrei sa rada lumea de tine?" Isi imagineaza chipul furios al mamei care fusese intotdeauna geloasa pe ionteligenta fiicei sale. In cateva zile fata abia daca isi mai aminteste ce idée ii venise.
Pentru respectul de sine, se cuvine sa va concentrate atentia asupra lucrurilor importante pentru voi. Ascultarea propriei personae, a ceea ce este mai bun pentru tine inseamna inceputul intitiei personale. Probabil ca iti amintesti de unele momente cand lucrurile s-au petrecut cu usurinta, parca de la sine. Sau de alte momente, cand ar fi fost probabil sa ai o idée buna, dar ai alesa sa nu o pui in practica, pentru a reveni la ea dupa cateva luni. Daca te temi sa iti urmezi intuitia, incepe cu ceva mai putin important, de exemplu cu o carte pe care doriti sa o cumparati, cu o actiune in care nu exista presiune din partea ta sau a altcuiva. Dupa aceea, te poti testa in actiuni mai imortante, pe masura ce te vei simti mai increzator in tine insuti. Probabil ca ati inteles deja ca puteti fi cel mai bun preieten al vostru sau cel mai rau dusman. Mai précis, cel mai rau dusman al vostru este indoiala de sine, iar prietenul cel mai bun este inceredera in sine.
Dezvoltarea respectului de sine se bazeaza pe autoapreciere. Adevbaratul respect de sine este valoros; majoritatea oamnilor trebuie sa invete cum sa se respecte pe ei insisi la un nivel profound. O alta trasatur a nivelului de sine este invatarea folosirii increderii de sine in intuitie, in acele insticte care te vor calauzi spre ceea ce este potrivit pentru tine.
Stati pe scaun, sau intins in pat intr-o pozitie confortabila, intr-un loc unde nu veti fi deranjat. Respirati de doua ori si lasati relaxarea sa va cuprinda corpul. In timp ce va relaxati, adaugati indoielile de sine. Aduceti in locul lor sentimental increderii in sine. Ce simtiti? Observa cat de bine te simti atunci cand te crezi in tine, cand te consideri capabil sa faci fata oricarei situatii. O parte importanta din propria apreciere este ascultarea eului, a intuitiei personale, acea parte din tine care stie ce este cel mai bine pentru tine. Incercati vreun presentiment despre ceea ce este important sa aveti si sa faceti in viata? Nu uitati ce ati simtit cand ati fost relaxat si increzator. Apoi, daca incepeti sa va simtiti tensionat, va puteti reaminti faptul ca terbuie sa spuneti "eu cred in mine, eu sunt foarte valoros".
In concluzie nu terbuie sa tecem cu vederea ca, cu totii avem un copil interior al trecutului, care traieste in noi. Cei care nu au avut nevoie sa ridice ziduri intre ei si copilaria lor au acces la creativitatea si spontaneitatea acestui copil. Cei care au trebuit sa-l lase in urma pot darama zidurile, pot intelege de ce anume avea nevoie copilul si pot inecpe sa-i ofere aceste lucruri acum.
Ati vazut ca in fiecare domaeniu al vietii personale este important sa tii seama de unicitatea ta, de caracterul tau aparte. Cheia in aceasta privinta o reprezinta intuitia personala. Prin optiunile facute, prin deciziile la care vei ajunge, dup ace iti vei asculta intuitia, si prin actiunile pe care le vei face, iti vei modela zilnic destinul.
BIBLIOGRAFIE
1.BRANDEN - " CEI SASE STALPI AI RESPECTULUI DE SINE"
2.IOAN GRIGORAS - PESONALITATEA MORALA", EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, BUCURESTI, 1982
3.GLEGHORN - "SECRETELE INCREDERII IN SINE ", EDITURA TEORA
4.SIGMUND FREUD - "DINCOLO DE PRINCIPIUL PLACERII", EDITURA TREI, 1996
5.JEAN-PIERRE CHARTIER -" INTRODUCERE IN PSIHANALIZA LUI SIGMUND FREUD", EDITURA IRI, BUCURESTI, 1998
6.JUNG - "OPERE COMPLETE", VOLUMUL 9
7.LA ROUSSE - "DICTIONAR DE PSIHANALIZA", EDITURA UNIVERS ENCICLOPEDIC, BUCURESTI,1997
8.ILUT PETRU - "SINELE SI CUNOASTEREA LUI"
9.PAVELCU - "INVITATIE LA CUNOASTEREA DE SINE", EDITURA STIINTIFICA, 1970
10.STEINEM - "REVOLUTIA INTERIOARA . CARTEA RESPECTULUI DE SINE", POLIROM, 2001
11.STEINER - "PRAGUL LUMII SPIRITUALE :UN DRUM SPRE CUNOASTEREA DE SINE"
