|
|
|
Profilul psihologic al scolarului mic
Cunoasterea personalitatii copilului, a particularitatilor de varsta si individuale este de o mare importanta pentru educator, oricare ar fi contextul in care se realizeaza procesul educational..
Varsta celei de-a treia copilarii (6/7-10/11 ani) sau varsta scolara mica reprezinta realmente o etapa cruciala in viata copilului, insotita de o multitudine de schimbari.
♣ Dezvoltarea fizica generala
In aceasta perioada, pe plan fizic si fiziologic se petrec o serie de transformari ce trebuie cunoscute de parinti si educatori. Astfel, copilul creste in inaltime 4-5 cm anual. Din aceasta cauza sistemul osos este inca fragil si lesne se pot produce fracturi, luxatii sau deformari ale coloanei vertebrale. Ca urmare, educatorul va fi atent la sarcinile didactice la care este supus copilul, la jocurile si la pozitia corecta in banca.
Cresterea in inaltime si greutate reclama corelarea lor cu dezvoltarea generala a copilului, iar sistemele respirator si circulator sunt inca insuficient dezvoltate. De aceea viata statica din scoala trebuie completata cu un regim rational, in primul rand de educatie fizica: gimnastica, alergari, jocuri.
De asemenea trebuie tinut seama de cresterea creierului copilului, ajungand catre greutatea medie a creierului omului adult, ceea ce ii da posibilitatea unei activitati intelectuale sistematice si din ce in ce mai complete. Trebuie respectate insa anumite reguli de igiena mintala specifice acestei varste: sa se asigure copilului 9-10 ore de somn, temele pentru acasa sa reclame 2 - 2 ½ ore, copilul sa nu citeasca seara tarziu si sa nu urmareasca pana tarziu emisiuni TV sau jocuri pe calculator (T. Cozma, Introducere in pedagogie, p.24).
Se dezvolta mult, in aceasta perioada, musculatura, precizia miscarilor, se formeaza deprinderi pentru activitatile mai complexe, coordonarea progresand.
♣Dezvoltarea psihica generala
Varsta scolara se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, bazat pe achizitiile anterioare, pe experienta cognitiva a copilului pe care o valorifica si o restructureaza, in functie de noile dominante psihofizice si noile solicitari ale mediului.
In Introducere in psihologia copilului, Paul A. Osterrieth, imprumuta de la Gessel urmatoarea caracterizare: 6 ani- varsta extremismului, a tensiunii si agitatiei; 7 ani- varsta calmului, a preocuparilor interioare, a meditatiei, in care apare pentru prima data "interioritatea" una din trasaturile dominante ale stadiului urmator; 8 ani- " varsta cosmopolita ", a expansiunii, a extravagantei, a interesului universal; 9 ani- varsta autocriticii, a autodeterminarii; 10 ani- varsta la care se atinge apogeul copilariei prin adaptare (1976, pp. 114-137). M. Debesse caracteriza varsta scolara ca " varsta ratiunii", " varsta cunoasterii", " varsta sociala".'
Literatura de specialitate prezinta amplu problemele legate de adaptarea copilului la cerintele si programul activitatii scolare, dificultatile de adaptare generate de cauze psihofiziologice si socio-afective, intelectuale etc. Sunt evidentiate, de asemenea, diferentele dintre mediul familial si cel scolar, dintre gradinita si scoala. Se remarca o neconcordanta a nivelurilor constituirii premiselor necesare pentru adaptarea la sarcinile scolare, cu momentul intrarii oficiale in scoala, precum si cu privire la decalajul dintre polul social-obiectiv (legat de status si rol) si polul psihologic-subiectiv, dat de nivelul de pregatire interna pentru scoala.
La 6 ani, copilul este total absorbit de problemele adaptarii la viata sociala. Procesul acesta este relativ dificil. Invatarea citit-scrisului si a calculelor elementare constituie achizitiile de baza ale acestui moment de dezvoltare.
Dupa 7 ani, se manifesta treptat o crestere a expansiunii, o mai mare extroversiune si trairi numeroase euforice si de exaltare, semn ca adaptarea scolara a depasit o faza tensionala. In aceasta perioada incep sa creasca evident curiozitatea fata de mediul extrascolar. Are loc o crestere usoara a rapiditatii reactiilor - copilul este mereu grabit. Copilul dispune la acest nivel de varsta de capacitati mai stabilizate de a citi si scrie. Volumul lecturilor este in crestere. Scrierea face progrese in viteza si lizibilitate.
In jurul varstei de 8 ani, interesele devin mai bogate si diferentiate. Pe primul loc trece studiul matematicii. Cresc capacitatile mnemice, exprimarea discursiva. Competitia colectiva devine deosebit de activa si se evidentiaza in jocurile de echipa si in jocurile cu reguli. Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educatia sociala. Depasind faza tensionala a adaptarii, copilul a inceput sa treaca intr-o faza de echilibru si de mai mare stapanire a conditiilor de activitate scolara pe care le traverseaza. Tot la acest nivel de dezvoltare, copiii organizeaza jocuri cu subiect, ce se perpetueaza pe perioade indelungate.
Dupa 9 ani, copiii de sex diferit incep sa se separe in mod spontan in cadrul jocului. Copilul devine ceva mai meditativ, se atenueaza caracterul pregnant al expansivitatii in conduite. Evidenta este dorinta copilului de autoperfectionare, de imbogatire a cunostintelor. Copilul devine deodata mai ordonat, mai perseverent in diferite feluri de activitati. El simte nevoia sa-si planifice timpul si activitatile. Progresele in dezvoltarea intelectuala sunt de asemenea evidente.
Intre 9 si 10 ani are loc o crestere evidenta a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvolta la fel. Capacitatea copilului de a aprecia ce anume a omis dintr-un raspuns la lectie creste. In acelasi timp el isi da seama relativ clar ce a gresit la lucrarea de control ( U. Schiopu, E. Verza, 1997, p.168 ).
Perioada de la 7 la 12 ani, afirma H. Wallon, este aceea in care obiectivitatea inlocuieste sincretismul. Aceasta trasatura insoteste dinamica evolutiei copilului, de la procesele senzorial-perceptive pana la trasaturile de personalitate.
Varsta scolara mica este perioada in care continua sa se dezvolte toate formele de sensibilitate ( vizuala, auditiva, tactila, chinestezica etc.), precum si toate formele complexe ale perceptiei: spatiului, timpului, miscarii. Sub influenta sistemului de solicitari determinat de activitatea scolara, perceptia isi diminueaza aspectul sincretic, sporind in precizie, volum, inteligibilitate. Se formeaza schemele logice de interpretare ce intervin in analiza spatiului si timpului perceput.
Acum trebuie realizate obiective importante ale invatarii perceptive, precum: dezvoltarea sensibilitatii si activitatii discriminative a analizatorilor, insusirea unor criterii si procedee de explorare, investigare a campului perceptiv ( vizuala, tactila, auditiva ), formarea unor structuri perceptive, cum sunt cele corespunzatoare cifrelor, literelor, semnelor conventionale.
Vederea, auzul ating performante importante spre 9-10 ani, acuitatea acestor forme de sensibilitate devenind mai buna. De altfel, pe de o parte, activitatea scolara ( citit-crisul, desenul ) solicita perceperea fina si interpretarea rapida, pe de alta parte, aceleasi capacitati senzoriale se antreneaza in activitati si jocuri de performanta.
Ca urmare a relatiei stranse pe care elevul o realizeaza cu activitatea, cu limbajul si cu gandirea, are loc trecerea treptata de la formele simple, spontane, superficiale ale perceptiei la cele complexe si la observatie.
Prin procesul invatarii copilul trebuie sa manipuleze o cantitate enorma de informatii asimilate sau care se cer asimilate. Acest fapt nu este posibil fara transformarea cunostintelor in reprezentari. Acestea din urma se considera a fi activitati cognitive de doua feluri: scheme si imagini. Schemele si imaginile se contureaza in situatii de evocare a cunostintelor despre animale, plante, episoade de povestiri, evenimente istorice sau fenomene si situatii fizice.
Reprezentarile suporta modificari importante atat sub raportul sferei si continuturilor, cat si in ceea ce priveste modul lor de producere si functionare. Are loc o crestere si diversificare a fondului de reprezentari. De la caracterul difuz, contopit, nediferentiat, nesistematizat, reprezentarile devin mai precise, mai clare, coerente, sistematice. Sub actiunea invatarii si prin intermediul functiei reglatorii a limbajului, se poate realiza evocarea cu mai multa usurinta a fondului de reprezentari existent, generarea de noi reprezentari, combinarea, inlantuirea lor, descompunerea acestora in componente cu care poate opera in contexte variate (desen, compunere, povestire ).
Aceste noi caracteristici-claritate,coerenta,mobilitate,generalitate-pe care le dobandesc reprezentarile in cursul micii scolaritati,fac posibil ca elevul sa le poata stapani si dirija cursul.
Dupa opinia psihologilor, dezvoltarea intelectuala constituie principalul salt calitativ al scolaritatii mici, gandirea intuitiva cedand locul gandirii operatorii. Situat intre 7-12 ani, stadiul operatiilor concrete se caracterizeaza prin aparitia gruparilor operationale care permit conceptualizari si coordonari de concepte. Gruparile care se constituie, se complica si se perfectioneaza in acest stadiu; din generalizarea unor date rezulta situatii concrete, intuitive si ele prefigureaza grupul operatiilor formale.
Este vadit ca de la 6 ani inainte, gandirea devine mai analitica si mai sensibila la relatiile obiective. Isi face aparitia o oarecare critica, sentimentul imposibilitatii sau al contradictiei. Pentru Gesell, 7 ani este varsta "snobismului", a autocriticii, varsta lui "dar" si ,totusi", varsta la care reflectia, punerea in relatie a elementelor sunt mai tari decat simpla afirmatie intemeiata pe credinta in ceea ce doresti, in aparentele perceptive.( P. Osterrieth, 1976, p. 122).
Gandirea ajunge la logica si capata o consistenta si o coerenta pe care nu le avea pana atunci si care sunt confirmate de numeroasele achizitii intelectuale pe care le va face copilul. Vorbim de o "logica concreta" deoarece operatiile logice raman legate de contextul in care s-au format, si de prezenta materiala a obiectelor la care se refera. Gruparile de operatii se perfectioneaza prin generalizarea unor date furnizare de situatii concrete, intuitive, ele prefigurand grupul operatiilor formale, achizitie a stadiului urmator: " toate aceste transformari solidare sunt, in realitate, expresia unui acelasi act total, care este un act de descentrare completa, sau de conversiune integrala a gandirii Ea nu mai porneste dintr-un punct de vedere particular al subiectului, ci coordoneaza toate punctele de vedere distincte intr-un sistem de reciprocitati obiective" ( J. Piaget,)
In cursul micii scolaritati se formeaza capacitatea de citit-scris si aceasta impulsioneaza progresele limbajului. Copilul capata cunostinte despre structura morfosemantica a cuvintelor, isi insuseste categoriile gramaticale. Una dintre laturile importante ale limbajului oral, care se dezvolta in aceasta perioada, este conduita de ascultare.
Dezvoltarea limbajului se realizeaza in cadrul tuturor activitatilor desfasurate de copii in scoala. Ei se obisnuiesc ca, prin limbaj, sa-si planifice activitatea, sa exprime actiunile pe care le au de facut, ordinea in care vor lucra. Toate acestea nu stimuleaza doar perfectionarea conduitei verbale, ci si dezvoltarea intelectuala, contribuind la formarea capacitatii micilor scolari de a rationa, de a argumenta si demonstra.
Principala caracteristica a dezvoltarii limbajului in invatamantul primar rezida in faptul ca limba devine un obiect de invatamant, fiind insusita in mod constient, sistematic pe baze stiintifice sub aspectele sale importante: fonetic, lexical, gramatical, stilistic etc. Se dezvolta atat limbajul oral, cat si cel scris, acum formandu-se capacitatea de citit si scris. Insusirea fondului principal de cuvinte, a structurilor gramaticale, sporirea fluentei si expresivitatii etc., influenteaza nu numai asupra conduitei verbale, ci si asupra dezvoltarii intelectuale, stiut fiind faptul ca limbajul reprezinta un " ax al sistemului psihic uman".
Tulburarile de vorbire care pot afecta profund conduita verbala a scolarului mic, solicita din partea educatorului mai multa grija, in functie de situatie impunandu-se fie o terapie educationala, fie una psihomedicala.
La varsta scolaritatii mici, transformari esentiale au loc si in planul memoriei. Astfel, scolarul mic memoreaza, mai ales, ceea ce se bazeaza pe perceptie, insistand asupra acelor elemente, insusiri care-l impresioneaza mai mult. . Scolarul mic retine in general mai usor formele, culorile, intamplarile decat definitiile, demonstratiile, explicatiile. Uneori el memoreaza mecanic, nu logic, memoreaza cuvinte, nu idei, pune pe acelasi plan ideile principale cu cele secundare.
Memorarea se constientizeaza ca activitate intelectuala fundamentala in invatare si repetitia devine suportul ei de baza. Gratie cooperarii memoriei cu gandirea se instaleaza si se dezvolta formele mediate, logice ale memoriei, bazate pe legaturile de sens dintre date.
Se accentueaza caracterul voluntar si constient al proceselor memoriei. In partea a doua a micii scolaritati ( clasele a III-a si a IV-a ), copilul este capabil sa-si fixeze sarcina de a memora, sa-si planifice in timp memorarea unui material oarecare, sa se autocontroleze cu consecventa in procesul reproducerii celor memorate.
Memoria prezinta inclinatie vizibila spre inregistrarea mecanica, alaturi de o mare plasticitate. Copilul poate invata repede, dar uita tot atat de repede. Ca urmare, se impune prezenta zilnica a exercitiului de repetare si de orientare a copilului spre memorarea incipient logica.
Intrarea in scolaritate creaza si functiei imaginative noi solicitari si conditii. Descrierile, tablourile, schemele utilizate in procesul transmiterii cunostintelor solicita participarea activa a proceselor imaginative. Este foarte mult solicitata imaginatia reproductiva, copilul fiind adesea pus in situatia de a reconstitui imaginea unei realitati pe care nu a cunoscut-o niciodata.
Unii autori considera ca in dezvoltarea imaginatiei la scolarul mic se disting doua stadii: unul initial, definitoriu pentru primele doua clase, in care combinarea imaginilor se realizeaza mai mult spontan, fiind influentata de elementele fantastice, inadecvate, si stadiul al doilea, care incepe cu clasa a III-a, in care combinatorica imaginativa capata mai multa plenitudine, coerenta si dinamism.
Formele creative ale imaginatiei scolarului mic sunt stimulate de joc si fabulatie, de povestire si compunere, de activitati practice si muzicale, de contactul cu natura si de activitatile de munca. Astfel imaginatia este in plin progres atat ca forma cat si ca fond. Ea devine din ce in ce mai "critica", apropiinde-se mai mult de realitate; copilul adopta fata de propria imaginatie o atitudine circumspecta, de autocontrol ( P. Golu, M.Zlate, E.Verza, 1993, p. 116 ).
Motivatia copilului pentru scoala se constituie ca o sinteza de factori interni ( dorinta copilului de a deveni scolar) si externi ( observarea si imitarea de catre copil a modelelor exterioare, sustinuta de multiplele lui cunostinte despre scoala si despre ocupatia de scolar ).
Uneori folosirea excesiva de catre adult a mijloacelor motivatiei externe poate sa conduca la efecte negative. Motivatia interna activeaza procesul de asimilare a cunostintelor in mod continuu. Ea se naste atunci cand educatorul asigura stimularea si mentinerea intr-o permanenta stare a vioiciunii si curiozitatii cognitive a copilului. La varsta scolaritatii mici copiii au trebuinta de explorare, de informare, de documentare. Valorificand aceasta deschidere, educatorul le poate cultiva atasamentul fata de scoala si invatatura, dragostea si interesul pentru cunoastere. Invatarea este impulsionata si de relationarea copilului cu ceilalti colegi prin intermediul cooperarii, competitiei, ambitiei.
La 9 ani devin active si interesele cognitive impulsionand invatarea preferentiala. Competitia generala impulsioneaza invatarea in genere. Motivele ce intretin invatarea preferentiala influenteaza puternic gandirea, interesele. Invatarea impregnata cu elemente de competitie are rol formativ pe linia dezvoltarii sinelui, a structurilor operative ale caracterului (rabdare, perseverenta, harnicie ) ( U.Schiopu, E.Verza,1997, p.190 ).
Scoala si ambianta scolara reprezinta pentru copil, o noua colectivitate, care adesea il umplu de neliniste, facandu-l sa traiasca cu frenezie contactul cu neprevazutul. Schimbarea modului de viata, noul regim de activitate pricinuiesc multe griji si necazuri micului scolar, facandu-l sa simta din plin semnificatia acestui nou pas in viata.
La aceasta varsta afectivitatea scolarului mic este influentata atat de sarcinile de invatare propriu-zise, cat si de relatiile interpersonale din cadrul colectivitatii scolare. Se dezvolta atat emotiile si sentimentele intelectuale, precum si emotiile morale si estetice. Invatarea organizata rational ofera copilului perspectiva reusitei, devine atragatoare, placuta, contribuind la atasamentul fata de munca intelectuala, fata de scoala. Continuturile de invatare incep sa-i apara ca fiind interesante prin ele insele.
Educatorul trebuie sa actioneze in directia cultivarii capacitatii de stapanire a manifestarilor emotionale primare, explozive ale copiilor. El trebuie sa rezolve cazurile de intarziere sau deviere afectiva, manifestarile rautacioase, insensibilitatea afectiva a unora, lipsa coparticiparii afective a altora.
Copiii trebuie sprijiniti pentru a intelege si a-si insusi corect continutul notiunilor si normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar sa li se explice, la nivelul lor de intelegere, apeland la situatii practice de viata, ce inseamna din punct de vedere moral binele si raul, frumosul si adevarul, curajul si lasitatea, cinstea si necinstea.
La inceputul micii scolaritati, volumul atentiei este inca redus, copiilor fiindu-le greu sa prinda simultan, in campul atentiei, explicatiile verbale si tablourile intuitive, actiunile pe care le fac ei si cele ale colegilor lor, desfasurarea propriu-zisa a actiunii si rezultatul ei. Scolarii mici intampina dificultati in a-si consolida voluntar atentia de la ceea ce este superficial, imediat, situativ, spre ceea ce este esential, la obiect. Apar deci dificultati de concentrare, mobilitate si distributivitate.
Educarea atentiei trebuie sa inceapa prin educarea formelor sale (involuntara, voluntara, postvoluntara ) si a insusirilor ei ( volumul atentiei, stabilitatea atentiei, concentrarea atentiei, distributivitatea atentiei, mobilitatea si flexibilitatea atentiei ).
Dintr-o atentie spontana, instabila, atrasa mai mult de forma, miscarea si culorile obiectelor, se ajunge ca, sub indrumarea educatorului, elevii sa-si formeze o atentie voluntara, fiind astfel capabili sa urmareasca un timp mai indelungat o explicatie chiar daca aceasta nu are suport concret.
Una din trasaturile specifice ale micii scolaritati o constituie influenta puternica a laturii intentionale, de planificare asupra conduitei copilului. Organizarea optima a invatarii, pe temeiul dezideratelor informativ-formative ale invatamantului, contribuie la stimularea procesului de organizare a conduitei voluntare, comportamentul scolarului mic fiind tot mai puternic impregnat de o "nota de intentionalitate si planificare".
Vointa isi pune amprenta si asupra altor compartimente ale vietii psihice. Astfel perceptia devine intentionala, sistematica si sustinuta prin efort voluntar, transformandu-se in observatie. Tot acum se formeaza memoria si atentia voluntara, capacitatea concentrarii mintale voluntare de durata mai mare in rezolvarea unor probleme de gandire.
Invatatura, alaturi de joc si de unele activitati usoare desfasurate in afara scolii, contribuie intr-o mare masura si la dezvoltarea vointei copilului, la formarea aptitudinilor si talentelor, la formarea caracterului. Procesul de invatare iі pune in fata sarcini din ce in ce mai dificile, cerinte tot mai mari fata de comportare. Tocmai in aceasta lupta pentru a inlatura sau a invinge greutatile se formeaza vointa copiilor, capacitatea lor de efort, perseverenta, stapanirea de sine.
Statutul de scolar, cu noile sale cerinte, solicitari, sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si realizeaza elevul la aceasta varsta. Caracteristica este cresterea gradului de coeziune a elementelor de personalitate ( temperament, caracter, aptitudini ), organizarea si integrarea lor superioara, intr-un tot unitar, sub impactul cerintelor specifice statutului de scolar.
Pe plan interior se pun bazele conceptiei despre lume si viata, care modifica esential optica personalitatii scolarului mic asupra realitatii inconjuratoare. Personalitatea scolarului mic devine din ce in ce mai apta de independenta si autodeterminare ca urmare a capacitatii de a-si dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitarile externe si de a-si planifica activitatea.
Instalandu-se noi trasaturi de caracter, pe care le reclama viata si relatiile scolare, personalitatea scolarului inclina spre atitudini mai mature si spre manifestari mai controlate. Personalitatea scolarului mic devine mai "competenta" datorita formarii atitudinii pozitive fata de invatatura si a aptitudinilor pentru activitatea de invatare ( P. Golu, M. Zlate, E. Verza, 1993, p.122 ).
Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala. Exista copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi, lenti. Sunt unii total nestapaniti, care, parca nu-si gasesc locul, vorbesc fara sa fie intrebati, intervin in toate imprejurarile. La lectii unii sunt mereu cu mana ridicata, fie ca stiu sau nu stiu, altii dimpotriva, chiar daca stiu, sunt tacuti, nu incearca sa se afiseze.
Pe masura ce elevul inainteaza in varsta, insusirile innascute ale sistemului nervos se impletesc cu influentele de viata si ale educatiei, formand un aliaj. Contactul cu influentele moderatoare ale procesului educational da nastere la anumite compensatii temperamentale. Copiii colerici incep sa devina stapani pe conduita lor, datorita posibilitatilor pe care le ofera activitatea scolara de a-si consuma energia prin studiu. Temperamentele flegmatice incep sa-si reduca treptat din inertie si sa adopte un stil de lucru mai alert. Cei cu trasaturi melancolice - naturi mai sensibile, cu tendinta de inchidere in sine - cunosc si ei un proces de activizare a conduitei, incurajati de succesele pe care le obtin.
Atitudinea educatorului este esentiala, deoarece el trebuie sa fie maleabil, lucrand diferentiat in functie de natura temperamentului fiecaruia. Cei sangvinici trebuie orientati sa-si concentreze energia in activitati scolare; impulsivii trebuie franati, disciplinati; cei apatici trebuie stimulati sa se angajeze in activitati; cei melancolici trebuie inconjurati cu caldura, tratati cu delicatete, sustinuti si ajutati sa-si valorifice potentialitatile intelectuale. Antrenat in joc, in calitate de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit sa dobandeasca metodele si caile accesibile lui de cunoastere, pentru ca, pe temeiul acestei conditii importante, el sa poata invata "orice cunostinte de care are nevoie".
O alta componenta a sistemului de personalitate o constituie aptitudinile.
Aptitudinile reprezinta componenta executiva a personalitatii, latura instrumental-operationala. Ele sunt sisteme operationale superior dezvoltate, care mijlocesc performante supramedii in activitate. Orice insusire sau proces psihic privit sub unghiul eficientei devine aptitudine. Una din aptitudinile generale care se dezvolta la aceasta varsta este aptitudinea de a invata
Aptitudinea scolara are o structura complexa, fiind bazata pe spirit de observatie dezvoltat, capacitatea de a memora logic si cu rapiditate, atentie concentrata, gandire, imaginatie constructiva, elemente care faciliteaza adaptarea elevilor la sarcinile scolare, obtinand un randament sporit. Aptitudinea scolara se formeaza in procesul invatarii prin exersarea inteligentei generale in cadrul studierii diferitelor obiecte de invatamant Treptat invatarea incepe sa fie preferata altor activitati si sa devina sursa de bucurii si satisfactii. Din inclinatia si aptitudinea generala pentru invatare, se desprind si se dezvolta elementele unor aptitudini specializate cum ar fi cele: matematice, literare, plastice si muzicale.
Mica scolaritate este varsta la care se incepe structurarea caracterului.
Un rol important in reglarea activitatii si relatiilor scolarului mic cu ceilalti, il joaca atitudinile caracteriale. Activitatile scolare ofera cadrul plamadirii unor calitati cum sunt: sarguinta, constiinciozitatea, punctualitatea, perseverenta, spiritul de organizare, facand ca elevii, chiar si cei mai putin dotati intelectual, sa se realizeze bine profesional. Nu sunt excluse nici cazurile de indiferenta, neglijenta, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot impiedica concretizarea unui potential intelectual bun, mai ales atunci cand ele se asociaza cu trasaturi reprobabile: minciuna, prefacatoria, inselatoria.
Educatorul trebuie sa cunoasca diversitatea caracterelor copiilor, observand atent, meticulos - la clasa si in afara ei ( in recreatie, in timpul jocului, acasa ) - faptele copilului, nu atat latura exterioara a faptei (ce a facut copilul), ci mai ales motivul faptei.
