|
|
|
Integrarea copiilor cu deficiente in scoala publica
1. Conceptul de integrare. Forme ale integrarii existente in scoala romaneasca.
"Educatia integrata este o replica a sistemului de invatamant clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca, prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile educationale ale tuturor copiilor cu CES (.). S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati in institutii segregate , care formeaza indivizi insuficient adaptati pentru a face fata exigentelor societatii."
La baza constituirii acestei forme de educatie, care functioneaza peste tot in lumea occidentala si S.U.A., stau:
-respectarea "Drepturilor fundamentale ale copilului";
-principiul "educatiei pentru toti copiii" prin crearea de "scoli incluzivive;
-principiul "integrarii" si "normalizarii";
-principiul "individualizarii educatiei" si "egalizararii sanselor de acces la educatie a tuturor copiilor" indiferent de CES, etc.;
A aparut chiar o ramura a psihopedagogiei speciale numita Psihopedagogia integrarii si normalizarii. Ea studiaza sistemul de invatamant bazat pe scolile incluzive, menit sa satisfaca necesitatile educationale speciale ale tuturor copiilor. La baza constituirii acestui model educational stau respectarea Drepturilor Fundamentale ale Omului, principiul educatiei pentru toti, principiul integrarii si normalizarii, principiul individualizarii educatiei si egalizarea sanselor de acces la educatie, principiul dezinstitutionalizarii, a evitarii segregarii concomitent cu valorizarea diferentelor.
Integrarea statueaza dreptul fiecarui individ la recunoasterea integritatii lui si a valorii pe care o are. Referitor la persoanele cu dizabilitati, acestea au dreptul sa fie privite ca oameni ce prezinta unele diferente fata de altii, si nu trebuie priviti numai prin prisma deficientelor. Ei poseda o serie de calitati si posibilitati compensatorii ce le ofera posibilitatea ducerii unei vieti cat mai apropiate de normalitate in interiorul comunitatii, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale.
B. Nirje considera ca "integrarea inseamna sa ti se permita sa fi capabil sa fi tu insuti printre ceilalti". Integrarea se refera la relatia care se instaureaza intre individ si societate, adica modul cum societatea il accepta si il valorizeaza pe individ.
Nivelurile integrarii:
1.Integrarea fizica - permite persoanei cu dizabilitati satisfacerea nevoilor de baza si realizarea ritmurilor existentei
2.Integrarea functionala - asigurarea functionarii persoanei in mediul inconjurator, prin folosirea tuturor facilitatilor si serviciilor pe care aceasta le ofera.
3.Integrarea sociala - se refera la ansamblul relatiilor sociale dintre persoanele cu nevoi speciale si normali in interiorul grupurilor de apartenenta (relatii cu vecinii, colegi de servici, alti membri ai comunitatii)
4.Integrarea personala - este legata de dezvoltarea relatiilor cu persoane semnificative, in diverse perioade ale vietii (relatiile copilului cu parintii, rudele prietenii, relatiile adultului cu rude, prieteni, sot/sotie, copii)
5.Integrarea in societate - se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii fiecarui individ
6.Integrarea organizatorica - formele si structurile organizatorice care sprijina integrarea. Acest lucru inseamna ca serviciile publice trebuie sa raspunda nevoilor tuturor indivizilor din societate.
In multe tari, s-a cazut de acord asupra faptului ca elevii cu C.E.S. au dreptul legal de a invata alaturi de copiii normali, in aceeasi scoala. In acest scop s-au creat o varietate de modele de integrare, de la integrare partiala, la cea totala.
Dupa Steve McCall (1990) modelele cele mai extinse in plan mondial sunt:
1. Modelul cooperarii scolii speciale cu scoala obisnuita
Scoala speciala va stabili legaturi cu cea mai apropiata scoala obisnuita din vecinatate. Pentru inceput cooperarea consta in schimbul de vizite intre copiii celor doua scoli, pentru a putea beneficia de facilitatile lor. In momentul in care legaturile sunt bine stabilite copiii cu CES vor asista la o parte sau la toate orele de la cealalta scoala. Profesorii de la scoala speciala ii vor ajuta pe copiii cu CES integrati, adaptand materialele la ore, dand sfaturi profesorilor din scoala obisnuita, sau chiar predand alaturi de acestia. Scoala speciala poate oferi resurse suplimentare, cat si experienta psihopedagogica a profesorilor pentru preintampinarea dificultatilor de invatare a tuturor elevilor. Copiii cu CES au acces la continuturi mult mai variate si bogate si la posibilitatea unor contacte sociale mai largi cu copii normali. Acestia din urma pot dobandi capacitati de intelegere fata de copiii cu CES. Pentru a fi eficient, acest model necesita o colaborare si o pregatire minutioasa.
Principalul avantaj al acestui model este ca nu sunt necesare resurse si capital suplimentar, dar are dezavantajul ca ofera o integrare restransa.
2. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale pentru elevi cu CES in scoala obisnuita
Copiii cu dizabilitati sunt inscrisi in aceasta clasa speciala si profesorul specialist in CES raspunde de educarea acestora. O sala de clasa este pusa la dispozitie pentru predare si acordare de sprijin suplimentar copiilor cu CES. Scoala obisnuita angajeaza un profesor specialist pentru a raspunde de aceasta clasa.
3. Modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire si resurse separate, in cadrul scolii obisnuite.
Copilul cu CES este inscris intr-o clasa obisnuita de care raspunde profesorul clasei (invatator, diriginte). In acea scoala este creat un spatiu separat unde un profesor specialist ofera copiilor cu CES consiliere, servicii de terapii specifice, adapteaza materialele didactice sau sunt depozitate protezele de care au nevoie copiii in activitatea educativa. Acest model se poate completa cu profesori asistenti psihopedagogi, care sprijina profesorul clasei in timpul cursurilor si in rezolvarea temelor.
Ca si la primele modele nu este depasit dezavantajul ca orice copil sa invete in scoala cea mai apropiata de domiciliul sau.
4. Modelul bazat pe profesorul itinerant, specialist in activitatea cu elevi cu CES care deserveste scoala obisnuita.
Este un model care evita dezavantajul deplasarilor copiilor, deoarece elevul cu CES este inscris la scoala cea mai apropiata de domiciliu. Profesorul clasei in care este inscris este sprijinit de un profesor itinerant specialist in CES angajat de catre autoritatile locale de invatamant.
In acest caz, profesorul itinerant sprijina profesorul clasei, elevul in timpul orelor, dar si in timpul unor activitati de terapie specifica.
5. Modelul comun, bazat pe profesorul itinerant, specialist in activitatea cu elevi cu CES, care deserveste toti copiii dintr-o anumita zona. Acest model isi propune sprijinirea copilului si familiei deindata ce cazul a fost depistat. Profesorul itinerant va lucra mai intai cu parintii sfatuindu-i cu privire la nevoile incipiente ale copilului, si pe masura ce copilul creste ii invata pe parinti sa relationeze si sa comunice cu copilul astfel incat acesta sa nu creasca izolat. Tot profesorul va facilita inscrierea copilului intr-o gradinita si apoi va ajuta la alegerea scolii adecvate.
Pe parcursul scolarizarii, acesta va oferi sfaturi si sprijin educatorilor si profesorilor.
Frecventa vizitelor profesorului itinerant variaza in functie de nevoile copilului de la 3-4/saptamana la 1/trimestru.
Acest model nu este viabil fara o buna functionare a mijloacelor de comunicatie si de deplasare, dar se bazeaza si pe responsabilitatea si trasaturile de personalitate ale profesorului itinerant.
In concluzie alegerea modelelor de integrare se face in functie de nevoile copilului. Pentru a fi eficiente, modelele propuse trebuie sa ia in considerare contextul geografic, socio-economic al sistemului national de invatamant si necesita o proiectare minutioasa a programului de interventie educational-compensator.
In principiu, cu handicapatii mintal sunt practicate aceleasi forme de integrare, ca si cu alte categorii de handicapati : clase diferentiate, integrate in structura scolii obisnuite, grupuri de cate 2-3 copii deficienti inclusi in clasele obisnuite, integrarea individuala a acestor copii in aceleasi clase obisnuite.
2. Modalitati de favorizare a integrarii copiilor cu deficiente in scoala publice prin: depistare precoce a deficientei, interventie timpurie, educatie prescolara, debut scolar in scoala publica, trasee educationale compatibile cu tipul si gradul de deficienta.
Educatia integrata prezinta o caracteristica multidimensionala, adica poate fi abordata din mai multe perspective de integrare. Cele mai importante sunt perspectivele psihologice,pedagogice,medicale si sociologice. Acestea patru sunt implicate in propozitii diferite in planul actional-practic. Alegerea unei laturi ca predomina se face dupa o serie de factori
-codificarea specialistului
-scopul urmarit
-tipul de handicap
-gravitatea handicapului
-vartsa subiectului
-conditiile didactico-materiale.
Din punct de vedere psihologic se urmareste:
a) in general-dezvoltarea capacitatilor fizice si psihologice cat mai aproape de parametrii normali prin dezvoltarea compensatorie a unor functii menite sa le suplineasca pe cele afectate, prin intermediul:
1.implementarii unor programe ce au caracter corectiv-recuperator;
2.stimularii potentialului restant;
b) in special(referitor la activitatea de invatare)
1.asigurarea unui progres continuu in achizitia comunicarii si a cognitiei;
2.formarea unor abilitati de socializare si relationare cu cei din jur;
3.formarea de deprinderi cu caracter profesional si a unor activitati cotidiene;
4.dezvoltarea comportamentelor adaptative
5.achizitionarea insusirilor pozitive ale personalitatii.
Indeplinirea celor enumerate mai sus faciliteaza NORMALIZAREA
NORMALIZAREA-inseamna a face disponibile tuturor hand.conditiile si modelele de viata existente in cadrul societatii normalilor.
Educatia integrata are ca scop:
a) egalizarea sanselor pentru toti copii;
b) asigurarea demnitatii persoanle;
Educatia integrata se realizeaza prin intermediul unor activitati ce se desfasoara in medii si colectivitati favorabile dezvoltarii individului. Mediile de activitate poseda un cuantum de exigente pentru membrii colectivitatii. Cu cat creste calitatea mediului cu atat creste si cuantumul de exigente.
Copiii cu handicap nu reusesc sa raspunda de cele mai multe ori esecurilor repetate pe periaode lungi de timp rezultand deformarea sau chiar regresarea lor pe plan psihic. Pentru prevenire este necesar:
1.pregatirea copilului cu handicap pentru integrare;
2.sa manifeste cadrul didactic,atentie si pe parcursul integrarii formuland cerinte dupa principiul de la simplu la complex;
3.sa beneficieze de un program adecvat si adaptat de recuperare.
La copii cu handicap profund sau cu deficiente asociate apar dificultati sporite in integrare. Numarul acestora din totalul copiilor cu handicap este foarte mic. Acestia invata in institute medico-pedagogice"
Scopul activitatilor ce se deruleaza in invatamantul special in scolile de masa ce cuprind in grupul de copii si pe cei cu handicap este de a dezvolta potentialul psihic si valorificarea abilitatilor dobandite. Sau mai precis insertia social-profesionala cat mai apropiata de cea a normalilor. Integrarea este conceptul de baza al recuperarii, reabilitarii,instructiei si educatiei. Formarea constructelor personale ce vor realiza evitarea marginalizarii si dezvoltarii capacitatilor pentru indeplinirea unor roluri sociale -comportament relativ asemanator cu cel normal-prin conturarea unui cadru favorabil pentru:
dobandirea unor calitati psihologice si fizice;
dezvoltarea abilitatilor interactive;
insusirea operatiilor instrumentale pentru stimularea potentialului psihic restant.
Integrarea mai cuprinde si ideea de normalizare
asigurarea unor conditii asemanatoare cu cele ale normalilor;
egalizarea drepturilor handicapatiilor in educatie;
egalizarea sanselor pentru toate categoriile de copii.
NORMALIZAREA-dupa Nirje -inseamna ca " tu actionezi corect, atunci cand lasi persoana handicapata sa obtina aceleasi sau cele mai apropiate conditii de viata pe care le-ai prefera tu daca ai fi in locul ei".
Integrarea si normalizarea formeaza un corp comun in educatia integrata.De unde rezulta doua directii de organizare a invatamantului special:
Invatamantul integrat-argument:
1.informatiile predate,programele si metodologiile specializate aplicate in invatamantul special sunt aceleasi din invatamantul de masa dar simplificate;
2.in invatamantul special grupele si clasele de elevi nu pot fi omogenizate datorita diversitatii accentuate a structurilor psihofizice a elevilor;
3.caracterul de institutionalizare specific invatamantului special duce la accelerarea izolarii copiilor cu handicap fata de mediu prin reducerea contactului cu persoanele normale.
4.in scoala de masa copii ar fi stimulati de mediul competitional,de performante si de explicatiile existente;
5.contactul direct cu acei copii ce prezinta handicap va genera atitudini de protejare, intelegere si de acceptare la copii normali cu care interactioneaza in invatamantul de masa.
Invatamantul special segregat-argumente
1.existenta unor programe specializate in functie de categoria handicapului si de varsta cronologica si mintala
in invatamantul special;
2.se omogenizeaza grupurile deoarece nu exista diferente majore intre diversitatea ,copiilor normali si diversitatea copiilor cu handicap;
3.se lucreaza cu un numar redus de elevi ce permite organizarea activitatii in functie de particularitatile psiho-individuale ale copiilor cu handicap in invatamantul special.
4.in invatamantul special exista cadre didactice ce sunt specializate, adica cunosc particularitatile de invatare a copiilor normali, dar si a celor ce prezinta handicap;
5.datorita atitudinilor negative a colegilor normali sau a acceptari cu o oarecare rezerva,copiii cu handicap vor fi izolati sau se vor autoizola;
6.in clasele din invatamantul de masa cei 2-3 copii integrati sunt neglijati, de cadrele didactice, datorita timpului insuficient pentru a se ocupa diferentiat si lipsa de pregatire necesara;
7.in tarile mai dezvoltate copilul cu handicap ce frecventeaza scoala de masa beneficiaza de contributia mai multor specialisti;
Argumentele prointegrare au valoare doar daca se raporteaza la conditiile tarii respective:sistemul economic,atitudinile sociale,capacitatea de cuprindere in institutiile adecvate, potentialul tarii de a acoperi cu specialisti toate zonele.
Prin protejarea subiectilor fragilizati si pregatirea acestora pentru o independenta socio-economica nu se ajuta doar persoanele aflate in dificultate sau parintii acestora ci SOCIETATEA.
In Romania nu sunt indeplinite toate conditiile ,si de aceea nu trebuiesc desfiintate in totalitate institutiile speciale, dar nu se renunta la integrarea copiilor cu dizabilitati in comunitatea de normali. In acesta tara se integreaza in scoala de masa copii ce prezinta dificultati lejere,iar cadrul didactic trebuie sa parcurga un program de initiere in demersul educatiei integrate, a psihopedagogiei speciale pentru a-si insusi acele metode de predare-invatare ce ajuta copii sa acceada la cunostintele vehiculate in scoala.
Succesul educatiei integrate depinde de : programul de recuperare ce trebuie sa sporeasca capacitatea de efort si de receptivitate fata de interventiile educational-instructive.
Programele recuperative sunt modalitati de interventie.
Recuperarea urmareste
valorificarea la maximum a disponibilitatilor subiectului handicapat;
antrenarea palierelor psiho-fizice ce nu sunt afectate pentru insusirea abilitatilor necesare integrarii eficiente in comunitatea normala.
3. Limitele integrarii scolare.
Progresele realizate in invatamantul integrat au acutizat dezbaterea ce se poarta in legatura cu avantajele si dezavantajele acestui tip de invatamant,comparativ cu sistemul traditional, bazat pe scolile speciale separate, care exista inca in numeroase tari ale lumii.
Aceasta disputa se desfasoara pe doua planuri principale:
1. al terminologiei
2. al formelor si metodelor de organizare cele mai eficiente pentru recuperarea elevilor handicapati
1. Din punct de vedere al terminologiei, adeptii sistemului integrat postuleaza ideea renuntarii la clasificarea rigida si stigmatizata pe grupe de handicap a elevilor, inlocuind-o cu sintagma "copii cu cerinte educationale speciale , CES, considerate ca avand implicatii psihopedagogice mai nuantate.
Adeptii acestei viziuni moderme de "educatie pentru toti copiii", considera ca, evaluarea copiilor trebuie sa se faca in stransa relatie cu posibilitatile lor de adaptare la procesul educational prin organizarea de programe de interventie individualizate. Numai in acest mod se adapteaza la nevoile copilului si nu se selectioneaza un anumit copil cu cerinte speciale pentru un anumit tip de scoala specializata.
2. Din punct de vedere al formelor si metodelor optime de organizare a instruirii elevilor handicapati, dezbaterea se poarta intre sustinatorii invatamantului special segregat si cel integrat. Emil Verza a sintetizat argumentele ce sunt aduse in sprijinul desfasurarii invatamantului segregat, in felul urmator:
a) pregatirea si recuperarea copiilor handicapati in institutiile speciale permite aplicarea unui program specializat, in functie de categoria handicapului si de nivelul varstei cronologice si mintale, existand posibilitatea integrarii ulterioare in mediul socio-profesional;
b) o adevarata omogenizare a grupelor de lucru, fie si partiala, se poate realiza mai bine in invatamant separate, in raport de care se aplica metodologii adaptate;
c) invatamantul special poate functiona cu clase care au un efectiv restrans de elevi, ceea ce permit organizarea activitatii in functie de particularitatile psiho-individuale ale copilului;
In paralel cu recuperarea se efectueaza si pregatirea psihologica a subiectului. Adica crearea confortului psihic ce este sustinut de satisfactiile ce rezulta din activitatile desfasurate. Formele recuperative sunt aplicate unitar printr-o actiune complexa si secvential in functie de nevoile fiecarui subiect.
Exista 3 forme de recuperare
I. Recuperarea prin invatare -reprezinta o modalitate prin care se adopta solutii ce sporesc activismul subiectilor determinand acumularea cat mai multor achizitii ( atat intelectuale, cat si morale si motrice) cu scopul de a apropia capacitatile persoanelor cu handicap de cele considerate normale.
II. Recuperarea prin psihoterapie-reprezinta o modalitate ce determina dispozitii pozitive, ajutand subiectul sa depaseasca situatii traumatizante si tensionale, fortificand spiritul si personalitatea, determinand motivatii, activand pulsiunile subiectilor, diminuand starile conflictuale si sentimentul de inferioritate prin antrenarea in anumite activitati coordonate ce ii aduc satisfactii.
III.Recuperarea prin terapia ocupationala-se realizeaza prin intermediul unei activitati ce suscita interesul subiectului cu scopul de a se stimula apetitul pentru activitate si pentru a se mentine buna dispozitie.
Limite :
v invatamantul special din tara noastra, dispune de o serie de cadre specializate,fie pe profilul pregatirii lor universitare,fie prin dobandirea unei experiente in activitatea priactica desfasurata cu copii handicapati;
v integrati in invatamantul de masa,alaturi de normali,copii handicapati constituie tinta unor atitudini negative din partea celorlalti, ceea ce determina o autoizolare a lor, din ce in ce mai accentuata;
v intr-o clasa unde exista 2-3 copii handicapati,acestia vor fi neglijati de cadrele didactice, deoarece acestea nu au timpul necesar de a se ocupa de ei si nici nu dispun de pregatirea necesara pentru a le stimula activitatea;
v in tarile dezvoltate copii handicapati, frecventeaza scoala de masa prin completarea unor activitati suplimentare, efectuate de profesorul de sprijin sau itinerant, a.i. de fiecare copil handicapat se ocupa 3-4 specialisti.
Partizani sistemului bazat pe integrare si normalizare aduc in sprijinul acestor solutii,urmatoarele argumente:
programele sau metodologiile aplicate in invatamantul special, sunt o reluare a celor din invatamantul obisnuit;
in activitatea cu copii handicapati omogenizarea deplina nu este posibila ,data fiind diversitatea structurilor psiho-fizice ale subiectilor;
datorita unei solicitari reduse, cadrele didactice devin, cu timpul dezinteresate de specialitatea lor;
prin modul de organizare a invatamantului special, se ajunge la izolarea handicapatilor de mediul obisnuit si contactul cu lumea normalilor.
Integrarea in scolile de masa, alaturi de normali, stimuleaza performantele scoalre ale handicapatilor, ca urmare a contactului cu expectatiile superioare existente in conditiile obisnuite;
Prin includerea handicapatiilor in scoli obisnuite ,se ajunge mai usor la intelegerea lor de carte normali , la acceptarea si protejarea lor, chiar in grupurile sociale obisnuite.
OBSRVATIE: Toate argumentele pro si contra educatiei integrate ,trebuie raportate la conditiile tarii respective :
Avantajele subliniate de adeptii invatamantului special segregat,reprezinta ,in acelasi timp,si dezavantaje majore ale invatamantului integrat si invers,avantajele sistemului de invatamant integrat constituie neajunsuri ale invatamantului segregat. E.Verza considera ca: "Invatamantul special segregat nu poate fi desfintat fara crearea unui cadru organizatoric,care,sa-l inlocuiasca si sa contribuie la perfectionarea pregatirii persoanelor handicapate.
Astfel, sunt enumerate cateva dintre elementele necesare trecerii la invatamantul integrat din Romania:
D.V.Popovici ,apreciaza pentru adaptarea sistemului educatiei integrat in romania, s-au facut cativa pasi privind aspecte teotetice ce tin de elaborarea unui cadru legislativ si organizatoric si de instaurarea unei atitudini mai favorabile fata de persoanele handicapate.
Raman nerezolvate elemente esentiale, ce tin de imbunatatirea conditiilor materiale ale societatii, in general, ale invatamantului in particular, precum si insuficienta specialistilor clasificati in domeniul psihopedagogiei speciale.
Astfel, pentru o perioada de timp, vor coexista forme organizatorice specifice invatamantului special segregat, cu cele ale invataamntului integrat.
Rolul scolilor speciale se va modifica ,ele devenind adevarate centre de resurse pentru invatamantul integrat.
In cazul elevilor handicapati mintal, este util ca integrarea lor educationala sa fie inceputa cu acei elevi cu deficienta mintala usoara, adica cei cu debilitate mintala (C.I.-50-70) si intelect de limita. Mai ales prezenta acestor din urma in scolile ajutatoare, intr-un procent ridicat, reprezinta un fapt cu totul dezavantajos, atat pentru copii respectivi cat si pentru societate.
Elevii cu handicap mintl(imbecilii) si sever(idioti) ,vor fi retinuti in continuare in cadrul sistemului de institutii speciale.
In efortul sau de a contribui la rezolvarea problemelor pe care le ridica -in plan psihologic si pedagogic-atat copii cu deficiente proriu-zise.cat si cei cu tulburari si intarzieri temporale de dezvoltare si invatare, psihopedagogia speciala se confrunta cu o serie de idei si practici contradictorii care ii limiteaza posibilitatile de a-si indeplini obiectivele urmarite:
v O prima asemenea contradictie consta in nepotrivirea dintre obiectivul de baza al invatamantului special-pregatirea persoanelor cu handicap pentru viata activa, traita impreuna cu toti membrii comunitatii-si structura acestui invatamant,organizat,traditional,in institutii scolare separate de cele ale invatamantului obisnuit.
Cauzele acestui fenomen contradictoriu sunt:
Traditia indelungata ,de aproape un secol, pe care o au scolile organizate separat;
Optiunea multor parinti si chiar a copiilor cu deficiente pentru scolile separate
Scolile obisnuite, solicitare sa integreze copiii cu deficiente, nu intotdeauna sunt suficiente pregatite pentru a realiza acest lucru.
v Contradictia dintre posibilitatile restranse de invatare si adaptare ale scolarilor cu handicap si/sau cu nevoi aparte de sprijin, pe de o parte, si solicitarile mereu mai mari ale scolii si ale societatii pe de alta parte.
v Contradictia dintre unele caracteristici negative ale dezvoltarii psihice-indeosebi ale dezvoltarii cognitive si ale limbajului la scolarii in cauza-si solicitarile de invatare, preponderent verbale,la care sunt supusi acesti scolari in timpul activitatilor instructiv-educative.
v Discontinuitatea intre etape, abandonul si uitarea propriilor realizari, insuficienta colaborare dintre reprezentantii diferitelor discipline implicate. Ea se concretizeaza in reveniri ciclice la cautarea unor solutii ,care de fapt, au fost deja verificate si aplicate intr-un trecut relativ apropiat.
v O ultima contradictie a domeniului psihopedagogiei speciale,consta in faptul ca, abordand o categorie sau alta de copiii cu deficiente si/sau cu nevoi aparte de sprijin,scoatem in evidenta, cu predilectie, numeroase si amanuntite aspecte negative ale dezvoltarii copiilor respectivi, scapand din vedere faptul ca , in profilul lor psihologic heterocronic,exista si o serie de elemente mai bine pasrate, pe care ne putem si trebuie sa le implicam activ in procesul educatiei speciale,orientata compensator,indiferent de contextul institutional-organizatoric
