|
|
|
GESTUL SUICIDAR DIN PERSPECTIVA PATOLOGIEI CRIMINOGENE
Catedra de Farmacologie, Toxicologie si Psihofarmacologie Clinica
REZUMAT
De-a lungul istoriei, actele suicidale au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele determinante, de cele mai multe ori absurde.
Incercarile de a explica decizia de a recurge la acest gest - suprimarea propriei vieti ca forma extrema de autoagresiune - a preocupat specialisti din diferite domenii.
Suicidul in lume inregistreaza aproape un milion de oameni. Aproape 10 - 20 de milioane au tentative suicidale anual. Adevaratul numar de sinucideri este probabil mult mai mare, deoarece unele decese au fost considerate si inregistrate ca accidente, fie de masina, fie supradoze si nu sunt recunoscute ca fiind sinucideri.
In lume sinuciderea este cea de-a opta cauza de deces la barbati si a 16-a cauza de deces la femei. Este cea de-a treia cauza de deces pentru persoane cu varste intre 10 - 24 de ani.
Bazandu-ne pe datele statistice ale Institutului de Medicina Legala Mina Minovici, precum si pe o statistica a persoanelor internate in Sectia Toxicologie Clinica a Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti, privind tentativele de suicid, am incercat sa determinam caracteristicile si dinamica fenomenului suicidal din ultimii ani, din Romania.
Sinuciderile reprezinta 22,7% din totalul mortilor violente, cu 2.705 cazuri, adica de aproape cinci ori mai multe decat omuciderile. Media nationala a sinuciderilor a fost, in 2007, de 11,93 cazuri la suta de mii de locuitori.
'Din punct de vedere psihologic si psihopatologic, suicidul reprezinta o autodistructie specifica, o reactie comportamentala de tip antisocial ce implica factorul individual, instinctiv, dar si cauzele psihopatologice specifice: delirul, halucinatiile, ideile ipohondriace, starile obsesive-fobice, melancolia' (Prof. univ. dr. Tudorel Butoi)
CUVINTE CHEIE: acte suicidale
Abstract
In the course of history, suicidal acts have shocked either with the brutality they have been committed or with the causes, mostly absurd, that determined them.
The attempts to explain the decision to resort to such a gesture – to take your own life as a supreme form of aggression – have been the concern of specialists from different areas of expertise.
Suicide in the world registers nearly one million people. About 10-20 million have suicidal attempts once a year. The real number of people committing suicide is probably much higher, because some of the deaths have been considered and recorded as accidents, either car accidents, or overdoses and they are not registered to be suicide acts.
In the world, suicide is the eight cause for decease to man and the sixteen to women. It is the third cause for decease to people between 10-24 years.
Based on the statistic data from
the Forensic Medicine Institute Mina Minovici, as well as a statistic of the
persons hospitalized in the Clinical Toxicology Department from the
Suicide facts represent 22.7 per cent from the total violent deaths, about five times more than homicide cases. National average of suicidal was, in 2007, 11.93 cases for one hundred thousand inhabitants.
“On a psychological and psychopathological point of view, suicide represents a specific autodistruction, a antisocial behaviour which involves the individual factor, instinctive, but also the specific psychopathological causes: delirium, hallucination, hypochondrical ideas, an obsesiv-fobic state, melancholy” (Prof. univ. dr. Tudorel Butoi
Key words: suicidal attempt
Termenul “sinucidere”, a fost mentionat
pentru prima data, intr-o lucrare, Religio medici –
Conform Dictionarului Sanatatii: 'Suicidul este tulburarea instinctului de conservare, prin care o persoana se distruge singura, alegand o metoda fizico-chimica (spanzurare, inec, electrocutare)', iar dupa Organizatia Mondiala a Sanatatii,'suicidul este actul prin care un individ cauta sa se autodistruga, cu intentia mai mult sau mai putin de a-si pierde viata, fiind mai mult sau mai putin constient de motivele sale'
In 1980, E. S. Schneidman formuleaza o definitie operational psihologica de mare claritate: ”suicidul este un act uman de incetare din viata cu intentie proprie”.
De-a lungul istoriei, actele suicidale au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele determinante, de cele mai multe ori absurde.
Incercarile de a explica decizia de a recurge la acest gest - suprimarea propriei vieti ca forma extrema de autoagresiune - a preocupat specialistii din diferite domenii, astfel ca, in prezent, constituie un domeniu de studiu interdisciplinar. Sociologia, antropologia, psihiatria, psihologia, medicina legala abordeaza problematica sinuciderii din perspective diferite si totodata complementare.
In general, agresivitatea se manifesta ca urmare a interactiunii dintre doua categorii de factori: impulsurile latente sau manifeste din interiorul nostru si reactiile stimulative din exterior. Cand forta agresiva cumulata in interior se orienteaza spre persoana care a produs-o, aceasta devine autoagresiune. Autoagresiunea cuprinde atitudini, acte, fapte, manifestari de agresivitate si violenta fata de propria persoana.
Autoagresiunea cunoaste o gama variata de comportamente care culmineaza cu sinuciderea. Aceasta reactie comportamentala extrema, suicidul, are la baza dezechilibrul intre forta si semnificatia stimulilor interni, respectiv externi si modalitatea de raspuns a persoanei.
Cercetarile din domeniul psihologiei si psihiatriei arata ca cel care se sinucide o face din cauza cuiva sau a ceva, cu care nu a reusit sa comunice si acest fapt i-a blocat in mod tragic fluxul existential. Cand exprimarea acestui conflict se face in interior, are loc suprimarea eului, respectiv sinuciderea.
Publicand in 1897 studiul “Le suicide”, Émile Durkheim contureaza o noua viziune asupra mortii voluntare, care era considerata pana la el un act exclusiv personal, fundamentat pe o serie de motivatii individuale. Sociologul francez nu neaga rolul unor cauze psihopatologice care ar putea explica rata sinuciderilor, dar demonstreaza ca tendinta specifica spre sinucidere are cauze sociale.
Demonstrarea specificului social al unui fenomen caruia i se atribuiau exclusiv cauze individuale dovedeste ca “moartea voluntara e un tip de deces a carui semnificatie nu e de ordin demografic, ci filosofic, religios, moral, cultural” (Georges Minois – Istoria sinuciderii, p. 7). Adevarata cauza a sinuciderii este de natura sociala, intrucat semnificatiile acestui act se inscriu in contexte definite de raporturi sociale, de norme, valori, prescriptii morale sau religioase (Sorin M. Radulescu – Sociologia deviantei, p. 40).
Cu toata diversitatea formelor de sinucidere exista o caracteristica comuna a acestora: ele sunt savarsite in cunostinta de cauza, victima fiind constienta de gestul sau (Émile Durkheim – Despre sinucidere, p. 10). Caracterul rational si constient al sinuciderii face din acest fenomen o problema sociala. Sinucigasul comite un act prin care se autoanuleaza ca element al societatii, prin care renunta la orice implicare in viata comunitara (Albert Ogien – Sociologia deviantei, p. 26).
Sinuciderea, ca fenomen patologic, isi are sursa nu numai in slaba integrare sociala, ci si in negarea valorilor si normelor morale.
Cercetand fenomenul suicidar, vom constata ca el se manifesta sub diferite variante: suicidul amenintare, suicidul tentativa, veleitatea suicidara, echivalentele suicidare si suicidul reusit. Unii oameni ii ameninta doar pe cei din jur ca se vor sinucide, altii incearca sa se sinucida, iar altii chiar reusesc.
In cazul suicidului amenintare, scopul lor nu este moartea, ci individul, prin santaj, urmareste atingerea unor scopuri in viata. Suicidul amenintare are un caracter teatral.
Suicidul tentativa se manifesta prin ambiguitatea intentiei subiectului. Este propriu femeilor, in timp ce suicidul reusit este propriu barbatilor.
Veleitatea suicidara este o dorinta trecatoare de autosuprimare, in care actul este proiectat teoretic, insa nu este pus in practica.
Echivalentele suicidare caracterizeaza modurile de comportament care implica un risc, de care insa subiectul este perfect constient.
In urma cercetarilor a rezultat ca aproximativ 2/3 din cei care s-au sinucis, anterior avusesera cel putin o tentativa.
Conform prof. dr. V. T. Dragomirescu, suicidopatia, care este considerata o entitate aparte, evolueaza in trei faze: suicidatie->suicidactie->traumatizare. Suicidatia, prima faza a actului suicidar, este etapa mentala in care subiectului ii apare motivatia si isi pune problema mortii. Hotararea a fost luata, asa ca, faza a doua, suicidactia, presupune procurarea substantei toxice, fixarea latului spanzuratorii, alegerea locului pentru sinucidere. Ultima faza, traumatizarea reprezinta punerea in practica a sinuciderii.
Emile Durkheim, clasifica actele suicidare in:
A. Sinuciderea egoista - specifica indivizilor slab integrati in grupul familial, religios, politic.
Émile Durkheim exemplifica acest tip comparand ratele sinuciderilor la celibatari si la casatoriti. Explicatia pe care o da acesta, este legata de forta puternica de coeziune a familiei, care asigura individului un anumit grad de integrare. Pe de alta parte, constata Durkheim, influenta benefica a familiei este mai scazuta in cazul femeilor comparativ cu barbatii. Societatea conjugala - alcatuita din cupluri maritale, fara copii – agraveaza de fapt tendinta femeii spre sinucidere. Conform statisticilor vremii rata sinuciderii la femeile maritate, fara copii este cu 50 % mai mare decat in cazul celibatarelor.
Concluzia este ca familia si casatoria par sa nu aiba acelasi efect asupra barbatilor si femeilor.
B. Sinuciderea altruista
Acest tip este caracteristic indivizilor excesiv integrati in grupul de apartenenta, care pun mai presus interesele colectivitatii fata de propriile interese, ca in cazul militarilor de exemplu. Astfel de sinucideri nu sunt prea raspandite in societatile contemporane tocmai pentru ca “personalitatea individuala este mult mai eliberata de personalitatea colectiva” (Émile Durkheim – Despre sinucidere , p. 180).
C. Sinuciderea anomica este rezultatul dereglarii mecanismelor sociale care se repercuteaza direct asupra numarului de morti voluntare. Ca si in cazul sinuciderii egoiste, gradul de integrare este scazut, numai ca, in acest caz, influenta societatii lipseste la nivelul pasiunilor individuale “lasandu-le fara frana necesara”( Émile Durkheim – Despre sinucidere, p. 204). .
D. Sinuciderea fatalista este opusul celei anomice si rezulta dintr-un control excesiv, dintr-o disciplina mult prea stricta, care suprima individualul. Durkheim da ca exemple sinuciderea sclavilor, sinuciderea sotilor prea tineri, a sotiilor fara copii care recurg la acest gest pentru a scapa de un viitor prea restrictiv. Acest tip este considerat nesemnificativ pentru societatea contemporana, dar poate avea insa o insemnatate istorica daca ne referim la sinuciderile sclavilor (Émile Durkheim – Despre sinucidere, p.225).
Factorii de risc in sinucidere
Factorii care expun o persoana la riscul de a se sinucide sunt deosebit de complecsi si mai ales strans legati unii de altii. In afara factorilor de esenta demografica, precum varsta, sex, trebuie luati in calcul factorii psihiatrici, biologici si de mediu, dar si cei legati de viata personala.
1. Factorii psihiatrici.
Ceea ce se stie, in general, despre riscul
suicidar provine din cercetarile in cadrul carora au fost
intervievate rudele sau un prietenii. Este vorba despre ceea ce
specialistii numesc “autopsie psihologica”. Aceasta abordare
permite demonstrarea faptului ca un numar insemnat de adulti
care se sinucid prezinta in lunile, respective anii, care preceda decesul
lor semne sau simptome de tulburari psihiatrice (Primary prevention of
mental, neurological and psychosocial disorders. Genève, Organisation Mondiale de
- depresii majore;
- alte tulburari de ordin afectiv, cum ar fi tulburarea bipolara (perioade de depresie care alterneaza cu stari euforice, cu stari maniacale si care pot dura zile sau zile);
- schizofrenie;
- anxietate si tulburari de comportament;
- impulsivitate;
- sentimental de neputinta.
Alcoolismul si toxicomania sunt considerate si ele ca avand un rol important in sinucidere. Dar trebuie spus ca exista legaturi stranse intre consumul excesiv de alcool si depresie, asa ca este destul de dificil sa se stabileasca care dintre ele prezinta un predictor mai important pentru sinucidere.
2. Factori biologici si medicali
O istorie familiala cu antecedente de sinucidere este un marker puternic al riscului crescut de sinucidere. Unii cercetatori cred ca o caracteristica genetica predispune unele persoane la un comportament sinucigas. Date din studii facute pe gemeni si pe copii adoptati confirma posibilitatea ca factorii biologici sa joace un rol major in unele comportamente suicidare. Exista o concordanta mult mai neta in ceea ce priveste sinuciderea si tentativele de sinucidere intre gemenii monozigoti decat intre cei dizigoti (Schulsinger, F. si altii. A family study of suicide In Schou, M., Stromgren, E. “Origin, prevention and treatment of affective disorders”, Londra, Academic Press, 1979 : 227-287
3. Evenimente cu rol de factori precipitanti
Unele evenimente din viata unui individ pot avea un efect precipitator in ceea ce priveste sinuciderea. Printre acestea, cele mai studiate sub raportul corelatiei cu sinuciderea au fost: pierderea unei persoane apropiate, conflicte interpersonale, ruperea unei relatii sau o relatie tensionata, precum si probleme cu autoritatile sau de ordin profesional.
4. Factori sociali si de mediu
In general, cercetarea in domeniu a permis relevarea mai multor factori de mediu si sociali importanti legati de sinucidere. Acestia privesc modalitatea de sinucidere, locul de rezidenta al persoanei sinucigase, statutul ocupational, situatia economica, statutul de imigrant, religia.
Sinuciderea in Romania
Si acum 100 de ani rata sinuciderilor in randul bucurestenilor era destul de ridicata, iar motivele pentru care oamenii isi luau viata semanau izbitor de mult cu cele din timpurile noastre (Majuru, A., cf. Luminita Valcea, De ce se sinucideau bucurestenii acum un secol? Evenimentul Zilei,11 iulie 2004).
Bazandu-ne pe datele statistice ale Institutului de Medicina Legala Mina Minovici, precum si pe o statistica a persoanelor internate in Sectia Toxicologie Clinica a Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti cu tentative de suicid, am incercat sa determinam caracteristicile si dinamica fenomenului suicidal din ultimii ani, din Romania.
In Bucuresti, numarul deceselor prin sinucidere este in usoara crestere, depasind in 2007 media nationala de 11,93 cazuri la suta de mii de locuitori, respectiv de la 233 in 2005, la 263 in 2007. Cele mai frecvente modalitati de sinucidere au fost spanzurarea (80% din cazuri), intoxicatia voluntara (9%), precipitarea si submersia (cate 3%) – fig. nr. 1.
Sinuciderile reprezinta 22,7 la suta din totalul mortilor violente, cu 2.705 cazuri, adica de aproape cinci ori mai multe decat omuciderile. Media nationala a sinuciderilor a fost, in 2007, de 11,93 cazuri la suta de mii de locuitori. Cele mai multe cazuri de sinucidere au fost inregistrate in judetul Harghita, cu 33,03 la suta de mii de locuitori, Covasna (23,56 la suta de mii de locuitori), Targu Mures (19,90 la suta de mii de locuitori), Craiova (17,40), Satu Mare (17,65), Bihor (16,75), Iasi (15,16), Tulcea (15,29), Sibiu (15,84), Hunedoara, (15,82), Arad (14,72), Botosani (14,25), Constanta (14,59) – fig. nr. 2
Cei mai multi dintre cei care s-au sinucis au fost barbati, 77 la suta dintre cazuri. Din statisticile nationale rezulta ca cei mai multi barbatii care si-au pus capat zilelor in 2007 au fost in judetul Valcea (21 de cazuri la suta de mii de locuitori), Calarasi (21 la suta de mii de locuitori), Ilfov (11,33 la suta de mii de locuitori), restul judetelor avand sub 10 cazuri la suta de mii de locuitori.
Din cazuistica Sectiei de Toxicologie Clinica a Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti, am incercat sa stabilim cateva dintre caracteristicile suicidale ale ultimilor ani. Cele mai expuse grupe de varsta sunt 21 – 30 ani si 31 – 50 ani la barbati si 21 – 30 ani si 15 – 20 ani la femei (figura nr. 3)
Potrivit datelor statistice pentru 2007, cel mai mare numar de sinucideri a fost inregistrat in grupa de varsta 21-30 de ani (46.09%), urmat cel inregistrat la grupa de varsta 31- 50 de ani (24.77%). La celelalte grupe de varsta incidenta variaza intre 10 si 17%.
De asemenea, se poate observa, faptul ca marea majoritate a
sinuciderilor s-a inregistrat in randul barbatilor (72.43%) – fig.
nr. 4
Ca metoda de sinucidere, pacientii sectiei au fost adusi cu intoxicatii diverse (ingestii de substante letale sau medicamente, intoxicati cu monoxid de carbon sau cu gaz metan – fig. nr. 5)
Dupa cum se poate observa, procentul sinuciderilor prin ingestie polimedicamentoasa
este majoritar. Ingrijorator este faptul ca, in ciuda masurilor
de limitare a accesului la medicamente prin obligativitatea existentei unei retete,
numarul ingestiilor polimedicamentoase este in crestere.
Studiind prevalenta tentativelor suicidale din Sectia de Toxicologie Clinica, observam ca repartitia numarului de cazuri raportat la nivelul de pregatire, este aproximativ acelasi – fig. nr. 6.
'Singura problema filozofica intr-adevar serioasa'
(Albert Camus), sinuciderea este, de asemenea, cea mai impresionanta enigma
a psihologiei. Ea domina, prin totalitatea implicatiilor sale
(medicale, sociale, juridice, religioase) ansamblul stiintelor
antropologice.
'Din punct de vedere psihologic si psihopatologic, suicidul reprezinta o autodistructie specifica, o reactie comportamentala de tip antisocial, ce implica factorul individual, instinctiv, dar si cauzele psihopatologice specifice: delirul, halucinatiile, ideile ipohondriace, starile obsesive-fobice, melancolia' (Prof. univ. dr. Tudorel Butoi )
Concluzii
♦ Suicidul apare ca o reactie comportamentala extrema, avand la baza dezechilibrul dintre forta si semnificatia stimulilor interni si externi si modalitatea de raspuns a persoanei.
♦ Cu toata diversitatea formelor de sinucidere exista o caracteristica comuna a acestora: ele sunt savarsite in cunostinta de cauza, victima fiind constienta de gestul sau.
♦ Caracterul rational si constient al sinuciderii face din acest fenomen o problema sociala.
♦ Suicidul egoist este specific indivizilor slab integrati in grupul familial, religios, sau politic, dovedind lipsa coeziunii in cadrul grupului de apartenenta.
♦ Suicidul altruist este caracteristic indivizilor excesiv integrati in grupul de apartenenta, care pun mai presus interesele colectivitatii fata de propriile interese.
♦ Suicidul anomic este rezultatul dereglarii mecanismelor sociale care se repercuteaza direct asupra numarului de morti voluntare.
♦ Suicidul fatalist rezulta dintr-un control excesiv, dintr-o disciplina mult prea stricta, care suprima individualul.
♦ Factorii ce pot influenta suicidul sunt multipli: psihiatrici, biologici, medicali, sociali, de mediu.
♦ In Romania numarul deceselor prin sinucidere este in crestere. Cele mai frecvente modalitati de sinucidere au fost spanzurarea, intoxicatia voluntara, precipitarea si submersia.
♦ Cele mai multe cazuri de sinucidere au fost inregistrate in toate judetele, cu preponderenta celor din centrul tarii.
♦ Cel mai mare numar de sinucideri a fost inregistrat la grupele de varsta 21-30 de ani si 31- 50 de ani.
♦ Marea majoritate a sinuciderilor s-a inregistrat in randul barbatilor.
♦ Procentul sinuciderilor prin ingestie medicamentoase este majoritar. In pofida masurilor de limitare a accesului la medicamente prin obligativitatea existentei unei retete, numarul ingestiilor polimedicamentoase este in crestere.
♦ Suicidul in lume inregistreaza aproape un milion de oameni. Aproape 10 - 20 de milioane au tentative suicidale anual. Adevaratul numar de sinucideri este probabil mult mai mare, deoarece unele decese au fost considerate si inregistrate ca accidente, fie de masina, fie supradoze si nu sunt recunoscute ca fiind sinucideri. In lume sinuciderea este cea de-a opta cauza de deces la barbati si a 16-a cauza de deces la femei. Este cea de-a treia cauza de deces pentru persoane 10 - 24 de ani.
BIBLOGRAFIE SELECTIVA:
1. Durkheim, Émile – Despre sinucidere, Institutul European, Iasi, 1993
2. Durkheim, Émile – Regulile metodei sociologice, Polirom, Iasi, 2002
3. Dubar, Claude – Criza identitatilor, Stiinta, Bucuresti, 2003
4. Fulcher, James si John Scott – Sociology, Oxford University Press, 1999
5. Miftode, Vasile – Metodologia sociologica: metode si tehnici de cercetare sociologica, Porto-Franco, Galati, 1995
6. Conf. Dr. Tudorel Butoi, Dr. Valentin Iftenie, prof. dr. Alex. Biroi, Alex Butoi - 'Sinuciderea - un paradox' Ed. Stiintele Medicale, 2002
7. Minois, Georges – Istoria sinuciderii: societatea occidentala in fata mortii voluntare, Humanitas, Bucuresti, 2002
8. Ogien, Albert – Sociologia deviantei, Polirom, Iasi, 2002
9. Radulescu, Sorin M. – Sociologia deviantei, Ed. Victor, Bucuresti, 1998
10. Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” (2008): Raport asupra activitatii retelei de medicina legala in anul 2007. www.legmed.ro.
11. Institutul National de Statistica (2007): Anuarul Statistic al Romaniei - 2006. www.insse.ro/cms/rw/pages/index. ro.do.
12. Institutul National de Criminologie - Abordare psihosociala a sinuciderii ca forma particulara a violentei - Analiza documentara, 2005
PREVALENTA CONSUMULUI DE ALCOOL IN ROMANIA
Jurist Cosmin SERBAN,
Psiholog Zoie GHIORGHIU,
Prof. Dr. Radu MACOVEI,
PhD. Mircea STEFAN
Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti – Sectia ATI Toxicologie
Catedra de Farmacologie, Toxicologie si Psihofarmacologie Clinica
Rezumat
Acum mai bine de trei decenii, consumul de alcool constituia, alaturi de tutun si sporadic alaturi droguri, o problema grava de sanatate, iar forurile cele mai competente in materie o situau pe locul patru in lume, dupa morbiditatea si mortalitatea cauzate de bolile cardiovasculare, cancer si accidentele de circulatie.
Este usor de observat cum in lume se constata o ascendenta a consumului abuziv de alcool, fenomen ce produce numeroase disfunctionalitati in viata individuala, dar si in cea comunitara.
Deoarece aceasta dinamica grava a consumului abuziv de alcool a crescut constant in ultimii ani, putem spune ca alcoolismul este una dintre cele mai extinse suferinte, constituind o problema de sanatate publica.
Cuvinte cheie: consum abuziv de alcool, alcoolism, dependenta de alcool, comportament autodistructiv
Abstract
More than three decades, alcohol consumption was, along with tobacco and, occasionally, drugs a serious health problem and the most competent fora in this area located it on the fourth place in the world, after morbidity and mortality caused by cardiovascular diseases, cancer and road accidents.
It's easy to notice a descent of the abusive consumption of alcohol in the world, a phenomenon that produces many failures in the individual life, but also in the Community.
Because this serious dynamic of abusive consumption of alcohol has increased steadily in recent years, we can say that alcoholism is one of the most widespread suffering, as a public health problem
Key words: abusive alcohol consumption, alcoholism, addiction, self distructiv behavior.
Consumul de alcool face parte integranta din viata societatii omenesti din cele mai vechi timpuri, substanta fiind apreciata pentru efectele sale euforizante si anxiolitice. Consecintele negative ale abuzului de alcool episodic sau cronic, atat pe plan individual, psiho-biologic, cat si pe plan colectiv, socio-familial si profesional sunt cunoscute de mult timp, constituind obiectul a numeroase studii.
Alcoolul, substanta laudata sau blamata a insotit istoria omenirii inca din cele mai vechi timpuri, fiind daca nu cauza, cel putin factor favorizant al multor evenimente istorice.
Seneca (4 i.Hr. – 65 dupa Hr.) descria alcoolismul ca fiind “nebunie liber consimtita care permite sa iasa la iveala orice slabiciune. Betia se transforma in cruzime aproape nemijlocit, caci sanatatea mintii se degradeaza iar cel atins de betie devine dezinteresat, indiferent si superficial”.
Unul dintre istoricii de seama ai antichitatii, Plutarh, mentioneaza ca Alexandru cel mare, care a cucerit o intreaga lume, a cazut rapus de o patima necrutatoare, pentru ca nu a fost in stare sa se cucereasca pe sine. Un alt istoric, Aristobul, descrie moartea acestuia „a baut mult vin” si a fost sclav al acestui viciu, murind la 33 de ani.
Cunoscuta din cele mai vechi timpuri (6000-4000 i.H.), cultivarea selectiva a vitei-de-vie pentru producerea vinului este originara, se pare, din regiunea muntoasa dintre Marea Neagra si Marea Caspica (Armenia), iar distilarea alcoolului este documentata de scoala medicala din Salerno, Italia (anul 1100). Produsul este denumit “spirits” prin aluzie la faptul ca reprezinta “esenta”, “spiritul” vinului
Prima mentiune legislativa, cu referire la alcool, se regaseste in 1516, in Rheinheitsgebot, (Legea Germana a Puritatii Berii,) ce stipuleaza ca este ilegala fabricarea berii din altceva decat orz, hamei si apa pura.
Alte scrieri ce mentioneaza consumul abuziv de bere si vin, sunt datate din timpul domniei lui James I (1600 – 1625) in Anglia si ca urmare, in 1606, Parlamentul voteaza 'The Act to Repress the Odious and Loathsome Sin of Drunkenness“ (Decretul de reprimare a odiosului si dezgustatorului pacat al betiei).
Tot ca urmare a abuzului alcoolic, ambele Camere ale Congresului SUA, voteaza
in decembrie 1917, al 18-lea Amendament
Cresterea speculei si implicit a infractionalitatii in ansamblul ei, l-au determinat pe Presedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, sa semneze, in 1933, actul care reglementeaza fabricarea casnica a berii (Beer and Wine Revenue Act), iar pe membrii Congresului, sa adopte cel de-al 21-lea Amendament, prin care era abrogata prohibitia impotriva alcoolului.
Se constata ca statele lumii au incercat diverse metode de a pune capat acestui flagel, dar nici una dintre acestea inca nu au dat rezultate.
Conceptul de boala a alcoolismului, apare in secolul XIX, cand unele boli, printre care si aceasta, erau considerate defecte de caracter sau degenerari morale.
In anii 30, studiind fenomenul, in Spitalul Orasenesc din New York, dr. William Silkworth a ajuns la convingerea ca alcoolismul este o alergie fizica la alcool, prezenta doar la cei care erau predestinati sa ajunga alcoolici, dar nu si la bautorii temperati
In 1960, Jellinek a publicat o carte intitulata Conceptul de Boala al Alcoolismului. El vedea alcoolismul ca o addictie similara altei dependente de droguri.
Dr. Harry Tiebout, un psihiatru, a folosit teoria psihodinamica a lui Freud, in descrierile sale despre alcoolism. In special a accentuat semnificatia mecanismelor defensive ale negarii, rationalizarii si minimalizarii in alcoolism.
Mayer Gross si colaboratorii sai (1970) propun o clasificare a tipurilor de alcoolism superpozabila in mare masura cu cea a lui Jellinek. Ei descriu ca forma separata alcoolismul simptomatic in care consumul de alcool este secundar unei tulburari nevrotice, psihotice sau organice, primele semne de impregnare etanolica evoluand cu simptomatologia psihica subiacenta. In aceste cazuri, tratamentul trebuie sa se adreseze in primul rand tulburarilor psihice, dar instituirea lui este conditionata de rezolvarea problemei alcoolului.
Acest punct de vedere redevine actual in demersurile teoretice (dar cu implicatii clinico-terapeutice) ale unor autori contemporani (Cavenar si Brodie, 1983), care propun diferentierea conceptuala a alcoolismului primar de cel secundar, cu sublinierea ca nu este vorba de forme care se exclud mutual, ci dimpotriva, de obicei coexista la acelasi pacient. In cazul alcoolismului primar, accentul se pune pe patternul de comportament in sine fata de alcool, care nu este rezultatul unei tulburari afectiv-cognitive sau de personalitate, ci semnifica mai curand o paradigma comportamentala bazata probabil pe comportamente transmise genetic si relativ independenta de ambianta.
Alcoolismul secundar semnifica acelasi comportament autodistructiv de utilizare a alcoolului, dar care este rezultatul unui sindrom psihopatologic major (boala afectiva, schizofrenie), al unei tulburari de personalitate sau al unui conflict nevrotic.
Au existat incercari de clasificare in sfera alcoolismului, pe baza trasaturilor de personalitate ale alcoolicilor, pentru studiul carora au fost folosite inventare si chestionare de personalitate, precum si teste obiective si masuri comportamentale.
Emery (1960) delimita bautori „sociali”, „reaparativi” si „indulgenti”. Blum (1966) a sugerat o tipologie bazata pe stadiile de dezvoltare psiho-sexuala, Sanford (1967) propune o tipologie functionala, ingestia de alcool fiind „evitanta”, „facilitativa” sau „integrativa”.
O forma clinica particulara, acceptata de multi autori o constituie alcoolismul feminin, cel mai des solitar si secret, controlat cu pudoare, in virtutea unor norme sociale si antrenand un sentiment de culpabilitate. Se considera ca abuzul cronic de alcool la femeie apare de obicei pe fondul unei organizari nevrotice, reprezentand compensarea unui dezechilibru, a unei conduite de esec.
Deshaies (1963) descrie o forma impulsiva (in care pulsiunea antreneaza satisfacerea imediata, fara lupta), o forma compulsiva (caracterizata prin lupta, anxietate, culpabilitate) si forme mixte (in care alterneaza fazele impulsive cu cele compulsive).
Datele unor studii mai recente (Allan si Cooke, 1986) atesta extinderea consumului abuziv de alcool la femei, relatia dintre alcoolismul feminin si circumstantele existentiale parand a fi de interdependenta si influentare reciproca, in sensul ca, de multe ori, ambele apar drept consecinte ale unei tulburari de personalitate cu comportament impulsiv si agresiv. Trebuie mentionata frecventa relativ scurta a politoxicomaniei la femeile alcoolice, abuzul de alcool complicandu-se in aproximativ o treime din cazuri cu alte toxicomanii medicamentoase (Schuckit si Morrisey, 1979).
Ca particularitate evolutiva, trebuie subliniat ca alcoolismul degradeaza mai repede si mai profund femeia, atat biologic, cat si ca statut social si familial.
Alcoolismul, notiune introdusa in literatura medicala de catre Magnus Huss in 1849, este considerat o boala cu evolutie cronica, consecinta a ingestiei de alcool etilic, caracterizata prin toleranta si dependenta fizica, precum si prin modificari patologice ale diferitelor organe, cu tendinta la progresivitate in conditiile continuarii consumului de etanol. Spre deosebire de alcoolismul acut care poate evolua de la simpla impregnatie alcoolica pana la betie, cu remiterea fara urmari a manifestarilor odata cu eliminarea toxicului, alcoolismul cronic este consecinta unor tulburari metabolice complexe dupa o perioada indelungata de consum etanolic.
Metabolismul etanolului In organism alcoolul exercita doua actiuni diferite: afecteaza functiile sistemului nervos central si este metabolizat pentru a furniza calorii, ce sunt utilizate de catre organism, influentand procesele metabolice, in special la nivelul ficatului.
Absorbtia etanolului incepe imediat dupa ingestie si se face in stomac (20%) si in intestinul subtire (80%), din care 8% in duoden, 52% in jejun, si 17-20% in ileon. Marea sa capacitate de difuziune transmembranara si completa solubilitate in apa, ii permit repartizarea in intregul organism, cu realizarea unor concentratii locale proportionale cu gradul de hidratare si vascularizatie al diferitelor tesuturi. Din intreaga cantitate absorbita, numai 2-10% se elimina ca atare prin respiratie si urina, restul sufera un proces de oxidare la nivel hepatic. Etanolul este eliminat din organism aproape exclusiv prin oxidare. (Ciurea T, Pascu O, Stanciu C.: Gastroenterologie si Hepatologie. Actualitati 2003. Editura Medicala Bucuresti 2003)
Din punct de vedere farmacocinetic, alcoolul se absoarbe aproape in intregime si se metabolizeaza
in ficat in proportie de 90%; rata de metabolizare este de 7-
In ceea ce priveste complicatiile somatice si fiziologice datorate consumului de alcool, in practica se remarca urmatoarele:
la nivel SNC pot aparea convulsii, stari confuzionale, psihoze toxice, sindrom Korsakoff, encefalopatia Wernike-Kosakoff, polinevrita periferica, nevrita optica;
la nivelul aparatului digestiv apar gastrite toxice, ulcere, pancreatita, hepatita cronica, ciroza hepatica, deficiente vitaminice complexe, hipoproteinemii, absenta vitaminei B1 responsabila de encefalopatie, crize hipoglicemice, anemie secundara, deficit proteic;
efecte cardiovasculare-cardiomiopatie;
alterarea functiilor imunitare, risc crescut de cancer, accidente vasculare, TBC;
susceptibilitate la infectii mult mai mare;
Semnele somatice au in vedere un facies hiperemic, transpiratii, tremuraturi ale extremitatilor, tahicardie, hipo sau hipertensiune arteriala, febra, greturi, varsaturi, diaree, tegumente si mucoase deshidratate.
Fazele dependentei de alcool
Cercetatorul E. M. Jellinek schematizeaza evolutia alcoolismului in patru faze:
1. Faza prealcoolica - in care alcoolul se consuma ocazional, nu exista dependenta fizica si psihica.
2. Faza de debut - faza in care sunt indeplinite toate conditiile pentru instalarea, cultivarea si dezvoltarea dependentei. Consumatorul va manifesta urmatoarele simptome: amnezie, placerea consumului, preocupare fata de alcool, sentiment de vinovatie privind alcoolul, amneziile apar dupa aproape fiecare consum.
3. Faza critica - este faza in care dependenta de alcool este deja instalata. Alcoolicul manifesta urmatoarele: pierderea controlului consumand pana la betie, ebrietate, comportament agresiv, comportament de grandoare, intreruperea relatiilor sociale, pierderea serviciului; consumul de alcool devine de importanta centrala in comportament.
4. Faza cronica - este ultima faza a dependentei. In acest punct, nu exista cale de intoarcere, dependenta se manifesta prin: consum permanent de alcool, deteriorare etica, psihoze alcoolice, colaps al sistemului de rationalizare, deteriorare fizica si psihica, risc crescut de deces.
In ultimul timp s-a inregistrat o crestere ingrijoratoare a consumului de alcool la nivel global, cu importante consecinte nefavorabile, medico-psihologice, precum si socio-economice. Inca din 1967 Organizatia Mondiala a Sanatatii a initiat programe speciale de combatere a abuzului de alcool, obiectivul devenind prioritar in ultimii ani, intrucat se considera ca alcoolismul reprezinta a patra problema de sanatate publica in lume si o cauza importanta a cresterii numarului accidentelor de masina, infractiunilor cu violenta, violentei domestice.
Divergentele privind definitia alcoolismului si criteriile de incadrare diagnostica, precum si dificultatile legate de depistarea si inregistrarea cazurilor, fac aproximative estimarile epidemiologice in intreaga lume.
Cu toate acestea, din datele furnizate de O.M.S. se poate aprecia ca un sfert din populatia globului, este dependenta de alcool sau alte droguri, 10% fiind consumatori abuzivi de alcool.
In Uniunea Europeana, circa 23 de milioane de persoane sunt dependente de alcool, iar peste 115.000 de persoane mor anual din cauza alcoolului.
Considerand toate formele de
consum (inregistrat si neinregistrat), un adult in tarile UE bea
in medie
In Romania se poate constata o crestere constanta in ultimii ani, a consumului bauturilor alcoolice, astfel:
Consumul mediu anual pe locuitor, la:
1. 
Vin si produse din vin
2. Bauturi alcoolice distilate (alcool 100%)
3. Bere
4.
Consum total de alcool (alcool 100%)
Din datele oferite de Institutul National de Statistica, se poate constata clar ca, desi se observa o usoara scadere a consumului de bauturi alcoolice distilate, per ansamblu, consumul bauturilor alcoolice in Romania, a crescut constant.
Ca dinamica a intoxicatiilor etanolice, analizand numarul pacientilor internati in sectia ATI II Toxicologie Clinica, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti, putem constata o crestere a numarului de persoane internate in situatii medicale limita.
Pentru o analiza cat mai precisa vom studia statistica ultimilor 5 ani. Astfel:
Tabel cu repartitia pe grupe de varsta si sex
Sectia ATI II Toxicologie
2004
|
INTOXICATII FEMEI |
15-20 |
21-30 |
31-50 |
50-80 |
TOTAL |
|
Alcool etilic |
3 |
4 |
6 |
3 |
16 |
|
Alcool si medicamente |
3 |
9 |
16 |
5 |
33 |
|
Total |
6 |
13 |
22 |
8 |
49 |
|
INTOXICATII BARBATI |
|
|
|
|
|
|
Alcool etilic |
3 |
6 |
17 |
12 |
38 |
|
Alcool si medicamente |
3 |
11 |
17 |
3 |
34 |
|
Total |
6 |
17 |
34 |
15 |
72 |
|
Decese |
1 |
|
3 |
5 |
9 |
|
Total pacienti |
13 |
30 |
59 |
28 |
130 |
Din totalul prezentarilor la camera de garda, 37.66% s-au internat in sectia de Terapie Intensiva. Dintre acestia, 4.8%, au prezentat intoxicatie acuta cu alcool, 5.9%, cu alcool asociat cu medicamente, dintre care, 53.6% sunt femei si un procent de 0.8%, dintre pacienti, au decedat in timpul spitalizarii. Se poate constata, din datele prezentate, ca numarul de intoxicatii etanolice este crescut, la grupele de varsta cuprinse intre 21 – 30 si 31 – 40 de ani.
Tabel cu repartitia pe grupe de varsta si sex
Sectia ATI II Toxicologie
2005
|
INTOXICATII FEMEI |
15-20 |
21-30 |
31-50 |
50-80 |
TOTAL |
|
Alcool etilic |
3 |
2 |
2 |
1 |
8 |
|
Alcool si medicamente |
6 |
4 |
16 |
4 |
30 |
|
Total |
9 |
6 |
18 |
5 |
38 |
|
INTOXICATII BARBATI |
|
|
|
|
|
|
Alcool etilic |
14 |
10 |
17 |
15 |
56 |
|
Alcool si medicamente |
4 |
12 |
23 |
7 |
46 |
|
Total |
18 |
22 |
40 |
22 |
102 |
|
Decese |
|
1 |
5 |
12 |
18 |
|
Total pacienti |
27 |
29 |
63 |
39 |
158 |
Pacientii internati, fata de prezentarile la camera de garda, reprezinta 30.57%. Se poate constata o crestere usoara a procentelor fata de anul 2004, dar semnificativ este numarul deceselor inregistrate, in procent aproximativ dublu.
Tabel cu repartitia pe grupe de varsta si sex
Sectia ATI II Toxicologie
2006
|
INTOXICATII FEMEI |
15-20 |
21-30 |
31-50 |
50-80 |
TOTAL |
|
Alcool etilic |
2 |
30 |
4 |
1 |
37 |
|
Alcool si medicamente |
2 |
27 |
26 |
2 |
57 |
|
Total |
4 |
57 |
30 |
3 |
94 |
|
INTOXICATII BARBATI |
|
|
|
|
|
|
Alcool etilic |
1 |
15 |
39 |
7 |
62 |
|
Alcool si medicamente |
1 |
25 |
20 |
7 |
53 |
|
Total |
2 |
40 |
59 |
14 |
115 |
|
Decese |
|
2 |
7 |
2 |
11 |
|
Total pacienti |
6 |
99 |
96 |
19 |
220 |
Se constata dublarea aproximativa a patologiei etanolice, comparativ cu anii precedenti, cu o crestere semnificativa pe segmentele de varsta 21-30 si 31-50 ani pentru femei si segmentele 21-30 si 31-50 ani, pentru barbati, dar cu o reducere a numarului deceselor.
Tabel cu repartitia pe grupe de varsta si sex
Sectia ATI II Toxicologie
2007
|
INTOXICATII FEMEI |
15-20 |
21-30 |
31-50 |
50-80 |
TOTAL |
|
Alcool etilic |
5 |
16 |
12 |
4 |
37 |
|
Alcool si medicamente |
4 |
17 |
17 |
7 |
45 |
|
Total |
9 |
33 |
29 |
11 |
82 |
|
INTOXICATII BARBATI |
|
|
|
|
|
|
Alcool etilic |
11 |
22 |
24 |
8 |
55 |
|
Alcool si medicamente |
4 |
20 |
43 |
5 |
72 |
|
Total |
15 |
42 |
67 |
13 |
137 |
|
Decese |
3 |
1 |
4 |
3 |
11 |
|
Total pacienti |
27 |
76 |
100 |
26 |
229 |
Tabel cu repartitia pe grupe de varsta si sex
Sectia ATI II Toxicologie
2008
|
INTOXICATII FEMEI |
15-20 |
21-30 |
31-50 |
50-80 |
TOTAL |
|
Alcool etilic |
4 |
10 |
35 |
4 |
53 |
|
Alcool si medicamente |
5 |
12 |
36 |
29 |
82 |
|
Total |
9 |
22 |
71 |
33 |
135 |
|
INTOXICATII BARBATI |
|
|
|
|
|
|
Alcool etilic |
5 |
28 |
61 |
45 |
139 |
|
Alcool si medicamente |
3 |
22 |
35 |
6 |
66 |
|
Total |
8 |
50 |
96 |
51 |
205 |
|
Decese |
1 |
7 |
6 |
19 |
33 |
|
Total pacienti |
18 |
79 |
173 |
103 |
373 |
Desi a existat la nivelul anului 2007 o tendinta usoara de regres, statistica anului 2008 arata cresterea alarmanta a prevalentei abuzului de alcool in randul populatiei, cu o rata a mortalitatii tripla fata de anul 2004.
Se mai poate observa, ca daca intre 2004 si 2007, putem spune ca varsta la care consumul de alcool este in procent crescut, intre 21 si 50 de ani, in anul 2008 sesizam o modificare si pe segmentul 50-80 ani.
Concluzii
♦ Alcoolismul este considerat o boala cu evolutie cronica, consecinta a ingestiei de alcool etilic, caracterizata prin toleranta si dependenta fizica, precum si prin modificari patologice ale diferitelor organe, cu tendinta la progresivitate in conditiile continuarii consumului de etanol.
♦ Ca particularitate evolutiva, trebuie subliniat ca alcoolismul degradeaza mai repede si mai profund femeia, atat biologic, cat si ca statut social si familial.
♦ In ultimul timp s-a inregistrat o crestere ingrijoratoare a consumului de alcool la nivel global, cu importante consecinte nefavorabile, medicale, psihologice, precum si socio-economice.
♦ Din rapoartele Ministerului de Interne rezulta clar cresterea numarului infractiunilor cu violenta si al accidentelor rutiere, pe fondul consumului excesiv de alcool, astfel ca aceasta maladie nu reprezinta o amenintare numai la adresa individului, ci si a societatii in ansamblul ei. De aceea, se impune urgent adoptarea unui plan de masuri pertinente si concrete, care sa implice toti factorii responsabili, pe diferite paliere.
♦ Dintre acestea, amintim dezvoltarea retelei terapeutice, sporirea pedepselor pentru infractiunile comise sub influenta bauturilor alcoolice si campanii de educare si prevenire.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
PROFILUL PERSONALITATII CRIMINALE
IN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL NATIONAL
Conf. Univ. Dr. Augustin LAZAR Cms. Sef Tudor GRINDEAN
Procuror General Adjunct – PCA Alba IuliaSeful I.P.J. Alba
Domeniul Patrimoniului Cultural National
1.1. Protectia bunurilor arheologice mobile, indiferent de modul de descoperire, au fost preluate in Legea nr. 182/2000 privind protectia patrimoniului cultural national mobil, astfel ca „bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite in cadrul unor cercetari sistematice cu scop arheologic ori geologic sau in cadrul unor cercetari arheologice de salvare ori avand caracter preventiv, precum si cele descoperite intamplator prin lucrari de orice natura, efectuate in locuri care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, conform Constitutiei Romaniei, intra in proprietate publica, potrivit dispozitiilor legale”. Din momentul descoperirii, aceste bunuri sunt supuse procedurii de clasare, iar Serviciile desconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor decid asupra institutiei careia i se vor transmite in administrare bunurile arheologice respective[1].
Persoanele fizice care au descoperit in mod intamplator bunuri din categoria celor prevazute de legea speciala sunt obligate sa le predea, in termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza a fost facuta descoperirea, iar in acest caz procedura de clasare se declanseaza din oficiu.
Prin Legea nr. 182/2000, faptele de efectuare a unor detectii si sapaturi neautorizate, precum si exportul ilegal de bunuri culturale au fost prevazute infractiuni, alaturi de furtul calificat de bunuri culturale si nerespectarea regimului de protectie a unor bunuri, care erau deja incriminate in Codul Penal.
Siturile arheologice de importanta exceptionala pentru istoria si cultura nationala, rezultate din marturiile materiale, bunurile mobile ce fac parte din categoria „tezaur al patrimoniului cultural national mobil”, precum si bunurile imobile de valoare, sunt protejate prin clasarea in categoria monumentelor istorice, precum si in Lista patrimoniului cultural mondial. Totodata, asupra unitatilor teritorial administrative, in care se afla aceste situri, s-a instituit o masura speciala de protectie, acestea fiind declarate zone de interes arheologic prioritar.
1.2. Situatia de fapt. Lista monumentelor istorice de pe teritoriul Romaniei cuprinde, din anul 1957, „Cetatile dacice din M-tii Orastiei, comuna Orastioara de Sus, jud. Hunedoara”. De asemenea, siturile arheologice din Muntii Orastiei au fost incluse incepand cu anul 1999 si pe lista monumentelor patrimoniului mondial UNESCO. Monumentele susmentionate se afla in paza si administrarea Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane din Deva, judetul Hunedoara, inca de la infiintarea acestuia in anul 1920, iar principalele cai de acces spre „Sarmizegetusa Regia” si celelalte cetati dacice au fost marcate cu panouri care informeaza si avertizeaza publicul cu privire la regimul special de protectie a zonei.
Dupa descoperirea in anul 1996, in acest sit, a unui tezaur de monede „Koson”, mai multi lideri ai lumii interlope din municipiul Deva, judetul Hunedoara, fosti practicanti de schimb valutar ilegal, camatari etc. au inceput sa exploateze noua oportunitate de imbogatire rapida, aparuta pe plan local, national si international. Incepand din anul 1999, s-au conturat mai multe asociatii infractionale in vederea exploatarii in mod organizat si maximizarii profitului infractional obtinut din efectuarea unor detectii si sapaturi neautorizate in siturile arheologice clasate monument istoric, ale rezervatiei arheologice din Muntii Orastiei, pentru localizarea si insusirea unor bunuri arheologice apartinand patrimoniului cultural national, organizarea unor filiere internationale pentru traficarea si valorificarea acestor bunuri; efectuarea de recuperari, incasarea de taxe de protectie prin santajarea unor oameni de afaceri, exploatarea prostituatelor etc. Aceste grupuri infractionale specializate s-au dotat cu echipamente de detectie performante, autoturisme de teren, mijloace radio de comunicatii, caini de paza si chiar arme. Membrii lor au inceput sa isi plaseze piesele arheologice, sustrase din situri, unor colectionari si „investitori” din tara, adeseori persoane publice, la care apeleaza solicitandu-le protectia fata de organele judiciare, prin campanii de presa, consiliere si interventii publice, denunturi penale impotriva magistratilor etc. Gruparile sunt, de asemenea, in contact cu retelele internationale de traficanti romani, sarbi, germani, italieni etc., care scot ilegal din tara bunurile culturale sustrase din situri si le plaseaza pe piata neagra, apoi prin casele de licitatii, unor colectionari din statele UE sau SUA[2].
Ca urmare a declansarii mai multor operatiuni judiciare de amploare nationala, s-a reusit urmarirea si trimiterea in judecata a principalelor grupuri profilate pe aceste activitati infractionale, localizarea si recuperarea unor importante tezaure arheologice apartinand Patrimoniului Cultural al Romaniei.
1.3. Actorii traficului. Persoanele implicate in braconarea siturilor arheologice si traficarea obiectelor de patrimoniu, aveau, in cadrul gruparii infractionale, responsabilitati si chiar specializari distincte. Astfel, cu ocazia anchetei, au fost identificati si investigati sapatorii angajati, braconierii (palmasii), liderii – coordonatori, sefi ai gruparilor de braconieri, consilierii, evaluatorii, spalatorii de antichitati, dealerii - investitori – finantatori, intermediarii si nu in ultimul rand colectionarii sau pasionatii de antichitati.
Sapatorii angajati sunt localnici din zona siturilor arheologice, cu o educatie simpla, si stare materiala modesta, care s-au lasat angrenati in actiunile de braconaj pentru sumele de bani platite si promisiunile primirii unui procent din descoperirea ilegala. Adeseori ei au rolul de calauze spre zonele vizate de braconieri din studiul bibliografiei stiintifice sau zonele cunoscute pentru descoperirile anterioare. Nesinceri, la inceput, de teama represaliilor braconierilor, care formau o mare parte a lumii interlope, pe parcursul anchetei s-au dovedit a fi cooperanti, ajutand la lamurirea multor aspecte legate de contextul arheologic in care au fost descoperite artefactele, dar si cu privire la celelalte persoane implicate in actele de braconaj arheologic.
Sapatorii sunt categoria de actori ai traficului care se preteaza cel mai bine pentru a fi atrasi la cooperarea cu organele judiciare, acestia fiind o excelenta sursa de informatii si un punct de plecare pentru aplicarea altor procedee probatorii: conducere in teren si reconstituire, cercetarea scenei infractiunii, dispunerea expertizelor de specialitate etc.
Braconierii (palmasii), autointitulati „cautatori de comori” sunt, de cele mai multe ori, persoane cu antecedente penale, fosti practicanti de schimb valutar ilegal, sportivi convertiti in recuperatori de debite, oameni de afaceri, asociati la societati comerciale, dar si muncitori forestieri si chiar bijutieri. In zona siturilor arheologice, acestia actioneaza in mod profesional, consecvent si organizat, cunoscand foarte bine mediul si regulile de secretizare a activitatii lor ilegale. Cunosc, de asemenea, maniera de abordare a locuitorilor zonei, de culegere a informatiilor cu privire la locurile in care au avut loc descoperiri ocazionale, bogate in vestigii arheologice, precum si canalele de valorificare ilegala a artefactelor.
Deseori implicati in acte de violenta, intimidare si santaj, recuperari de bani, camatarie s.a., „palmasii” au, pe parcursul anchetei, o atitudinea obstructionista in elucidarea cauzei, prin indemnarea repetata a celorlalti inculpati sa nu recunoasca savarsirea faptelor, respectiv sa revina asupra declaratiilor initiale de recunoastere a faptelor.
Braconierii reprezinta o categorie de actori dificil de atras la cooperare, insa in cazul reusitei atragerii, informatiile care se obtin sunt foarte importante pentru clarificarea situatiei de fapt, cunoasterea identitatii participantilor si localizarea contextului arheologic braconat.
Liderii – coordonatori, sefi ai gruparilor de braconieri, sunt membri ai lumii interlope, fosti practicanti de jocuri frauduloase („alba–neagra”), practicanti de schimb valutar ilegal, traficanti de autoturisme si chiar politisti convertiti la activitati de „braconaj” arheologic in siturile din muntii Orastiei, activitati in care au investit sume insemnate pentru achizitionarea unor detectoare de metale performante si sustinerea logistica a echipelor de „braconaj arheologic” trimise in zona protejata a siturilor. Dupa valorificarea artefactelor antice si-au infiintat societati comerciale, chiar firme de paza pe care urmareau sa le angajeze in supravegherea siturilor, iar in jurul lor au constituit grupuri de presiune si violenta care le asigurau pozitia de lideri ai lumii interlope. De regula, nu au recunoscut savarsirea faptelor, iar pe timpul cercetarilor efectuate au folosit toate metodele specifice crimei organizate pentru obstructionarea anchetei. Au intimidat martorii asupra carora deseori au avut manifestari de mare violenta, incercarea de influentare a autoritatilor si nu in ultimul rand prin declansarea unui val de campanii de presa impotriva celor ce instrumentau dosarul in care erau implicati.
In situatiile in care au acceptat cooperarea, asigurandu-li-se protectia fizica si a datelor de identitate, liderii coordonatori au avut un rol esential in recuperarea bunurilor de patrimoniu si cunoasterea amanuntita a activitatii infractionale.
Consilierii sunt reprezentati de persoane cu educatie de specialitate, functionari sau fosti functionari ai muzeelor, care au fost recrutati ca membri ai „asociatiei cautatorilor de comori”, organizatie pentru care presteaza servicii de specialitate. Cu privire la unii dintre acestia exista chiar suspiciunea implicarii in savarsirea, la comanda, a unor furturi de bunuri culturale, din anumite institutii muzeale. In situatii critice, cand implicarea lor este vizibila, pot oferi informatii hotaratoare privind identitatea membrilor filierei, modul de operare etc.
Evaluatorii sunt, in general, indivizi cu studii superioare de specialitate, cunoscatori ai pietei nationale si internationale de antichitati, specialisti sau simpli amatori, care stabilesc o valoare de inceput pentru piesa examinata, avand la indemana cataloagele de specialitate si informatiile care circula pe piata bunurilor arheologice. Pentru a efectua evaluarea in conditii de risc minim, se deplaseaza invocand motive turistice, in tara si locul unde sunt ascunse artefactele in vederea examinarii acestora si stabilirii valorii lor.
Spalatorii de antichitati sunt persoane care stiu sau banuiesc din ce tara provine piesa insa prefera sa nu fie informat despre traseul pe care aceasta l-a strabatut de la locul descoperirii si pana la galeria de arta. In prezenta unor atari circumstante, cumparatorul percepe riscul pe care si-l asuma si poate pretinde ca pretul artefactului sa scada in mod corespunzator. Riscul unei cereri de repatriere creste proportional cu pretul artefactelor, intrucat acesta cuprinde atat calitatea artistica, raritatea unui obiect cat si importanta sa culturala. Pentru reducerea acestui risc, „spalatorii”au adoptat cateva procedee tehnice de „albire” cum sunt: luarea bunului cultural pentru vanzare in regim de consignatie, cu plata unui comision reprezentand un procent din pretul de vanzare; imprumutarea bunului unui muzeu pentru a fi expus o perioada de timp, dupa care acesta este considerat „spalat”, cu motivarea ca fiind expus public nu s-au formulat revendicari, „congelarea” intr-o caseta bancara etc.
„Spalarea antichitatilor” este o manevra frauduloasa destinata sa disimuleze originea si natura ilicita a pieselor arheologice rezultate din activitatea infractionala, sa creeze o aparenta de legalitate si sa le insereze in fluxul afacerilor legitime cu antichitati. Aparenta de legalitate creata artificial pentru artefactele care traverseaza „zona gri” si ajung in tara cu piata de arta se intemeiaza pe parerea ca modul de iesire a unui obiect, legal sau ilegal, din tara de provenienta „nu se poate vedea pe el”. Analizand problema „spalarii antichitatilor” in vederea crearii unei aparente de legalitate, constatam o similitudine cu practica judiciara creata in materia combaterii spalarii banilor.
Dealerii - investitori sunt persoane dornice de castig dintr-o afacere in care se poate specula diferenta de pret, neconcordanta legislatiei la nivel european si nepregatirea ori lipsa de reactie a autoritatilor, in ce priveste protejarea patrimoniului cultural. Cetateni romani sau cu dubla cetatenie, in cele mai multe cazuri fara o sursa legala de venituri, dupa contactarea grupurilor de braconaj arheologic, le-au asigurat finantarea logisticii necesare, iar in unele situatii chiar au participat la activitatile de braconaj in siturile arheologice. Astfel, au achizitionat masini de teren, echipamente performante pentru detectat metale, statii de emisie receptie, unelte de sapat, acumulatori de schimb etc. Nesinceri pe parcursul anchetei, s-au sustras cercetarilor si si-au instrainat bunurile parasind Romania, in incercarea de a li se pierde urma.
Intermediarii – colectori sunt persoane aflate in ierarhia asociatiei infractionale a braconierilor siturilor arheologice, avand conexiuni la nivelul filierelor romanesti si internationale de trafic (sarbo–central-europeana, romano-anglo–americana si romano-franceza). Colectionari amatori de monede sau alte obiecte antice, in perioada anilor ’90 au inceput sa practice braconajul arheologic implicandu-se in activitatea gruparilor de profil din zona Muntilor Orastiei si din alte locuri in care se cunostea despre existenta unor situri arheologice. Treptat, unii au devenit lideri de retea si colectori regionali de antichitati in Europa Centrala si de Sud-Est, cu numeroase contacte internationale, in sfera traficului cu bunuri arheologice apartinand Patrimoniului Cultural al Romaniei. Pentru exploatarea organizata a siturilor arheologice intermediarii s-au preocupat si ei de dotarea grupurilor de braconaj cu echipamente performante de detectii, si autoturisme de teren. In unele cazuri chiar au cumparat terenuri in zona siturilor arheologice pe care apoi si-au construit cabane, de unde monitorizau sau dirijau operatiunile ilegale desfasurate de grupul infractional la care au aderat.
Practica de urmarire penala din ultimii ani a confirmat remarcile formulate in literatura de specialitate[3], privind regula impunerii unor intermediari locali intre grupurile de „braconieri palmasi” si intermediarii sau comerciantii de antichitati cu contacte nationale sau internationale. Acesti intermediari cunosc bine situatia de fapt de la fata locului, stiu sa evalueze potentialul comercial al descoperirilor si cultiva relatii apropiate cu unii reprezentanti ai autoritatilor locale pentru a-i pune in dependenta lor si a-si promova interesele prin santaj.
In Romania, unii intermediari locali ai traficului cu bunuri arheologice, sub protectia unor persoane publice cu preocupari specifice colectionarilor mercantili, au acumulat averi care le-au permis sa devina membri importanti ai lumii interlope, cu „intrare” la cele mai inalte institutii ale statului si sustinere agresiva in mass-media pusa la dispozitie. In acest mod, intermediarii locali au evoluat in pozitia de lideri ai lumii interlope si au desfasurat o activitate sistematica de braconaj arheologic. La randul lor, au investit produsul activitatii infractionale in echipamente de detectie ultraperfectionate si au organizat „echipaje de braconaj”, cu logistica necesara, care au fost desantate in siturile din Muntii Orastiei.
Intermediarii regionali ai „zonei gri”, indeosebi cei din
spatiul ex-iugoslav care aveau deja conexiunile comerciale realizate cu
casele de licitatii central-europene au prospectat piata neagra
a regiunilor cu situri arheologice, unde au contactat grupurile de braconieri
preocupate de valorificarea „marfii”. Operatiunea de evaluare la
fata locului este realizata de specialisti, deplasarea
efectuandu-se cu precautie, doar dupa primirea confirmarii
existentei artefactului. Dupa examinare si consultarea
cataloagelor caselor de licitatii intermediarul decide, raportat la
valoarea pieselor, contactarea reprezentantului treptei superioare a
retelei, intermediarul supraregional
sau international.
Contactarea intermediarului „zonei gri” se realizeaza uneori la fata
locului, in functie de valoarea si volumul pieselor. De regula,
intalnirea este organizata intr-un punct deja verificat: pensiune, motel
etc., situat la jumatatea distantei pe care trebuie sa o
parcurga persoanele interesate. Astfel, intalnirile intermediarilor romani
din judetul Hunedoara, care aveau asupra lor mostrele „marfii”, cu
dealerii din Belgrad si Viena se desfasurau initial
Artefactele apar, de regula, la agenti sau comercianti intermediari care sunt originari din tara de provenienta a „marfii” ori din regiunea respectiva, cunoscand bine limba si mentalitatea din acea tara. Fie ca cumpara piesele, fie ca le ia in consignatie, agentul sau comerciantul intermediar este considerat ultima etapa a pietei ilegale de furnizare si prima de pe piata de desfacere legala. Desi locatiile prin care a trecut traseul bunurilor culturale, pana la accesul oficial in tara cu piata de arta, intra imediat in uitare, acesti intermediari cunosc circumstantele ilicite ale descoperirii pieselor in tara de provenienta, precum si „actorii” traficului. Ei reprezinta, totodata, elementul de legatura cu proprietarii de galerii de arta sau comerciantii cunoscuti de pe piata de desfacere.
Comerciantul stabilit in tarile cu piata de arta nu risca, de regula, sa participe la exportul ilegal din tara de origine. In situatiile in care isi asuma acest risc, deoarece are contacte personale, si cunoaste mentalitatea, limba tarii respective, descoperirea primei fapte in care este implicat atrage rapid incheierea activitatii sale de comerciant. Este si cazul faptuitorului, mic comerciant roman stabilit in Marea Britanie, cu firme in Londra si in Florida, SUA, care a vandut unor case de licitatii din New York doua dintre bratarile dacice excavate si sustrase ilegal din siturile romanesti ale Muntilor Orastiei, ulterior recuperate de autoritatile judiciare romane.
Colectionarii sau pasionatii de antichitati sunt oameni de
afaceri sau proprietari ai unor galerii de arta sau case de licitatii
din Europa si America. In lipsa dealerilor straini, o parte dintre
bunurile arheologice au fost plasate colectionarilor din tara,
dintre care unii au inteles, pe parcursul anchetei, sa le predea
organelor judiciare dupa ce le-au aflat provenienta ilegala.
Astfel, colectiile de monede si alte bunuri arheologice insusite
ilegal din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia, Apulum (Colonia Aurelia
Apulensis – Alba Iulia) au fost ridicate si depuse
In cazul
artefactelor care au ajuns in proprietatea unor colectionari straini,
in conformitate cu dispozitiile art. 4 din Conventia de
2. Actorii in fazele infractionale (modus operandi)
2.1. Faza pre-infractionala (ante delictum). Braconierii siturilor arheologice au fost, in majoritatea lor, persoane aflate in coliziune cu legea: fosti sportivi reciclati recuperatori, practicanti de schimb valutar ilegal si de jocuri frauduloase gen „alba-neagra”, camatari, traficanti de persoane s.a. Acestia s-au convertit folosind oportunitatea ivita odata cu intrarea in afacere a traficantilor de antichitati, in special sarbi si austrieci sau cetateni romani stabiliti in strainatate, unde au dobandit si o alta cetatenie. Colectionari si pasionati de astfel de obiecte au intrat in jocul acestor grupuri infractionale, unii cu buna stiinta, altii fara sa cunoasca prea multe amanunte, insa cu totii au urmarit aceleasi obiective: castigul imediat si relativ usor a unor mari sume de bani, respectiv tezaurizarea unor sume substantiale prin achizitionarea de artefacte importante a caror valoare urma sa creasca in timp.
2.2. Faza infractionala (delictum). Avand in anturajul lor membri ai grupurilor infractionale care au actionat si in alte afaceri ilegale, braconierii siturilor arheologice s-au specializat in domeniul de interes, apoisi-au realizat contacte care sa le asigure consilierea si conexiunea cu marile retele internationale de trafic cu artefacte. Dupa dezvoltarea noii activitati infractionale, au obtinut un profit care le-au asigurat un nou statut social, infiintarea de societati comerciale sub paravanul carora au intrat in afaceri cu persoane la fel de dubioase din zona privata dar si cu statul. Cresterea financiara consecutiva, prin acumularea banilor murdari, a permis acestor persoane, in scurt timp, sa domine localitatile vizate si sa-si instaureze o autoritate de fapt in zonele de interes. In curand au fost inregistrate manifestari stradale violente, reglari de conturi si impartiri ale teritoriului intre gruparile rivale, in urma carora au fost impuscate persoane in plina strada, au fost incendiate statii de carburanti si autoturisme, lasand sa se inteleaga ca ar exista si puternice influente in zona inalta a administratiei; totul parea posibil, iar strada era din ce in ce mai nesigura.
Aparitia comertului electronic a oferit un modus operandi evoluat pentru retelele de traficanti ce comercializeaza bunuri culturale a caror provenienta licita nu o pot demonstra cu documente legale. In circumstantele in care site-urile internet le ofera posibilitatea de a efectua operatiunile fara a da amanunte clientilor privind provenienta bunurilor, acest tip de tranzactii rapide, cu un control al administratorilor site-ului foarte redus, le confera celor implicati o siguranta sporita privind pastrarea anonimatului.
Investigatiile efectuate in spatiul virtual au pus in evidenta imprejurarea ca prin eBay se vand un numar mare de bunuri de patrimoniu, obiecte de arta autentice, artefacte arheologice, reproduceri ale acestora. Modul de vanzare frecvent utilizat este licitatia, vanzatorul avand posibilitatea de a-si ascunde identitatea, participantii in aceste circumstante, necunoscandu-si partenerii de tranzactie. Alt mod de vanzare este cel in care vanzatorul care isi prezinta artefactul stabileste un pret fix, mod cunoscut in domeniul eBay sub denumirea de “cumpara acum, la acest pret” (“buy it now”). Platile se efectueaza prin modalitatile indicate de vanzator, fie prin sistemul pay pal, de transfer electronic al banilor, din contul cumparatorului, in cel al vanzatorului, care poate fi controlat, fie prin sistemul money order, care permite incasarea banilor de la orice banca, similar unui cec la purtator.
Tranzactiile electronice rapide ofera posibilitatea rularii unui volum imens de piese arheologice in cadrul licitatiilor si obtinerii unor sume de bani importante, rezultate din vanzarea acestor bunuri. Este de remarcat ca preturile moderate si subevaluate ale pieselor arheologice tranzactionate pe eBay nu atrag atentia, iar vanzarile individuale nu depasesc baremurile legale pentru a fi raportate ca sume susceptibile de a constitui operatiuni de spalare a banilor. Administratorii site-ului isi declina orice responsabilitate privind bonitatea tranzactiilor efectuate. Utilizatorii sistemului eBay raspund personal de toate aspectele privind descrierea cu acuratete a obiectului, transmiterea catre cumparator, fara a avea obligatia de a da relatii vreunei autoritati cu privire la provenienta sau dreptul de proprietate asupra bunului vandut, artefactul putand apartine vanzatorului sau altei persoane.
Practica de urmarire penala in mediul tranzactiilor cu bunuri rezultand din braconajul arheologic a relevat ca modalitate de operare precauta a vanzatorilor indicarea ca loc de provenienta a artefactelor zone vaste apartinand aceleiasi culturi, evitand sa le localizeze provenienta in situl arheologic de origine. Spre exemplu, faptuitorul cetatean roman, administrator de societati comerciale cu sediul social in Marea Britanie si SUA, oferind spre vanzare bratari dacice din aur si tezaure monetare antice, provenind din siturile arheologice clasate monument istoric, din Muntii Orastiei, Dobrogea si alte regiuni ale Romaniei, le-a prezentat pe site-ul firmelor sale ca fiind artefacte de origine tracica, provenind din arealul cultural al Peninsulei Balcanice. Conform aceluiasi mod de operare precaut, vanzatorii scot pe piata tezaurele mari, divizate in transe de zeci sau sute de piese la fiecare sesiune de licitatie. In acest mod, la efectuarea ofertei nu este riscat intregul tezaur. Pe de alta parte, dupa vanzarea unui lot de piese, cum ar fi bratari dacice, la vanzarea urmatoarelor piese este invocata buna-credinta rezultand din vanzarea publica a pieselor anterioare. Astfel, faptuitorii, membri ai unei echipe de braconaj arheologic din Muntii Orastiei, dupa ce au localizat si sustras prin detectii si sapaturi neautorizate efectuate in situl arheologic Sarmizegetusa Regia, un tezaur compus din 3.000 monede din aur, tip Koson, au oferit spre vanzare Muzeului National de Istorie a Romaniei si Bancii Nationale a Romaniei, loturi de cate 200 de monede, prezentate ca fiind mostenite de la antecesori. Ulterior, nemultumiti de sumele primite, au valorificat restul tezaurului pe piata neagra a antichitatilor, interna si internationala. Acelasi mod de operare presupune si alte precautii, cum ar fi stabilirea unor preturi de referinta care sunt ascunse licitatorilor, denumite “preturi de rezerva”, care, in momentul atingerii lor de catre licitator, ii ofera acestuia posibilitatea sa achizitioneze piesa. Artefactul este adjudecat astfel, de catre licitator, numai in cazul oferirii acestui pret. In caz contrar, aceasta este repusa in procedura licitatiei la o sesiune viitoare.
2.3. Faza post-infractionala (post delictum). Dupa declansarea anchetei s-a pus in miscare un atac mass-media concertat la adresa anchetatorilor si expertilor, fiind folosite multe dintre metodele specifice crimei organizate: intimidarea martorilor, minimalizarea obiectului cercetarii, aruncarea suspiciunii de fals asupra artefactelor, filarea echipei de ancheta, demararea unor seriale denigratoare in presa scrisa si vizuala, implicarea unor specialisti si oameni politici in actiuni critice, chiar denigratoare, la adresa anchetatorilor s.a.
3. Problematica psihologica a anchetei judiciare
Documentarea activitatii infractionale a grupurilor de braconaj arheologic s-a derulat pe parcursul mai multor ani, timp in care, pe langa administrarea probatiunii, s-au efectuat o serie de investigatii pentru stabilirea a cat mai multor date despre persoanele implicate: scolarizare, ocupatie, mod de viata, anturaj, zone si locuri frecventate, trasee de deplasare, mijloace de transport folosite[4] etc.
Ca urmare a investigatiilor efectuate, s-a stabilit ca activitatea de braconare a siturilor arheologice si traficul ilegal cu artefacte a atras numeroase persoane care, in marea lor majoritate, erau deja afiliate la grupuri infractionale specializate in jocuri de noroc “alba-neagra”, camatarie, santaj, taxe de protectie, trafic de armament, autovehicule si persoane, infractiuni din sfera economico-financiara s.a. Mobilul dorintei de imbogatire rapida a facut ca alaturi de acesti faptuitori deja orientati spre manifestari criminale sa fie captati oameni simpli, dar si cu studii superioare, specialisti in antichitati, functionari ai unor muzee si chiar cadre didactice universitare, pasionati sau mai putin pasionati de cultura, insa - cu siguranta - cu totii avizi dupa bani. Pentru realizarea profilului personalitatii criminale s-au avut in vedere metodele inductiva[5] si deductiva[6].
Dupa finalizarea activitatii de documentare, care a constat in redeschiderea unor dosare mai vechi, unde s-au emis solutii de neincepere a urmaririi penale, dar si in studiul tuturor cazurilor in care persoanele implicate in activitatile de braconaj arheologic mai erau cercetate pentru comiterea altor fapte, organele judiciare au reusit completarea intregului tablou puzzle, avand bine conturat si profilul psihologic comportamental al persoanelor suspecte. S-a declansat apoi actiunea propriu-zisa, prin perchezitionarea catorva zeci de locatii, retinerea si cercetarea principalilor suspecti.
Sunt ilustrative, pentru portretul psihic infractional al liderului unei grupari de braconaj arheologic urmatoarele trasaturi: fost sportiv (boxer), practicant de schimb valutar ilegal, nivel de educatie si inteligenta nativa peste alti membri ai gruparii infractionale; impertinenta si asumarea riscului, rezultate din antrenamentul dobandit prin practicarea indelungata a jocurilor de noroc, pe sume mari de bani; fizic agreabil, care i-a oferit abilitati empatice si capacitatea de a penetra in mediile elitei intelectuale a judetului; lipsit de scrupule morale, apeleaza la orice mijloace pentru a-si atinge scopul: mituieste spre a-si asigura accesul spre situl arheologic si pentru a scapa de arestare; santajeaza pe oricine pentru a obtine un profit; denunta adversarii si ofera informatii despre acestia pentru a elimina concurenta si a obtine statutul de persoana care coopereaza cu organele judiciare; lanseaza intrigi si organizeaza „combinatii” ilegale pentru a obtine profit si a-i domina pe altii; realizeaza casatorii pentru a obtine cetatenie straina etc.
Comparativ cu portretul liderului inteligent, poate fi prezentat cel al liderului violent, cu inteligenta mai redusa, trasatura compensata prin recurgerea la solutii violente: fost sportiv animat de „spirit de gasca”, avand relatii in mediul fostilor sportivi din Capitala si din Serbia cu inclinatii violente (judo, box, rugby, lupte). Pentru a castiga bani si a se impune in grupul din care face parte, nu ezita sa organizeze actiuni de recuperare, sa santajeze persoane cu stare materiala buna, carora, anterior, s-a oferit sa le faca servicii aparent dezinteresate, inclusiv membri ai grupului sau. Adept al solutiilor violentei excesive si al actiunilor perverse, trece cu usurinta de la o stare la alta. Pentru a-si asigura protectia, se pune uneori la dispozitia autoritatilor spre a furniza informatii despre adversari (inclusiv despre politistii care il cerceteaza), dar si la dispozitia unor persoane din mediul politic, carora le procura artefacte, apoi le santajeaza cu declaratii in presa. Isi pregateste meticulos faptele ilegale, fiind preocupat de organizarea unor „scenarii” si „diversiuni”, lansate prin zvonuri sau prin „palmasii” din presa. Pentru executarea faptelor ilegale actioneaza „din umbra”, folosind anumiti membrii ai grupului pe post de „fraieri” expusi, iar pentru finantare apeleaza la fondurile unor persoane din elita lumii interlope, carora le-a prestat anterior servicii de recuperare. Beneficiind de consilierea si sprijinul unor persoane cu pozitii sociale inalte, carora le-a prestat servicii ilegale, are acces la media, si se simte indreptatit a se prezenta ca victima a unor pretinse abuzuri ale organelor judiciare indreptate impotriva sa.
Cercetarea a pus in evidenta si alte trasaturi caracteristice unor lideri de grupari din traficul cu artefacte: educatie superioara, preocupari pentru procurarea materialului documentar (bibliografie, harti), aprofundarea studiilor in numismatica si arheologie, ca autodidact; abilitati de atragere a „palmasilor” patrundere in elita sociala, de a face cadouri si a mitui, de a descoperi si valorifica rapid tezaurele ca urmare a contactelor internationale si cunoasterii unor limbi de circulatie internationala (engleza, germana); inchirierea de detectoare unor „palmasi” cu promisiunea ca le va asigura desfacere pentru artefactele sustrase. Sunt de remarcat, de asemenea, abilitatile de „spalare” a produsului infractiunii prin deschiderea unor societati comerciale paravan, spalatorii auto, unde se efectuau si servicii unor functionari publici, in scopul asigurarii protectiei, precum si preluarea rapida a dominatiei asupra afacerilor ilegale din zona de interes, imediat dupa trimiterea in judecata a liderului anterior.
Dat fiind faptul ca pentru multi dintre suspecti instanta a dispus cercetarea in stare de libertate, acestia au obstructionat continuu procesul penal, prin presiuni si actiuni violente indreptate impotriva martorilor dar si prin diferite metode de tergiversare a derularii procedurilor judiciare (neprezentarea persoanelor implicate si a avocatilor acestora la termenele instantei, solicitarea citarii la resedinta declarata in strainatate, cereri de stramutare a cauzei la alte instante s.a.) si chiar prin campanii de presa indreptate impotriva organelor judiciare.
Odata cu declansarea anchetei propriu-zise, s-a adoptat, inca de la inceput, o atitudine ofensiva, atragand atentia persoanelor care oscilau in declaratii ca nu este cazul sa ascunda adevarul pentru ca fac obiectul urmaririi de mai mult timp si se cunosc foarte multe cu privire la faptele comise, in general, dar si cu privire la propria persoana. Pentru a dovedi ca asa stau lucrurile, au fost prezentate acestora cateva probe de vinovatie, fara a intra insa in profunzimea faptelor comise. O parte dintre subiectii acestor proceduri, studiati sub aspectul profilului personalitatii, pusi in fata realitatii faptelor comise si a consecintelor acestora, intr-un context european caracterizat prin preocupari privind protectia patrimoniului si identitatii nationale, respectiv prin efortul autoritatilor pentru recuperarea si redarea bunurilor pierdute patrimoniului si istoriei nationale, s-au aratat dispusi sa coopereze, rezultatele obtinute fiind considerabile.
Cea mai mare parte a persoanelor implicate in actiunile de braconaj arheologic au avut o atitudine nesincera pe tot timpul anchetei, iar o parte dintre acestea si-au continuat activitatea ilicita incurajate si de starea de libertate in care a hotarat instanta sa fie continuata urmarirea penala. Cu ocazia ascultarii libere, o parte din faptele comise au fost detaliate, insa era evident ca subiectii, sub efectul consilierii sistematice interne, evita sa declare cu privire la legaturile infractionale care ar putea fi astfel identificate, circuitul artefactelor si sumele incasate.
4. Efectele masurilor intreprinse
Activitatile investigative desfasurate prin cunoasterea profilului de personalitate criminala au permis stabilirea ierarhiilor, responsabilitatilor si competentelor la nivelul fiecarui grup infractional identificat, iar ancheta a lamurit apoi mecanismele de functionare a acestui sistem infractional deosebit de complex. Coeziunea echipei formate din procurori si politisti specializati in actiuni pe linia protejarii patrimoniului cultural national, cooperarea unora dintre martorii cheie si in mod special colaborarea foarte buna cu expertii romani si straini in antichitati, au facut posibila solutionarea cauzei, recuperarea mai multor tezaure de valoare culturala inestimabila si sesizarea instantei de judecata cu doua loturi de suspecti.
5. Concluzii
Dupa evaluarea datelor ce caracterizeaza fenomenul infractional, persoanele implicate precum si a capacitatea de reactie a organelor judiciare, demersul cercetarii s-a materializat, ca solutie practica de riposta, intr-o metodologie de investigare a infractiunilor specifice acestui mediu, ce implica recurgerea la unitati operative specializate caracterizate prin metoda de actiune in echipa condusa de procuror (task-force), consilierea de catre specialisti in domeniul de interes, cunoasterea profilului de personalitate criminala si orientarea cercetarii dupa urmatoarele directii metodologice de investigare a infractiunilor contra patrimoniului cultural:
1. Cunoasterea modului de operare (modus operandi) ca element al profilului personalitatii criminale, care presupune examinarea tipurilor de conduita ilegala utilizate de faptuitori in domeniul traficului cu bunuri culturale si stabilirea situatiei de fapt, concrete;
2. Cunoasterea cadrului normativ in domeniul protejarii patrimoniului cultural, respectiv cunoasterea specificului activitatii din sfera de interes (patrimoniul cultural mobil, imobil, imaterial, subacvatic) si a dispozitiilor legale care incrimineaza manevrele ilicite;
3. Efectuarea actelor premergatoare urmaririi penale prin cunoasterea profilului personalitatii criminale, organizarea fluxului informational, a activitatilor investigative destinate verificarii informatiilor si asigurarii mijloacelor de proba;
4. Utilizarea colaboratorilor organelor judiciare pe baza analizei profilului criminal; a procedeelor de descoperire si ridicare a inscrisurilor si mijloacelor materiale de proba (cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitia), in conformitate cu ghidul operativ de investigare conturat pe parcursul cercetarii, cu sistemul de referinta privind posibilitatile de documentare oferite de fiecare din sursele indicate si datele rezultate din consultarea specialistilor in domeniu;
5. Utilizarea procedeelor tehnice de investigare (constatarile tehnico-stiintifice si expertizele) in vederea examinarii circuitului pieselor, actelor, mijloacelor de plata si stabilirii prejudiciului; a autenticitatii, regiunii geografice si sitului din care provine artefactul, perioadei istorice careia ii apartine, daca acesta a facut parte dintr-o colectie, daca a fost extras recent dintr-un sit arheologic (descoperire izolata sau tezaur);
6. Dispunerea efectuarii interceptarilor, inregistrarilor audio-video, valorificarea listing-urilor convorbirilor telefonice, a imaginilor prezentate de parti in vederea descoperirii infractiunilor, a identificarii faptuitorilor si a conexiunilor infractionale ale acestora in diverse medii, a punerii in evidenta a conduitelor neprecaute care sa dovedeasca o constiinta vinovata;
7. Ascultarea persoanelor (parti vatamate, martori, invinuiti sau inculpati), utilizand tactici speciale, adecvate profilului de personalitate, pentru stabilirea imprejurarilor comiterii faptei, a modalitatilor de operare, a identitatii si contributiei faptuitorilor la realizarea manevrelor ilicite, a locului unde au fost ascunse bunurile etc.;
8. Luarea masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, in vederea protejarii drepturilor partii civile si garantarii realizarii eficiente a actiunii civile;
9. Luarea masurilor preventive in cazurile si conditiile prevazute de lege, in scopul inlaturarii riscului ascunderii invinuitilor sau inculpatilor, distrugerii ori alterarii urmelor infractiunii, sustragerii de la urmarire penala sau pedeapsa, zadarnicirii aflarii adevarului;
10. Prezentarea materialului de urmarire penala in vederea verificarii valorii probelor administrate, crearii conditiilor necesare pentru ca invinuitul (inculpatul) sa le poata examina si sa contribuie la clarificarea cauzei sub toate aspectele in vederea justei solutionari a acesteia.
In conditiile globalizarii criminalitatii contra patrimoniului cultural, cand infractorii ce locuiesc intr-o tara se intalnesc adeseori intr-o alta tara si organizeaza savarsirea faptelor intr-o a treia tara, iar produsul acestora il ascund sau il investesc intr-o a patra tara, structurile investigative europene trebuie sa fie cel putin la fel de mobile, sa-si comunice in timp real informatiile, sa fie capabile de a gasi in mod operativ, in alte tari, probe admisibile in tara in care se va desfasura judecata. Dinamica organizarii si specializarii retelelor infractionale, adoptarea unui modus operandi evoluat, impun cunoasterea profilului de personalitate, o dinamica similara a organizarii si specializarii structurilor investigative, utilizarea tehnicilor speciale de supraveghere operativa si cercetare, adecvate noilor moduri de operare, aplicabile intregului spatiu judiciar european.
STRATEGII DE SECURITATE
ANALIZA COMPARATIVA SUA, RUSIA, CHINA, EUROPA SI ROMANIA.
Lidia Daniela GHINDAR
Procuror - Parchetul de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Sectia de urmarire penala si criminalistica
Introducere
Pentru o perioada lunga de timp, securitatea unei natiuni a fost confundata cu puterea militara a acesteia, forta armata reprezentand mijlocul cel mai uzitat de rezolvare a conflictelor sau de determinare a unor subiecti sa accepte punctul de vedere al celui mai puternic.
In prezent s-a ajuns la concluzia ca securitatea unui stat reprezinta o chestiune multidimensionala, fiind suma atributelor care permite statului sa-si indeplineasca obiectivele chiar si atunci cand acestea sunt in contradictie cu obiectivele si vointa altor natiuni.
Securitatea nationala reprezinta ansamblul masurilor politico-diplomatice, economice, militare, ecologice si de alta natura care asigura statului independenta si suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea interna constitutionala si propriul sistem de valori.
Strategia de securitate a SUA
In luna septembrie 2002, presedintele G.W. Bush a promulgat o noua “strategie nationala de securitate a SUA”, strategie care a fost apreciata chiar de catre analistii americani drept “cea mai agresiva si mai expansionista din anul 1947 incoace”. Noua doctrina de securitatea americana este construita in jurul “dreptului SUA de a purta razboaie preventive” in orice parte a planetei, atunci cand constata ca ii este amenintata securitatea. Desi primul razboi preventiv in baza noilor strategii a fost deja declansat impotriva Irakului pe data de 20 Martie 2003, este de presupus ca asemenea “razboaie preventive” sa poata fi indreptate in viitor si impotriva Libiei, Siriei, Iranului, si Coreei de Nord.
Noua doctrina a razboiului preventiv constituie
din punct de vedere militar un produs de real succes, el fiind folosit cu mult
inaintea de catre Israel in 1981 (distrugerea reactorului nuclear irakian
de
Privind la actualele dezbateri pe tema crearii unor noi forme de securitate, putem afirma ca lupta pentru o noua ordine mondiala, constand in trecerea de la unipolaritate si globalizare la multipolaritate si regionalizare se va regasi si in viitor in structurarea strategiilor de securitate ale principalelor state ale lumii.
Strategii de Securitate Americane
• Doctrina MONROE: (- Strategia Sferelor de Influenta);
• Doctrina WILSON: (- interventia democratica);
• Doctrina TRUMAN (- Strategia Conteinmentului);
• Doctrina KENNEDY: Destindere (- Deschidere Democratica);
• Doctrina ripostei flexibile:( - strategia escaladarii);
• Doctrina WEINBERGER: (- criteriile interventiilor);
• Doctrina REAGAN:( - razboiul stelelor);
• Doctrina BUSH I: (- noua ordine internationala);
• Doctrina CLINTON: (- engagement & enlargement);
• Doctrina CLINTON 2:(- interventia umanitara);
• Doctrina BUSH 2002: ( -gwot; pre-emptive strategy).
Politica de securitate incearca, in general, sa mentina un echilibru intre capacitati de aparare si angajamente, dar azi, nevoia americanilor nu mai este de a gasi putere pentru realizarea apararii ci de a gasi angajamente pentru folosirea puterii americane;
– SUA este o tara puternica, dar politica externa este tot mai mult influentata de interesele economice si de lobby-urile grupurilor etnice;
– SUA sunt o putere 'soft', se ocupa de exportul de tehnologie, hrana, idei, cultura si putere si cu importul de 'inteligente', capital si bunuri.
Intr-un raport al Comisiei pentru Interesele Nationale Americane, publicat in 1996, sunt identificate cinci interese fundamentale:
1. Prevenirea unor atacuri cu arme de distrugere in masa;
2. Prevenirea aparitiei unor puteri hegemonice in Asia si Europa, ostile SUA;
3. Prevenirea aparitiei unor puteri ostile la granitele terestre sau maritime ale SUA;
4. Prevenirea unui colaps al sistemului economic global, a pietelor internationale sau a asigurarii cu resurse energetice;
5. Asigurarea securitatii aliatilor SUA.
Documentul-cadru ce reglementeaza politica de securitate a SUA este intitulat 'O strategie de securitate nationala pentru secolul urmator' si a fost elaborat de catre Casa Alba in 1997. In acest document, sunt identificate amenintarile la adresa SUA, grupate in trei mari directii: amenintari la nivel regional si de stat, amenintari transnationale si amenintari provenind din posesia armelor de distrugere in masa.
Recunoscand ca nici o tara nu poate sa se apere singura, SUA, ca lider, promoveaza o politica de securitate internationala in urmatoarele directii:
– sustinerea unei Europe democratice, pasnice si nedivizate;
– intarirea unei comunitati puternice in Asia si Pacific;
– cladirea unui nou sistem de comert liber;
– mentinerea Statelor Unite ca lider al politicii de securitate internationala;
– dezvoltarea cooperarii in problema amenintarii granitelor nationale;
– intarirea mijloacelor militare si diplomatice cerute de aceste provocari.
Din cele prezentate, putem deduce ca SUA si-a definit interesele nationale ce isi asuma pozitia de lider mondial in politica de securitate internationala.
Directii de promovare a intereselor SUA
Strategia de promovare a intereselor SUA se desfasoara in urmatoarele directii:
1. intarirea rolului SUA in problematica securitatii europene, printr-o implicare sporita in stabilizarea si controlul Balcanilor;
2. slabirea si eliminarea influentei Federatiei Ruse;
3. ocuparea pietelor din Balcani;
4. crearea conditiilor pentru continuarea extinderii NATO in zona flancului sudic. Asistam in Balcani la o competitie in promovarea intereselor SUA, UE si Rusiei, urmarindu-se cel putin doua mize: una economica si una politica. Miza economica o reprezinta piata de desfacere si utilizarea Balcanilor ca un culoar de tranzit al materiilor prime din Asia, iar miza politica se concentreaza asupra stabilitatii politice in zona, stabilitate ce ar aduce beneficii tuturor actorilor politici majori.
Noua strategie de securitate americana desemneaza Iranul ca principala amenintare la adresa securitatii SUA. Iar in conformitate cu situatia creata de atentatele teroriste ale Al-Qaedei de la 11 septembrie 2001, SUA isi rezerva in continuare, in mod expres, dreptul de a recurge preventiv la aplicarea de lovituri militare, menite sa dejoace eventuale noi atacuri asupra Americii. Desi, pe langa Al-Qaeda, in fruntea listei marilor amenintari planand asupra SUA figureaza Iranul, documentul expunand noua strategie de securitate critica si tari precum Rusia si China.
Pe langa Iran, la
capitolul riscuri de securitate figureaza si Coreea de Nord.
Pericolul prezentat de regimul de
Strategia de securitate a Rusiei
Dupa
eliberarea Tarilor Baltice si integrarea lor in Alianta
Nord Atlantica, crearea aliantei speciale dintre SUA si Polonia,
urmata de plasarea bazelor SUA in Romania,
Cooperarea politico-militara in cadrul CSI
Dupa dezmembrarea URSS, Rusia a reusit, cu ajutorul SUA, sa controleze fortele nucleare care ramasesera in Belarus, Ucraina si Kazakhstan. Urmatoarea mutare a Rusiei a fost crearea unei structuri de securitate regionala in cadrul CSI.
In mai
Noua strategie de aparare
Crearea Organizatiei
Tratatului de Securitate Colectiva (OTSC) in octombrie
In 2005, Moscova si-a
intensificat eforturile in vederea transferarii cooperarii militare
de la nivelul CSI la nivelul OTSC. Rusia a inceput sa promoveze OTSC la
nivel international: i-a fost conferit statutul de observator in cadrul
Adunarii Generale a ONU, a fost recunoscuta de OSCE si de
Organizatia de Cooperare de
Noua Doctrina Militara a Federatiei Ruse
Proiectul noii doctrine militare are la baza premisa faptului ca sistemul international nu mai este unul unipolar, ci unul multipolar – sau cel putin unul care tinde in mod avansat catre multipolarism – o data cu ridicarea unor noi mari puteri cum ar fi China, Uniunea Europeana, India, precum si prin revenirea unor vechi mari puteri, precum Rusia.
Rusia someaza Statele Unite sa inceteze promovarea unilateralismului in relatiile internationale care nu mai este nici eficient si nici potrivit noii configuratii a structurii de putere la nivel sistemic. Intr-un cuvant, noua doctrina militara a Federatiei Ruse este una revizionista, moderata insa atat de capabilitatile limitate ale Rusiei, cat si de interesele ce stau la baza acesteia: prioritatea maximizarii securitatii nationale (nu cea a puterii la nivel sistemic).
Potrivit noii doctrine militare rusesti, este evidenta o modificare in ceea ce priveste ordinea prioritatilor amenintarilor la adresa securitatii nationale dinspre cele de ordin militar spre cele de ordin economic si politic.
Strategia de securitate a Chinei
Datorita dezvoltarii economice impetuoase a Chinei, optimismului care insoteste strategia politica si strategia economica din aceasta tara de 1,3 miliarde locuitori, pozitiei pe care o ocupa in ierarhia mondiala si in organismele internationale, a reaparut, si in 2004, ceea ce, intre cele doua razboaie mondiale, un geopolitician numea, teama de pericolul galben. Acum i se spune amenintarea chineza. Strategia de securitate a Chinei aproape ca nu se abate de la principiile enuntate de Sun Tzi, cu mai bine de doua milenii si jumatate in urma, in Arta razboiului. China a aplicat aceste principii – care sunt in general principii ale strategiei indirecte – in toate razboaiele la care a participat.
Cultura strategica chineza este veche de mii de ani si, de-a lungul mileniilor, ea nu s-a schimbat, ci doar s-a modernizat. De aceea, in China, tot ceea ce „se vede“ poate fi inselator. Carta alba a apararii Chinei nu are aproape nici o legatura cu realitatea. China este tara cu cea mai numeroasa populatie si cu cea mai veche cultura, iar sistemele ei de valori au un loc distinct si discret in cultura universala. Aportul chinez la civilizatia planetei, in pofida specificitatii filosofiei chineze (care se prezinta ca o filozofie a sinelui), este imens. De aceea, amenintarea chineza – daca exista asa-ceva – nu este una de tip militar expansionist. Chinezii nu s-au dotat cu rachete nucleare pentru a inspaimanta lumea, iar atitudinea lor fata de sistemele antiracheta americane si rusesti a fost ponderata. Amenintarea chineza este una a apelor lente, care se strecoara peste tot, fara sa faca valuri.
In conceptia chineza asupra razboiului, se mentine preceptul lui Sun Tzi si anume acela de a obtine victoria fara lupta. Este vorba de o victorie politica. Chinezii inverseaza conceptul clausewitzian asupra razboiului. Pentru ei nu razboiul este continuarea prin mijloace militare a politicii, ci, invers, politica este o continuare a razboiului, mai exact, modul cel mai eficient de ducere a razboiului prin mijloace non-violente, deci politice.
Potrivit acestei conceptii, razboiul este permanent, pentru ca permanenta este si confruntarea (economica, politica etc.), iar batalia armata trebuie evitata, pentru ca ea nu construieste, ci distruge.
Chinezii au promovat si in 2004 o doctrina strict defensiva, sau autodefensiva. China nu se teme de razboi, desi este afectata de unele realitati in ceea ce priveste resurectia militara a Japoniei. Aceasta temere este insa mai mult sentimentala, intrucat intre China si Japonia exista relatii foarte bune (cele mai mari investitii straine in China sunt facute de japonezi). Prioritatea strategica chineza vizeaza dezvoltarea economiei. Chinezii folosesc si aici preceptele strategiei indirecte configurate de Sun Tzi. Dezvoltarea economica, progresul tehnologic si tehnologia informatiei sunt singurele in masura sa asigure o capacitate defensiva credibila acestui colos. Obiectivul strategic al Chinei este, deci, dezvoltarea economica impetuoasa, accesul la resurse si la piete. Razboiul popular, care presupune atragerea inamicului in vastul teritoriu chinez si nimicirea lui printr-un sistem de capcane, ambuscade si tot felul de stratageme nu mai este de actualitate. China isi propune sa previna sau sa limiteze un conflict frontalier.
China are interese economice reciproce cu SUA. Astfel, SUA este cea mai mare piata pentru exporturile chinezesti, in vreme ce China cu cei 1,3 miliarde de locuitori ai sai reprezinta, la randul ei, o uriasa piata pentru America.
Strategia de Securitate a Europei
Cauze care ameninta securitatea statelor
Strategia de Securitate adoptata de Consiliul European in decembrie 2004, identifica terorismul ca una dintre cele mai importante amenintari la adresa intereselor UE si subliniaza necesitatea crearii unor propuneri concrete pentru combaterea sa. In acest sens, Declaratia pentru Combaterea Terorismului stabileste principalele directii pentru:
- ajutorarea si asistarea victimelor actiunilor teroriste;
- elaborarea cadrului de cooperare in lupta impotriva terorismului;
- intarirea controlului vamal si a securitatii documentelor;
- implementarea a sapte obiective strategice (adancirea consensului international si imbunatatirea eforturilor internationale pentru combaterea terorismului);
- reducerea accesului teroristilor la resursele financiare sau economice;
- maximizarea capacitatii organismelor UE de a detecta, investiga si acuza teroristii si de a preveni atacurile teroriste;
- securizarea transporturilor internationale si asigurarea eficientei sistemului de control vamal;
- imbunatatirea capacitatii statelor membre de a face fata consecintelor unui atac terorist;
- contracararea factorilor ce contribuie la sprijinul si recrutarea teroristilor;
- sprijinirea tarilor partenere UE pentru imbunatatirea capacitatii de combatere a terorismului);
- cooperarea in domeniul informatiilor;
- prevenirea finantarii terorismului, masuri pentru protectia transportului si a populatiei, cooperarea internationala.
Tot in anul 2004, UE a dezvoltat directiile stabilite de Declaratie prin cateva documente specifice elaborate de Comisia pentru Comunitatile Europene (20 octombrie 2004): „Protectia infrastructurii critice in lupta impotriva terorismului”, „Pregatirea si gestionarea consecintelor in lupta impotriva terorismului”, „Prevenirea, pregatirea si raspunsul la atacurile teroriste” si „Prevenirea si lupta impotriva finantarii terorismului”.
Alte cauze care ameninta securitatea statelor sunt:
Proliferarea armelor de distrugere in masa Progresele din domeniul stiintelor biologice pot determina in viitor cresterea puterii armelor biologice; atacurile cu materiale chimice si radiologice pot constitui, de asemenea, o problema serioasa.)
Conflictele regionale Insecuritatea regionala poate spori cererea pentru arme de distrugere in masa. Cel mai practic mod de a aborda noile amenintari il reprezinta rezolvarea vechilor probleme ale conflictelor regionale.)
Criminalitatea organizata Europa este o tinta principala pentru criminalitatea organizata, traficul transfrontalier cu droguri, femei, imigranti ilegali si arme reprezinta o mare parte din activitatile gruparilor criminale. Poate avea legaturi si cu terorismul).
Extinderea ajuta UE sa promoveze standarde de siguranta si securitate superioare
Astfel, statele membre, atat cele vechi, cat si cele noi, vor avea o serie de avantaje ce decurg din largirea Uniunii, dintre care cele mai importante sunt:
- consolidarea pozitiei UE in fata globalizarii si a rolului si statutului ei in lume;
- atingerea unui grad mai mare de prosperitate, prin largirea pietei;
- eficacitatea sporita in combaterea criminalitatii internationale, in special a terorismului;
- controlul mai eficient al imigrarii;
- protectia extinsa a mediului inconjurator;
- implementarea pe scara larga a unor standarde superioare de securitate nucleara;
- dezvoltarea unei politici de vecinatate care sa promoveze prosperitatea si democratia.
Politica Europeana de Securitate si Aparare strategica necesita existenta unei forte militare gata de a fi desfasurata oriunde si oricand, insa, evolutiile de pana acum nu indica disponibilitatea membrilor UE de a-si implica intreaga capacitate militara intr-o asemenea entitate, desi noii admisi ar putea fi atrasi mult mai usor intr-un astfel de proiect, care reprezinta contributia lor efectiva la securitatea si apararea europeana.
In ceea ce priveste Politica
Externa si de Securitate Comuna (CFSP), aceasta a
fost centrata pe patru domenii prioritare stabilite de Consiliul European:
multilateralism eficient, in care ONU detine principalul rol; lupta
impotriva terorismului; elaborarea unei strategii vis-à-vis de Orientul
Mijlociu (UE este interesata ca aceasta regiune sa
constituie o vecinatate stabila si prospera) si o
politica referitoare
Un alt punct de pe agenda de
lucru a UE este constituit de crearea Zonei de libertate, securitate
si justitie, ce reprezinta o urgenta izvorata
din nevoia de securitate a Uniunii si a statelor membre. In
In ansamblu, toate transformarile prin care trece UE se inscriu in asa-numita strategie „o Europa extinsa”, ce releva multe dintre elementele hegemoniei prin cooperare, enuntate mai sus. Subliniind importanta valorilor comune, UE accentueaza parteneriatul si cooperarea, ceea ce reprezinta un pas complet diferit de aranjamentele cooperative si de parteneriatele anterioare cu Federatia Rusa, statele Asiei sau cele ale Europei de Est. Vecinilor li se sugereaza sa adopte o mare parte din acquis-ul comunitar, sa adopte valori si norme ale Uniunii, creand o imagine in oglinda a UE. Ideea pe care se bazeaza aceasta strategie pare a fi urmatoarea: cu cat cooperarea cu ONU, NATO, OSCE si ceilalti parteneri este mai stransa, cu atat mai eficienta este contributia Uniunii la realizarea securitatii internationale.
Strategia de securitate a Romaniei
„Siguranta nationala” este definita in art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, ca fiind „starea de legalitate, de echilibru si de stabilitate sociala, economica si politica necesara existentei si dezvoltarii statului national roman, ca stat suveran, unitar, independent si indivizibil, mentinerii ordinii de drept precum si a climatului de exercitare neingradita a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor potrivit principiilor si normelor democratice statornicite prin Constitutie”.
Pe plan intern starea de securitate a Romaniei de azi este caracterizata inca de suficiente vulnerabilitati, in mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic si social, precum si ale mediului natural de existenta a societatii romanesti. Aceasta situatie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, in timp, a unor factori multipli - politici, economici, financiari, sociali, culturali, biologici, religiosi, demografici, militari si de alta natura - care au influentat climatul de siguranta a statului si cetatenilor, conducand la fragilizarea suportului moral, material, precum si a celui de valori spirituale, pe care se intemeiaza civilizatia identitatii noastre nationale.
Pe plan international lumea traverseaza o situatie fara precedent, fiind profund marcata de actiunile irationale ale unor forte ce promoveaza terorismul ca mijloc de divizare a comunitatii internationale si de slabire a stabilitatii mondiale in general. Caracterul global al luptei impotriva terorismului a devenit componenta necesara, dar neasteptata si cel mai putin dorita, a fenomenului globalizarii, constituind deja un imperativ de lupta si atitudine al tuturor democratiilor.
Pe langa elementele de continuitate si cele oarecum traditionale ale domeniului, caracteristica noii Strategii de securitate nationala a Romaniei consta in faptul ca Romania nu mai abordeaza modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicista a problematicii securitatii, cu un continut schematizat, care sa includa o organizare rigida si o atitudine ermetica a institutiilor si competentelor in acest domeniu. Raspunderea fundamentala pentru securitatea tarii o poarta, desigur, Presedintele tarii, Parlamentul, Guvernul, celelalte institutii ale statului - potrivit prerogativelor constitutionale ale fiecareia. Dar complexitatea aspectelor ce influenteaza acest domeniu impune ca, in sistemul securitatii nationale - care reprezinta instrumentul prin care se operationalizeaza Strategia de securitate nationala a Romaniei - sa fie atrase structuri civice, neguvernamentale, academice si comerciale, care detin tehnologii si informatii conexe cu securitatea nationala si care pot contribui la formarea si echilibrul mediului intern - economic, social, civil si militar.
Strategia de securitate in domeniul sigurantei nationale si ordinii publice
Prin situarea sa la confluenta apararii intereselor statului si ale cetateanului acest domeniu reprezinta o componenta importanta a politicii de securitate a Romaniei. Actiunile specifice in domeniul mentinerii ordinii publice si sigurantei nationale vor viza prevenirea si combaterea fenomenului infractional, protejarea cetatenilor, a proprietatii private si publice si a infrastructurii de interes strategic.
Directiile de actiune in acest domeniu sunt:
Strategia de securitate in domeniul apararii nationale
Romania va actiona pentru integrarea in structurile militare euroatlantice, pentru continuarea reformei armatei, in conformitate cu standardele statelor membre NATO si UE, pentru dezvoltarea unei capacitati de aparare credibile, moderne si eficiente; se au in vedere intarirea controlului civil asupra fortelor armate, in concordanta cu principiile si valorile democratiei, precum si consolidarea statutului Romaniei de generator de securitate, prin continuarea si imbunatatirea contributiei la stabilitatea regionala.
Principalele directii de actiune sunt:
Consiliul Suprem de Aparare a tarii isi va perfectiona activitatile de coordonare, prevazute de Constitutie si de legile speciale, in domeniile apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.
Strategia de securitate in domeniul politicii externe
Politica externa a Romaniei reprezinta principalul mijloc de promovare a valorilor si intereselor nationale in plan international. Politica externa va fi sustinuta printr-un efort intern de asigurare a coerentei interinstitutionale si a sprijinului opiniei publice si va continua sa fie orientata, in mod prioritar, pe urmatoarele directii:
Preocuparea constanta pentru imbunatatirea statutului juridic si a tratamentului minoritatilor romanesti din alte state, conform normelor internationale privind drepturile persoanelor apartinand minoritatilor si angajamentelor asumate prin intelegeri si tratate bilaterale.
Bibliografie:
- Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie Master: STUDII DE SECURITATE DOCTRINE SI STRATEGII DE SECURITATE Sinteze - 1 - Dr. Constantin DEGERATU
- Daniel Scheschkewitz/Petre Iancu - Noua strategie de securitate a SUA
Inceputul unei noi ere de securitate? Revista NATO
Flavius Deheleanu Secolul XXI si strategiile de securitate ale principalelor state ale lumii securitatea nationala.
ROLUL ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE IN DINAMICA DE SECURITATE GLOBALA
Lidia Daniela GHINDAR
Procuror - Parchetul de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Sectia de urmarire penala si criminalistica
Introducere
Organizatiile internationale reprezinta elemente relativ noi ale sistemului mondial, fiind infiintate in secolul al XIX-lea si abia dupa 1945 au devenit mai numeroase.
Ele permit statelor sa abordeze impreuna probleme comune, in cadrul unui proces decizional colectiv, chiar daca unele dintre ele, de fapt divid in loc sa unifice.
In prezent in domeniul securitatii este resimtita o nevoie acuta de cooperare, dat fiind faptul ca natura complexa a amenintarilor cu care ne confruntam necesita o abordare coordonata precum si utilizarea unor resurse ce nu pot fi puse la dispozitie de un singur guvern.
Astfel ca, problematica organizatiilor internationale de securitate trebuie sa reprezinte unul dintre punctele centrale ale dezbaterilor din comunitatea internationala. De la primele aparitii ale organizatiilor internationale, modificarile mediului de securitate au determinat transformarea acestora, in special a celor care activeaza in domeniul securitatii. Perioada sfarsitului de secol XX si inceputul de secol XXI a influentat si modificat considerabil profilul organizatiilor internationale de securitate, atat din punct de vedere al adaptarii strategiilor la provocarile mediului de securitate (NATO, ONU, OSCE, UE, etc.) Uniunea Europeana, Organizatia Natiunilor Unite sau Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, in lupta impotriva terorismului nu au elaborat doar documente ci au implementat modalitati de cooperare in lupta impotriva terorismului international, in timp ce altele precum (CSI, GUAM, CENCOOP, SEECP, etc.) nu mai aveau aceeasi forta ca in anii precedenti.
Principalele institutii si organizatii internationale de securitate trec printr-o perioada caracterizata de nevoia de restructurare, dar chiar si in acest fel importanta existentei si activitatii lor pentru stabilirea si securitatea lumii nu a scazut.
Daca va fi indeplinita conditia adaptarii eficiente la caracteristicile mediului de securitate – ceea ce presupune crearea unei noi doctrine, metode si instrumente de lupta impotriva pericolelor si amenintarilor la adresa securitatii nationale, zonale, regionale si globale -, statului si rolul institutiilor si organizatii internationale se va consolida.
Organizatiile internationale reprezinta cele mai importante forte in coordonarea actiunilor si cooperare in domenii precum politic, economic, social, militar sau cultural. Cresterea numarului organizatilor internationale a fost favorizata de sporirea retelelor politice, economice si financiare de state-natiune, in special in perioada de inceput a Europei moderne. Distrugerile cauzate de cele doua razboaie mondiale au convins comunitatea internationala de necesitatea stabilirii unei noi ordini universale bazate pe cooperare.
Pilonii acesteia au fost
construiti prin Carta Atlantica din anul 1941, conferintele de
Ordinea mondiala de
cooperare a fost intrerupta in timpul Razboiului Rece, urmand patru
decenii de diviziune bipolara. Incepand cu anii 70 s-a inregistrat o
revigorare a multilateralismului, sub forma procesului de
Aparitia organizatiilor internationale
Termenul de organizatii internationale a fost folosit se pare in jurul anului 1867 in discursul stiintific al juristului scotian James Lorimer si mai tarziu de publicistul german Constantin Frantz.
In secolul al XIX-lea in literatura de specialitate erau folosite adesea concepte precum „sindicatul public international”, „biroul international” sau „comisia internationala”.
Conventia Ligii Natiunilor( The Covenant of the League of Nations) din anul 1924 recunoaste indirect existenta organizatiilor internationale in articolul 23 care sugereaza crearea unor organizatii internationale specializate pentru promovarea cooperarii internationale.
Dupa ce-al de-al doilea razboi mondial, in Preambulul Cartei Natiunilor Unite, este recunoscuta existenta organizatii internationale semnatarii „stabilesc in acest fel o organizatie internationala numita Natiunile Unite”.
Clasificarea organizatiilor internationale
Organizatii internationale pot fi clasificate in functie de forma de organizare:
1. federatii de organizatii internationale – organizatii internationale, interguvernamentale sau nonguvernamentale care grupeaza cel putin alte trei organisme nonregionale ca membri deplini;
2. organizatii cu participare universala - organizatii internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale, cu membri din toate zonele geografice, cu management si control politic;
3. organizatii cu participare intercontinentala - toate organizatii internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale ai caror membri si ale caror preocupari depasesc o regiune anume, desi nu ofera motive suficiente pentru a fi incluse in categoria anterioara;
4. organizatii cu participare regionala - toate organizatiile internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale, ai caror membri si ale caror preocupari sunt restranse la o anumita regiune;
5. organizatii ce emana din persoane, locuri, obiecte de proprietate sau alte organisme – orice organism international nonprofit interguvernamentale sau nonguvernamental, ce poate fi considerat o emanatie a unei organizatii, loc, persoana sau obiect de proprietate;
6. organizatii ce au o forma speciala, inclusiv fundatiile si fondurile de incredere;
7. organizatii nationale cu orientare internationala - organizatii nationale cu forme variate de activitate internationala sau cu preocupari precum: cercetare, pace, dezvoltare sau ajutor;
8. organizatii internationale inactive sau desfiintate;
9.organisme recent aparute, dar neconfirmate inca;
10. organisme subsidiare si interne apartinand altor organisme interne – unitati independente in cadrul unor organizatii internationale complexe;
11. ordine religioase, fraternitati si instincte seculare – ordine sau congregatii religioase , militare si fraternale;
12. serii de conferinte autonome (fara secretariat) - serii de conferinte internationale, cu nume distinct si periodicitate care nu constituie responsabilitatea nici unei organizatii permanente;
13. tratate si acorduri multilaterale – tratate, conventii, pacte, protocoale;
Clasificarea organizatilor internationale poate fi facuta si in functie de obiectul de interes, putand avea astfel urmatoarele domenii
- ajutor umanitar, schimb cultural, pace, dezarmare, sprijin pentru dezvoltare, drepturile omului, mediu,
- securitate si pace, comert si alte activitati economice, bunastare sociala si drepturile omului,
- cultura si recreere, educatie si cercetare, sanatate, servicii sociale, mediu, dezvoltare si conditii de locuire, legislatii si politici etc.
Un alt tip de clasificare este cel corelat intre tip membrii cu cel al competentelor. In ce priveste membrii, participarea poate fi universala sau caracterizata pe criterii geografice, economice sau culturale. Dupa criteriul competentelor este vorba despre organizatii comprehensive sau cu sarcini specifice si precise.
Dintre organizatiile internationale cele de securitate se inscriu in special in sfera guvernamentala mai precis in primele tipuri conventionale identificate :
- federatii de organizatii si organizatii cu participare universala: ONU;
- organizatii cu participare intercontinentala: NATO, OSCE,etc.
- organizatii cu participare regionala : UE, GUAM, CSI, etc.
Statutul si rolul organizatii internationale in sistemul mondial
Organizatii internationale de securitate se disting de celelalte organizatii prin aceea ca isi au originile in consensul statelor de a coopera in probleme de reducere a violentei si realizare a pacii si securitatii, prin folosirea unei largi game de acorduri si mecanisme.
Pot indeplini urmatoarele seturi de sarcini:
1. promovarea dialogului de securitate si gestionarea crizelor ca sarcini de baza destinarii stabilirii si /sau mentinerii pacii;
2. crearea de sisteme de cooperare militare bazate pe constrangeri reciproce, destinate reducerii pericolelor ce decurg din activitati militare, sau pe capacitati comune pentru misiuni de pace;
3. promovarea standardelor democratice si respectarea drepturilor omului ca scopuri in sine;
4. promovarea securitatii prin mecanisme economice, intarind atat in prosperitatea, cat si independenta actorilor, prin abordari cooperative ale riscurilor si provocarilor, inclusiv terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masa.
In cadrul sistemului mondial, organizatii internationale de securitate sunt cele mai complexe forme de cooperare guvernamentala internationala, deoarece domeniul carora acestea se adreseaza este unul polivalent. Securitatea nu inseamna doar securitate militara, ci, dimpotriva, planurile sale de manifestare includ atat sfera militara cat si pe cea non militara( politica, economica, sociala, culturala, ecologica etc.).
La nivel global numarul total, al organizatii internationale poate atinge 60.000, cele de tip special fiind mai numeroase decat cele conventionale .
Principalele organizatii internationale
1.Organizatia Natiunilor Unite (ONU).
A fost infiintata la 26 iunie 1945 si devenita efectiva la 24 octombrie 1945 avand ca drept scop mentinerea pacii si securitatii internationale si promovarea cooperarii economice, sociale, culturale si umanitare.
In ceea ce priveste pacea si securitatea internationala, de la crearea sa ONU a fost adesea chemata sa previna disputele ce s-ar fi putut transforma in conflicte armate, sa convinga partile sa foloseasca masa de discutii si nu forta armata.
Confruntat cu conflicte caracterizate de violenta etnica ( Somalia, Ruanda, si fosta Iugoslavie) consiliul de securitate ONU a renuntat la desfasurarea operatiunilor intre anii 1995 -1997, insa crizele profunde din Congo, Africa Centrala, Timorul de Est, Siera Leone si Etiopia Eritreea au determinat, in ultimii ani, reluarea misiunilor de mentinerea pacii.
O alta coordonata importanta a ONU este sustinerea dezvoltarii economice si sociale a statelor lumii. Pacea si securitatea durabile sunt posibile numai daca este asigurata bunastarea economica si sociala a oamenilor din toata lumea.
Multe din transformarile economice si sociale globale din ultimele cinci decenii au fost influentate de activitatea ONU, ce si-a asumat rolul de centru mondial pentru construirea increderii si a stabilit prioritatile si scopurile cooperarii internationale.
ONU are un rol important si in protectia drepturilor omului, promovand campanii de sprijinire a drepturilor si de inlaturare a discriminarii (drepturile femeilor, copiilor, persoanelor cu handicap, minoritatilor, muncitorilor emigranti etc.).
Datorita razboaielor civile si a situatiilor de criza din Europa, ONU a coordonat pentru prima data operatiunile de asistenta umanitara fiind desemnata sa raspunda la dezastrele naturale sau cele produse de om ce depasesc capacitatile autoritatilor nationale.
2.Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
In anului 1949 este creata o asociere de state suverane construita pe baza Tratatului Atlanticului de Nord fiind o organizatie interguvernamentala ai carei membrii isi pastreaza integral suveranitatea si independenta si care ofera un forum de consultarea asupra problemelor politice si militare dar si non militare ce pot afecta securitatea statelor membre.
NATO este o alianta politica si de aparare, avand drept scop descurajarea agresiunii sau oricarei alte forme de presiune, iar dispozitivul sau militar se bazeaza pe principiul ca tarile membre trebuie sa mentina colectiv o aparare adecvata pentru descurajarea agresiunii si pentru a-si pastra integritatea teritoriala si a restabili pacea.
Pentru realizarea politicii de securitate si de pastrare a ordinii la nivel international, au fost stabilite urmatoarele mijloace principale:
mentinerea unui potential militar suficient pentru a preveni razboiul si pentru a sigura o aparare eficienta;
o capacitate globala de a gestiona crize ce pun in pericol securitatea membrilor aliantei;
promovarea activa a dialogului cu alte tari;
o intelegere a securitatii europene in temeiul cooperarii, mai ales pentru a face sa avanseze tratativele legate de controlul armamentelor si dezarmarea.
Intr-o anumita masura NATO a inceput sa se axeze pe problematica cooperarii, managementul crizelor si a prevenirii conflictelor.
In anul 1994 NATO a folosit pentru prima data forta militara, nu pentru realizarea apararii colective ci in sprijinul fortelor ONU in Bosnia Hertegovina.
3.Uniunea Europeana (UE).
Momentul de pornire a unificarii Europei il marcheaza semnarea tratatului de constituire a comunitatii europene a carbunelui si otelului din anul 1951 al carui scop era acela de dezvoltare a zonelor de liber schimb si a pietelor comune ale tarilor semnatare: Franta, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda.
Urmeaza constituirea unei
comunitati europene, economica si de aparare, iar
procesul culmineaza cu semnarea Tratatului de
Inca din anul 1950, comunitatea europeana a dezvoltat legaturi economice puternice intre statele membre si restul lumii.
Comunitatea europeana si tarile membre furnizeaza mai mult de jumatate din fondurile de ajutor international umanitar si pentru dezvoltare, o treime din ajutorul global pentru Orientul Mijlociu, aproximativ 60% din fondurile pentru Rusia si fostele tari URSS si 40% din efortul de reconstructie al Bosniei-Hertegovina.
Este foarte important si ajutorul politic concretizat in contributii in mentinerea pacii folosind forta militara acolo unde este nevoie, si promovarea cooperarii internationale, a democratiei si a drepturilor omului. Uniunea trebuie sa previna si sa preintampine amenintari variate, precum proliferarea armelor de distrugere in masa, traficul de arme, contrabanda cu materiale nucleare, fundamentalismul si extremismul.
Inca din octombrie 1970
statele membre au decis ca este nevoie sa coopereze intre ele in ceea
ce priveste principalele politici internationale. In anul 1986 Actul
unic european a institutionalizat aceasta cooperare
interguvernamentala, fara a-i schimba natura sau metodologia.
Prevederile politicii externe si de securitate comune, au fost revizuite
prin tratatul de
4.Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa(OSCE).
A aparut in anii ’70,
initial sub numele de Conferinta pentru Securitate si Cooperare
in Europa, ce a functionat ca un proces de conferinte si
reuniuni periodice. Evolutiile pe planul securitatii europene
aparute in anii 90 au impus schimbari fundamentale atat in ceea ce
priveste structura si caracterul institutional al procesului
inceput odata cu semnarea actului final de
In prezent OSCE cuprinde 55 de
state din zona ce se intinde de
OSCE a cunoscut transformari substantiale, inca aflandu-se in faza de definire a institutiei identitatii de securitate europeana, bazata pe patru elemente: geopolitic, functional, normativ si operational.
Avantajele OSCE sunt urmatoarele :
abordare atotcuprinzatoare a securitatii (militara, politica, economica si umana);
participarea pe baza de egalitate a tuturor tarilor membre;
principii, norme si valori comune;
instrumente, mecanisme si experienta unica in domeniul diplomatiei preventive.
Bibliografie:
1. Perspective in evolutia organizatii internationale de securitate - Vasile Popa si Alexandra Sarcinschi, Editura Universitatii Nationale de Aparare Carol I Bucuresti 2007;
2. Implicatiile globalizarii asupra securitatii nationale – Vasile Popa, Editura Universitatii Nationale de Aparare Carol I Bucuresti 2005;
3. Transformari globale. Politica, economie si cultura. David Held, Anthony McGREW, David Goldblatt Editura polirom 2004
4. Implicatiile globalizarii asupra securitatii nationale - Vasile Popa, Editura Universitatii Nationale de Aparare Carol I Bucuresti 2005,
[1] Despre reglementarea instrumentelor juridice de protectie a Patrimoniului Cultural National in Romania, a se vedea Aug. Lazar, A. Condruz, Corpus Juris Patrimonii, Patrimoniul Cultural National, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007; pentru examinarea comparativa a instrumentelor juridice franceze in domeniu, a se vedea D. Lambert, Crime against Cultural Heritage from the point of view of the Police, in International Cooperation between Police, Border and Custom Services in fighting crime against Cultural Heritage, Szczytno, Poland, 2005.
[2] Fapte similare au fost semnalate, de asemenea, in alte state central si est europene, ca Polonia si Serbia. A se vedea M. Trzciński, The problem of crime against Cultural Heritage in Poland si S. Paskvali, Overview of current situation in the area of fight against the illicit trafficking of cultural goods in Serbia, in Combaterea criminalitatii contra patrimoniului arheologic European/Combating the criminality against the European Archaeological Heritage, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008.
[3] A se vedea Dr. B. Deppert-Lippitz, Die
strukturen des legalen und ilegalen Handels mit Antiken, lucrare prezentata
[4] Realizarea profilului personalitatii criminale nu inseamna doar o simpla conturare a unui profil general, ci mai ales un proces care vizeaza reconstruirea unui comportament individual.
[5] Metoda inductiva este utilizata de F.B.I. din 1984, precum si de criminologii, profiler-ii sau detectivii formati dupa aceasta metoda. Un profil criminal realizat dupa metoda inductiva este o generalizare la un individ criminal a caracteristicilor infractionale constatate si studiate anterior la alti criminali. Produsul analizei induce generalizari, predictii, estimari, statistici care isi au originea in datele initiale.
[6] Metoda deductiva este un instrument mai puternic, utilizat de Criminal Profiling Unit, noua generatie de profiler-i si de majoritatea profiler-ilor europeni. Aceasta metoda se intemeiaza pe interpretarea probelor legale, incluzand fotografiile scenei crimei, rapoartele de autopsie, fotografiile de autopsie si studiul aprofundat al interactiunii agresor/victima, in scopul de a reconstitui cat mai exact posibil caracteristicile scenei crimei. Plecand de la aceste caracteristici sunt stabilite trasaturile de comportament ale agresorului, caracteristicile sale emotionale, demografice si motivationale.
