|
|
|
Preludiul in muzica
Ca forma, preludiul se inscrie in categoria arhitecturilor libere, independent de ideea de stroficitate (este un gen improvizatoric), cu toate acestea putand fi delimitat in sectiuni pe baza criteriilor tonale si constructive.
Prima sectiune (m. 1-34) poate fi la randul ei fragmentata in mai multe segmente, in functie de tonalitatea dominanta. Discursul este relativ omogen din punct de vedere al materialului, fiind valorificate o serie de figuri melodice, preponderent scalare, in diverse succesiuni. Astfel, primul segment formal expune doua celule fundamentale: prima (x) alcatuita din salturi ce incheie octava, a doua (y) scalara descendenta anacruzica.
Ex. 1
Pe baza celulei y se realizeaza o prima etapa secventiala descendenta, urmata de un pasaj ce combina merul treptat ascendent cu cel descendent.
Pe baza celulei y iau nastere versiuni cruzice, ce sunt valorificate secvential, atat pe segmente temporale mici, cat si la nivel de fraza melodica. Este cazul m. 7-10.
Al doilea segment al sectiuni A debuteaza cu varianta inversata a celulei x, discursul urmand sa fie construit pe baza acelorasi variante ale celulei y. Acest nou constituent formal este mai amplu, continand un numar semnificativ de secvente melodice, diverse prin modelul prelucrat, dar succedandu-se alternativ ascendent-descendent.
In masurile 26-29 descoperim o secventa ce combina formulele scalare obisnuite cu un fragment construit pe baza polifoniei latente. Noutatea formulei, precum si complexitatea ei o face apta prelucrarilor ulterioare (m. 30-32).
Ex. 2
Amploarea acestui segment de forma este datorata si functiei modulatorii, finalul sectiuni I afirmand tonalitatea dominantei, ce va constitui punctul de plecare al articulatiei secunde.
Sectiunea a doua, dupa impunerea noii tonalitati, introduce in peisajul tonal expresivitatea minora, prin abordarea omonimei (re minor). Intr-o prima faza sunt prelucrate figuri scalare derivate ale celulei y, in combinatii de oscilatii melodice directe si inversate, plasate secvential, trasandu-se astfel corespondente la nivel sonor intre cele doua sectiuni ale formei (m. 38-39 cu m. 3-4).
In a doua etapa, asistam la introducerea unei noi formule figurale de tip polifoniei latenta, in cadrul careia se pot defini doua planuri cu profil asemanator. Pe baza acestei formule se construieste o secventa complexa, finalizata cu un pasaj scalar, organizat tot secvential, ce cadenteaza pe tonica tonalitatii re minor.
Ex. 3
Al doilea fragment al sectiunii secunde este asemanator din punct de vedere constructiv celui anterior, valorificand cu precadere noua figura melodica, in combinatie cu cele scalare, dar mai ales in pasaje omogene. In acest caz, sunetele componente ale formulei sunt dublate fie in sexte, fie in terte, conturand in acest fel mai sugestiv implicatiile armonice ale secventelor, precum si efectul lor expresiv.
Ex. 4
Totodata, aceste secvente readuc discursul muzical in tonalitatea de baza, lucrarea incheindu-se cu cadenta perfecta.
Allemande
Structura dansului traditional Allemanda este bistrofica, forma aplicabila si in acest caz, cu unele licente la nivelul strofei a doua, ce suporta o largire exterioara.
AA1
si - fa#fa# - si
a a' a1 a1'a1''
Prima strofa are dimensiunile unei perioade, ce poate fi delimitata in doua fraze, insa raportul dintre acestea nu este de tip antecedent-consecvent. Discursul se desfasoara liber, prin succesiuni de formule melodice ornamentate inrudite ca profil melodic, ceea ce da unitate discursului, insa diverse in succesiunea lor, in special datorita profilului ritmic variat. Numai in primele 2 masuri descoperim sase formule distincte, care vor fi reluate pe parcurs sub diferite infatisari melodice.
Ex. 5
In masura a doua, pe baza combinatiei dintre doua astfel de formule se realizeaza o secventa descendenta, urmata, in masura 4, de o alta secventa, de sens contrar, pe un model anticipat in masura anterioara.
Urmatoarele doua segmente de fraza sunt inrudite ca material melodic, diferenta dintre ele manifestandu-se la nivelul cadentei, primul evoluand spre si minor (tonalitatea de baza), cel de-al doilea moduland la dominanta (fa# minor).
Cea de-a doua sectiune este structurata tripodic, fiind alcatuita din trei fraze patrate, dimensiunile mai extinse creand o asimetrie la nivelul intregului.
Prima fraza reia motivul initial al lucrarii, transpus in tonalitatea dominantei.
Ex. 6
Pe baza celulei a treia din continutul acestei unitati se realizeaza o secventa libera, procedeu prin care se realizeaza modulatia pasagera la tonalitatea la major (relativa dominantei) (m. 10), parasita imediat in favoarea tonalitatii fa# minor. Urmatoarele doua masuri sunt construite pe baza a doua procedee distincte: secventa si repetitia identica. Finalul frazei a1, reprezentat de o semicadenta, pregateste reluarea motivului initial in tonalitatea fa# minor.
A doua fraza a sectiunii A1 reia prima fraza variat, spre final dinamizand discursul muzical prin uniformizarea ritmica a formulelor. (m. 15), procedeu ce va fi continuat in prima sectiune a frazei succesive. Planul tonal se deplaseaza din nou spre tonalitatea relativei, insa ca etapa in abordarea unui nou centru tonal, reprezentat de tonalitatea re major (m. 16-17). Astfel, debutul ultimei sectiuni va fi plasat in noua zona tonala, iar din punct de vedere al continutului ritmico-intonational, se valorifica structurile izoritmice alcatuite din figuri melodice cu polifonie latenta, desfasurate secvential.
Ex. 7
Ultimele doua masuri reiau primele doua masuri ale lucrarii in tonalitatea initiala, cu modificarea finalului in scopul realizarii cadentei. Prezenta acestui segment in incheiere realizeaza o simetrie constructiva la nivelul intregului, precum si o unitate la nivel sonor si expresiv.
