|
|
|
TRANSFUZIA DE SANGE
Prin transfuzie de sange se intelege introducerea de:
sange,
plasma,
globule rosii (masa eritrocitara) in sistemul circulator al unui bolnav.
In ce scopuri se foloseste transfuzia:
a. pentru restabilirea masei sanguine si asigurarea numarului de globule rosii, necesare pentru transportul O2, la organele vitale si la tesuturi in urmatoarele situatii:
anemii severe - determinate de hemoragii,
stari de soc - in caz de arsuri.
b. in vederea cresterii capacitatii coagulabilitatii sangelui in caz de:
trombocitopenie - masa trombocitara,
C.I.D. (coagularea intravenoasa diseminata),
hemofilie - plasma proaspata.
Transfuzia se poate face:
1. Direct (foarte rar) cu sange proaspat, cand printr-un sistem de tuburi (cu ajutorul unei pompe) sangele este trecut direct din vena donatorului, in sistemul vascular al receptorului.
2. Indirect (de obicei) cu sange conservat.
De retinut.
Indiferent de metoda utilizata, trebuie respectata, conditia fundamentala ca organismul primitorului accepta sangele compatibil. De aceea orice transfuzie de sange, inainte de a se efectua, necesita mai intai, determinarea grupei sanguine a primitorului si apoi se solicita cantitatea de sange necesara de la donator (sange conservat).
Transfuzia de sange, se poate efectua, numai daca exista o identitate antigenica intre sangele donatorului si primitorului, deoarece sangele oamenilor contine o serie de aglutinogene cu caracter de antigene ce sunt fixate de eritrocite, iar aglutininele sunt anticorpi naturali existenti in plasma sanguina, fara a fi produsi de actiunea vreunui antigen.
Dintre numeroasele aglutinogene existente in sangele uman, de o importanta deosebita sunt: aglutinogenele α si β precum si aglutinogenul Rh. Fata de ele, in sangele unor persoane, exista anticorpi naturali (aglutininele α si β) capabile sa intre in reactie cu aglutininele respective, din sange determinand aglutinarea hematiilor de care sunt fixate aglutinogenele. Dupa felul in care sunt reprezentate in sangele unei persoane aglutinogenele A si B si aglutinogenele α si β se deosebesc patru grupe sanguine. Grupele se noteaza fie dupa numele aglutinogenului, deosebindu-se grupele: O, A, B si AB, fie cu cifre romane I, II, III si IV. Pentru inlaturarea oricaror confuzii cu sange incompatibil (grup strain), este obligatoriu ca grupele sanguine sa fie notate dupa ambele clasificari adica: O I, A II, B III si ABIV.
Grupa OI
In aceasta grupa eritrocitele sunt lipsite de aglutinogen, de aceea nu sunt aglutinate la nici unul dintre seruri. Serul contine insa ambele aglutine α si β si aglutineaza eritrocitele celorlalte trei grupe. Persoanele care apartin acestui grup, pot da sange in cantitati mai mici oricarui grup (donator universal), dar nu pot primi sange, decat de la persoane din grupa lor.
Grupa A (II)
Eritrocitele acestei grupe, contin aglutinogenul A. ele sunt aglutinate de serurile, care contin aglutinina α, adica de: serurile grupei OI si B III. Persoanele din aceasta grupa, pot da sange pentru: grupa lor si grupa AB(IV) si pot primi sange de la: grupa lor si de la donatorul universal (grupa O).
Grupa B (III)
Eritrocitele din aceasta grupa contin aglutinogenul B, fiind aglutinate de serurile cu aglutina B, adica de grupele OI si A II. Persoanele din aceasta grupa, pot dona sange pentru: grupa lor si grupa AB IV si pot primi sange de la grupa lor si OI (donatorul universal IV).
Grupa AB IV
Eritrocitele din aceastei grupe contin aglutinogen A si B. Ele fiind aglutinate de serurile care contin aglutininele α si β, adica de grupele: OI, A II si B III. Persoanele din aceasta grupa, pot da sange, numai pentru grupa lor, insa neavand aglutinine, pot primi sange de la, persoane din orice grupa (primitori universali).
Determinarea grupelor sanguine, in sistemul O.A.B., se poate executa prin mai multe metode:
a. Proba directa. Determinarea grupei prin aceasta metoda, se face prin amestecarea eritrocitelor primitorului cu serurile standard: OI, A II si B III aglutinarea (capacitatea maxima de aglutinare, apare la temperatura de +4sC). Serurile trebuie controlate la fiecare 15 zile si pastrate intr-un loc racoros.
b. Proba invesa. Se executa prin amestecarea serului, cu eritrocitele cunoscute din grupele A II si B III.
Tehnica determinarii
I. Determinarea directa (proba Beth - Vincent)
Materiale necesare
1. o lama de sticla curata si uscata,
2. trei pipete,
3. o lama slefuita,
4. seruri standard: OI, A II si B III,
5. ace sterile pentru recoltarea sangelui din pulpa degetului.
Mai intai se controleaza serurile, care trebuie sa fie transparente si de culoare galbuie (o tulbureala, cat de mica, denota ca serul este alterat). Nu se folosesc seruri cu termenul expirat. se pune, pe o lama de sticla, cu pipete separate, din fiecare fiola, cate o picatura de ser test cu un diametru de5 - 6 mm. Rezultatul se citeste dupa cinci minute.
Daca nu se produce aglutinarea, in nici unul din serurile test, sangele face parte din grupa OI.
Daca aglutinarea nu a aparut cu serul grupei A II - dar exista in serul grupelor OI si B III, sangele face parte din grupa A II.
Daca aglutinarea nu a aparut cu serul grupei B III, dar se produce in serul grupelor OI si A II, sangele face parte din grupa B III.
Daca aglutinarea se produce in toate serurile, sangele face parte din grupa AB IV.
b. Determinarea inversa (proba Simonin)
Materiale necesare - aceleasi ca si la proba directa, insa in loc de serurile test, se folosesc eritrocitele standard din grupul: A II si B III, iar sangele se recolteaza cu citrat de Na. Determinarea se face in mod analog cu proba directa. Se pune cate o picatura din eritrocitele standard cu cate o picatura de plasma din sangele de cercetat. Dupa cinci minute se citeste rezultatul:
daca aglutinarea se prouce cu ambele picaturi, sangele face parte din grupa OI;
daca aglutinarea se produce, numai cu eritrocitele din grupa A II, sangele face parte din grupa B III;
daca aglutinarea se produce, numai cu eritrocitele din grupa B III sangele, face parte din grupa A II.
daca aglutinarea nu s-a produs de loc, sangele face parte din grupa AB IV.
c. Determinarea factorului Rh.
Factorul Rh, este un aglutinogen, care se poate gasi in eritrocite, independent de aglutinele din sistemul: OAB. Este foarte important de cunoscut, intrucat incompatibilitatea de factor RX, poate produce accidente post - transfuzionale, mergand uneori pana la moarte.
De retinut.
La fiecare determinare, trebuie sa se faca si o proba de control, cu eritrocite Rh - pozitive si cu eritrocite Rh - negative, de acelasi grup (in sistemul OAB cu grupul eritrocitelor cercetate).
Materiale necesare
Pe langa cele necesare recoltarii sangelui din pulpa degetului, se vor pregatii:
lame curate si uscate, din care una slefuita;
camera umeda;
ser anti - Rh cu titru ridicat de anticorpi anti - Rh;
eritrocite test Rh - pozitiv;
eritrocite test Rh - pozitiv.
Toate trebuie sa indeplineasca acelasi conditii ca si serul test pentru determinarea grupelor din sistemul OAB.
Tehnica
Pe o lama slefuita, se pun trei picaturi de ser anti - Rh. La picatura:
din dreapta, se adauga eritrocite - test Rx negativ;
din stanga, se amesteca cu eritrocite test Rx pozitiv;
se adauga apoi eritrocitele de cercetat la serul test din mijloc, se aseaza lama in camera umeda (improvizata intr-o cutie Petri) si se aseaza la termostat la 37sC. Citirea rezultatului se face dupa 1-2 ore, comparand picatura din mijloc, cu cele din dreapta (Rh pozitiv) si cea din stanga (Rh negativ). Prezenta aglutinarii arata ca persoana ale carei eritrocite se cerceteaza este Rh - pozitiva.
Tranfuzia indirecta
Inainte de administrarea sangelui trebuie controlat:
integritatea flaconului;
corespondenta datelor (daca sangele nu si-a pierdut valabilitatea);
aspectul macroscopic al sangelui din flacon;
daca sangele din flacon nu e infectat - cand prezinta plasma tulbure, apoasa, murdara si contine flacoane (pelicule sau chiaguri);
hemoliza - plasma are culoarea rosie direct proportionala cu gradul hemolizei;
coagularea sangelui - in acest caz se vad cheaguri de sange in flacon;
compatibilitatea de grup, intre sangele din flacon si sangele primitorului (se vor efectua probele prin metodele: Beth - Vincent si Simionin).
Daca sangele trebuie administrat rapid, se va incalzi la temperatura corpului, inainte de utilizare. In afara de sange integral se pot utiliza pentru transfuzie: masa (in anemii) eritrocitara concentrata sau suspendata, in: hemofilie - plasma, iar in sindroame hemoragipare - masa trombocitara.
Pentru transfuzia intravenoasa de sange se vor pregati urmatoarele:
a. trusa de sange, ambalata steril;
b. stativ prevazut cu bratarile si clemele pentru fixarea flaconului de sange;
c. Apoi:
alcool;
tinctura de iod;
vata;
comprese sterile;
romplast;
un gorou de cauciuc;
o musama;
tavita renala;
trei pense sterile;
o foarfeca;
o pensa hemostatica;
doua seringi - cu ace pentru injectii intramusculare si intravenoase;
medicamente necesare pentru eventuale accidente postransfuzionale (hemisuccinat de hidrocortizon);
Transfuzia de sange, se executa in salon, la patul bolnavului, pe nemancate. Se reverfica compatibilitatea sangelui transfuzat cu cel al donatorului. Se monteaza flaconul, se evacueaza aerul din aparat, se face apoi punctia venoasa, la plica cotului. In general, numai in caz de urgenta sangele e administrat, in jet continuu, in cazuri cronice se face picatura cu picatura (lent). Bolnavul va fi supravegheat, continuu, in timpul transfuziei. La terminare se vor retine intodeauna cate 10 ml sange, pentru verificari ulterioare, (daca s-ar instala accidente) post - transfuzionale tardive. Locul punctiei venoase se ingrijeste la fel, ca in cazul oricarei perfuzii.
Capitolul V
ADMINISTRAEA MEDICAMENTELOR
Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea medicamentelor. Medicamentele sunt substante utilizate cu scopul de:
a preveni bolile,
a ameliora bolile,
a vindeca bolile.
Introducerea medicamentelor in organism se face pe mai multe cai si anume:
A. Administrarea pe cale orala (preferata de majoritatea bolnavilor).
Calea bucala este calea naturala de administrare a medicamentelor. Per oral se pot introduce in organism fie:
a. medicamente lichide precum:
mixturi,
solutii,
infuzii,
decocturi,
tincturi,
extracte,
uleiuri,
emulsii.
Aceste medicamente se administreaza ca atare sau diluate cu:
apa,
ceai,
lapte,
apa minerala.
O lingurita corespunde la 5g apa, la 6,5 g sirop sau la 4,5g ulei, iar o lingura de supa corespunde la 1,5 g apa, la 20 g sirop sau la 12,5 g ulei. Infuziile, decocturile, emulsiile, precum si toate medicamentele lichide, care se sedimenteaza vor fi puternic agitate inainte de utilizare. Ceaiurile medicinale vor fi proaspat preparate caci altfel substantele active, se volatilizeaza. Cantitatea de drog este egala cu o lingurita la o ceasca de apa (= 50 g apa).
b. medicamente solide pot fi sub forma de:
Administrarea medicamentelor in stare solida este mai dificila, intrucat bolnavii inghit mai greu tabletele si prafurile decat lichidele. Numeroase medicamente sunt cuprinse in capsule opercutante a caror forma permite inghitirea mai usoara. La bolnavii inconstienti insa si la cei cu tulburari de deglutitie medicamentele se introduc odata cu alimentele, cu sonda Einhorn direct in stomac sau duoden.
Atat medicamentele lichide, cat si cele solide (numai o parte din ele), pot avea fie:
a. efect local:
1. favorizand cicatrizarea ulceratiilor precum:
bismutul,
nitratul de argint;
2. protejand mucoasa gastro - duodenala (magnezia usta si carbonatul de Ca);
3. excitand peristaltismul (purgativele);
4. inhiband peristaltismul (spasmoliticele);
5. modificand procesele digestive intestinale (fermentii);
6. dezinfectand tubul digestiv (chimioterapicele si antibioticele neresorbabile);
7. scazand procesele fermentative din tubul digestiv (carbunele animal si carbonatul de Ca).
b. efect general - acest tip de medicamente se resorb la nivelul mucoaselor digestive, patrund in sange si isi desfasoara actiunea fie asupra:
1. infectiei (antibioticele, cefalosporinele, chimioterapicele);
2. asupra SNC (sistemului nervos central - hipnoticele);
3. asupra aparatului cardio - vascular (tonicardiacele);
4. asupra aparatului respirator (expectorante, bronhodilatatoare).
B.Administrarea medicamentelor pe cale parentala
Principala cale de administrare a substantelor lichide in organism, prin intermediul unor ace (ocolind tubul digestiv - sunt injectiile care traverseaza tesuturile). Injectiile recomandate se pot efectua:
8. intradermic (in grosimea pielii),
9. subcutanat (sub piele),
10. intramuscular (in tesutul muscular),
11. intravenoase (in vena),
12. intrarterial (in artera),
13. intracardiac (in inima),
14. intrarahidian (spatiul arahnoidian),
15. intraarticular.
C. Pregatirea instrumentelor si materialelor pentru efectuarea injectiilor.
Materiale necesare
1. seringi de unica folosinta;
2. pensa anatomica;
3. alcool,
4. tinctura de iod,
5. tampoane sterile de tifon sau vata,
6. pile de metal pentru deschiderea fiolelor,
7. un garou de cauciuc,
8. o bucata de manson (30 x 50 cm),
9. tavita renala,
10. fiolele sau flacoanele de injectat.
De retinut
Fiolele sau flacoanele neetichetate sau de pe care s-a sters inscriptia vor fi aruncate (injectarea lor va fi categoric interzisa).
Insulina, antibioticele, unele vaccinuri si unele preparate de hormoni corticoizi se gasesc in flacoane inchise cu dopuri de cauciuc, fixate cu o armatura metalica. O serie de substante injectabile insa precum:
a. solutia Ringer,
b. serul glucozat,
pot fi preparate si la farmacia spitalului, care se trimit in sectie in borcane, care trebuie sa fie inchise cu dopuri de cauciuc. Ele trebuie sa fie etichetate, sa arate:
compozitia exacta a solutiei,
data prepararii,
mentiunea "sterilizat" (deci utilizatorul pentru injectii),
data expirarii solutiilor, care nu trebuie depasita.
Reguli generale de pregatire si administrare a injectiilor
a.Verificarea instrumentelor inainte de administrarea injectiilor, sa nu fie acul infundat.
b. Se folosesc numai seringile de unica folosinta.
c. Verificarea solutiilor de injectat (injectiile) vor fi administrate numai daca fiolele sunt etichetate cu: denumirea si dozajul corespunzator.
d. Incarcarea seringilor - gatul fiolei, va fi golit prin lovituri de deget in corpul fiolei, apoi se dezinfecteaza gatul fiolei cu alcool si apoi se taie cu ajutorul pilei de metal. Daca in fiola cad cioburi - continutul nu se mai intrebuinteaza.
e. Flacoanele inchise cu dopuri de cauciuc se dezinfecteaza cu alcool si apoi se patrunde cu acul (care nu va fi folosit la introducerea solutiei, ci va fi schimbat).
f. Dezinfectarea locului unde se va practica injectia pe care e necesar, pentru indepartarea microbilor pe care varful acului poate sa-i antreneze in profunzimea tesuturilor dand nastere la infectii si se face fie cu:
alcool,
benzina iodata,
tinctura de iod.
Substantele injectabile sunt livrate in: fiole, flacoane si borcane, continutul lor fiind steril, in stare lichida sau sub forma de pulbere (in ultimul caz fiola este insotita de solvent, iar dizolvarea se va face inaintea injectarii), deoarece sub forma lichida, un timp mai indelungat substanta isi pierde propietatile terapeutice. Inainte de deschidere a oricarei fiole, flacon sau borcan, cel care urmeaza sa injecteze continutul, are obligatia sa citeasca denumirea, concentratia, calea pe care se administreaza si daca mai are sau nu valabilitate. In ultimul timp, flacoanele si borcanele cu substante preparate in farmaciile spitalelor, au fost inlocuite cu pungi de material plastic, ce contin acelasi substante preparate de catre industria de medicamente.
Caile de administrare
a. Sarurile metalelor grele (iod, calciu, aur) se introduc intramuscular.
b. Substantele uleioase se injecteaza numai intramuscular si in profunzimea tesutului.
c. Solutiile izotonice se pot injecta pe orice cale.
d. Solutiile hipertone se injecteaza in circulatia sanguina (intravenos) deoarece paravenos produc necroza tesuturilor.
e. Cantitatile mari de substanta ce trebuie administrate (perfuzii cu solutii, sange, derivate de sange) se introduc numai intravenos.
In unele situatii, injectarea unor substante (seruri, antibiotice) pot produce reactii de hipersensibilizare din partea bolnavului. De aceea cadrul sanitar, care administreaza substantele respective, are obligatia legala, fie de a cunoaste sensibilitatea bolnavului la ceste substante sau de a testa aceasta sensibilitate, inainte de a le administra.
Tehnica injectiilor
Executarea unei injectii presupune mai multe oparatiuni:
a. Pregatirea seringii - care necesita doua manevre:
montarea seringii respectand cu rigurozitate regulile de asepsie si antisespsie;
incarcarea seringii respectand aceleasi reguli. Incircarea seringii din flacoane se face cu un ac mai gros, prin inteparea dopului de cauciuc, al flaconului, dupa dezinfectarea cu alcool.
b.Pregatirea regiunii unde se executa injectia, necesita dezinfectia ei (care nu trebuie sa prezinte leziuni sau infectii: dermita, foliculita). Daca tegumentul este murdar se va spala cu apa si sapun. In timpul oricarei injectii bolnavul trebuie sa fie in clinostatism.
1. Injectia intradermica se face in scop diagnostic - intradermoreactia la tuberculina pentru t.b.c., cu antigen hidatic (reactia Casoni), pentru chistul hidatic pulmonar sau hepatic. Citirea reactiei se face la 30 minute si 72 ore, in functie de antigenul introdus. Zona de electie pentru injectiile i.d. este fata anterioara a antebratului, folosind seringa de 1 ml, cu ace subtiri si mici, cu bizoul scurt.
2. Injectia subcutanata (s.c.) se face numai in scop terapeutic si consta in introducerea substantei in hipoderm. In principiu se poate executa pe toata suprafata corpului Se folosesc seringi cu ace mai lungi si cu bizoul lung.
3. Injectia intramusculara se face in scop terapeutic, in zona fesiera, in patratul supero - extern, acul fiind lung de 6 - 8 cm.
4. Injectia intravenoasa se face in scop diagnostic sau terapeutic (vezi punctia venoasa). Se scoate aerul din seringi pentru a preveni embolia gazoasa.
C. Administrarea medicamentelor pe cale rectala si vaginala
A. Calea rectala se utilizeaza daca bolnavul prezinta:
1. Intoleranta digestiva (medicamentul are afectiune iritanta asupra mucoasei gastrice: aspirina si antinflamatoriile nesteroidiene - indometacina) in caz de ulcer gastric sau duodenal.
2. Daca bolnavul prezinta tulburari de deglutitie (dupa accidente vasculare cerebrale).
3. Daca bolnavul refuza inghitirea medicamentelor.
4. Cand exita staza portala (in caz de ciroza hepatica, insuficienta cardiaca congestiva, pericardita) care impiedica resorbtia medicamentelor (ramanand ineficace). Pe cale rectala medicamente, pot fi administrate fie sub forma de:
Supozitoare - sunt forme medicamentoase, in care substanta activa e cuprinsa intr-o masa (unt de cacao) care se topeste la temperatura corpului. Au o forma conica. Se pot utiliza in scopuri terapeutice:
local - drept purgativ (supozitoarele cu glicerina sau stearina),
cu actiune generala - supozitoarele cu: morfina, digitala sau antibiotice. Aceste supozitoare pot fi administrate atat pe cale rectala, cat si vaginala.
D. Aplicatii topice ale medicamentelor
Pe suprafata tegumentelor medicamentele se aplica sub forma de:
1. pudre,
2. comprese,
3. bandijonari,
4. unguente,
5. paste,
6. sprayuri,
7. mixturi agitante,
8. produse presurizate,
9. sapunuri terapeutice,
10. stilete caustice,
11. emplastre,
12. bai medicamentoase.
a. Pudrajul este presararea unui medicament sub forma de praf pe suprafata pielii (de origine minerala sau vegetala), cum ar fi: talc, oxid de zinc, kaolin, faina de orez, in care se pot ingloba diferite substante active (chimioterapice sau antibiotice).
b. Comprese medicamentoase fie:
reci - utilizand fie apa, fie diferite solutii medicamentoase, precum: solutia Burov, acetatul de aluminiu, apa de Pb, ceai de rivanol;
comprese calde (prijnite).
c. Badijonarile - reprezinta o forma locala, de aplicare a unor medicamente lichide pe suprafata corpului. Badijonarile se executa, cu ajutorul unor tampoane de vata, montata pe betisoare sau pense lungi hemostatice inmuiate in substanta medicamentoasa lichida. Tamponul nu se scufunda niciodata in borcanul cu medicamente ci solutia se toarna peste tampon. Cea mai folosita substanta pentru bandjonare este tinctura de iod, care se utilizeaza pentru:
d. Unguentele au la baza o substanta grasa. Trebuiesc tinute la rece, unde isi pastreaza consistenta. Se aplica intinzandu-le pe piele, intr-un strat subtire, cu ajutorul unei spatule.
e. Mixturile agitante, sunt formate dintr-un amestec de substante lichide si solide (pudre) nemiscibile. Inainte de utilizare, mixturile vor fi bine agitate si apoi intinse pe suprafata pielii, unde sunt lasate, apoi sa se usuce. Ele linistesc foarte bine pielea: iritata, purginoasa sau inflamata (prin vehicularea medicamentelor, pe suprafata ei).
f. Sprayurile sunt forme medicamentoase lichide care se pulverizeaza pe suprafata:
1. tegumentelor,
2. a ulceratiilor,
3. a escarelor de decubit cu ajutorul unei pompe de mana.
g. Produsele presurizate cuprind medicamente sub forma de spuma, care se intind pe suprafata tegumentelor, permitand aplicarea substantelor active intr-o concentratie mare.
h. Sapunurile terapeutice contin diferite substante medicamentoase (gudron, sulf, ihtiol) inglobate intr-un sapun neutru, care se intinde pe suprafata pielii, fiind lasat pe loc sa se usuce si indepartat, numai dupa cateva ore, eventual in ziua urmatoare. Indepartarea sapunului se va face printr-o baie simpla, cu apa calduta.
i. Creionarea cu stilete caustice se practica cu bastonase solide, formate din substante caustice, cuprinse in tuburi aparatoare, cu care se ating suprafetele exulcerate, cu tesut granulos, in scopul distrugerii formatiunilor patologice sau pentru favorizarea epitelizarii. Cele mai folosite creioane sunt cele cu nitrat de argint.
j. Aplicarea emplastrelor medicamentoase - sunt formate dintr-o substanta vascoasa aderenta, neiritanta care in unele cazuri este lipita pe o bucata de panza. Inainte de aplicarea lor, pielea va fi spalata cu apa si sapun, apoi se degreseaza cu benzina. Aplicate pe pielea nepregatita, ele nu adera la piele.
k. Baile medicale sunt procedee hidroterapeutice combinate cu aplicatii externe de medicamente. Pot fi:
1. bai complete;
2. bai partiale.
Dupa natura substantelor medicamentoase pe care le contin ele se impart in:
a. bai dezinfectante, care se folosesc in caz de infectii cutanate, cu germeni piogeni sau ciuperci. Pentru pregatirea lor se utilizeaza numeroase substante dezinfectante precum:
hipermanganatul de potasiu;
bromocetul;
sapunul verde de potasiu.
b. bai medicinale cu substante chimice organice, ce se efectueaza la temperatura corpului de 37sC pe durata a 10 - 20 minute. Se impart in:
bai cu sare;
bai cu: sulf, iod, sublimat de potasiu, permanganat de potaiu;
bai feriginoase;
bai cu carbonat de calciu.
c. bai medicinale cu droguri - se prepara cu plante medicinale si substante organice inrudite. Au actiune calmanta si sedativa, iar unele dintre ele, actioneaza (prin uleiurile eterice pe care contin) asupra terminatiilor din piele precum:
baile aromatice;
baile cu flori de fan;
baile cu extract de brad;
baile cu tarate de grau
baile cu amidon.
d. bai gazoase - se fac cu apa, continand pina la saturatie substante gazoase. Ele se impart in:
bai carbogazoase;
bai sulfuroase,
bai rodonice - radioactive (cu emanatie de radiu - se aplica numai in institutii specializate).
e. bai cu bule de aer - se realizeaza cu ajutorul unui generator de bule metalic, care se aseaza sub gratar de lenm, pe fundul cazii si se racordeaza la un compresor electric. Durata baii 5 - 20 minute.
f. baile cu spuma - se prepara cu ajutorul aparaturii baii, cu bule de aer, la care se adauga o substanta cleioasa, care are rolul de a stabiliza, bulele sub forma de spuma.
E. Aplicarea medicamentelor pe suprafata mucoaselor
Aceste medicamente se aplica dupa tehnici diferite in functie de mucoasa pe care trebuie sa fie aplicata (tratata) astfel:
a. Instilatiile pe mucoasa conjuctivala, se fac cu ajutorul unei pipete, numai cu solutii izotonice. Bolnavul sta culcat (de dorit) sau pe un scaun cu capul aplecat pe spate. Se deschide fanta palpebrala si se picura 1 - 3 picaturi in ambii ochi, succesiv, avand grija ca lichidul instilat, sa cada pe sclerotica si nu pe cornee.
b. Aplicarea pomezilor pe mucoasa conjunctivala, se efectueaza cu ajutorul unei baghete de sticla rotunjita. Bolnavul sta in pozitia sezanda, cu capul aplecat pe spate. Unguentele se introduc in sacii conjuctivali. Ochiul sub influenta corpului strain, se inchide imediat in mod reflex. Miscarile ulterioare ale pleoapelor, asigura intinderea uniforma a alifiei.
c. Aplicarea pulberilor pe mucoasa conjunctivala. Pulberile se introduc in sacul conjuctival cu ajutorul unor baghete de sticla. Inchiderea ochilor si miscarile ulterioare ale pleoapelor, asigura intinderea pulberii pe toata suprafata sacilor conjuctivali.
d. Instilatia nazala. Se efectueaza cu o pipeta identica, cu cea cu care se fac instilatiile in sacul conjuctival, sau direct cu sticla picuratoare care contine medicamentul. Se introduce varful pipetei in vestibilul fosei nazale, fara sa se atinga de pereti ei si se lasa in nara, numarul de picaturi prescrise. Nu se admite ca medicamentul lichid sa fie aspirat, caci poate patrunde in laringe, producand accese de tuse si spasme laringiene.
e. Aplicarea alifiilor in nas. Alifia se introduce in vestibulul foselor nazale cu ajutorul unor tampoane de vata montata pe betisoare subtiri sau stilete de metal, care se depune pe suprafata interna a vestibilului nazal, de o parte si de alta.
f. Instilatia in conductul auditiv extern. Se poate face cu acelasi instrumente ca si instalatia nazala. Trebuie tinut minte ca urechea are un rol important in mentiunea echilibrului si de aceeia va face intodeauna cu lichidele caldute, pentru a nu provoca bolnavului ameteli (incalzire care se va face la baia de apa).
g. Introducerea alifiilor in ureche. Se efectueaza cu ajutorul unui tampon de vata, infasurat pe un stilet de metal sau pe un betisor. Tamponul se infunda in alifie si apoi se introduce cu precautie in conductul auditiv extern, depunand alifia pe portiunea bolnava a conductului sau pe toata suprafata.
h. Badijonarea mucoasei bucale si buco - faringiene. Se face cu tampon de vata sterila montate pe un stilet de metal sau betisor de lemn. Mucoasa cavitatii bucale se badijoneaza partial sau total. Bolnavul se aseaza in pozitie sezanda cu capul aplecat pe spate solicitat sa-si deschida larg gura. Se inmoaie tamponul steril in substanta medicamentoasa, se descopera portiunea de mucoasa afectata cu ajutorul spatul, tinute in mana stanga si cu mana drepta se atinge sau se pensuleaza, regiunea interesata. Pentru badjonarea orofaringelui, se apuca limba cu un tifon sau cu ajutorul unei pense linguale sterile, ce se va tine in mana stanga, iar cu mana dreapta se pensuleaza:
pilierii,
peretele posterior al faringelui,
amigdalele.
i. Badijonarea meatului foselor nazale, se face dupa aceiasi tehnica, ridicand cu policele mainii stangi, varful nesului in sus, pentru a avea mai multa vizibilitate.
j. Gargara. Se face cu solutii medicamentoase sau fierturi de droguri la temperatura corpului. Gargara se executa in doua faze:
F. Aplicarea medicamentelor vaginal. Se face prin:
Tampoane sterile, cand se introduc in vagin medicamente sub forma de solutii sau alifii. Tamponul se imbina cu medicamentul ales si apoi se introduce in vagin, indepartand peretele acestuia cu valvele vaginale.
Globulele vaginale sunt forme medicamentoase solide, care introduse in vagin, se lichefiaza sub influenta caldurii corporale, eliberand medicamentul activ din compozitia lor. Introducerea se face cu manusi de cauciuc, bolnava fiind asezata in pozitie ginecologica. Pentru tratament la domiciliu, bolnavele vor fi instruite pentru a-si introduce singure globulele vaginale.
Modern se utilizeaza in aplicare intravaginala, produse presurizate care permit, introducerea medicamentului in cantitati masive sub forma de spuma, care asigura patrunderea lor, in pliurile si cavitatile superioare ale aparatului genital.
