Particularitatile sub–universului logicii juridice

Particularitatile sub universului logicii juridice

1. Ideea de “juridic” conoteaza lege, norma, regula, instructiune s.a.m.d. Ideea de “logica” conoteaza aceleasi elemente, cu dubla precizare ca, pe de o parte, in primul caz avem de-a face cu un proces istoric de autoreglare a societatii omenesti, in al doilea caz cu un proces relativ anistoric de autoreglare a ratiunii in demersurile ei; pe de alta parte, si in primul si in al doilea caz se remarca cel putin doua niveluri: cel teoretico-descriptiv si cel prescriptiv-normativ In logica este binecunoscuta dihotomia, sau, mai bine zis, tandemul organon-canon. Se poate face aici o fructuoasa analogie cu ceea ce se discuta in filosofia stiintei si epistemologie cu privire la raportul descriptiv-prescriptiv. Analizand supralicitarea opozitiei dintre orientarea prescriptivista si cea descriptivista de catre K..R. Popper, in teoria cunoasterii stiintifice Mircea Flonta, intr-o discutie cu Adrian Miroiu [ILIESCU, A. – P., coord., 1998 ], face o serie de observatii interesante. Daca, in loc de cunoastere stiintifica, vom “citi” cunoastere juridica, atunci cred ca voi fi mai bine inteles. Distinctia dintre orientarea prescriptivista si cea descriptivista in viziunea popperiana) este “distinctia dintre teorii care isi propun sa schiteze un model ideal al cunoasterii stiintifice, sa formuleze pe baza acestui model criterii ale excelentei stiintifice, si teorii al caror nucleu il constituie generalizari descriptive desprinse prin studiul istoric al stiintei si al practicii stiintifice actuale” [ibidem, p.194]. Exista doua sensuri sensibil diferite ale sintagmei model ideal al cunoasterii “rezultatul activitatii de idealizare, purificare si simplificare pe care o realizeaza teoreticianul” [ibidem], respectiv, modelul in sensul ca telul suprem al cunoasterii stiintifice va fi stabilit printr o decizie libera a filosofului” [ibidem]. In acest context, se poate vorbi de o opozitie prescriptivism-descriptivism intr-o “varianta slaba”, pentru primul caz, si de o opozitie prescriptivism-descriptivism intr-o “varianta mai tare “ [ibidem], pentru al doilea caz. Analogia de care am pomenit la inceputul prezentului paragraf este, acum, mult mai evidenta, i.e. de o opozitie in varianta mai tare este vorba in cazul logicii in genere); de o opozitie in varianta slaba este vorba in cazul logicii juridice. Pentru domeniul juridic trebuie deci sa plecam de la adevarul axiomatic ca “Un om rational isi va insusi anumite norme, fie ele norme morale, norme tehnice sau norme ale cercetarii stiintifice, daca si numai atunci cand: (1) se va putea arata ca aceste norme sunt subordonate infaptuirii unui scop pe care el il va recunoaste drept legitim si dezirabil; (2) se va putea arata ca ele stabilesc caile cele mai potrivite si eficiente de actiune pentru realizarea acestui scop [ ibidem, p.203 ].

2. Nu se poate vorbi de un istoric efectiv al logicii juridice, dar preocupari in acest sens au existat incepand cu antichitatea. P. Bieltz si D. Gheorghiu fac o succinta sistematizare a acestei evolutii sa o numim “preistorie”.

2.1. La Aristotel

(i) descoperirea si inlaturarea sau respingerea erorilor de argumentare

(ii) un inceput de studiu logic al intrebarilor.

2.2. Incepand cu secolul XVI studiul logic al unor activitati juridice fundamentale

(i) cercetarea regulilor implicate in interpretarea normelor de drept in instanta

(ii) analiza argumentelor legale.

2.3. Incepand mai ales cu secolul XVIII – “secolul Luminilor”:

(i) inventarierea si descrierea criteriilor si exigentelor logice in evaluarea probelor sau dovezilor aduse in instanta

(ii) analiza metodelor si strategiilor logice utilizate de instantele judecatoresti

(iii) fundamentarea logica a hotararilor si sanctiunilor date de instantele de judecata, in sensul justificarii lor rationale;

(iv) critica dreptului, a institutiilor juridice implicit a celor politice) din perspectiva cerintelor logicii si moralei [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 9 ].

3. Ceea ce a condus la concluzia cu privire la caracterul indispensabil al educatiei logice pentru formarea juristilor s-a conturat clar inca in prima jumatate a secolului XX. Ideea ca “in eleborarea si aplicarea dreptului nu se poate face totala abstractie de conditiile logice de rationalitate [ibidem, p. 10 ] a venit cu precadere din partea logicienilor, mai ales a celor care s au dedicat unor astfel de probleme specifice

(i) analiza limbajului juristilor

(ii) analiza tipurilor si structurilor normelor cat si a raporturilor dintre ele

(iii) analiza si descoperirea structurii imperativelor cat si a raporturilor iperativ-norma juridica

(iv) investigarea aprofundata a argumentarii juridice

(v) studiul logic al lacunelor si antinomiilor, al vaguitatii si ambiguitatii in discursul juridic

(vi) descoperirea principalelor cauze ale erorilor neformale in argumentarea juridica; s.a.m.d. [ibidem, p.10 ].

4. Plecand de la criteriul reductibilitatii sau nereductibilitatii logicii juridice la o teorie si practica a argumentarii, nu mai putin de la impactul profund pe care l au avut doua mari personalitati am in vedere pe Ch. Perelman si G. Kalinowski, pentru lumea de expresie franceza), se pot contura doua mari directii in conceperea statutului si rolului logicii juridice. Rezulta evident si simplu ca: (a) logica juridica este oarecum reductibila la teoria argumentarii, fiind, de fapt, o “noua retorica si (b) logica juridica nu se rezuma doar la o teorie a argumentarii . Numesc prima varianta Modelul Perelman iar cea de-a doua varianta, Modelul Kalinowski.

4.1. Modelul Perelman [ PERELMAN, Ch., 1963; 1970; 1976].

4.1.1. Pentru a conchide ca logica juridica ar trebui sa fie o noua retorica se asuma urmatoarele doua premise: (a) logica juridica este direct si prioritar legata de teoria argumentarii; (b) logica juridica nu se foloseste de mijloacele si strategiile proprii logicii formale - i.e. limbajul formalizat, calculul logic, etc., - ci de instrumente neformale mai apropiate sau chiar specifice retoricii.

4.1.2. Toata stima pentru conceptia prestigiosului logician belgian cat si pentru rationalitatea efectiva a argumentarii domniei sale. Exista insa nevoia logica de a disocia intre teoria argumentarii si logica argumentarii (aflate in raport mereologic, i.e. de la intreg la parte Apoi, nevoia de a delimita in sensul relatiei gen-specie - teoria argumentarii (sau teoria generala a argumentarii) de teoria argumentarii juridice, respectiv, logica argumentarii de logica argumentarii juridice. In fine, exista nevoia de a preciza ca intre teoria argumentarii si logica argumentarii relatia este mai complexa: pe de o parte, exista o structura logica a oricarei argumentari ce nu epuizeaza sfera argumentarii in genere pe de alta parte, logica argumentarii se coreleaza specific si cu teoria demonstratiei, unde ultima nu este apanajul domeniului juridic decat in situatii, sa le spun, “extrem de tari”, deci relativ rare. Se constituie astfel un fel de “triunghi topologic” logica-argumentare-demonstratie extrem de complex. Dar problemele argumentarii juridice vor fi tratate intr-un capitol special. Imi voi intari suplimentar pozitia facand apel la cunoscutul tratat de Logica juridica” al lui P. Bieltz si D. Gheorghiu. Teoria argumentarii in domeniul legal este un sector de baza al logicii juridice, dar numai un sector. Autorii mentionati arata pe buna dreptate ca

(i) “este de la sine inteles ca argumentelor produse in dezbaterile judiciare, ca si celor din dezbaterile publice, le este caracteristic un aspect retoric, care tine de valorificarea functiilor limbajului si a multor altor potente ale acestuia (utilizarea de metafore sau exemple, a unor semne neverbale, prin topica frazei, etc.) si prin care se urmareste impresionarea cuiva” (s.a.) [ BIETLZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 14 ]; Retoricul poate fi rupt de logic doar teoretic; partic nu.

(ii) majoritatea argumentelor din domeniul juridic au si necontestabile componente psihologice care tintesc convingerea: e.g. valorificarea unor trasaturi de personalitate ale interlocutorilor, implicit “virtuti” si slabiciuni”, alegerea unor anumite exemple sau probe, un anumit raport ingenios intre explicit si tacit, apelul la sugestionabilitate, etc.;

(iii) exista – natural, necesarmente – un continut juridic al argumentelor e.g. modul de raportare la lege, specificul cauzei, urmarirea inculparii sau disculparii cuiva, definirea juridica a faptei care sa permita o anumita incadrare juridica a acesteia, etc.

(iv) exista, in fine, o structura logica propriu zisa a argumentului, fara de care argumentul nu ar fi argument fara de care oricare din celelalte trei aspecte, care sunt specifice cu precadere argumentelor judiciare si celor din dezbaterile publice, este lipsit de sens, deoarece chiar finalitatea oricarui argument depinde pana la urma de calitatile acestei structuri logice” [ ibidem, p. 14-15 ].

4.2. Modelul Kalinowski [ KALINOWSKI, G., 1966; 1971; 1972 ].

4.2.1. Logica juridica reprezinta “Studiul gandirii juridice discursive in toata intinderea acesteia, adica in toate operatiile ei intelectuale pe care le presupune elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului” [ KALINOWSKI, G., 1966, t. XI, p. 9 ]. Nereductibilitatea logicii juridice la o teorie a argumentarii, fie aceasta si o teorie a argumentarii juridice e sustinuta prin urmatoarele observatii : dincolo de structura formala si formalizabila a unui rationament sau a unei inferente in genere, atunci cand respectiva structura “se incarneaza intr-o exprimare concreta intr-un limbaj natural sau specializat), intr-un context tematic concret, de catre un agent uman concret, s.a.m.d., trebuie sa tinem seama de co prezenta a cel putin trei elemente constitutive, carora le corespund trei rationalitati ce pot fi “canonizate” prin trei tipuri de reguli sau norme. Acestea sunt

(i) reguli logice, care vizeaza obtinerea certitudinii, prin validitate si adevar;

(ii) reguli extralogice, ce tin domeniul practic de manifestare a discursului, i.e. reguli morale, religioase, politice, juridice, etc.;

(iii) reguli paralogice, parvenind din zona unei anumite dimensiuni pragmatice a limbajului, i.e. topice, retorice, etc. .

4.2.2. Pentru G. Kalinowski, logica juridica “pune formalul in paranteze si astfel nu mai este logica” [ MIHAI, Gh., 1982, p. 24 ]. Desigur, autorul are in vedere logica in sensul ei pur formal – generic, nu logica aplicata. Tot Kalinowski pledeaza pentru o legatura directa intre logica juridica si logica deontica (i.e., la modul cel mai general, logica normelor)

4.2.2.l. Logica deontica - “logica aplicata la studiul normelor” [ ENESCU, Gh., 1985, p. 197 ], fondata, riguros si sistematic de catre G. H. Von Wright - a impulsionat aparitia abordarilor sistematice de logica juridica, poate fi considerata intemeiere a unor capitole tematice importante ale logii juridice, dar nu este logica juridica.

4.2.2.2. Bieltz & Gheorghiu fac expres aceasta mentionare: “logica juridica valorifica in mod specific multiple rezultate din logica deontica, fara a fi o simpla extindere a logicii deontice in domeniul dreptului. De altfel, logica juridica valorifica, deopotriva, in mod adecvat particularitatilor dreptului si rezultatele altor discipline logice, ca de pilda, logica limbajului, logica intrebarilor ( erotetica), logica comenzilor (imperativelor), logica actiunii ea insasi strans legata de logica deontica , logica deciziei, etc., la care se adauga analiza logica a argumentelor si a erorilor de argumantare” [BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 16]. Deonticul si juridicul interactioneaza dar nu se suprapun.

5. O prima sistematizare recapitulativa rezulta din considerentele – de dictionar ale logicianului roman Gh. Enescu

(i) Exista doua sensuri ale termenului (implicit, conceptului) de logica juridica: unul in sens restrans si unul in sens larg

(ii) Daca sensul general vizeaza logica juridica ca fiind o logica a normelor de drept (i.e. o particularizare a logicii deontice , sensul general are in vedere mai multe note demne de retinut: logica juridica este deci “logica normelor juridice si analiza logica a argumentarii din domeniul juridic in speta <<logica cercetarii judiciare>>). Analiza logica cuprinde: (a) cercetarea specificului logic al termenilor (respectiv conceptelor) juridice (de ex. termeni vagi, constructivi), (b) analiza rationamentului deductiv si inductiv in cercetarea infractiunilor si in genere a problemelor juridice, in speta problema consistentei sau inconsistentei marturiilor, problema mecanismului logic al interogatoriului, s.a. Se intelege ca fiind vorba de o aplicatie a logicii nu se poate pune problema unei logici juridice independenta de logica formala pura, cel mult se adauga postulate specifice domeniului” (s.n.) [ ENESCU, Gh., 1985, p. 202-203 ];

(iii) Autorul roman accentueaza importanta urmatoarelor doua postulate

(a)   nullum crimen sine lege (i.e. nu exista infractiune fara lege), respectiv,

(b)   nulla poena sine lege (i.e. nu exista pedeapsa fara lege

(iv) In fine, ceea ce mi se pare deosebit de important este cerinta aproape imperativa: logica poate si trebuie sa intervina in drept mai ales cu privire la adoptarea unui cod de norme rationale eficient, consistent si coerent [ibidem].

6. O a doua sistematizare recapitulativa rezulta din considerentele lui Gh. Mihai, autor format la reputata scoala ieseana de logica [ MIHAI, Gh., 1971; 1982; MIHAI, Gh., PAPAGHIUC, St.,         1985

6.1. Valorificand conceptia deosebit de originala a lui Petre Botezatu - care a reusit elaborarea unui “sistem periodic al formelor stiintifice ale logicii” [ BOTEZATU, P., 1973; 1983 ], plecand de la structura combinatorie rezultata din “produsul cartezian” al domeniilor logicii (i.e. gandirea, limbajul, actiunea si realitatea) cu nivelurile fiintarii materiei extralogice (i.e. subiectul, obiectul, forma, operatia, structura , - Gh. Mihai propune urmatoarea schema organizationala a logicii juridice

6.1.1. Semiotica juridica ce cuprinde

(a)   sintaxa logica a limbajului juridic care vizeaza

(i)      descrierea semnelor si a expresiilor limbajului juridic;

(ii)     cercetarea regulilor de formare a acestor expresii din semne mai simple si analiza relatiilor dintre ele

(iii)           regulile de transformare a expresiilor.

(b)   semantica juridica – studiul relatiilor semnelor cu obiectul juridic desemnat de catre acestea.

(c)   pragmatica juridica care cuprinde

(i)      cercetarea limbajului juridic sub aspectul producatorilor lui;

(ii)     influenta limbajului juridic asupra comportamentului uman.

6.1.2. Logica juridica deontica ce cuprinde:

(a)   limbajul normelor ( posibilitatea unei axiomatici) si

(b)   calculul deontic al predicatelor, al claselor, s.a.m.d.

6.1.3. Logica juridica nenormativa, ocupandu-se mai ales de :

(a)   teoriile definitiei

(b)   teoriile argumentarii

(c)   teoriile sistematizarii

(d)   metodologia juridica [ MIHAI, Gh., 1982, p. 25 ].

6.2. Prin aceste considerente de mai sus, trebuie sa constat ca autorul mentionat clarifica – cel putin – o serie de raporturi in “triunghiul” logica juridica – logica formala - logica deontica

(i)      Logica juridica se diferentiaza de logica formala prin aceea ca analizeaza formele gandirii subiectului care gandeste in si prin actiunea sa generica si particulara, tine seama de mecanismul practic al constructiei si al aplicarii normelor juridice” [ MIHAI, Gh., PAPAGHIUC, St., 1985, p. 193

(ii)     Logica juridica se distinge de logica deontica aceasta cercetand structura formal deontica a normelor in general, lasa la o parte nu numai rationamentele nonnormative, ci si celelalte procese intelectuale - justificari, convingeri, motivari, hotarari [ ibidem ].

7. O serie de concluzii de principiu se impun

7.1. Intrucat obiectivul logicii il constituie conditiile de validitate de indeplinit in ordonarea reciproca a continuturilor de gandire” [ MIHAI, Gh., 1982, p. 58 ] si gandirea juridica “este juridica raportata la cel ce gandeste actiunea juridica, la cel ce manuieste concepte, categorii juridice, nu numai in aplicarea dreptului, ci si in cunoasterea si elaborarea lui” [ ibidem, p.27 ], rezulta ca obiectivul logicii juridice este gandirea juridica, mai precis, validitatea juridica.

7.2. Alaturi de validitate i.e. corectitudinea logica in sens fundamental, generic, exista, prin urmare, si o validitate in sens special, i.e. validitatea juridica, in cazul dreptului [ KELSEN, H., 1965 ]. In acest context, problemele ce se pun se desfasoara pe

doua axe principale: (a) acceptiunile speciale ale acestei validitati speciale care este validitatea juridica; (b) nivelele de validitate ale normelor juridice.

7.2.1. In cel mai cuprinzator tratat de Logica juridica aparut la noi in ultimul deceniu [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, Vol. I ], sunt mentionate cinci acceptiuni ale validitatii juridice:

(i) O lege sau o reglementare legala este valida prin faptul ca este in vigoare, nu a fost abrogata

(ii) O lege sau o reglementare juridica este valida - in raport cu un anumit caz sau o anumita situatie – daca si numai daca:

(a)   se aplica in acel caz (acea situatie sau cauza/speta

(b)   este relevanta pentru a evalua si, eventual, a gasi o solutie la respectivul caz/speta

(iii) O reglementare (act juridic) produsa de o anumita institutie juridica este valida daca acea institutie are competenta producerii ei; invers, va fi nevalida daca producerea ei nu decurge din competentele acelei institutii

(iv) O anumita decizie este valida daca exista o baza legala, i.e. in sensul (i), pentru a lua acea decizie; respectiva decizie va fi nevalida daca nu exista a asemenea baza legala. (“Orice decizie sau actiune care care isi afla un temei suficient in sensul cerintelor Principiului ratiunii suficiente intr-o reglementare valida este ea insasi juridic valida [ ibidem, p. 43 ]);

(v) Doua legi sau reglementari juridice sunt reciproc valide in raport cu o anumita speta daca acestea nu implica sau genereaza comportamente ce se exclud reciproc; ele vor fi reciproc nevalide in caz contrar. In acest sens se poate discuta despre constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea unor articole de lege, legi in intregul lor, s.a.m.d., daca si numai daca constitutionalitate = validitate juridica, respectiv, neconstitutionalitate = nevaliditate juridica Daca cele doua legi reglementari, etc. nu indeamna la comportamente ce se exclud reciproc, atunci ele si comportamentele generate) nu sunt reciproc logic inconsistente [ ibidem, p. 43 - 44 ].

7.2.2. Exista anumite relatii ierarhice intr un sistem de norme juridice

(i) o norma inferioara” (lex inferiori) trebuie sa satisfaca anumite conditii impuse de norma superioara” (lex superiori), care, la randul sau satisface conditiile unei norme de nivel mai inalt, s.a.m.d., pana la nivelul normelor constitutionale in cazul unui stat de drept);

(i) normele de ultim nivel sunt conditionate numai de cerinta organizarii unitare si consistente a sistemului respectiv de norme juridice, evident, daca privim lucrurile exclusiv din perspectiva logico-juridica. (E.g.: in Romania exista cel putin trei nivele de validitate; de “sus” in “jos”: 1. Constitutia Romaniei, 2. legile organice, 3. legile ordinare) [ ibidem, p.44 ].

8. “Numerosi psihologi cred ca daca ne referim frecvent la euristici, acest lucru se intampla pentru ca cercetarea validitatii concluziilor si judecatilor nu e intotdeauna intaia noastra preocupare. Care sunt atunci aceste alte preocupari care fac ca cercetarea validitatii sa treaca pe planul secund Prima consta in a ne economisi eforturile si timpul, a doua - in a cauta sprijinul si recunostinta celorlalti” [ DROZDA-SENKOWSKA, E., coord., 1998, p. 17 ]. Putem, asadar, vorbi de omul rationalizat, omul de stiinta naiv, avarul cognitiv si tacticianul motivat [ ibidem, pp. 20-23 ]. Unde isi gaseste aici locul logicianul juridic ?

APLICATII

◄ Formulati trei argumente simple din domeniul juridic care tintesc convingerea pe baze psihologice, plecand de la urmatorul text: “Sa nu iei, nici sa dai cu imprumut

Caci, dand, ades pierzi bani si-amici

Cand iei, dai frau risipei

[ W. Shakespeare, Hamlet, I, 3 ]

◄ Fie urmatorul argument: Libertatea presei este una dintre cele mai importante libertati garantatede ordinea noastra constitutionala. Fara aceasta libertate, celelalte libertati ar fi imediat amenintate. In plus, libertatea presei este o sursa pentru alte libertati. Incercati sa determinati continutul juridic al argumentului: modul de raportare la lege, specificul cauzei, urmarire inculparii sau disculparii cuiva, definirea juridica a faptei, s.a.m.d.

◄ Analizati semnificatia logico juridica a maximelor

nullum crimen sine lege ( i.e. nu exista infractiune fara lege)

nulla poena sine lege (i.e. nu exista pedeapsa fara lege) [ max. 50 de cuvinte ]

◄ Dati cate un exemplu de validitate, respectiv de nevaliditate juridica pentru urmatoarele cinci situatii

(i)      o lege care este in vigoare vs o lege care a fost abrogata

(ii)     o lege care se aplica la un anume caz (speta si este relevanta pentru a evalua si, eventual, a gasi o solutie la cazul / speta respectiva vs o situatie opusa

(iii)           o reglementare ce decurge din competenta institutiei care o produce vs o reglementare ce nu decurge din competenta institutiei ce o produce

(iv)           o decizie pe baza legala vs o decizie pe baza ilegala

(v)     doua legi sau reglementari juridice ce nu implica sau genereaza comportamente ce se exclud reciproc, respectiv, care duc la comportamente ce se exclud reciproc

◄ discutati (in max. 100 de cuvinte ) principiul tot ceea ce nu este interzis este permis

1.5. REFERINTE BIBLIOGRAFICE PENTRU UNITATEA 1

1.        BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, “Logica juridica”, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti.

2.        BLANCHE, R., 1968, “Introduction a la logique contemporaine”, Ed. Armand Colin, Paris.

3.        BOTEZATU, P., 1973, Semiotica si negatie”, Ed. Junimea, Iasi.

4.        BOTEZATU, P., 1983, “Constituirea logicitatii , Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

5.        CARAVIA, P., 1991, “Discipline, conexiuni, gandire creatoare”, Ed. Stiintifica, Bucuresti.

6.        CHURCH, A., 1956, “Introduction to Mathematical Logic”, Princeton Univ. P., Princeton

7.        COHEN, M. R., NAGEL, E., 1978, “An Introduction to Logic and Scientifi Method”, Routledge & Kegan Paul, London.

8.        COPI, I., 1973, “Introduction to Logic”, Collier Macmillan International, London.

9.        DROZDA-SENKOWSKA, E., coord., 1998, “Capcanele rationamentului”, Ed. Polirom, Iasi

10.     DUMITRIU, A., 1973, Teoria logicii”, Ed. Acad. R.S.R., Bucuresti.

11.     ENESCU,Gh., 1985, “Dictionar de logica Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucu-resti.

12.     ENESCU, Gh., 1998, “Tratat de logica”, Ed. Lider, Bucuresti.

13.     GONSETH, F., 1937, “Les fondements des mathematiques”, Hermann, Paris.

14.     ILIESCU, A.- P., coord., 1998, “Cunoastere si analiza. Volum omagial Mircea Flonta”, Ed. All, Bucuresti.

15.     KALINOWSKI, G., 1966, “De la specificite de la logique juridique”, in La Logique du Droit, Paris.

16.     KALINOWSKI, G., 1971, “Introduction a la logique juridique”, P.U.F., Paris.

17.     KELSEN, H., 1965, “Law and Logic”, in Philosophy and Christianity. Philosophical Essais dedicated to Professor Dr. Herman Dooyeweerd, North Holland, Amsterdam.

18. LEWIS, C. I., LANGFORD, C.H., 1959 Symbolic Logic”, Dover Publ., New-York.

19. MIHAI, Gh., 1971, “Topica lui Aristotel si teoria argumentarii in Analele Univ.<< A. I. Cuza>>, Iasi

20.     MIHAI, Gh., 1982, “Elemente constructive de argumentare juridica”, Ed. Acad. R.S.R., Bucuresti.

21.     MIHAI, Gh., PAPAGHIUC, St., 1985, Incercari asupra argumentarii”, Junimea, Iasi.

22.     MOESCHLER, J., REBOUL, A., 1999, “Dictionar enciclopedic de pragmatica Ed. Echinox, Cluj

23.     PERELMAN, Ch., 1963, “Justice et raison”, P.U.F., Paris.

24.     PERELMAN, Ch.,1970, “Etudes de logique juridique”, vol. IV, Bruxelles.

25.     PERELMAN, Ch., 1976, “Logique juridique”, P.U.F., Paris.

26.     PIAGET, J., 1972, “Essai de logique operatoire”, Dunod, Paris.

27.     QUINE, W. V., 1975, “Philosophie de la logique”, Aubier-Montaigne, Paris.

28.     QUINE, W. V., 1978, “Methods of Logic”, Routledge & Kegan Paul, London.

29.     STEFANESCU, D.- O., COSTREIE, S., MIROIU, A., 1999, “Logica si argumentare”, Ed. Humanitas, Bucuresti.

30.     TARSKI, A., 1971, “Introduction a la logique”, Gauthier-Villars, Paris.

31.     WITTGENSTEIN, L., 1961, “Tractatus logico-philosophicus”, Gallimard, Paris.