|
|
|
Criterii de baza in abordarea managementului
Criteriile si cerintele teoretice si practice in abordarea managementului sunt:
identificarea necesitatilor, cerintelor si a tendintelor concrete de piata
(cererea) din domeniul productiv specific;
cunoasterea prevederilor legislatiei;
apelul la sistematizarea si sintetizarea cunostintelor prealabile de natura
productiva in raport cu cererea;
investigarea de ansamblu a fondului potential de resurse;
contactul cu beneficiarul pentru formularea cerintelor;
analiza cerintelor si formularea de principiu a ofertei;
stabilirea clara a criteriilor:
1. Beneficiul sau antiteza sa, costul imediat sau viitor.
2. Calitatea: se refera la produsul sau serviciul insusi luat ca atare, la con-
tinutul sau compozitia lui.
3. Performante: se refera la intrebarile ce si cum privind produsul sau ser-
viciul specific.
4. Adaptabilitatea
la variatii (sau opusul, rigiditatea planului, proiectului), un
obiectiv care este rar cunoscut, dar care este prezent aproape in orice plan sau
proiect.
5. Siguranta.
6. Timp: se refera la obiective, cum ar fi: informatii de la prospectarea pietei,
variatii de informatii de piata ce trebuie plasate (inglobate) in intervale fixe etc.
7. Forma: priveste calitati, cum sunt: colorit, marime, estetica produsului sau
a lucrarii.
8. Cantitatea.
Obiectivele de mai sus determina sistemul de valori prin care se dirijeaza
eforturile. Indiferent de problema posibilitatilor de masurare, formularea explicita a
criteriului (sau a criteriilor) este obligatorie:
compararea situatiei cu altele din domeniul respectiv, pe plan intern si
extern;
formularea cadrului administrativ al agentului economic din domeniul
lucrativ luat in considerare;
alocarea de resurse umane si materiale, precedate de disponibilitatea
financiara (resurse proprii sau credite);
determinarea completa a concluziilor de fezabilitate; prelevari si preluari
de informatii tehnologice si de piata; aplicarea interdisciplinara a laturilor deci-
zionale; aplicarea creativa a managementului;
implementarea valorilor de idei si tehnici din domenii complementare
sau adiacente;
obtinerea unui grad sporit de obiectivitate;
analiza principiilor de conducere si organizare;
organizarea procesuala si structurala mai precisa;
folosirea rapoartelor de tip feedback pentru reglarea satisfacerii cererii,
pentru diagnosticare si eliminare a disfunctiilor;
amplificarea eficientei.
Enumerarea de mai sus nu exclude gruparea criteriilor si cerintelor, precum si
adnotarea acestora pentru conditii si cerinte specifice.
Tehnicile principale de abordare sunt:
- stadiul sistematic;
- cercetarea operationala;
- metode matematice complexe, de natura statistica si probabilistica;
- prelucrarea electronica a informatiei tehnice si economice;
- modele matematice, simulari;
- procedee de analiza a valorii si a resurselor;
- diagnosticarea si evidentierea disfunctiilor;
- aplicarea tehnicilor de conducere;
- investigatii socioprofesionale;
- studii de conditii industriale;
- studii tehnico-economice;
- proiecte de executie;
- detalii de executie;
- sisteme de control procesual, decizional si al calitatii;
- analize diverse cu rezultate noi in organizarea conducerii.
De regula,
abordarea exclusiva a unei tehnici ofera o viziune stricta intre
limitele de investigare ale aceluiasi procedeu. Combinatia tipurilor de investigare
determina concluzii mai sintetice, iar procedeele aplicate in parte pot confirma
functionalitatea sau sensul de transformare a diverselor subsisteme din mana-
gementul de ansamblu.
Optimizarea manageriala exprima cel mai ridicat nivel al rezultatelor obti-
nute in cadrul firmei. Din multimea variabilelor posibile se extrage o alternativa de
organizare si conducere care este considerata optima daca:
se inregistreaza cel mai scazut consum de resurse;
se evidentiaza cel mai scazut cost;
se maximizeaza nivelul rezultatelor obtinute;
se inregistreaza cea mai mare probabilitate de atingere a rezultatelor
scontate;
se obtine maximizarea productivitatii si maximizarea timpului.
