|
|
|
*Romanul adolescentului miop* Eseu
Mircea Eliade a lasat in urma sa o opera variata si vasta, de o grandioasa valoare, optand spre creatii stiintifice, filozofice si beletristice. Din aceasta ultima categorie de texte literare face parte si „Romanul adolescentului miop”. Cand s-a apucat de scrierea acestui roman, s-a gandit ca personajul principal ar putea fi chiar el. Opera are astfel forma unui jurnal deghizat, autorul mimand ca aceste notatii sunt doar materia prima, ce urmeaza ulterior a fi prelucrata
Romanul e valoros datorita sinceritatii, abilitatii cu care tanarul scriitor incearca sa descopere si sa se descopere. Din aceasta carte razbate felul de-a fi, de-a gandi al adolescentului si atitudinea fata de scoala si de viata. Viata de licean nu constituise pana in 1924-1925 cadrul nici unei carti din literature romana.
Autenticitatea ne intampina la tot pasul, incepand cu primul capitol intitulat “Trebuie sa scriu un roman”, unde cu ostentatie declara ca nu are nevoie de inspiratie. Aici isi va prezenta propria-i viata cu crizele adolescentei, cu colegii de scoala, catalogul cu scoarte negre si antet alb si profesorul de matematica Vanciu care il caracterizeaza pe Eliade “cap sec” si “cap de lemn”.
Al doilea capitol se intituleaza ”Gloria lui Robert”, personaj care il citeste pe D’Annunzio, italianul „cu carti frumoase si femei frumoase in amintiri”. Robert este adolescentul care vrea sa devina faimos si ii citeste pe Balzac, Ibsen si Victor Eftimiu. Este in fond un personaj care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri, incluisiv de personaj care nu este ridicol. Deasemenea este prezentat Parcul Carol unde se intalnesc perechiile de liceeni, „iar noi – cu sepci de liceeni, langa ele, cu uniforma – eram de-a dreptul suspecti.”
Ora de muzica este plina de avatarurile nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta, denumita „Crinul”, si voia sa-si recupereze banii pentru tipar, de aceea cerea elevilor sa-i cumpere brosura. Insa intreaga operatiune se transforma intr-un imens hohot de ras.
Apare sub denumirea de Fosil ,un evreu schiop care stie bine chimie si copiaza la teze. Colea este un personaj funambulesc care ii trage o palma lui Fosil, iar acesta il reclama pedagogului, care il pedepseste pentru ca a tulburat ora.
Un caz simptomatic este cel al lui Fanica, elevul terorizat de chimie, care citeste de 10-15 ori fiecare lectie si nu intelege nimic, fiind poate exponentul semnificativ al unui invatamant scolastic, bazat pe teroare si obiectivele unei invatari exceland prin rigiditate.
Un alt elev, Pake, este surprins de Vanciu “la bodega, intr-o recreatie, cu cateva sandwich-uri si o litra de tuica in fata” .
Capitolul „Corigenta” descrie o experienta extrema a autorului: ramane corigent la germana, din cauza unui profesor cu o privire ingrozitoare de care ii este teama si care il face sa uite lectia intr-o clipita. Din aceasta cauza ase apuca de meditatii la germana cu un evreu. Este cuprins de disperare si se gandeste chiar la sinucidere. O alta corigenta apare la matematica .La fel ca in toate timpurile, invatatura provoaca o stare de inconfort existential, durerei groaznice de cap, un stres imens accentuat de mecanicismul invatamantului acelei vremi. Scopul corigentei pentru profesor era acela ca elevul sa se pregateasca mai bine, sa cunoasca mai bine detaliile acelui obiect subtil. „decat sa invat inca o data superficial, mai bine raman peste corijent peste toamna”.
Aceasta perioada a anului, marcheaza parca lipsa de vitalitate a personajelor, pregatirea pentru serbarea de sfarsit de an cu obijnuita cuvantare a directorului. “Uram pe acei adolescent cu fruntile inguste, inculti si impersonali, care isi invata lectiile” ; “uram trupurile acelea plapande sau robust, albe, negricioase si fetele roze sau palide, cu ochii incercanati si supti.”
Sunt prezentate si starile sufletesti specifice adolecentei, analizandu cu liciditate zbuciumul si nelinistile cerebrale precum si curiozitatea ajunsa repede entuziasm pentru problemele sociale. Autorul noteaza amanuntit reactiile si incertitudinile dezvaluind contradictiile fiecariu adolescent, dar intrezarim aici si inceputurile viitoarei personalitati cu o ferma disciplina in munca, adormind tarziu in noapte, fericit unerori ca si-a invins propriile-i slabiciuni.
„Incipit vita nova” ar trebui citit paralel cu amintirile. Pasiunea de latina i-a fost insuflata de eruditul sau profesor Nedelea Locusteanu, autor de docte, eseuri, un indrumator exigent care l-a indemnat sistematic sa studieze limbile orientale . In afara de orele de latin, in afara de gramatica si vocabular acest profesor le deschidea elevilor sai orizontul de cultura generala vorbindu-le de Leonardo da Vinci sau despre Pitagora.
Felul cum cu putini bani elevi ultimilor clase de liceu isi cumparau sfertul de ceas de dragoste este prezentat „realist „ in capitolul „Sambata”.Pentru autor „sambata este ziua trupului”, ziua care l-a emotionat mult timp in viata lui de elev.Capitolul se inchei cu o analiza profunda a starilor stranii ce-l invalui cufundandu-l intr-un adanc zbucium sufletesc.
Despre cartea lui Giovani Papini „Un om Sfarsit „ aflam in capitolul Papini, eu si lumea, carte care i-a provocat scriitorului o mare dezamagire pentru ca scriitorul italian i-a luat initiativa scriind ceea ce ar fi vrut al sa scrie, dar si pentru ca l-a descris asa cum este. Intentia de identificare cu Papini este totala, adolescentul vrea sa-si formeze insa o alta personalitate, hotarare de schimbare, care pare irevocabila:”In curand voi fi altul. Voi arata celorlati ca fluviul sufletului meu se poate revarsa si in alta matca. Voi rodi pretudindeni roade noi”. Lupta se duce in sufletul autorului, pentru crearea unei personalitati diferite, pentru a descoperi noi radacini acolo unde ele nu sunt. Jurnalul se intinde pe durata unui an intreg:un an lung, plin de reflectiile unui adolescent care traieste experimentele cele mai bizare. Prietenii se indepartraza treptat:”Am fost atat de singur in ultimile luni, incat ma socoteam aproape fara prieteni”. Revederea cu ei sta sub semnul unui bun ramas:”Pasii mei ma instrainau de prieteni, si pasii lor ma departau”.
„Bacaleaureatul” infatiseaza partea finala a epocii de scolaritate; adolescentul care citise atat de mult se simte ofensat de atitudinea indiferenta a profesorilor, care il desconsidera, ii dau note mici. Elevul este singur in fata profesorului „Sunt aproape trecut. Si nu simt nici o bucurie, si asta ma doare: mult, mult”.
In final, consfinteste sfarsitul perioadei de liceu:”Mi-am citit numele pe lista, cu ochi tulburi”. Pe autor il intristau clasele in care nu va mai zari nici o fata cunoscuta iar „ideea de sfarsit de epoca” i se parea „cutremuratoare”.
Scris de un adolescent, primul roman al lui Mircea Eliade foloseste procedee ale prozei moderne si se citeste cu un interes deosebit, autorul voind astel ca fiecare adolescent sa se regaseasca in scrierea lui, de aceea autorul l-a numit „Romanul adolescentului miop”, chiar daca contine pasaje intregi din jurnalul adolescentului Eliade.
