|
|
|
Grigore Ureche (aproximativ 1590-1647) e primul cronicar moldovean de seama, a carui opera a infruntat timpurile, ajungind pana la noi. Era fiul lui Nestor Ureche, boier instruit detinind functii politice importante la sfirsitul veacului al XVI-lea, in repetate randuri purtator de solii la Poarta Otomana, mare vornic al Tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila.
Cronicarul de mai tirziu a invatat carte la Lvov, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina si greaca, retorica si poetica.Reintors in tara a participat la viata politica mai intai ca logofat, apoi spatar. In vremea domniei lui Vasile Lupu a fost unul din sfetnicii apropiati ai acestuia, mare spatar, iar din anul 1642, urmand calea parintelui sau, a ajuns mare vornic al aceleasi Tari de Jos.A murit in anul 1647 si a fost inmormantat intr-o cripta de la manastirea Bistrita din Moldova.
Spre sfarsitul vietii, Grigore Ureche a inceput sa scrie 'Letopisetului Tarii Moldovei', la care a muncit intre anii 1642-1647. E unica lucrare cunoscuta, cuprinzind evenimentele din perioada 1359-1594, ramasa nefinisata. Cronicarul motiveaza scrierea acestui letopiset din simplul pretext 'ca sa nu se inece anii cei trecuti' si sa lase urmasilor amanunte despre cele ce au fost sa se petreaca in anii de demult, dar si din grija ca acestia sa nu ramina 'asemenea fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara minte'. E de accentuat importanta pe care o acorda cronicarul istoriei in trezirea si cresterea constiintei nationale a poporului, 'Letopisetul Tarii Moldovei' constituind inceputul istoriografiei in limba romana.Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele si intimplarile cele mai importante, tinind foarte mult sa fie nu un 'scriitoriu de cuvinte desarte ce de dereptate'.
Adevarata istoriografie moldoveana incepe cu Grigore Ureche, fiu al unui Nestor Ureche, boier refugiat o vreme in Polonia (prilej pentru Grigore de a invata in scolile lesesti). Spatar sub Alexandru Ilias, mare spatar si apoi vornic al Tarii de Jos sub Vasile Lupu, nu mai era in viata la 3 mai 1647 cind i se impartea averea. Cum Ureche n-a scris cronica vremurilor sale (letopisetul lui merge abia pina la 1594, la a doua domnie a lui Aron-voda), nu putem cauta la el perceptia lumii in care se misca. Slujindu-se de izvoare sarace, el e un cronicar in intelesul larg al cuvintului, in felul boierului ce-si inseamna pe scoarta unui ceaslov ivirea unei comete si a calugarului compilator, cu toate ca in Polonia a trebuit neaparat sa cunoasca miscarea umanista, si ca, intelectual vorbind, el e un om cu invatatura de izvor occidental si in marginile casei lui un spirit cu vederi inaintate. Fundamental ramine totusi boier bun cu dragoste de tara. Tot ce se poate astepta de la un astfel de scriitor este mireasma automatismului, harul cuvintului, care la Ureche sint tari ca aloia. Dar gasesti la el intelepciune si acea desfacere de lucruri in duhul Bibliei, dupa care este rasplata si pedeapsa. Are sensul obiectivitatii si nu foloseste stirile care nu 'se tocmesc', precum banuieste conceptul de traditie, de vreme ce socoteste ca o natie fara istorie s-ar asemana 'fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte'. Este evolutionist in istorie, in sens biologic, admitind ca orice natie (azi am zice civilizatie) are o 'incepatura', un 'adaos' si o 'scadere'. Bineinteles e providentialist. Ii descoperim chiar idei politice. 'Tocmala' si 'obiceiele tarii' nu i se par bine asezate. Domnul judeca fara legi si dupa capul lui si 'unde nu-s pravile, din voia domnilor, multe strimbatati se fac'. Adevaratul dar al lui Ureche este insa portretul moral. Aici el creeaza, sintetizeaza, fiindca izvoadele nu-i dadeau nici un model. Omul e privit sub o insusire capitala sau un vitiu sub care se aseaza faptele lui memorabile, intr-o cadenta tipica. Stefan e un sanguinar leonin(…).”(George Calinescu-“Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”)
