|
|
|
Blaga-rege al cugetarii
Universul liric
In articolul intitulat ,,Despre Civilizatie” vorbind despre poporul romanesc, Eminescu face un uluitor de dreapta caracteristica poporului nostru,,(…)popor(…)de-o sanatoasa barbarie,de-o rara desteptaciune daruita de Dumnezeu,de-o mare vigoare a inimei,graitor de adevar,vesel,muncitor,ironic<des braves janss>cum zice principele Iglen de Ligne(…) un popor cu traditii,(…)cu simtul istoric,acel simt pentru care in fiecare an avem o zi mare Mosii.Mosii-Paters,mosii-patria,cu mostenirea lor intelectuala,spornica si bogata si cu limba lor intemeiata pe-o mare epoca istorica”.
Dintre ,,Mosii –Paters,<din mosii-patria>” a aparut in spatiul ondulat al Ardealului,acel spatiu mioritic- ,,un rege al cugetarii” Lucian Blaga, filozof-scriitor-poet-profesor universitar-diplomatul la legatiile tarii din Varsovia, Praga, Viena, Lisabona si membru al Academiei romane. Dupa propria-i marturisire ,iesirea in lume si-a ales-o intr-un spatiu binecuvantat, satul Lancram–,,Sat al meu/ce porti in nume /sunetele lacrimei,/la chemari adanci de nume /In cea noapte te-am ales/ prag de lume /si poteca patimei./ Spre tine cine m-a indrumat din strafund de leac/in tine cine m-a chemat/ fie binecuvantat/sat de lacrimi fara leac.”
Chiar daca cel ranit din ,,jalea magiei si al misterului , nu este un geniu in acceptiunea eminesciana , in viziunea caruia,, pamantul este mai sarac in genii , decat cerul in stele fixe “ si,, geniile in arta se nasc odata la 3-4 mii de ani Lucian Blaga ramane ,, cel mai personal dintre creatorii romani de azi care face ologiul a tot ce e impersonal anonim, artistic in sufletul romanesc“<Constantin Noica>. Lucian Blaga este fiul preotului Izidor Blaga ,pe care nimic nu-l impiedica sa-si faca din plin datoria fata de altar, cadelnita si catapetezma, si care facea lecturi din Kant , Schopenhaur sau David Strauss,si al Anei nascuta Moga,, o fiinta a primurei<eine urmuter> coborata din arhaic. Aplecarea poetului,, peste marile intrebarii al universului pare a avea originea in zone indepartate, incarcate de mici si mister in acea zare a magiei, strabatuta de puteri misterioase .”
Inclinatia spre speculatie filozofica si spre zonele misterului e marturisita de Blaga in scrierea,, Hronic si cantec al varstelor”unde vadea o tulburatoare imagine a primei copilarii,,inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase ale cuvantului ….. In cei dintai ani ai copilariei mele cuvantul meu nu era cuvant ,implineam aproape 4 ani si nu pronuntam un cuvant.Nici barem cuvintele de temelie ale vietii[mama]si[tata].Dupa indelungate stradanii ale mamei dupa cine stie ce noapte de zbucium pe care am uitat-o acolo la viata fara de grai,m-am dus langa ea si prinsei a vorbi,vorbe legate.Tineam mana rusinat peste ochi si vorbeam de sub stresina degetelor si a palmei de care ma aparam inca de lumea cuvintelor, graiul iesea din gura mea intreg, lamurit, picurat,ca argintul strecurat” . Cuvintele,cristalizate ,, ca argintul strecurat in urma lecturilor filozofice,care aveau aripi si pentru ca-si duceau existenta spirituala intr-un mediu acela al imaginatiei abstracte aparut in 1919”.Inca din clasa a-VI-a se incumeta a patrunde pana in desisurile <criticii ratiunii pure> si ale <Prolegomenelor>kantiene
Aparitia lucrarii lui Borgson,,Datele initiale ale constiintei ” constituie pentru Blaga un eveniment fabulos.Dintr-un studiu al lui C Antonaide,,Filozofia lui Borgson” aflam cum Blaga a invatat cum gandeste cel mai deseama filozof al timpului si cum se poate scrie- plastic si elegant- filozofia in limba romaneasca.
Contactul din vremea studentiei la Facultatea de teatru din Sibiu cu diversele-i materii imponderabile si abstracte cu substanta electiva a celulei,l-au fasonat asa cum si zodia rasaritului de poezia chineza,indiana,persana,iar mai tarziu la Viena de manifestele artei moderniste,de inovatiile artei expresioniste. Devenirea poetica a lui Blaga, configurarea specifica a universului sau poetic marcheaza un moment de-o extraordinara importanta in parmaresul literaturii noatre moderne. Exegetii lui Blaga delimiteaza in creatia poetului trei mari etape.
Prima etapa era cea de debut cu volume de poezii 'Poemele luminii” si cu cel de aforisme,,Pietre pentru templul meu”,care sta la temelia edificiului pe care-l va ridica poetul de-a lungul anilor.Aceste volume urmate de Pasii profetului se vor cristaliza in etapa in care vocea lirica se afla in consonanta cu intregul univers.
In prima etapa cand tanarul poet filozof-,,intinde brate de energie catre tainele lumii,poemele sunt ale luminii [N.Iorga]si in care se regasesc elementele expresionismului, sentimentul Absolutului,istoria vitalista,retrairea autentica a fondului primitiv,interiorizarea si spiritualizarea ,tensiunea vizionara maxima.Metafora-cheie a volumului este lumina.Blaga nu celebreaza in simbolul luminii forta,de descifrare a tainelor caci indentificata cu ratiunea'lumina planeaza tragic asupra destinului omului, care istovit de forta ei plenara nu o mai poate indura si incearca o evadare .,, Stapane ia-mi vederea /or daca-ti sta-n putinta impaienjeneste-mi ochii/cu un giulgiu/sa nu mai vad nici flori nici cer,nici zambetele Evei,nici norii/caci vezi-lumina lor ma doare”.
Blaga cerebreaza lumina, lumina mea , lumina poetica,,care nu sugruma.”,,nu ucide”, ,,tainele universului ci potenteaza vraja'nepatrunsului ascuns in adanci de intuneric'prefacandu-l intr-un mister si mai mare.Pentru Blaga lumina poetica este cea care ,,mareste,, a lumii taina”. Lumina inseamna revelatia, reflecta deopotriva beatitudinea paradisiaca si flacarile iadului, iar poetul isi defineste sufletul ca un punct de tangenta a Dumnezeirii cu Satana, al credintei cu indoiala sau, cum remarca T.Vianu in articolul,, Lucian Blaga-poetul” ,,alaturi de lumina in ciclul imaginatiei sale intra elemente care i se opun; cenusa urma materiala si amara a supremelor ei combustiuni” . Tot in primul volum apar si marile intrebari ale poetului aplecat peste tainele, universului. Ideea ingemanarii vietii cu moartea este ilustrata de elegia filozofica,, Gorunul”. Sentimentul de solitudine cosmica il retraieste poetul, intens in poezia intitulata 'Stelelor” in care avem imaginatia unui Blaga tanjind dupa armonia initiala deschideri,,corolei de minuni a lumi”.
Cel de-al II- lea volum de poezie care se inscrie in prima etapa a creatiei blagiene are ca simbol central pe zeul Pant. In pragul primaverii, batranul zeu alb care,,zace” pe-o stanca, pare a fi Increatul din poezia lui I.Barbu gata sa-si rupa limitele. In jurul lui ,,pesterile casca somnoroase sintetizand tabloul unei naturi calme care va constitui spatiu acestui al-II- lea volum.E un topos mitic in care coplesit de dogoare,zace intr-un lan de grau ascultand cantecul unei fete cu ,,gene lungi ca spicele de grau' Anotimpul acestui volum,este vara,cand dogoarea topeste totul amestecand elementele ca si cand lumea s-ar fi intors la origini:,,Pamantu-n intreg e numai lan de grau/si cantec de lacuste”(Vara).
Nostalgia revenirii la origini nu este numai a naturii, insusi poetul traieste nostalgia campului copilariei, dar imaginea propriului leagan napadit de paianjeni atesta imposibila intoarcere,”Leaganul”.
In final nici macar natura nu-si mai pastreaza inconstienta fericita, retras intr-o pestera zeul Pant este parasit de ultimul lui prieten –un paianjen care poarta pe spate semnul crucii, simbol al mortii miturilor si al intrarii in timpul cronologic de dupa Iisus.
In primele doua volume,, corola de minuni' constituie imaginea marelui Tot; tulburand , insa misterele cu nepermise interogatii ,, De ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace?',,O, cine stie ?” Urmarea acestei interogatii adresata atat siesi cat si Gorunului anticipeaza umbra mortii. Raspunsul dubitativ intensifica tensiunea afectiva.Daca la inceput este incerta presimtirea mortii in cea de-a doua parte a actualei elegii filozofice, incertitudinea devine certitudine, toate semnele realitatii intra in alt registru semantic .
Umbra gorunului este umbra mortii, gorunul cu,,frunza jucause devine trunchiul/ din care ,,nu peste mult/ imi vor ciopli sicriul/ sicriul meu “.Stropii de liniste,, in zvonuri dulci curg prin vine, infuzand nu viata, nu stropi de sange ci stropi de liniste-linistea mortii –linistea eterna. Moartea, prefigurata la inceput vaga si latenta, devine permanenta potentialitate:,, ascult cum creste in trupul tau sicriul/ scriul meu cu fiecare clipa care trece'.
Perceptia auditiva a sicriului ce creste ,, cu fiecare clipa care trece” in trunchiul gorunului sugereaza trecerea treptata-n integrare a umanului in vegetal si dizolvarea lor in elemente. ,,Gorunul' din marginea codrului vamesul dintre finit si infinit………simbol al pacii eterne( …),geniul sau zeu al pamantului (…..) copacul unic, ar trebui zugravit pe blazonul liric blagian,cu simbol sapatiului poetic.
Cea de a doua etapa a poetului filozofic convins de faptul ca un creator de arta, e angajat in alt sens si cu alte mijloace spre deosebire de filozoful care se situaeza in probleme lucide, imbibate de constiinta si pledeaza pentru ,,viziune abstracta', este etapa volumului In marea trecere si La cumpana apelor.
Volumul ,,In marea trecere ' cuprinde chiar din titlu, definitia blagiana a vietii, viata este ,,trecere, curgere ireversibila in moarte, este destramare masurata cu ceasornicul destinului fiintei efemere – omul.
Poetul ,,obosit/ de primavara,/ de trandafiri, de tinerete si de ras/ “si suferind de prea mult suflet este preocupat de tema timpului in cele 3 ipostaze, „fugit irreparabile tempus” (timpul fuge fara sa se intoarca) „fortuna labilis” (foarte schimbatoare) vanita vanitam (desertaciunea desertaciunilor). Cu acest volum intram intr-un anotimp agonic al existentei blande,,Crohmalniceanu in care nimic nu vrea sa fie altfel decat este”. Cu acest volum poetul incearca sa demonstreze inca o data imposibila intoarcere la puritatea originala. Neputinta poetului de a privi „corola de minuni a lumii” ca o superba armonie, conduce la complexul imbatranirii si al tradarii sacrului.
Incepand cu acest volum ,,panteismul domnului Blaga” spune Pompiliu Constantinescu in studiul,, Poezia domnului Blaga” da un fior metafizic poeziei Psalmi, imprima o tragica neliniste, aspiratia spre absolutul mortii si al misterului ridicat la potenta cosmica. Un dramatism liric, concentrat, o lunecare in legenda si simbol”.
Peisajul se interiorizeaza devenind somn liric, iar natura ea insasi devine o pura ecuatie sufleteasca, deci „e transpusa intr-o singura interpretare expresionista”.
Volumul se deschide cu un tulburator motto, o implorare plina de dramatism din care pare a tasnii „lacrimile celor ce ar fi voit asa de mult sa planga si n-au putut”. Mottoul este o sfasietoare ruga adresata lui Dumnezeu de a opri timpul pentru a fi salvati de marea trecere este faustianul strigat „clipa stai”. Acest motto da expresie unei stari de spirit a poetului, opreste trecerea ,,stiu ca unde nu este moarte nu este nici iubire, si totusi te rog opreste doamne ceasornicul cu care ne masori destramarea.”
Ca si Arghezi, Blaga traieste acum o intensa drama existentiala. Cei doi poeti si-au exprimat trairile dramatice in poezia psalmilor, poezii in care cei doi pun problematica raportului eului liric cu Dumnezeu. Avand in vederea devenirea celor doi mari poeti interbelici sigur au cunoscut indeaproape scrisul religios romanesc ivit sub semnul poeziei, sub semnul unuia dintre marile modele poetice ale lumii. Cartea Psamilor, Psaltirea Carte-capitala a secolului al XVI-lea este o carte de poezie religioasa. Daca pe psaltire au buchisit numeroase generatii de inaintasi s-ar putea zice ca aceasta carte a inlesnit la noi accesul la nefirescul artistic, acreditarea lui. Ca abecedar poetic cartea psalmilor a indus un soi de finete, a reusit sa educe si sa civilizeze.
Psalmii, dintre toate textele canonice, se situeaza cel mai aproape de lirica. Psalmii exprima o bogata gama de emotii, inflacarari sufocante, o mare pasiune febrila, dar adapost sentimentelor sangerande si disperarii, transcrie fluctuatia chinuitoare a unor stari sufletesti potrivnice, lasa sa se simta rasuflarea de neasemuit a unei fiinte omenesti. Psalmii celebreaza, glorifica divinitatea si au ca tema respectul datorat lui Dumnezeu si legilor lui. In psalmii religiosi celebrarea are un singur erou si o singura cauza care trimite cu gandul in izvoditorul si temeiul lumii. Prin felul cum este alcatuit textul psalmilor acesta ofera un cadru prielnic efuziunilor tribulatiilor disperate ale constiintelor, ofera cadrul prielnic parcurgerii starilor de exaltare si durere care insotesc credinta adevarata.
Atunci cand ai necontenit senzatia coplesitoare a prezentei unui Dumnezeu viu, a fiintei careia ii apartii si pe care o adori cu inflacarare, o iubesti fara prihana, in psalmi te regasesti si lui Dumnezeu ii incredintezi sufletul tau cu totul. Pentru ca presupune un dialog nemediat cu Cel care ne cunoaste si ne citeste sufletele,urand fatarnicia, transcrie reproduce in deplina sinceritate cursul tumultos, infocat al gandurilor noastre.
Ca si psalmii Arghezieni, „acele monologuri ale celui - care – glasuieste – in – pustiu” si care,,sunt psalmi ai patimii” in toate sensurile cuvantului, implicand inversunarile pasiunii si apasarile patimiri”,poezia Psalm al lui Blaga se axeaza pe aceasta problematica a singuratatii omului in absenta divinitatilor. Starea de spirit a poetului in Psalm este mai mult decat melancolia deznadajduita in fata ,,marii treceri,, aceasta stare se accentueaza pe fondul de izolare de singuratate a poetului.
Asemeni lui Arghezi, Blaga isi cauta certitudinea in divinitate. La Aghezi inexistenta unei certitudini care sa vina de dincolo atrage dupa sine o serie fireasca de atitudini si de trairi umane. Insingurarea aduce un intreg cortegiu de consecinte:spaima,revolta,orgoliu disperare.Tonul psalmistului abandonat de Dumnezeu in lume si nelamurit asupra rostului sau pe pamant oscileaza intre evlavie si blasfemie.,,In rostul meu tu m-ai lasat uitarii/Si ma caznesc din radacini si sange”.
Psalmistul incearca comunicarea cu Dumnezeu dar acesta ramane mut la toate incercarile poetului de-a dialoga si de a se apropia de transcendenta. Sfasierile launtrice, atitudinea deznadajduita a poetului in setea de absolut sunt sugerate de absenta orcarei revelatii ,de absenta comunicarii cu Dumnezeu pe care psalmistul n-a incetat sa-l astepte sa-i dea un semn concret al existente sale:'Trimite, Doamne Semnul departarii/Din cand in cand cate un pui de inger/ Sa-mi bata alb din aripa la luna/ Sa-mi dea din nou povata ta cea buna'.
Ca si psalmii arghezieni,poezia Psalm a lui Blaga sugereaza o acuta dorinta de a comunica cu divinatea. Poezia Pslam este o marturie a unui spirit interiorizat coplesit de tristete metafizica, este expresia cutremurariilor eului absolut al poetului in fata destramarii lumii fenomenale. Psalmul blagian se axeaza pe aceasta problematica a singuratatii omului in absenta divinitatii.De aceea existenta sa poetul o simte ca o durere,,O durere,todeauna mi-a fost intotdeauna singuratatea ta ascunsa/ Dumnezeule?dar ce era sa fac?”
Poetul traieste nostalgia copilariei a acelei copilarii care sta sub semnul unei fabuloase taceri o tacere asemenea fiintelor 'carora de milioane de ani li s-a retras dreptul la existenta'. Perioada copilului din punc de vedere a relatiei cu Dumnezeu este dupa cum marturiseste insusi poetul in discursul sau de intrare in Academia Romana,,o poarta deschisa () spre acea stranie si firesca in acelasi timp metafizica,vie adapostita in inimile care bat sub acoprisurile de paie si oglindita in fetele bantuite de soarta ,dar cu ochii atarnati de cer.Imi aduc aminte,vedeam satul asezat inadins in jurul bisericii si al cimitirului adica in jurul lui Dumnezeu si al mortii.Localizam pe Dumnezeu in spatiul ritual de dupa iconostas, de unde-l presimteam iradiind in lume.Nu era aceasta o poveste ce mi s-a spus ca multe altele ci o credinta de neclintit.”
In copilarie asa ne spune psalmul lui Blaga relatia cu Dumnezeu este atat de apropiata, de familiara incat'odinioara-n chipuire te desfaceam cum desfaceam o jucarie'.Copilul Blaga traia in copilarie nu in povestea-poveste ci in 'povestea adevarata care e una si aceeasi cu credinta,cu convingerea in existenta,pretutindeni a lui Dumnezeu.
Blaga copilul traieste adesea in zaristea cosmica in zarea mitului 'orbitul implica intotdeauna semnificatii liniare 'si prin aceasta o raportare la intregul univers, o raportare la Dumnezeu ,, in orizonturi cosmice prelungindu-se in,, mit”.Instrainarea eului de Dumnezeu este sugerata de termenii copilarie, si maturitate.Daca in copilarie traieste in 'orizonturi cosmince' prelungite in mit comunicand cu Dumnezeu,la maturitate se interiorizeaza este coplesit de trairea metafizica iar insingurarea divina,modul de viata care are ca urmare pierirea cantarilor. Drama pe care o traieste este tocmai aceasta pierire a cantarilor,cantari,istorioare biblice care au fost in devenirea sa 'caramizi ale fiintei'.
Betia dezlantuirii dionisiace,contopirea cu natura ,lumina ca principiu cosmic, cu lumina diurna sau nocturna , dispar lasand loc tensiunii interioare unei vesnice neimplinite nostalgii. Existenta unui Dumnezeu,, pierdut pentru totdeauna /In tarana, in foc,in vazduh si pe ape este resimtita de poet ca o inutila risipire in univers”. Substantivele “tarana “, “foc’ , “ vazduh”, si ,,apa” au valoare simbolica , sunt elemente primordiale din care Dumnezeu cladeste “ Marele Univers”incarcat de mistere. Ar putea fi interpretate ca si misterele corolei de minuni,ochi , flori, buze, si morminte adica viata si moarte . Strofa a doua a poemului este puternic incarcata de conotatii negative . Ca si la Arghezi vom gasi si la Blaga, simbolurile inchiderii si ale mortii. Astfel intre inceput,, rasaritul de soare” si ,,sfarsitul de apus de soare” poetul nu este vesnic ci numai “ suflet” , este numai tina si rana.
La Arghezi atitudinea eului poetic in raport cu divinitatea dezvaluie dramaticele zvarcoliri in setea sa de absolut . Sfasierile launtrice , setea de Dumnezeu , dorinta indarjita de-a descoperii un semn concret al existentei divinitatii se ridica la cote atat de inalte incat smulg poetului accente de mare dramatism. La Arghezi dialogul cu divinitatea este mai incordata , interogatia si indoiala isi fac loc, nevoia de certitudine a existentei lui Dunmezeu este acuta. Atitudinea divinitatii, de-a ramane la toate incercarile eului poetic de-a comunica si apropia de transcendenta , duce la alta dramatica confruntare----confruntarea cu moartea. Poetul neputand iesi din hamletiana , grava criza existentiala ,,A FI sau A NU FI” intelege moartea cu sfarsitul a toate , iar existenta sa , existenta umana in general, fara sens. Dilema in care se zbate eul liric este fara putinta de rezolvare, ea fiind numai expresia concentrat - lirica a dilemei general-umane privind relelatia om- Dumnezeu.
Tensiunea morala a lui Arghezi generata de intrebarea fundamentala de viata pe care si-o pune dealungul existeantei sale cunoaste momente de fierbinte adoratie ,,arzand pentru descoperirea divinitatii'.Ard catre tine incet ca un taciune/ Te caut mut ,te inchipui ,/ Te gasesc/ . Ca si Arghezi, Blaga in poezia Psalm lanseaza o alta problema pusa spiritului uman de insasi absenta divinitatii. Transcendenta este chemata sa coboare in materialitate pentru a raspunde nevoii sufletului omenesc de ,,icodire' , de cunoastere, de a sti, ,,ce astepti de la mine'. Eul liric este cuprins de indoiala sugerata mai des prin conjunctia ori: ,,Ori nu doresti nimic' .
Dramatice sunt intrebarile fara raspuns nu numai asupra rostului credintei in Dumnezeu insusi, dar mai ales se intreaba poetul ce rost mai are rugaciunea, rugaciunea care , in vizuinea lui Blaga,este cea mai reflexiva atitudine umana, mai ales ca nu numai pentru ca este sacra dar prin rugaciune ne eliberam de pacat. Neputand rezolva grija de comunicare cu Dumnezeu drama eului liric se accentueaza, accea drama a cunoasterii de sine, a spiritului uman.
Aplecarea lui Arghezi peste marile intrebari ale existentei corespunde spaimei de necunoscut pe cand la Blaga corespunde unei fascinatii provocate de mister, de,,nepatrunsul ascuns in adancimi de intuneric'.
Cea de-a treia etapa a creatiei poetului din Lancram se deshise cu volumul,, Nebanuitele trepte”. Teama principala devine acum iubirea vazuta ca mijloc de comunicare,cu Absolutul in chiar formele imediatului.
Nu lipsesc teme si motive autobiografice dar apar si-n acest volum cunoscutele teme, tristetea, melancolia, insa vazute din perspectiva indepartarii de,, varsta de aur' si apropiindu-se de,,marea trecere si moarte”. Pentru Blaga cautarea absolutului e iluzorie, ca apa ,,din care bea curcubeul, frumusetea si nefiinta'.
Sufletul lui Blaga s-a aflat pana la 9 mai 1895, cand poetul reface legatura cu timpul si spatiul originar, intr-o continua cantare , in muta, seculara , cantare de totdeauna si pana la cele din urma hotare ,, El cauta apa din care bea curcubeul/El cauta apa din care curcubeul,/Isi bea frumusetea si nefiinta ' .
Daca intreaga viata traise la cateva maxime drama ,,marii taceri' in ,,Epitaf ' apare acceptarea senina a mortii, aceeasi seninatate din ,,Miorita” si,,Mai am un singur dor' a lui Eminescu . ,,Calea aici ce greu se gaseste/ Nu-i nimeni sa te indrepte/ Numai tarziu, numai o clipa/ uitata pe urma si ea/ Iti dezvaluie/ nebanu-itele trepte,/ Apoi ca frunza cobori/ si tarana ti-o tragi peste ochi/ Ca o grava pleoapa.Mumele sfintele/luminile vii/mume sub glii/Iti iau in primire cuvintele/Inca o data te adopta!'
Lucian Blaga ne propune o poezie purificata de sentimentalism,face uz de notatii,de impresii,armonia fiind asociata cu sentimentalismul,cu religia.
