|
|
|
ALEXANDRU LAPUSNEANUL de COSTACHE NEGRUZZI
1) NUVELA ISTORICA
Nuvela istorica este opera epica in proza care are drept personaje figuri atestate istoric sau prezinta evenimente care se refera la un moment din trecut.
Prima nuvela istorica din literatura romana este Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi, aparuta in 1840 in primul numar al revistei Dacia literara, ca raspuns la indemnul acesteia de a folosi trecutul national ca sursa de inspiratie.
Trasaturi ale nuvelei istorice:
are o constructie de factura clasica, respectand momentele subiectului literar
este inspirata din trecutul istoric
urmareste o gradare a tensiunii generate de intriga, ceea ce o apropie de structurarea textului dramatic (cele patru capitole ale nuvelei seamana cu patru acte ale unei drame)
conflictele sunt mai ales exterioare, opunand personaje cu interese diferite
actiunile se desfasoara cronologic, locul si timpul sunt precizate
personajele se construiesc pornind de la informatii reale, dar exista o tendinta de tipicizare
protagonistul (personajul inspirat din istorie) ocupa locul central al operei
culoarea de epoca este creata prin descrieri de vestimentatie, interioare ale locuintelor, utilizarea limbii specifice epocii descrise (in cazul de fata utilizarea arhaismelor)
naratorul este omiscient, naratiunea se face la persoana a III-a, perspectiva narativa fiind obiectiva
2) ALEXANDRU LAPUSNEANUL
Nuvela istorica Alexandru Lapusneanul a aparut in anul 1840 in primul numar din revista Dacia literara, iar apoi a fost inclusa in anul 1857 in singurul volum al autorului intitulat Pacatele tineretelor. Volumul este alcatuit din patru parti, fiecare dintre ele ilustrand o numita dimensiune literara. Prima parte, Amintiri din junete contine cinci proze cu subiecte de actualitate pentru perioada pasoptista, a doua, Fragmente istorice prezinta evenimente din trecutul si prezentul istoric al tarii (include si nuvela Alexandru Lapusneanul). Urmatoarele doua parti, intitulate Neghina si palamida si Negru pe alb. Scrisori de la un prieten cuprind prelucrari dramatice, respectiv, lucrari de factura jurnalistica, memorialistica si eseistica. Nuvela este scrisa sub ideologia pasoptista, respectand ideile impuse de Mihail Kogalniceanu in articolul Introductie, care cerea autorilor sa promoveze o literatura originala cu teme inspirate din istoria nationala si folclorul natioanl.
Subiectul nuvelei este preluat din cronica lui Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, din care autorul preia anumite scene, fapte si replici: venirea lui Lapusneanul la a doua domnie, intalnirea cu boierii trimisi de Tomsa, uciderea celor 47 de boieri, arderea cetatilor Moldovei, calugarirea si uciderea prin otravire a domnitorului. O alta sursa importanta de inspiratie este Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin de unde prelucreaza, pentru episodul omorarii lui Motoc din nuvela, scena uciderii unui boier in timpul domniei lui Alexandru Ilias. Nuvela reconstituie cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), prezentand lupta pentru impunerea autoritatii domnesti in Moldova secolului al XVI-lea. Autorul nu transcrie evenimentele ca in cronicile istorice ci le modifica in functie de propria sa viziune, influentata de romantismul pasoptist. Autorul modifica realitatea istorica, dar actiunea nuvelei se pastreaza in limitele verosimilului. Personajul lui Negruzzi nu se aseamana pana la confundare cu personalitatea reala, istorica a lui Alexandru Lapusneanul. Personajul ilustreaza un tip uman, este un personaj de factura romantica, prin intermediul caruia autorul isi exprima propria sa viziune artistica.
Nuvela are ca tema evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, si anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
Nuvela este structurata in patru capitole, fiecare avand un moto sugestiv pentru continutul acestora: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”, „Ai sa dai sama, doamna!”, „Capul lui Motoc vrem!”, „De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”. Naratorul este omniscient, naratiunea se realizeaza la persoana a III-a, perspectiva asupra evenimentelor fiind obiectiva. Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor. Desi nuvela este o specie care apartine genului epic, se remarca in acest caz caracterul dramatic oferit de rolul capitolelor in ansamblul textului (seamana cu actele unei piese de teatru), de realizarea scenica a secventelor narative, de utilizarea predominanta a dialogului si de minima intreventia a naratorului.
Motoul din primul capitol „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu” subliniaza intreaga ura si tenacitate a lui Alexandru Lapusneanul, care mai fusese o data pe tronul tarii, dar fiind tradat de boieri, a fost nevoit sa paraseasca tara. Scena dintre viitorul domnitor si boierii trimisi de Tomsa prefigureaza conflictul principal al nuvelei, acela dintre Lapusneanul si boieri. Un rol important il va avea vornicul Motoc, boier viclean care ii vanduse pe toti domnitorii care au ocupat tronul Moldovei in ultimii ani. Comportamentul este pus in evidenta de gesturile sale, dar si de atitudinea domnitorului: „Eu te iert insa, c-ai indraznit a crede ca iar ma vei putea insela, si iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji de sangele taru; te voi cruta, caci imi esti folositor, ca sa ma usurezi de blastemurile norodului. Sunt alti trantori, de care trebuie curatit stupul. Motoc ii saruta mana asemenea canelui care, in loc sa musce, linge mana care-l bate. El era multamit de fagaduinta ce castigase; stia ca Alexandru-voda a sa aiba nevoie de un intrigant precum era el.” Din punct de vedere al constructiei textuale, aceste cuvinte trimit deja la finalul capitolului al treilea, cand Motoc va plati cu viata pentru a-l usura pe voda de „blastemurile norodului”. De asemenea, prin propozitia „Sunt alti trantori, de care trebuie curatit stupul.” anticipa violenta din capitolul urmator.
Al doilea capitol prezinta planurile de distrugere a boierimii puse la cale de domnitor. Motoul se refera la „leacul de frica” pe care Lapusneanul il promite sotiei sale, Ruxanda.
Abia in al treilea capitol personajul atinge plenitudinea personalitatii sale. Disimularea, diplomatia ating punctul culminant si ele se vor combina cu placerea estetica a contemplarii cruzimii. „Leacul de frica” al doamnei Ruxanda este de fapt piramida de patruzeci si sapte de capete pe care acesta o relizeaza dupa ce ucide boierii. In acest capitol care are ca moto replica poporului: Capul lui Motoc vrem!” se explica si promisiunea pe care Lapusneanul i-a facut-o la inceput vornicului: nu a murit de mana domnitorului deoarece acesta a dorit inca de la inceput sa-l sacrifice ca tap ispasitor. De asemenea, in finalul acestui capitol se mai face o promisiune, care va fi indeplinita la sfarsitul nuvelei. Boierii care scapa de la masacru, Spancioc si Stoici fac o promisiune pe malul Nistrului: „Spuneti celui ce v-au trimis, striga catre ei Spancioc, ca ne vom vedea pan-a nu muri!”
In ultimul capitol este prezentat sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul. Acesta se muta impreuna cu familia la Hotin pentru a-i supraveghea mai de aproape pe Spancioc si Stroici „care sedeau la Camenita, asteptand si pandind vreme.” Doamna „da sama” si, impinsa de ceilalti, isi otraveste sotul care moare sub privirile neiertatoare ale lui Spancioc si Stroici, spre a implini promisiunea de pe apa Nistrului.
3) PERSONAJUL PRINCIPAL: ALEXANDRU LAPUSNEANUL
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, este un personaj romantic, exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale, cum ar fi scena uciderii boierilor, a pedespsirii lui Motoc si a mortii domnitorului. Intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud, care conduce tara intr-un mod absolutist, fara a tine cont de parerile boierilor. Personajul este construit din contraste si in antiteza cu celelalte personaje, are o psihologie complexa, cu calitati si defecte puternice.
Destinul personajului este urmarit cu ajutorul celor patru replici plasate in fruntea capitolelor si avand rol de moto. Alexandru Lapusneanul doreste sa impuna autoritatea domneasca prin orice mijloace. Afirmatia din ultimul capitol „Eu nu sunt calugar, sunt domn!” reflecta faptul ca isi infrunta destinul chiar si atunci cand este pus in fata limitelor omenesti, cum ar fi boala sau moartea.
Personajul nu evolueaza pe parcursul nuvelei, trasaturile sale principale fiind prezentate inca de la inceput: este hotarat, crud, inteligent, prefacut, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic. Este caracterizat direct, de catre narator, de catre celelalte personaje si chiar de el insusi, si indirect prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relatii cu alte personaje.
Naratorul realizeaza in mod direct portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentatiei specifice vremii: „Purta coroana Paleologilor, si peste dulama poloneza de catifea stacosie, avea cabanita turceasca.” De asemenea, inregistreaza gesturile si mimica personajului prin notatii scurte: „Spun ca in minitul acela el era foarte galben la fata si ca racla sfantului ar fi tresarit”, „Raspunse Lapusneanul cu sange rece.” Caracterizarea realizata de alte personaje este succinta: mitropolitul Teofan spune despre domnitor: „Crud si cumplit este omul acesta”, in timp ce Spancioc il numeste tiran: „sangele cel pangarit al unui tiran ca tine.”
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza cruzimea (trasatura esentiala a personajului), dar si dorinta lui de a distruge influenta boierilor.
Hotararea de a avea puterea domneasca reiese inca de la inceputul nuvelei, din episodul in care primeste solia boierilor. La incercarea acestora de a-l face sa renunte la tronul Moldovei, Alexandru Lapusneanul raspunde astfel: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, raspunse Lapusneanul, a carui ochi scanteiara ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma intorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt.” Hotararea este pusa in practica prin guvernarea cu ajutorul terorii, deoarece domnitorul reuseste sa contracareze posibilele incercari de revolta a boierilor, activitate care culmineaza cu uciderea celor 47 de boieri. Nu isi va pierde aceasta hotarare si tarie de caracter nici in clipa mortii, cand revine asupra deciziei de a se calugari si ameninta pe cei din jur: „M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu!”
Vointei neabatute i se asociaza si alte trasaturi. Abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane, diplomatia, cunoasterea psihologiei umane, sunt calitati ale conducatorului, dar in acest caz sunt folosite pentru consolidarea puterii absolute, nu pentru o carmuire corecta a tarii. Cunoscand oamenii, le face promisiuni care ii linistesc, dar care ascund de fapt un plan de razbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Motoc: „iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji in sangele tau; te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului” il linisteste pe boierul intrigant, care se crede util domnitorului si care crede ca a reusit sa reintre in gratiile acestuia. Planul de razbunare al lui Lapusneanul este insa crud deoarece il preda pe Motoc multimii care il sfasie: „Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insusi cand imi spuneai ca nu ma vrea, nici ma iubeste tara. Sunt bucuros ca-ti rasplateste tara pentru slijba ce mi-ai facut, vanzandu-mi oastea lui Anton Sechele, si mai pe urma lasandu-ma si trecand de partea Tomsii.” Sacrificandu-l pe boier, se razbuna pentru tradarea acestuia si manipuleaza multimea revoltata, de a carui putere este constient: „Prosti, dar multi.” In acest episod da dovada de stapanire de sine si de sange rece.
O alta promisiune pe care o respecta este oferirea unui „leac de frica” doamnei Ruxanda, care il rugase sa nu mai verse sange nevinovat. Alcatuirea piramidei din capetele boierilor si oferirea acesteia drept lectie pentru sotie, pune in evidenta sadismul domnitorului. El se stapaneste in momentul in care Ruxanda incearca sa-l convinga sa renunte la crime si are impresia ca doreste sa se amestece in conducerea tarii, dar nu iarta atitudinea ei si se razbuna prin acest „leac de frica”: „- Muiere nesocotita! striga Lapusneanul sarind drept in picioare, si mana lui, prin deprindere, se razama pe junghiul din cingatoarea sa; dar indata stapanindu-se se pleca, si radicand de Ruxanda de jos []. – Iti fagaduiesc ca de poimaine nu vei mai vedea, raspunse Alexandru-Voda; si mane iti voi da un leac de frica.”
Detine arta disimularii si regizeaza cu inteligenta invitatia la ospatul de impacare cu boierii, care este de fapt o cursa. Inteligent, alege ca loc al discursului sau biserica, pentru a le sugera boierilor ca s-a cait si ca doreste o mai buna intelegere cu acestia: „Boieri dumneavostra! Sa traim de acum in pace, iubindu-ne ca niste frati, pentru ca aceasta este una din cele zece porunci: Sa iubesti pe aproapele tau ca insusi pre tine, si sa ne iertam unii pe altii, pentru ca suntem muritori, rugandu-ne Domnului nostru Isus Hristos – isi face cruce – sa ne ierte noua gresalele, precum iertam si noi gresitilor nostri.” De asemenea, are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze boierii sau poporul si sa-si puna in aplicare planurile.
Cruzimea este o insusire obisnuita in aceasta perioada istorica dominata de lupta pentru putere (tot de cruzime dau dovada si Spancioc si Stroici care asista la moartea domnitorului), dar in cazul lui Lapusneanul este exagerata, are manifestari exceptionale, de unde si incadrarea personajului in tipologia romantica. Domnitorul asista razand la macelul boierilor: „Cat pentru Lapusneanul, el luasa pre Motoc de mana si se trasesa langa o fereastra deschisa, de unde privea macelaria ce incepuse. El radea; iar Motoc, silindu-se a rade ca sa placa stapanului, simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind.” Dupa uciderea celor 47 de boieri ii promite doamnei Ruxanda ca nu va mai ucide, dar nascoceste schingiuri „ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenesti”. In final da dovada din nou de cruzime cand ameninta sa-si ucida propriul fiu pe care il crede un uzurpator al puterii sale. Uciderea lui prin otravire este singura cale de a-l opri sa mai faca rau, dar in acelasi timp este o pedeapsa pentru cruzimea sa.
Replicile personajului sunt memorabile, doua dintre ele fiind transformate de autor in moto-uri ale capitolelor I si IV. Raspunsul dat boierilor: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau [] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra.”, a devenit o emblema a personajului care se autodefineste prin vointa de neinfrant. Amenintarea din final: „De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu” reda aluziv dorinta de razbunare a celui cazut.
Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje. Pentru a se razbuna, pune in aplicatie cate un plan, in functie de gravitatea vinii: pe boieri ii macelareste, e Motoc il da multimii, doamnei Ruxanda ii da „un leac de frica”. Pentru aceasta cruzime este in final pedepsit de cei care asista la mortea sa. Spancioc si Stroici nu vor sa ii curme suferinta ci dimpotriva il lasa sa se chinuie: „invata a muri, tu care stiai numai a omori.”
Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe principiul romantic al antitezei angelic – demonic. Diversitatea atitudinilor fata de sotia lui reflecta falsitatea, disimularea. Se casatorise cu ea „ca sa atraga inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares”. Nu o respecta nici pentru originea ei nobila, nici pentru ca ii este sotie si mama a copiilor sai, iar Ruxanda „ar fi voit sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire omeneasca.” Gesturile, mimica si cuvintele rostite de Lapusneanul in capitolul al II-lea, in scena discutiei cu doamna Ruxanda, evidentiaza ipocrizia lui in relatia sot – sotie. Mai intai ii saruta mana, apoi se posomoreste, reactioneaza impulsiv la rugamintea ei, dar se stapaneste si ii promite „un leac de frica”. In capitolul urmator, dupa ce se razbuna pe boieri si pe Motoc, nu o iarta pentru indrazneala ei si isi tine promisiunea de a o „vindeca” de frica. Se bucura cu cruzime de spaima doamnei care lesinase la vederea piramidei de capete, afirmand: „- Femeia tot femeie, zise Lapusneanul zambind; in loc sa se bucure, ea se sparie.” In ultimul capitol insistentele boierilor si amenintarea lui Lapusneanul ca ii va ucide copilul, o determina sa-si otraveasca sotul.
Alexandru Lapusneanul este un personaj romantic si prin urmare exceptional datorita cruzimii sale exagerate, actiunilor sale spectaculoase, replicilor sale.
