|
|
|
Situatia prizonierilor romani in URSS a fost un subiect tabu in perioada regimului comunist. Abia in anii
'90 au inceput sa apara marturii ale
celor care cunoscusera teribila experienta a lagarelor
sovietice. Institutul Diplomatic
Roman a avut excelenta initiativa de a demara o
investigatie sistematica a arhivelor din Federatia Rusa
pentru a cunoaste soarta celor cazuti in captivitate - unii din
ei, circa 140.000,
luati prizonieri dupa 23 august 1944, sub motiv
ca inca nu fusese semnat armistitiul - si ramasi
in lagare ani indelungati dupa incheierea razboiului.
Refuzul Uniunii Sovietice de a adera la Conventia de la Geneva din 1929
privind regimul prizonierilor a facut imposibila activitatea Crucii
Rosii Internationale in beneficiul celor aflati in captivitate.
Se stie ca insusi fiul lui Stalin din prima casatorie,
Iakov Djugasvili, cazut prizonier la germani, nu a putut beneficia de
asistenta Crucii Rosii Internationale. Suprema ironie a istoriei: ofiteri polonezi aflati in
acelasi lagar cu el renuntau la o parte din continutul
pachetelor primite prin Crucea Rosie Internationala pentru a-i
face lui Iakov Djugasvili un pachet de prizonier.
Doi cercetatori romani, Vitalie Varatic si Ilie Schipor, si-au asumat sarcina de a explora arhivele din Federatia Rusa, pentru a cunoaste exact numarul prizonierilor romani din Uniunea Sovietica, numarul celor decedati in captivitate, locurile unde au fost inmormantati si alte momente si aspecte ale prizonieratului lor. Din marturiile memorialistice - semnalam doar volumul lui Enita Panzaru, Un pas la stanga, un pas la dreapta si. Miciurinsk, Oranki-Monastarka (Editura Universitatii din Bucuresti, 2008), care ofera un tablou pe cat de realist, pe atat de zguduitor al vietii de lagar - stim ca prizonieratul a fost nu numai un calvar, ci si o situatie limita, in care oamenii si-au dezvaluit adevarata lor fata: egoism, lasitate, compromis, cruzime. Alaturi de pacate, s-au manifestat insa si virtuti: altruism, daruire, credinta, sacrificiu. Prizonieratul a facut o triere intre oameni si viermi, intre caractere si lichele, intre demni si robi.
In asteptarea publicarii volumului preconizat de Institutul Diplomatic Roman, dorim sa semnalam doua documente sovietice care cuprind informatii revelatoare despre atitudinea autoritatilor romane fata de situatia prizonierilor nostri din URSS, dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Primul document este
nota de conversatie Molotov - Iorgu Iordan, din 17 iulie 1946
(publicata in Sovetskii faktor v
Vostocinoi Evrope, 1944-1953, sub red. Tatianei
V. Volokitina, vol. I, Moscova, ROSSPEN, 1999, p. 322-325). Cunoscutul lingvist roman indeplinea atunci functia de
ambasador al Romaniei la Moscova. De curand, revenise in tara
un lot de prizonieri romani din URSS, astfel ca Iorgu Iordan, care avea
misiunea de a se interesa de soarta celor ramasi in captivitate, a
inceput discutia cu aceasta problema: "Iordan spune - citim in nota de
conversatie - ca ar vrea sa spuna cateva cuvinte despre
prizonierii de razboi romani, care s-au intors in Romania. Intoarcerea lor a produs o foarte buna impresie. In cinstea acestor romani au fost organizate primiri nu numai de
catre ARLUS (Asociatia
Romana pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica - n.
n.), ci si de alte organizatii. Doi colonei
romani au relatat despre viata placuta in prizonieratul
sovietic". Atata servilism il va fi dezgustat probabil si pe
Molotov, care a raspuns "Cum poate sa fie placuta
viata in prizonierat! Dandu-si seama de
gafa facuta, Iorgu Iordan a trecut la alta
tema:
Intr-o cu totul alta maniera se
desfasoara discutia privind prizonierii de razboi
romani in URSS in convorbirea lui Molotov cu liderii de partid Gh.
Gheorghiu-Dej, Ana Pauker si Vasile Luca, aflati in delegatia
guvernamentala condusa de Petru Groza, venita sa semneze
Tratatul de alianta dintre URSS si Romania (4 februarie 1948). Dupa semnarea
tratatului, la 7 februarie, cei trei conducatori ai PCR au avut o
lunga discutie cu Molotov privind probleme de interes comun. In nota de conversatie (ibidem, p 530-536) citim: "V. Luca trece la a doua
problema (prima fusese
nationalizarea, care avea sa se infaptuiasca la 11 iunie
1948 - n. n.) si roaga sa
se rezolve cat mai rapid posibil problema prizonierilor de razboi romani
din URSS. Dupa informatiile detinute de el, prizonierii sunt
demoralizati si spun: «Groza ne-a vandut pentru paine si porumb»
(referire la faptul ca Romania,
lovita de seceta, beneficiase de livrari de cereale din partea
URSS - n. n.). In tara,
reactiunea foloseste, de asemenea, aceasta intarziere a
repatrierii. V.M.
Molotov spune ca Groza i-a vorbit ieri despre aceasta
problema. El i-a promis sa-i dea astazi un raspuns, dar nu a reusit sa se consulte in
aceasta problema. Deocamdata, trebuie spus ca, in
conditiile de iarna, transportul prizonierilor de razboi este dificil si ca, in viitorul cel mai apropiat,
problema va fi rezolvata. Trebuie avut in vedere ca
prizonierii sunt ocupati in diverse munci. V.M.
Molotov intreaba daca s-a pus si problema celor internati.
V. Luca raspunde
ca cetatenii romani internati in URSS sunt numai cei de
origine germana (referire la
sasii si svabii deportati in URSS, in 1945 - n.
n.) si nu se pune problema lor. Deocamdata, in
Diferenta de ton dintre Iorgu Iordan si Vasile Luca este evidenta. In ce ma priveste, pe masura cunoasterii documentelor sovietice, propria evaluare a liderului comunist s-a schimbat. Astazi stim ca, in 1951-1952, Vasile Luca, pe atunci ministru de Finante, s-a opus la reforma baneasca voita de Stalin pentru a subordona si mai mult leul romanesc in raport cu rubla sovietica, reforma care avea sa se infaptuiasca la 26 ianuarie 1952.
Gheorghiu-Dej a fost atunci de acord cu reforma. Vasile Luca s-a opus, a devenit "deviator de dreapta" si a sfarsit in inchisoare. Nu i se poate - cred eu - contesta o anumita identificare cu interesul national al Romaniei in raporturile cu Uniunea Sovietica.
