|
|
|
ACADEMIA NATIONALA DE INFORMATII
STUDIU DE CAZ - HITLER
"Carisma" este unul dintre acele cuvinte, ca si frumusete, putere, simpatie, pe care toti stim sa le recunoastem, dar pe cale le definim cu greu.
Deriva de la Charis, numele uneia dintre cele trei gratii din mitologia greaca, si indica darurile sau atributele divine pe care fiecare le are in el insusi.
Carisma este calitatea, insusirea cuiva de a starni admiratie; darul pe care il putem numi magnetism personal, fascinatie, vitalitate, influenta, este sintetizat de cuvantul "carisma".
Individul carismatic este o personalitate care se bucura de un mare prestigiu, fiind inzestrat, dotat si talentat.
Despre autoritatea carismatica se poate spune ca se bazeaza pe valoarea extraordinara a unui individ, pe caracterul sau sacru, istoric sau exemplar; autoritatea carismatica are la baza devotamentul, loialitatea fata de harul, eroismul si exemplaritatea unui individ si fata de tiparele normative, ordinea revelata, stabilita de aceasta persoana.
Majoritatea oamenilor considera carisma ceva mistic, aproape nedefinit. Ei considera ca este o calitate genetica, innascuta. Carisma este abilitatea de a-i atrage pe oameni. Si ea poate fi cultivata.
Adolf Schickigruber, numit mai apoi Hitler (1889-1945) a fost un politician german si conducator al guvernului, unul dintre cei mai puternici dictatori ai secolului al XX-lea, care a schimbat Germania intr-o societate foarte militarizata si a lansat cel de-al doilea razboi mondial in 1939; a fost un lider de success, un carismatic prin caracterul sau, calitatile, capacitatile sale, prin autoritatea sa, prin ascensiunea politica pe care a avut-o, prin propaganda folosita, prin manipularea maselor de oameni.
Nu trebuie sa supraestimam personalitatea lui Hitler ca parte integranta a puterii lui, dar nici sa nu o trecem, totusi, cu vederea. Cel mai mare impact l-a avut asupra primilor initiati, celor mai devotati si mai fanatici adepti ai lui, cercului sau intim format din cei mai convinsi discipoli.
Hitler nu a avut o infatisare fizica prea atragatoare. Era de inaltime mijlocie si avea tenul alb. Capul parea sa-i domine intregul trup. Un zuluf ii acoperea fruntea inalta. Punctul central al fetei lui era mustata tunas. Niciodata nu parea imbracat elegant. A avut dintii rari, iar in ultimii ani ai vietii, deteriorarea vederii, care in tinerete a fost buna, l-a obligat in final sa poarte ochelari pentru citit (desi ii era teama sa nu fie vazut cu ei in public). Ochii lui usor bulbucati si puterea de a privi fara sa clipeasca au fost cele mai izbitoare trasaturi ale sale.
Tabieturile lui personale au fost repetitive, conservatoare, dar in acelasi timp destul de ciudate. A pastrat aceleasi obiceiuri zi de zi, preferand sa bea mai mult ceai, mai tarziu devenind vegetarian, nu a fumat si nu a baut cafea. Nu avea nevoie de mult somn, citea din toate domeniile, a avut un interes special pentru medicina si biologie, era un autodidact, si detinea o memorie extraordinara pentru detaliul faptelor (era in stare sa arate o mare consideratie unor chestiuni neinsemnate, ca de exemplu ce cadouri sa ofere secretarelor lui de ziua lor de nastere). A avut un puternic simt al loialitatii fata de acei camarazi care s-au sacrificat pentu a-l sprijini la inceputul carierei sale politice.
Aceste caracteristici personale nu ar fi suficiente pentru a atrage atentia asupra sa, daca ele nu ar fi avut nici o legatura cu conceptia lui politica asupra lumii si capacitatea lui de a influenta publicul. Ca om, detasat de filosofia lui politica, a fost un mediocru. Dar crezul lui politic si convingerile cu care i-a dat glas l-au transformat intr-o personalitate de un dinamism cu adevarat extraordinar.
Hitler este un personaj carismatic prin puterea politica dictatoriala pe care a dobandit-o; prin autoritatea sa politica (forta, puterea de convingere); prin modalitatea concreta de manifestare a puterii politice, prin capacitatea acesteia de a-si impune vointa in societate.
Puterea lui a obtinut o legitimitate carismatica, cu ajutorul calitatilor sale naturale exceptionale, el s-a impus maselor care l-au acceptat legitimand astfel puterea.
Hitler a avut o dominatie exercitata mai putin in virtutea unei puteri fizice, decat a unei influente personale, aceasta fiind o autoritate carismatica; a avut acea gratie care este recunoscuta sefilor care fascineaza masele si devin pentru ele un obiect de adoratie.
Totusi nu trebuiesc uitate circumstantele in care s-a nascut autoritatea lui Hitler. La inceputul anilor '30, germanii repetau sloganul: "Trebuie sa se intample ceva". Senzatia insuportabilului, ideea tenace ca "aceasta stare" nu putea dura lasau spiritele disponibile pentru orice eveniment care ar fi interupt cursul lucrurilor. Nu mai exista loc pentru critica. Se astepta ceea ce trebuia sa se intample, indiferent ce. In cea mai rea dintre situatii, orice schimbare era benefica si acceptata ca atare. Asa ca Hitler devine un salvator.
Oamenii sunt gata sa se lase purtati de valurile entuziasmului sau al furiei; masele cauta, fara sa-si dea seama de acest lucru, un om capabil sa forteze cursul lucrurilor, sa reuneasca idealul cu realul, imposibilul cu posibilul, sa rastoarne ordinea existenta si sa readuca o intreaga societate la scopul ei autentic.
Nevoia de un anume tip de autoritate se iveste atunci, autoritate capabila sa transforme situatia din interior; iar liderii dotati cu carisma raspund acestei nevoi. (Hitler este omul potrivit la locul si momentul potrivit); el stia ca speranta este cea mai insemnata avere; daca poti fi persoana care ofera acest dar celorlalti, ei te vor aprecia si te vor urma. Oamenii au acordat incredere si si-au incredintat soarta in mainile sale, intr-o totala identificare, fara sa stie nici ei vreodata exact pentru ce au facut acest lucru.
Dar Hitler este mai intii un ratat; el cade la examenul de admitere la Scoala de Arte Frumoase, risipeste mica mostenire a familiei, traieste din slujbe mizerabile de pe o zi pe alta. In acelasi timp, este torturat de un complex de superioritate necontrolat; psihologia tanarului Hitler corespunde mentalitatii germane din acea perioada: rusinea in fata unui sir de esecuri, conjugate cu ideea de maretie. Sentimentele consecutive care se nasc din aceasta intilnire exploziva sunt amaraciunea si revolta - ele se vor regasi neschimbate la viitorul fuhrer si la poporul care-l va accepta.
Marginal si revoltat, Hitler ajunge sa castige recunoasterea sociala gratie talentelor sale de orator. Acestea sunt impresionante. Dupa razboi, el ramane in armata ca instructor si face minuni; mai apoi el joaca rolul unui spion infiltrat in partid, dar isi captiveaza atat de mult auditoriul, incat devine repede conducator. Partidul se numea "national-socialit", iar Hitler devenea lider folosind o misiune secreta de "spionaj din interior", ceea ce demonstreaza talentul sau. Inchis in fortareata din Landsberg dupa o lovitura de stat ratata, el suscita admiratie prin discursurile inflacarate pe care le detine nu numai detinutilor, ci si personalului penitenciarului. In timpul procesului, isi cucereste auditoriul printr-o prestatie inflacarata si devine mai simpatic decat judecatorii sai. Hitler stia sa vorbeasca si sa organizeze; electriza multimile si le determina sa-si schimbe parerea. In era multimilor, politica nu este altceva decat pedagogie. Trebuie sa convingi.
Hitler a inteles ca, in fata unei multimi, aceasta convingere nu se castiga prin rationament logic. Rationamentul functioneaza pentru cativa ascultatori. Cu cat numarul lor creste, cu atat mai mult se impune pasiunea si sentimentul. Hitler a facut exact ce desrisese Gustave Le Bon. El isi surprindea ascultatorii la propriul lor nivel de constiinta. Prin simplitatea gandirii sale, el era in armonie cu "sufletul multimii".
Temele pe care le dezvolta erau comune cu ideile raspandite in Germania, cheia viitorului: responsabilitatea poporului german care refuza sa se revolte impotriva fatalitatii, sa-si ia destinul in mana. Astfel, critica sa devenea o invitatie la actiune. Ea trebuia sa joace un rol de detonator.
Hitler a parcurs drumul unui om politic obisniuit intr-un sistem democratic. A inceput cu ascultatori foarte putini, apoi renumele sau in crestere a reunit multimi din ce in ce mai mari.
In goana dupa putere, el a folosit toate mijloacele potrivite momentului, deopotriva urnele democratice si acea pasiune-santaj caracteristica fascismului; trebuia sa devina destul de puternic pentru a provoca teama.
Marcat de amintirea loviturii de stat ratata, Hitler a stiut perfect sa manevreze armele psihologice ale acestei lupte. Talentele oratorice nu explica totul.
Nu conteaza daca insala multimea: ea trebuie convinsa; nu era atent la natura mijloacelor folosite; singurele sale criterii de referinta se aflau in finalitatea politica. Pentru el, problema era sa puna in practica ideile, indiferent de pretul care trebuia platit.
Ca partid si ca instrument al puterii, national-socialismul este un mijloc organizat de Hitler pentru a concretize o ideologie pe care nu a inventat-o el; teme dezvoltate in Europa de cateva decenii, iar pentru unii, de multe secole.
In national-socialism se poate gasi o speranta milenarista care il apropie de o gnoza sau de o gandire sectara tipica apocalipselor. National-socialismul este o ideologie in sensul de viziune globala a lumii, deoarece el explica totul, rezolva toate problemele, interpreteaza trecutul si descrie dintr-o simpla trasatura de condei viitorul. Dar el este mai ales un sistem de o simplitate extraordinara.
Nazismul nu este un monstru nascut de cativa necunoscuti si concretizat de un bolnav care apare in istorie la momentul potrivit, ci o idee coapta indelung, corespunzatoare unor mituri stravechi elaborate si larg acceptate.
Nazismul proclama societatea perfecta si, ca mod de a o atinge, teroarea si lichidarea unei parti a societatii. El nu alimenteaza nici o iluzie cu privire la mijloacele pe care va fi obligat sa le foloseasca si nici macar nu incearca sa insele opinia publica cu privire la acest subiect.
Hitler a intrunit rapid o majoritate zdobitoare de voturi fara sa-si mascheze intentiile.
Pentru a analiza, a cauta carisma lui Hitler, trebuie sa ne axam si pe originalitatea sa de manipulare psihologica a multimii. Hitler a reusit sa cucereasca multimea, sa obtina recunostinta din partea supusilor, nu prin bunatea lui, ci prin acel magnet invizibil din interior datorita caruia oamenii nu au putut rezista carismei electrizante a liderului aproape demonic; El a cladit o dictatura carismatica.
Paginile din Mein Kampf despre propaganda exprima o cunoastere intuitiva si inspirata a psihologiei multimilor. Autorul reuseste sa defineasca o stiinta a indocrinarii, in folosul sau personal.
Viitorul fuhrer nu lasa nimic la intamplare, notand toata detaliile impotrivirilor posibile si studiind treptat cum sa le evite sau sa le deturneze. El profita de pe urma greselilor sale, in loc sa le suporte consecintele.
O intrunire ratata il invata ca nu trebuie sa influenteze multimea dimineata, nici chiar dupa-masa, ci intotdeauna seara. El profita de multimea intrunirilor pe care le conduce ca pe un adevarat experiment.
Scopul propagandei fiind, sa propage ideea in randul unui numar mai mare de oameni; mijlocul necesar va fi slabirea liberului-arbitru al omului.
Pentru a convinge, nu se poate sa distrugi fortele vii ale ratiunii si inteligentei, dar te poti impune in momentul - ales, studiat - in care aceste forte dormiteaza. National-socialismul nu urmareste sa convinga prin forta ideii, nici prin adevarul sau, ci prin efractie, infiltrandu-se pe furis in mintile oamenilor. Hitler nu ignora ceea ce ii indeparteaza pe multi auditori: violenta spuselor sale.
Pe cei carora nu le poate castiga adeziunea - convinsi de continutul spuselor sale, dar nesuportandu-le violenta - el ii pastreaza in rezerva, stiind ca ei constituie instrumentele de slefuit ale imperiului sau ideologic si verbal si care, la momentul potrivit se vor alia.
Autorul lucrarii Mein Kampf este un "maestru-cantaret" care domina fiecare categorie la nivelul si pe terenul ei. El ignora societatea, dar devine mare cunoscator al multimii. Noul tip de om politic se sustrage cutumelor si cotidianului, dar domina spiritele dinainte adormite, subjugate, fascinate.
El are capacitatea de a convinge multimea; are o putere pur psihologica. Din perspectiva psihologica, meritele sale sunt clare. Societatea care e condusa de un astfel de cuceritor il urmeaza pe aceasta din proprie vointa si simt cum maretia lor sporeste datorita succeselor sale, iar cei pe care-I cotropeste resimt un amestec de teama si admiratie.
Hitler stia cum sa manipuleze multimea, cum sa se apropie de ea.
In politica de cucerire, Hitler se supune vechiului mit al elitei germane care guverneaza toate popoarele Europei. Sentimentul de superioritate priveste mediocritatea ca pe o moarte a sinelui. Aceaste trasatura se poate observa la un individ. Si chiar la un popor. Poporul perfect devine sclav daca nu domina. Astfel, este vorba mai putin de "spatiul vital" decat de o dominare vitala - si mai mult de psihologie decat de geografie.
Scopul exterminarii nu este de a-i zdobi mai intii pe evrei, ci de a suprima indivizii "nesanatosi"; nazismul este obsedat de puritate.
Ne aflam in fata unui sistem de gandire caracterizat mai intii prin amploarea catastrofei umane pe care a fost capabil sa o genereze.
National-socialismul este o gandire a spaimei; este vorba despre o gandire cu adevarat paranoica. Gandire negativa, dominata de obsesia decadentei si a mortii. Dar in acelasi timp, o ideologie a unei perfectiuni visate, a transformarii naturii umane, ideologie a unei societati fara pata.
Nazismul vrea sa inlature raul inainte sa pregateasca binele. El are obsesia prabusirii si a decreptitudinii. Spectrul decadentei il inspira mai mult decat idealul visat. Teroarea nazista elimina un rau absolut. Pentru nazism prima valoare este o antivaloare.
Rasismul se naste dintr-un sentiment de superioritate. Mai multe popoare (rusii, evreii, mongolii) si-au exprimat convingerea ca sunt superioare altor popoare, fie ca acesta convingere s-a manifestat sau nu prin ambitii imperialiste. In Europa insa, sentimentul de excelenta este in mod necesar legat de vechii germani.
Se poate spune ca unitatea psihologica a acestui popor s-a facut in jurul ideii de superioritate. Identitatea germana este mai putin legata de teritoriu, cat de constiinta unei forte inegalabile.
Caracteristic pentru Germania acestei perioade pare sa fie cautarea unei noi religii pagane sau naturale, eliberata de trascendenta crestina si de idea paulina a egalitatii. Ea va prinde contur o data cu mitul arian, dand nastere in mod direct national-socialismului.
Incepand din 1870 si pana in 1930, se poate observa ascensiunea treptata a unei anumite constiinte exterminatoare, impacata cu sine. Eugenismul, noua "stiinta" care are ca scop ameliorarea rasei umane, pretinde actiunea in numele celei mai bune cauze. Toti geneticienii englezi apara eugenismul, in grade diferite. Se raspandeste apararea eutanasiei.
Cand Hitler a promulgat in 1934 primele legi eugeniste privind copii atinsi de boli ereditare, el a fost aplaudat de o parte a comunitatii stiintifice internationale, mai ales americana si anglo-saxona. De acum, aplicarea ideologiei devenea posibila. Programul eugenist era pus in practica. Hitler a fost felicitat de miscarile eugeniste si americane. Unii credeau ca acest guvern avea indrazneala admirabila de a face in sfarsit ceea ce multi doreau sa se faca, dar fara sa o marturiseasca. In numele necesitatii trebuiau sfidate traditiile, starile sufletesti, morala.
Nu numai ca alegatorii l-au asigurat pe Hitler de voturi importante, dar cand a devenit cancelar si a pus in practica masurile care prevedeu restrangerea libertatilor, lumea a continuat sa il aprobe.
Indubitabil complicitatea dintre popor si totalitarismul anuntat se explica prin trei cauze diferite: neincredere, disperare si mecanismul terorii.
Hitler nu astepta prea mult pentru a promulga o lege care suprima majoritatea libertatilor individuale: libertatea de intrunire si de asociere, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului.
Crearea primelor lagare de concentrare, infiintarea Gestapoului, toate acestea nu i-au pus in pericol puterea.
Cu cat doctrina sa este mai aproape de perfectiune, cu atat acest om este mai glorios si mai divin; el va realiza imposibilul, oricat l-ar costa. Din acest punct de vedere si intr-un fel monstrous, autorul a realizat foarte bine imposibilul, lasandu-se condus spre solutii extreme de obsesia sa teoretica
Ca si energia, puterea are mai multe forme precum bogatia, forta militara, autoritatea civila, influenta civila asupra opiniei; Adolf Hitler a avut iubirea de putere, in sensul cel mai larg, a avut acea dorinta de capacitate de a produce anumite efecte, proiectate dinainte, asupra lumii exterioare, fie ea umana sau non-umana.
Fiecare dorinta a lui, daca nu poate fi satisfacuta imediat, da nastere dorintei de a dobandi capacitatea de a o putea satisface pe cea dintai si, prin aceasta, da nastere unei forme de iubire de putere. Acest lucru este adevarat atat cu privire la dorintele pozitive, cat si la cele negative.
Hitler are un caracter care il aduce in postura de conducator; are dragostea de putere.; are acele calitati care confera putere autoritara - o exceptionala incredere in sine, care nu este doar una de suprafata, ci patrunde adanc in subconstient.
Pentru a dobandi pozitia de conducator el trebuie sa exceleze in acele calitati care confera autoritate: incredere in sine, capacitatea de a lua decizii rapide si de a hotara masurile cele mai potrivite; el a fost capabil de a-si crea propria sa masinarie politica.
Hitler este un bun orator, iar oratorul pentru a avea success, are nevoie de mai multa psihologie intuitiva; este nevoie ca politicianul sa fie un vorbitor care sa faca impresie asupra auditoriului, nu trebuie sa fie elocventi, ci hotarati, pasionati si incisive. Pasiunea poate sa fie una rece si controlata, insa trebuie sa existe si sa se faca simtita.
Hitler este foarte disciplinat, si un foarte bun organizator. Isi organizeaza pana la ultimul detaliu propaganda; foloseste metode moderne de propaganda. Stia ca felul in care organizeaza o sedinta este mai importanta decat vorbele, discursurile care vor fi rostite acolo.
El are idei originale; stie cum sa se foloseasca de unele simboluri; el singur isi creaza drapelurile naziste, steagurile, insignele de partid pe care la foloseste in propaganda; stia ce combinatie de culori sa foloseasca - rosu, alb, negru - culori imperiale, cu un contrast eficient. Hitler explica in Mein Kampf ca drapelul poporului trebuie sa fie rosu pentru a convinge mai bine.
Gustul sau pentru spectacolul politic, se
leaga la Hitler de faptul ca autoritatea lui se bazeaza pe
masele populare. Ori, singurul suport de mass-media al popoarelor occidentale
in secolul al XIX-lea era mitingul popular.
Participantii marsurilor reactionau in acelasi timp cu gesturile
Fuhrerului, si erau foarte impresionati de modul in care mitingurile
erau organizate; aspectul vizual a contat asadar enorm in acest fenomen de
"magnetism' pe care Hitler il stapanea foarte bine, mai mult decat
continutul sau stilul discursurilor.
Puternic marcat de succesele lui Mussolini in Italia, Hitler s-a inspirat din tehnicile sale de manipulare a multimii. Apoi a declansat voluntar un razboi mondial pentru a-si intari puterea.
Traiectoria lui Hitler, a fost construita, in ceea
ce priveste autoritatea, pe aceleasi baze: tendinta rebela,
filozofia sociala care a fost rapid deturnata in nationalism sub
influenta razboiului, gustul pentru complot si miscari
de masa, formarea grupurilor paramilitare, un stat puternic, politica
sociala corporatista, rasism, intentii expansioniste si
caracter razboinic, anticomunism si spirit de compromis cu clasele
conducatoare nationale.
Concluzie
"Carisma" personalitatii lui Hitler, care a avut atata influenta asupra adeptilor lui apropiati, si-a avut sursa in puterea insuflata de "ideea" lui, mai ales pentru cei deja deschisi crezului sau politic, ca si in remarcabila lui capacitate de a influenta masele, pe care a dovedit-o in momentul in care s-a implicat activ in politica.
Putem sa-l numim carismatic pe Hitler datorita faptului ca scopurile si vocatia lui au provenit nu din cursul obisnuit al lucrurilor, ci dintr-o alta sursa, din acel spirit interior, neaparand niciodata la suprafata.
Personalitatea carismatica a sa reiese din puterea de manipulare a maselor, a fortei sale de persuasiune si instinct, a puterii sale de dominare asupra oamenilor.
La acestea trebuie adaugat calitatile sale strict personale ca lider - prezenta scenica, gesticulatiile, stilul exprimarii, puterea pe care o emana, toate acestea contribuind in mare masura la explicarea impunerii si dominarii sale.
Hitler a avut o personalitate puternica, carismatica, dar nu prin bunatatea sa, ci prin monstruozitatea actelor sale, prin curajul sau de a pune in aplicatie aceste idei puternice si bine inradacinate.
El a stiut cum sa apeleze la instinctele sale de baza folsindu-se de nesiguranta si frica maselor de oameni, punand in aplicatie ideile sale.
El a avut succes, cu toate ca programul sau de conducere era unul plin de ura si violenta.
Bibliografie
Bertrand Russell: Idealurile Politice * Puterea - Editura Antaios, 2002
Chantal Millon-Delsol: Ideile Politice ale Secolului XX - Editura Polirom, Bucuresti, 2002
* Konrad Heiden: Hitler - Editura Bethlen Gabor, Budapesta, 1989
Ian Kershaw: Hitler Intre Trecut si Viitor - Editura Antet
swork.sas.unibuc.ro
www.deol.hu
www.karizmatikus.hu
