|
|
|
NOTIUNI GENERALE DESPRE IMPOZITE SI TAXE
1. Continutul si rolul impozitelor
Impozitul reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in scopul acoperirii cheltuielilor publice.
Aceasta prelevare se efectueaza cu caracter obligatoriu, definitiv si nerambursabil si fara o contraprestatie directa si imediata din partea statului.
In schimb, taxa reprezinta suma de bani platita de un contribuabil in schimbul anumitor contraservicii prestate acestuia de catre anumite institutii sau entitati publice.
De regula, cuantumul taxei este mai mare decat valoarea contraserviciilor si de aceea se apreciaza ca taxa incorporeaza anumite elemente de impozit.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora este o sarcina impusa tuturor persoanele fizice si juridice care obtin venituri dintr-o anumita sursa sau poseda acelasi gen de avere.
Dreptul de a introduce impozite il are Statul si aceasta se exercita de regula prin intermediul organelor legislative (Parlament) iar uneori si in anumite conditii prin organele de stat locale.
Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de interes national, general, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale.
In tara noastra, potrivit Constitutiei, Consiliile Locale si Judetene stabilesc impozitele si taxele locale in limitele si in conditiile legii.
Impozitele sunt plati asa cum s-a mentionat cu titlu definitiv si nerambursabil.
In schimbul acestora platitorii nu pot solicita Statului un serviciu de valoare egala sau apropriata.
Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar, economic si social.
Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaste insa diferentieri de la o tara la alta si de la o etapa de dezvoltare economico-sociala la alta.
Cel mai important rol al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea constituie principalul instrument de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Astfel in tarile dezvoltate ale lumii, impozitele, taxele si contributiile au o pondere cuprinsa intre 80 si 90% din totalul veniturilor publice.
In tarile in curs de dezvoltare se inregistreaza diferentieri semnificative de la un stat la altul, impozitele si taxele reprezentand intre 50 si 90% din totalul resurselor financiare publice.
O caracteristica fundamentara a evolutiei impozitelor in perioada postbelica o reprezinta majorarea acestora, atat in marime absoluta, cat si in marime relativa.
In plan practic aceasta tendinta s-a realizat prin sporirea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere sau majorarea cotelor de impozit.
Aceasta ultima masura a operat cu precadere in domeniu impunerii veniturilor persoanelor fizice si intr-o mai mica masura in cazul impozitelor persoanelor juridice.
Rolul economic al impozitelor se manifesta prin transformarea acestora si utilizarea lor ca mijloace de interventie a statului in domeniu economic.
In functie de intentia legiuitorului impozitele pot fi utilizate pentru incurajarea sau franarea unei activitatii economice, pentru stimularea sau descurajarea productiei sau consumului unui anumit bun sau serviciu, pentru extinderea sau ingradirea comertului exterior.
Cu alte cuvinte impozitele pot fi utilizate pentru a influenta componentele economice al firmelor si indivizilor.
Pe plan sociale rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca prin intermediul lor Statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut intre anumite categorii sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice.
Astfel in tarile dezvoltate ale lumii prin intermediul impozitelor, taxelor si contributiilor, statul preia la buget intre 40% si 50% din PIB, iar in tarile in curs de dezvoltare intre 30% si 40 %.
2. Elementele impozitului
La introducerea impozitelor statul urmareste realizarea anumitor obiective financiare, economice si sociale. Pentru aceasta este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat si de contribuabili.
Drept urmare in legile prin care se instituie impozite si taxe se precizeaza clar elementele tehnice ale acestora.
Dintre acestea amintim:
1) Subiectul impozitului - este persoane fizica sau juridic obligata prin lege la plata acestuia. Astfel in cazul impozitului pe venituri din salarii subiect este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit agentii economici, la impozitul pe succesiuni mostenitorul sau mostenitorii etc.
Atat in literatura de specialitate cat si in vorbirea curenta subiectul impozitului poarta denumirea de contribuabil. Uneori impozitul datorat de un subiect este calculat/retinut si varsat la buget de catre o alta persoana.
2) Suportatorul impozitului - este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal subiectul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia. In realitate sunt insa frecvente cazurile in care cele doua elemente nu coincid. Aceasta deoarece sunt diverse cai si mijloace de a transpune impozitele platite de unele persoane fizice si juridice in sarcina altora. In aceste cazuri se ajunge ca in final contribuabilul ce suporta efectiv impozitul sa nu fie cel desemnat oficial prin lege.
3) Obiectul impunerii - reprezinta materia supusa impozitului. La impozitele directe obiectul impunerii poate fi venitul sau averea. La impozitele indirecte obiectul impunerii poate fi produsul tranzactional, serviciul prestat, bunul importat sau exportat.
4) Sursa impozitului - arata din ce anume se plateste impozitul: din venituri sau din avere. In cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide intotdeauna cu sursa. La impozitele pe avere insa nu exista mereu o astfel de coincidenta pentru ca acestea se platesc de regula din venitul produs de averea respectiva si numai rareori diminueaza substanta acesteia.
5) Unitatea de impunere - reprezinta marimea fizica utilizata pentru evaluarea, cuantificarea obiectului impozabil. Ca unitate de impunere putem mentiona: unitatea monetara la impozitul pe venit, metrul patrat la impozitul pe cladiri, litrul, kg, bucata la taxele de consumatie etc.
6) Cota de impunere - reprezinta impozitul datorat la o unitatea de impunere. Cotele de impunere pot fi fixe si procentuale (proportionale, progresiv si regresive).
7) Asieta sau modul de asezare a impozitului - reprezinta totalitatea masurilor si actiunilor intreprinse de organele competente ale satului in legatura cu fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impunerii, dimensionarea sau evaluarea acestuia si stabilirea cuantumului impozitului.
8) Termenul de plata - reprezinta data pana la care impozitul trebuie achitat statului,. Termenul de plata poate fi sub forma unei date fixe sau a unui interval de timp. Neachitarea la termen a obligatiilor fiscale conduce pentru contribuabilul la suportarea de dobanzii si penalitatii de intarziere. In legislatie se prevad, de asemenea si masuri de executare silita.
Principiile impunerii
Impunerea reprezinta un ansamblu de masuri si operatiuni efectuate in baza legii care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice.
Impunerea are atat o latura de natura politica cat si una de ordin tehnic concretizata in metodele, tehnicile, instrumentele utilizate pentru determinarea obiectului impozabil si a cuantumului impozitului.
Din punct de vedere politic prin impunere se urmareste ca fiecare impozit nou introdus sa corespunda anumitor cerinte, sa fie in concordanta cu anumite principii.
Astfel de principii au fost formulate pentru prima data de catre Adam Smith care aprecia ca la baza politicii fiscale a Statului ar trebui sa stea urmatoarele principii sau maxime:
1. principiul justetei impunerii;
2. principiul certitudinii impunerii;
principiul comoditatii perceperii;
4. principiul randamentului impozitelor.
Aceste principii au avut indiscutabil un caracter progresiv fiind indreptate impotriva arbitrarului ce domnea in materie fiscala in perioada de trecere de la evul mediu la capitalism si in primele stadii de dezvoltare ale acestuia.
In prezent la introducerea in practica a unui nou impozit se urmareste ca acesta sa raspunda cerintelor urmatoarelor categorii de principii:
1. principii de echitate fiscala;
2. principii de politica financiara;
principii de politica economica;
4. principii social - politice.
1. Principii de echitate fiscala
Ca notiune echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite. Pentru a se asigura respectarea cerintelor echitatii fiscale este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii.
a) stabilirea unui minim neimpozabil: adica legiferarea scutirii de impozit, a unui venit prestabilit considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor de viata strict necesare. Minimul neimpozabil poate fi stabilit ca atare numai in domeniul impozitelor directe, in special al impozitelor pe venit, acesta neavand aplicabilitate in materie de impozite indirecte.
b) sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributiva a fiecarui subiect platitor. Aceasta cerinta presupune asadar ca la stabilirea impozitului sa se ia in considerare marimea venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum si situatia personala a contribuabilului (celibatar, casatorit etc.)
c) la aceeasi putere contributiva sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita prin comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane sa fie stabilita comparativ cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala.
d) impunerea sa fie generala - adica sa cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub minimul neimpozabil.
Un rol deosebit in asigurarea echitatii fiscale il are si cota de impunere, in functie de care se determina impozitul datorat de un contribuabil.
In teoria si practica fiscala se cunosc doua tipuri de cote de impunere:
a) fixe;
b) procentuale.
La randul lor cotele de impunere procentuale se structureaza astfel:
a) cote procentuale proportionale;
b) cote procentuale progresive cu doua variante: simple si compuse (pe transe);
c) cote procentuale regresive.
Practica fiscala a demonstrat ca dintre toate variantele unui sistem de impunere cea care asigura respectarea in cea mai mare masura a conditiilor echitatii fiscale este impunerea in cote procentuale progresive compuse sau pe transe.
2. Principii de politica financiara
La introducerea in practica a unui nou impozit este necesar ca aceasta sa raspunda si unor cerinte de ordin financiar. Astfel impozitul trebuie sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic.
Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) impozitul sa aiba un caracter universal: adica sa nu existe persoane fizice sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau isi aproprie prin cumparare aceleasi bunuri sau servicii si care sa nu fie subiecti platitori. Universalitatea impozitului presupune totodata ca intreaga materie impozabila a unei contribuabili sa fie fiscalizata.
b) sa nu existe posibilitati legale sau frauduloase de sustragere de la impunere a unei parti mai mici sau mai mari din materia impozabila.
c) volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil.
Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului sau ciclu economic. Cu alte cuvinte randamentul unui impozit nu trebuie sa sporeasca odata cu cresterea volumului productiei in perioadele favorabile ale ciclului economic si nici sa scada in perioadele de recesiune si criza economica. Stabilitatea este necesara si pentru a permite agentilor economici sa-si elaboreze planuri de afaceri pe termen lung. Modificarile frecvente ale sistemului fiscal si ale nivelului impozitelor genereaza un climat de neincredere potrivnic unei dezvoltari economice durabile.
Elasticitatea impozitului presupune ca aceasta sa se poata adapta in permanenta necesitatilor de venituri ale statului. Concret presupune ca daca intr-un anumit moment volumul cheltuielilor bugetare se majoreaza, impozitul sa poate fi ajustat in acelasi sens si invers. Practica fiscala a statelor a demonstrat ca elasticitatea impozitelor actioneaza de regula in sensul majorarii acesteia.
O alta problema de ordina financiar care se ridica cu ocazia analizei unui sistem fiscal este aceea a numarului si tipului, felului impozitelor utilizate pentru procurarea veniturilor statului.
In ceea ce priveste numarul ce urmareste a se raspunde la intrebarea: "este necesar sa se utilizeze un singur impozit sau mai multe?". Opinii ale functionarii unui sistem fiscal fundamentat pe un singur impozit au existat in teorie insa nu au putut fi niciodata puse in practica. Toate statele lumii utilizeaza numeroase instrumente fiscale in procesul de mobilizare a resurselor si multiple forme ale acestora (impozite directe, indirecte, generale etc.).
Principii de politica economica
Cu ocazia introducerii unui impozit statul urmareste de regula realizarea mai multor obiective: este vorba mai intai de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, iar dupa aceea de utilizarea impozitului ca instrument, ca parghie a politicii economice.
Concret impozitul poate fi folosit pentru incurajarea sau franarea dezvoltarii unei ramuri sau a unui domeniu de activitate, pentru stimularea sau scaderea productiei si consumului unor bunuri sau servicii, pentru extinderea sau ingradirea relatiilor comerciale cu strainatatea.
Incurajarea dezvoltarii unei ramurii sau subramuri economice se poate asigura prin masuri de ordin fiscal cum sunt:
a) scutirea de impozite a profitului reinvestit;
b) acceptarea amortizarii accelerate a capitalului fix;
c) scutirea de taxe vamale a materiilor prime si materialelor importate si necesare productiei din ramura;
d) acordarea de reduceri sau scutiri la plata taxelor de consumatie etc.
In vederea cresterii consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la reducerea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte aplicate la vanzarea acesteia. In sens opus statul poate sa restrictioneze consumul anumitor bunuri si servicii, tot prin intermediul fiscalitatii indirecte care-si transmite influentele in preturi, majorandu-le si diminuand in felul acesta cererea pentru produsele respective.
Impozitele pot fi utilizate concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situatiei economice a unei tari. Cu alte cuvinte politica fiscala trebuie utilizata ca o componenta a mixului politicilor guvernamentale.
4. Principii social - politice
Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste si realizarea unor obiective social - politice. Astfel partidul de guvernamant urmareste ca politica fiscala promovata sa fie in concordanta cu interesele si asteptarile categoriilor si grupurilor sociale pe care le reprezinta.
In acelasi timp in preajma perioadelor electorale partidul de guvernamant poate sa-si mentina influenta in randul contribuabililor prin adoptarea anumitor masuri de natura fiscala.
Este bine cunoscuta practica acordarii unor avantaje fiscale si persoanelor sau categoriilor sociale defavorizate. Tot prin intermediul impozitelor si taxelor se pot restrictiona vanzarea si consumul unor bunuri daunatoare sanatatii.
4. Asezarea si perceperea impozitelor
Reprezinta un ansamblu de operatiuni succesive referitoare la:
1) stabilirea obiectului impozabil;
2) determinarea cuantumului impozitului;
3) perceperea sau incasarea impozitului;
4.1. Stabilirea obiectului impozabil
Stabilirea obiectului impozabil este operatiunea ce presupune constatarea si evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile si averea sa poate fi supuse impunerii este necesar ca organele fiscale sa constate mai intai existenta fizica a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor.
Evaluarea obiectului impunerii reprezinta determinarea dimensiunii acestuia.
In practica fiscala pentru indeplinirea acestui obiectiv se utilizeaza doua categorii de metode de evaluare:
- metoda evaluarii indirecte, bazata pe prezumtie;
- metoda evaluarii directe, bazata pe probe.
La randul sau metoda evaluarii indirecte cunoaste trei variante de realizare:
a) evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil;
b) evaluarea forfetara;
c) evaluarea administrativa.
Metoda evaluarii directe se realizeaza pe baza a doua variante:
a) evaluarea pe baza propriei declaratii a contribuabilului;
b) evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane.
Evaluarea pe baza indiciara a obiectului impozabil este specifica impozitelor de tip real si permite stabilirea cu aproximatie a dimensiunii materiei impozabile. Metoda este simpla si putin costisitoare insa are dezavantajul ca aproximeaza dimensiunea obiectului impunerii si nu tine cont de situatia personala a contribuabilului, aspecte ce afecteaza echitatea fiscala.
Evaluarea forfetara consta in aceea ca organele fiscale cu acceptul subiectului platitor atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. Evident nici in acest caz nu sunt create premizele respectarii echitatii fiscale.
Evaluarea administrativa se caracterizeaza prin faptul ca organele fiscale cuantifica materia impozabila pe baza datelor, informatiilor de care dispun. Contribuabilul, daca are obiectii, se poate adresa organelor fiscale si pe baza unor elemente justificative, obiectul impunerii se poate reevalua.
Evaluarea pe baza propriei declaratii a contribuabilului presupune stabilirea marimii obiectului impozabil in termeni reali pornind de la informatiile cuprinse intr-o declaratie de impunere pe care contribuabilului are obligatia sa o completeze si sa o depuna la organele fiscale competente pana la un anumit termen dat. Totodata contribuabilul este obligat sa tina o anumita evidenta a veniturilor si cheltuielilor sale. Metoda are avantajul ca in conditiile unor declaratii sincere ale subiectului impozitului obiectul impozabil este real evaluat.
Neajunsul sau este determinat de existenta secretului comercial si bancar, care pot proteja informatiile reale cu privire la marimea veniturilor sau averii permitand astfel contribuabilului sa ascunda adevarul.
Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane presupune dimensionarea materiei supusa impunerii pe baza datelor, informatiilor oferite de un tert care cunoaste adevarul despre obiectul impunerii. Este cazul angajatorului care completeaza declaratii despre veniturile salariale ale angajatilor sai, al bancilor care cunosc realitatea datelor referitoare la veniturile din dobanzii etc.
Aceasta metoda de evaluare asigura respectarea in cea mai mare masura a cerintelor echitatii fiscale pentru ca terta persoana nu are interesul sa ascunda adevarul organelor fiscale. Dezavantajul il reprezinta sfera limitata de aplicabilitate a acesteia.
4.2 Determinarea cuantumului impozitului
In decursul timpului in functie de modul de asezare s-au utilizat doua modalitati pentru determinarea cuantumului impozitului.
In functie de aceasta distingem impozite de repartitie si impozite de cotitate.
Impozitele de repartitie s-au utilizat in Evul Mediu si in primele stadii ale epocii moderne si s-au caracterizat prin faptul ca statul in functie de necesitatile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor si taxelor ce urmau a fi incasate de pe intreg teritoriul tari. Aceasta suma era ulterior repartizata (impartita) de sus in jos pe unitati administrativ - teritoriale, iar la nivelul unitatii de baza (de exemplu comuna) se distribuia pe subiecte si obiecte impozabile.
Datorita modului lor arbitrar de stabilire , impozitele de repartitie inregistrau diferentieri semnificative de la o unitate administrativ - teritoriala la alta, fara a avea o justificare economica.
In consecinta in cazul acestei modalitati de determinare a cuantumului impozitului nu se poate vorbi despre respectarea conditiilor de echitate fiscala.
Impozitele de cotitate se stabilesc pornind de jos in sus prin aplicarea unor cote de impunere procentuale asupra obiectului impozabil, determinat pentru fiecare subiect in parte.
Ca urmare, prin modul de stabilire, impozitele de cotitate inlatura in cea mai mare masura neajunsurile impozitelor de repartitie, deoarece se determina tinand cont de marimea obiectului impunerii si luand in considerare situatia personala a contribuabilului.
Astfel in legatura cu acest ultim aspect se poate preciza faptul ca in multe tari ale lumii se acorda scazaminte, deductibilitati din materia impozabila in raport de numarul persanelor aflate in intretinerea contribuabilului, de starea sa civila etc.
4. Perceperea impozitelor
Odata stabilita marimea impozitelor, organelor fiscale sunt obligate sa aduca la cunostinta contribuabilului cuantumul impozitului datorat statului, precum si termenele pana la care aceasta trebuie platit.
Dupa aceasta se poate trece la incasarea, perceperea impozitelor.
De-a lungul timpului s-au utilizat mai multe modalitati de colectare a impozitelor si taxelor:
a) incasarea impozitelor prin intermediul unui contribuabil al localitatii;
b) colectarea impozitelor de catre un concesionar sau arendas;
c) perceperea impozitelor si taxelor prin intermediul aparatului specializat al statului.
In prezent impozitele si taxele sunt incasate prin intermediul aparatului fiscal al statului.
In aceasta situatie se utilizeaza trei modalitati practice pentru realizarea acestei operatiuni:
1) incasarea impozitelor direct de catre organele fiscale;
2) incasarea prin stopaj la sursa;
3) aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile.
1) Incasarea impozitelor in mod direct de catre organele fiscale cunoaste doua variante de realizare:
- cand subiectul impozitului are obligatia de ase deplasa la sediul administratiei fiscale pentru plata obligatiei datorate (caz in care avem de-a face cu asa - numitul impozit portabil);
- cand organul fiscal are obligatia sa se deplaseze la domiciliul contribuabilului pentru a solicita acestuia plata impozitului datorat (in aceasta situatie se vorbeste despre un impozit cherabil).
Pe parcursul derularii procedurii fiscale adica a adoptarii de catre organul fiscal a masurilor privind identificarea si evaluarea materiei impozabile, stabilirea cuantumului impozitului si perceperea sa, aparatul specializat al statului trebuie sa dea dovada de transparenta.
Eficienta procedurii fiscale poate fi apreciata prin intermediul a doua criterii:
- prin aria de manifestare a evaziunii fiscale;
- pe baza gradului de incasare, colectare a impozitelor si taxelor.
2) Incasarea prin stopaj la sursa consta in aceea ca sarcina calcularii, retinerii si varsarii la buget a impozitului datorat de un subiect cade in sarcina unei terte persoane.
O astfel de modalitate este larg raspandita in intreaga lume pentru incasarea impozitului pe veniturile salariale. In acest caz subiectul impozitului este angajatul, iar sarcina perceperii acestuia revine angajatorului care deruleaza operatiunile de calculare, retinere si varsare la buget a obligatiei fiscale.
De asemenea un astfel de sistem se utilizeaza in domeniu impunerii veniturilor din dobanzi, al veniturilor din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala etc.
3) Perceperea impozitelor prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile se practica cu precadere in cazul taxelor. Astfel sunt incasate taxele datorate statului pentru actiuni in justitie, cele pentru eliberarea actelor, certificatelor si altor documente de catre notariate, precum si de catre organele administratiei publice.
5. Clasificarea impozitelor
In practica fiscala se intalneste o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca forma ci si in ceea ce priveste continutul lor.
Pentru a sesiza mai usor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan financiar, economic, social si politic este necesara gruparea acestora pe baza unor criterii stiintifice.
I. Dupa principalele trasaturi de forma si fond, impozitele pot fi grupate in:
1) directe
2) indirecte
1) Impozitele directe au caracteristica faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice si juridice, in legatura cu veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impunere prevazute de lege.
Acestea se incaseaza direct de la contribuabil la termenele de plata prestabilite de lege. In cazul lor in intentia legiuitorului, subiectul si suportatorul impozitului sunt una si accesasi persoana cu toate ca in practica aceasta suprapunere nu este uneori valabila.
Pentru ca tin seama de puterea contributiva si de situatia personala a subiectului impozabil, impozitele directe sunt de regula mai preferate decat impozitele indirecte din perspectiva echitatii fiscale.
2) Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii, al importului ori al exportului ceea ce desemneaza ca acestea vizeaza cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri.
In cazul impozitelor indirecte chiar prin legea de instituire se acorda calitatea de suportator unei alte persoane fizice sau juridice decat subiectul impozitului.
La randul lor impozitele directe in functie de modul in care sunt asezate se structureaza astfel:
a) impozite personale;
b) impozite reale.
a) Impozitele personale sunt cunoscute sub denumirea de impozite subiective pentru ca tin cont de situatia personala a contribuabilului. Aceste impozite se delimiteaza in: impozite pe venit si impozite pe avere.
Impozitele pe venit sunt de asemenea:
⇨ pe veniturile persoanelor fizice;
⇨ pe veniturile persoanelor juridice.
Impozitele pe avere se grupeaza astfel:
pe averea propriu-zisa;
pe circulatia averii;
pe sporul de avere.
b) Impozitele reale poarta denumirea de impozite obiective sau pe produs pentru ca se aseaza asupra anumitor obiecte materiale sau activitati fara a lua in considerare situatia personala a contribuabilului. Astfel de impozite sunt:
► impozitul funciar sau pe teren;
► impozitul pe cladiri;
► impozitul pe activitati comerciale, industriale si profesii libere;
► impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.
La randul lor, impozitele indirecte in functie de modul de asezare se structureaza astfel:
- taxele de consumatie;
- monopolurile fiscale;
- taxele vamale;
- taxele.
II. In functie de obiectul impunerii distingem urmatoarele categorii d impozite:
a) impozite pe venit;
b) impozite pe avere;
c) impozite pe consum sau cheltuieli.
III. Dupa scopul urmarit de stat la introducerea lor, impozitele se grupeaza in :
a) impozite financiare;
b) impozite de ordine.
a) Impozitele financiare sunt instituite avand drept unic scop procurarea resurselor financiare necesare statului pentru indeplinirea functiilor sale. Cea mai mare partea a impozitelor si taxelor practicate intr-un sistem fiscal se incadreaza in aceasta categorie.
b) Impozitele de ordine sunt introduse in practica fiscala in special pentru a limita anumite comportamente economice si sociale si nu numai cu unicul scop de a genera venituri bugetare. Ca exemplu de astfel de impozite si taxe putem mentiona: taxa pe viciu; impozitul pe celibat s.a.
IV. In functie de ritmicitatea incasarii lor la fondurile publice de resurse financiare impozitele sunt:
a) ordinare sau permanente;
b) extraordinare.
V. Dupa tipul statului care le administreaza distingem doua categorii de impozite:
a) impozite ale statelor de tip federal, care la randul lor se structureaza pe cele trei niveluri de administratie, respectiv impozite ale federatiei, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federatiei si impozite ale administratiei locale;
b) impozite ale statelor de tip unitar, cu delimitare in impozite ale administratiei centrale de stat si impozite locale.
