|
|
|
Macroeconomie (Management guvernamental)
1 Rolul statului in economie
Statul se implica indirect si direct in economia nationala prin diverse forme.
Aceasta implicare a statului in economie este cunoscuta si sub numele de “management guvernamental”.
El urmareste a cel putin cinci probleme fundamentale:
asigurarea unei cresteri economice sustinute;
asigurarea unei ocupari cat mai depline a resurselor de munca;
controlul inflatiei;
asigurarea unor raporturi de schimb extern eficiente;
asigurarea echilibrului economic global in economie.
integrarea economica.
Interventia statului in economie este limitata de o serie de caracteristici ale economiei de piata. In vederea asigurarii unei implicari eficiente statul utilizeaza o serie de politici macroeconomice cum sunt:
politicile monetare si de credit;
politicile de cheltuieli publice;
politicile fiscale.
In vederea realizarii obiectivelor sale statul are nevoie de o serie de resurse care sunt formate si utilizate in scopul interventiei limitate. Acestea se concretizeaza in:
bugetul de stat;
fondurile extrabugetare utilizate in acest scop.
Bugetul poate fi:
echilibrat;
deficitar;
excedentar.
Obiectivul autoritatilor statului este de a realiza un buget echilibrat sau excedentar dar numai in anumite limite care nu permit imobilizarea unor resurse necesare in vederea sustinerii cheltuielilor publice.
La nivel macroeconomic se foloseste o planificare care poate fi considerata o forma complexa de politica de dezvoltare economica.
3. Ocuparea si somajul
Asupra definirii somajului sunt o serie de controverse.
Ceea ce este insa comun acestora este faptul ca somajul este considerat o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din populatia activa disponibila prin neasigurarea locurilor de munca.
Somerii sunt definiti in moduri diferite. Conform legislatiei romanesti in domeniu somerii sunt persoane apte de munca ce nu pot fi incadrate din lipsa de locuri disponibile, corespunzatoare pregatirii lor.
Somajul poate fi caracterizat dupa urmatoarele criterii: nivelul somajului; intensitatea somajului; durata somajului.
Somajul apare ca urmare a doua procese: pierderea locurilor de munca de catre o parte a populatiei ocupate; cresterea ofertei de munca.
In raport cu primul proces distingem urmatoarele forme de somaj: somajul ciclic sau conjunctural; somajul structural; somajul tehnologic; somajul intermitent; somajul de discontinuitate in munca; somajul frictional; somajul sezonier.
Al doilea proces genereaza somaj datorita faptului ca exista o necorelare a dinamicii economiei cu dinamica dezvoltarii tinerei generatii respectiv intrarii pe piata muncii a persoanelor apte de munca care din diferite motive nu au dorit sa lucreze pana in acel moment.
Somajul este o consecinta a doua dezechilibre importante: oferta de munca mai mare decat cererea de munca si cererea de servicii mai mare decat oferta de bunuri si servicii.
Somajul se evalueaza cu ajutorul unor indicatori specifici dintre care se detaseaza ca importanta rata somajului.
Somajul are o serie de consecinte fiind un efect emergent al actiunii diversilor factori economico-sociali motiv pentru care se impun o serie de politici si masuri de atenuare a sa.
4. Inflatia
Un alt obiectiv urmarit de managementul guvernamental este atenuarea efectelor nocive ale inflatiei. Asupra definirii sale exista o serie de controverse.
Intr-o viziune moderna ea este o considerata o forma de manifestare a echilibrului economic global care include si inflatia baneasca.
Ea se refera la cresterea nominala a presurilor, salariilor, profiturilor consecinte determinate de dezechilibrele economice existente.
Ea se manifesta printr-o cresterea generalizata a preturilor si poate fi masurata printr-o serie de indicatori dintre care se detaseaza ca importanta indicele general al preturilor si tarifelor de consum.
Inflatia este determinata de o serie de cauze fundamentale dintre care amintim:inflatia prin cerere; inflatia prin oferta;inflatia combinata.
La acestea se mai adauga cauze care tin de modificarile de structura in cerere si oferta sau de factorul psihologic.
Incadrarea intensitatii inflatiei in unul sau altul dintre tipurile de inflatie mentionate in literatura de specialitate este dificila. Avandu-se in vedere evolutiile inflatiei in diferite tari s-a ajuns la concluzia ca intensitatea inflatiei trebuie judecata prin corelarea cu o serie de indicatori care exprima dinamica economiei nationale. Distingem astfel urmatoarele corelatii: crestere economica neinflationista; crestere economica inflationista; stagflatie; slumpflatia; hiperinflatia.
Printre consecintele inflatiei se numara: redistribuirea veniturilor in detrimentul majoritatii populatiei; crearea unei stari de incertitudine in lumea oamenilor de afaceri; inrautatirea raporturilor externe ale tarii ceea ce dezechilibreaza balanta de plati externe.
Folosirea suplimentara a unor resurse ceea ce determina cresterea costurilor diferitelor tranzactii.
Politicile si masurile de combatere a inflatiei vizeaza actiunea asupra cererii si ofertei agregate sau asupra ambelor.
In vederea atingerii scopului de reducere a inflatiei prin cerere se aplica politicile fiscale si monetare.
In scopul combaterii inflatiei prin costuri se aplica politici de control a preturilor si veniturilor si de stimulare a ofertei.
5. Eficienta schimburilor economice externe. Balanta de plati externe si cursul de schimb valutar
6. Echilibrul economic global
Un alt obiectiv urmarit de managementul guvernamental este asigurarea unor echilibre rezonabile in economie.
Echilibrul macroeconomic este o situatie care exprima o stare spre care tinde piata nationala in ansamblul sau sau pe diferitele ei componente in sensul egalizarii cererii cu oferta agregata, abaterile dintre ele incadrandu-se in limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultati, de dezechilibre.
Intre segmentele pietei se gasesc o serie de corelatii.
Asigurarea echilibrelor diferitelor segmente ale pietei nationale se concretizeaza in o serie de efecte pozitive: cresterea economica pozitiva; o relativa stabilitate a preturilor; o ocupare cat mai deplina a fortei de munca; o repartitie echitabila a veniturilor intr-o economie; un sold relativ echilibrat al balantei de plati externe pe termen mediu.
Dezechilibrul macroeconomic este o situatie care exprima o dereglare a raportului dintre cererea si oferta agregata in diferitele segmente ale pietei, abaterile dintre ele incadrandu-se in limite normale.
Aceste dezechilibre determina efecte negative inverse celor generate de echilibrul economic.
Echilibrele si dezechilibrele sunt determinate de presiune si absortie.
Intre componentele managementului guvernamental se realizeaza o serie de corelatii.
7. Integrarea economica in Uniunea Europeana
Integrarea interstatala este una din caracteristicile esentiale ale economiei mondiale contemporane.
Ea este un amplu proces deosebit de complex care se fundamenteaza pe o treapta calitativ superioara a interdependentelor si specializarilor intre economiile diferitelor state si este determinata de un ansamblu de factori din care se degaja cu rol esential revolutia tehnico- stiintifica contemporana.
Printre cauzele integrarii se numara :
aparitia si manifestarea in forme tot mai acute a contradictiei dintre posibilitatile de sporire a productiei si capacitatea restransa a pietelor nationale;
gradul inalt de concentrare a productiei si de centralizare a capitalurilor precum si restrictiile miscarii libere a capitalurilor si fortei de munca;
necesitatea capitalurilor din tarile situate intr-o anumita zona de a-si promova si apara in comun interesele amenintate de concurenti foarte puternici;
constituirea de mari firme (de stat si private care prin activitatea lor depasesc granitele nationale; interesele comune ale tarilor dezvoltate de a mentine si dezvolta relatiile cu fostele tari coloniale devenite independente.
Uniunea Europeana este astazi unul dintre polii majori de putere economica, stiintifica si militara ai lumii cu o pronuntata specificitate. O tara pentru a adera la Uniunea Europeana trebuie sa parcurga o serie de etape premergatoare.
A. Intrebari
B. Raspunsuri:
Nevoile umane reprezinta ansamblul cerintelor care se manifesta ca dorinte subiective ale
omului pentru consumarea, utilizarea, contemplarea unor factori de satisfactie acestea devenind
efective (reale) in functie de gradul de dezvoltare economica al societatii la un moment dat
(conditionare obiectiva) precum si de nivelul de cultura si civilizatie al indivizilor (conditionare
subiectiva).
Resursele economice constau din totalitatea bunurilor oferite de natura sau produse de om si
utilizate de acesta in activitatile sale in scopul satisfaceriinevoilor.
Principala caracteristica a resurselor, este caracterul lor limitat in raport cu caracterul nelimitat
al nevoilor ceea ce determina aparitia unei tensiuni intre nevoi si resurse sub actiunealegii raritatii.
Conform legii raritatii volumul, structura si calitatea resurselor se modifica mai incet decat
volumul, structura si intensitatea nevoilor umane.
Implicatiile actiunii acestei legi sunt urmatoarele:
a) Determina utilizarea rationala a resurselor economice oamenii avand ca obiectiv al activitatilor economice maximizarea efectelor utile prin minimizarea consumurilor de resurse.
b) Alegerea uneia sau alteia dintre alternative inseamna in acelasi timp sacrificarea unor
resurse potentiale.
De exemplu intr-un context socio-economic ca cel in care ne gasim in acest moment ,un menaj
aloca cea mai mare parte a veniturilor sale limitate satisfacerii nevoilor de hrana, sacrificand
unele nevoi sociale cum sunt cele destinate instruirii sau educatiei.
Acest demers implica anumite costuri de oportunitate.
Costul de oportunitate (al alegerii), consta in valoarea bunurilor alternative sacrificate pentru a
alege un anumit bun sau produs pentru a fi realizat sau consumat.
c) Datorita faptului ca resursele sunt limitate in raport cu nevoile in continua crestere si diversificare, oamenii aleg resurselor si le ierarhizeaza intr-o maniera care sa le permita o cat mai buna satisfacere a nevoilor.
Aceasta implicatie reprezinta problema economica fundamentala a oricarei economii, care se contureaza prin raspunsurile la urmatoarele intrebari:
INTREBARILE LA CARE TREBUIE SA RASPUNDA ECONOMIA
RASPUNSURILE ECONOMIEI
Ce si cat trebuie sa se produca ?
Cate bunuri si servicii pot fi produse cu resursele limitate avute la dispozitie.
Cum sa se produca ?
Care sunt tehnologiile care permit obtinerea bunurilor si serviciilor dezirabile.
Pentru cine sa se produca ?
Modul si criteriile distribuirii bunurilor si serviciilor intre membrii societatii.
Modul in care s-a raspuns la intrebarile de mai sus a determinat aparitia diverselor sisteme si tipuri de economie.
d) In conditiile actiunii legii raritatii modul de apreciere a utilizarii resurselor limitate
dus la conturarea urmatoarelor abordari ale economiei:
- abordarea normativa a economiei, care semnifica faptul ca utilizarea resursele limitate este apreciata, prin gradul de satisfacere a nevoilor;
- abordarea pozitiva a economiei, care semnifica faptul ca utilizarea resursele limitate este apreciata, prin prisma eficientei.
Intrebarea nr. 2
Stiinta economica a consacrat doua modalitati de organizare a activitatii economice: economia naturala si economia de schimb.
Economia naturala este acel mod de organizare si desfasurare a activitatii economice in care nevoile de consum sunt satisfacute prin autoconsum.
In literatura de specialitate acest tip de economie mai este cunoscut si sub alte denumiri: ”economie casnica inchisa ” (Virgil Madgearu), ”noneconomie” (Fernand Braudel) etc.
Economia de schimb este acel mod de organizare si functionare a activitatii economice in care agentii economici produc bunuri si servicii in vederea vanzarii, obtinand in schimbul lor alte bunuri si servicii necesare satisfacerii trebuintelor. In lumea contemporana ea este forma predominanta de organizare si functionare a activitatii economice.
Realitatea economica nu poate fi delimitata rigid in economie naturala respectiv economie de schimb. Economia naturala a fost dominanta pana la prima revolutie industriala, in conditiile unui nivel scazut al dezvoltarii economice si satisfacea mai ales nevoi elementare. Dupa aceasta perioada, ea cunoaste o evidenta tendinta de reducere in favoarea celei de schimb chiar daca in prezent si chiar si in perspectiva elemente ale ei vor cunoaste o relativa revigorare chiar si in tarile dezvoltate, evolutie determinata de sporirea productivitatii muncii care conduce la cresterea timpului liber.
Din studiul literaturii de specialitate, se desprind urmatoarele caracteristici generale ale economiei de schimb:
a) Specializarea agentilor economici in obtinerea unor bunuri ;
b) Autonomia, independenta economica a agentilor economici fundamentata pe o anumita forma de proprietate ;
c) Activitatea economica graviteaza in jurul pietei ;
d) Monetarizarea economiei ;
e) Legaturile economice intre agentii economici se realizeaza sub forma fluxurilor economice;
f) Bunurile produse imbraca forma de marfa.
Din cadrul economiei de schimb s-a desprins modelul economiei de piata. Acesta a fost numit la inceput economie capitalista iar mai tarziu concurentiala si a aparut odata cu primii germeni ai capitalismului.
Modelul economiei de piata este asadar o forma de organizare a economiei de schimb in care raportul dintre cerere si oferta determina:
principiile de prioritate in producerea bunurilor;
metodele de organizare si combinare a factorilor de productie;
accesul la bunuri si servicii ale diferitelor segmente ale populatiei pe baza nivelului si dinamicii preturilor.
Dezvoltarea factorilor de productie a dus la extinderea pietei dar fara productia pentru piata nu se poate vorbi de economie de piata; de asemenea nici productia de dragul productiei nu poate fi conceputa in afara pietei.
Economiei de piata ii sunt proprii urmatoarele caracteristici:
1. Indiferent de coloratura politica a diferitelor guverne, de mentalitati si trasaturi de ordin cultural ale natiunilor, liberalismul economic si proprietatea privata sunt prezente in economie cu grade diferite de manifestare de la tara la tara;
2. Economia de piata este o economie de tip concurential in care piata este unul din principalele modalitati de reglare a activitatii economice; marimea preturilor, salariilor, creditelor, dobanzilor ca si evolutia lor se stabilesc pe piata in functie de raporturile cerere-oferta in cadrul reglementarilor juridice si economice emise de organele statului;
3. Este extinsa mai ales la nivelul microeconomiei, spatiul economic fiind piata; aceasta nu exclude existenta unor intreprinderi mari, puternice care au importanta strategica pentru economia nationala asigurand un avantaj comparativ.
4. Este o economie de profit ; in cadrul ei urmarindu-se maximizarea satisfactiei de catre agentii economici producatori si consumatori.
Obtinerea unui profit cat mai mare (obiectiv urmarit de agentii economici producatori) creeaza premisele ridicarii nivelului de asistenta sociala, cultura, instruire prin redistribuirea acestuia la nivelul intregii societati;
5. Comportamentul agentilor economici atat producatori cat si consumatori este determinat de calcule de eficienta economica.
Intrebarea nr. 3
Utilitatea in sens general exprima capacitatea reala sau imaginara a unui bun de a satisface o nevoie in baza proprietatilor intrinseci ale acestuia.
Utilitatea economica reprezinta satisfactia pe care o resimte un consumator dat prin folosirea unei cantitati de bunuri date la un moment dat al existentei.
Formele utilitatii sunt :
1.Utilitatea unitara (individuala) – reprezinta satisfactia pe care o aduce fiecare unitate consumata dintr-un bun economic ;
2.Utilitatea totala – reprezinta satisfactia resimtita in urma consumului unor unitati succesive dintr-un bun economic intr-o perioada data ;
3.Utilitatea marginala – reprezinta satisfactia resimtita de un consumator prin consumul ultimei unitati dintr-un bun economic.
Daca notam cu: Uu – utilitatea unitara (individuala; Ut - utilitatea totala; Um – utilitatea marginala atunci cele trei forme ale utilitatii pot fi reprezentate cu ajutorul urmatorului grafic:
Ui
U1A
U2
U3
U4
Um
B
Q1 Q2 Q3 Q4QmQi
Ideea elaborarii unui model de comportament al consumatorului, a capatat contur atunci cand cercetarile pe baza metodelor statistice asupra fenomenelor de piata au evidentiat existenta unor regularitati tendentiale ce explicau deciziile cumparatorilor pe piata bunurilor de consum.
Modelul de comportament poate fi definit prin reunirea si corelarea urmatoarelor grupe de factori (dupa D.Begg, S Fisher si R. Dornbush) :
A. Factorii endogeni : satisfactia si preferintele;
B. Factorii exogeni (restrictiile economice) : veniturile si preturile.
Vom comenta in continuare aceste grupe de factori:
A. Factorii endogeni:
Satisfactia pe care consumatorul urmareste sa o maximizeze, reprezinta functia scop a modelului. Satisfactia este un concept calitativ deci greu masurabil; ea este o manifestare subiectiva, deoarece aceiasi cantitate la o calitate data poate aduce satisfactii diferite de la un individ la altul sau chiar la fiecare individ, de la o perioada la alta. In modelul de comportament al consumatorului satisfactia globala este pusa in legatura cu strategia acestuia pe piata.
Preferintele determina structura consumului care este in mod normal eterogena datorita diversitatii nevoilor de satisfacut la nivelul fiecarui agent economic. In acelasi timp structura consumului manifestata prin cerere si oferta, este diferita de la un consumator la altul.
B. Factorii endogeni: preturile si veniturile, reprezinta de fapt restrictii economice. Din ratiuni didactice vom defini foarte succint aceste categorii economice, urmand sa le dezvoltam in capitolele urmatoare.
Actiunea celor doua restrictii este sintetizata prin linia bugetului.
Pus in fata alegerii a doua marfuri x si y ale caror preturi sunt date (Px si Py), consumatorul va lua in decizie determinata de venitul sau (V). Pentru intelegere vom lua urmatorul exemplu :
Cele doua puncte Qx respectiv Qy pot fi reprezentate sub forma unei functii liniare pe urmatorul grafic :
Qy
6,4 buc
8buc Qx
Semnificatia economica a liniei bugetului este aceea ca de-a lungul ei se aliniaza corespunzator toate combinatiile de marfuri pe care consumatorul isi poate cheltui intregul venit.
Observatii :
1. Spatiul cuprins intre axele de coordonate si linia bugetului (inclusiv punctele situate pe dreapta) reprezinta spatiul deciziilor de alocare a venitului limitat al consumatorului ;
2. Punctele de pe linia bugetului semnifica o multime de optiuni posibile privind cheltuirea de catre consumator a venitului sau prin decizii de combinare a celor doua marfuri in functie de restrictiile bugetare si informatiile despre marfuri ;
3. Panta liniei bugetului –Px/Py este intotdeauna negativa si are semnificatia economica a unui pret relativ fiind constanta (veniturile si preturile sunt date).
In orice punct al liniei bugetului, pentru a spori consumul bunului x cu o unitate, consumatorul va trebui sa renunte din marfa y la o valoare constanta si egala cu pretul relativ exprimat prin panta acestuia.
Deciziile consumatorului sintetizeaza doua categorii de optiuni:
a) optiunea utilitara, bazata pe factorii endogeni (structura de preferinte si tendinta maximizarii satisfactiei); in acest caz combinatiile de marfuri se formeaza pe baza contributiei lor asteptate la obtinerea satisfactiei totale care se urmareste prin consum;
b) optiunea comerciala, bazata pe factorii exogeni (preturile si veniturile); aceasta optiune introduce restrictii in posibilitatile de realizare a primei categorii de optiuni.
Cele doua optiuni scot in evidenta urmatoarele criterii de optimizare :
a) criteriul decizional dat de preferinte, care ne arata ca din acest punct de vedere este optim pentru consumator sa aleaga o combinatie de marfuri situata pe curba de indiferenta;
b) criteriul decizional dat de restrictia bugetara care ne arata ca un consumator va trebui sa se incadreze in spatiul decizional situat in spatiul decizional dintre origine si linia bugetului.
Cumparatorul trebuie sa fundamenteze decizia sa astfel incat sa-si asigure starea de echilibru. Starea de echilibru a consumatorului se asigura prin acel program de achizitii a carui curba de indiferenta este tangenta la linia bugetului.
Grafic acest echilibru poate fi
redat astfel :
Y
T
X
Ea scoate in evidenta faptul ca un consumator este confruntat cu problema alegerii fapt care-i afecteaza venitul sau limitat determinandu-l sa achizitioneze cantitati determinate din bunul X respectiv bunul Y.
Intrebarea nr. 4
Urmarind maximizarea profitului ca functie scop , intreprinzatorul va fi preocupat sa gaseasca acei factori si sa-i foloseasca intr-o maniera eficienta astfel incat sa obtina avantaje cat mai mari.
Utilizarea factorilor de productie presupune o anumita combinare a lor.
Combinarea factorilor de productie reprezinta procesul de unire specifica sub aspect cantitativ, structural si calitativ a factorilor materiali si umani in raport cu natura activitatii economice.
Combinarea factorilor de productie este posibila ca urmare a divizibilitatii si adaptabilitatii acestora.
Divizibilitatea unui factor de productie exista atunci cand acesta poate fi obtinut si utilizat in unitati oricat de mici.
Adaptabilitatea este posibilitatea de a asocia unei unitati date dintr-un factor de productie un numar mai mic sau mai mare de unitati dintr-un alt factor de productie.
Cand factorii de productie se caracterizeaza in acelasi timp prin divizibilitate si adaptabilitate au loc doua procese concomitente, organic legate intre ele, caracteristice combinarii factorilor de productie: complementaritatea si substituirea.
Complementaritatea factorilor de productie reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative, calitative si structurale ale factorilor de productie care participa la producerea unui bun economic.
Substituirea este posibilitatea de a inlocui o cantitate dintr-un factor de productie printr-o cantitate determinata dintr-un alt factor de productie, mentinand acelasi volum al productiei.
Producatorul este permanent preocupat de alegerea unei variante optime de combinare a factorilor de productie, respectiv cea cu costurile cele mai mici posibile si profiturile cele mai mari.
Una dintre cele mai utilizate modalitati utilizate in acest sens este cea a functiilor de productie.
Functia de productie descrie relatia functionala intre intrarile de factori de productie si iesirile din procesul de productie, bazate pe un proces tehnologic specific.
Functia de productie poate fi redata printr-o relatie de tipul:
Q = F (a,b,c,…….)
Unde: Q – productia; a, b, c,… - factorii de productie utilizati pentru a obtine productia respectiva
In general insa, in analiza microeconomica, se au in vedere functii de productie dependente de factorii de productie munca (L) si capital (K). In aceste conditii functia de productie va fi de tipul:
Q = F ( L, K )
In procesul productiei, factorii de productie munca si capital pot fi folositi si combinati in diferite cantitati, astfel incat sa se obtina aceiasi cantitate de produs finit.
Grafic acest fapt se poate reprezenta astfel:
K
KB B
Q3 = ct
A Q2 = ct
KA
Q1
= ct
0 L
LB LA
Curbele Q1, Q2, Q3, se numesc curbe de productie egale sau izocuante.
Izocuanta este ansamblul combinatiilor de factori de productie pentru care firma obtine acelasi nivel al productiei.
Exista o infinitate de izocuante, fiecare curba corespunzand unui anumit nivel al productiei. Nivelul productiei creste astfel: Q1 < Q2 < Q3.
Analiza limitei pana la care substitutia dintre factorii de productie munca si capital este eficienta se face cu ajutorul indicatorului rata marginala de substitutie (RMS).
Rata marginala de substitutie evidentiaza cantitatea dintr-un factor de productie (Δx) necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a cantitatii din celalat factor de productie (Δy) astfel incat productia sa se mentina constanta.
Deci:
X = Xi - Xi –1 ∆Y = Yi –
Yi – 1
Xi, Xi – 1 – cantitatea din factorul ce se substituie la doua momente diferite
Yi, Yi_-1 – cantitatea din factorul substituit la doua momente diferite
Altfel spus, RMS intre K si L reprezinta numarul de unitati din L care trebuie substituite unei unitati din K pentru care productia ramane constanta si se calculeaza dupa relatia: RMS = DL/DK.
RMS reprezinta practic panta izocuantei, si ia valori diferite pe tot parcursul izocuantei. De asemenea, se poate demonstra ca, RMS intr-un punct al izocuantei, este egala cu raportul inverselor productivitatilor marginale ale celor doi factori in acel punct.
Toate aceste aspecte, harta izocuantelor, dau producatorului o informatie tehnica asupra diferitelor cantitati de productie care pot fi obtinute prin diverse combinatii eficiente ale factorilor de productie. Dar, decizia finala pe care producatorul o va lua referitor la volumul productiei este influentata si de:
a) bugetul de care dispune (T);
b) preturile factorilor de productie (in cazul acesta: pL si pK);.
Astfel incat: T = L x pL + K x pK
Expresia grafica a acestei ecuatii este dreapta bugetului:
K
T/Pk P
S
0L/ PLT
Orice punct de pe aceasta dreapta, reprezinta o cheltuiala egala dar cu o repartizare diferita intre K si L. Dreapta bugetului exprima de fapt combinatiile posibile ale factorilor de productie pe care producatorul are posibilitatea sa le obtina tinand cont de restrictiile financiare. Domeniul de optiune este reprezentat de triunghiul POS.
Compararea dreptei bugetului cu graficul izocuantelor permite determinarea optimului producatorului. In graficul urmator sunt reprezentate concomitent dreapta bugetului si curbele izocuantelor.
K
Q3
KM M
Q2
Q1
0 L
LM
Productia este optima in punctul de tangenta al dreptei bugetului la curba de izoproductie. Aceasta situatie de optim al producatorului se numeste si situatie de echilibru.
Situatia de echilibru (de optim) este descrisa prin egalitatea dintre raportul productivitatilor marginale ale factorilor de productie si raportul preturilor factorilor de productie.
Se poate spune ca, scopul producatorului este acela de a maximiza productia suplimentara obtinuta cu 1 u.m. cheltuita pentru procurarea factorilor de productie.
Intrebarea nr. 5
Decizia de productie a unei intreprinderi este influentata de profit, acesta fiind principalul criteriu care orienteaza oferta. Cand un manager sau intreprinzator stabileste cantitatea pe care o va produce, va avea in vedere atat veniturile pe care le obtine (incasarile) cat si costurile de productie si relatia lor cu incasarile.
Costul de productie reprezinta expresia baneasca a consumului de factori de productie necesari agentilor economici pentru fabricarea si desfacerea produselor, executarea lucrarilor si prestarea serviciilor. El se regaseste in pretul de vanzare al bunului destinat vanzarii.
Urmarirea costurilor de productie, implica luarea in analiza a corelatiilor dintre costuri.
A. Costul productiei pe termen scurt:
Intre costurile medii si costurile marginale exista urmatoarea corelatie:
cand costul marginal este mai mic decat costul mediu, costul total mediu scade pentru orice crestere a productiei .
Cmg < CM T CM scade
cand costul marginal este egal cu costul mediu, costul total mediu este minim.
Cmg = CM T CM minim
cand costul marginal este mai mare decat costul mediu, costul total mediu creste pentru orice crestere a productiei.
Cmg > CM T CM creste
Practic, aceste relatii il ajuta pe producator sa decida cantitatea de produs finit pe care o va obtine. Revenind la exemplul dat, se observa din tabel ca in acest caz este indicat sa obtina 5 buc. produs finit, deoarece aici costul de productie este minim (Cm = CM).
B. Costul productiei pe termen lung
Analiza facuta pana acum a avut in vedere ceea ce se intampla cu costurile de productie pe termen scurt. In stiinta economica termen scurt presupune acea perioada in care unul sau mai multe inputuri (intrari) sunt fixe. In schimb, prin termen lung se intelege perioada in care o firma este capabila de a modifica volumul tuturor factorilor de productie. Din acest motiv se poate spune ca pe termen lung nu exista inputuri fixe si nici costuri fixe.
Analiza costului total mediu pe termen scurt (CTMS) permite determinarea volumului productiei astfel incat costul sa fie cel mai scazut, in conditiile in care unul sau mai multi factori de productie sunt ficsi.
Analiza costului total mediu pe termen lung (CTML) pe care o vom face in continuare, arata cum se determina volumul optim al productiei atunci cand toti factorii de productie sunt variabili.
Pe termen lung strategii firmelor se confrunta cu o problema vitala: determinarea optima a marimii intreprinderii, adica acea combinatie de factori de productie care sa permita:
obtinerea unei productii maxime la un nivel dat al costului total;
realizarea unui volum de productie dat cu un cost de productie total minim.
Sporirea dimensiunii firmei genereaza pentru agentul economic producator o serie de avantaje, numite economii de scara, al caror efect cumulat este scaderea costului mediu de productie. Astfel de avantaje pot fi:
o mai buna specializare a lucratorilor si utilajelor;
dotari importante nu se justifica decat atunci cand volumul productiei pe care firma il poate vinde este suficient de mare;
o intreprindere mare obtine mai usor din partea furnizorilor o reducere a pretului; bonificatii pentru comenzi importante;
dimensiunea mare permite conditii de credit si de finantare mai avantajoase, etc.
Pe de alta parte exista si inconveniente legate de dimensiunile prea mari ale firmei, numite dezeconomii de scara, care determina o crestere a costului mediu de productie pe termen lung. Intre aceste inconveniente se numara::
dificultati de comunicare,
o indepartare a managerului de productie;
o structura organizatorica ce ingreuneaza procesul decizional,
flexibilitatea firmei fata de cerintele pietei scade.
Tinand cont de toate aceste aspecte, se poate afirma ca exista o dimensiune optima a intreprinderii, dincolo de care CTML devine crescator, dar ramane descrescator pentru capacitati de productie inferioare acestui volum de productie optim.
Grafic, CTML poate fi reprezentat astfel:
CTML
Q’
Q* - dimensiunea (capacitatea) optima
Practic, redresarea CTML nu va fi remarcata pentru ca nici o firma nu are interesul sa-si extinda capacitatea de productie peste dimensiunea optima.
Revenind la exemplul anterior, am stabilit ca la un moment dat (T1) volumul optim al productiei este de 5 buc. Grafic, situatia existenta in firma la momentul T1 se prezinta astfel:
CTMS1
0
Q1 = 5 buc. Q
- in zona punctata a CTMS agentul economic nu va produce, deoarece costul productiei incepe sa creasca.
Acest volum al productiei este optim pentru conditiile, endogene si exogene firmei, la momentul T1. La momentul T2 se poate observa o crestere a cererii pe piata. Pentru a face fata acesteia, producatorul va trebui sa mareasca volumul de utilaje si echipamente folosite si numarul de lucratori, urmarind o reducere a CTMS la momentul T2. Acest lucru este posibil numai in masura in care firma reuseste sa-si sporeasca vanzarile pentru a folosi noua dotare in mod eficient.
Considerand ca se intampla asa, se va forma o noua curba a costurilor totale medii pe termen scurt la momentul T2.
0
Q1 = 5 Q2 = 10 Q
In continuare firma poate spori productia la Q3 = 15, Q4 = 20, Q5 = 25, si asa mai departe cautand de fiecare data nivelul optim. De fiecare data, curbele costurilor totale medii pe termen scurt se vor deplasa catre dreapta. Acest lucru se intampla datorita faptului ca de fiecare data va aparea o noua dreapta a bugetului, deplasata spre dreapta sus si paralela fata de dreapta precedenta. La fiecare nivel al productiei, combinarea optimala capital – munca este determinata prin tangenta unei noi izocuante la dreapta bugetului.
Grafic aceasta situatie se prezinta astfel:
CZona I Zona II Zona III
0 Q
Din grafic se observa curba costului total mediu pe termen lung numita si curba “plic” sau curba ”infasuratoare” deoarece este tangenta la fiecare curba de cost pe perioada scurta. Curba infasuratoare arata diferitele evolutii ale costului mediu cand intreprinderea alege, de fiecare data, scara de productie cea mai eficace.
De mentionat ca punctele aflate sub curba infasuratoare, nu pot fi atinse cu nivelul curent de tehnologie si cu preturile existente ale factorilor de productie.
Punctele din zona de deasupra curbei pot fi atinse, dar o firma eficienta tehnic le va respinge in favoarea unui punct de pe curba costurilor pe termen lung, reprezentand costuri mai reduse.
Graficul costului mediu pe termen lung evidentiaza existenta a trei faze in procesul de expansiune a firmei:
zona I – este faza randamentelor crescatoare, costul mediu descreste pe termen lung, deci cantitatea produsa sporeste mai repede decat cantitatea factorilor utilizati, ceea ce inseamna ca intreprinderea realizeaza economii de scara.
zona II – este faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung, deci cantitatea produsa creste in acelasi ritm cu cantitatea factorilor utilizati. Intreprinderea nu realizeaza nici o economie de scara. Aceasta este si faza in care se atinge costul mediu minim pe termen lung.
zona III – este faza randamentelor descrescatoare, costul mediu creste pe termen lung, deci cantitatea produsa sporeste mai incet decat cantitatea factorilor utilizati, ceea ce inseamna ca firma realizeaza dezeconomii de scara.
Perfectionarile factorilor de productie au loc in conditiile in care introducerea in productie a rezultatelor progresului tehnico-stiintific presupune costuri suplimentare. In general insa, pe masura progresului stiintei si tehnicii se creeaza posibilitatea micsorarii costurilor pe unitatea de rezultat; pe termen mediu si lung, asemenea costuri sunt nu numai recuperate dar sunt si potentatoare de profituri si alte avantaje individuale si sociale.
Intrebarea nr. 6
Intre productivitatea medie si productivitatea marginala exista urmatoarea corelatie:
WP
WmP
WP
0 P
P3WmP
Observatii :
a) curbele pornesc din origine pentru P = 0, Q = 0, recolta este nula, daca exploatarea nu dispune de nici o suprafata cultivabila.
b) cu cat suprafata este mai mare, cu atat creste recolta, pana cand atinge un punct de maxim.
c) dincolo de acest punct productia ramane pozitiva dar scade, lucru firesc tinand cont ca in afara de teren ceilalti factori nu se modifica.
d) curba productivitatii marginale intersecteaza curba productivitatii medii in punctul sau de maxim.
e) curba productivitatii marginale este deasupra curbei productivitatii medii cand aceasta din urma este crescatoare.
f) curba productivitatii marginale este sub curba productivitatii medii cand aceasta din urma este crescatoare.
Tinand cont de aceste aspecte, in mod rational, un intreprinzator va continua sa sporeasca consumul de factori de productie pana in punctul in care Wm W.
Scaderea productivitatii marginale sub valoarea productivitatii medii il va determina pe acesta sa renunte la achizitionarea de factori de productie suplimentari.
Calculele desfasurate in capitolul despre combinarea factorilor de productie au pornit de la ipoteza existentei unui numar foarte mare de combinatii intre factorii de productie. In realitate insa, producatorul nu dispune decat de un numar limitat de posibilitati.
Experienta arata ca, atunci cand se folosesc conjugat factorii de productie, cantitatea unui factor nu poate fi constant sporita, chiar si in conditiile in care cantitatea din celalalt factor ramane relativ fixa, fara a se diminua volumul de productie suplimentar realizat. Aceasta diminuare a randamentelor suplimentare se datoreaza faptului ca, factori variabili in cantitati tot mai mari colaboreaza cu o parte din ce in ce mai mica de factori constanti.
Potrivit legii randamentelor neproportionale , daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multi factori de productie, si daca se adauga progresiv aceeasi doza la cantitatea folosita dintr-un factor, in timp ce cantitatea altor factori nu se schimba, productia inregistreaza o crestere din ce in ce mai mica in raport cu unitatea precedenta pana cand aceasta devine nula.
Pentru a marca faptul ca randamentele descrescatoare privesc nu productia totala, ci doar productia marginala a factorului variabil, legea randamentelor neproportionale se mai numeste si legea descresterii produsului marginal. In tabelul urmator este ilustrata aceasta lege.
In mod rational, un intreprinzator va continua sa majoreze consumul de factori de productie pana la punctul in care Wmarginala ≥ Wmedie.
In realitate, nici o firma nu va forta o asemenea utilizare a factorului variabil pentru a determina un randament crescator, pentru ca urmareste o maximizare a economiilor de scara si o minimizare a dezeconomiilor de scara.
Se va urmari sporirea cantitativa a tuturor factorilor de productie, ajungandu-se la restructurarea tehnico-economica a intreprinderii.
In functie de dinamica productiei si a consumului de factori de productie distingem urmatoarele situatii:
productia creste intr-o proportie mai mare, decit consumul de factori de productie, ceea ce inseamna ca exista un randament crescator de scara;
productia creste in aceeasi proportie, cu consumul de factori de productie ceea ce inseamna ca exista un randament constant de scara;
productia creste intr-o proportie mai mica, decat consumul de factori de productie adica exista un randament descrescator de scara.
Combinarea judicioasa a factorilor de productie este un element cheie pentru manageri, ea contribuind, alaturi de strategia minimizarii costurilor, la optimizarea comportamentului producatorilor.
Intrebarea nr. 7
Teoria cererii sta la baza alocarii veniturilor banesti limitate de catre consumatorii rationali care decid sa cumpere diverse bunuri si servicii.
Cererea reprezinta cantitatile dintr-un bun pe care consumatorii doresc sa le cumpere la diferite niveluri ale pretului.
Cererea exprima de fapt, raporturi intre cele doua variabile (cantitatile cerute respectiv preturile lor aferente) determinate de restrictiile bugetare (veniturile limitate ale consumatorilor) si factorii de natura endogena (satisfactia respectiv structura de preferinte a acestora). Cele prezentate pana in acest moment ne permit introducerea notiunilor de capacitate de cumparare respectiv vointa de cumparare.
Vointa de cumparare reprezinta latura subiectiva a deciziei de alocare a unor disponibilitati banesti limitate fiind determinata de structura si intensitatea nevoilor si anticiparile privind evolutia veniturilor si preturilor.
Dinamica generala a cererii este una descrescatoare
Extinderea si contractia cererii este determinata de urmatorii factori
1.Veniturile cumparatorilor si pretul bunurilor oferite;
2. Pretul bunurilor conexe;
3. Preferintele consumatorilor ;
4. Anticiparile privind evolutia pretului si a venitului.
Teoria ofertei sta la baza alocarii resurselor economice in vederea producerii si vanzarii de bunuri economice. Elemente din cadrul acestei teorii au fost studiate in cadrul capitolelor destinate studiului factorilor de productie, costurilor si rentabilitatii, respectiv productivitatii factorilor de productie.
Oferta exprima raporturi intre cele doua variabile determinate de resursele economice avute la dispozitie si de cererea de bunuri pe acea piata.
Oferta
reprezinta cantitatile dintr-un bun economic pe care
vanzatorii sunt interesati sa le desfaca la diferite
niveluri ale pretului.
Oferta vine in intampinarea cererii solvabile.
Dinamica ofertei este una crescatoare
Extinderea si contractia ofertei este determinata de urmatorii factori
1.Pretul bunurilor oferite ;
2.Tehnologia de fabricatie a produsului respectiv ;
3.Pretul factorilor de productie ;
4.Unele reglementari guvernamentale.
Intrebarea nr. 8
Studierea concurentei reprezinta alaturi de investigarea pietei unul din obiectivele centrale ale agentilor economici.
Ansamblul raporturilor de interactiune in care intra agentii economici in lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare si a pietelor de desfacere formeaza sistemul relatiilor de concurenta.
Lupta de concurenta se manifesta prin doua comportamente ale agentilor economici denumite in literatura de specialitate:
comportamentul concurential;
comportamentul anticoncurential.
Comportamentul concurential este dominat de “fairplay” este permis si chiar incurajat de societate.
Concurenta se desfasoara intre firme in calitatea lor de ofertanti (vanzatori).
Ea imbraca forma luptei pentru cucerirea pietei, firmele concurente straduindu-se ca purtatori ai cererii sa le achizitioneze produsele.
Pentru realizarea acestui obiectiv, fiecare concurent cauta sa satisfaca nevoile clientilor in conditii superioare celorlalti ofertanti.
Mijloacele si instrumentele realizate in relatiile de concurenta se pot delimita in jurul celor patru piloni ai politicii de marketing:
In functie de obiectivele urmarite si de conditiile concrete ale pietei, concurentii apeleaza fie la cate unul din aceste elemente fie la o combinatie a lor.
produsul;
pretul;
promovarea;
distributia.
Comportamentul anticoncurential este brutal si prin actele si faptele savarsite determina restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei.
Autoritatile publice din diferite tari, prin acte normative urmaresc protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal.
Intreprinderile comerciale afectate au dreptul si posibilitatea de a sesiza institutiile abilitate in supravegherea concurentei si sa-si fundamenteze politica de marketing astfel incat sa contracareze asemenea actiuni.
In legislatia romaneasca sunt considerate acte si fapte anticoncurentiale*:
a) Concentrarea economica;
b) Practici anticoncurentiale.
a) Concentrarea economica
Prin concentrare economica se intelege orice act juridic prin care un agent sau o grupare de agenti economici realizeaza o influenta determinanta asupra unuia sau mai multor agenti economici.
O operatiune de concentrare economica are loc atunci cand:
doi sau mai multi agenti economici interdependenti fuzioneaza;
una sau mai multe persoane care detin controlul asupra altui agent economic, dobandesc direct sau indirect, controlul asupra altui agent economic prin orice forma permisa de lege: participare la capital; cumparare de active; contract.
Concentrarile economice :
Sunt interzise
sunt admise
Cand au ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante si conduc la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei.
cand conduc la efecte favorabile:
- cresterea eficientei economice;
- ameliorarea productiei;
- introducerea progresului tehnic;
- imbunatatirea servirii consumatorilor;
- etc.
Pentru stabilirea compatibilitatii cu un mediu concurential normal, aprecierea operatiunilor de concentrare economica se face dupa urmatoarele criterii:
necesitatea mentinerii si stimularii concurentei;
cota de piata detinuta;
puterea economica a agentilor economici;
tendintele pietei;
masura in care sunt afectate interesele beneficiarilor si contributia lor.
b)Practici anticoncurentiale
Practicile anticoncurentiale sunt considerate intelegerile exprese sau tacite, deciziile de asociere, practicile concentrate si folosirea abuziva a unei pozitii dominante detinute pe piata, prin care agentii economici determina restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei.
Legea romaneasca interzice aceste practici cand urmaresc:
fixarea concertata, in mod direct sau indirect a preturilor, tarifelor, rabaturilor si a oricaror conditii comerciale inechitabile;
limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice sau investitiilor;
impartirea pietelor de desfacere si a surselor de aprovizionare pe orice criterii;
aplicarea unor conditii inegale la prestatii echivalente partenerilor comerciali, provocandu-le dezavantaje in pozitia concurentiala;
conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea unor clauze care prin natura lor nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
participarea in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau orice forme de concurs de oferte;
eliminarea de pe piata a oricaror alti concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici;
intelegerile de a nu cumpara sau a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila.
Practicile anticoncurentiale sunt admise cand contribuie in mod semnificativ la:
ameliorarea productiei sau a distributiei;
promovarea progresului tehnic sau economic;
imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor;
intarirea pozitiilor concurentiale ale firmelor mari si mijlocii;
practicarea in mod durabil a unor preturi mai reduse;
etc.
Intrebarea nr. 9
Statul este implicat in mod indirect si direct in economia de piata. El s-a implicat in mod indirect in economia de piata, inca de la inceputurile ei, prin crearea cadrului institutional de desfasurare a activitatii economice. Un exemplu elocvent al acestei implicari il constituie protectionismul vamal.
Incepand cu a doua jumatate a secolului XX interventia statului devine directa.
Cele mai uzuale forme ale implicarii directe a statului in economie in viata contemporana sunt:
Firme in diverse activitati economice care sunt in proprietate publica si sunt administrate nemijlocit de stat;
Efectuarea de investitii publice;
Folosirea fiscalitatii ca mijloc pentru redistribuirea unei parti din venituri care devin in acest mod surse de consum si investitii;
Consumarea prin achizitii si comenzi a unor importante cantitati de bunuri si servicii;
Crearea de surse de venituri deci de cerere agregata;
Implicarea statului in activitatea economica mai este cunoscuta in literatura de specialitate sub numele de numele de “management guvernamental” si urmareste rezolvarea a cel putin sase probleme fundamentale:
1. Asigurarea unei cresteri economice sustinute.
Aceasta inseamna obtinerea unui spor de venit national pe o persoana ca o tendinta ferma pentruo perioada indelungata si previzibila. Rezolvarea acestei probleme presupune elaborarea unor politici de crestere economica care se elaboreaza in baza cuantificarii evolutiei economiei nationale cu ajutorul indicatorilor macroeconomici, tinand seama de optimizarea relatiilor dintre fluxurile veniturilor, cheltuielilor pentru consum si economii ce se vor transforma in investitii potentiale precum si de efectele fluctuatiilor economice intr-o economie.
2. Asigurarea unei ocupari cat mai depline a resurselor umane.
Rezolvarea acestei probleme implica elaborarea de politici care sa resoarba somajul in proportii controlabile, cunoscandu-se faptul ca datorita necesitatii unor echilibre in economie este imposibila suprimarea sa totala.
3. Controlul inflatiei .
Procesele inflationiste intr-o economie trebuie mentinute in proportii moderate deoarece ele pot constituii daca se incadreaza in limite normale, un factor stimulator al activitatii economice.
4. Asigurarea unor raporturi de schimb externe eficiente, elaborand politici economice care sa determine echilibrarea balantei de plati externe si implicit asigurarea unui curs de schimb real mai mic decat cel nominal.
5. Asigurarea echilibrului economic global in economie, pe baza interelationarilor intre diferitele ei componente.
6. Realizarea integrarii economice (in cazul tarii noastre integrarea in cadrul Uniunii Europene).
O problema care se pune este aceia a limitelor implicarii guvernamentale in economie.
Din acest motiv o serie de circumstante vin in favoarea afirmatiei potrivit careia aceasta implicare trebuie sa fie limitata.
1. Economia de piata este o un tip de economie care extinsa la nivel microeconomic.
Din acest motiv, implicarea statului intr-un astfel de sistem economic ar altera raporturile cerere, oferta, pret cu consecinte asupra eficientei utilizarii factorilor de productie ceea ce conduce la efecte negative asupra intregului sistem economic.
2. Implicarea organelor administratiei locale este limitata de competentele care le sunt atribuite.
Aceste organe actioneaza potrivit autonomiei lor extinsa pana in punctul in care nu se intersecteaza cu autonomia altor organe.
3. Din punct de vedere politic guvernele in functie de coloratura lor politica actioneaza in directia extinderii sau dimpotriva limitarii implicarii in economie.
Indiferent insa de aceste optiuni politice ele se fundamenteaza pe un anumit grad de liberalism si pe proprietatea privata extinsa, ceea ce determina inerent o limitare a acestei implicari in limite considerate normale.
Implicarea autoritatilor guvernamentale este asadar dictata de necesitatea asigurarii unei functionalitati normale a economiei.
Intrebarea nr. 10
Cele patru obiective
ale managementului guvernamental depind deci de evolutia cererii agregate,
care la randul ei variaza in functie de fazele ciclului economic.
In faza de
expansiune a activitatii economice (2), cererea agregata
creste rapid si are ca efect reducerea
diferentei dintre productia efectiva si cea
potentiala. In aceasta perioada se realizeaza
doua obiective ale politicii microeconomice: cresterea
productiei si reducerea somajului. In schimb creste
inflatia ceea ce determina dupa cum s-a vazut din capitolul
anterior un curs de schimb real mare ceea ce va conduce la scaderea
competivitatii productiei indigene si la cresterea
importurilor ceea ce va atrage dupa sine un deficit in contul curent.
Din punctul de vedere al managementului guvernamental se impune
gasirea nivelului de somaj care reprezinta de fapt costul social
care trebuie achitat pentru atenuarea proceselor inflationiste.
Trebuie insa
remarcat faptul ca aceasta corelatie este valabila pe
termen scurt.
Acelasi lucru
se poate afirma despre corelatiile dintre obiectivele managementului
