Continutul economic si functiile finantelor publice

CONTINUTUL ECONOMIC SI FUNCTIILE FINANTELOR PUBLICE

1. Nevoi individuale, nevoi colective (sociale) si nevoi cvasipublice

cvasiprivate); Bunuri private, bunuri (servicii) publice (sociale)

si bunuri cvasipublice (cvasiprivate)

Printre trebuintele primordiale ale omului se inscriu nevoia de hrana,imbracaminte si incaltaminte, de adapost de mijloace de deplasare si de comunicare la distanta etc. Aceste nevoi au un caracter individual, adica depind de preferintele fiecarui om si difera in functie de varsta, sex, ocupatie, mediu social, zona geografica etc. Nevoile individuale pot fi satisfacute pe seama acelor bunuri care sunt capabile sa ofere valorile de intrebuintare necesare oamenilor.

Aceste bunuri, denumite private, oferite de producatori autonomi, se afla in cantitati limitate din cauza marimii date a factorilor de productie si a cererii consumatorilor potentiali, care, la randul sau, este limitata de capacitatea de plata a acestora.

Dar nevoile oamenilor nu se limiteaza numai la nevoile lor individuale, care pot fi satisfacute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pietei. Pe langa acestea, oamenii mai au multiple nevoi sociale. Astfel, ei au nevoie sa fie aparati impotriva eventualelor agresiuni militare externe, ca si a atacurilor savarsite de persoane sau organizatii teroriste;

- sa fie protejati impotriva indivizilor care, nesocotind legea si regulile de convietuire in societate, le pun in pericol viata, integritatea corporala sau agoniseala;

- sa fie ajutati sa lupte impotriva actiunii dezlantuite de fortele oarbe ale naturii (inundatii, incendii, furtuni, uragane, seisme etc.);

- sa fie ajutati atunci cand se afla intr-o situatie sociala critica (orfani, batrani, persoane cu handicap, oameni bolnavi cronici si alte categorii sociale fara posibilitati materiale de trai etc.), careia nu-i pot face fata fara sprijinul comunitatii.

Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv si ele pot fi satisfacute pe seama unor activitati (servicii) organizate de autoritatile publice vizand asigurarea apararii nationale, mentinerea ordinii interne si a securitatii civile, pastrarea echilibrului ecologic, protectia sociala etc.

Nevoile colective (sociale sau obstesti) reclama existenta unor institutii publice capabile sa satisfaca trebuintele cetatenilor, oferindu-le bunurile materiale sau serviciile de care au nevoie (in natura sau in bani) si pe care acestia nu si le pot procura prin mecanismul pietei.

Oferta bunurilor private este divizibila, adica fiecare cumparator poate sa-si apropie cantitatea de care are nevoie dintr-un anumit bun. In schimb, oferta bunurilor (serviciilor) publice este indivizibila, adica intreaga cantitate produsa din bunul considerat este pusa la dispozitia colectivitatii spre a fi consumata (utilizata) in comun de toate persoanele interesate.

Spre exemplu, ingerarea unui aliment ii astampara foamea numai persoanei care l-a consumat, in timp ce de iluminatul public dintr-o localitate beneficiaza toti cei care se afla in acea localitate in mod permanent sau numai temporar.

Daca dobandirea unui bun privat este dependenta de achitarea pretului cerut de furnizor (producator sau comerciant), in schimb, accesul unei persoane la un bun public nu este conditionat de plata vreunei contributii din partea acesteia si nici nu se face in detrimentul altor persoane.

Spre deosebire de bunurile private care pot fi procurate prin intermediul pietei, bunurile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autoritatilor publice, singurele in masura sa organizeze institutii, servicii sau actiuni de larg interes social. Autoritatile publice sunt chemate sa receptioneze semnalele cetatenilor, sa sesizeze nevoile justificate ale acestora si sa se ingrijeasca de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care acestia au nevoie.

In afara nevoilor individuale si a celor colective mai exista si o a treia categorie, intermediara, de nevoi, care intruneste trasaturi ale ambelor categorii, denumita cvasipublica (semipublica). Este vorba de acele nevoi care pot fi satisfacute fie pe seama bunurilor private, fie pe seama bunurilor publice.

In aceasta categorie intra nevoia de educatie si instructie, de cultura, ocrotire medicala, de sali si terenuri de sport, poduri si viaducte, tuneluri si autostrazi etc.

Tabelul 1, Comparatie intre bunurile private si bunurile publice

Intr-o economie mixta, raportul dintre productia de bunuri si servicii publice (colective) si cea de bunuri si servicii private (individuale) sufera modificari de la o perioada la alta. In general, se inregistreaza o tendinta de crestere a ponderii bunurilor si serviciilor publice in produsul intern brut si de restrangere a ponderii bunurilor si serviciilor individuale. Cresterea ponderii unui sector in PIB atrage dupa sine diminuarea corespunzatoare a ponderii celuilalt sector asa cum se arata in Fig. 1.

Figura 1, Curba posibilitatilor de productie

Curba posibilitatilor de productie arata combinatiile alternative ale bunurilor si serviciilor publice si, respectiv, ale bunurilor si serviciilor private, care pot fi produse in economie in cursul unui an. Curba presupune ca resursele si tehnologia productiei sunt date. O crestere a productiei de bunuri publice de la OG₁ la OG₂ presupune o restrangere a productiei de bunuri private de x₁x₂ unitati pe an.

O piata perfecta presupune determinarea ofertei de bunuri si servicii si a preturilor (tarifelor) acestora, in conditiile unei concurente loiale, in functie de cererea solvabila a populatiei. Or, o piata perfecta nu exista decat in teorie; piata existenta in realitate este una imperfecta, determinata de: a) existenta bunurilor publice si a externalitatilor; b) competitia imperfecta, care face ca, in anumite situatii, beneficiile cuprinse in pret sa creasca fara masura, asa cum se intampla in cazul monopolului natural; c) informatia incompleta a agentilor economici si incertitudinea.

Acesti factori fac necesara interventia statului in viata economica in tripla sa calitate: de producator, de consumator si de autoritate care arbitreaza, reglementeaza sau dirijeaza functionarea pietei. Ca urmare, guvernul, in calitate de reprezentant al statului, indeplineste un rol alocativ, un rol distributiv, un altul regulator si, respectiv, stabilizator

Functiile finantelor publice

Existenta finantelor publice nu constituie expresia dorintei sau imaginatiei cuiva si nici urmarea deciziei unei autoritati publice, ci are un caracter obiectiv. Altfel spus, finantele publice exista pentru a servi la realizarea unor obiective precis determinate, la indeplinirea anumitor sarcini, care nu ar putea fi infaptuite pe alta cale sau cu alte mijloace. Finantele publice isi indeplinesc misiunea lor sociala prin functiile pe care le exercita, si anume prin functia de repartitie si functia de control.

1. Functia de repartitie

Functia de repartitie a finantelor cunoaste doua faze distincte, organic legate intre ele si anume:

1.1. Constituirea fondurilor de resurse financiare publice

La constituirea acestora participa:

a) intreprinderile, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social si de forma juridica de organizare a acestora;

b) institutiile publice si unitatile din subordinea acestora;

c) populatia;

d) persoanele juridice si fizice rezidente in strainatate, dar care realizeaza venituri in tara considerata.

Participarea la constituirea fondurilor publice de resurse financiare imbraca forme diferite, si anume: impozite, taxe, contributii pentru asigurari sociale, contributii la asigurarile sociale de sanatate, contributii la fondul de somaj si la alte fonduri speciale, amenzi, penalitati, varsaminte din veniturile institutiilor publice, redevente si chirii din concesiuni si inchirieri de terenuri si alte bunuri proprietate de stat, venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat si a bunurilor fara stapan; imprumuturi de stat primite de la persoane juridice si fizice; rambursari ale imprumuturilor de stat acordate; dobanzi aferente imprumuturilor acordate; donatii, ajutoare, resurse primite cu titlu nerambursabil si alte transferuri primite; alte venituri.

1. Distribuirea fondurilor de resurse financiare publice pe beneficiari -

persoane juridice si fizice

Repartitia propriu-zisa este precedata de inventarierea nevoilor sociale existente in anul (perioada) de referinta, cuantificarea acestora in expresie baneasca si ierarhizarea lor in functie de acuitatea si importanta pe care o prezinta unele in raport cu celelalte. Cum nevoile sociale, care exprima cererea de resurse financiare de la fondurile publice, intrec cu mult resursele posibile de procurat pe plan national, adica oferta de resurse financiare, este necesar ca autoritatile publice competente sa trieze cererile formulate de organele centrale si locale abilitate si sa stabileasca ordinea de prioritate in satisfacerea lor in functie de anumite criterii.

Distribuirea resurselor financiare reprezinta, de fapt, dimensionarea volumului cheltuielilor publice pe destinatii, si anume pentru: a) invatamant, sanatate, cultura; b) asigurari sociale si protectie sociala; c) dezvoltari colective si locuinte; d) aparare nationala; e) ordine publica; f) actiuni economice; g) alte actiuni; h) datorie publica. In cadrul fiecarei destinatii, resursele se defalca pe beneficiari, obiective si actiuni.

Toate acestea demonstreaza ca importanta functiei de repartitie a finantelor trebuie apreciata si prin prisma mutatiilor care se produc in economie in urma transferurilor de resurse financiare, a efectelor economice, sociale, demografice, ecologice sau de alta natura produse de acestea.

Cele aratate pana aici se refera la redistribuirea, cu ajutorul finantelor, a produsului intern brut. Deosebit de aceasta, adesea se produce o redistribuire a resurselor financiare pe plan international. Este vorba de:

a) primirea de imprumuturi externe care, pe de o parte, completeaza resursele financiare publice ale tarii considerate, iar pe de alta, antreneaza cheltuieli publice cu rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor si comisioanelor aferente;

b) acordarea de imprumuturi externe care, pe de o parte, antreneaza plati din resursele financiare publice ale tarii considerate, iar pe de alta, genereaza incasari de resurse la rambursarea de catre debitori a ratelor scadente si la plata dobanzilor aferente;

c) achitarea cotizatiilor si a contributiilor datorate organismelor internationale de catre stat sau de alte entitati de drept public;

d) primirea sau acordarea, dupa caz, de ajutoare externe nerambursabile de catre stat, pentru inlaturarea consecintelor grave provocate de calamitati naturale, accidente, razboaie, revolutii etc.

Necesitatea constituirii unor fonduri de resurse financiare la dispozitia statului, in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale, se resimte in toate tarile, indiferent de gradul lor de dezvoltare economica, de structura de ramura, de oranduirea sociala sau de alti factori, ceea ce demonstreaza ca functia de repartitie are un caracter obiectiv.

In schimb, procesul propriu-zis de redistribuire a acestor resurse, mijlocit de finante, are un caracter subiectiv, el depinde de capacitatea factorilor de raspundere de a percepe corect nevoile sociale la un moment dat; de gradul de dezvoltare economica si sociala a tarii; de politica promovata de partidele politice aflate la putere. Toate acestea influenteaza volumul resurselor financiare ce poate fi mobilizat la fondurile publice si cererea de resurse pentru satisfacerea nevoilor sociale.

Functia de control a finantelor publice

Necesitatea functiei de control a finantelor publice decurge din faptul ca fondurile de resurse financiare apartin intregii societati. Aceasta este interesata in:

- asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor sociale;

- dirijarea resurselor respective cu luarea in consideratie a prioritatilor stabilite de autoritatile abilitate;

- utilizarea resurselor financiare in conditii de maxima eficienta economica, eficacitate sociala si de alta natura;

- armonizarea intereselor imediate ale societatii cu cele de perspectiva la dimensionarea resurselor financiare puse la dispozitia autoritatilor publice centrale si, respectiv, a colectivitatilor locale si la orientarea acestora catre diferite destinatii.

Controlul statului are o sfera larga de manifestare. El imbratiseaza toate domeniile vietii sociale, care tin de sectorul public, si anume: activitatea economica, cultural-educativa, de ocrotire medicala si protectie sociala, de asigurari sociale de stat, de mentinere a ordinii publice, de aparare a tarii, de promovare a relatiilor cu celelalte state ale lumii etc. Ca urmare, controlul imbraca forme diferite, se realizeaza de organe diferite si foloseste instrumente diferite.

Fiecare domeniu de activitate trebuie privit dintr-un intreit punct de vedere, si anume:

1) acela al sarcinilor specifice ce-i revin si care vizeaza, de exemplu, productia, repartitia, schimbul si consumul; dezvoltarea culturii nationale, perfectionarea procesului instructiv-educativ, imbunatatirea asistentei medicale si a protectiei sociale s.a.m.d.;

2) efortul financiar al statului reclamat de desfasurarea activitatii respective si care capata, in cele din urma, expresie baneasca;

3) efectele utile ale acestei activitati cuantificabile si susceptibile de a fi exprimate in bani.