|
|
|
Noțiune. Codul nostru civil nu reglementeaza contractul de distribuție. In schimb, noul Cod civil reglementeaza contractul de furnizare (art.1775-1780). Noțiunea de contract de distribuție este mai larga, ea include toate formele pe care le imbraca contractele de furnizare dintre producatori și comercianții intermediari denumiți distribuitori și dintre aceștia din urma și alți comercianți, alții decat consumatorii. Contractele de distribuție acopera zona activitații comerciale situata intre momentul furnizarii de marfuri de catre producator și cel la care acestea ajung la consumator.
Specificul contractelor de furnizare este faptul ca furnizorul se obliga sa transfere proprietatea unor bunuri de masa, sau sa efectueze servicii, cu regularitate, zilnic, saptamanal, lunar, etc. la un preț determinat unei persoane, beneficiarul furnizarii (distribuitorul), un intermediar in comerț (art. 1175 n.C.com.).
In epoca noastra, odata cu apariția producției de masa și a distribuției de masa, adica a vanzarilor unui mare numar de produse identice, la un preț redus, unui numar mare de cumparatori, legiuitorul a luat masura reglementarii furnizarii acestor marfuri, in mod incidental, prin regulile ce protejeaza concurența. Aceste reguli protejeaza nu doar pe distribuitori impotriva abuzului poziției dominante a furnizorilor, ci și pe consumatori. Abuzul poziției dominante a furnizorilor distorsioneaza legea pieței. Ei au tendința de a-și crea o rețea exclusiva și in acest fel sa monopolizeze piața, impiedicand astfel acțiunea legii cerere-oferta, victime ale acestor practici fiind in atat comercianții intermediari (en gros sau en detail) cat și, in ultima instanța consumatorii.
Reflexia acestei tendințe a furnizorilor producției de masa a fost organizarea comercianților distribuitori ca mari intreprinderi pentru a echilibra puterea dominanta a producatorilor furnizori.
Distribuția de masa se traduce deci in doua fenomene, pe care legiuitorul a incercat sa le controleze. In primul rand, fabricanții au incercat sa controleze vanzarea produselor lor. Ei și-au creat propria lor rețea, fie ajutand pe comercianții care iși desfac produsele sa se organizeze in așa fel incat sa vanda produsele lor, fie agreand anumiți comercianți carora sa le furnizeaza produsele lor tuturor acestora impunandu-le un stil și metode specifice de vanzare. Aceste rețele sunt insa contrare regulilor concurenței. In al doilea rand, pentru a negocia pe picior de egalitate cu furnizorii, unii comercianți intermediari s-au organizat ca mari intreprinderi. Ei și-au creat mari magazine de desfacere a produselor (supermarchet și hipermarchet) prin care concentreaza cererea, dobandind astfel o putere mare de negociere. Și pentru acest fenomen, legiuitorul a trebuit și trebuie sa intervina periodic pentru a reglementa raporturile dintre marile rețele de magazine de desfacere și furnizorii de produse, de aceasta data pentru ca intermediarii, concentrand intreaga cerere pe un anumit teritoriu, sunt tentați sa impuna prețuri mici furnizorilor și sa vanda cumparatorilor produsele la prețuri nejustificat de mari catre consumatori.
In studiul nostru privind contractele de distribuție nu ne intereseaza regimul restricțiilor ce au ca scop menținerea unui mediu concurențial normal, cum ar fi procentul pe care il deține furnizorul pe piața pentru a putea incheia contracte de distribuție selectiva. Ceea ce intereseaza aici este doar regimul contractului de distribuție (furnizare), ca și contract comercial.
In principiu, Legea nr. 26/1996 privind concurența are ca scop
-realizarea unui standard al concurenței intre vanzatorii intermediari prin intezicerea practicilor restrictive (vanzarea cu preț impus; revanzarea in pierdere, vanzarea cu prime) (art. 6 lit a, f)
-realizarea unui standard al relațiilor dintre producatori- comercinații angrosiști-comercinații en detail-consumatori, prin interdicția practicilor discriminatorii (vanzarea in condițiile de preț și de condiții de vanzare discriminatorii; refuzul de vanzare; și vanzarile legate) (art. 5 lit. d-e și g; art.6 lit. c-d,)
Indirect din regulile L. nr. 26/1996 și Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. 2 din L. nr. 21/1996, in cazul ințelegerilor pe verticala (ordinul nr. 68/2004); Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. 2 din L. nr. 21/1996 in cazul ințelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor (Ordinul nr. 63/2004); Instrucțiuni privind aplicarea art. 5 din L. nr. 21/1996, in cazul ințelegerilor pe verticala (Ordinul nr. 77/2004), rezulta reguli și cu privire la contractul de distribuție.
De regula, marii producatori incheie cu beneficiarii contracte pe perioade mari, 5-10 ani, pentru a-și asigura stabilitatea și siguranța desfacerii. Din acest motiv, ei incheie contracte de principiu, care sa-i lege pe perioade mari de timp. Un astfel de contract se numește contract cadru de distribuție (furnizare). Acestea sunt acorduri de voința prin care se fixeaza elementele esențiale ale furnizarilor cu aplicație periodica (zilnic, lunar, trimestrial, etc.).
In principiu, contractul cadru cuprinde reguli prin care se stabilește criteriul de stabilire a prețului practicat de parțile contractului pe toata perioada, cantitatea furnizata, calitatea, transportul, etc. De exemplu, pentru preț, criteriul poate sa fie: prețul pieții. In contractele cadru este permisa clauza „prețul practicat de furnizor”, nefiind considerata o incalcare a art. 1303-1304 C. civ. Este calificat preț potestativ din partea furnizorului daca acesta ridica excesiv și nejustificat prețul, pentru a abuza de clauza aratata mai sus, și fara sa anunțe in prealabil pe comerciant.
Fiind contracte comerciale, contractele cadru sunt supuse regulilor dreptului comercial privind proba, solidaritatea, etc.
Pe temeiul acestor contracte parțile incheie contracte de aplicație, pentru orice furnizare ori pentru furnizarile pe o anumita perioada.
Durata contractelor cadru. Contractele cadru fac parte din mecanismul prin care se creeaza rețeaua furnizorului. Contractul trebuie deci sa aiba o durata mare, in general de 5-10 ani, pentru ca marfurile furnizorului sa poata caștiga piața.
Caracterul intuitus personae. Contractul de distribuție are caracter intuitus personae, fiind incheiate prin luarea in considerare a calitaților personele ale comercinților distribuitori. Cu toate acestea refuzul furnizorului de a include un comerciant in rețeaua de distribuție trebuie sa nu fie abuziva, fiind primita daca este motivata pe considerente rezonabile.
Obligația furnizorului și ale distribuitorului. Contractele de distribuție iși au originea in contractele de vanzare, astfel ca o parte din regimul lor este inspirat din contractul de vanzare. Din acest motiv, furnizorul este supus regulilor aplicabile vanzarii comerciale. Acest regim se aplica cu atat mai mult cu cat unele dintre aceste contracte pot fi considerate a fi promisiuni de vanzare cu executare repetata. Conținutul contractului de distribuție nu se refera insa doar la transferul proprietați marfurilor, ci și la alte obligații, așa cum rezulta in continuare.
Exclusivitatea. Contractele de distribuție cuprind, in mod regulat, clauze de exclusivitate, care tind la construirea unei rețele de distribuție. Exclusivitatea interzice comerciantului sa-și aleaga un alt partener contractual sau locul de executare al contractului.
Clauzele de aprovizionare exclusiva. Sunt cele mai curente: ele impun distribuitorului sa nu contracteze decat cu furnizorul pentru produsele convenite. Furnizorul este obligat in schimb sa aprovizioneze pe comerciant in limita disponibilitații sale de producție. De regula parțile prevad și cote de aprovizionare pe care furnizorul și distribuitorul trebuie sa le respecte. Prin aceste clauze distribuitorul devine dependent de furnizor, din punct de vedere economic.
Clauzele de furnizare exclusiva. Acestea impun furnizorului de a nu livra unui alt distribuitor in zona de exclusivitate stabilita.
Foarte frecvent cele doua clauze sunt reunite in același contract.
Prestațiile de servicii. Contractele de distribuție conțin frecvent clauze de prestarea unor servicii a unei parți catre cealalta. De exemplu, poate fi stipulata o asistența financiara sau materiala, prin care una dintre parți, pune la dispoziția celeilalte mijloace materiale și financiare pentru exercitarea activitații sale.
Protecția rețelei. Titularul rețelei este ținut de a permite cocontractanților lui sa practice prețuri competitive. El trebuie de asemenea, sa asigure stabilitatea rețelei și sa nu creeze rețele paralele.
