|
Categorii de imprumutati
Imprumutatii, cunoscuti si sub denumirea de clientii bancii, sunt persoane juri-dice, indiferent de organizare si natura capitalului social, inregistrate in Romania, care desfasoara activitati legale, au conturi deschise la banca si isi deruleaza operatiunile prin aceste conturi.
Categoriile de clienti ai bancii care pot beneficia de credite sunt:
regii autonome, companii si societati nationale, constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Ordonantei de Urgenta nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome si actelor normative privind infiintarea companiilor nationale;
societati comerciale cu capital de stat sau privat si alte unitati care isi desfasoara activitatea in cadrul economiei nationale, constituie potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale si Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificata si completata;
societati comerciale cu capital integral strain sau mixt constituite potrivit legii;
societati agricole cu personalitate juridica, constituite potrivit Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole;
unitati administrativ-teritoriale organizate potrivit legii;
asociatii de proprietari si alte forme de asociere prevazute de lege;
alte persoane juridice, organizate in conformitate cu legea si care desfasoara activitati legale.
Alaturi de companii (regii autonome, societati nationale, societati comerciale etc.), persoanele individuale reprezinta al doilea mare segment de clienti vizat de banci in operatiunile lor de plasare a fondurilor atrase in cadrul activitatii generale de intermediere.
Generic, activitatea bancara cu persoanele fizice mai este cunoscuta si sub denumirea de retail banking, iar cea privind companiile ca activitate de corporate banking.
In Romania, majoritatea societatilor bancare includ activitatea cu intreprin-derile mici si mijlocii in cadrul activitatii de corporate banking, iar altele o monitorizeaza ca atare, in acest din urma caz piata clientelei fiind reglata in trei categorii:
corporate banking
intreprinderile mici si mijlocii;
retail banking
De mentionat ca, in practica unor banci din tarile vest Europene, intreprinderile mici si mijlocii sunt incluse in segmentul retail banking.
Pot beneficia de credite persoanele fizice romane sau straine rezidente sau nerezidente in Romania, in varsta de cel putin 18 ani.
Persoanele fizice nerezidente (cetateni straini care lucreaza in cadrul ambasadelor si misiunilor consulare din Romania, in cadrul unor organizatii internationale sau reprezentante ale acestora in tara noastra, cetatenii straini si persoane fara cetatenie - apatrizi - cu domiciliul in strainatate, cetateni romani cu domiciliul in strainatate) pot beneficia de credite cu respectarea dispozitiilor Regulamentului valutar.
Principalele conditii ce se cer a fi indeplinite de persoanele fizice (populatie) in vederea contractari de credite sunt:
a. Sa fie angajat cu contract de munca pe o perioada nedeterminata si sa realizeze venituri certe, cu caracter de permanenta care sa asigure plata lunara a ratelor de credite si a dobanzilor aferente.
De asemenea, solicitantul poate fi si:
pensionar;
salariat cu contract de munca pe perioada determinata, cu conditia rambursarii creditului si achitarii dobanzii pe perioada valabilitatii contractului de munca;
persoana fizica care realizeaza venituri, conform declaratiei de venituri, confirmate de administratia financiara.
Solicitantii creditelor in valuta trebuie sa realizeze venituri lunare certe (salariu, alte venituri, pensie etc.) din care sa poata rambursa creditul si dobanzile aferente, inclusiv marja suplimentara destinata acoperirii riscului valutar.
b. Sa deschida la banca un cont curent in care vor depune initial avansul minim solicitat ca sursa proprie, daca este cazul, iar ulterior ratele lunare totale de rambursat.
c. Sa garanteze rambursarea creditelor solicitate si a dobanzilor aferente cu veniturile ce le realizeaza si, dupa caz, cu garantii reale si personale.
d. Sa accepte ca platile din contul de credit sa fie efectuate prin virament, eliberarea sumelor in numerar din credite fiind de regula interzisa. O exceptie o constituie creditele de trezorerie pana la nivelul a maxim 6 salarii/pensii nete lunare care pot fi puse la dispozitie si in numerar.
e. Sa nu inregistreze debite sau alte obligatii neachitate la scadenta catre banca si terti, potrivit declaratiei pe propria raspundere din cererea de credit.
f. Sa participe la realizarea afacerii (proiectului) cu surse proprii al caror cuantum minim este stabilit de banca pentru fiecare categorie de credite. Dovada constituirii resurselor proprii poate fi facuta de solicitant fie prin extrasul de cont, fie prin achitarea partiala in avans a facturii proforma (chitanta emisa, dupa caz, de furnizor, de antreprenorul de constructii, de unitati de desfacere cu amanuntul sau chitanta autentificata la notariat, in cazul achizitiei de la o persoana fizica etc.).