Protocol - etimologia termenului "protocol", Introducere in studiul protocolului, Notiuni generale legate de protocol

1.1 Etimologia termenului "protocol"

"Protocol"[1] provine din doua cuvinte din greaca veche: prôtos insemnand "primul" si kollào, "a lipi", adica "ceea ce este lipit mai intai". Termenul se referea initial la prima foaie lipita pe un sul de papirus, pe care erau scrise datele asupra originii sale. In secolul al VI-lea, cuvantul desemna prima pagina a unui document oficial, care ii autentifica originea. El a definit apoi, succesiv textul original al unui act de notariat, registrul in care sunt inscrise aceste texte si repertoarul modelelor folosite la redactarea textelor administrative. In cele din urma, la inceputul secolului al XVII-lea, prin protocol se intelegea "o culegere de formule utilizate pentru a stabili corespondenta intre persoane, in functie de rangul acestora"[2]

Aceasta evolutie explica sensul de astazi referitor la normele utilizate in activitatile oficiale, in special in ceea ce priveste ceremoniile, relatiile riguros stabilite intre personalitati publice, ordinea protocolara, folosirea simbolurilor tarilor si natiunilor.

Termenul "protocol" are mai multe acceptiuni, din care relevam:

ansamblu de reguli si practici de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice;

compartiment dintr-o institutie care are ca sarcina organizarea oficiala a activitatii de protocol, de ceremonial, a celebrarilor si a altor actiuni de acest tip (exemplu: serviciul de protocol din Ministerul Afacerilor Externe);

document diplomatic care cuprinde acordurile, intelegerile si hotararile la care s-a ajuns in cadrul unei reuniuni internationale;

in lumea afacerilor, prin acest concept se desemneaza o conventie, o intelegere la care ajung, in urma negocierii, partenerii de afaceri.

1.2. Protocol: semantica si istoric

Ca sinonim al lui "document" cuvantul "protocol" imbraca doua semnificatii. El poate fi utilizat pentru a desemna un tratat, o conventie, procesul verbal al unei conferinte. Referirea se va face strict la semnificatia de baza a termenului. Vom spune astfel ca "Danemarca si Suedia au semnat un protocol de intelegere asupra pescuitului" sau ca "Ministerul Educatiei Nationale a semnat un protocol cu reprezentantii studentilor privind dublarea burselor". Cuvantul poate, de asemenea, sa desemneze un formular utilizat pentru redactarea actelor publice. Este vorba despre un imprimat compus din intrebari sau din elemente de fraze si din spatii care urmeaza sa fie completate de cel ce redacteaza documentul. Cele doua semnificatii vizeaza cuvantul "protocol" folosit ca substantiv.

Utilizat ca adjectiv, "protocolar" se aplica la ceea ce se refera la obiceiurile formale, asa cum sunt recomandate ele de protocol. Vom spune astfel: o vizita protocolara. In egala masura, despre o persoana care tine la formalismul relatiilor sociale, vom spune ca este "protocolara"; sensul este in acest caz oarecum peiorativ.

Acest cuvant, este aplicat de asemenea, organizarii, serviciului sau biroului insarcinat cu problemele referitoare la pregatirea si desfasurarea activitatilor oficiale: "serviciul de Protocol al Ministerului Afacerilor Externe". In medicina, protocol se refera la descrierea etapelor care trebuie urmate pentru efectuarea unei interventii chirurgicale. In imprimerie, cuvantul se refera la semnele conventionale utilizate pentru corectura. In informatica, el se aplica mijloacelor de interconexiune a sistemelor. In psihologie, desemneaza administrarea unui test, interpretarea sa ori elementele unei interventii terapeutice.

Vom folosi, de asemenea, expresia "protocolul dragostei" pentru a desemna comportamentele care domina relatiile afective intre oameni sau chiar intre animale.  Protocolul, intr-o acceptiune foarte larga, poate fi definit ca totalitatea regulilor de conduita ce trebuie respectate in societate.

1.3. Introducere in studiul protocolului

Viata mondena nu reprezinta apanajul unor grupuri sociale sau categorii indestulate economic sau o pozitie sociala privilegiata[3]. Uzantele practicate in societate si in lume sunt in continua evolutie, ele fiind influentate de caracterul national, de nivelul de cultura si educatie.

Se pot manifesta doua tendinte[4]

a)     pe de o parte, cei care tind sa conserve obiceiuri si practici vechi, impregnate de timp in comportamentul oamenilor;

b)     pe de alta parte, cei care doresc sa inlocuiasca aceste practici cu altele noi, adaptate timpului prezent.

Acest protocol nu-si propune sa se constituie intr-un complex de formule sau intr-un dictionar de politete. Dorim sa conturam principiile si ideile generale, susceptibile sa-i ghideze pe indivizi in evolutia lor profesionala, umana, sociala, conservandu-si in acelasi timp libertatea spiritului si propria demnitate.

In lumea moderna, azi, "bunele maniere trebuie sa faca parte din programa de invatamant si de instruire, a unor categorii sociale si profesionale, exemplu personalul de conducere, cei implicati in activitatea directa cu publicul"[5]

In abordarea acestei materii, vom utiliza in mod frecvent cuvantul "uzante". Uzantele reprezinta elemente de fond, care caracterizeaza, intr-un timp si loc determinat, practicile urmate in relatiile umane, ele fiind statornicite in comportamentul social[6]. "Uzantele sunt legea nescrisa a vietii sociale"[7]. Ele presupun un comportament moral din partea celor care consimt, mutual, asupra lor, si le apropriaza confundandu-si comportamentul cu rigorile acestora. Uzantele sunt reguli ale vietii sociale. Datorita lor oamenii invata sa traiasca fara sa renunte la libertatea proprie. Originea uzantelor in comportamentul uman isi are izvorul in grija de a sti sa traiasca a oamenilor care vor sa evolueze. Aceasta grija, preocupare, a fost de multe ori caracterizata drept burgheza, deoarece a constituit onoarea burgheziei in Franta, la noi si in alte tari. Ea il incita pe cel care o traieste la primenirea comportamentala, consecventa si exigenta.

Pe frontispiciul cladirii de la New College din Oxford se afla scris "Manners make man", respectiv "comportamentul il face pe om".

Problematica uzantelor si a protocolului poate fi abordata, din mai multe perspective, si anume:

• pe de o parte, comportamentul individual si integrarea individului in rigorile colectivitatii;
• pe de alta parte, regulile de protocol oficial, ale corpului diplomatic, care sunt guvernate de principii specifice.

1.4. Notiuni generale legate de protocol

1.4.1. Protocol si eticheta

Intr-o lucrare de specialitate[8], se apreciaza ca domeniul de interventie al protocolului cuprinde:

v    relatiile dintre puteri suverane, organizate statal, indiferent daca suveranitatea este atat externa, cat si interna, numai interna sau limitata doar la niste scopuri urmarite de statul respectiv; 

v    normele la care se apeleaza in relatiile cu aceste puteri si, in general, in sfera afacerilor externe;

v    raporturile ierarhice stabilite intre institutii si in cadrul institutiilor, raporturile dintre cei care detin puterea si relatiile pe care subordonatii le intretin cu acestia.

Alti autori restrang semnificatia protocolului la "prescriptiile imperative care determina locul cuvenit personajelor oficiale si maniera de comportare fata de acestea"[9]

In ceea ce priveste eticheta, aceasta se refera la "formalismul relatiilor dintre particulari, adica al relatiilor individuale, indiferent daca acest raport este ierarhic sau nu"[10]. De asemenea, eticheta face parte din domeniul comportamentului in societate.

Aceasta reprezinta adeseori "un simplu ceremonial exterior, care poate da luciu, dar nu si stralucire", deoarece adevarata stralucire a fiintei umane nu vine din exteriorul ei, ci dinlauntrul sau[11]

Uneori, o eticheta exagerata se poate transforma in contrariul ei, ea poate sfida orice masura si de aici, bunul simt si bunul gust[12]

Este o regula de protocol ca seful statului sa prezideze o masa la care participa, dar a nu-l intrerupe in timp ce vorbeste, dupa cum, atunci cand este vorba de un monarh, a astepta sa ti se adreseze pentru a-i vorbi este o chestiune de eticheta. Primul exemplu se refera la exercitarea puterii, celelalte doua tin de regulile de comportament care trebuie respectate fata de un personaj subiect al unui tratament protocolar.

Intrepatrunderea acestor termeni este de altfel atat de mare incat normele stabilite pentru unul sunt utile si celuilalt, cu singura deosebire ca, in cazul protocolului, efectele sunt de constrangere. Neaplicarea acestora se poate solda cu consecinte negative care afecteaza ansamblul colectivitatii, in timp ce nerespectarea etichetei determina efecte limitate doar la persoanele in cauza. Diferenta dintre cei doi termeni ar consta in faptul ca protocolul se aplica relatiilor interinstitutionale, iar eticheta, raporturilor individuale.

Un alt motiv al confuziei intre cei doi termeni tine de originea cuvantului eticheta. La inceputul secolului al XV-lea, acesta desemna activitatile desfasurate la curtea unui suveran, redactate sub forma de lista pe o foaie - o eticheta - azi am spune o "agenda". De la semnificatia "ce se petrece la curte" utilizarea cuvantului a evoluat pentru a insemna "cum se petrec lucrurile la curte". Eticheta la curtea lui Carol Quintul a ramas celebra pentru rigiditatea sa si multitudinea regulilor sale.

Etimologia cuvantului "eticheta" ab originem a avut la baza o interdictie institutita in parcul de la Versailles, de gradinarul sef al lui Ludovic al XIV-lea, prin implantarea unor inscriptii care cereau sa nu-i fie calcate in picioare peluzele proaspat insamantate. Cum nobilimea ignora aceste inscriptii, gradinarul a obtinut din partea Regelui un decret prin care se dispunea respectarea obligatorie a acestor "etichete", si de atunci cuvantul a intrat in limbajul curent cu sensul de a desemna o comportare conforma unor norme[13]

1.4.2 Politetea - "prima dintre virtuti si originea, poate, a tututor celorlalte"[14]

Politetea[15] reprezinta un ansamblu de norme de comportament bazate pe amabilitate, buna-cuviinta, respect reciproc si toleranta. Ea personifica trasatura comportamentala a celui care respecta intru totul rigorile traditionale ce sunt impuse de colectivitate. Aceasta trasatura poate fi definita ca "permanenta atentie acordata celor din jur", "arta de a fi placut celor din jur" sau "respectarea demnitatii tututor, incepand si terminand cu a ta insati"[16]

Exista un farmec de a fi, de a te purta, de a aparea in public. El nu deriva din respectarea cu sfintenie a unui cod de reguli, care imprima artificialitate. Farmecul deriva din delicatete sufleteasca, din respect pentru existenta celorlalti, din generozitate, sensibilitate si altruism. Totodata, acest farmec deriva din naturalete, spontan si firesc "politetea si maniera politicoasa nu suporta stridenta, ridicolul, emfaza, pretiozitatea exagerata"[17]

"Politetea se refera la atentiile, atitudinile sau gesturile care tind sa arate respectul[18] fata de celalalt, fiind in acelasi timp si mijloace care garanteaza o luare de contact favorabila"[19]. O persoana politicoasa este, asa cum arata si adjectivul[20], aceea care si-a rafinat, si-a perfectionat manierele de comportare fata de ceilalti si mijloacele de comunicare - de exemplu limbajul - printr-un exercitiu sustinut, ce se inrudeste cu actiunea de a slefui ceva, care, altfel ar ramane aspru, necizelat.

Civilizatia fiind contrariul barbariei, vom spune despre un individ politicos ca este civilizat. Viata urbana ne obliga la raporturi sociale frecvente; se inmultesc deci si normele care pot sa asigure armonia relatiilor umane. De aceea, vom utiliza termenul de urbanitate ca sinonim pentru politete; vom spune despre o persoana politicoasa ca este de o urbanitate exemplara. In sfarsit, dat fiind ca a educa inseamna a dezvolta prin invatare, a forma un individ care altfel, singur, nu se formeaza, termenul "educatie" a devenit si el un sinonim al politetii: o persoana "educata" este considerata politicoasa.

Comportamentele sociale sunt tributare schimbarilor permanente care au loc in cadrul societatii si unor conditii de viata ce comanda noi practici. Aparitia notiunilor de igiena, de exemplu, a facut sa evolueze in mod notoriu regulile  bunei-cuviinte la masa. Daca intoarcem capul pentru a stranuta, o facem pentru ca acum stim ca aerul astfel expectorat poate fi purtator de microbi. Din acelasi motiv, nu ne mai folosim de tacamurile personale pentru a ne servi dintr-un platou comun, ci de cele care sunt destinate acestui scop. Deoarece acum cunoastem efectul nefast al tutunului asupra sanatatii, fumatul in public este din ce in ce mai limitat.

Raportul dintre protocol si politete tine de faptul ca, in cel mai rau caz, o personalitate se va putea conforma imperativelor  protocolului, fiind in acelasi timp nepoliticoasa. A oferi locul din dreapta gazdei celui mai important invitat este o regula de protocol, dar a arata cu cutitul spre ceilalti invitati sau a-l roti pe deasupra farfuriilor este o lipsa de politete.

1.4.2.1 Caracterul istoric al formelor de politete

Evolutia istorica a demonstrat, fara putere de tagada, ca regulile de politete si de protocol sunt influentate de mai multi factori:

1. de forma de guvernamant, respectiv republicana sau monarhica;
2. de conceptiile filosofice, juridice si politice ale vremii;
3. de gradul de dezvoltare al societatii, in ansamblul sau.

Constatam ca "uzantele practicate in societate si in lume sunt in continua si constanta evolutie"[21], ca ele reflecta, in cele din urma, caracterul national si starea moravurilor.Subliniem faptul ca politetea este o valoare perena si universala, ca in toate timpurile, in toate tipurile de grupuri umane, politetea a fost indispensabila traiului in comun, chiar daca obiceiurile difera de la o tara la alta.

Atunci cand, in istorie, se produc mari transformari "se presupune ca respingerea formelor recunoscute de politete si renuntarea la respectul fata de institutii si de persoanele care le reprezinta sunt dovada acestei transformari de situatie"[22]

Pentru secolul al XVIII-lea, cel mai edificator exemplu il reprezinta Comuna din Paris, care a produs mutatii fundamentale, despre care s-a simtit nevoia sa penetreze si in ceea ce privette formele de protocol. Astfel, apelativul "dumneavoastra" este inlocuit cu "tu", oamenii se transforma, din punct de vedere al calificarii si chiar al apelarii lor in "cetateni", titlurile regale si nobiliare sunt abolite, toate acestea pentru a sluji principiul egalitatii, sacru pentru revolutia franceza[23]

Intreaga perioada napoleoniana reprezinta o perioada de "tranzitie haotica", de compromise si de incercare de impacare a doua epoci istorice, una apusa doar jumatate, alta in curs de a se naste. Astfel, Napoleon este ales prin plebiscit, insa la fel ca un Burbon este miruit cu uleiul sfant cuvenit regilor[24]. El este incoronat de papa, la fel cum se intamplase si cu Carol cel Mare, el devenind Imparat prin Constitutia Republicii. Juramantul lui Napoleon se presteaza in fata poporului, insa demnitarii imperiului depun juramantul in fata Imparatului. Edificator este si modul in care se prezentau documentele oficiale ale administratiei napoleoniene, pe care se mentiona, ca stat, Republica Franceza, iar ca si conducator al statului, Napoleon Imparat.

Pentru perioada contemporana, un exemplu asemanator regasim in Emiratele Arabe Unite. Aceasta tara este condusa de un Presedinte, care exercita, in acelasi timp, prerogative de monarh, ceea ce face ca apelativul de identificare a lui sa fie "Presedintele, Majestatea Sa, Seicul Zaied", iar "Majestatea Sa, Seica Fatma, sa fie sotia Presedintelui".

Pentru acest secol, regimul totalitar ingaduie un exemplu la fel de edificator, anume modificarea apelativului "domnule" cu "tovarase", indiferent daca te adresai unei persoane care facea sau nu parte din randurile partidului comunist. Fenomenul de "respingere" a trecutului, este, in egala masura, valabil si in plan ideatic, al conceptiilor, dar si al formalismului protocolar. Un exemplu este relevant in acest sens. In anii saizeci ai secolului trecut, in democrata America si-a anuntat vizita printul de Galles la Washington, iar presedintele de atunci, Buchanan a considerat ca este in spiritul ideilor democratice care carmuiau "lumea noua", sa invite tot poporul la palat pentru a-l vedea pe viitorul rege Eduard al VII-lea. Transpunerea in practica a unei asemenea idei a transformat tot poporul american in "invitati", care a trebuit sa intre mai mult pe ferestre decat pe usi, ceea ce a transformat actiunea intr-un dezastru.

In regimurile monarhice, pentru suita regelui, nobili sau curteni, era un act de demnitate si de inaltare sa poti participa la trezirea monarhului, la efectuarea toaletei lui, sa prestezi acestuia servicii care erau umilitoare, daca le prestai unei alte persoane, dar care erau inaltatoare, daca le prestai monarhului[25]

1.4.2.2 Principiile politetii

Fiecare om trebuie sa aiba discernamant si simtul propriei identitati, a propriei valori, sa stie in mod clar care ii sunt obiectivele si ce traiectorie isi propune pentru a le realiza. Sa aiba o scara ierarhica a valorilor pe care le pretuieste cel mai mult in viata si pentru a caror conservare va trebui sa lupte. Sa-si calauzeasca viata dupa anumite principii pe care trebuie sa le apere: "Eficienta umana este guvernata de principii-legi naturale ale dimensiunii umane, care sunt tot atat de reale, neschimbatoare si de incontestabil «prezente», precum legile gravitatiei in dimensiunea fizica"[26]

Ni se pare extrem de relevant pentru ceea ce inseamna principiile in viata unui om urmatorul citat: "Principiile nu reactioneaza fata de nimeni si nimic. Nu se irita, nu se poarta urat, nu divorteaza, nici nu dispar impreuna cu cel mai bun prieten al nostru. Nu ne trag pe sfoara. Nu ne asteapta la drum cu solutii de moment si nici la cotitura. Nu depind de comportamentul altora, nici de mediul ambiant sau de capriciile curente pentru a-si dovedi valabilitatea. Principiile nu pier. Nu sunt aici si maine nicaieri. Nu pot fi desfiintate nici de foc, nici de cutremure si nici nu pot fi furate"[27]

1.4.3. Bunele maniere

Prin "bune maniere" se intelege "totalitatea comportamentelor, atitudinilor, regulilor de eticheta si notiunilor de protocol care ne permit sa facem fata unei multitudini de situatii din viata particulara si publica"[28]. Un manual de bune maniere va aborda atat circumstantele vietii de familie, ale vietii in cuplu, relatiile profesionale din viata de toate zilele, cat si arta conversatiei sau convorbirile telefonice. Un astfel de manual va trata si subiecte variate, precum jocurile, primirea prietenilor acasa, maniera in care se organizeaza o masa, bacsisul in toate circumstantele, curtoazia la volan ori in ascensor sau obiceiurile care trebuie respectate la o nunta, nastere sau inmormantare, fara a uita, bineinteles, sfaturile referitoare la eleganta tinutei vestimentare, atat cea feminina, cat si cea masculina.

A oferi flori drept multumire pentru o cina deosebit de reusita este o regula a bunelor maniere, dar a da intaietate unei persoane mai in varsta, una de eticheta. In schimb, ar fi o greseala de protocol ca un sef de stat sa-i scrie unui ministru al unui guvern strain, caci in materie de relatii internationale trebuie sa respectam egalitatea nivelurilor ierarhice.

Bernand Shaw considera ca "fara bunele maniere, societatea omeneasca este intolerabila si imposibila".

Este necesar ca omul sa aiba aptitudinea necesara de a-I pasa de ceilalti, de a nu ramane impasibil la problemele si chiar durerile lor, de a sti sa fie inclusiv un bun samaritean.

Sa ne amintim povestea Bunului Samaritean: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon si a cazut intre talhari care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat lasandu-l aproape mort. Din intamplare, un preot cobora pe calea aceea, si vazandu-l, a trecut pe alaturi. Iar un samaritean, mergand pe cale a venit la el si vazandu-l, i s-a facut mila. Si apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin si, punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Iar a doua zi, scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: «ai grija de el si ce vei mai cheltui, eu cand ma voi intoarce, iti voi da»"[29] Manierele sunt o oglinda in care fiecare isi arata fata[30].

1.4.4. Protocol si ceremonial

Expresiile familiare "este ceremonios" sau "a primi pe cineva fara ceremonie" ne readuc la prejudecatile manifestate adesea fata de protocol si intretin confuzia intre cei doi termeni. Termenul "ceremonie" a desemnat mai intai riturile unui cult religios; acest sens s-a pastrat pana in contemporaneitate. El s-a extins totusi la domeniul activitatilor publice profane, care necesita in mod obligatoriu un fast iesit din comun. In amandoua cazurile, ceremonia apeleaza la un simbolism evocator de idealuri impartasite de toti participantii.

La o ceremonie religioasa, episcopul locului va lua loc sub un baldachin, iar seful statului va ingenunchea pe un scaunel de rugaciune plasat in fata credinciosilor sau in strana. Acestea sunt reguli de protocol. Turnarea vinului in potir este un ritual  al ceremonialului religios.

Defilarea mililtara, de ziua nationala, prevede o estrada pentru membrii guvernului, pentru autoritati si corpul diplomatic, fiecare fiind plasat dupa rangul sau: aici e vorba de protocol. Defilarea succesiva a diferitelor corpuri de  armata, avansand in pas cadentat, intr-un ritm uniform, inclinarea drapelelor si salutul, cu capul intors catre seful statului si invitatii sai, fac parte din ceremonial. La inaugurarea unui nou edificiu, conform protocolului, invitatul de onoare va fi cel care va taia panglica - gest ceremonial.

Rolul protocolului contemporan este de a realiza acest echilibru ca instrument de comunicare intre reprezentant si reprezentat, semnificativ si semnificat, guvernant si guvernat.

1.4.4.1 Curente in protocol

In aplicarea practica a protocolului se definesc curentele, ce tin de considerente pur subiective, precum optiunea conducatorului autoritatii statale sau administrative. Din acest punct de vedere, avem protocol ceremonios si protocol cordial.

Protocolul ceremonios

Prezinta o mai mare pondere a festivismului si este destinat ceremoniilor publice, fiind spectaculos si impozant[31]

Se caracterizeaza prin:

faptul ca este o conventie rigida (este limitat de norme si uzante general valabile pentru toata lumea);

fast, menit sa impresioneze si sa dea maretie participantilor. In relatiile internationale este considerat o forma de respect si politete;

consum mare de resurse - resursele umane sunt numeroase logistic, participand la organizare mai multe institutii (batalionul de garda, serviciul de protocol, politia rutiera, prelati, serviciul de paza si protectie, saloane oficiale, furnizori de servicii, etc.);

aceea ca este prestabilit in detaliu - fiecare amanunt este trecut in desfasuratorul actiunii, nimic nu poate fi aleatoriu si nu sunt admise derogari de la standard sau actiuni personale;

caracterul public - este trasatura cea mai importanta, actiunile care sunt organizate ceremonios nu-si ating scopul decat prin festivismul public in care organizatorul dovedeste realizarea exceptionala a caracteristicilor anterioare impletite cu maiestrie[32]

Este preferat de:

o      functionarii cu demnitati inalte;

o      reprezentantii unor state mici;

o      dictatori - folosesc numai acest mod de organizare a aparitiilor lor publice;

o      reprezentantii unor autoritati administrative de prestigiu;

o      ministere - este mai des intalnit la Ministerul Afacerilor Externe si la cel al Apararii.  

Protocolul cordial

Numit si nonformal datorita caracterului sau mai putin festivist, are o pondere mai mare in cadrul protocolului, el fiind la dispozitia mai multor autoritati ale administratiei publice decat cel ceremonios. Acest lucru se datoreaza, in principal, scaderii nivelului de reprezentare si accesibilitatii sale, sau pe calea rationamentului invers, fiind uzitat in institutii care nu au dreptul sau mijloacele de a organiza protocol ceremonios.

Se caracterizeaza prin:

rigiditate mai mica a conventiilor - permite o mai mare spontaneitate a participantilor;

atitudine destinsa - permite o afirmare a abilitatilor de comunicare personale ale participantilor;

este doar stabilit pe etape - detaliile decurgand de la sine in mod firesc;

consumul de resurse - mai mic;

discretie - are o mai mare pondere interpersonala, momentul public fiind prezent, dar redus.

Este preferat de:

o      reprezentantii unor state mari cand primesc reprezentanti ai unor state mai mici;

o      tarile-gazda ale unor negocieri internationale;

o      reprezentantii unor autoritati publice de mai mica importanta;

o      reprezentantii administratiei publice locale;

o      personalitatile mai tinere si mai dinamice;

o      functionarii care stapanesc mai putin uzantele de protocol.

1.4.5. Protocol si precadere

Precaderea inseamna ordinea protocolara in raport cu rangul si functia fiecarei persoane participante la protocol. Este una dintre cele mai delicate probleme cu care se confrunta organizatorii evenimentelor protocolare. "In acest caz, mai mult ca niciodata, improvizatia este un sfetnic prost; ea nu poate justifica gafele comise. Batranii vorbeau despre cunoasterea ordinii de precadere ca despre o stiinta, iar despre asezarea oaspetilor ca despre o arta, intr-atat este de complicata punerea lor in aplicare"[33]

Ca si in situatia uzantelor, exista reguli general valabile (exemplu: gazda ia primul cuvantul), precum si reguli ale casei (ceremonialurile militare de la stat la stat). Precaderea si repartizarea locurilor in functie de aceasta, pe langa faptul ca asigura desfasurarea in buna ordine a ceremoniilor, reflecta totodata motivatiile si obiectivele acesteia. In acest sens, ele reprezinta un mesaj in slujba intentiei urmarite.

Instrumentele utilizate pentru a stabili precaderea si rangul provin din diferite surse: listele oficiale de ordine protocolara stabilite de state si de marile institutii (institutiile constitutionale in politica interna si organismele internationale in politica externa), regulile diplomatice, semnele de deferenta practicate intr-o societate fata de diferiti membri ai sai (veteranii de razboi, revolutionarii), sau curtoazia reciproc manifestata intre doua parti de-a lungul timpului.

1.4.5.1. Modul de stabilire a precaderii

Cea mai inalta functie intr-un stat stabileste precaderea prin act cu caracter intern, dar care este respectat de catre toate institutiile din subordine. Astfel, pentru un stat se stabileste ordinea de precadere pentru functiile politice sau de autoritate, pentru reprezentantele diplomatice, pentru organizatiile neguvernamentale.

Odata stabilita lista de precadere, ea devine obligatorie. Trebuie mentionat ca ordinea de precadere stabilita prin acest tip de reglementari este raportata la functii si demnitati, nu la persoane. Astfel, la preluarea functiei de demnitate publica, fie prin depunerea juramantului, prezentarea scrisorii de acreditate, prin investire sau numire, titularul isi preia o data cu atributiile de reprezentare si dreptul pozitiei in ordinea protocolara. Ordinea intre persoane de rang egal se stabileste in mod particular in functie de elementele de precadere.

1.4.5.2. Elemente de precadere

• Persoana cea mai importanta - indiferent de natura evenimentului oficial sau particular, se va determina persoana cea mai importanta care va ocupa locul cel mai bun. Prezinta importanta pentru ca este punctul de plecare al ordinii protocolare, este elementul central. Ea este aleasa in functie de natura si scopul manifestarii. 
• Principiul ierarhiei - cercurile oficiale, prin numarul si ierarhia responsabilitatilor, dispun, de regula, de o lista scrisa a ordinii de intaietate care guverneaza precaderea. 
• Traditia - precedentele au o pondere deosebita, pentru ca ele creeaza o cutuma[34]. Este neprotocolar ca de la un eveniment la altul, similare, dar avand loc in perioade diferite, sa se schimbe ordinea de precadere.
• Simetria - ordinea de precadere se schimba simetric cand peste un pod de timp se organizeaza acelasi tip de eveniment, dar exista un schimb de roluri intre gazda si oaspete.
• Stabilitatea - ordinea protocolara nu se schimba des pentru a nu afecta uzantele protocolare si pentru respectarea caracterului cutumiar al regulii.
• Intaietatea - ordinea discursurilor sau asezarea la masa se stabilesc pe baza de prioritate, data de rang.
• Raza teritoriala - in functie de tipul de protocol exista diferite ordine de precadere. Spre exemplu, daca este vorba de un dineu cu ocazia zilei nationale, ordinea este aceea stabilita la nivelul statului respectiv; daca este vorba de un summit al UE si al statelor candidate la aderare ordinea de precadere este aceea a UE, a tarii ce detine presedintia sau a Comisiei Europene.
• Natura evenimentului - exista, de asemenea, diferentieri in functie de evenimentul ce se desfasoara. Astfel, ordinea de precadere este diferita de la caz la caz: acordarea titlului de Doctor Honoris Causa unei oficialitati politice straine oaspete sau depunerea de coroane la monumentul eroilor in cazul aceleiasi vizite.
• Egalitatea statelor  - "acest principiu de drept international public implica precizarea unor criterii obiective pentru a stabili rangul sefilor de stat si cel al delegatiilor internationale"[35]. Astfel, criteriul de prioritate intre sefii de stat (exceptand gazda) este acela al datei la care si-au luat prerogativele functiei, atunci cand este vorba de o intalnire multipartita - un criteriu personal, trecand de importanta statului reprezentat. Exista si alte moduri de stabilire a ordinii intre persoane ce tin de particularitatea protocolara, dupa cum urmeaza:

a)     la inmormantarea Imparatului Japoniei s-a acordat prioritate reprezentantilor tarilor unde imparatul a fost in vizita, apoi cei care au vizitat Japonia si apoi celorlalti, departajati de regulile clasice.

b)     pentru conferintele internationale ale organismelor internationale, se poate recurge, in calitate de organizatori, si la tragerea la sorti.

Egalitatea in rang presupune obligativitatea de a stabili un criteriu indiscutabil de departajare a persoanelor egale in rang, in functie de vechime si varsta, prin ordine alfabetica sau prin cedarea locului, in cazul in care gazda primeste o persoana cu rang mai inalt decat al sau.

1.4.6. Protocol de diferite grade

Vom prezenta in cele ce urmeaza doar primele ranguri oficiale cele mai importante intr-un stat. Astfel, in functie de rangul persoanei care participa si care are functie de reprezentare[36], la o ceremonie avem protocol de diferite grade:

Protocol de gradul 0

Se asigura atunci cand participa Seful Statului (Presedinte sau Monarh) sau Seful Guvernului - rang 1 sau 3 (Seful Guvernului avand rang egal cu cel al Presedintilor Camerelor Parlamentului).

v    Atributii de reprezentare:

Vizite oficiale la nivel inalt;

Vizite de lucru la nivel inalt;

Semnare de tratate si conventii;

Contrasemnare daca au fost semnate de reprezentanti;

Delegatii la conferinte multipartite la nivel inalt;

Incheierea armistitiilor sau a conventiilor de pace.

v    Reguli si uzante pentru delegatii de gradul 0 (inclusiv premier):

Intampinarea de catre omolog in ceremonie publica;

Garda de onoare;

Receptii sau dineuri oficiale obligatorii;

Drept la protectie si paza proprie;

Discursuri in fata Parlamentului tarii gazda;

Arborarea drapelului tarii a carui sef de stat sau de guvern este in vizita;

Intocmirea coloanei oficiale.

Protocol de gradul 1

Se asigura atunci cand participa ministrul de externe, alti ministri de stat si sefii Camerelor Parlamentului.

• Parafeaza tratate internationale;
• Semneaza, in baza unei imputerniciri speciale, tratate;
• Beneficiaza de protectie si paza;
• Este purtatorul mesajului Sefului Statului, al Executivului sau al Camerelor Parlamentului (al comisiilor de politica externa - atribut exclusiv al Ministerului Afacerilor Externe).

Protocol de gradul 2

Se asigura atunci cand participa Primarul General al Capitalei, ministri, alti demnitari de rang egal, conducatori ai unor autoritati publice autonome (Presedintele Curtii Supreme de Justitie, Procurorul General, Guvernatorul Bancii Nationale, Sefii Statului Major General).

• Schimb de puncte de vedere privind domeniile de referinta;
• Parafarea de acorduri tehnice;
• Atribuaii strict protocolare;
• Pot purta mesajul Guvernului tarii pe care o reprezinta;
• Participa si implica punctul de vedere al tarii in intrunirile interministeriale sau de securitate;
• Primarul poate semna tratate de infratire cu alte orase reprezentative.

Protocol de gradul 3

Se asigura atunci cand participa Secretari de Stat, consilieri prezidentiali, experti guvernamentali, alti reprezentanti delegati ai demnitarilor carora li se asigura protocolul de gradul 2. Ca atributii, acestea pot fi mult mai numeroase, dar de o anvergura redusa, cu un pronuntat caracter tehnic de specialitate.

1.4.7. Protocolul, mediu de comunicare

Arta de a stapani bunele maniere consta in a trai bine si a profita in liniste de bucuriile pe care ti le ofera relatiile cu ceilalti, sau, cel putin, in a beneficia de acestea pe cat se poate. Protocol, eticheta, politete fac parte din pretul care trebuie platit pentru a mentine armonia intre noi si mediul in care evoluam. Cu cat sunt mai bine cunoscute si asimilate, cu atat impieteaza mai putin asupra libertatii noastre. Inerente vietii in societate, ele insotesc progresul civilizatiei.

Este semnificativ faptul ca, in timpul razboiului din Golf, seful operatiunilor militare, generalul Norman Schwarzkopf, a tinut seama, cu multa grija, de delicatele probleme religioase specifice liderilor din acea regiune, mai ales in ceea ce-i privea pe sauditi, langa care isi instalase cartierul general. A acordat, de asemenea, cea mai mare grija relatiilor sale cu sefii contingentelor aliate: "in fiecare zi trebuia sa se asigure ca aceasta coalitie heteroclita de treizeci de tari nu va exploda pentru ca un anume general a fost vexat sau o anume tara nu a fost consultata"[37]

Imparatul Bizantului punea atelajul sau la dispozitia ambasadorilor tarilor vecine sau indepartate, prietene sau chiar inamice, de indata ce acestia ajungeau la portile cetatii, pentru a fi condusi la palatul unde ii astepta. Nu era doar un gest protocolar, ci si un mod de a asigura securitatea oaspetelui. Caleasca, escortata de un detasament al Jandarmeriei regale, care duce un nou ambasador sa-si prezinte scrisorile de acreditare guvernatorului general din Ottawa sau limuzina guvernamentala care il asteapta la sosirea sa pe aeroportul Sainte-Foy, pentru a face vizitele de curtoazie autoritatilor din Québec, toate acestea se inscriu in aceeasi succesiune istorica a consideratiei acordate unei personalitati care iti asuma o responsabilitate a vietii colective, personificand un simbol. Formele si mijloacele se pot schimba, necesitatile raman aceleasi.

Iezuitii, care au plecat ca si alte comunitati religioase in secolul al XVI-lea sa converteasca China, au fost singurii care nu au fost izgoniti. Ei se informasera cu multa grija asupra obiceiurilor Imperiului de Mijloc inainte de a se stabili acolo, iar pe parcursul sederii lor au fost foarte atenti sa nu-si nemultumeasca niciodata gazdele prin lipsa de respect fata de normele locale. Membrii acestui ilustru ordin au dat dovada de un altruism care castiga spiritele si deschide inimile. Concluzionand, putem afirma ca protocolul indruma si da siguranta in ceea ce priveste rolul fiecaruia pe scena vietii colective.

Stabilirea unui contact, mentinerea sau intreruperea lui tin de capacitatea de a intelege semnele, de a le decoda si de a le respecta. Limbajul protocolului si al etichetei evolueaza.

Scopul pentru care notiunile de protocol, eticheta, politete si bune maniere au fost utilizate in trecut, aparitia noilor conditii de viata, democratia infloritoare in care se scalda Occidentul, totul ne-a putut face sa credem ca era vorba despre norme perimate carora suntem, in mod inutil, obligati sa ne supunem, despre valori specifice unui sistem depasit, desi acestea fac parte din complexitatea realitatii. Formalismul respectului acordat institutiilor, cel pe care fiintele umane il manifesta unele fata de altele, reflecta eforturile repetate din generatie in generatie pentru ca oamenii sa beneficieze in comun de o civilizatie infloritoare.