|
|
|
PEDAGOGIE
Pedagogia este stiinta socioumana care studiaza educatia la nivelul functiei si a structurii sale specifice prin metodologii de cercetare specifice, care vizeaza descoperirea si valorificarea unor principii si norme de actiune specifice.
Pedagogia este stiinta care studiaza metodele de educatie si de instruire a oamenilor ( a tinerilor, in special ).
Abordarea problemelor fundamentale ale pedagogiei presupune explicarea si intelegerea conceptelor de baza ale domeniului, care pot fi aplicate, analizate, sintetizate, apreciate critic la nivelul stiintelor educatiei considerate fundamentale.
Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor pedagogice sau stiintelor educatiei) care vizeaza activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane, realizabila prin corelatia educator - educat, intr-un context deschis.
Educatia este o activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect - individual sau colectiv - actionand asupra unui obiect - individual sau colectiv - , in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale, prezente si de perspectiva, cat si potentialului sau biopsihic individual.
Educatia constituie o componenta a existentei socioumane.
"Educatia poate fi conceputa intr-un mod mai larg ca o intalnire intre individ si societate, si intreaga viata sociala poate fi marcata de acest schimb permanent".
Prin caracterul sau uman educatia este o actiune ce se desfasoara in mod constient potrivit unor finalitati stabilite in prealabil, ea are, deci,un sens intentional care vizeaza un rezultat bine conturat. In functie de aceste finalitati sunt selectionate apoi valorile ce urmeaza a fi transmise, sunt metodele si mijloacele cele mai potrivite pentru a realiza transmisia, se asigura o organizare corespunzatoare a activitatii, in asa fel incat sa se obtina rezultatul scontat.
Deci in cadrul educatiei, ca activitate specific umana, oamenii gandesc, elaboreaza in prealabil, pe plan mintal ceea ce ulterior vor desfasura, in mod concret, sunt animati de anumite intentii, procedeaza in conformitate cu o anumita comanda sociala, se conduc dupa anumite principii si norme, pe care le cunosc intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-un cuvant actiunea educationala se desfasoara in cunostiinta de cauza si are un caracter directional.
Pedagogia studiaza dimensiunea profunda a educatiei care vizeaza functionalitatea si structura specifica a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii proiectata si realizata la nivelul corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei, dintre cel care educa si cel care este educat. Avem in vedere functiile generale ale educatiei - in raport de care sunt propuse finalitatile educatiei - si structura generala a educatiei care se regaseste, in mod obiectiv la nivelul oricarei actiuni cu finalitate pedagogica (numita si actiune educationala).
Functiile generale ale educatiei reprezinta consecintele sociale cele mai importante ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii angajate in mod intentionat sau neintentionat prin intermediul unor actiuni organizate si / sau a unor influente spontane. Aceste functii intervin, in mod obiectiv, la nivelul oricarei activitati de educatie sau instruire desfasurata in cadrul sistemului si al procesului de invatamant, inclusiv prin preluarea unor influente pedagogice provenite din directia mediului natural si social inconjurator, a campului psihosocial inconjurator.
Structura generala a activitatii de educatie corespunde functiilor generale ale educatiei angajand, la nivel de actiune, corelatia formativa existenta intre subiectul educatiei (un educator individual si / sau colectiv) si obiectul educatiei (cel educat, care, de asemenea, poate fi individual sau colectiv).
Subiectul educatiei - parintii, profesorii, agentii sociali, institutiile mass-media specializate in educatie etc. - este cel care proiecteaza, realizeaza si dezvolta actiunea educatiei, cu finalitate pedagogica (numita si actiune educationala), in calitate de initiator si emitator al mesajului educational, calitate conferita de statutul sau social si de diferitele roluri rezultate in consecinta (instructor, consilier, prieten, colaborator etc.).
Obiectul educatiei este cel care preia mesajul educational in calitate de receptor, calitate conferita de statutul sau social initial - copil, elev, student, (tele)spectator etc. - deschis in directia transformarii sale, in timp, din obiect in subiect al educatiei / al propriei sale formari. Pozitia de obiect vizeaza statutul ontologic al personalitatii elevului, care solicita parcurgerea anumitor programe de educatie / instruire, prin valorificarea rolului sau de subiect activ, angajat in realizarea obiectivelor educatiei /instruirii, proiectate la nivel de sistem si al procesului de invatamant.
Structura actiunii educationale presupune analiza corelatiei functionale, cu valoare formativa explicita si implicita, existenta intre subiectul si obiectul educatiei, analiza realizabila la nivelul unui model teoretic. Mesajul educational presupune selectionarea informatiilor cu valoare formativa optima (alegerea informatiilor care stimuleaza prioritar gandirea in raport cu memoria sau motivatia interna pentru invatare in raport cu motivatia externa pentru invatare). Comunicarea pedagogica a mesajului educational implica realizarea unui repertoriu comun intre subiect si obiect. Subiectivizarea consemneaza momentul in care obiectul educatiei (elevul) asigura constientizarea mesajului educational. Acest moment permite obiectului educatiei realizarea unui comportament de raspuns dirijat de subiectul educatiei (urmare a strategiilor de dirijare a educatiei / instruirii propuse de subiect / profesor).
Evaluarea comportamentului de raspuns al obiectului educatiei permite subiectului educatiei (profesorului) elaborarea unui mecanism de conexiune inversa externa. Acest mecanism vizeaza perfectionarea actiunii realizabila la nivelul: proiectului pedagogic curricular - mesajului educational - repertoriului comun - strategiilor de declansare / stimulare a comportamentului de raspuns al obiectului educatiei.
Perfectionarea continua a actiunilor educationale, proiectate in conditii optime de-a lungul ciclului de formare de baza, situat intre varsta de 6-16 ani, creeaza premisa realizarii saltului de la educatie la autoeducatie.
Autoeducatia reprezinta produsul unor cicluri de educatie permanenta proiectate la niveluri de realizare superioara, intr-o perioada de timp semnificativa psihosocial pentru valorificarea la maximum a potentialului de autoformare - autodezvoltare al personalitatii umane. In aceasta perspectiva, 'a educa in perspectiva educatiei permanente inseamna, in esenta, a determina un autentic proces de autoeducatie.
Stiintele educatiei / pedagogice studiaza nucleul functional-structural al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii printr-o metodologie specifica, angajata conform unor principii si legitati specifice care anticipeaza si ordoneaza desfasurarea probabila a fenomenelor educationale, proiectate la nivel de sistem si de proces.
Stiintele educatiei/pedagogice valorifica cercetarile intreprinse in cadrul unor discipline inrudite, situate, de regula, in categoria stiintelor socioumane: filosofia, psihologia, sociologia, economia, logica, antropologia etc. Aceste discipline nu fac parte, insa, in mod automat, din categoria stiintelor pedagogice deoarece ele studiaza fenomenul educatiei doar tangential, la nivelul campului psihosocial care inconjura actiunea educationala sau doar din perspectiva unui element component al actiunii educationale.
Extinderea numerica a stiintelor educatiei/pedagogice impune ordonarea acestora in functie de anumite criterii de clasificare riguroase, adaptate la specificul domeniului. Avem in vedere doua asemenea criterii: a) raportarea la obiectul de studiu specific pedagogiei - educatia (avand ca subsistem principal - instruirea); b) raportarea la metodologia de cercetare folosita in mod predominant pentru explicarea si intelegerea / interpretarea educatiei si a principalului sau subsistem instruirea.
Dezvoltarea psihica
In general, prin dezvoltare se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu.
Dezvoltarea psihica se realizeaza in stadii care inglobeaza totalitatea modificarilor ce se produc in cadrul diferitelor componente psihice si a relatiilor dintre ele.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra dezvoltarii si formarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, ei circumscriind calitatea de subiect al obiectului educational.
In categoria de factori sau conditii interne putem include patrimoniul nativ, transmis prin mecanismul genetic, efectele maturizarii biologice, precum si totalitatea achizitiilor realizate de-a lungul "istoriei" individuale, sedimentate prin intermediul mecanismului dezvoltarii psihice ( aptitudini, interese, trasaturi caracteriale, sentimente, opinii, aspiratii, idealuri, etc.).
Ereditatea cuprinde un complex de dispozitii virtuale sau scheme functionale ce se transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice. Patrimoniul ereditar al fiecarui individ rezulta din combinarea unitatilor genetice materne si paterne. Deoarece exista posibilitati infinite de combinare a celor doua categorii de unitati genetice in cadrul celulei germinale, posibilitatea aparitiei unor indivizi identici este practic imposibila.
Considerand factorii ereditari ca premise ale dezvoltarii se ridica problema momentului intrarii lor in actiune. In principiu, actiunea lor nu se incheie in momentul nasterii, unele din aceste predispozitii intrand in actiune pe parcursul dezvoltarii, in diferite stadii, amplificand astfel gama reactiilor de raspuns al organismului la influentele mediului. Toate modificarile organice si nervoase care apar in cursul dezvoltarii ca urmare a intrarii in functiune a factorilor genetici, constituie procesul de maturizare.
Mediul fizic reprezinta totalitatea conditiilor bioclimatice, in care traieste omul. Actiunea sa se manifesta in directia unor modificari cum ar fi maturizarea biologica , statura corpului , culoarea pielii , precum si in directia adoptarii unui regim de viata ( alimentatia , imbracamintea , indeletnicirile, etc.). Mediul fizic nu actioneaza izolat, ci in corelatie cu mediul social care poate valorifica posibilitatile pe care le ofera mediul fizic sau modifica actiunea sa in concordanta cu nevoile organismului.
Mediul social reprezinta ceea ce am desemnat prin situatia educationala si inglobeaza totalitatea conditiilor economice, politice si culturale cum sunt factorii materiali, diviziunea muncii, structura nationala si sociala , organizarea politica , cultura spirituala , constiinta sociala , etc. , care isi pun amprenta asupra dezvoltarii psihice. Actiunea lor poate fi directa prin modificarile ce le declanseaza in cadrul psihicului uman si indirecta, prin influentele si determinarile ce le are asupra actiunii educationale.
Marele pedagog ceh J. A. Comenius sustine ca " fiecare om se naste capabil sa dobandeasca cunoasterea lucrurilor" , iar in alta parte face o afirmatie in acelasi spirit optimist : "omul, ca sa devina om, trebuie educat". Filosoful si pedagogul englez J. Locke sustine in lucrarea sa "Eseu asupra intelectului omenesc" ca la nastere sufletul omului este asemanator unei table nescrise, ca in intelect nu exista nimic care sa nu fi trecut inainte prin simturi. Pentru a accentua si mai mult rolul educatiei afirma ca "noua zecimi din oamenii pe care ii cunosteam sunt ceea ce sunt, buni sau rai, folositori sau daunatori, prin efectul educatiei. Educatia este aceea care determina diferenta dintre oameni". Materialistii francezi ai sec. al XVIII - lea atribuiau un rol imens , mergand pana la afirmatia ca prin educatie poate fi schimbata insasi societatea. Helvetius este de parere ca oamenii sunt egali de la natura, deosebirile dintre ei fiind rezultatul faptului ca unii au primit o educatie mai buna, in timp ce altii au primit o educatie mai redusa sau au fost privati de ea. Diderot este mai circumspect atunci cand afirma ca prin "educatie se poate face foarte mult".
Dupa cum am vazut, dezvoltarea psihica este rezultatul dintre factorii interni si externi. Se considera ca in cadrul acestor factori, educatia detine rolul conducator datorita specificului actiunii sale ce se manifesta nu numai direct ci si indirect prin intermediul celorlalti factori.
Educatia si dezvoltarea se afla intr-o relatie reciproca caracterizata prin aceea ca dezvoltarea apare succesiv drept efect si premisa a educatiei. Dezvoltarea este rezultatul actiunii tuturor factorilor, intre care educatia detine rolul conducator. Aceasta ne face sa concluzionam ca relatia dintre educatie si dezvoltare cunoaste oscilatii nu numai in functie de stadiile de evolutie a copilului, ci si in functie de etapa istorica si de conditiile sociale, pe fondul carora se desfasoara actiunea educationala.
Invatarea este procesul care determina o schimbare in cunoastere sau comportament. Invatarea poate fi dobandita prin experienta, ca urmare a interactiunii persoanei cu ea insasi sau cu mediul din care face parte. Subiectul care invata dispune de capacitatea de a-si restructura cele invatate , daca ele s-au dovedit gresite, sau de a-si modifica comportamentul in functie de schimbarile din mediu. Modificarile care au loc ca expresie a invataturii suporta, la randul lor restructurari ulterioare.
Didactica studiaza procesul de invatamant prin prisma relatiei dintre predare si invatare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului actiunii ( profesorul ) si modalitatile de raspuns ale obiectului ei ( elevii ) in vederea asigurarii unei armonii intre ele.
Procesul de invatamant este un ansamblu de actiuni exercitate in mod constient si sistematic de catre educatori asupra educatilor intr-un cadru institutional organizat, in vederea formarii personalitatii acestora in concordanta cu cerintele idealului educational.
