Originile sociologiei educatiei

ORIGINILE SOCIOLOGIEI EDUCATIEI

1.     Educatie si societate - cadru general

Sociologia educatiei - asa cum ne spune si numele ei - s-a nascut la confluenta sociologiei cu pedagogia. Sociologia si pedagogia sunt discipline autonome, dar la fel de adevarat este si ca amandoua provin din filosofie. Sociologia si pedagogia comunica nu numai la nivelul originii, legatura lor este de ordinul prezentei: traim cu totii in societate, iar societatea ne formeaza permanent si intr-un anumit fel. Asadar - permanenta si specificitate: faptele sociale au efecte formative asupra indivizilor, grupurilor sociale si societatii in ansamblul ei, actiunea educativa are caracter social atat prin obiectivele ei cat si prin faptul ca ea reclama cu necesitatea prezenta actorilor sociali si a altor elemente structurale. Profesorul Liviu Plugaru vedea relatia dintre societate si educatie in termeni logici: in aceasta ordine de idei societatea si educatia ar stabili reciproc o relatie de echivalenta sau, mai curand, ele ar alcatui un adevarat continuum bidimensional (utilizand limbajul specific al teoriei relativitatii) (Liviu Plugaru, Introducere in sociologia educatiei, Ed. Psihomedia, Sibiu, Brasov, 2004, pp. 13-14).

De aici nu rezulta ca sociologia si pedagogia merg pe drumul pierderii individualitatii proprii: fiecare dintre cele doua are o specificitate proprie, relatia dintre ele este una intre termeni apropiati, dar distincti.

Educatia are varsta omului, ca si autoeducatia. Omul s-a supus, inca de la inceput, influentelor mediului sau de trai si a celui de langa el. De la inceput omul a comunicat si a simtit, a procesat informatiile provenite din exterior si le-a prelucrat prin intermediul experientei proprii. Limbajul a dat omului posibilitatea de a-si comunica gandurile si scopurile urmarite. Comunicarea este o premisa indispensabila a coeziunii sociale, coeziunea sociala este ea insasi o premisa a mai bunei administrari a naturii si a atingerii unor nivele superioare de bunastare.

Educatia este un element indispensabil al existentei socio-umane. Ea este un proces in derulare, un element fara de care existenta fiintei umane nu poate fi conceputa. Ioan Nicola vedea in educatie un fenomen ontic apartinand sistemului social, cu rol activ si transformator. Paul-Henry Chombar de Lauwe concepea educatia intr-un cadru social, configurand-o prin prisma intalnirii omului cu societatea: "Daca educatia nu ar fi organizata intr-un mod represiv, copilul ar putea, inca din cea mai frageda copilarie, sa actioneze in timp ce primeste educatia si sa contribuie la transformarea mediului social care-l formeaza. Educatia poate fi conceputa intr-un mod mai larg ca o intalnire intre individ si societate, si intreaga viata sociala poate fi marcata de acest schimb permanent" (Cultura si puterea, trad. rom. de Rola Mahler, Ed. Politica, Bucuresti, 1982, p. 75). P. H. Chombart de Lauwe consemna ca libertatea de care dispune omul nu se exercita in vid, ci ea apare pe terenul practicii si al actiunii, ea este asociata comunicarii, dialogului, relatiei sociale, comunitare. Ioan Nicola vorbea de un "transfer neintrerupt de informatii de la societate la individ", procesul educational fiind abordat din perspectiva sistemica ca relatie de dependenta a elementului uman fata de sistemul social (Ioan Nicola, Pedagogie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992, p. 13).

Asadar, educatia reprezinta un transfer de valori de la societate la individ. Ea este un fenomen social dotat cu o relativa autonomie, manifestata prin functiile sale proprii, prin modul sau de derulare, prin structura sa specifica. Sociologul educatiei este interesat, aproape in aceeasi masura ca si pedagogul, de mecanismul intern al educatiei, adica de specificitatea ei.

2. Educatia ca actiune umana specifica. Precizarea ii apartine pedagogul Ioan Nicola. Educatia este actiune sociala, ea poate fi abordata la nivel praxiologic. Praxiologia ofera un model general al actiunii, fixeaza legitatile ei universale "urmarind ca analiza modului in care aceste legi se manifesta intr-un tip concret de actiune sa revina stiintelor particulare care studiaza astfel de tipuri" (ibidem). Modelul reliefat de profesorul Ioan Nicola are urmatoarea configuratie:

P = A + Op +S +R (P este praxisul, A -agentul, Op - obiectul actiunii, S - situatia, iar R - realizarea).

Din acest punct ni se dezvaluie coordonatele generale ale educatiei sau, mai bine zis, ale actiunii educationale:

prin esenta ei educatia este o relatie intre un subiect si un obiect, relatie in cadrul careia subiectul vizeaza o transformare a obiectului in conformitate cu anumite obiective, cu un anumit scop;

relatia dintre subiect si obiect este o relatie sociala, umana, deoarece si subiectul si obiectul - adica ambii termeni - sunt de ordin uman;

cei doi termeni ai relatiei interactioneaza in mod activ, oferindu-i acesteia o anumita specificitate;

actiunea educationala - ca actiune particulara - este subordonata unui intreg social care structureaza, directioneaza, orienteaza si da consistenta actiunii respective;

"desfasurarea actiunii are un caracter functional-dinamic prin relatiile directe si indirecte care se stabilesc intre componentele sale, intre factorii obiectivi si subiectivi, controlabili si necontrolabili, care isi pun amprenta asupra desfasurarii ei", acestia alcatuind ceea ce D. Todoran numea "camp educativ" (ibidem, pp. 14-15).

Este momentul sa facem anumite delimitari conceptuale: educatie este un tip specific de actiune sociala, ea intretine multiple legaturi cu celelalte fenomene sociale, fiind destul de dificil sa le surprindem pe toate. Anticipam putin lucrurile si amintim ca socializarea ni se arata ca ansamblu al influentelor sociale exercitate asupra individului in contextul comunicarii umane, in acest caz educatia constituindu-se drept activitate declansata intentional "in vederea asimilarii valorilor sociale" (ibidem, p. 15).

Sa incercam sa sintetizam: si socializarea si educatia urmaresc mai buna plasare a individului intr-un anumit context social, intr-un ansamblu comunitar particular dat. Difera, in cazul lor, mecanismele prin care se realizeaza acest obiectiv. Actiunea educationala se afla intre societate si individ, mediind transferul de valori de la un termen la altul; ea se preocupa indeaproape de asigurarea unor conditii prielnice asimilarii valorilor sociale. Educatia urmareste integrarea sociala a omului dar si formarea personalitatii lui, a acelui tot biologic si spiritual destinat sa asimileze in mod creator valorile dominante ale comunitatii si sa se subordoneze imperativelor sociale, nu in mod pasiv, ci in mod creator si activ. Nu avem cum sa vorbim de importanta sociala a educatiei fara sa vorbim si de cuprinsul, rolul si finalitatile ei (ibidem).

Asadar, ce este educatia, carei definitii se preteaza ea? Carei perspective metodologice? Este cert ca fenomenul educational a fost privit din unghiuri diferite. Perspectiva antropocentrica postuleaza din capul locului existenta unei naturi umane universale si invariabile, educatia vizand tocmai stimularea acestei naturi, dezvoltarea calitatilor autentice ale neamului omenesc in conformitate cu potentialitatile lui specifice. Insa nu avem voie sa ne preocupam doar de actualizarea potentialitatilor naturii umane fara sa luam in calcul cadrul social, deoarece acest tip de abordare este lipsit de realism. Perspectiva sociocentrica abordeaza educatia prin prisma pregatirii individului pentru exercitarea diferitelor roluri sociale. In acest orizont accentul cade pe eterongenitatea pregatirii prin educatie ceruta de presantele exigente sociale. In acest mod accentul se deplaseaza de la natura umana catre natura sociala, astfel abordarea sociocentrica este bine inradacinata in social, dar scapa din vedere specificitatea personalitatii umane. Ioan Nicola pledeaza in favoarea unui echilibru just intre cele doua perspective, prinsa la nivelul unei definitii operationale: educatie este "o activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect - individual sau colectiv - actionand asupra unui obiect - individual sau colectiv -, in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva, cat si potentialului sau biopsihic individual" (ibidem, pp. 16-17).

Educatia este un fenomen complex, de unde si greutatea definirii ei. Educatia este o relatie tipic umana, ea are, indiscutabil, caracter uman, ea este o actiune constienta si premeditata, condusa potrivit unor finalitati hotarate in prealabil. Actiunea educationala este o actiune intentionala ce urmareste un scop bine determinat, ea opereaza cu un set de valori ce urmeaza a fi transmise de la educator la educat intr-un mod organizat si bine structurat, adica eficient. Elena Joita incearca sa prinda notele esentiale ale diferitelor definitii date educatiei in lucrari de pedagogie: educatia este o activitate socio-umana fundamentala pe axa socializare-umanizare, un sistem de actiuni bine reglat si evaluat, un proces progresiv, adesea contradictoriu de formare si dezvoltare a personalitatii umane (Pedagogia. Stiinta integrativa a educatiei, Ed. Polirom, Iasi, 1999, p. 30).

Educatia este complexa, ea este "o realitate sociala speciala, continuu ceruta si afirmata, o componenta a vietii sociale. Ea raspunde unor cerinte obiective ale societatii, asigura legatura intre generatii, intre experienta si progres, conserva societatea, dar o si propulseaza, realizeaza un proces progresiv de socializare, este un factor de dezvoltare sociala" (ibidem, p. 31).

Educatia este o activitate umana planificata, bine organizata dimensionata activ conform unei comenzi sociale - actiunea educationala are un caracter directional. Actiunea educationala este o actiune prin care se urmareste o schimbare, schimbare de ordin individual, dar si comunitar. Actiunea educationala este o actiune proiectata, ea are in vedere o anumita succesiune de stari, o serie de transformari ce urmeaza a se produce in personalitatea educatului. Ea este o actiune teleologica, ea urmareste o finalitate anticipata si dorita de catre agentul educational. Acest proiect educational se materializeaza sub forma obiectivelor educationale. Vedem, asadar, ca educatia, prin caracterul ei organizat si sistematic, se deosebeste in mod real de influentele spontane ale mediului care pot actiona in acelasi sens cu ea sau in sens divergent. Actiunea educationala se deruleaza intr-un cadru organizat, ea are nevoie de anumite conditii pentru a fi eficienta. Forma superioara a organizarii actiunii educationale este cea institutionala - in cadrul ei scoala detine rolul cel mai important.

Pedagogul Ioan Nicola vorbea de natura sociala si de diacronia actiunii educationale: actiunea educationala este o actiune umana ce se poate desfasura doar intr-un cadrul social, intr-un cadru comunitar. "Natura sociala se exprima, in esenta, prin interdependenta si corelatiile ce se stabilesc intre educatie si societate. Educatia a aparut o data cu societatea umana si va continua sa existe de-a lungul intregii evolutii a acesteia, supunandu-se legilor generale de dezvoltare a societatii. Cu toate acestea educatia nu este o simpla prelungire a sistemului social, din contra, ea este doar o componenta a acestui sistem, cu o structura, un continut si o logica interna prin intermediul carora ea se diferentiaza calitativ de alte fenomene sociale" (Ioan Nicola, op. cit., p. 18).

Educatia este prin excelenta un fenomen social. Societatea educa, intelegem mai bine relatia dintre educatie si societate daca percepem societatea in realitatea ei dinamica. Educatia are rolul de a media raportul omului cu mediul sau social, sustinand dezvoltarea omului in mijlocul realitatii sociale date si evolutia societatii in ansamblul ei. Omul este educat in societate, omul insusi este un factor al dezvoltarii sociale, omul actioneaza asupra societatii actionand de fapt asupra lui insusi. Schimbarile survenite in plan uman se vor repercuta asupra societatii globale.

Putem vorbi, asadar, de o interdependenta intre societate si educatie, relatiile dintre ele nu sunt deloc simple: si sociologii si pedagogii vorbesc de o crestere a rolului educatiei in evolutia intregii societati, dezvoltarea societatii pune sarcini noi si complexe in fata educatiei. Tarile dezvoltate sunt preocupate de problema reformei scolare tocmai datorita faptului ca revolutia tehnico-stiintifica, progresul informational ne confrunta cu sarcina modernizarii sistemului de invatamant. Educatia este in chip esential de natura sociala, ea are un caracter diacronic, ea se dezvolta de la o etapa la alta in functie de schimbarile ce au loc la nivelul structurii sociale. Educatia este un subsistem al sistemului social global, aceasta perspectiva sistemica ne permite sa realizam mai bine de ce schimbarile ce au loc la nivelul societatii globale afecteaza implicit si viata subsistemului educational.

Pedagogul roman C. Narly considera ca educatia este concomitent fapt social si fapt individual. Prin excelenta ea are rolul de a modifica in bine personalitatea fiecarui om, fiinta fiecarui individ. Modificarile care au loc in viata launtrica a fiecarui om se vor repercuta si asupra grupului social din care el face parte. Educatia este o realitate in desfasurare, este un proces care poarta amprenta unui moment istoric, viata individului este o continua devenire.

Este potrivit, dupa cum vedem, sa vorbim de interdependenta societate-educatie. Educatia are rolul de a transmite experienta sociala de la o generatie la alta. Educatia variaza de la o etapa istorica la alta, de la un regim politic la altul. Educatia poarta amprenta etapei istorice care a generat-o. Educatia este o actiune sociala, ea are un caracter variabil, fiind extrem de sensibila la schimbarile sociale. Ea este o actiune sociala practica, ei ii sunt proprii anumite caracteristici care-i traseaza si realitatea sa proprie, usor de recunoscut in orice etapa istorica. Continutul educatiei nu se limiteaza la schimbarile sociale, ea s-a prezentat, inca de la inceputul fiintarii ei, ca o relatie teleologica, derularea ei fiind subordonata unor obiective atent cantarite si dimensionate in plan mintal. Ea este un sistem complex de relatii.

Educatia are un caracter istoric si national, societatea umana evolueaza, dupa cum evolueaza si cerintele care stau in fata educatiei - educatia reflecta conditiile specifice in care se deruleaza viata unei comunitati nationale. Educatia are un caracter prospectiv, prezinta niste scopuri specifice si are caracter axiologic (Elena Joita, op. cit., pp. 31-32).

3. Functiile educatiei (Ioan Nicola, op. cit.,  pp. 21-22)

a) Selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ. Selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ se realizeaza pe baze pedagogice si tinandu-se cont de anumite caracteristici de ordin psihic. Dezvoltarea sociala accentueaza ritmul acumularii valorilor sociale, iar principiile dupa care se face acumularea si transmiterea valorilor sociale se restructureaza si ele. Traim in epoca informatiilor, iar educatia trebuie sa tina pasul cu aceasta avalansa informationala de la nivel mondial.

b) Dezvoltarea constienta a potentialului biopsihic al omului. Educatia este o actiune sociala centrata pe om, ca fiinta biopsihosociala. Ea are in vedere individul concret, cu particularitatile lui bio-psihice, urmarind dezvoltarea acestora.

c) Pregatirea omului pentru integrarea activa in viata sociala. Educatia urmareste constituirea unui tip de personalitate dorit de societate. Educatia are menirea de a-l pregati pe om pentru viata sociala, pentru munca si pentru viata in comunitate. Acesta este un proces continuu si de aceea omul este supus influentelor educationale pe tot parcursul vietii lui. Educatia raspunde unei comenzi sociale, unor necesitati ale comunitatii globale. Educatia vizeaza, e adevarat, dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane, dezvoltarea potentelor fiecarui participant la viata sociala, dar aceasta dezvoltare este comandata chiar de societate, ea raspunde unor interese sociale specifice. Educatia "urmareste stabilirea unui echilibru dinamic intre cei doi poli, putand fi considerata astfel o conditie indispensabila atat pentru existenta si dezvoltarea societatii, cat si a fiecarui individ in parte", consemneaza profesorul Ioan Nicola (p. 22).

Elena Joita plaseaza functiile educatiei pe doua planuri (p. 37):

a. In raport cu societatea;

b. In raport cu educatul;

c. In raport cu propriul sistem.

a. In raport cu societatea se delimiteaza urmatoarele functii:

- Legea invatamantului din anul 1995 precizeaza ca educatia "asigura  realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti si contribuie la pastrarea identitatii romanesti";

- educatia contribuie, pe de o parte la conservarea societatii romanesti, pe de alta parte ea contribuie la dezvoltarea societatii romanesti;

- educatia are o functie culturala, ea selecteaza si transmite zestrea stiintifica si culturala a generatiilor anterioare catre generatiile tinere, creand premisele elaborarii de produse stiintifice si culturale noi;

- functia axiologica se afla in imediata vecinatate a celei culturale: selectarea finalitatilor, a strategiilor si a continuturilor, a criteriilor de evaluare a actului paideutic este dimensionata valoric; educatul insusi este indemnat sa-si formeze o gandire creativa, in afara acestei gandiri progresul social este de neconceput;

- functia economica pune in lumina focalizarea educatiei pe pregatirea profesionala a indivizilor, scoala ii formeaza pe oameni pentru munca si prin munca; intr-o economie dinamica in fata institutiilor de invatamant sta si imperativul recalificarii profesionale;

- functia politica se explica prin aceea ca invatamantul vehiculeaza principii si norme cu caracter politic, aceste norme reglementand viata in comun a membrilor unei societati; invatamantul ne pregateste pentru exercitarea corespunzatoare a rolurilor sociale.

b. In raport cu educatul educatia urmareste:

- dezvoltarea potentialului lui bio-psihic;

- dezvoltarea lui cognitiva, in vederea unei mai bune prelucrari a informatiilor primite din exterior si din interior, in vederea adaptarii optime a omului la mediul sau natural si social;

- dezvoltarea dimensiunilor personalitatii care sustin invatarea continua, afirmarea profesionala si sociala, precum: afectivitatea, atentia, deprinderile, motivatia, interesele, caracterul si aptitudinile;

- pregatirea pentru autoinstruire, autoeducatie, formare continua;

- formarea pragmatica, pregatirea pentru rezolvarea operativa a situatiilor de viata concrete;

- Legea invatamantului din anul 1995 precizeaza ca educatia este chemata sa realizeze "dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, formarea personalitatii (.) creative".

c. In raport cu propriul sistem, educatia cere:

- "corelarea, armonizarea, compensarea influentelor formale, nonformale prin parteneriat educational, pentru promovarea programelor diferentiale, solutionarea echilibrata a obiectivelor, prevenirea si combaterea factorilor perturbatori, a elementelor contradictorii";

- folosirea unor noi criterii in selectarea, organizarea, vehicularea, invatarea si valorificarea experientei generatiilor anterioare in continuturi noi sub aspect calitativ, organizate in programe curriculare;

- aplicarea unor criterii de eficienta in conceperea si derularea actiunii educative.

4. Dimensiunile educatiei

Educatia vizeaza, o repetam, dezvoltarea plenara, armonioasa, nestingherita, libera si creativa a personalitatii. Latura biologica, fizica a personalitatii face obiectul educatiei fizice, iar dimensiunea psiho-sociala face obiectul educatiei intelectuale, a celei profesionale, tehnologice, a celei estetice.

La fel de importante sunt educatia religioasa, educatia civica, educatia pentru viata de familie, educatia juridica, educatia economica si cea politica, educatia pentru timpul liber, cea alimentara, educatia pentru democratie, educatia pentru comunicare, cea axiologica s. a. m. d. (ibidem, pp. 40-41).

5. Obiectul sociologiei educatiei

"Sociologia educatiei cauta sa determine natura mediului social si psihologic constituit de scoala, sa masoare, de asemenea, influenta pe care acest mediu o exercita asupra elevilor  in tot procesul formarii lor: achizitia de cunostinte, adaptarea atitudinilor sau elaborarea unor scari de valori. Ea comporta apoi studiul sistematic al presiunilor externe care actioneaza asupra scolii insasi, avandu-si sursa fie in dorintele si cerintele diferitelor profesiuni, fie in noile exigente ale societatii" (R. Merton) (apud Dumitru Popovici, Sociologia educatiei, Ed. Institutul European, Iasi, 2003, p. 14).

Sociologia educatiei vizeaza educatia "ca pe un fenomen social. In consecinta se ocupa de originea sociala a educatiei, de manifestarile ei sociale, de continutul ei social, de institutiile ei sociale, de dezvoltarea ei sociala, de repercusiunile ei sociale, de functia ei sociala, de obiectivele ei sociale, de posibilitatile ei sociale si de agentii ei sociali" (Quintana) (apud ibidem).

Sociologia educatiei este preocupata de relatia dintre societatea globala si educatie, educatia fiind privita ca fapt social. Educatie este abordata, s-a spus, din unghi sociologic, din perspectiva sociologica. Sociologia educatiei inseamna analiza sociologica a educatiei ca fapt social. Sociologia educatiei doreste sa surprinda multiplele si complexele relatii ce se stabilesc intre societate si educatie, logica sociologiei educatiei este logica totalitatii sociale. Sociologia educatiei accentueaza ideea ca relatia educatorului cu educatul se deruleaza intr-un cadru social, problema educationala este o problema de ordin social

Sociologia educatiei este o sociologie de ramura. Durkheim - in materie de educatie - miza totul pe sociologia educatiei. Educatia - ca obiect de studiu al sociologiei educatiei - cuprinde macroeducatia si microeducatia. Sociologia educatiei cerceteaza organizarea si functionarea sistemului educativ realizate in context macro si microsocial (ibidem, p. 16).

6. Problematica sociologiei educatiei

A identifica problematica unei anumite discipline stiintifice inseamna a-i contura identitatea, a o delimita de alte stiinte asemanatoare ei. A identifica problematica sociologiei educatiei inseamna a-l ajuta pe cel ce se apleaca asupra ei sa-i inteleaga mai bine obiectul de studiu. Dictionarul de sociolgie coordonat de C. Zamfir si L. Vlasceanu (Ed. Babel, Bucuresti, 1993) face un inventar al domeniilor de interes ale sociologiei educatiei:

- "raporturile intre sistemele de invatamant ca sisteme ale profesionalizarii fortei de munca si procesele de mobilitate si stratificare sociala;

- factorii care influenteaza cererea individuala de educatie si capacitatea structurala si functionala a sistemului de invatamant de a o intampina;

- contributia educatiei la dobandirea personala a unui status social-economic;

- rolul educatiei in distribuirea inegalitatii sau in realizarea oportunitatilor sociale si profesionale;

- implicarea educatiei in procesele de reproducere sociala si culturala;

- identificarea si caracterizarea raporturilor dintre structura sociala, codurile transmisiei culturale si formele constiintei sociale si individuale;

- modul de interventie a factorilor sociali si a structurii sociale in selectia si transmiterea cunoasterii educationale;

- modele si practici de scolarizare si aculturatie;

- raporturi intre invatamant si alte componente ale domeniului social" (dupa Dumitru Popovici op. cit., p. 20).

7. Functiile sociologiei educatiei

Dumitru Popovici apreciaza ca sociologia educatiei indeplineste cu precadere doua functii: teoretica si practica.

a) Functia teoretica. Sociologia educatiei are un rol informativ, ea ne informeaza cu privire la domeniul sau de studiu. Sociologia educatiei ii pune la curent pe cei interesati obiectul sau de studiu cu rolul social al educatiei. Ea se achita de aceasta sarcina prin forta descrierii si a explicarii. Descrierea si explicatia cupleaza in orice demers stiintific, sociologia educatiei apeleaza la ele pentru a clarifica semnificatiile sociale ale educatiei, dezvaluind relatii inedite intre diferite procese educationale derulate in societate. Astfel procedand, sociologia educatiei face mai multa lumina chiar in perimetrul educatiei.

b) Functia practica. Sociologia nu trebuie sa se limiteze numai la a oferi informatii si atat, sociologia educatiei poate face mai mult. Ea are o functie practica, ea poate deveni un mijloc de schimbare sociala, contribuind la mai buna adaptare a oamenilor la viata in comun si la progresul intregii societati. Cercetarile din perimetrul sociologiei educatiei au o importanta sociala, sunt utile pentru factorii de decizie politica atunci cand acestia iau decizii de natura educationala. Cercetarile acestei stiinte sunt utile formatorilor, pedagogilor, educatorilor, aceste cercetari vizeaza consistenta, coerenta si eficienta actiunilor educationale. Sociologia educatiei urmareste indeaproape eficienta actului educativ si controleaza buna reusita a reformelor scolare.