|
|
|
Subiectivismul comunicarii si receptarii artistice
Este cunoscut faptul ca, in domeniul artistic, cel putin, artisii nu pot sa aduca o contributie creatoare fara a examina cu atentie arta deja existenta si fara a sti ce consideara alti artisti si critici ce este arta buna sau proasta. Nimeni nu mai ignora astazi in studiul manifestarilor artistice faptul ca intelegerea justa a operei poate fi realizata doar prin plasarea ei intr-un cadru contextual, oferit de realitati sociale ale epoci, de ambianta concreta in care isi desfasoara activitatea artistul, de factorii de natura politica, etica, morala care actioneaza asupra procesului de creatie. in acest sens, a determina locul artistului in societate inseamna a aprecia nu numai pozitia unui individ in cadrul ansamblului ci, implicit, a aduce lamuriri asupra modului in care conceptul de conceptie si elaborare gaseste ecou in randul contemporanilor. Conditia sociala a artistului corespunde, in mare masura, pozitiei operei sale in contextul vietii materiale si spirituale a societatii.
Modul de integrare in societate a pictorului este, ca atare, si el diferit, nu numai de la epoca la epoca si de la societate la societate. Uneori chiar intr-un interval de timp relativ redus, chiar in cadrul aceleasi societati, chiar in cadrul aceleasi tari, conditiile de viata si munca ale pictorului sunt diferite.
Apartenenta la un anumit mediu, societate, tara, influenteaza raporturile propriilor trairi si formatii asupra propriilor creatii. Relatia de comunicare intre opera lui de arta si sociatatea din care face parte este mai usoara. Daca pentru a inova, unei persoane ii este necesar un domeniu simbolic, pentru a determina daca inovatia merita luata in seama este necesar un camp. Dar un procentaj mic ajunge sa fie parte integranta a culturii caci de cati isi poate aminti societatea peste ani in masura in care se declara anual mii de artisti?
Pentru a supravietui, culturile trebuie sa elimine majoritatea ideilor noi pe care le produc membrii lor. Culturile sunt conservatoare si pe buna dreptate. Nici o cultura nu ar putea sa asimileze toate noutatile pe care le produc oamenii fara a se dizolva in haos. Nu se poate acorda atentie tuturor creatiilor decit daca, in aceasta competitie, creatorul convinge ca inovatia este valoroasa, mesajul deconificabil in mediul din care porneste creatorul. si totusi unii dintre ei fac arta dar sansele celebritatii sunt imprevizibile in zile actuale. Nu esenta artei este alta ci raporturile ei cu socieatatea au suferit modificari.
Contextul sociocultural constituie un mediu constrangator pentru o persoana atunci cand ea nu poate admite si nici nu poate adera la scarile de valori, la ideologiile societatii in care traieste, pentru ca nu se poate regasi pe sine. Aceasta poate duce la un conflict al valorilor si la absenta cadrelor de referinta. in fiecare societate schimbarile, transformarile, mutatiile in gandire se realizeaza, in general, dupa anumite procese sistemice care, sunt mai mult inconstiente, cicilice, repetitive. in acest context artistul se afla intr-o continuua lupta de a-si face cunoscuta si inteleasa opera. El creaza inainte de toate pentru el, se pune pe el in ceea ce face, isi creaza un propriu sistem de comunicare a trairilor sale, a experientelor personale, gaseste diferite forme artistice de a se manifesta in acest sens. Societatea il va intelege mai mult sau mai putin iar evaluarea justa a operei nu cred ca va fi niciodata obiectiva ci mai mult subiectiva. Faptul ca unul dintre artisti este mai cunoscut decit altul sau mai bine vandut se datoreaza mai multor motive dar in nici un caz statisticile, catalogarile celor considearti a fi mai buni artisti nu sunt unanim acceptate, atat de omul obisnuit si nici de cei avizati, criticii sau artistii insisi.
Dintotdeauna artistii au lucrat sub protectoratul unor persoane influente ale societatii, care au ajutat, intr-o oarecare masura, la asigurarea unui mediu prielnic de creatie dar si la facilitarea facerii cunoscuta a operei lor. Secolul XX adusese insa o oarecare independenta facand mai grea viata artitului mai ales in lupta sa de a se face cunoscut. Protectorul a devenit in cele din urma impresarul iar cota artistului rareori se mai raporta la perceptile publicului, bursa devenind locul realelor cotatii. Practic, insa, existentea cotei contine germenii unei ingradiri de factura subiectiva; pictorul trebuie sa se mentina, in general intre limitele manierei care l-a impus, carei comerciantii de arta i-au facut propaganda sfarsind prin a propune pentru ea la bursa valorilor artistice echivalente banesti incredibil de mari. Consecventa cu sine a artistilor de renume, fixarea granitelor propriului univers artistic, anihileaza in unele cazuri cenzura artificiala. Cota introduce arta in sfera bunurilor materiale evaluabile, transformind-o cel mai des intr-un obiect de lux cu caracter de unicat. Acum insa multi dintre artisti doresc o mai apropriere a operei lor de omul obisnuit caruia in mod sigur i se adreseaza mare parte a creatiilor sale. Omul este subiectul preferat al oricarui artist caci, desi creatia sa porneste dintr-un interior personal, raportarile constiente sau inconstiente sunt cele la lumea reala. Poate aceasta apropriere in felul de comunicare a operei unui artist cu societatea ii poate aduce fie intelegerea sau respingerea publicului dar asta fac parte chiar din viata artistului si de atata timp s-a obisnuit cu acesta situatie. Important este ca opera sa l-e fie lor destinata, oricum ar putea fi perceputa ea, decat unei burse, si sa ajunga apoi inchisa intr-un seif.
Bibliografie:
Maurice Rheims - 'Viata de artist', Editura Meridiane, Bucuresti 1973
Heidegger, Martin - 'Originea operei de arta', Editura Humanitas, 1995
