|
|
|
Strategia in domeniul padurilor
In Romania, silvicultura reprezinta o ramura de baza a economiei nationale, datorita pe de o parte importantei deosebite a padurilor pentru protectia mediului si mentinerea echilibrului ecologic, iar pe de alta parte, rolul padurii in asigurarea cu continuitate a resurselor de lemn necesare industriei de prelucrare a lemnului si pentru alte utilizari.
Pe grupe de specii rasinoasele detin o pondere de 30,7%, prioritare revenind molidului ( 1,4 milioane ha.), urmat de brad (0,3 milioane ha. ), pentru foiase ponderea este de 69,3%, fagul fiind specia cu cel mai mare areal ca intindere (1,9 milioane ha. ), umat de stejar (1,1 milioane ha.).
In compozitia padurilor pe specii, au intervenit in timp modificari importante, in principal prin cresterea suprafetei ocupate de rasinoase, care a afectat in primul rand spaciile de fag si de stejar.
Cresterea medie anuala a padurilor este de 4099m3/ha/an. Se considera[1] ca aceasta crestere se situeaza sub nivelul conditiilor naturale favorabile din tara noastra, datorita urmatoarelor cauze principale:
1) existenta a 700 ha paduri de stejar si fag slab productive provenite din lastari;
2) existenta a peste 600 mii ha arborete de fag care au depasit varsta exploatabilitatii datorita inaccesibilitatii;
3) afectarea cresterii padurilor situate in zone poluate din jurul unor centre industriale, pe o suprafata de circa 150 mii ha;
4) practicarea pasunatului in paduri, cu efecte puternic destabilizatoare.
Un alt factor care a produs dereglari in asigurarea unor gospodariei eficiente a padurilor l-a constituit si gradul redus de accesibilitate a padurilor. Doar 65% din suprafata fondului forestier poate fi considerata accesibila, desimea drumurilor forestiere, insumand circa 39.200 km, reprezentand numai 6,1 km/ha, situandu-se din acest punct de vedere, printre ultimele tari din Europa, cu relief similar. Exista in fondul forestier aproape 2,2 milioane ha paduri inaccesibile in care nu se pot executa recoltarea masei lemnoase si lucrarile de regenerare a arboretelor.
Dupa 1990 au avut loc importante transformari si modificari si putem retine ca fiind mai importante:
a) aparitia proprietatii private asupra padurilor, cu o pondere de circa 5% din suprafata fondului forestier national iar in aceste paduri se constata abateri grave de la regimul silvic, o mare parte din acestea fiind taiate, rase sau defrisate, indiferent de varsta;
b) volumul de masa lemnoasa aprobat anual pentru recoltare a fost diminuat treptat, fiind aliniat, incepand cu 1994 la nivelul prevederilor amenajamentelor silvice;
c) in ciuda masurilor fitosanitare intreprinse, s-au inregistrat frecvent fenomene de uscare prematura, speciile mai intens afectate fiind stejarii si brazii ;
d) preluarea in gestiunea silviculturii a retelei de drumuri si cai ferate forestiere, avandu-se in vedere ca aceste mijloace sunt determinate pentru desfasurare acivitatilor silvice de baza;
Volumul total de masa lemnoasa pe picior este estimat la peste 1300 milioane m3. Aproximativ 60% din paduri sunt localizate in regiunea arcului carpatic, 30% in dealurile precarpatice si 10% la campie. Pana in 1989, a existat o tendinta de supraexploatare a padurilor, iar reteaua redusa de drumuri forestiere si distributia neuniforma a acestora a condus la dezechilibre importante prin concentrari de taieri in zonele accesibile. Importanta economica a sectorului forestier din Romania este considerabila tinand seama de potentialulu sau, cu siguranta mult mai mare decat sugereaza datele existente.
Sub raportul intinderii padurilor, Romania, cu circa 6,4 milioane ha se situeaza pe locul II in randul tarilor din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia. Sub raportul volumului lemnos pe picior de 215 mз/ ha, ea ocupa locul IV intre tarile continentului. Exporturile nationale de lemn si de produse de lemn, au fost estimate la 859 milioane $ SUA in 1997, adica aproximativ 10% din exporturile totale la nivel national. Pe de alta parte, potrivit datelor statistice[2] contributia sectorului forestier- inclusiv exploatarea si prelucrarea lemnului – la produsul intern brut ( PIB ) este de 4-5%. Datele oficiale arata faptul ca in 1997 numarul de angajati din sectorul forestier a reprezentat mai putin de 5% din totalul de 9,5 milioane, persoane angajate la nivelul intregii economii. Investitiile publice din sectorul forestier au fost nesemnificative in ultimii ani. De exemplu, in 1998, doar 5 milioane $ SUA – mai putin de 1% din bugetul total al Guvernului ( pentru investitii si cheltuieli anuale) – au fost alocate sectorului forestier, inclusiv pentru industrie[3] .
Principalele obiective strategice ale silviculturii au ca scop dezvoltarea si gestionarea durabila a padurilor, sporirea, diversificarea si valorificarea fondului forestier national, restabilirea echilibrului ecologic in zonele geografice afectate, deschiderea catre economia de piata, cooperarea cu nationale si internationale de profil. Prin strategia in domeniul padurilor se analizeaza si se propun masuri pentru imbunatatirea parghiilor economice in activitatilor in domeniu, in principal, prin valorificarea superioara a produselor secundare ale padurii, marirea resurselor financiare pentru investitii si dezvoltare prin trecerea progresiva la adoptarea unor preturi lemnul pe picior, similare cu cele practicate pe piata internationala.
1. Dezvoltarea retelei de drumuri forestiere
Densitatea drumurilor din cuprinsul padurilor – 32 mii km drumuri forestiere si 9 mii km publice industriale – este de 6,4. Aceasta densitate difera de la o zona la alta. Pentru padurile considerate relativ accesibile ( circa 4 milioane ha) densitatea respectiva este de aproximativ 9m/ha. In aceast caz, densitatea acuala a drumurilor forestiere este redusa fata de necesitatile unei exploatari normale; potrivit estimarilor institutelor de specialitate, densitatea minima pentru o gospodarire durabila/ eficienta a padurilor este de 12m/ha.
Situatia este agravata si de faptul ca in ultimii ani, din cauza ploilor torentiale, 7000 km din drumurile forestiere existente au fost scoase din functiune. De aceea este imperios necesara creearea conditiilor pentru o gospodarire durabila a padurilor prin uniformizarea retelei de drumuri forestiere la nivel national.
2. Sectorul de prelucrare a lemnului
Lemnul este materia prima care se regaseste intr-o varietate de produse atat in sectorul de prelucrare mecanica a lemnului, cat si in cel al industriei chimice. Mobila este cel mai important produs de lemn din tara noastra. Ea detine o insemnata piata prin partenerii externi, relativ constanti. Conditiile macroeconomice dificile din ultima perioada, au facut ca multe intreprinderi din sectorul de prelucrare a lemnului sa treaca printr-o perioada de criza. Echipamentele si tehnologiile folosite sunt invechite si intreprinderile publice si private sufera din cauza lipsei de capital/ credit. Astfel, ele nu pot opera eficient si la un nivel calitativ comparabil cu cel de pe piata internationala. Mare parte din fabricile de cherestea utilizeaza tehnologii neperformante, ajungandu-se astfel la un consum necontrolabil de materii prime si la poluare. In ultimii ani si-au facut aparitia un numar important de producatori de mobila, mici si mijlocii, care pentru moment au adoptat un sistem de productie integrat, incepand de la debitarea bustenilor si prelucrarea cherestelei, sistem care s-a dovedit mai eficient din punct de vedere economic din aceasta perioada. Acestia sunt insa confruntati lipsa unor capacitati organizatorice/ manageriale corespunzatoare. Intreprinderile de stat existente ( foarte mari ) sunt mai putin atractive pentru noii investitori.
In exploatarea lemnului, exista 31 intreprinderi comerciale cu capital majoritar de stat si peste 400 agenti economici privati. Capacitatea de lucru a acestora a crescut treptat si ele acum exploateaza circa 40% din masa lemnoasa. Productia industriala (de exemplu: mobila, celuloza si hartia) se realizeaza in aproximativ 165 societati comerciale cu capital mixt ca si aproximativ 12000 societati private, aparute in ultimii 4-5 ani si avand capacitati de productie relativ reduse.
