Durabilitatea in amenajarea si gospodarirea padurilor din tara noastra

Durabilitatea in amenajarea si gospodarirea padurilor din tara noastra

In silvicultura, idea durabilitatii nu este noua. La sfarsitul secolului al-XVIII-lea, silvicultorul german G.L. Hartig, intr-o definire larga a continuitatii in gospodarirea padurilor, includea ideea ca „ taierile din paduri trebuie sa se reglementeze in asa fel incat generatiile viitoare sa poata avea de pe urma lor cel putin tot atatea avantaje ca si generatia acuala”. In aceasta formulare, principiul continuitatii este amplu si generos. La vremea respectiva, cerintele fata de padure priveau insa cu precadere aprovizionarea cu lemn. De aceea, transpunand principiul continuitatii in planul amenajarii padurilor, Hartig – care a dat contur si a pus bazele acestei discipline stiintifice si activitati practice – a avut in vedere, in primul rand, ca “ din padure sa se realizeze, anual productii de lemn permanente, constante si egale”.

In aceasta formulare, principiul continuitatii a devenit unul din principiile de baza ale amenajamentului silvic. Urmarirea evolutiei lui in timp evidentiaza ca, in special in ultimele decenii, acest principiu a suferit adaptari si modificari importante. Ele au fost determinate, pe de o parte, de cresterea continua a nevoilor de lemn, iar pe de alta parte, de diversificarea si amplificarea cerintelor societatii fata de padure, in special fata de functiile productive, ecologice si sociale ale acesteia. Prin intermediul amenajamentului – principalul instrument de reglementare din silvicultura, principiul respectiv s-a transmis in activitatea practica de gospodarire a padurilor. In Romania, desi primele reglementari privind gospodarirea fondului forestier dateaza inca din secolul al XVIII-lea, o activitate practica de amenajare a padurii, se dezvolta notabil incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului trecut.

Odata cu trecerea la amenajarea integrala si unitara a fondului forestier national, prin instruciunile tehnice de amenajare, alaturi de principiul continuitatii a fost introdus principiul Ridicarii productivitatii padurilor. Prin instrctiuni oficiale se prevede obligatia amenajamentului ca, prin masuri preconizate, sa asigure satisfacerea in permanenta a nevoilor mereu crescande ale societatii de lemn si fata de alte produse forestiere.

Normele tehnice de amenajare din 1980 impun principiul asigurarii “ continuitatii functiilor de productie si protectie a padurilor “. Principiul continuitatii exprima de aceasta data sarcina amenajamentului de a urmari realizarea la nivelul unitatii amenajate, a unui fond lemons adecvat, ca structura si marime, satisfacerii in permanenta a nevoilor de produse lemnoase si nelemnoase, precum si a celor de protectie. Pe aceeasi linie, normele tehnice de amenajare din 1986 precizeaza ca prin amenajament trebuie sa se creeze conditiile necesare pentru ca din padure sa se obtina continuu produse lemnoase si de alta natura, precum si de servicii protective si sociale, cat mai mari posibile si de calitate superioara.

1. Regimul general de protectie. Fondul forestier national

Desi face distinctia intre domeniul public si cel privat, actul normativ utilizeaza doua concepte fundamentale cu semnificatie globala, fondul forestier national si vegetatia forestiera din afara acestuia.

Fondul forestier national reprezinta padurile, terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administrare silvica, iazurile, albiile si terenurile neproductive, incluse in amenajamentele silvice indiferent de natura dreptului de proprietate. Acesta este un bun national si este implicit supus regimului silvic.

Fondul forestier national, asa cum am mentionat insumeaza 6,4 milioane ha, reprezentand 26,7% din teritoriul tarii.

Repartizarea padurilor pe zone geomorfologice ale Romaniei este neuniforma: 58,5% in zona de munte, 27,3% in zona de deal, 6,7% in zona de campie. In prezent cel mai scazut nivel de impadurire este in Campia Romana si jumatatea sudica a Dobrogei, adica in zona cea mai joasa a tarii. Din suprafata de 6,4 milioane ha, padurile ocupa 6,3 milioane ha., restul de 0,1 milioane ha., fiind destinate nevoilor de cultura, productie si administratie silvica.

O alta strucurare imparte fondul forestier national in 6 milioane ha. Care apartin statului, iar restul de 400 mii ha. ( 6% din total ) se afla in proprietate privata. Potrivit unui demers legislativ recent, o mare parte din suprafata acoperita cu paduri va fi retrocedata fostilor proprietari.

Unele dintre dificultatile principale cu care se confrunta sectorul forestier sunt legate de trecerea de la un sistem centralizat catre o economie de piata. In acest sens, sunt de mentionat: capacitatile limitate ale institutiilor publice si private din sectorul forestier; carente ale sistemului legislativ si fiscal care nu faciliteaza acivitatile din acest sector; limitarile impuse de un mediu economic neperformant, in special in ceea ce priveste privatizarea/ promovarea activitatilor din sector; lipsa finantarii publice pentru proiectele de investitii. Alte dificultati specifice sunt: neuniformitatea retelei nationale de drumuri forestiere, degradarea avansata a unor zone neimpadurite si efectele negative care pot aparea in urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra padurilor, daca actiunea nu este pregatita in mod corespunzator.

In Romania, restituirea partiala a unor suprafete impadurite catre fostii proprietari, conform Legii Fondului funciar din 1991( modificata si completata cu Legea 169/1997), a perturbat fostul sistem caracterizat de un management unic al fondului forestier. Lipsa unor reguli oficiale adecvate pentru managementul domeniului forestier privat, saracia si lipsa intelegerii rolului ecologic al padurilor, le-au expus unor noi amenintari, care au condus la taieri masive, consecinta a goanei noilor proprietari catre obtinerea de profituri nemuncite, pe termen scurt.

Pornind de la premisa conform careia fondul forestier face obiectul interesului national, prin Codul silvic se interzice reducerea suprafetelor acoperite cu paduri, iar in Strategia pentru Silvicultura se prevede cresterea continua a suprafetelor impadurite de la 26%, la 32-34% in anul 2025. Codul Silvic si Strategia pentru Silvicultura propun extinderea retelei de parcuri naturale nationale, ca si stabilirea de noi rezerve de paduri naturale. In plus, se fac recomandari pentru stimularea regenerarii naturale, conservarea resurselor genetice, creearea de structuri complexe de suprafete impadurite, inclusiv intensificarea tratamentelor intensive. Printre alte aspecte economice si sociale, relevante pentru managementul durabil al padurilor, foarte importante sunt prevederile privind: promovarea economiei de piata in activitatea de stabilire a pretului lemnului; cresterea investitiilor pentru silvicultura; constientizarea populatiei asupra rolului ecologic al padurii; privatizarea unor activitati forestiere.

In prezent caracteristicele padurilor sunt influentate de modul de utilizare, forma de proprietate, relief, sol, clima, vegetatie, fauna, etc.

Despre modul de gospodarire a fondului forestier am vorbit pe larg mai sus, dar este necesar sa concluzionam ca este stabilit prin amenajamente silvice se exercita in conformitate cu regimul silvic. Legea nr. 26/ 1996 contine dispozitii comune aplicabile domeniilor publice si private.

Se poate afirma deci, ca amenajamentul silvic romanesc avand initial la baza preocupari orientate prioritar spre asigurarea continuitatii de masa lemnoasa, a evoluat in special in ultimele patru- cinci decenii, spre reglementari vizand promovarea unei gospodariri complexe a padurilor, axata pe valorificarea eficienta si cu continuitate a functiilor multiple. Aceasta forma de gospodarire corespunde intru-totul cerintelor unei gestiuni durabile a padurilor. Dar, din pacate, implementarea ei in activitatea practica din silvicultura a intampinat mari dificulatati. Taierile excesive din perioada totalitarismului si concentrarea taierilor in masivele forestiere accesibile asociate si cu alte actiuni negative, dintre care este suficient sa fie mentionate substituirea un arborete de tip natural si extinderea nefundamentata din punct de vedere ecologic, a unor specii considerate mai productive, au condus la o destructurare pronuntata a fondului forestier, din anumite zone ale tarii. [1]

2. Regimul fondului forestier proprietate publica  

In ceea ce privecte fondul forestier proprietate publica, este important de mentionat ca administrarea lui se realizeaza de Regia Nationala a Padurilor care functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara , in concret aceasta exercita atributii de serviciu public cu aspect silvic. Gospodarirea fondului forestier proprietate publica se realizeaza in conformitate cu amenajamentele silvice care constituie baza cadastrului forestier. Amenajamentele silvice se intocmesc pentru zece ani pentru fiecare ocol silvic in perspectiva asigurarii unei dezvoltari rationale a padurilor.

Regia Natioanala a Padurilor este responsabila pentru aplicarea reglementarilor legale in zonele de padure pe care le administreaza , iar politia si alte autoritati (prefecti, consilieri judeteni) au obligatia de a sprijini actiunea de paza a fondului forestier. Interesant este faptul ca incendiile sunt reglementate intr-o legislatie separata de amenajamentele silvice.

In padurile publice, pasunatul este interzis, exceptie facand zonele demarcate, unde pasunatul este permis dupa o prealabila cerere la autoritatile locale, iar apicultura este autorizata in mod gratuit.

3. Regimul fondului forestier proprietate privata

Fondul forestier proprietate privata este gospodarit de proprietari particulari sau in asociatii intemeiate in concordanta cu regimul silvic si cu regulile de protecie ale mediului.

Modul de gospodarire a fondului forestier privat este stabilit prin amenajamentele silvice, fara a afecta dreptul de proprietate, iar cheltuielile aferente inlocuirii amenajamentelor silvice pentru padurea privata se suporta de la bugetul de stat.

Proprietarul padurii este obligat sa respecte amenajamentele silvice, sa asigure permanenta ei si tot el este responsabilul pentru regenerarea padurilor dupa taiere si acest scop poate cere ajutorul autoritatilor. In caz contrar, autoritatile pot actiona in locul lui obligandu-l la plata cheltuielilor.

In ceea ce priveste marcatul arborilor si pasunatul, dispozitiile legale sunt identice cu cele din padurile statului. Nerespectarea lor constituie infractiune sau dupa caz, contraventie.

Odata cu retrocedarea padurilor fostilor proprietari, Romania poate sa retina parte din terenurile implicate care sunt de interes national deosebit ( padurile cu interes de protectie national sau pe motive de biodiversitate).

Pana acum, numai 5% din paduri au devenit private pin adoptarea legislatiei asupra fondului funciar din 1991 si modificata prin Legea 167/1997. Obligatia de a se conforma regimului silvic in toate zonele forestiere, seriozitatea sanctiunilor impuse, nu s-au dovedit suficiente pentru a garanta o gospodarire adecvata a acestor zone, nici sa previna taierile ilegale. Daca noua lege va permite recuperarea terenurilor intr-o maniera mult mai larga decat pana acum, vor ramane zone de paduri publice intercalate cu zone de padure privata apartinand unor proprietari diferiti. Aceasta sugereaza ideea unei gospodariri a padurilor in intelegere intre proprietari si administratia de stat.