|
|
|
Acceptarea si infruntarea realitatii nemiloase
Haideti sa recunoastem: realitatea este de multe ori urata. Oamenii nu se comporta asa cum am vrea noi sa se comporte. Aceasta nu este cea mai buna lume posibila. Nici macar solutii jumatate perfecte, nu exista, pentru problemele serioase si dificile. Mai mult decat atat, societatea devine din ce in ce mai rea: pare a fi mult mai poluata, nedreapta din punct de vedere economic, incarcata de prejudecati etnice, tensionata din punct de vedere politic, plina de violenta, superstitioasa, risipitoare de resurse naturale, sexista, si foarte conformista.
Dar, chiar si asa, tot nu trebuie sa va simtiti exagerat de nefericiti. Realitatea nemiloasa nu deprima oamenii. Ce cauzeaza atunci acest lucru? Increderea oarba a oamenilor, in Credinta Irationala nr. 9: Ideea ca oamenii si lucrurile trebuie cu necesitate sa fie mai buni decat sunt in realitate, si ca este groaznic si catastrofal daca nu puteti schimba realitatea nemiloasa pentru a va fi convenabila. O idee stupida – din mai multe motive.
1. Nu exista nici un motiv pentru care oamenii trebuie sa fie mai buni decat sunt, nici macar atunci cand nu se comporta corect. Pretentiile pe care le aveti va incurajeaza sa va spuneti, „Pentru ca nu imi place ca oamenii sa se comporte asa cum se comporta, ei nu ar trebui in nici un caz sa se comporte astfel.” Cu toate ca ar fi minunat daca lucrurile si evenimentele nu ar exista asa cum sunt, de cele mai multe ori, ele exista asa cum sunt. Inca o data, nu exista nici un motiv pentru care adversitatile nu ar trebui sa aiba loc, doar pentru ca dumneavoastra (si ceilalti) doriti ca ele sa fie diferite.
2. Atunci cand oamenii nu se comporta asa cum v-ati dori sa se comporte, ei nu va afecteaza, de obicei, atat de tare, decat in cazul in care credeti ca o fac. De exemplu, daca partenerul sau prietenii se comporta cu rautate, puteti considera ca acest comportament este foarte suparator. El este, de fapt, in rare cazuri, chiar atat de suparator. Mai degraba dumneavoastra, prin toleranta scazuta la frustrare pe care o aveti, il faceti sa fie asa. In mod similar, atunci cand lucrurile sau evenimentele decurg rau, acest lucru este regretabil, si va poate afecta mult. Dar nu atat de mult, pe cat daca mai si ganditi, „Lucrurile nu ar trebui sa se intample asa! Nu suport acest lucru!”
3. Presupunand ca, intr-adevar, oamenii si evenimentele care au loc sunt cele care va fac rau, faptul ca va tulburati din aceasta cauza nu va ajuta deloc. Dimpotriva, cu cat sunteti mai afectati, cu atat mai mica este probabilitatea sa schimbati, in mai bine, oamenii sau situatiile. Asadar, daca va infuriati pentru ca partenerul dumneavoastra este iresponsabil, sansele sunt ca el sau ea, infuriat/a, la randul lui/ei, de criticile pe care i le faceti, sa se comporte si mai iresponsabil de atat.
4. Asa cum a subliniat Epictet, in urma cu doua mii de ani, cu toate ca aveti suficiente resurse pentru a va schimba si controla pe dumneavoastra, in doar foare putine situatii, ii puteti si pe altii controla. Oricat de intelepte ar fi sfaturile pe care le oferiti oamenilor cu privire la modul in care sa se comporte, ei sunt persoane independente si pot – ba mai mult decat atat, au dreptul – sa va ignore, in intregime. Prin urmare, daca va agitati, in mod nejustificat, pentru modul in care ceilalti se poarta, in loc sa va asumati responsabilitatea pentru modul in care dumneavoastra raspundeti la comportamentele lor, va veti tulbura din cauza unui eveniment asupra caruia nu aveti nici un control. Acest lucru este asemanator cu situatia in care dumneavoastra ati plange pana nu ati mai putea, pentru faptul ca un jocheu, un boxeur, sau un actor nu a avut performanta dorita de dumneavoastra. De-a dreptul absurd!
5. Daca va nelinistiti in legatura cu alti oameni si evenimente, aveti mari sanse de a va abate de la propriile preocupari esentiale – modul in care dumneavoastra va comportati, lucrurile pe care dumneavoastra le faceti. Daca incercati sa va controlati propriul destin emotional, veti reusi sa nu va lasati prea afectati de lucrurile negative si veti avea capacitatea de a le schimba, chiar, in mai bine. Dar daca, va lasati afectati, in mod nejustificat, de evenimentele din exterior, va veti consuma timpul si energia astfel incat sa nu mai aveti suficient si pentru propriile scopuri.
6. Conceptia referitoare la faptul ca exista o solutie absolut corecta pentru fiecare din problemele vietii, este ridicola. Doar putine lucruri sunt fie albe, fie negre, restul fiind compus din multe solutii alternative posibile. Daca cautati, in mod compulsiv, solutia cea mai potrivita, veti deveni atat de rigizi si anxiosi incat veti refuza sa tineti seama de compromisurile satisfacatoare. Astfel, daca trebuie sa urmariti cel mai bun program difuzat la televizor, veti ajunge sa sariti, in mod anxios de la un canal la altul si nu va veti bucura de nici unul dintre programe.
7. „Dezastrele” ce ar putea avea loc, in cazul in care nu reusiti sa gasiti solutia perfect „corecta”, sunt foarte rare – cu exceptia situatiei in care dumneavoastra faceti aceasta definitie arbitrara. Daca credeti ca a lua o decizie gresita este ceva catastrofal – a va casatori cu persoana nepotrivita, de exemplu, si a sfarsi printr-un divort – atunci, cu siguranta, veti aduce dezastrul pe capul dumneavoastra cand veti descoperi greseala facuta. Daca considerati ca a lua aceleasi decizii gresite este ceva regretabil si nefericit, dar nu catastrofal, veti suporta bine greselile comise – si veti putea chiar invata de pe urma lor.
8. Perfectionismul, prin insasi definitia pe care o are, este daunator propriei persoane. Indiferent cat de aproape ajungeti sa duceti o viata perfecta, alaturi de o persoana perfecta, a dobandi, intr-adevar, acest ideal, se intampla foarte rar. Pentru ca oamenii nu sunt ingeri. Deciziile pe care le luati nu sunt intotdeauna, pe deplin corecte. Chiar daca veti atinge, pentru un timp, perfectiunea, sansele de a continua la acest nivel sunt egale cu zero. Nimic nu este perfect static. Viata este echivalenta cu schimbarea. Fie ca va place sau nu, ar fi bine sa acceptati faptul ca, conditia umana este cat se poate de imperfecta si supusa greselilor. Ce alternativa mai aveti? Panica si spaima continua!
Luati de exemplu cazul lui Laura, care provenea dintr-o familie destul de unita. Desi, simtea ca tatal ei are o afectiune mai mare pentru ea decat pentru ceilalti frati (inca doua surori si doi frati), nu putea spune acelasi lucru si despre mama ei care era evident mai dragastoasa cu toti ceilalti. Apoi, tatal ei a murit cand ea avea douazeci de ani, lasand o mare parte din asigurari sotiei sale. Moment in care Laura a devenit foarte ingrijorata si manioasa pe faptul ca mama ei cheltuia in mod risipitor, acea suma.
Dupa ce am (A.E.) ascultat-o pe Laura facand o serie de acuzatii si observand ca, probabil, va mai continua mult timp asa, i-am spus:
„De ce te roade pe tine ce face mama ta cu acesti bani? La urma urmei, ea este cea care are banii. Tatal tau, i-a lasat, intr-adevar, banii ei. Si ea are tot dreptul sa faca cu ei ceea ce vrea – poate sa ii arunce in canal daca vrea.”
„Da, bineanteles, imi dau seama de asta” a raspuns Laura. „Dar, vedeti, inainte, mama, il lasa intotdeauna pe tata sa aiba grija de problemele legate de bani. Acum nu mai poate face acest lucru, nu le mai poate spune nu fratilor, surorilor si cumnatilor mei lacomi.”
„Vrei sa folosesti tu, o parte din bani, pentru ceva anume?”
„Nu, ma descurc bine. Am un post bun si oportunitatea de a avansa. Iar logodnicul meu se descurca si el bine si provine dintr-o familie instarita. Deci, nu vreau nici un cent din banii mamei mele, pentru mine. Nici un cent.”
„Atunci, care este problema? De ce nu uiti de ceea ce face mama ta cu banii ei si iti vezi de treaba ta? Dupa cate se pare mama ta nu ti-a cerut nici un sfat. Si daca ea vrea sa dea toti banii fratilor, surorilor tale si familiilor acestora, acesta este privilegiul ei.”
„Dar cum poate sa se comporte asa – sa arunce pe fereastra banii in halul acesta, cand s-ar putea sa aiba nevoie de ei mai tarziu? Si, le ofera lor tot ceea ce vor! Ei, in doi timpi si trei miscari nu o sa mai aiba nici un ban!”
„Poate ca asa va fi; dar asta este problema ei. De altfel, tu i-ai atras deja atentia asupra faptului ca risipeste prea mult, prea repede, nu-i asa?”
„Oh, da. Am vorbit cu ea la cateva saptamani dupa moartea tatalui meu, imediat cum am observat ceea ce face.”
„Si ea ce a spus?”
„Sa ma ingrijesc de propriile mele treburi, nenorocite!”
„Ei, bine?”
„Dar cum poate sa faca asta? Greseste atat de mult! Pot sa fac ceva pentru a o impiedica sa se mai comporte astfel?”
„Sa presupunem, pentru o clipa ca ea greseste si ca e stupid modul in care ea cheltuie banii – ”
„Oh, dar este! Este!”
„Ei, bine, nu stiu daca toata lumea – mai ales fratii si surorile tale – ar fi de acord cu acest lucru. Dar sa presupunem ca asa este – ca aproape orice persoana sanatoasa ar fi de acord cu tine. Si, ce? Mama ta, greseste. Dar nu are mama ta dreptul de a gresi? Vrei sa ii iei acest drept?”
„Dar - ! Dar, este bine sa se comporte gresit?”
„Nu, evident ca nu. Daca greseste, greseste. Nu poate, intr-unul si in acelasi timp, sa fie si bine ca se comporta gresit. Bine: deci ea greseste. Dar, tu tot nu mi-ai raspuns la intrebare: Nu are oricare persoana, inclusiv mama ta, dreptul de a gresi? Sau vrei sa ii fortezi pe toti, daca poti, sa se comporte intotdeauna corect?”
„Ce vreti sa spuneti?”
„Pai, hai sa punem, astfel, problema: Ar fi, fara indoiala, dezirabil, asa cum si tu si eu am fi de aceeasi parere, ca oamenii sa se comporte bine in loc de rau, ca ei sa faca mai putine greseli in loc de mai multe. Si daca mama ta greseste asupra modului in care cheltuie banii – asa cum presupunem, de dragul discutiei, ca face – atunci ar fi foarte dezirabil ca ea sa nu se mai comporte asa, si sa nu mai cheltuiasca banii in modul in care o face. Dar, sa presupunem ca ea greseste, foarte tare, in legatura cu modul in care cheltuie banii, dar ea, pur si simplu, nu se opreste. Va continua sa cheltuie, in mod gresit, banii, sa ii iroseasca pe fratii si surorile tale si pe familiile lor.”
„Si, nu ar trebui sa nu faca asa?”
„Ah, de ce nu ar trebui sa nu faca asta? Putem spune ca ar fi de preferat ca ea sa nu greseasca. Dar, de ce nu trebuie sa greseasca sau nu trebuie sa se comporte, in continuare in mod gresit daca ea vrea sa faca asa? De ce nu ar trebui sa ramana o fiinta imperfecta, ca noi toti, ceilalti, si sa nu faca greseala dupa greseala? Ai vrea ca ea sa fie, chiar te astepti ca ea sa fie, o sfanta?”
„Nu, nu ma astept la asta.”
„Spui ca nu te astepti la asta. Dar crezi, cu adevarat, ceea ce spui? Pentru ca, dupa modul in care tu privesti lucrurile, mama ta greseste. Si tu pretinzi ca ea sa nu greseasca, ci sa se comporte intotdeauna corect. Dar, ea se comporta in mod gresit cu privire la consumarea banilor, si pare hotarata sa faca la fel, in continuare. Acum, mie mi se pare ca ea ar trebui, in aceste circumstante, sa se transforme intr-un fel de inger, pentru a nu face nici o greseala – sau de fiecare data cand vrea sa se comporte gresit, ea sa poata fi in stare sa se opreasca. Ceea ce vrei sa spui, de fapt, este ca tu pretinzi ca ea sa faca lucrurile in felul in care vrei tu, si nu in felul in care vrea ea. Si, mai mult decat atat, tu pretinzi ca ea sa doreasca sa faca lucrurile asa cum vrei tu, si nu cum vrea ea. Iar tu, nu ii acorzi nici un drept democratic, pentru ca ea sa vrea sa faca lucrurile in felul ei – indiferent cat de gresit, dupa spusele tale, ale mele, sau ale lumii intregi, ar fi acest fel.”
„Dar, tot intreb: Trebuie o persoana sa se comporte gresit, cand poate, la fel de bine, sa se comporte corect?”
„O intrebare retorica. Pentru ca, evident, daca oamenii ar putea, cu usurinta, sa se comporte corect, probabil ca ar face-o. Si atunci cand nu procedeaza corect in legatura cu ceva anume, inseamna ca fie ei vor sa se comporte corect, dar dintr-un anumit motiv nu pot, fie ca ei nici nu vor sa se comporte corect – si, prin urmare, nici nu se vor comporta astfel.”
„Eu – eu chiar nu stiu ce sa spun.”
„Ei, mai gandeste-te putin la asta, si-ti vei da seama ce vreau sa subliniez, si vei constata ca, pur si simplu, nu ai mai privit pana acum din aceasta perspectiva. Sa presupunem, de exemplu, ca te-ai comporta la fel ca mama ta, ai proceda ceva in mod gresit – sa spunem, ca ai cheltui o suma mare de bani cu destul de multa nepasare si nesabuinta.”
„As gresi, daca as face asa ceva – la fel de tare cum greseste si ea.”
„Bine, sa presupunem ca ai gresi. Dar ideea centrala: Nu ai avea dreptul sa gresesti – sa comiti propriile tale greseli? Presupunand ca mama ta ar veni la tine si te-ar sfatui sa nu mai cheltui banii, in modul in care o faci, si presupunand ca ai luat in considerare indemnul dat de ea, dar ai hotara sa iti risipesti banii, tot la fel de nesabuit ca pana acum. Inca o data: Nu ar fi dreptul tau sa faci asa cum tu vrei, in loc de cum vrea ea, si sa comiti tu propriile tale greseli?”
„Inteleg acum ce vreti sa spuneti. Chiar daca m-as comporta in mod stupid, as avea dreptul, ca si om, sa fac ceea ce vreau, si probabil ca prin faptul ca as face ceea ce as vrea, comportamentul meu s-ar dovedi a fi stupid.”
„Exact. Deoarece, nu uita faptul ca, oamenii precum mama ta, nu se gandesc, de fapt, niciodata ca gresesc atunci cand fac greselile pe care le fac. Probabil ca, mai tarziu, constientizeaza si acest lucru. Dar nu la momentul in care le fac. Altfel, cum pot ei invata, daca nu, facand greseli si, realizand, in final, ca au gresit?”
„Presupun ca asa este. Nu pare sa existe nici un alt mod prin care sa isi dea seama cat de gresit se comporta, nu-i asa?”
„Nu, nu un mod concret. Ei ar putea sa isi observe, erorile, numai prin faptul ca cineva le atrage atentia asupra lor. Dar, daca ei nu isi dau seama de ele astfel, ce altceva pot ei sa faca, daca nu sa greseasca si apoi, privind in retrospectiva, sa realizeze ceea ce au facut?”
„Dar ce pierdere de timp pentru acei oameni, sa se comporte mai intai asa, si doar dupa aceea sa-si vada greselile!”
„Da, dar acesta este modul in care oamenii se comporta. De multe ori, gresesc mai intai si doar mai tarziu realizeaza ceea ce au facut. Daca ar fi sfinti, s-ar comporta, fara indoiala, diferit. Dar sfintenia nu se prea gaseste – in schimb, imperfectiunea, da! Pe langa asta, priveste avantajele imperfectiunii lor si a faptului ca le dam posibilitate de a fi asa.”
„Ce avantaje?”
„Ei bine, in primul rand, li se deschide drumul spre experiente, si de multe ori, spre experiente valoroase, pe care altfel, daca ei s-ar fi comportat cu mai multa prudenta si ar fi fost mai putin supusi greselilor, nu le-ar fi trait niciodata. Ar fi plictisitor sa citesti memoriile cuiva daca oamenii s-ar comporta atat de perfect pe cat te-ai astepta!”
„Oh, cred ca am putea face sacrificiul acesta pentru a crea o lume mai buna!”
„Poate ca da. Dar iata ca exista o problema si mai importanta. Daca oamenii ar comite mai putine greseli – in modul in care tu vrei sa ii constrangi sa faca, nu doar aducandu-le la cunostinta erorile pe care le fac, dar si culpabilizandu-i pentru ele – ai vrea sa traiesti in aceasta lume fascista pe care ai crea-o atunci? De exemplu, daca tu ai putea, intr-adevar, sa o constrangi pe mama ta sa nu mai cheltuiasca atat de pripit, cat de mult crezi ca i-ar placea, regula facuta de tine, ei si altor milioane de oameni ca ea? Cat de mult ti-ar placea tie, de exemplu, ca oamenii precum mama ta sa iti spuna ce gen de slujba poti sa ai, cu cine ar trebui sa te casastoresti, si cati bani exact ai voie sa cheltui in fiecare saptamana?”
„Cred ca nu mi-ar placea deloc.”
„Nici nu credeam ca ti-ar place. Si cu toate astea, nu este sugestia ta exact despre asta – un grup restrans de oameni `corecti` si dupa toate probabilitatile perfecti sa aiba puterea de a spune unui grup mult mai mare de oameni `incorecti` si imperfecti, exact cum sa isi administreze viata?” Chiar ti-ai dori sa traiesti intr-o astfel de societate de dictatura?”
„Repetati intr-una ideea, ca a le ingadui oamenilor sa faca greseli serioase, ajungand astfel sa nu isi atinga anumite teluri, este pretul pe care trebuie sa il platim pentru democratie.”
„Ei si, nu este asa?”
„Hmm. Nu m-am mai gandit niciodata la asta.”
„Asa cum am mai spus – mai gandeste-te asupra acestor lucruri. De altfel, ar fi bine sa recunosti o alta latura a problemei pe care o ai cu mama ta.”
„Care latura?”
„Ca, desi, tu vezi situatia ca si cum mama ta si-ar face rau siesi, in timp ce tu doar stai si ii privesti jocul necugetat, am putea banui ca, de fapt, dedesubtul acestor lucruri, tu consideri ca ea te raneste pe tine, prin faptul ca refuza sa accepte jocul tau perfectionist.”
„Credeti ca, in realitate, eu vreau ca ea sa ma iubeasca la fel de mult ca si pe fratii si surorile mele, si ca ma folosesc de faptul ca ea cheltuie bani, ca de o justificare pentru a o constrange sa ma iubeasca?”
„Este, fara indoiala, o posibilitate. Bineanteles ca, din punctul tau de vedere, nu a existat un cerc familial prea perfect, mai ales de cand a murit tatal tau, care tinea cel mai mult la tine. Acum sub pretextul ca vrei sa o ajuti pe mama ta sa isi cheltuie banii intr-un mod mai intelept, ar fi posibil ca tu sa incerci, de fapt, sa iti atingi anumite scopuri: sa risipesti putin din atmosfera apropiata care exista intre mama ta si ceilalti membrii ai familiei, si sa infaptui situatia `ideala` care tu crezi ca `ar trebui` sa existe. Apoi, cand nu reusesti sa atingi acest `ideal` si sa obtii mai multa dragoste din partea mamei tale, refuzi sa accepti realitatea si incepi sa te plangi de greselile pe care le face.”
„Dar nu este normal ca eu sa vreau sa ma apropiu mai mult de mama mea, si sa recuperez ceva din dragostea pe care a evitat sa mi-o arate timp de atatia ani?”
„Da, este normal din partea ta sa vrei sa faci asa. Dar, daca asa este, utilizezi mijloace bizare de a dobandi ceea ce iti doresti. Daca ai fi acceptat, intr-adevar, realitatea faptului ca mama ta ii spijina, mai mult, pe fratii si surorile tale, decat pe tine, si ai fi incercat sa schimbi aceasta realitate – sa zicem, comportandu-te incredibil de frumos cu ea – acest lucru ar fi fost suficient de normal. Dar, in schimb, tu ai sustinut ca preferinta pe care o are mama ta fata de fratii tai sau fata de alti membrii ai familiei nu te deranjeaza, si ca o critici, chipurile, pentru o problema cu totul diferita. Si, bineanteles, prin faptul ca o critici aspru, tot ceea ce reusesti sa faci este sa mentii preferintele pe care le are, si pe care tu vrei sa le schimbi.”
„ Deci, prin faptul ca ii tot atrag atentia asupra modului pripit in care isi cheltuie banii, tot ceea ce reusesc sa fac este sa o indepartez, de fapt, si mai tare de mine si sa ii ofer motive pentru a-i favoriza, in continuare, pe ceilalti. Asta vreti sa spuneti?”
„Exact. Refuzi sa infrunti si sa accepti realitatea nemiloasa cu privire la familia ta, spunandu-ti, `Mama este nedreapta! Ea nu ar trebui sa fie asa!` Apoi, hotarasti sa actionezi exact in modul in care, o ajuti, sa isi intensifice preferinta pentru fratii tai. Daca ai accepta-o, in prezent, pe mama ta impreuna cu comportamentul ei nesatisfacator, a-i putea face ceva pentru a i-l corecta.”
„Mi-ati oferit, in mod categoric, o serie de teme de casa, in aceasta sedinta! Ar fi bine sa ma gandesc cu atentie la ceea ce am vorbit si sa vad daca am facut, intr-adevar, ceea ce spuneti ca am facut si daca mi-am ascuns bine stilul perfectionist si refuzul de a accepta cheltuielile pe care le face mama.”
„Sa te gandesti, neaparat, la aceste lucruri, sa vezi daca, intr-adevar, unele dintre ipotezele pe care le-am sugerat se potrivesc, situatiei tale.”
Laura, chiar a facut acest lucru, s-a gandit cu atentie si a concluzionat ca, desi, este inca de parere ca mama ei greseste in legatura cu banii, ea alege sa fie afectata de aceasta situatie. A inceput sa ii acorde mamei ei dreptul de a face propriile sale greseli. In urmatoarele cateva luni, relatiile dintre cele doua s-au imbunatatit considerabil, iar mama ei a incetat sa faca anumite cheltuieli nesabuite, posibil datorita relatiei existente in prezent intre cele doua. Un lucru si mai important decat atat, Laura a inceput sa isi traiasca viata mai eficient si sa se inteleaga mai bine cu logodnicul ei, de care se plansese, anterior, ca are prea multe imperfectiuni, si pe care acum le accepta cu mai putin criticism.
Iata cateva reguli generale, pentru a va lupta cu perfectionismul si cu pretentiile pe care le aveti, si cum anume sa invatati sa acceptati situatiile neplacute, cand nu aveti nici o posibilitate de a le schimba.
1. Atunci cand oamenii se comporta urat – asa cum o fac de multe ori in aceasta lume – intrebati-va daca merita, cu adevarat, sa va lasati afectati de ceea ce vi se face. Chiar va pasa atat de mult de ceea ce ei fac? Viata dumneavoastra este, cu adevarat, afectata de actiunile lor? Credeti ca acesti oameni se vor schimba, daca depuneti mult efort in incercarea de a-i schimba? Vreti sa irositi un timp considerabil, incercand? Aveti, intr-adevar atat de mult timp disponibil incat sa il puteti irosi? Pana nu reusiti sa raspundeti la acest gen de intrebari, cu un da rasunator, nu ar fi mai bine sa nu va mai preocupati de defectele celorlalti si sa le oferiti, in schimb, atunci cand sunteti intrebati, doar sfaturile si ajutorul potrivit?
2. Daca dumneavoastra considerati ca merita osteneala de a incerca sa-i ajutati pe ceilalti sa se schimbe, faceti acest lucru, dar intr-un mod mai putin frenetic. Daca, vreti, intr-adevar, sa se comporte diferit pentru binele lor (sau chiar si pentru binele dumneavoastra), fiti de ajutor adoptand niste atitudini permisive, mai putin critice si de acceptare. Straduiti-va sa vedeti, mai degraba, lucrurile, din cadrul lor de referinta, si nu din al dumneavoastra. Respingeti, daca vreti, comportamentele care le sunt daunatoare, dar nu ii respingeti pe ei.
3. Chiar si cand oamenii se comporta cu dumneavoastra, intr-un mod neplacut, nu ii condamnati sau nu va razbunati pe ei. Fie ca va place sau nu, ei se comporta asa cum se comporta; si sunteti absurzi daca credeti ca ei nu ar trebui in nici un caz sa se comporte astfel. Cu cat va comportati mai frumos cu ei, cu atat mai usor puteti impune un exemplu. De asemenea, cu cat este mai constructiv, planul pe care il inventati pentru a-i ajuta sa se comporte mai placut, cu atat mai putin va veti infuria pe ei. Daca, de fiecare data cand aveti de-a face cu oameni dificili, va spuneti, cat de ingrozitori sunt, veti face ca lucrurile sa fie si mai dificile. Daca va spuneti, in schimb, „Situatia asta e neplacuta! Dar, asta este,” veti reusi sa nu va infuriati ci sa lucrati mai eficient pentru a face ca situatia sa fie mai putin suparatoare.
4. Luptati, in permanenta, impotriva perfectionismului dumneavoastra. Daca, sunteti artisti sau producatori, si doriti sa incercati sa realizati o lucrare sau un produs aproape perfect, este in regula. Dar dumneavoastra nu veti fi niciodata perfecti; si nici altii pe care ii cunoasteti. Oamenii sunt imperfecti; viata este mai presus de toate schimbatoare. Misiunea de cautare a sigurantei si perfectiunii implica: (a) spaima copilaroasa de a trai intr-o lume cat se poate de nesigura si imperfecta; si (b) tendinta constienta sau inconstienta de a-i depasi pe ceilalti, de-a fi Regele sau Regina lunii mai, de-a va „dovedi” astfel, superioritatea absoluta fata de toti ceilalti. Doar atunci cand veti accepta, asa cum arata Hans Reichenbach, ca traiti intr-o lume de probabilitati si sanse, si doar atunci cand va veti accepta pe dumneavoastra pentru faptul ca existati si nu pentru ca sunteti mai buni decat oricine altcineva, veti ajunge sa fiti mai putin anxiosi sau mai putin ostili.
5. Din moment ce nu exista nici o solutie perfecta la problemele si dificultatile pe care le aveti, ar fi bine sa acceptati anumite compromisuri si solutii rezonabile. Cu cat sunteti mai deschisi in fata solutiilor alternative pentru o anumita problema, cu atat mai mari sunt sansele de a gasi pe cea mai realizabila dintre ele. Alegerile impulsive si nerabdatoare sunt de obicei, necorespunzatoare. Ganditi, luati in considerare si faceti comparatii intre alternativele pe care le aveti la dispozitia dumneavoastra. Incercati sa vedeti mai multe fatete ale problemei, dintr-o perspectiva cu mai putine prejudecati si idei preconcepute. In analiza finala, totusi, ar fi bine sa faceti un anumit salt. Faceti ca acest salt sa fie unul experimental, fiind constienti de faptul ca s-ar putea sa functioneze – sau sa nu functioneze. Daca nu functioneaza, va fi regretabil, si doar in foarte rare cazuri catastrofal. Iar, nereusita nu are nici o legatura cu valoarea dumneavoastra ca fiinta umana. Oamenii invata, in primul rand, prin faptul ca fac anumite lucruri si prin faptul ca au insuccese – o realitate pe care dumneavoastra o puteti accepta impacati, chiar daca nu va place.
6. Chiar daca aveti posibilitatea de a alege intre mai multe alternative, lasati usa deschisa pentru alte optiuni viitoare. Pentru ca, desi alegeti cea mai buna alternativa pentru ziua de azi, ea poate sa nu fie la fel si maine. Propriile dorinte, conditiile exterioare, oamenii cu care interactionati, toate acestea pot sa se schimbe semnificativ; si ar fi bine sa luati in considerare aceste schimbari atunci cand alegeti intre alternative. Puteti adopta ceea ce George Kelly numeste „un program constructiv de revizie, continuu.” Sau asa cum Alfred Korzybski ar formula-o, primul dumneavoastra plan de viata ar putea sa nu fie acelasi cu planul de viata de mai tarziu; asa ca ar fi bine sa va selectati, atat scopurile proprii, cat si metodele care sunt posibile, la momentele respective, pentru a atinge aceste scopuri.
