VITICULTURA - Importanta culturii vitei de vie in economia Romaniei, Viticultura in Romania, Ecologia vitei de vie

VITICULTURA

Importanta culturii vitei de vie in economia Romaniei

Viticultura, alaturi de pomicultura sunt singurele ramuri ale agriculturii care pot pune in valoare terenurile in panta si cele nisipoase (1 mil. respectiv 500 mii ha in Romania). Ea s-a dezvoltat si se dezvolta in continuare in special in zona colinara, pe soluri pietroase, scheletice, improprii altor culturi agricole.

1.1 Strugurii si vinul – aliment si medicament

Strugurii, ca si alte fructe, constituie o componenta de baza in alimentatia omului.

Gustul deosebit de placut si efectele benefice ale consumului de struguri au atras atentia asupra valorii lor alimentare si terapeutice. Strugurii sunt preferati de consumatorii de toate varstele si sunt foarte apreciati deoarece aduc in stare proaspata intregul continut de vitamine. Viticultura este considerata de catre prof. Maier (citat de Al.Mihalca, 1999) ca „una dintre industriile producatoare de vitamine ale agriculturii”.

Valoarea alimentara a strugurilor se datoreaza componentelor sale chimice, care se gasesc in forme usor accesibile organismului omenesc, precum si unor excitanti olfactivi, vizuali si gustativi care ii fac sa fie consumati cu placere.

Strugurii contin o serie de substante nutritive necesare organismului uman, cum sunt: zaharuri usor asimilabile (glucoza, fructoza) 12-25%; acizi organici (tartric, malic, citric) in proportie de pana la 2%; saruri minerale (de K,Ca, Mg, P, Fe, etc) circa 1%; compusi azotati 0,17% - 0,20%, vitamine (C,B₁, B₂, PP, A,E), enzime, polifenoli.

Aceste substante au rol energetic, mineralizant, alcalinizant, reconfortant si terapeutic pentru organism.

Dupa valoarea energetica si calorigena, strugurii se situeaza pe locul 4 dupa branza, paine, oua si carne de vita slaba.

1 kg de struguri sau 1 l de must furnizeaza in medie 850 calorii, uneori chiar 1000-1200 calorii.

In strugurii de masa si must, zaharurile simple (peste 97%) intra direct in sange, la scurt timp dupa consum, fapt care le confera strugurilor o insusire reconfortanta, alaturi de cea energetica si calorigena.

Din acest motiv strugurii sunt recomandati pentru organismele slavite si obosite, pentru batrani, cat si pentru persoanele sanatoase, copii, sportivi, femei gravide, etc.

Prezenta substantelor minerale in cantitati mari in must si in struguri mareste valoarea lor alimentara.

Principalele tari producatoare de struguri de masa destinata consumului in stare proaspata sunt: Italia, C.S.I., Turcia, Chile, S.U.A., Spania, Brazilia, Algeria, Japonia, Grecia.

1.2 Valoarea terapeutica a strugurilor

Pe langa valoarea alimentara strugurii si mustul au si o valoare terapeutica, fiind recomandate pentru urmatoarele situatii:

afectiuni ale ficatului pentru ca mareste glicogenul din organism;

afectiuni gastro-intestinale, stimuland digestia si reducand putrefactia;

afectiuni ale inimii – usureaza nutritia muschiului cardiac si stimuleaza actiunea medicamentelor;

boli de nutritie si de rinichi pentru ca reduce intoxicatiile si mareste diureza.

Vinul, principalul produs obtinut din struguri, consumat rational este necesar organismului uman.

Pasteur (1878) considera vinul „cea mai sanatoasa si higienica dintre bauturi”, dr.Pouchet ca „al doilea aliment alaturi de paine” iar Brunet R. in 1914 (citat de I.C.Teodorescu in 1966) numeste vinul „laptele batranilor”.

Un litru de vin , cu o tarie alcoolica de 9-10% vol. aduce in bilantul energetic aproximativ 600-700 calorii (aprox. 25% din necesarul zilnic al organismului omenesc). Un litru de vin echivaleaza din punct de vedere energetic cu 0,9 l lapte, 300-350 g paine, 585 g carne, 5 oua, 1 kg cartofi (dr.Eyland).

Substantele minerale din vin au o deosebita importanta pentru organismul uman. Ele participa ca materiale de constructie pentru oase, sange, nervi, dar si neutralizeaza actiunea nociva a unor acizi si asigura alcalinitatea sangelui. Vinul contine de asemenea, sub o forma usor asimilabila zaharuri, glicerina, acizi organici, polifenoli, substante colorante (esteri, aldehide, aminoacizi, proteine si vitamine).

In ultimii 20 de ani, oamenii de stiinta au acordat un interes crescut cercetarilor privind vinul si sanatatea. Numeroase studii au demonstrat ca compusii fenolici din vin reduc rata oxidarii colesterolului de joasa densitate si factorii de risc in bolile de inima. Vinul, medicament, mai are si efecte antivirale, antiinflamatoare, bactericid, stimulent ale secretiei gastrice, avand o contributie insemnata in micsorarea ratei mortalitatii.

O.I.V. precizeaza efectul protector al compusilor polifenolici, fata de aparitia unor cancere, cum ar fi catechina, epicatechina, acidul galic, acidul cafeic si alti compusi fenolici existenti in compozitia vinurilor.

Pentru a mentine beneficiile aratate asupra sanatatii publice eforturile societatii vor trebui concentrate asupra reducerii procentului de alcoolism, fara a transforma consumul moderat de alcool in abstinenta (Ellison C., 1997, citat de Mihalca Al., 2001). Referitor la consumul zilnic moderat de alcool, expertii recomanda urmatoarele cantitati: pentru femei 120 – 150 ml vin sau 350 ml bere sau 45-50 ml distilat, iar pentru barbati nu mai mult decat dublul acestei cantitati.

Datele statistice privind consumul de vin pe cap de locuitor arata ca tara cu cel mai mare consum a fost in 1998 Luxembrug (64,5 l), urmata de Franta (58,8 l), Italia (55,6 l), Portugalia (50,2 l), Spania (38,2 l), Danemarca (29,4 l), Romania (19,3 l) si regatul Unit al Marii Britanii (13,1 l).

2. Principalele tari cultivatoare de vita-de-vie

Cea mai mare suprafata viticola o detine Spania, aceasta fiind de 1180 mii ha, urmata de Franta cu 914 mii ha, Italia cu 899 mii ha, Turcia cu 602 mii ha. Tara noastra detine locul 8(253 mii ha) in lume sub raportul suprafetelor de vii pe rod. Cresteri mari de suprafete viticole s-au inregistrat in ultimii 10 ani in unele tari neeuropene, dintre care amintim: China (cu 35,7%), Chile (16,1%); Iran si SUA (14,1%), Africa de Sud (11,1%).

In majoritatea tarilor din categoria marilor cultivatoare de vita de vie, aceste suprafete s-au diminuat considerabil. Dintre acestea amintim: Spania (cu 21,6%), Grecia (19,4%), Argentina (18,9%), Italia (15,4%), Ungaria (8,4%), Franta (8,2% si Portugalia (7,8%).

5. Viticultura in Romania

5.1. Suprafetele totale de vita de vie pe rod

Romania se situeaza printre marile tari viticole ale lumii, fiind pe locul 8 sub raportul suprafetelor de plantatii viticole pe rod cu o suprafata de 253 mii ha.

In perioada postfiloxerica au existat in tara noastra doua „invazii” de hibrizi producatori, care au facut sa scada calitatea de ansamblu a vinurilor destinate consumului autohton.

Prima „invazie” s-a produs incepand din deceniul patru al secolului XX si a durat pana in anul 1962.

In 1961 se cultivau in tara noastra 178.100 ha cu vii hibride, reprezentand 64,1% din suprafata de vii pe rod a tarii.

In perioada 1962-1965, prin masurile intreprinse de stat s-au defrisat suprafetele de plantatii viticole razlete (in special cele cu HDP), in special in judetele limitrofe Dunarii. Aceste defrisari s-au facut pentru cresterea suprafetei arabilului.

Noile plantatii s-au infiintat in arealele viticole delimitate, cu soiuri nobile, sub responsabilitatea si indrumarea unitatilor de cercetare viticola. In perioada 1962-1989 suprafata cu soiuri HDP a scazut cu 115 mii ha (23,7% din totalul suprafetei viticole). Un rol important l-a avut aparitia si aplicarea primei Legi a Viei si Vinului (L.21/1971).

Dupa 1989 are loc cea de-a doua „invazie” a hibrizilor direct producatori in viticultura tarii noastre.

In anul 1991, din aproape 19.000 ha infiintate cu vita de vie, peste 17.000 ha au fost plantate cu HDP provenind din soiuri de slaba calitate (Noah, Othello, Isabella, Delaware, Lidia, s.a).

In anul 2000 suprafata de HDP din tara noastra era de 110 mii ha (48,1%) din totalul plantatiilor viticole pe rod.

6 Biologia vitei de vie

6.1 Notiuni generale

Vita de vie este o planta perena si se caracterizeaza printr-un ciclu biologic multianual (ontogenetic) si un ciclu biologic anual.

Ciclul de viata multianual este definit prin notiunile de longevitate si varsta.

Longevitatea reprezinta durata indelungata de viata a vitei de vie si este conditionata de factorii genetici, biologici, ecologici si tehnologici.

Factorii genetici au cea mai mare importanta deoarece speciile si soiurile de vita de vie au longevitate diferita.

Specia Vitis silvestris, adaptata mai bine la conditiile de mediu naturale are longevitatea cea mai mare, 100-150 de ani. In schimb specia Vitis vinifera care a rezultat din Vitis silvestris are longevitatea mai mica, de numai 50-60 de ani. In aceleasi conditii de mediu soiurile au longevitatea diferita.

Factorii biologici influenteaza longevitatea prin modul de inmultire a vitelor. Vitele obtinute prin seminte au o durata de viata mai lunga decat cele inmultite prin butasi. De asemenea, vitele cultivate pe radacini proprii au o viata mai lunga, fata de cele altoite, care traiesc doar 35-40 ani.

Factorii ecologici actioneaza in special prin lumina si temperatura. Lianele puternice intalnite in climatul temperat au o viata mai lunga in comparatie cu cele din climatul temperat-continental care traiesc sub forma de arbusti, au o durata de viata mai scurta.

Factorii tehnologici pot asigura o perioada de viata mai lunga sau mai scurta. Factorul tehnologic cel mai important este taierea, taierile nerationale conducand la scaderea longevitatii.

Amplificarea potentialului de crestere prin taiere, in functie de varsta si capacitatea de fructificare a vitelor, mareste longevitatea plantatiilor.

Varsta reprezinta doar o parte din longevitate, definita ca durata in timp de la obtinerea vitei ca planta independenta pana la un moment dat al existentei sale.

La vitele inmultite prin seminte, varsta poate fi stabilita cu exactitate, aceasta corespunzand cu cea ontogenetica. La vitele inmultite vegetativ, varsta se stabileste in mod conventional.

6.2 Ciclul de viata ontogenetic

Acesta reprezinta intreaga durata de viata a vitei de vie ca planta cultivata si cuprinde toate manifestarile morfologice si fiziologice parcurse de fiecare vita, de la formarea ei pana la moarte.

In desfasurarea ciclului ontogenetic al vitei de vie au fost delimitate 5 perioade de varsta: embrionara, juvenila, maturitate progresiva, maturitate deplina, batranete.

Fig. 1 Perioadele de varsta in ciclul ontogenetic al vitei de vie cultivate

(dupa M.Fregoni, 1987)

Perioada embrionara (intraseminala) se intalneste numai la vitele inmultite prin seminte. Aceasta incepe o data cu fecundarea oului si formarea zigotului si dureaza pana la germinarea semintei.

La vitele inmultite vegetativ perioada se numeste intramugurala si corespunde cu formarea mugurelui si multiplicarea lui, cand va rezulta o noua planta.

Perioada juvenila (de tinerete, de crestere) incepe o data cu germinarea semintelor sau pornirea in crestere a mugurelui si se incheie o data cu aparitia primelor inflorescente.

In aceasta perioada au loc cresteriprogresive ale aparatului vegetativ care duc la realizarea unui echilibru intre organele aeriene si sistemul de rodire si planta se pregateste pentru rodire.

Perioada de tinerete este reproductiva, predomina cresterile, se formeaza tulpina si coroana butucului. Aceasta dureaza 5-7 ani la vitele obtinute prin seminte si 3-4 ani la cele inmultite vegetativ.

Tehnologiile de cultura aplicate in aceasta perioada urmaresc realizarea formei de conducere.

Perioada de maturitate progresiva incepe o data cu aparitia primelor inflorescente si dureaza 5-7 ani, timp in care productivitatea vitelor este in crestere. Treptat cresterile intense ale organelor butucului scad si devine predominanta rodirea.

Tehnologiile de cultura din aceasta perioada urmaresc definitivarea formei de conducere, stimularea formarii elementelor de rod in numar mare, asigurarea hranei, combaterea bolilor si daunatorilor, pentru obtinerea unor productii de calitate.

Perioada de maturitate deplina se instaleaza o data cu obtinerea productiilor mari si constante de struguri, dupa 10-15 ani de la plantare si se mentine timp de 20-25 de ani.

Concomitent cu formarea ramurilor noi de rod, o parte din ramurile vechi se usuca, intre ramurile noi si cele uscate trebuind sa existe un echilibru care se mentine prin taierile aplicate la vite de vie.

Tehnologiile de cultura din aceasta perioada urmaresc obtinerea unor productii constante de struguri. Aceasta se realizeaza prin asigurarea unor incarcaturi de rod echilibrate, aplicarea ingrasamintelor, a tratamentelor fitosanitare, protejarea impotriva accidentelor climatice.

Perioada de declin imbatranirea) se instaleaza treptat si se manifesta prin scaderea progresiva a productiei si uscarea organelor butucilor de vita de vie,sipoate fi de 7-8 ani.

Pentru a prelungi durata de varsta a plantatiilor se efectueaza taieri de regenerare sustinute de o fertilizare echilibrata, pentru a reda vigoarea butucilor.

6.3 Ciclul biologic anual

Acesta reprezinta totalitatea manifestarilor biologice, cu caracter periodic, pe care le desfasoara vita de vie pe parcursul unui an.

Aceste manifestari au caracter ereditar iar derularea lor este in corelatie cu conditiile climatice.

Dupa gradul de manifestare a proceselor biologice, ciclul biologic anual se imparte in doua perioade: perioada activa de vegetatie si perioada de repaus fiziologic relativ.

III IV V VIVII VIIIIX X XI

Dezmugurit Inflorit Parga Maturare Caderea frunzelor

Perioada deCrestere Maturare Perioada de

repaus fiziologic Acumularerepaus fiziologic

Perioada de vegetatie

Fig. 2 Ciclul biologic anual al vitei de vie

(dupa J.Branas si colab. 1946)

Perioada activa de vegetatie. Este perioada in care procesele metabolice se desfasoara intens.

Din punct de vedere fenologic aceasta perioada este cuprinsa intre circulatia sevei in primavara (plans) si sfarsitul fenofazei de cadere a frunzelor. Din punct de vedere calendaristic incepe in luna aprilie si se termina in luna noiembrie. Durata perioadei de vegetatie este de 180-210 zile, in functie de soi si de conditiile climatice. Aceasta perioada cuprinde mai multe fenofaze, delimitate prin aparitia unor modificari fiziologice ca: „plansul”, cresterea lastarilor, infloritul, cresterea boabelor, maturitatea boabelor, maturarea lemnului, caderea frunzelor.

Plansul, marcheaza iesirea vitei de vie din repausul fiziologic si intrarea in perioada activa de vegetatie. Acesta se manifesta prin scurgerea sevei brute sub forma de picaturi la nivelul ranilor facute primavara cu ocazia taierilor. Intensitatea acestui proces fiziologic este in functie de temperatura si umiditatea solului, de specie si de soi.

Plansul se declanseaza, in general, cand la nivelul masei principale a radacinilor temperatura solului depaseste 5⁰C, iar cea a aerului tinde spre zero biologic (10⁰C). In functie de factorii aratati, plansul dureaza de la cateva ore pana la doua saptamani, perioada de timp in care butucul pierde de la cateva picaturi pana la 7-8 litri (seva bruta

Cresterea lastarilor. Fenofaza respectiva incepe o data cu deschiderea ochilor de iarna si tine pana la maturarea strugurilor (decada a doua a lunii aprilie, pana toamna). Etapele premergatoare acestei fenofaze sunt: inmuguritul si dezmuguritul.

Inmuguritul (umflarea mugurilor) se declanseaza cand temperatura aerului a atins zero biologic (10⁰C) si dureaza pana la 15 zile. In aceasta etapa mugurii se desprind foarte usor de pe coarde, motiv pentru care in perioada respectiva nu sunt recomandate lucrari asupra butucului.

Dezmuguritul incepe o data cu deschiderea mugurilor de iarna si este marcat de aparitia primelor frunzulite si dureaza 10-15 zile. Din punct de vedere al declansarii dezmuguritului, soiurile de vita de vie cultivate se impart in timpurii, mijlocii si tarzii. Intre dezmuguritul si maturarea strugurilor nu exista o legatura directa. Ca exemplu pot fi date soiurile Muscat Perla de Csaba si Coarna neagra, care, desi dezmuguresc in acelasi timp, strugurii ajung la maturitate in epoci diferite (I si IV-V).

Cresterea lastarilor dureaza, conventional, pana la inflorit (35-45 zile), dar in realitate ajunge la 90-120 zile, timp in care intensitatea este diferita. Dupa dezmugurire, cand temperatura este inca scazuta, cresterea se desfasoara mai lent (1-1,5 cm / 24 ore) si cu intreruperi in timpul noptii, cand temperatura scade sub zero biologic.

Pe masura ce diferentele de temperatura ale aerului dintre zi si noapte sunt mai mici, intensitatea cresterii lastarilor este mai mare (5-8 cm/24 ore), fara intreruperi. Spre toamna, viteza de crestere scade treptat, pana la zero. Viteza de crestere a lastarilor respecta legea perioadei maxime, avand in vedere o valoare minima la infrunzit, un maxim la inflorit si un alt minim la inceputul maturarii strugurilor (T.Martin, 1968). Dupa intensitatea de desfasurare, in cresterea lastarilor se disting trei etape: crestere incet-progresiva, crestere intensa, micsorarea vitezei de crestere.

Cresterea lastarilor este influentata de factorii de mediu si de masurile agrotehnice aplicate (taiere, dirijarea lastarilor, fertilizare, irigare, tratamente fitosanitare) si variaza cu specia si soiul.

Din punct de vedere al vigorii soiurile se impart in: soiuri cu vigoare mare (Feteasca neagra, Baneasca neagra, etc); soiuri cu vigoare mijlocie (Muscat de Hamburg, Riesling italian, etc) si soiuri cu vigoare mica (Muscat Perla de Csaba).

Infloritul. Din punct de vedere fenologic infloritul se declanseaza cand pe lastar exista 15-20 frunze.

Calendaristic, in conditiile ecopedoclimatice din tara noastra, inceputul infloritului are loc intre 1-15 iunie, cu variatii in functie de soi si de podgorie si dureaza pentru un soi intre 1-3 si 4-8 zile.

La soiurile de vita de vie roditoare, inflorescenta apare atunci cand pe lastar exista 3-7 frunze, iar infloritul are loc in etapa de crestere maxima a lastarilor, cand cea mai mare cantitate de substante nutritive sunt consumate de varfurile de crestere ale acestora. Din acest motiv, se recomanda, cu 2-3 zile inainte de inflorit sa se inlature prin ciupit, varful lastarilor fertili.

Pentru declansarea infloritului sunt necesare temperaturi atmosferice care sa depaseasca 15⁰C, iar umiditatea relativa a aerului sa fie mai mare de 40 %. Temperatura optima pentru inflorire este de 22-25⁰C.

Cresterea boabelor. Aceasta fenofaza este delimitata de caderea ultimelor parga a primelor boabe. Calendaristic, incepe dupa 15 iunie si dureaza 25-30 zile pentru soiurile cu maturarea timpurie a strugurilor si 50-60 zile pentru soiurile cu maturare tarzie.

Procesul de crestere a boabelor se desfasoara normal, cand temperatura aerului este de 25-25⁰C, iar umiditatea aerului si a solului este cuprinsa intre 40 si 80%. In aceasta perioada se recomanda aplicarea operatiunilor in verde, combaterea bolilor si daunatorilor, fertilizarea solului.

Maturarea strugurilor incepe de la intrarea boabelor in parga pana la maturarea lor completa, desfasurandu-se paralel cu cresterea lastarilor. La intrarea in parga boabele devin translucide, incep sa se coloreze specific soiului devin moi si isi maresc volumul si masa pana la maturarea completa.

In timpul maturarii in boabe se acumuleaza cantitati mari de glucide, acestea devin dulci, aciditatea scade progresiv, se acumuleaza substante colorante, pielita se subtiaza, devine transparenta si se acopera cu un strat de pruina, semintele ating dimensiuni maxime.

Pentru determinarea maturitatii se folosesc atat criterii organoleptice cat si stiintifice, bazate pe analiza diferitelor componente ale strugurilor.

Pentru obtinerea vinurilor, strugurii se recolteaza la maturitatea tehnologica

Prin supramaturare creste cantitatea de glucide din boabe prin concentrarea acestora ca urmare a evaporarii apei, respectiv prin stafidirea boabelor.

Supramaturarea poate avea loc in toamnele calde, lungi si secetoase.

Maturarea strugurilor se desfasoara normal atunci cand nivelul temperaturii este de 25-35⁰C, umiditatea relativa a aerului 70% iar cea a solului mai mare de 50% din capacitatea de camp. In aceasta fenofaza se executa carnitul si combaterea buruienilor.

Maturarea lemnului si caderea frunzelor are loc paralel cu maturarea boabelor si continua pana la caderea frunzelor. Aceasta fenofaza mai poarta denumirea de trecere spre viata latenta.

Maturarea lemnului are loc de la baza spre varful lastarului.

In tesuturi se acumuleaza cantitati mari de amidon si de alte substante. Gradul de maturare a lemnului depinde de specie, de soi si de conditiile climatice si se desfasoara normal la temperaturi de aproximativ 25⁰C si in conditii de lumina si umiditate suficiente.

Pe masura ce nivelul temperaturii scade, intensitatea de asimilare se micsoreaza, coloritul frunzelor se modifica in galben, galben-ruginiu la soiurile albe si in rosu de diferite nuante la soiurile cu struguri rosii. La punctul de insertie al petiolului se formeaza un strat izolator de suber, care favorizeaza desprinderea si caderea frunzelor. Durata caderii frunzelor poate fi de 20-45 zile in functie de conditiile de mediu si agrotehnica aplicata.

Brumele si ingheturile timpurii determina caderea fortata a frunzelor cu repercursiuni negative asupra procesului de maturare a lemnului.

7 Ecologia vitei de vie

7.1 Influenta factorilor climatici asupra vitei de vie

Radiatia solara

Radiatia solara este sursa principala de energie primita de suprafata solului. Vita de vie beneficiaza atat de efectul caloric cat si de cel luminos al radiatiei solare.

In tara noastra, in perioada aprilie-septembrie, radiatia globala variaza intre 80 si 92 kcal/cm². Valorile mai mici de 80 ckal/cm² sunt restrictive pentru vita de vie.

Cele mai mici valori se inregistreaza in podgoriile din Transilvania, iar cele mai mari pe Terasele Dunarii si in Dobrogea.

Energia radianta captata de aparatul foliar al vitei de vie depinde de o serie de factori, dintre care enumeram: latitudinea, partea terenului, expozitia, forma de conducere, orientarea randurilor, densitatea de plantare, fenofaza, inaltimea peretelui vegetal (C.Intrieri, 1986; E.Magnanini; C.Intrieri, 1987, citati de Tardea, 1995).

Prin reducerea intensitatii radiatiei globale scade concentratia zaharurilor in must si creste aciditatea totala.

7.2 Lumina

Vita de vie este o planta cu cerinte mari pentru lumina. Prin fotosinteza lumina este principala sursa pentru sintetizarea substantelor organice. Influenta luminii se exercita prin intensitate, durata si calitate.

Valorile optime ale intensitatii luminoase, pentru realizarea fotosintezei, sunt cuprinse intre 30.000 si 50.000 de lucsi.

Insuficienta luminii determina reducerea procesului de fotosinteza, debilitarea butucilor, sensibilizarea la atacul de boli si daunatori, slaba diferentiere a mugurilor de rod, calitate inferioara a strugurilor.

Pentru a se asigura conditii optime de iluminare, la infiintarea plantatiilor se vor avea in vedere urmatoarele: alegerea versantilor cu expozitii sudice, sud-estice sau sud-vestice, orientarea randurilor in plantatii pe directia N-S, pe terenurile cu panta redusa, conducerea vitelor pe tulpini semiinalte sau inalte si dirijarea lastarilor pe mijloace de sustinere in perioada de vegetatie.

7.3 Temperatura aerului

Temperatura are un rol important in stabilirea ariei de raspandire a culturii vitei de vie, a sistemului de cultura, in declansarea fenofazelor de vegetatie, precum si asupra cantitatatii si calitatatii productiei.

Vita de vie este o planta relativ pretentioasa fata de caldura si se cultiva in zone cu temperatura medie anuala mai mare de 9⁰C.

Influenta temperaturii se exercita atat prin nivel (minim, optim, maxim) cat si prin suma gradelor de temperatura dintr-o anumita perioada (bilant termic). La randul sa bilantul termic poate fi global, activ si util (eficace).

Bilantul termic global rezulta din insumarea temperaturilor medii diurne mai mari de zero grade din timpul perioadei de vegetatie (1 aprilie-30 septembrie). In tara noastra acest indicator are valori cuprinse intre 2700 si 3600⁰C.

Bilantul termic util (eficace) se calculeaza prin insumarea temperaturilor medii diurne din care s-a scazut temperatura pragului biologic de 10⁰C.

Valorile acestuia pentru podgoriile Romaniei sunt cuprinse intre 1000 si 1700⁰C (M.Oslobeanu si colab., 1991).

Resursele termice influenteaza in mod deosebit calitatea productiei. Detinand un rol important in definirea cantitatii si calitatii productiei de struguri, bilantul termic activ sau util determina gradul de favorabilitate sau nefavorabilitate al anilor de recolta.

Temperatura ca nivel intereseaza la zonarea soiurilor de vita de vie.

Temperatura medie a celei mai calde luni (iulie) constituie un criteriu orientativ de apreciere a conditiilor de calitate a strugurilor. In tara noastra limita inferioara este de 18,5⁰C, iar cea superioara de 23,2⁰C.

Pe masura cresterii valorii acestui indicator termic, pot fi obtinute concentratii mai ridicate in zaharuri, arome, culoare, substante fenolice.

Media temperaturilor maxime din luna august constituie un factor restrictiv numai atunci cand depaseste 34⁰C.

Numarul zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 30⁰C variaza in conditiile tarii noastre ca valori normale multianuale, in limite foarte largi (7-42). Fiecare valoare mai mare cu cel putin 10% constituie un criteriu de apreciere al anilor favorabili, sub raportul calitatii productiei viticole, fata de ani nefavorabili, in care caz intervin valorile mai mici cu cel putin 10% ale acestui indicator.

Temperatura maxima din luna august este restrictiva atunci cand depaseste valoarea de 42⁰C masurata in adapost. Ea determina blocarea procesului de fotosinteza si intensificarea proceselor de respiratie si evapotranspiratie, care au drept consecinta diminuarea continutului in acizi organici (indeosebi malic), in zaharuri si in substante volatile (St.Teodorescu si colab., 1987).

In conditiile climatului din tara noastra, o mare importanta o are frecventa cu care se inregistreaza temperaturile minime absolute nocive pentru vita de vie (-22…-20⁰C).

Aceasta frecventa determina modul de iernare a soiurilor de vita de vie si deci si sistemul de cultura al acestuia (neprotejat, semiprotejat, protejat). Pentru soiurile de masa trebuie luate in consideratie temperaturile mai scazute de -20⁰C iar pentru cele de vin sub –22⁰C (T.Martin, 1972).

Frecventa acestor temperaturi trebuie sa fie mai mica de 1 ½ ani din 10 pentru cultura neprotejata, de 1 ½ - 3 ani pentru cultura semiprotejata si de peste 3 ani din 10 pentru cea protejata.

7.4 Umiditatea

Pentru aprecierea cerintelor vitei de vie fata de umiditate se folosesc mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt: suma precipitatiilor si indicatorii ecoclimatici cu caracter sintetic.

Vita de vie este o planta care se adapteaza atat la conditiile de umiditate ridicata, cat si la cele de seceta.

Cerintele vitei de vie fata de umiditate sunt mai mari la soiurile pentru struguri de masa si in perioade de crestere intensa a lastarilor.

In tara noastra cultura vitei de vie este posibila la suma anuala a precipitatiilor cuprinsa intre 500 si 700 mm din care cel putin 250-300 mm repartizate uniform in perioada de vegetatie sub forma de ploi utile (peste 10 mm) (Tardea C., 1995).

Precipitatiile din timpul perioadei de vegetatie variaza in limite foarte largi in functie de anul de cultura. Cand acestea sunt mai mici cu 9,7% fata de media multianuala din centrul viticol anual este favorabil, iar cand depasesc cu 10,7% valoarea medie multianuala, anul este nefavorabil. Regimul de umiditate se coreleaza invers cu resursele heliotermice.

Excesul de precipitatii influenteaza negativ cresterea si fructificarea vitei de vie, scade rezistenta la boli si la temperaturi scazute; creste numarul de tratamente; calitatea strugurilor se diminueaza.

Seceta prelungita determina cresteri reduse ale lastarilor, se reduce diferentierea mugurilor de rod, cantitatea si calitatea productiei.

7.5 Influenta factorilor edafici asupra vitei de vie

Factorii edafici influenteaza, alaturi de cei climatici, cresterea si dezvoltarea vitei de vie. Ei determina cantitatea si calitatea productiei, rezistenta la boli sui la factorii de stress.

Ca urmare a lucrarilor de pregatire a terenului inainte de plantare (prin desfundare, terasare, nivelare, fertilizare) si datoritafaptului ca vita de vie ocupa terenul o perioada mare de timp (30 ani) solurile sunt modificate sub raportul inversarii orizonturilor si a imbunatatirii regimului aerohidric, termic si nutritiv.

Influenta insusirilor fizice ale solului

Structura solului imprima acestuia o serie de insusiri cum sunt porozitatea si elasticitatea, influentand astfel fertilitatea acestuia.

Pentru infiintarea plantatiilor viticole sunt indicate soluri cu structura glomerulara sau poliedrica, stabilizate, cu o macroporozitate care sa permita drenarea usoara a apei in exces si o microporozitate care sa asigure retinerea apei la nivelul optim.

In general, plantatiile de vita de vie se infiinteaza pe terenuri din zone colinare, pe terenuri terasate sau pe nisipuri putin structurate.

Datorita monoculturii indelungate, structura solurilor viticole se deterioreaza prin aplicarea nerationala a lucrarilor solului.

Textura solului. Vita de vie se cultiva pe o diversitate de soluri cu o gama variata de clase texturale. Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile cu textura medie, lutoasa.

Solurile argiloase asigura productii sporite, insa intarzie maturarea strugurilor, cresterea aciditatii, a substantelor azotoase si a taninurilor si scade intensitatea substantelor aromate.

Solurile cu textura mijlocie ofera conditiile cele mai favorabile pentru cresterea si fructificarea vitei de vei si sunt atat pentru obtinerea vinurilor de calitate cat si a celor de consum curent si struguri pentru masa.

Prezenta materialului scheletic in sol are o influenta pozitiva asupra calitatii vinurilor obtinute (Minis, Pietroasele).

Porozitatea solului. Valorile optime ale acesteia se situeaza intre 46 si 52%, cele mai mari sau mai mici influentand negativ cresterea radacinilor si a lastarilor.Pentru cresterea normala a radacinilor solul trebuie sa aiba o porozitate de aeratie de minim 10%.La valori reduse ale porozitatii de aeratie scade atat productia cat si calitatea acesteia

Umiditatea solului este optima pentru vita de vie la valori cuprinse intre 50 si 80% din intervalul umiditatii active. Valorile mai mici sunt favorabile pentru maturarea boabelor, iar cele mai mari pentru cresterea lastarilor.

Apa in exces influenteaza negativ atat rezistentele biologice ale vitei de vie (ger, mana, putregai cenusiu) cat si rezistentele tehnologice (fisurare, desprindere, transport, pastrare a strugurilor de masa).

Lipsa de umiditate din perioada de vegetatie determina o reducere a cresterii lastarilor, reducerea suprafetei foliare, debilitarea butucilor.

De asemenea, scade greutatea medie a strugurilor (boabelor) stationeaza maturarea acestora cu efecte negative asupra calitatii productiei (V.Gh.Popa, 1977; M.Bourzeix si colab., 1977; I.Alexandrescu, 1958, citati de Tardea in 1995).

Temperatura solului. Temperatura optima pentru cresterea radacinilor este cuprinsa intre 20 si 30⁰C (T.Martin, 1968). Acestea incep sa creasca la temperatura de 6-8⁰C, iar peste 32⁰C se inregistreaza o incetinire evidenta a acestui proces.

Intre temperatura solului si desfasurarea fenofazelor vitei de vie este o legatura stransa. Elementele de schelet aflate la suprafata solului se incalzesc mai mult si imbunatatesc regimul termic al acestuia, cu influente favorabile asupra calitatii (G.Seguin, 1966, 1970 citat de Tardea in 1995).

Influenta insusirilor chimice ale solului

Aprovizionarea solului cu elemente nutritive. Continutul solurilor in elemente nutritive este diferit de la o podgorie la alta. Cercetarile in domeniu arata ca pentru cresterea si fructificarea vitei de vie in conditii normale solul trebuie sa contina urmatoarele cantitati de macroelemente (NPK) exprimate la 100 g sol: 0,1 – 0,2 g N total; 10-20 mg P₂O_5; 25-40 mg K₂O.

Necesarul de elemente nutritive nu este aceeasi in toate fazele de crestere si dezvoltare. Faza dea mai critica din punct de vedere al nutritiei este la inflorit si fecundare.

Consumul specific de elemente nutritive la unitatea de produs este un indicator care sintetizeaza interactiunea factorilor de ecosistem si a celor economici si prezinta o mare utilitate practica.

La o productie normala (7-10 t) de struguri vita de vie extrage anual , la un hectar, din sol cantitati variabile de NPK si microelemente (L.Dejeu, 1997) , dupa cum urmeaza: 35 – 156 kg N; 17 – 52 kg P₂O₅; 59 – 149 kg K₂O; 80 – 100 kg CaO; 0,25 – 1,20 kg Fe; 0,09 – 0,40 kg Mn; 0,20 – 0,30 kg Zn; 0,03 – 0,15 kg B; 0,06 – 0,12 kg Cu.

Pe langa cantitatile de elemente nutritive extrase de plante, au loc pierderi importante prin eroziunea solului si prin percolarea apei din precipitatii.

Prin aplicarea ingrasamintelor se mareste rezerva de elemente nutritive din sol. Eficienta acestora este conditionata de dozele folosite si de raporturile intre diferite elemente, corespunzatoare cerintelor plantelor si insusirilor solului pentru ca modificarile pe care le provoaca in dinamica generala a substantelor din sol sa fie cele mai favorabile plantelor (A. Ghiula, 1966).

8 Producerea materialului saditor viticol

8.1 Definitii privind materialul saditor viticol si categoriile biologice folosite in viticultura (conform legii 244/2002)

Materialul saditor viticol (de plantare) este constituit din:

a) Vite altoite, sunt vite obtinute prin altoire intre butasul altoi si butasul portaltoi, cu lungimea minima de 30 cm, avand cel putin 3 radacini principale si cordita maturata pe o lungime minima de 10 cm, destinate infiintarii de plantatii sau plantari de goluri;

b) Vite nealtoite din soiuri roditoare, care sunt obtinute prin inradacinarea butasilor portaltoi cu lungimea de minimum 30 cm, avand cel putin 3 radacini principale si cordita maturata pe o lungime minim de 10 cm, destinate infiintarii plantatiilor pe terenuri nisipoase, in care nu exista pericolul atacului de filoxera radicicata, sau pe orice tip de sol, in cazul soiurilor rezistente la filoxera radicicata;

c) Vite portaltoi, sunt vite obtinute prin inradacinarea butasilor portaltoi cu lungimea de minimum 30 cm, avand cel putin 3 radacini principale si cordita maturata pe o lungime minima de 10 cm, destinate infiintarii de plantatii de portaltoi sau plantarii in goluri.

8.2 Materialul de inmultire

Acesta este constituit din:

a) coardele altoi, care sunt ramificatii in varsta de 1 an ale tulpinii, cu lemnul maturat, avand lungimea de cel putin 8 ochi viabili si diametrul de minim 7 mm, obtinute din plantatii recunoscute de vite nobile, destinate obtinerii de altoi sau de butasi pentru inradacinare.

b) butasi din soiuri roditoare pentru inradacinare, sunt portiuni provenite din coarde altoi, cu lungimea minima de 30 cm, si diametrul de cel putin 6 mm, avand 1-2 ochi viabili in partea lor superioara;

c) coarde portaltoi, sunt ramificatii in varsta de 1 an ale tulpinii cu lungimea de 40-80-120 cm (1-2-3 lungimi), obtinute in plantatiile recunoscute de portaltoi, destinate obtinerii de butasi portaltoi cu lungimea de minim 30 cm si diametrul de minim 7 mm.

d) butasi de portaltoi pentru altoire, reprezinta portiuni provenite din coardele portaltoi cu lungimea minima de 30 cm si diametrul internodului de cel putin 7 mm, masurat la mijlocul butasului,

e) butasi portaltoi pentru inradacinare, sunt portiuni provenite din coarde portaltoi, cu lungimea minima de 30 cm si diametrul internodului de cel putin 6 mm, masurat la mijlocul butasului, avand in partea superioara 1-2 ochi viabili.

8.4 Pepiniera viticola

Materialul saditor viticol se produce in unitati specializate denumite pepiniere viticole. Aceste unitati sunt organizate atat in cadrul Statiunilor de Cercetari Viticole cat si in sectorul privat.

Rolul pepinierei consta in: asigurarea materialului saditor viticol pentru infiintarea plantatiilor viticole; replantarea suprafetelor de vie batrane care se defriseaza; completarea golurilor in plantatiile tinere; inmultirea soiurilor de vita roditoare si de portaltoi valorosi; producerea de material saditor cu valoare biologica ridicata, liber de virusuri si de micoplasme.

Partile componente ale pepinierei. Pepiniera viticola este organizata ca o unitate care are in componenta urmatoarele sectoare: plantatii de portaltoi; plantatii de vita de vie roditoare furnizoare de coarde altoi; scoala de vite sau solariile cu terenul aferent asolamentului; complexul pentru altoirea si fortarea butasilor; remizele pentru tractoare si masini; depozitele pentru ingrasaminte si pesticide; laboratoare tehnologice; constructii social gospodaresti.

In conformitate cu Legea viei si vinului in sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole (Legea 244/2002) autorizatia de infiintare a pepinierei viticole se elibereaza de catre Inspectia de Stat Viti-Vinicola numai acelor unitati care sunt amplasate in zone naturale favorabile cu posibilitati de irigare si de aplicare a asolamentului pentru scoala de vite.

Marimea complexului de producere a materialului saditor viticol si a partilor sale componente se stabileste in raport cu suprafata pe care o acopera scoala de vita.

Dupa marimea scolii de vita, pepinierele pot fi: mici, suprafata nu depaseste 5 ha; mijlocii: 5-10 ha; mari: 10-15 ha; foarte mari: > 15 ha.

Alegerea terenului pentru pepiniera viticola

La alegerea terenului pentru infiintarea unei pepiniere viticole se tine seama de urmatoarele criterii: climatice, pedologice si social-economice.

a). Criteriile climatice. La alegerea terenului se va tine seama de cerintele biologice fata de clima ale vitelor portaltoi, intrucat acestea sunt mai pretentioase decat vitele roditoare. Ele au perioada de vegetatie cu 20-30 de zile mai lunga decat soiurile vitelor europene. Din aceasta cauza este necesar ca numarul de zile fara inghet sa fie de minimum 180 zile, bilantul termic global peste 3000⁰C, iar cel util peste 1300⁰C. Suma orelor de stralucire a soarelui trebuie sa fie de minimum 1300, iar precipitatiile anuale sa depaseasca 350 cm.

Se va avea in vedere ca zona sa nu fie afectata de grindina si sa fie ferita de ingheturi si de brume tarzie de primavara sau timpurii de toamna. Aceste conditii sunt valabile si pentru plantatiile furnizate de coarde altoi si scoala de vita, cu deosebire ca numarul zilelor fara inghet sa fie mai mare de 150.

b). Criteriile pedologice

Pentru amplasarea pepinierei viticole sunt recomandate terenuri plane sau usor inclinate, neinundabile, cu expozitie sudica si ferite de curenti reci. Solul trebuie sa aiba o textura luto-nisipoasa cu o buna permeabilitate pentru apa si cu o porozitate de aeratie normala.

Soiurile portaltoi manifesta cerinte diferite pentru sol.

Pe solurile cu textura usoara si fertile da rezultate portaltoiului Riparia Gloire. Hibrizii din grupa Berlandieri x Riparia au cerinte mai reduse fata de fertilitatea, umiditatea si textura solului.

Dintre acestea amintim: Berlandieri x Riparia Kober 5 BB si Berlandieri x Riparia Selectia Craciunel 2, fiind soiuri viguroase se vor planta pe terenuri mai putin fertile pentru a favoriza maturarea coardelor; Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri da rezultate bune pe soluri argilo-calcaroase sau calcaroase-argiloase; soiul Fercal tolereaza cel mai bine solurile calcaroase.

Din punct de vedere orografic sunt prielnice terenurile plane sau cu o panta usoara (pana la 8%), cu orientare sudica sau sud-vestica.

Se vor evita terenurile cu soluri grele, reci si cu o concentratie mare de saruri nocive.

c). Criteriile social economice. Pentru infiintarea pepinierei viticole terenurile trebuie sa fie in apropierea arealului viticol pe care il deserveste, pentru a evita deplasarile p[e distante mari.

De asemenea este necesar sa fie in apropierea unor cai de comunicatie economice si practicabile pe tot parcursul anului pentru asigurarea cu materiale si forta de munca.

Necesarul de forta de munca manuala pentru pepiniera viticole este destul de mare. Astfel pentru intretinerea unui hectar de scoala de vita sunt necesare 800-1000 zile-om; pentru un hectar de portaltoi, 600-800 zile-om; pentru un hectar plantatie furnizoare de coarde-altoi 150-200 zile-om.

Amplasarea in teren a sectoarelor pepinierei viticole

Scoala de vita si asolamentul necesar se va amplasa pe terenul cel mai fertil, cu o usoara inclinare, ferit de brumele timpurii de toamna si pe cat posibil, neinfestat cu daunatori (larve de carabus, viermi-sarma, buha semanatorilor). In apropiere trebuie sa existe o sursa permanenta de apa, nepoluata si lipsita de saruri nocive, pentru asigurarea irigatiei si a tratamentelor fitosanitare.

Plantatiile de portaltoi si coarde altoi vor fi amplasate pe terenurile mai putin fertile, dar ferite de ingheturile timpurii de primavara.

Pentru cultura portaltoilor in tara noastra s-au stabilit trei zone de favorabilitate, dispuse geografic astfel:

Zona foarte favorabila, situata in sudul tarii, pe prima terasa a Dunarii, de la Turnu-Severin pana la Cernavoda. Aici temperaturile medii din lunile iulie-august-septembrie sunt mai mari de 22-21,5-17,3⁰C, lungimea perioadei de vegetatie este de minimum 200 zile, cu un bilant termic util de peste 16500⁰C, cu o insolatie mai mare de 1600 ore si peste 350 mm precipitatii.

Zona favorabila cuprinde arealele podgoriilor Dealu-Mare, Dealurile Buzaului si Dobrogei. Aceasta zona se caracterizeaza printr-o durata a perioadei de vegetatie de 180-200 zile, un bilant termic util de 1500-1650⁰C, insolatia de 1500-1600 ore si cantitatea de precipitatii de 300-400 mm;

Zona de favorabilitate mijlocie se intinde peste podgoriile din dusul Moldovei (Vrancea, Galati), din Banat si sudul Transilvaniei. Perioada de vegetatie este de 170-180 zile, bilantul termic util de 1300-1400⁰C, insolatia de 1300-1500 ore si o cantitate de precipitatii de 300-500 mm.

8.7 Inmultirea vegetativa sau asexuata a vitei de vie

Inmultirea prin butasi

Butasii sunt parti vegetative constituie dintr-un mugur si un fragment de lastar sau coarda, care detasate de planta-mama si puse in anumite conditii de mediu, au capacitatea de a regenera organele care le lipsesc (radacini, lastari), refacandu-se intreaga planta din care provin. Din punct de vedere genetic acest tip de inmultire se bazeaza pe faptul ca fiecare celula vie poseda intregul cod genetic necesar pentru regenerarea intregului organism.

Pana la invazia filoxerei in Europa, butasirea a fost metoda de baza pentru inmultirea vitei de vie. In prezent butasirea se practica pentru inmultirea rapida a soiurilor si clonelor valoroase de vita-de-vie, a hibrizilor producatori directi, a vitelor portaltoi si a soiurilor rezistente, precum si a vitelor care se planteaza pe nisipuri si soluri nisipoase.

Se practica de asemenea in multe tari tropicale si subtropicale unde nu exista filoxera.

Inmultirea prin altoire a vitei de vie

Biosistemul altoi / portaltoi. Criza provocata de filoxera dupa anul 1863 care apus in pericol insasi cultura vitei de vie in tarile Europei de Vest, a reprezentat momentul in care s-au trecut la inmultirea prin altoire a vitei de vie.

Altoirea reprezinta, din punct de vedere fiziologic, un proces complex, cu numeroase implicatii morfologice, anatomice si biochimice.

Cei doi parteneri utilizati la altoire sunt: portaltoiul care va forma sistemul radicular si tulpina subterana a noului organism si altoiul din care se va dezvolta partea aeriana a butucului.

Altoirea in lemnificat. Introducerea altoirii in practica viticola, ca metoda de lupta impotriva filoxerei a fost acceptata cu greu. Pe de o parte a existat prejudecata ca vitele americane ar putea transmite gustul foxat al struguilor la vitele europene, iar pe de alta parte, necesitatea unor cunostinte tehnice noi, precum si costul ridicat al aplicarii tehnologiei (C.Tardea, L.Dejeu, 1995).

Schimbarile rapide ale cerintelor pietei in ceea ce priveste consumul de struguri in stare proaspata, cat si a sortimentului de vin si distilate din ce in ce mai diversificat, solicita intens sectorul producerii materialului saditor viticol. Acesta trebuie sa aiba o flexibilitate deosebita pentru a satisface aceste necesitati in timpul cel mai scurt.

Fluxul tehnologic al producerii materialului saditor viticol cuprinde urmatoarele secvente: pregatirea materialului pentru altoire, altoirea in lemnificat la masa, fortarea butasilor altoiti, plantarea butasilor fortati si ingrijirea acestora in scoala de vite.

Pregatirea materialului pentru altoire este o etapa premergatoare altoirii propriu-zise, prezinta importanta deosebita in cresterea randamentului de vite altoite si cuprinde urmatoarele lucrari: receptia materialului pentru altoit, depozitarea materialului receptionat, asigurarea masurilor de igiena la altoire.

Receptia materialului pentru altoire se va face tinand cont de dimensiunile acestuia si de gradul de maturare al coardelor.

Pentru butasii altoi si portaltoi dimensiunile sunt cuprinse intre 8 si 12 mm, masurate pe diametrul mare.

Depozitarea se face in depozite de nisip sau in depozit special amenajat, unde umiditatea relativa superioara sa fie 80% si temperatura cuprinsa intre 1⁰ si 4⁰C.rezultatele bune se obtin prin pastrarea in depozite amenajate in camere frigorifice cu temperaturi cuprinse intre 1-4⁰C si umiditatea relativa de 90, in saci de plastic. Se recomanda pastrarea coardelor in pozitie verticala cu baza in jos (Maigne D., Epartd S., 1997, citati de E.Visoiu si colab., 2002).

Asigurarea masurilor de igiena se realizeaza cu ajutorul substantelor de dezinfectie si prin pastrarea curateniei.

Dezinfectia se practica in special pentru putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea) si pentru excorioza (Phomopsis viticola).

Masura este necesara atunci cand butasii se pastreaza o peroada mai mare de doua luni in camere frigorifice cu umiditate relativa a aerului de 90%.

Produsele chimice utilizate sunt: Chinosol W in doza de 0,5-0,25%, Chinolin L.G in doza de 1-1,2%, etc.

Dezinfectia se realizeaza prin inversia in solutie timp de 10-15 ore, in functie de temperatura mediului,.

In perioada fortarii, dupa socul termic, protectia calusului si a lastarilor contra mucegaiului e face prin tratamente fitosanitare, la interval de 3-4 zile, cu un amestec de Folpet 0,2% si Rovral 0,1%.

Inainte de altoire butasii portaltoi sunt fasonati la o lungime(35-40 cm) avand sectiunea bazala de cca 5 mm sub nod, apoi li se extirpa mugurii, se leaga in pachete si se rehidrateaza timp de 3-5 zile, pana cand umiditatea fiziologica ajunge la 54-55%.

In acelasi timp se executa si calibrarea butasilor portaltoi pe doua grupe: 8-10 mm si 10-12 mm diametru.

Coardele altoi se fasoneaza in butasi de un ochi si un interval (prin sectionare la cca 1 cm deasupra ochiului).

Butasii altoi se calibreaza in aceleasi grupe ca si cei de portaltoi si se hidrateaza minim 24 ore.

Calitatea materialului biologic folosit la altoire se refera la urmatoarele aspecte: valoarea biologica; starea de sanatate; maturarea lemnului; compatibilitatea morfologica si fiziologica.

Valoarea biologica a materialului utilizat la altoire rezulta in urma lucrarilor de selectie si supraselectie intraclonala.

Categoriile biologice admise la altoire sunt: Prebaza, baza, Certificat. Astfel sunt eliminati de la inmultire butucii degenerati, bolnavi si slabi precum si cei necorespunzatori din punct de vedere al productiei.

Se admit la inmultire selectiile clonale ale soiurilor a caror valoare biologica este mentinuta in plantatii nucleu de preinmultuire si in plantatii mama furnizoare de material initial pentru altoire.

Starea de sanatate se analizeaza vizual prin aprecierea integritatii scoartei, culoarea specifica a soiului, fara urme de atac ale bolilor si daunatorilor. Se vor elimina de la altoire butasii care prezinta lovituri mecanice provocate de grindina sau unelte si cei care prezinta urme ale atacului unor boli si daunatori.

Prin selectia fitosanitara se inlatura de la inmultire butucii si chiar plantatiile afectate de boli si daunatori de carantina fitosanitara (cancerul bacterian, boala lui Pierce, excorioza).

Maturarea lemnului prezinta importanta prin continutul de amidon si glucide solubile ca substante de rezerva necesare procesului de calogeneza de la punctul de altoire si a celor de rizogeneza si calogeneza, mari consumatoare de energie.

Amidonul este principala sursa energetica si prezinta o importanta deosebita pentru realizareaconcresterii la altoire si inradacinarea butasilor in scoala de vite.

In anii cu conditii climatice si tehnologice nefavorabile, cresterea coardelor si mai ales maturarea acestora estre deficitara.

Acumularile reduse de amidon, raportul lemn-maduva subunitar si tesuturi slab lignificate determina obtinerea unor randamente scazute la altoire.

Metode de altoire

a b cd

Fig.3Metode de altoire: a- manuala in copulatie perfectionata;b-in lamela;

in varf de lance; d- in profil „omega”

Altoirea la masa. Altoirea este o operatie chirurgicala care are ca scop imbinarea a doi simbionti (altoi si portaltoi) si are la baza principiul sudurii suprafetelor sectionate prin formarea tesului de ranire (calusul).

Altoire se poate executa manual (copulatie imbunatatita) si semimecanizat, in sistem „omega”, „Varf de lance”, „nut si feder”, „fulger”.

Altoirea in copulatie imbunatatita se deosebeste de copulatia simpla prin aceea ca dupa sectionarea oblica a altoiului si portaltoiului, pe suprafata sectiunilor respective se deschide pana de imbinare (limb).

Operatiunile sunt urmatoarele:

- executarea cu ajutorul briceagului de altoit a sectiunilor oblice la altoi si portaltoi, sub un unghi de 45⁰ , astfel incat lungimea sectiunilor sa reprezinte 1,5 ori diametrul butasilor,

- deschiderea penei de imbinare sub un unghi de 30⁰ fata de sectiunea oblica, grosimea fiind de 1,5-2,0 mm;

- imbinarea altoiului cu portaltoiul,

Sectiunea oblica la altoi se executa cat mai aproape de mugur, pentru a beneficia de substantele de rezerva si de cele hormonale, aflate in cantitate mai mare in aceasta zona.

Portaltoi sectiunea oblica se executa la capatul superior al butasului, pe mijlocul meritalului.

Prin imbinare penele trebuie sa se intrepatrunda in intregime pentru a se asigura stabilitatea punctului de altoire la manipularile ulterioare ale butasilor.

Randamentele obtinute la acest tip de altoire sunt ridicate.

Pentru aceasta este nevoie de altoitori calificati, care altoiesc pe zi 1500-2500 butasi.

Fig.4 Executarea taieturii oblice si a penei de imbinare la portaltoi :

A, B- executarea taieriioblice; C- portaltoiul dupa taiere;D- executarea penei;

E- portaltoiul dupa aceasta operatie

Fig.5 Executarea taieturii oblice si a penei de imbinare la altoi

A, B- executarea taieturii oblice; C- altoiul dupa taiere; D- executarea penei; E-altoiul dupa aceasta operatie

Fig. 6 Imbinarea altoiului cu portaltoiul

A- sectiuni oblice egale; B- suprapunerea si imbinarea; C, D- cei doi parteneri dupa altoire

Acest tip de altoire prezinta avantajul ca prin sectiunile unghiulare se stimuleaza producerea calusului. Dezavantajul este ca determina un traseu foarte sinuos al vaselor conducatoare in zona de concrestere, ca urmare a orientarii diferite a taieturilor si a modului dificil de a forma calus pe anumite locuri (M.Oprea, 1975, citat de E.Visoiu si colab., 2002).

Altoire mecanica. Prin sectionarea butasilor in forma literei omega inversate, practicata de majoritatea statiunilor de cercetare producatoare de material saditor, este mai putin favorabila formarii calusului. Acest lucru se datoreaza atat formei rotunjite a taieturii cat si a spatiului mai mare dintre simbionti care duce la oxidarea si deshidratarea suprafetelor care nu vin in contact intim.

Fig.7Dispozitiv cu pedala pentru altoit

Pentru a inlatura acest neajuns se recomanda folosirea unor substante biostimulatoare favorabile concresterii.

Altoirea semimecanizata se realizeaza cu dispozitivul de altoit DPA- 3, cu o productivitate de 2500-3500 butasi altoiti de schimb.

Pentru mentinerea continutului ridicat de apa libera in simbionti in perioada fortarii se face parafinarea partiala si apoi stratificarea butasilor.

Parafinarea este necesara mai ales in conditiile in care stratificarea este partiala. Pentru aceasta operatriunile se foloseste masticul care are urmatoarea compozitie: 94% parafina comerciala, 3% bitum pentru o buna aderenta si 3% colofoniu (sacaz) pentru micsorarea spatiilor intermoleculare ale masticului. De asemenea, se mai adauga un produs anticriptogamic (Benlate, Chinosol, etc).

Masticul are rolul de a proteja punctul de altoire impotriva deshidratarii si impotriva oxidarii accentuate a socului celular provenit din sectiunile provocate la altoire, precum si de prevenire a atacului de boli si daunatori.

Protectia antioxidanta se poate realiza si prin imersia, imediat dupa altoire, intr-o solutie apoasa care contine un antioxidant (acid ascorbic, quercetina, acid boric, selenit de sodiu, etc) sau un stimulator chimic (Atonik – contine o cantitate mare de zinc).

Stratificarea butasilor altoiti. Dupa altoirea si parafinarea butasilor se face stratificarea acestora in vederea fortarii. Se cunosc urmatoarele metode de stratificare: stratificarea in rumegus, cu acoperirea totala a butasilor; stratificarea in rumegus cu acoperirea partiala a butasilor pana la nivelul punctului de altoire; stratificarea cu consum redus de rumegus, stratificarea in nisip. Pentru stratificare se folosesc mai multe tipuri de lazi cum sunt:

lazi din material plastic, usoare cu inaltimea de 43 cm, cu dimensiunile la baza de 45 x 33 cm si la partea superioara de 59 x 45 cm; capacitatea de stratificare este de 450-500 butasi altoiti.

cutii paletizabile cu schelet metalic si pereti din placi de polietilena tip fagure care ofera o buna izolatie hidrica. Capacitatea de stratificare este de 950-1050 butasi altoiti.

Pentru stratificare se foloseste rumegus de conifere care are o capacitate mare de retinere a apei, asigurand astfel umiditatea necesara butasilor in timpul fortarii. In conditiile de forta majora se poate folosi rumegusul de la unele specii de lemn moale (plop, salcie).

Lazile din lemn se dezinfecteaza in prealabil cu o solutie dezinfectanta (Chinosol sau CuSO₄) iar cele de plastic se spala cu apa si se freaca cu peria.

Pentru stratificare lazile se aseaza in pozitie inclinata, dupa care fundul si peretii laterali se captusesc cu un strat de rumegus umed, gros de 5 cm.

Butasii altoiti se aseaza in randuri intercalate cu rumegus (se apuca cu mana sub punctul de altoire), la distanta de 0,5-1,0 cm cu punctul de altoire la acelasi nivel. Dupa stratificare lazile se aduc in pozitie orizontala.

La stratificare prin acoperire totala a butasilor cu rumegus, lazile se completeaza cu rumegus uscat care acopera butasii cu un strat gros de 5-8 cm. Rumegusul asezat deasupra butasilor se trateaza cu o solutie de Chinosol 0,15%.

Fig. 8Stratificarea butasilor altoiti

Fortarea butasilor. Daca altoitul are loc in perioada de iarna (februarie-martie), pana la inceperea fortarii butasii stratificati se pastreaza o perioada de timp la rece, in spatii cu temperaturi de 1-4⁰C.

Prin fortare butasii altoiti sunt supusi unor factori de mediu creati artificial in vederea calusarii si vascularizarii punctului de altoire, intrarii in vegetatie a mugurelui de la altoi. Procesele fiziologice ale butasilor se intensifica prin ridicarea temperaturii si a umiditatii relative a aerului, asigurarea unui regim de iluminare si de aeratie corespunzator.

Lazile cu butasi se aseaza pe stelaje (2-3 randuri de lazi), pentru folosirea la maximum a spatiului de fortare.

Momentul inceperii fortarii se stabileste in functie de data la care urmeaza sa se faca plantarea butasilor in scoala de vite, avandu-se in vedere ca fortarea si calirea vitelor dureaza 25-30 zile.

Intre inceputul fortarii si plantarii butasilor in camp trebuie sa nu treaca mai mult de o luna (se consuma hidratii de carbon).

Dirijarea factorilor de fortare. Stimularea calusarii poate fi influentata prin dirijarea factorilor ecologici si a celor tehnologici, pentru a obtine vite altoite viguroase in scoala de vite.

1. Factorii ecologici cu rol important in fortarea butasilor sunt: temperatura, umiditatea, lumina si aerul.

Temperatura influenteaza intreruperea starii de repaus a materialului vegetal impreuna cu ceilalti factori ecologici.

Intreruperea starii de latenta a butasilor altoiti si trecerea lor la viata activa se realizeaza prin socul termic de 28-30⁰C mentinut timp de 4-5 zile. Trecerea rapida de la starea de repaus relativ la viata activa favorizeaza formarea ulterioara a calusului intr-un timp foarte scurt.

Astfel se evita oxidarea, deshidratarea sectiunilor si dezvoltarea mucegaiului la punctul de altoire.

Dupa activarea tesuturilor merisistematice, temperatura de fortare trebuie scazuta si mentinuta la un nivel de 20-24⁰C. In aceste conditii concresterea se realizeaza in 18-20 zile.

Umiditatea are un rol important in procesul de concrestere la altoire si a randamentului si a calitatii vitelor altoite, alaturi de ceilalti factori ecologici.

Prezinta importanta atat umiditatea mediului de stratificare cat si umiditatea relativa a aerului din camerele de fortare.

In mediul de stratificare umiditatea optima este de 70-75% in rumegus si 15-20% in nisip. Aceasta trebuie mentinuta relativ constanta in perioada fortarii. Cerintele pentru umiditatea relativa a aerului sunt diferite: 90-95% in primele 8-10 zile si de 75-80% in restul perioadei (V.Grecu si colab., 1984). Scaderea umiditatii sub 60-70% influenteaza negativ formarea calusului, iar cresterea acestuia peste 90% favorizeaza atacul de boli criptogamice.

Lumina in primele faze de crestere si dezvoltare are o importanta deosebita atat pentru consumul rezervelor de hidrati de carbon cat si pentru cresterile vegetative ale vitelor altoite.

Lumina are importanta pentru prevenirea etiolarii calusului, a lastarilor si reducerea atacului de boli criptogamice.

Intensitatea prea puternica a luminii are efect negativ asupra plantatiilor, inactivand auxinele cu rol in procesul de crestere.

Aerul are importanta in procesul de calusare pentru intensificarea respiratiei si a celorlalte procese fiziologice. Intensitatea acestora depinde de continutul de oxigen al mediului extern.

2. Factorii tehnologici cu rol in stimularea calusarii sunt: conservarea materialului initial pentru altoire, corectitudinea pregatirii materialului vegetal pentru altoire, pozitia sectiunii si distanta acesteia fata de ochiul altoiului; gradul de netezire al sectiunilor; prospetimea si igiena acestora; contactul intim dintre parteneri; igiena de lucru si starea fitosanitara pe tot fluxul tehnologic de altoire si fortare; stimularea unor procese fiziologice din adaos exogen de elemente nutritive si fitohormoni, etc.

8.8 Plantarea butasilor altoiti si lucrarile agrofitotehnice din scoala de vite

Fortarea butasilor se incheie dupa o perioada de calire care este de 2-3 zile care este necesara pentru aclimatizarea vitelor la conditiile de plantare din scoala de vite. Temperatura de calire este de 8-10⁰C pentru vitele care se vor planta in camp si 12-13⁰C pentru cele care se vor planta in spatii protejate.

Inainte de plantarea vitelor in camp se face clasarea acestora.

Clasarea consta in alegerea vitelor bune de plantat care au lastari porniti si calus circular la punctul de altoire, lastarii se fasoneaza la 4-5 cm iar radacinile se scurteaza la 1-2 cm.

Dupa clasare se face reparafinarea vitelor.

Producerea vitelor altoite in camp

Dupa perioada de fortare si de aclimatizare, butasii altoiti sunt trecuti in scoala de vite sau in solarii unde isi continua perioada activa de vegetatie pana in toamna.

In functie de conditiile pedoclimatice si de metoda de irigare folosita se practica urmatoarele sisteme de cultura:

in biloane, prin acoperirea totala a butasilor cu pamant la plantare,

pe biloane, prin introducerea partiala in sol a butasilor la plantare,

in teren nebilonat.

Alegerea terenului pentru scoala de vite. Criteriile de alegere a terenului sunt: terenul sa fie plan sau usor inclinat, adancimea apei freatice la cel putin 1,5 m, sa fie situat in zone ferite de brume si ingheturi tarzii de primavara sau timpurii de toamna, sa fie in apropierea surselor de apa pentru irigat, solul sa fie permeabil, cu textura luto-nisipoasa sau lutoasa, bogat in elemente nutritive, cu reactie neutra sau slab acida.

Sunt recomandate solurile de culoare inchisa, cernoziomurile deoarece acestea retin caldura si favorizeaza cresterile vegetative si inradacinarea vitelor. De asemenea sunt bune si solurile nisipoase cu un continut ridicat de humus.

Organizarea asolamentului

Asolamentul este obligatoriu pentru scoala de vite. Cele mai bune plante premergatoare sunt cele din culturile de borceag de primavara, porumb timpuriu si mazare. Se recomanda urmatoarele tipuri de asolamente:

de 3 ani, succesiunea culturilor fiind: an I porumb pentru boabe; anul II borceag de primavara; anul III scoala de vite;

de 5 ani, cu urmatoarea succesiune a culturilor: anii I, II si III leguminoase perene (trifoi, lucerna), ; anul IV porumb pentru boabe; anul V scoala de vite.

Pregatirea terenului pentru scoala de vite

Pregatirea terenului pentru plantarea vitelor in scoala cuprinde urmatoarele lucrari:

fertilizarea de baza cu gunoi de grajd in doze de 20-40 t/ha;

fertilizarea cu ingrasaminte chimice in functie de continutul solului in elemente nutritive (analiza agrochimica);

dezinsectia solului pentru combaterea viermilor sarma, viermilor albi, buha semanaturilor.

desfundatul – se executa toamna la adancimea de 50 cm, cu plugul PPD-50 in agregat cu tractorul su senile.

bilonatul terenului – se executa toamna – coamele de pamant vor avea inaltimea de de 60-70 cm, cu plugul de bilonat PB-1 in agregat cu tractorul V-445 DT sau U-650; orientarea biloanelor pe directia est-vest.

Pregatirea butasilor pentru plantare

Se face concomitent cu operatiunea de plantare si cuprinde urmatoarele operatiuni:

sortarea – inlaturarea butasilor necorespunzatori (calus neuniform, ochiul nepornit in vegetatie, radacini slab dezvoltate);

fasonarea – inlaturarea lastarilor porniti din portaltoi, scurtarea lastarilor altoi si a radacinilor, inlaturarea radacinilor pornite din altoi;

parafinarea butasilor fasonati pe o lungime de 150-20 cm, in special pentru cei care vor fi plantati fara acoperire integrala cu pamant.

Plantarea butasilor altoiti in biloane

In majoritatea pepinierelor din tara noastra se practica sistemul de cultura a vitelor in biloane prin acoperirea integrala cu pamant.

Primavara , inainte de plantare se face corectarea biloanelor.

Plantarea se executa cand temperatura solului in bilon la adancimea de 20 cm ajunge la peste 12⁰C si se mentine constanta mai multe zile (20-30 aprilie). Plantarea se poate face in randuri simple sau duble. Succesiunea operatiilor este urmatoarea:

retezarea coamei bilonului pe o inaltime de 5-6 cm pentru uniformizarea bilonului,

despicarea bilonului pe partea de sud sub un unghi de 15⁰ fata de verticala, rezultand un perete oblic pe care se aseaza butasii, operatiune se executa cu plugul pentru despicat biloane PDB-1 in agregat cu tractorul L-445.

prafuirea peretelui oblic cu un insecticid pentru combaterea daunatorilor;

asezarea butasilor cu mana pe peretele oblic al bilonului la distanta de 5-5-6,5 cm, asigurandu-se 15-18 butasi pe metru liniar.

Refacerea bilonului prin acoperirea butasilor cu pamant, stratul acoperind capetele butasilor cu cca 5 cm. Numarul de vite plantate la 1 ha este de 120-150 mii.

Prin cultivarea vitelor in biloane duble se planteaza 225 mii butasi .

La aceasta metoda bilonul trebuie sa aiba la baza 140-160 cm si se despica pe ambele parti, distanta dintre randurile de vita la coronament este de 16-18 cm.

Fig. 9 Plantarea butasilor altoiti in biloane

a- randuri simple cu acoperire totala; b- randuri simple cu acoperire partiala; c- randuri duble cu acoperire totala; d -randuri duble cu acoperire partiala; e- randuri pereche

Fig.10 Plantarea butasilor altoiti in teren nebilonat

a- in zone mai reci si umede; b- in zone mai calde si secetoase

Plantarea butasilor altoiti in teren nebilonat

Se practica in unele tari viticole cum ar fi Franta, Italia, Germania, Spania. Acest procedeu asigura economii de forta de munca manuala si mecanica prin eliminarea unor lucrari. Nu intotdeauna se obtin vite de calitate. La plantare se folosesc numai butasi parafinati.

Terenul se desfunda din toamna si se niveleaza in primavara, apoi se deschis rigole adanci de 15 cm la distanta de 140 cm intre ele. Inainte de plantare rigolele se uda (5-10 l apa/m². distanta dintre butasi pe rand este de 5,5-6,5 cm, plantandu-se 15-18 butasi pe 1 m liniar.

Butasii se introduc in pamant la 12-15 cm adancime pana sun cel de-al doilea nod socotit de la baza, apoi se trage pamantul cu sapa si se taseaza cu piciorul in lungul randului. Aceasta operatiune se repeta de 2-3 ori pana se formeaza de-a lungul randului de butasi un val de pamant a carui inaltime trebuie sa depaseasca cu cel putin 3 cm portiunile parafinate ale butasilor. Dupa plantare se executa o udare prin aspersiune.

Plantarea in teren bilonat acoperit cu folie de polietilena

Aceasta metoda s-a realizat la SCDVV Stefanesti unde s-a intensivizat scoala de vita prin modelarea terenului in biloane cu latimea bazei de 70 cm, iar coama se acopera cu folie intens colorata. Se planteaza 1-2 randuri pe bilon realizandu-se economii prin reducerea suprafetelor desfundate, bilonate si intretinute mecanic.

Se recomanda utilizarea foliilor intens colorate in albastru sau rosu datorita efectelor favorabile atat pentru incalzirea solului cat si pentru radiatiile reflectate care stimuleaza fotosinteza (E.Visoiu si colab., 2002).

Aceasta metoda se recomanda pentru zonele din sudul tarii.

Desfundatul terenului, fertilizarea si nivelarea se executa ca la tehnologia clasica.

Pregatirea terenului pentru plantare consta in deschiderea rigolelor la distanta de 140 cm intre ekle si executarea unor orificii cu ajutorul unor marcotaje la distanta de 6-6,5 cm si adancimea de 10-12 cm.

In aceste orificii se introduc vitele parafinate, apoi se acopera rigola cu un mic bilon de pamant. Dupa terminarea plantarii se iriga cu 150-200 m³/ha.

Plantarea vitelor in teren nebilonat acoperit cu folie de polietilena

Se practica in unele tari cu viticultura dezvoltara cum ar fi: Franta, Germania, Italia. La noi in tara se foloseste aceasta metoda la SCDVV Dragasani.

Metoda consta in intinderea unor benzi de polietilena cu latimea de 75-80 cm, din care 40 cm ramane la suprafata solului, marginile fixandu-se in pamant,. Butasii se infig in sol prin folia de polietilena sun aceasta folie solul se incalzeste mai bine (5-6⁰C in plus, regimul hidric este mai bun, favorizand astfel inradacinarea butasilor.

La incheierea lucrarii de plantare se intocmeste schita cu soiurile plantate in scoala de vite si se completeaza registrul de producere a materialului saditor viticol.

Lucrari de intretinere

Prin lucrarile de intretinere executate atat asupra solului cat si a plantei se dirijeaza cresterea si dezvoltarea vitelor.

a. Lucrari aplicate solului

Mobilizarea superficiala a solului se executa dupa plantare la 6-10 cm adancime, dupa fiecare udare si pentru combaterea buruienilor.

Spargerea crustei si mobilizarea superficiala a taluzurilor biloanelor la 5-8 cm.

Irigarea se executa ori de cate ori este nevoie.

Fertilizarea se face fazial prin dizolvarea ingrasamintelor in apa. Ingrasamintele cu azot se administreaza in doua faze: prima dupa copcitul I, a II-a dupa copcitul al doilea.

Ingrasamintele cu fosfor si cu potasiu se administreaza imediat dupa plantare o data cu prima lucrare de mobilizare a solului.

b. Lucrari aplicate plantei

Aceste lucrari sunt: ciupitul, plivitul, copilitul, carnitul sui copcitul.

Ciupitul si plivitul lastarilor au rolul se a asigura dezvoltarea la fiecare planta a doi lastari. Plivitul se executa atunci cand pornesc mai mult de doi lastari, in special in urma lucrarii de ciupit.

Copilitul consta din inlaturarea copililor care apar pe lastarul principal, in scopul de a favoriza cresterea si fortificarea acestuia.

Carnitul se face prin indepartarea varfurilor lastarilor (5-6 frunze) la inceputul toamnei pentru a favoriza maturarea lemnului lastarilor.

Copcitul vitelor reprezinta operatiunea de inlaturare a radacinilor formate din altoi si eventual a lastarilor porniti din portaltoi. Se efectueaza in cazul vitelor plantate in biloane prin acoperirea cu pamant a punctului de altoire,. Lucrarea se executa de 2 ori: in iunie, iulie si august.

Combaterea bolilor si a daunatorilor. Bolile care prezinta pericolul cel mai mare sunt mana si fainarea, impotriva caror se fac 15-20 tratamente in perioada de vegetatie. Pentru masa se folosesc o serie de substante cum sunt: Dithane M-45, Vondozeb MZ-80, Manconil 80, Zineb, Perozin, Captadin 50, Orthocid 50, Turdacupral, Cupravit, Ridomil 48 PU, Mikal, Curzate T, etc.

Impotriva fainarii se folosesc substante pe baza de sulf, aplicate concomitent cu cele pentru mana.

Marcarea impuritatilor are rolul de a asigura puritatea biologica a materialului saditor viticol. Se considera impuritati vitele care apartin altor soiuri, in afara celor care sunt cultivate in scoala de vite pentru inmultire.

Pentru aceasta lucrare sunt examinate vitele de pe fiecare bilon si se marcheaza cu vopsea cele care nu corespund soiului. Impuritatile care nu pot fi identificate se taie cu foarfeca sub punctul de altoire.

Aceasta operatiune trebuie executata pana la inceputul lunii septembrie.

Evaluarea productiei de vite. Aceasta lucrare se face in luna august, dupa ultimul copcit si consta in analiza dimensiunilor cresterilor vegetative la un numar de 5% din vitele altoite.

Formula de calcul utilizata este urmatoarea:

%V_CI = (NtV_e x 100) : NtV_pl, unde:

NrV_e = numarul total de vite calitatea a I-a stabilit prin evaluare,

NtP_pl = numarul total de vite plantate.

Evaluarea productiei de vite se face pe soiuri si portaltoi (Ex.Feteasca alba/SO 4-4), in fiecare parcela in parte, dupa care se face centralizarea pe pepiniera.

Scoaterea vitelor din scoala se face toamna, dupa caderea frunzelor, inainte de venirea ingheturilor (25 octombrie-15 noiembrie). Daca frunzele nu sunt cazute se face desfrunzitul manual sau chimic (cu substante defoliante).

Daca este o toamna secetoasa e face o udare cu 40-5 zile inainte de scoaterea vitelor pentru a nu se rupe radacinile.

Dislocarea radacinilor se efectueaza mecanizat cu plugul de scos vite PSV-1 in agregat cu tractorul U 650, U 651.

Plug de scos vite ( Oslobeanu M. Si colab., 1980)

Vitele dislocate se scot din sol normal, se strang in pachete si se transporta la locul de depozitare temporara, unde se acopera radacinile cu rumegus sau nisip umed pentru a se evita deshidratarea acestora. Vitele pot fi scoase si manual, cu cazmaua.

Fig. 12 Scosul vitelor manual cu cazmaua

Clasarea vitelor se face in hale sau in spatii special amenajate,

Clasarea se face tinandu-se cont de respectarea conditiilor tehnice si biologice prevazute in standardele existente. Acestea prevad:

o sudura buna la punctul de altoire; cordita sa aiba lemnul maturat pe o lungime minima de 15 cm; grosimea minima de 4 mm masurata pe diametrul mare al celui de al doilea internod; lungimea portaltoiului 36+2 cm, grosimea minima 8 mm; scoarta neexfoliata si fara vatamari mecanice; cel putin doua radacini bazale cu diametrul de 4 mm si cel putin 4 cu diametrul de 3 mm, dispuse radial la polul bazal; lungimea minima a radacinilor trebuie sa fie de 15 cm.

Ambalarea. Vitele clasate se pun in pachet de cate 20 bucati, cu punctul de altoire la acelasi nivel, efectandu-se e legaturi (minim): una la cordite, a doua sun punctul de altoire, a treia deasupra radacinilor.

Pachetele se eticheteaza si apoi se depoziteaza.

In depozite vitele se aseaza pe soiuri iar in cadrul acestora pe loturi de 20.000 vite.

Siloz pentru pastrarea vitelor

Pentru a evita aparitia mucegaiului in timpul depozitarii se face definfectia pachetelor cu un antibotritic.

Stratificarea se poate face in nisip umed, in silozuri sub cerul liber, in depozite amenajate, sau in saci de polietilena asezati in camere frigorifice.

In perioada pastrarii se fac controale periodice pentru depistarea eventualelor atacuri de mucegai, pentru mentinerea umiditatii nisipului sau a higroscopicitatii aerului in depozit.

9 Infiintarea plantatiilor viticole

Pentru suprafete mari, infiintarea plantatiilor viticole se realizeaza pe baza unor proiecte de executie elaborate de unitati specializate. Aceste proiecte au la baza studii complexe asupra terenurilor destinate amplasarii plantatiilor viticole (studii topografice, hidrologice, pedologice, agrochimice), asupra aspectelor climatice (temperaturile minime si maxime, durata perioadei de vegetatie, suma gradelor de temperatura utila, accidente climatice, numar de ore de insolatie din perioada de vegetatie, etc.), asupra structurii sociale si nu in ultimul rand asupra sortimentului de soiuri si valorificare a productiei viti-vinicole,.

9.1 Organizarea, amenajarea si pregatirea terenului

Alegerea terenului pentru amplasarea noilor plantatii

Infiintarea noilor plantatii trebuie sa se faca numai in zone si pe terenuri propice culturii vitei de vie, care sa permita exploatarea mecanizata a plantatiilor. Se vor prefera terenurile uniforme, cu expozitie favorabila, cu soluri profunde. Noile plantatii vor fi amplasate in cadrul podgoriilor consacrate, in interiorul arealelor delimitate pentru viticultura, pe terenuri in panta sau pe cele care prezinta conditii mai putin favorabile pentru alte culturi. Cerintele mecanizarii limiteaza cultivarea vitei de vie pe pante de pana la 25%.

La alegerea locului pe care urmeaza sa se infiinteze o plantatie de vie trebuie sa se tina seama de factorii climatici, pedologici si social-economici. Cunoasterea acestor factori este necesara mai ales cand plantatia de vie se infiinteaza pe terenuri noi.

Dintre factorii climatici care conditioneaza reusita unei plantatii viticole, mentionam:

Perioada in care vita de vie isi desfasoara ciclul vegetativ trebuie sa fie cat mai lunga, de minimum 160 zile, cu o suma globala a gradelor de temperatura de peste 2700⁰C, din care peste 1000⁰C temperatura eficace si cu minimum 1300 ore de stralucire a soarelui in perioada de vegetatie.

Regimul precipitatiilor trebuie sa asigure un minim de 450 mm anual, din care 250-300 mm in cursul perioadei de vegetatie. La aceste valori minimale ale regimului pluviometric trebuie sa se prevada completarea deficitului de apa prin irigare. De altfel, irigarea devine o veriga tehnologica necesara in toate plantatiile de vii de tip intensiv, amplasate in partea de sud si sud-est a tarii, in special in cele pentru struguri de masa.

Frecventa accidentelor climatice constituie un criteriu de baza la alegerea noilor amplasamente pentru vie. Se vor evita locurile in care brumele tarzii de primavara si cele timpurii de toamna, grindina, valurile de frig si perioadele de seceta indelungata din cursul perioadei de vegetatie au o frecventa mare.

Cunoasterea factorilor climatici prezinta o mare importanta pentru stabilirea corecta a sortimentului, a directiei de productie, a sistemului de cultura. Precizarea si delimitarea ariei de cultura neprotejata a vitei de vie in timpul iernii asigura posibilitatea practicarii conducerii pe tulpini, ceea ce determina marimea gradului de intensivitate a culturii.

Alaturi de clima, la agerea terenului pentru vie trebuie sa se tina seama si de factorii pedologici si litologici . Se vor evita de la plantare cu vita de vie terenurile framantate, supuse alunecarilor, solurile grele cu procese de gleizare, solurile podzolice, cele umede sau cu excese de temporare de umiditate, solurile cu un continut ridicat in saruri solubile, etc. In raport de continutul solului in carbonat de calciu se vor stabili portaltoii corespunzatori.

Relieful, reprezentat prin inclinatia si uniformitatea pantei, prin altitudine si expozitie, decide directia de productie, sortimentul, sistemul de amenajare si de cultura.

Necesitatea aplicarii unei mecanizari complexe, de mare productivitate, reclama folosirea unor pante moderate, cu teren uniform, care sa permita o parcelare cu lungii de lucru cat mai mari. Executarea unor plantatii in masiv, pe suprafete mari, in unitati mecanizabile, ofera posibilitatea unei exploatari economice.

Alaturi de factorii climatici si pedologici, un rol important in alegerea terenului pentru infiintarea noilor plantatii il au si factorii social-economici. Intrucat cultura vitei de vie reclama un volum mare de lucrari manuale – peste 100 zile-om/ha la soiurile de vin si peste 160 zile-om/ha la soiurile de masa – este necesar sa existe posibilitatea asigurarii in zona a fortei de munca necesara pentru executarea lucrarilor de intretinere in viile pe rod. In orientarea directiilor de productie si pentru precizarea sortimentului, trebuie sa se tina seama de cerintele consumului local cu struguri de masa si pentru vin. Pentru amplasarea plantatiilor cu struguri de masa, trebuie sa se aiba in vedere apropierea unor cai de circulatie rapida (sosele modernizate, statie CFR, etc), deoarece strugurii pentru masa, fiind produse perisabile, trebuie sa ajunga la destinatie intr-un timp cat mai scurt si in conditii de transport cat mai corespunzatoare.

Organizarea teritorului viticol

1. Intocmirea proiectelor si esalonarea lucrarilor Prin organizarea teritoriului se urmareste folosirea completa cat sui mai rationala a pamantului ridicarea continua a fertilitatii lui si crearea conditiilor pentru utilizarea la maximum a masinilor agricole.

Infiintarea plantatilor de vii trebuie sa se faca numai pe baza unor proiecte tehnico-economice, care sa justifice oportunitatea si eficienta investitiei si sa indice solutiile tehnice necesare.

Proiectele vor fi avizate la nivelul notelor de comanda si a documentatiilor de executie, de catre unitatile de cercetare viticola care indruma zona respectiva.

2. Parcelarea terenului Unitatea de suprafata exploatata mecanizat, tarlaua, constituita din mai multe pacele cu randurile de vita de vie in continuare, trebuie sa aiba o lungime cat mai mare, pentru cresterea productivitatii masinilor. Marimea tarlalelor variaza in raport cu orografia terenului. Mai multe tarlale formeaza o unitate de exploatare teritoriala si organizatorica, ferma, delimitata de forme de relief naturale (vai, cumpene de deal, drumuri), care poate cuprinde si alte folosinte: plantatii pomicole, plantatii silvice de fixare, fanete, etc.

Parcela, unitatea cea mai mica de exploatare, trebuie sa aiba, din punct de vedere al organizarii muncii, o forma dreptunghiulara sau patrata. Numai in cazuri obligate se pot admite si parcelele cu forme trapezoidale. Pe terenurile in panta, orientarea parcelelor trebuie sa se faca obligatoriu cu lungimea randurilor pe directia curbelor de nivel. In acest caz, lungimea parcelelor pe directia randurilor va fi de 100-120 m, si numai in cazuri obligate, sub 100 m.

Parcelele sunt separate intre ele, pe directia deal-vale, prin poteci de 2 m latime, iar pe directia curbelor de nivel sunt delimitate de drumuri de acces. In cazul terenurilor terasate, potecile dintre parcele se teraseaza pentru a permite trecerea tractoarelor, iar pe taluzul lor se executa trepte de picior, consolidate in raport de posibilitati (dale din beton, gardulete din nuiele, etc).

Fig. 14 Proiectarea tarlalelor si parcelelor viticole pe terenuri in panta(dupa O. Tomita, 2003)

Drumurile de exploatare In cazul plantatiilor viticole situate pe terenurile in panta, drumurile de exploatare trebuie sa fie judicios amplasate, deoarece, altfel, se transforma cu timpul in ogase, devenind impracticabile.

Drumuri principale sunt situate, de cele mai multe ori, pe firul vailor si cumpana apelor si au latimea de 6 m. Ele servesc mai multe masive viticole si fac legatura cu centrele de colectare sau prelucrare a strugurilor si centrul gospodaresc. Este de preferat ca aceste drumuri sa fie pietruite.

Drumurile secundare delimiteaza tarlalele si parcelele pe directia curbelor de nivel. In raport cu lungimea si inclinarea versantului, aceste drumuri, cu latimea de 4 m, se amplaseaza la distante de 100-300 m. Drumurile secundare au o usoara panta longitudinala (2-3%) si sunt prevazute cu canale de colectare si evacuare a apelor. Legatura dintre aceste drumuri se face prinalei, care separa parcelele pe directia deal-vale si prin drumuri in diagonala sau drumuri in serpentina (4 m latime + sant colector) , a caror panta longitudinala nu trebuie sa depaseasca 8-10%.

4. Zonele de intoarcere Pentru intoarcerea mecanizata, capetele de tarla se amenajeaza zone de intoarcere de 5-6 m latime, care sa permita accesul si intoarcerea tractoarelor viticole in agregat cu utilaje sau bene de transport.

In cazul teraselor, pe pante mai mari de 20%, se amenajeaza rampe speciale de intoarcere si de acces a tractoarelor de pe o terasa pe alta.

Fig. 15 Amplasarea zonelor de intoarcere si a rampelor de racordare in parcelele terasate(dupa O. Tomita): a- trecerea de pe o terasa pe alta prin racordarea platformelor in zona de in toarcere; b- intoarcerea pe platforma terasei; inclinare longitudinala, sistem serpentina; d- rampa de acces de la o terasa la alta, cand taluzul are inaltime mare

5. Reteaua de evacuare a apelor In regiunile cu precipitatii suficiente si cu soluri cu permeabilitate redusa, este necesara evacuarea apelor neinfiltrate in sol. Aceasta evacuare se face princanalele inclinate ce marginesc drumurile. In cazul drumurilor cu pante mai mari de 3%, canalele trebuie consolidate cu dale din beton sau pereu de piatra, pentru a preveni erodarea lor.

Apele colectate de canale sunt preluate si conduse catre colectorul de pe firul vailor, prin intermediul debuseelor. Pe terenurile cu soluri care prezinta permeabilitate redusa, care mentin in orizonturile superioare exces permanent sau temporar de umiditate, este necesar sa se realizeze evacuarea excesului de umiditate,. In aceste situatii se executa drenuri colectoare amplasate pe traseul zonelor depresionare si absorbante care sa preia excesul de ape superficiale, din locurile in care acestea stagneaza, inclusiv de pe platforma teraselor, daca este cazul

Amenajarea terenului

La infiintarea noilor plantatii, parcelarea si amenajarea terenului trebuie sa asigure conditii pentru folosirea complexa a tractoarelor si masinilor.

Pe terenurile cu pante de pana la 4% nu sunt necesare lucrari speciale de amenajare a terenului in acest caz, orientarea randurilor de vita va cauta sa satisfaca cerintele de expozitie sau sa asigure lungimi cat mai mari de lucru.

Pe terenurile cu pante de 5-12%, supuse procesului de eroziune, randurile de vita vor fi orientate pe directia curbelor de nivel. Pentru aceste pante se vor aplica masuri curente de agrotehnica antierozionala, menite sa previna eroziunea solului, ca: lucrari adanci ale solului; subsolaj; ingrasaminte organice si verzi; biloane sau microbazine.

In zonele in care eroziunea se manifesta cu intensitate mare, se vor executa lucrari speciale ca: benzi inierbate si canale de evacuare a apelor.

Pe terenurile cu pante mai mari de 12% , prevenirea eroziunii si asigurarea conditiilor pentru mecanizare se realizeaza prin amenajarea terenului in terase.

Terasele orizontale se construiesc pe terenurile cu soluri usoare si mijlocii, formate pe roci permeabile fara pericol de alunecare, precum si in zonele secetoase, in vederea retinerii apei din precipitatii.

Terasele cu platforme inclinate in sensul pantei terenului (3-5%) se construiesc pe terenurile cu textura mijlocie spre grea, de tip lutos sau luto-argilos, din zonele cu precipitatii anuale mai mari de 500 mm. Toate terasele trebuie sa aiba o inclinare longitudinala (2-3%) care sa permita evacuarea surplusului de apa pe la capetele parcelelor.

Latimea teraselor. Exploatarea mecanizata a plantatiilor de vie pe terenurile in panta se executa in conditii de eficienta numai pe terasele care cuprind cel putin 3 randuri de vite.

Pentru stabilirea teraselor se recomanda ca inaltimea taluzurilor sa nu depaseasca 2-2,5 m.

Terasele cu platforma inclinata permit o mai buna folosire a terenului, dar in acelasi timp sunt expuse in mai mare masura la eroziune si degradarea taluzurilor. De aceea, imediat dupa realizarea lor, trebuie sa se execute in avalul platformei, langa marginea taluzului, un digulet de pamant care sa impiedice deversarea apelor peste taluz.

Pregatirea terenului in vederea plantarii

Desfundarea terenului. Vita de vie reactioneaza pozitiv la conditiile de afanare si aerare aprofunda a solului.

Lucrarea de desfundare se face pe terenurile cu pante moderate, precum si pe terasele cu latimi mai mari de 10 m, cu plugul balansier (PBD- 80) prevazut cu antetrupita, la adancimea minima de 60 cm. In cazul teraselor, banda de 1,5-1,8 m latime pe care circula tractorul, ramasa in amontele platformei, se mobilizeazaprin scarificare. Pe terasele mai inguste, afanarea adanca a solului se face prin scarificare dubla cu tractorul S-1800, astfel ca intre liniile de afanare sa nu fie mai mult de 40-50 cm. Lucrarea se completeaza printr-o aratura adanca, de cel putin 30 cm, executata cu tractoare universale, prin care se incorporeaza si ingrasamintele.

Daca terenul a mai fost plantat cu vita de vie, trebuie sa se stranga, cu ocazia lucrarii de desfundare sau scarificare, toate resturile de radacini ale plantatiei vechi, purtatoare de nematozi (Xiphinema index si X.italiae), transmitatori de virusuri (scurt-nodare, etc). Pe terenurile infestate cu larve din speciile Melolontha si Agriotes, cu ocazia desfundarii se administreaza si un insecticid imprastiat la suprafata solului.

Nivelarea desfundaturii se executa inainte de pichetare, cu mijloace mecanice, de preferat cu grapa cu discuri (GD-3,2) in agregat cu grapa de maracini

Ameliorarea terenului inainte de plantare Problema ridicarii fertilitatii solului trebuie sa constituie o preocupare inca inainte de plantarea vitei de vie intrucat, in majoritatea cazurilor, terenurile in panta sunt afectate de eroziune si sunt sarace in elemente nutritive, situatie care se agraveaza in cazul amenajarii in terase.

a) Odihna solului Terenurile cultivate timp indelungat cu vita de vie, nu se recomanda a fi replantate imediat dupa defrisare. Se impune o perioada de repaus atat pentru odihna solului, in scopul refacerii structurii si fertilitatii sale , cat si pentru prevenirea pieirii vitelor ca urmare a substantelor toxice acumulate in sol, a bolilor virotice sau bacteriene, precum si pentru prevenirea unor carente de nutritie.

Asigurarea perioadei de odihna a terenurilor viticole este in prezent legalizata in evidenta funciara prin incadrarea acestor terenuri la categoria „terenuri viticole in pregatire”, in aceasta perioada terenurile aflandu-se in curs de amenajare sau fiind cultivate cu plante furajere sau agricole pentru productie sau pentru scopuri ameliorative.

b) Fertilizarea terenului inainte de plantare Tinandu-se seama de cerintele de hrana ale vitei de vie, este necesar ca inca de la infiintarea plantatiei sa se faca o fertilizare de fond corespunzatoare. Pentru aceasta, analizele de sol efectuate inainte de pregatirea terenului in vederea plantarii permit determinarea corecta a dozelor si a felului de amendamente si ingrasaminte ce trebuie sa se administreze cu aceasta ocazie.

Fertilizarea organica Dozele de gunoi de grajd indicate a se administra la desfundarea terenului variaza in raport cu starea de aprovizionare a solului in materie organica.

Pe terenurile terasate se aduc, de regula, la suprafata substraturi mai putin fertile, localizate in jumatatea amonte a platformei. Prin cultivarea timp de 2-3 ani, pe platformele teraselor, a unor plante cu masa vegetativa bogata, fertilizate corespunzator cu ingrasaminte chimice, se diminueaza neuniformitatea fertilitatii si se reface microflora solului. Cu toate acestea, pe terase este necesar sa se aplice cantitati marite de ingrasaminte organice. Aplicarea lor este de preferat sa se faca diferentiat pe platforma terasei, in sensul administrarii unei doze marite cu 100-200% in jumatatea amonte a terasei in comparatie cu zona aval.

Fertilizarea chimica. Aplicarea ingrasamintelor chimice la infiintarea plantatiei trebuie sa se sprijine pe rezultatele analizelor solului. In conditiile tarii noastre, continutul solului in N P K se plaseaza, in majoritatea cazurilor, cu mult sub nivelul optim mai ales pe terenurile in panta si cu atat mai mult pe cele amenajate in terase. Daca ingrasamintele cu azot se pot aplica si ulterior, pe masura cresterii vitelor, este de preferat ca ingrasamintele cu fosfor si potasiu, sa se administrez4e si cu ocazia desfundarii terenului. Cercetarile de nutritie intreprinse pe o perioada lunga de timp, au permis stabilirea dozelor economice de P₂O₅ si K₂O, in raport cu nivelul de aprovizionare al solului in aceste elemente in forme mobile.

Orientativ, se recomanda ca, pe langa ingrasamintele organice, sa se aplice 150-200 kg P₂O₅/ha si 200-250 kg K₂O/ha.

Ameliorarea solurilor acide In unele podgorii (Dragasani, TG.Jiu, Stefanesti) se intalnesc soluri care prezinta o aciditate ridicata, creand conditii improprii pentru vita de vie. Neutralizarea aciditatii acestor soluri se face prin administrarea amendamentelor cu calciu (praf de var sau piatra de var macinata, spuma de defecatie-deseu din industria zaharului) de prefer9inta la desfundarea terenului, cand se pot imprastia uniform la suprafata solului si incorpora pe adancime mai mare.

Amendarea solurilor acide cu calciu, determina, pe langa reducerea aciditatii, ameliorarea calitatii strugurilor si vinului, marirea rezistentei vitei de vie la ger , seceta si boli.

Alegerea si amplasarea soiurilor

Soiurile se vor alege din lista de soiuri elaborata de Ministerul Agriculturii in colaborare cu cercetarea stiintifica viti-vinicola. In aceasta lista sunt prezentate soiurile care au fost admise si recomandate la inmultire si plantare si cuprinde un numar de 63 soiuri vinifera, din care 17 soiuri pentru struguri de masa si 46 soiuri pentru vin. In paralel, „Lista soiurilor” prevede, pentru fiecare podgorie si centru viticol pot fi plantate in completarea celor recomandate.

Prin zonarea culturii soiurilor de vita roditoare s-a realizat o mai rationala specializare a arealelor viticole si o mai buna acoperire a nevoilor consumului de struguri si vinuri.

Alegerea si amplasarea soiurilor roditoare

Amplasarea corespunzatoare, in cadrul unui masiv viticol, a soiurilor roditoare trebuie sa aiba in vedere urmatoarele criterii (care se adauga criteriului de baza, constand in amplasarea soiurilor in functie de vocatia podgoriilor si de conditiile de mediu din cadrul fiecarui areal):

- pe terenurile mai fertile de la baza versantilor se vor planta soiurile de mare productivitate, acordandu-se intaietate soiurilor de masa si apoi celor pentru vinuri de consum curent; pentru aceste conditii de amplasament, se recomanda folosirea soiurilor mai putin viguroase si cu rezistenta biologica marita la ger si boli;

- pe versanti se vor planta soiurile aromate, albe si rosii de calitate superioara; vinurile speciale, licoroase si aromate, se obtin de pe terenurile bine expuse la soare;

- soiurile care cresc viguros atunci cand sunt plantate pe terenuri fertile, producand mai mult lemn decat rod (Feteasca alba si neagra, Coarna neagra, etc), se vor planta pe terenuri cu o fertilitate mai scazuta;

- in plantatiile in care urmeaza sa se practice conducerea pe tulpini se vor folosi soiuri viguroase, cu rezistenta mai buna la ger;

Tehnica plantarii vitei de vie

Pichetarea terenului Lucrarea trebuie sa asigure crearea de randuri cat mai drepte si cu continuitate de la o parcela la alta. In cazul terenurilor cu pante mari, prin metoda de terasare recomandata se construiesc numai terase cu latime constanta, care asigura plantarea numarului de randuri corespunzator pantei terenului.

Marcarea locurilor unde se vor planta vitele se face cu picheti de 50-60 cm lungime sau cu araci de 1-1,2 m lungime pentru plantatiile conduse pe tulpini. La pichetare este important sa se realizeze distante constante intre randuri, cat si intre randurile marginale si taluzuri, pe toata lungimea terasei.

Perioada de plantare In mod frecvent, plantarea vitei de vie se executa primavara, car mai timpuriu (martie – inceput de aprilie), care a se valorifica in mai mare masura umiditatea din sol (cu conditia ca temperatura solului sa inregistreze 8-10⁰C). Pe solurile mai grele si in primaverile cu exces temporar de umiditate, plantarea se va face mai tarziu (luna mai), cu folosirea unor vite mai scurte (30-32 cm) sau prin plantarea oblica in groapa a vitelor STAS.

In cazul plantarilor de toamna, care se executa numai pe terenuri mai scurse, lucrarea trebuie sa se incheie inainte de inregistrarea temperaturilor negative (luna noiembrie).

Pregatirea vitelor pentru plantare Este de dorit ca materialul saditor folosit la plantare sa aiba o valoare biologica ridicata, care sa confere viitoarei plantatii un potential de productie ridicat.

In vederea plantarii se face fasonarea vitelor prin scurtarea corditei la 3-4 ochi si a radacinilor la 8-10 cm. Dupa fasonare, radacinile vitelor se mocirlesc, iar altoiul si punctul de altoire se parafineaza (pentru cazul in care, dupa plantare, vitele nu se protejeaza prin musuroire).

Pe tot timpul manipularii, vitele se protejeaza prin acoperire sau insilozare temporara in vederea prevenirii dehidratarii.

Plantarea vitelor Dintre metodele de plantare folosite, cea mai indicata este plantarea in gropi, facute concomitent cu lucrarea de plantare. Trebuie sa se eviteexecutarea gropilor cu mult inainte de plantare, pentru a nu se produce uscarea pamantului. Pe terase, dimensiunile gropilor trebuie sa fie cat mai mari (30 x 40 x 50 cm), pentru a fi posibila administrarea unor cantitati mai mari de ingrasaminte organice.

Ingrasamantul organic, bine fermentat (mranita), se aplica la groapa de plantare in cantitati variabile, in raport cu continutul solului in humus. Gunoiul nu se pune direct pe radacini, ci la 15-20 cm deasupra lor, dupa ce pe radacini s-a asezat pamant reavan tras de la suprafata solului si tasat prin calcare cu piciorul , astfel ca la smulgere, vita sa depuna rezistenta. Dupa administrarea gunoiului, se uda daca este nevoie (cca 10 l apa), dupa care se umple pana la nivelul solului si se presara in jurul vitei un insecticid (5-6 g/vita), dar fara a se atinge vita.

Protejarea vitelor dupa plantare se face, de regula, prin musuroire. In zonele cu climat mai umed si cu higroscopicitate a aerului mai ridicata, in care nu exista pericolul brumelor sau ingheturilor tarzii de primavara, se poate renunta la musuroire, iar vita se protejeaza prin parafinare pe 1/4-1/3 din lungime. In cazul plantarii de toamna, musuroirea este obligatorie.

Imediat dupa terminarea lucrarii de plantare a vitelor, solul tasat se mobilizeaza adanc pe intervale, fara rasturnare de brazde, de preferinta cu un cultivator cu gheare de afanare (tip Cizel).

Intretinerea plantatiilor tinere

Plantatiile tinere de vii reclama ingrijiri deosebite chiar din anul plantarii. Ele au ca scop sa ajute prinderea si sa favorizeze cresterea vitelor. Primii 3 ani de la infiintarea plantatiei se considera ca perioada suficienta pentru dezvoltarea, pregatirea si formarea vitelor pentru intrarea lor pe rod.

Lucrari de intretinere in anul I

Controlul vitelor. In cazul vitelor protejate la plantare, prin musuroire, acestea vor fi controlate periodic (1-2 ori), executandu-se usurarea si refacerea musuroiului, cu ruperea scoartei dupa fiecare ploaie care a favorizat producerea acesteia. In raport cu regimul precipitatiilor de dupa plantare, cu ocazia controlului vitelor din musuroi, acestea se micsoreaza ca inaltime atunci cand solul prezinta o buna umiditate sau se mareste in conditii de seceta, pentru protejarea altoiului si a lastarilor tineri. Daca se constata, cu ocazia controlului, prezenta larvelor de viermi sarma, acestia se combat prin prafuire facuta in jurul altoiului (fara a-l atinge) cu un insecticid, dupa care se reface musuroiul cu pamant reavan.

In cazul vitelor plantate fara musuroi, dar protejate prin parafinarea partii superioare, se elimina lucrarile de usurare si refacere a musuroaielor, lastarii nu mai intampina rezistenta la iesirea din musuroi, atacul viermilor sarma se diminueaza in cea mai mare masura, iar viteza de crestere a lastarilor se mareste.

Copcitul vitelor Prin lucrarea de copcit la vitele altoite se suprima lastarii ce dau din portaltoi si radacinile ce pornesc din altoi. In anul I se executa doua lucrari de copcire. Primul copcit se face la inceputul lunii iunie, putand coincide cu una din lucrarile de usurare sau de control asupra musuroiului. Al doilea copcit se executa in cursul lunii august. Cu aceasta ocazie, in cazul vitelor musuroite, nu se mai reface musuroiul, lastarii ramanand dezveliti, expusi la lumina, pentru realizarea coacerii lemnului.

Legarea lastarilor Pe parcursul cresterii lastarilor, acestia se leaga de 1-2 ori de pichet sau de tutore. Cu ocazia primului legat, cand lastarii au 30-40 cm lungime, se efectueaza si plivitul, lasandu-se la fiecare vita 2-3 lastari mai vigurosi.

Irigarea sau udarea vitelor. In cursul perioadei de vegetatie, vitele tinere, in ,mod deosebit cele aflate in anul I, trebuie udate in cazul aparitiei unor perioade secetoase. Udarea se face, de regula, localizat, cu cca 10 l apa aplicata intr-o copca deschisa langa vita, pentru ca apa sa patrunda pana la radacini. In conditii de seceta excesiva, survenita in perioada de dupa plantare, este indicat ca si pamantul din musuroi sa fie reavan, pentru a se preveni dehidratarea altoiului.

In plantatiile de vii prevazute cu sisteme de irigatii, amplasate de altfel in zonele cu precipitatii insuficiente, sunt asigurate conditiile optime pentru prevenirea efectelor secetei. Prin irigare trebuie sa se asigure o norma de udare de 400-5000 m3/ha care sa umecteze solul pana la nivelul radacinilor.

Combaterea bolilor si daunatorilor. In perioada de dupa plantare a vitei de vie, in musuroi si in groapa de plantare se pot intalni viermi sarma cate ataca numai lastarii verzi si larve ale carabusului de mai (in terenuri puternic infestate) care ataca portaltoiul sau lastarii. Combaterea lor se face prin desfacerea musuroiului si distrugerea larvelor, iar pentru prevenirea altor atacuri se presara un insecticid (Heclotox 3) 5-6 g/vita, in jurul altoiului dupa care se reface musuroiul.

Dintre bolile care afecteaza in cea mai mare masura aparatul vegetativ se numara mana si oidiumul(fainare).

Pentru combaterea manei, in anii cu conditii normale, tratamentele se executa la avertizare, iar in perioadele critice, cu ploi repetate, este indicat ca stropirile sa se aplice la acoperire (la fiecare 7-8 zile). In viile tinere se folosesc ca produse de combatere, substantele acuprice (Dithane M 45 in concentratie de 0,2%; Captadin 50 PU – 0,2%; Mikal – 0,3%), deoarece acestea stimuleaza cresterea si nu produc arsuri pe frunze.

Combaterea fainarii se face prin adaos de sulf muiabil (0,3-0,4%) in solutia folosita pentru combaterea manei.

Este de preferat ca primele trei tratamente, cand vegetatia est4e redusa, sa se execute manual, deoarece in acest fel se face economie de solutie.

Asigurarea desimii plantatiei Unul din factorii care contribuie la asigurarea unei longevitati normale a unei plantatii si la realizarea nivelului productiei proiectate, il constituie si completarea, in primii ani, a vitelor disparute. Pentru evitarea unui decalaj de varsta intre vitele dintr-o plantatie, este de dorit ca, inca din anul I, concomitent cu infiintarea plantatiei, sa se rezerve un numar de vite (2-3% din vitele plantate), care sa fie plantate si fortificate la ghivece si sa fie plantate apoi in goluri catre sfarsitul lunii august, dupa ce a trecut pericolul atacului de boli.

In plantatiile destinate furnizarii de coarde altoi, se necesar ca in anul I sa se faca o verificare a autenticitatii soiului in anul I si in locul lor se va planta vite autentice, fortificate la ghivece in acelasi an sau daca nu s-au produs vit4e la ghivece, completarea se va face in toamna sau in primavara anul II cu vite STAS viguroase.

Intretinerea solului In afara de lucrarea de afanare a solului executata la adancimea de 14-16 cm, imediat dupa plantarea vitelor, in anul I< in tot cursul perioadei de vegetatie, solul se va mentine afanat si curat de buruieni prin aplicarea, in medie, a 4 cultivatii mecanice pe intervale si a 3 prasile manuale pe randul de vite.

In plantatiile tinere nu se recomanda aplicarea erbicidelor.

Toamna, inainte de musuroirea vitelor, se executa mecanizat aratura la 16-18 cm, cu rasturnarea brazdelor laterale spre randul de vite.

Fertilizarea. Deoarece la pregatirea terenului si la plantarea vitelor s-au aplicat ingrasaminte organo-minerale, iar sistemul radicular al vitelor este slab dezvoltat, in anul I nu se recomanda aplicarea de ingrasaminte.

Protejarea vitelor in timpul iernii Vitele tinere, indiferent de zona de cultura se protejeaza dupa caderea frunzelor prin musuroire, astfel incat sa se acopere 4-5 ochi de la baza coardelor (cca 25 cm inaltime). Lucrarea se executa manual, cu sapa, folosindu-se solul rezultat in urma araturii „in laturi”.

Intretinerea teraselor In plantatiile de vii infiintate pe terase, este necesara executarea lucrarii de cosire a taluzurilor (de 2 ori) si curatirea acestora de eventuala vegetatie arbustifera. De asemenea, in situatia aparitiei unor degradari de taluzuri, ca urmare a efectului ploilor torentiale neprevazute, este necesara repararea lor imediata.

Lucrari de intretinere in anul II

Dezmusuroirea Lucrarea se executa manual, cu sapa, catre sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie, dupa ce a trecut pericolul ingheturilor tarzii de primavara. Lucrarea se face cu atentie pentru a nu se taia plantate. Vitele se descopera de pamant, pana sub punctul de altoire.

Taierea in uscat si copcitul vitelor Cu anul II se incepe, de fapt, executarea taierilor de formare a vitelor, care se fac in raport cu forma de conducere ce trebuie realizata. Intrucat pe terenurile in panta forma de conducere cea mai raspandita este conducerea pe tulpini semiinalte cu sau fara cepi de siguranta, se va insista mai mult asupra realizarii acesteia.

Taierea in uscat se executa imediat dupa desmusuroirea vitelor. Pentru uniformizarea vigorii vitelor si a realizarii formei de conducere, taierea in anul II se aplica diferentiat. La vitele cu crestere slaba se va lasa la taiere un cep de 2 ochi, iar la cele mai viguroase se va asigura la taiere o cordita de 3-4 ochi.

Concomitent cu taierea vitelor se executa si lucrarea de copcit, care se repeta in luna august.

Dupa taiere se acopera usor, cu pamant maruntit, punctul de altoire, pentru a se prevenit uscarea altoiului in primaverile cu vanturi puternice si uscate.

Plivitul si legarea lastarilor. Cand lastarii au atins o lungime de cca 8-10 cm, se face plivirea celor de prisos, in sensul ca la vitele mai slab dezvoltate se lasa numai 2 lastari care sunt astfel favorizati sub aspectul cresterii, iar la vitele viguroase se lasa 3-4 lastari, care sa realizeze cresteri mai moderate, astfel incat sa se asigure o egalizare a cresterii lastarilor destinati formarii tulpinilor. Ceilalti lastari se inlatura prin taiere.

Incepand prin primavara anul II se face instalarea sistemului de sustinere. Lucrarea incepe cu tutorarea vitelor, prin fixarea un ui tutore (arac) de 1,1-1,2 m lungime la fiecare vita, )n cazul in care acestia nu au fost folositi chiar de la pichetarea terenului).

Pe acest tutore se va face palisarea verticala a lastarilor ramasi dupa lucrarea de plivit, prin executarea 2 2-3 legaturi, cu ocazia legarii lastarilor se recomanda sa fie facuta si indepartarea copililor in stare erbacee.

Asigurarea desimii plantatiei Eventualele goluri care au mai ramas din anul I se vor completa in primavara cu vite STAS viguroase de un an sau preferabil, de doi ani.Vitele plantate in goluri se vor trata si ingriji in mod special, prin aplicarea lucrarilor prevazute pentru via de un an, acordandu-se atentie deosebita lucrarilor de udare si copcit.

Vitele disparute in cursul perioadei de vegetatie vor putea fi inlocuite in cursul verii (august) cu vite de un an fortificate la ghivece si in toamna sau primavara anului urmator cu vite viguroase de 1-12 ani.

Combaterea bolilor si daunatorilor Ca si in anul I se va acorda atentie combaterii eficiente a mei si a oidiumului incepand cu primele infectii avertizate. Primele 2 tratamente aplicate in perioada in care cresterile sunt slabe, se pot executa manual.

Impotriva manei se recomanda, ca si in anul I, folosirea substantelor acuprice, cu exceptia ultimelor doua tratamente la care se vor folosi produse cuprice (oxiclorura de cupru, in concentratie de 0,4%) care au o remanenta mai mare si favorizeaza maturarea lastarilor. Celelalte tratamente impotriva oidiumului sau a unor daunatori se vor complexa cu cele de baza impotriva manei, tinandu-se seama de recomandarile statiilor de prognoza si avertizare, atat in ceea ce priveste perioada optima de aplicare, cat si de compatibilitatea produselor insecto-fungicide.

Intretinerea solului In cursul perioadei de vegetatie solul se va mentine afanat si curat de buruieni prin aplicarea, in medie, a 5 cultivatii mecanice pe intervale si a 4 lucrari manuale pe randurile de vite.

Toamna, inainte de protejarea vitelor, se executa aratura la 16-18 cm adancime.

Concomitent cu lucrarile mecanice de intretinere a solului se aplica si ingrasaminte chimice.

Fertilizarea In plantatiile tinere se va acorda o mai mare atentie administrarii ingrasamintelor cu azot, pentru ase favoriza cresterea lastarilor, precum si ingrasamintelor cu potasiu, care asigura o maturare mai buna a coardelor. Incepand cu anul II, ingrasamintele cu azot, fosfor si potasiu se administreaza in doze variabile, in raport cu nivelul de aprovizionare al solului in elemente nutritive.

Protejarea vitelor in timpul iernii Lucrarea se executa dupa aratura de toamna, prin musuroirea fiecarei vite executata manual, cu sapa. In zonele si pe amplasamentele de la baza pantelor, unde in timpul iernii se inregistreaza, de regula, pierderi de ochi, este indicat ca o parte din coarde (1-2) sa fie protejate prin acoperire totala cu pamant. In raport de modul de iernare al coardelor, pentru formarea tulpinii (in primavara anului urmator), se va alege una din coardele protejate sau neprotejate, dupa caz.

Intretinerea teraselor. Ca si in anul I, se va asigura mentinerea teraselor in stare normala de intretinere, prin cosirea taluzurilor si a zonelor de intoarcere, precum si prin repararea la timp a eventualelor stricaciuni provocate de ploile torentiale.

Instalarea sistemului de sustinere Sustinerea partii aeriene a butucilor in plantatiile de tip intensiv se face prin folosirea spalierului menoplan. Instalarea sistemului de sustinere trebuie sa se execute in toamna anului I sau in primavara anului II pentru a deveni posibila realizarea la timp si in bune conditii a formelor de conducere preconizate.

Lucrari de intretinere in anul III

Lucrarile de intretinere aplicate in plantatiile tinere aflate in anul III de vegetatie sunt asemanatoare cu cele executate in anul II, cu exceptia lucrarilor necesare pentru realizarea formelor de conducere.

Se va insista asupra aplicarii unor doze marite de ingrasaminte chimice , a fertilizarii extraradiculare in 3-4 etape cu ingrasaminte foliare (F 411; F 231; F 141; F 011) si asupra aplicarii unei fertilizari organice (40-50 t/ha), in cazul cand nu s-au aplicat ingrasaminte organice la desfundat in vederea pregatirii plantatiilor situate pe soluri sarace, pentru intrarea pe rod. Daca intre vitele plantate pe platforma terasei se constata o crestere mai redusa la cele situate pe randurile din amonte, doza de ingrasaminte chimice si organice se va aplica diferentiat, administrandu-se o cantitate mai mare cu 50-100% in zona amonte a platformei.

Se va acorda, de asemenea, atentie lucrarilor de plivit, legat, si de dirijare a lastarilor, lichidarii tuturor golurilor din plantatie, aplicarii mecanizate a tratamentelor de combatere; protejarii coardelor peste iarna in zonele semiprotejate si protejate.

Taierile de formare se aplica diferentiat, in functie de forma de conducere preconizata.

Pe terenurile in panta, vita se conduce, de regula, pe tulpini semiinalte. Pentru aceste conditii de cultura, formele de conducere recomandate pentru generalizare sunt cordonul bilateral folosit in general pe soiurile de vin si Guyot pe tulpina, forma de conducere recomandata pentru soiurile de masa si pentru unele soiuri de vin care reclama taiere cu coarde lungi.

9.2 Tehnologia de intretinere si exploatare

a plantatiilor viticole pe rod

Tehnologia de intretinere si exploatare a plantatiilor viticole pe rod Are drept scop reglarea proceselor de crestere si de fructificare in concordanta cu potentialul soiurilor cultivate si cu conditiile pedoclimatice din zona. Pentru realizarea acestui scop un rol important revine taierilor si conducerii coardelor, asigurarii mijloacelor de sustinere si operatiunilor in verde.

De asemenea este necesara asigurarea conditiilor de viata care sa satisfaca cerintele vitei de vie fata de apa, hrana, aer si lumina. Aceste se asigura prin lucrarile solului, folosirea ingrasamintelor si a amendamentelor precum si a irigatiei.

Un rol insemnat revine si protectiei vitei de vie impotriva bolilor si daunatorilor si a accidentelor climatice.

1.Taierea vitei de vie. Taierea vitei de vie si conducerea acesteia se practica din cele mai vechi timpurii. Grecii conduceau vita de vie sub forma de tufa joasa, iar etruscii, romanii si geto-dacii sub forma de cordoane inalte.

Lasata in stare libera, nedirijata, vita de vie produce lemn mult si struguri mici, cu bobite marunte, un randament in must si continut in zaharuri redus. Pentru a preveni astfel de situatii este necesara interventia viticultorului in conducerea si dirijarea proceselor de crestere si fructificare, cu ajutorul taierilor.

Scopul taierilor este:

reglarea proceselor de crestere si fructificare;

inlesnirea aplicarii celorlalte verigi tehnologice,

asigurarea unui raport optim intre sistemul aerian si cel subteran;

schimbarea raportului dintre lemnul neproductiv si cel productiv in favoarea celui din urma,

in perioada de tinerete: realizarea formei de conducere;

in perioada de declin sa sporeasca vigoarea butucilor slabiti si reintinerirea celor imbatraniti prematur.

Principalele elemente lemnoase ale butucului

Prin scurtarea coardelor de un an la diferite dimensiuni, in functie de pozitia lor pe butuc si de varsta lemnului pe care sunt situate, rezulta diferite elemente de formare si rodire.

Elementele de formare provin din coarde anuale indiferent daca sunt sau nu purtatoare de rod si au rolul de a forma elemente de productie pentru recolta anului viitor. Dupa pozitia lor pe butuc si dupa numarul de ochi rezervat prin taiere, aceste elemente poarta denumiri diferite conventionale: cep de inlocuire, de rezerva, de siguranta.

Cepul este o formatiune lemnoasa anuala, scurta, rezultata prin scurtarea coadei la 1-2-3 ochi.

Cepul de inlocuire (de substitutie) rezulta din scurtarea unei coarde neroditoare pornita de pe butuc, iar in lipsa acesteia se poate obtine si de pe coarda de rod. Rolul sau este sa inlocuiasca formatiunile lemnoase care au rodit in anul urmator.

Cepul de siguranta se intalneste numai la vitele conduse in forma de semiinalta sau inalta. Rezulta prin scurtarea la 1-2 ochi a unei coarde care creste la baza butucului rolul sau este sa refaca butucul in cazul in care partea aeriana a fost foarte grav afectata de gerul din timpul iernilor.

Cepul de rezerva se intalneste numai la vitele conduse in forma joasa si rezulta din scurtarea coardelor lacome care cresc direct din scaunul butucului. Rolul sa este de a forma brate noi care sa stimuleze rodirea.

Elementele de productie asigura recolta anului in curs. Acestea se obtin prin scurtarea la diferite lungimi, a coardelor de un an situate pe lemn de 2 ni. Dupa pozitia lor pe butuc si dupa numarul de ochi, acestea poarta urmatoarele denumiri: cep de rod, cordita, coarda de rod, veriga de rod, calaras, bici, pleata.

Cepul de rod rezulta prin scurtarea unei coarde de un an situata pe lemn de 2 ani. Acestea asigura productia de struguri si se intalneste in sistemul de taiere scurt.

Cordita este o formatiune lemnoasa anuala, de lungime mijlocie, ce rezulta prin scurtarea unei coarde la o lungime de 4-7 ochi. De regula aceasta este situata pe lemn de 2 ani si asigura productia de struguri mai ales la soiurile cu vigoare de crestere mica la soiurile la care mugurii de rod sunt grupati la baza coardelor.

Coarda de rod reprezinta formatiune lemnoasa anuala roditoare de baza, situata numai pe lemn de 2 ani.

In functie de forma de conducere, de vigoarea soiului si de sistemul de taiere practicat, coarda de rod are lungimi diferite fiind:

scurta – 8/10 ochi,

mijlocie – 10-15 ochi,

lunga – 15-18 ochi.

Veriga de rod reprezinta cuplul alcatuit din cepul de inlocuire sau de rod plus o cordita sau o coarda de rod situata pe aceeasi portiune de lemn de 2 ani. Este unitatea de baza cu care se opereaza la taierea de rodire a vitei de vie.

Calarasul este o coarda de un an taiata la 4-6 ochi, situata pe puntea de rod din anul trecut, dar totdeauna in spatele unei coarde de rod. Se foloseste in sistemul de taiere mixt, la completarea incarcaturii butucului.

Biciul estre formatiunea lemnoasa multianuala lunga, care se termina la capat cu o coarda de rod. Se utilizeaza numai la formele de conducere joasa. Prin pozitia sa da posibilitatea sa se utilizeze spatiile ramase libere in urma golurilor ce apar in plantatiile pe rod.

Pleata este o coarda lunga de 22-24 ochi de obicei lacoma, formata dintr-un mugur dormind sau pornita din cepul de rezerva si folosita atat pentru completarea sarcinii de ochi, cat si ca element de schelet a butucului.

Elementele lemnoase ale butucului

Taierea de rodire reprezinta principala lucrare agrotehnica de baza pentru realizarea de productii normale cantitativ si calitativ. La taiere trebuie sa se atribuie o incarcatura de ochi rationala, diferentiata in raport cu potentialul de productie si vigoarea soiurilor.

Executarea taierilor de rodire se face diferentiat in raport cu formele de conducere a butucilor. Potrivit conditiilor de mediu si insusirile soiurilor cultivate, in podgoriile din tara noastra se utilizeaza in prezent 4 forme de conducere.

La taiere se respecta principiul verigilor de rod, constand din asigurarea elementelor de fructificare (reprezentate prin coarde de 8-12 ochi, cordite de 4-6 ochi sau cepi de 2-3 ochi) si a elementelor de inlocuire (cepi de 2 ochi). O abatere de la acest principiu se intalneste in cazul taierii in cepi roditori practicata in cazul conducerii pe cordoane la majoritatea soiurilor pentru vin.

Soiurile de struguri pentru masa si unele soiuri pentru vin (Feteasca alba, Feteasca neagra) solicita aplicarea unei taieri lungi (8-12 ochi) pe diferite forme de conducere.

In zonele cu frecvente temperaturi scazute care provoaca pierderi de ochi in timpul iernii formele de conducere trebuie sa fie prevazute cu cepi de siguranta situati la baza butucului, ale caror coarde se protejeaza prin acoperire cu pamant in toamna.

Taierea de rodire se poate face in tot cursul iernii in plantatiile cu conducere pe tulpini si dupa dezgropat (luna martie) in viile din zona de cultura protejata.

In toate cazurile taierea vitei de vie se face dupa ce in prealabil s-a determinat viabilitatea ochilor.

2. Copcirea vitelor se executa concomitent cu lucrarea de taiere in uscat si consta din suprimarea radacinilor emise din altoi si din eliminarea coardelor pornite din portaltoi.

Revizuirea sistemului de sustinere, se executa in fiecare primavara, constand din inlocuirea bulumacilor sau aracilor necorespunzatori, refacerea ancorarii bulumacilor fruntasi, completarea si intinderea sarmelor.

4. Palisarea cordoanelor si cercuirea coardelor se face inainte de pornirea vitelor in vegetatie, dupa revizuirea sistemului de sustinere si consta din legarea acestora de sarmele spalierului sau de araci.

5. Lucrarile solului si erbicidarea

Dezgropatul, se executa primavara timpuriu (martie in arealele de cultura protejata a vitei de vie. Lucrarea se efectueaza manual, dupa executarea lucrarii de debilonare constand dintr-o aratura la cormana. Coardele se scot din pamant cu furca, dupa care se indeparteaza solul si se niveleaza in jurul butucului, executandu-se totodata o copca in jurul altoiului.

In arealele de cultura semiprotejata in care vitele se protejeaza prin musuroire, primavara timpuriu se executa cu sapa lucrarea de dezmusuroire.

Mobilizarea solului in primavara se executa mecanizat sau cu mijloace hipo pe intervale si manual cu sapa (sapa mare) pe randurile de vite. Pe solurile cu textura grea si mijlocie se executa dupa terminarea lucrarilor in vie inclusiv scoaterea coardelor, aratura de primavara cu plugul-cultivator PCV, la care se ataseaza grapa stelata pentru maruntirea solului.

Pe solurile cu textura usoara, precum si in conditiile unor primaveri secetoase, aratura de primavara se inlocuieste cu afanarea solului executata cu PCV echipat cu gheare de afanare, la care se ataseaza grapa stelata.

Lucrarile superficiale ale solului, se executa in cursul perioadei de vegetatie (mai-august) si ca scop distrugerea buruienilor si a crustei care se formeaza la suprafata solului. De regula se executa 3-4 lucrari superficiale la adancimea de 5-10 cm.

Pe intervalele dintre randuri afanarea solului se face mecanic cu cultivatorul PCV sau prasitoarea hipo, echipate cu organe active tip „sageata”. Alternativ, se mai poate folosi si discuitorul.

Pe randurile de vite se aplica 3-4 prasile executate manual, cu sapa.

Erbicidarea. Combaterea chimica a buruienilor se face numai in viile pe rod si se poate aplica preemergent primavara timpuriu inainte de rasarirea buruienilor anuale din samanta si postemergent, in perioada de vegetatie, cand buruienile au 15-120 cm inaltime.

In viile mecanizabile, pentru a face economii la consumul de erbicid se poate aplica numai erbicidarea in benzi de 50-60 cm latime pe directia randurilor de vite. La erbicidarea preemergenta solul trebuie sa fie bine maruntit si nivelat pentru a asigura o repartizare cat mai uniforma a produselor.

Majoritatea erbicidelor se prepara sub forma de solutie si se aplica prin pulverizare, folosindu-se echipamentul de erbicidare EEV-2 in plantatiile mecanizabile si aparatele portabile de tip Vermorel in viile nemecanizabile. Doza de erbicid (kg sau l/ha) specifica fiecarui produs se dizolva intr-o cantitate de apa ce poate varia de la 150-200 l/ha la 400-600 l/ha in raport cu marimea orificiului duzelor folosite. Tratamentele se aplica pe timp fara vant.

In plantatiile de vii pe rod se pot aplica cu efect bun in preemergenta produsele: Gesatop 50 WP; Simanex 50 WP; Simadon 50 PU; Caragard A-50, iar postemergenta, direct pe buruieni, produsele: Roundup C.S; Gramoxone C.S; Glyphogan C.S. etc.

Aratura de toamna este obligatorie si se executa incepand imediat dupa recoltarea strugurilor, la adancimea de 16-18 cm. Lucrarea se executa mecanizat cu PCV sau cu plugul tractat hipo, cu rasturnarea brazdelor laterale spre randurile de vita pentru a usura perfectarea lucrarii de protejare a butucilor peste iarna.

Subsolarea solului consta din afanarea adanca la 35-45 cm adancime si se executa alternativ din 2 in 2 intervale, la fiecare 2 ani, cu revenire pe acelasi rand dupa 4 ani. Lucrarea se executa inaintea araturii de toamna, cu tractorul viticol pe senile in agregat cu subsolierul purtat pentru vie SPV-45 M, prevazut cu echipamentul de fertilizare EIV.

6. Refacerea desimii initiale a plantatiilor

Marcotajul este lucrarea de completare a golurilor cea mai economica si se poate aplica in zonele de cultura protejata si semiprotejata a vitei de vie, in care formele de conducere ale vitelor asigura elemente de regenerare la baza butucului. Metoda este indicata in plantatiile ce depasesc varsta de 15 ani.

Prelungirea cordoanelor. In zona de cultura neprotejata conducerea vitelor pe tulpini permite o mai buna utilizare a spatiului aferent golurilor prin prelungirea cordoanelor de la butucii alaturati. Lucrarea se executa cu ocazia taierii de rodire cand una din coardele crescute in zona de varf a cordonului se paliseaza orizontal spre golul alaturat.

Completarea golurilor cu vite STAS se aplica in viile aflate in primii ani dupa intrarea pe rod. Se folosesc vite viguroase de 1-2 ani, care se planteaza in gropi, primavara sau toamna dupa metoda practicata la infiintarea plantatiei. Se adauga la groapa 3-5 kg mranita si daca este nevoie se uda.

Completarea cu vite stas fortificate la ghivece Metoda se recomanda la viile cu potential bun de productie care nu au depasit varsta de 15 ani. Vitele fortificate la ghivece nutritive se planteaza in goluri in perioada 15 aug. – 15 sept., in zilele cu nebulozitate sau dupa ploi. La groapa de plantare se adauga 3-5 kg mranita si se uda cu 5-10 l apa. Lastarul vitelor se leaga de pichet, el continuand sa vegeteze fara a fi stanjenit de umbrirea vitelor vecine. In toamna vitele de musuroiesc.

Metoda asigura un procent foarte ridicat de prindere.

6. Fertilizarea plantatiilor viticole

Fertilizarea cu ingrasaminte organice, se face in cea mai mare masura prin folosirea gunoiului de grajd si a gunoiului de pasare, bogate in materie organica si substante minerale. Efectul nutritional al gunoiului de grajd la doze de 40 t/ha se mentine timp de 4 ani pe soluri cu textura grea si 3 ani pe solurile usoare.

Ingrasamintele organice se aplica toamna sau primavara timpuriu prin imprastiere pe intervalele dintre randurile de vite si se incorporeaza prin lucrarea de aratura adanca a solului.

Fertilizarea cu ingrasaminte verzi Aportul lor in materie organica are o actiune favorabila asupra insusirilor fizice, chimice si biologice. Ce ingrasaminte verzi pot fi folosite leguminoasele anuale fixatoare de azot ca: mazarea furajera, borceagul, lupinul, soia, etc. Se seamana toamna sau primavara timpuriu, in benzi de 1-1,2 m latime, din 2 in 2 intervale. In zonele mai secetoase se folosesc numai culturi de toamna (borceag 80-100 kg/ha). Taierea plantelor se face prin tocare atunci cand mai mult de jumatate din acestea au inflorit sau inspicat. Dupa uscare, plantele se pot incorpora in sol prin discuire sau pot ramane la suprafata solului ca mulci.

Fertilizarea cu ingrasaminte chimice Fertilizarea minerala trebuie sa completeze fertilizarea organica, in scopul asigurarii vitei de vie cu elemente nutritive3 asimilabile necesare in tot cursul perioadei de vegetatie a vitei de vie. Avand rol de ingrasare suplimentara, fertilizarea chimica vizeaza completarea deficitului de elemente nutritive din sol in perioada de maxima activitate biologica a butucilor.

Consumul specific de NPK, este intre 6,0-14,8 kg azot, 1,0-3,7 kg fosfor si 3,8-15,2 kg potasiu pentru o tona de struguri, valorile maxime revenind soiurilor pentru vinuri de calitate superioara.

Fertilizarea radiculara cu ingrasaminte chimice p0e baza de fosfor si potasiu, precum si ingrasamintele complexe si cele cu azot greu levigabil (uree) se recomanda a se aplica toamna cu prilejul executarii araturii adanci, in timp ce ingrasamintele cu azot solubil (azotatul de amoniu) se aplica primavara o data cu efectuarea primei lucrari de mobilizare a solului.

Ingrasamintele chimice vor fi administrate in benzi laterale cu plugul-cultivator PCV si echipamentul EIV, sub brazda; la adancimea de 16-18 cm sau periodic, cu subsolierul SPV-45 M, echipat cu EIV, pe mijlocul intervalului, la adancimea de 35-45 cm.

Fertilizarea extraradiculara, consta din aplicarea foliara a ingrasamintelor chimice, de regula concomitent cu tratamentele fitosanitare. Pentru completarea nevoilor vitei de vie cu macroelemente, in unele etape al4e perioadei de vegetatie, se folosesc ingrasamintele foliare simple ca: uree 0,3-1%, extras de superfosfat 0,5% si de sulfat de potasiu 0,5% sau ingrasaminte foliare complexe cu macro si microelemente, de provenienta indigena (F411; F231; F141; F011) in concentratie de 0,5-1%.

Fertilizarea extraradiculara, prin folosirea unor cantitati reduse de ingrasaminte si cu cheltuieli minime, asigura absorbtia foliara rapida a elementelor nutritive, facand posibila corectarea carentelor de nutritie in perioada de consum maxim al vitei de vie.

7. Combaterea bolilor si daunatorilor

Combaterea preventiva si integrata a bolilor si daunatorilor in viticultura trebuie sa se bazeze pe cunoasterea biologiei agentilor patogeni si a daunatorilor, a gradului economic de daunare, a metodelor de prognoza si avertizare, a metodelor de combatere: agrotehnice, chimice si biologice.

Combaterea manei. Pe langa masurile agrotehnice si de igiena culturala (legarea lastarilor, combaterea buruienilor), tratamentele chimice sunt cele mai importante in prevenirea atacului de mana. La aplicarea produselor de combatere trebuie sa tina seama de urmatoarele precizari:

la inceputul vegetatiei, pana la inflorit, se vor folosi produsele acuprice si cele sistemice care favorizeaza cresterea plantelor;

in timpul infloritului si imediat dupa inflorit se vor folosi produsele sistemice si produsele polivalente care au actiune si asupra altor boli;

in a doua parte a vegetatiei se vor folosi produsele pe baza de cupru sau organo-cuprice, care protejeaza un timp mai indelungat vegetatia.

Trebuie acordata atentia deosebita aplicarii tratamentelor in perioada de la inceputul infloritului si pana la momentul cand boabele ajung la marimea normala. Indiferent de volumul de lichid folosit la unitatea de suprafata, in raport cu faza de vegetatie, distantele de plantare sau aparatura folosita, cantitatea de pesticid se va mentine la doza recomandata la hectar.

Combaterea fainarii. La fel ca si in cazul manei, masurile agrotehnice executate la timp in plantatie pot participa la diminuarea intensitatii atacului, intre care si o usoara defoliere (3-4 frunze) in jurul strugurilor, incepand cu sfarsitul lunii iulie, asigura o mai buna protectie a acestora.

La aplicarea tratamentelor de combatere se va prefera sulful pulbere administrat de preferinta sub forma de prafuri umede, care asigura o actiune mai indelungata a produsului, de asemenea, produsul sistemic Tilt 250 EC (0,2 l/ha) are o eficacitate foarte buna.

In podgoriile sau plantatiile unde fainarea se cu mare intensitate, primul tratament se va efectua atunci cand lastarii au cresteri de 5-7 cm. Al doilea tratament se aplica de regula inainte de inflorit si are de caracter de tratament de siguranta, la fel ca si al doilea tratament, care se aplica imediat dupa inflorit. Celelalte tratamente in numar de 2-4, se vor aplica la intervale de 10-14 zile, in raport cu evolutia conditiilor climatice, ritmul de crestere a organelor active ale butucului si dezvoltarea agentului patogen.

Combaterea putregaiului cenusiu. Boala apare in perioada de coacere a strugurilor, dupa ce boabele au intrat in parga. Infectia este favorizata de leziunile provocate de moliile strugurilor, craparea boabelor cauzata de grindina, atacul de fainare si ploile abundente survenite dupa o perioada de seceta. La combaterea chimica a bolii se disting 4 momente critice pentru aplicarea tratamentelor: la sfarsitul infloritului; inainte de compactarea strugurilor; la inceputul fazei de parga a strugurilor si cu 3-4 saptamani inainte de cules.

Un rol important in prevenirea intensitatii atacului il au si executarea unor lucrari agrotehnice privind inaltarea scaunului butucului, dirijarea lastarilor, efectuarea lucrarilor in verde (plivit, copilit, carnit). De asemenea, pentru o mai buna aerisire a butucului, in anii cu conditii prielnice declansarii bolii se recomanda executarea unui desfrunzit partial, prin indepartarea, dupa 15 iulie, a 4-6 frunze din zona strugurilor.

Combaterea acarienilor. Din grupa acestor paianjeni, majoritatea ierneaza sub forma de adulti sau oua sub solzii mugurilor sau in crapaturile scoartei butucilor. Activitatea lor incepe odata cu dezmuguritul vitei.

Avertizarea tratamentelor de combatere se face in functie de densitatea numerica medie a acarienilor.

In ultimi ani raspandirea acarienilor si pagubele pe care le-au produs au devenit de importanta majora. De aceea, in raport cu intensitatea atacului din anul precedent, este necesar ca primul tratament de combatere sa se aplice la pornirea in vegetatie a vitei de vie.

Combaterea moliilor. Moliile strugurilor sunt reprezentate in special de Eudemis si Cochilis, care in partea de sud a tarii pot avea pana la 3 generatii. Larvele din generatia I rod butonii florali si inflorescentele, cele din generatia a II-a rod pulpa boabelor verzi, iar cele din generatia a III-a rod boabele in parga sau coapte. Pagubele cele mai mari, calitativ si cantitativ, sunt produse de generatia a III-a , care contribuie la deprecierea strugurilor de masa si favorizeaza putregaiul cenusiu. In functie de intensitatea atacului se aplica cate un tratament pentru fiecare generatie.

La a III-a generatie de molii, se recomanda a se folosi insecticide mai putin toxice, organo-fosforice sau preferabil biologice.

7. Lucrari in verde la vita de vie

Legarea lastarilor. Lucrare e executa obligatoriu in viile sustinute pe araci sau pe spalier cu sarme simple. Ea se efectueaza atunci cand lastarii ating lungimea de 40-60 cm si devin pendulari, stanjenind executarea lucrarilor solului si aplicarea tratamentelor de combatere. La viile sustinute pe spalier cu sarme duble, lucrarea este inlocuita in proportie de 60-70% de dea de dirijare (introducere) printre sarme a lastarilor.

Legarea sau dirijarea lastarilor se executa de cel putin 3 ori in cursul vegetatiei, inainte de inflorit, dupa inflorit si la intrarea strugurilor in parga.

Plivitul lastarilor. Lucrarea se executa dupa aparitia inflorescentelor, la soiurile cu capacitate mare de lastarire. Prin plivit e suprima lastarii fara rod in totalitate, atunci cand acestia reprezinta 25% din totalul lastarilor de pe butuc (soiurile Galbena de Odobesti, Chasselas, Aligoté, Riesling) si jumatate din totalul lastarilor de pe butuc (soiurile Feteasca regala, Afux Ali, Italia).

Carnitul lastarilor. in momentul intrarii strugurilor in parga (iulie-august) se suprima manual, cu foarfeca varful lastarilor, care depasesc sarmele spalierului, pe o portiune de 6-10 frunze. Lucrarea se poate executa si mecanic cu masini in cursul vegetatiei, concomitent cu efectuarea lucrarilor superficiale de intretinere a solului sau odata cuaplicarea tratamentelor fitosanitare.

Desfrunzitul partial Lucrarea este indicata in toamnele reci, ploioase si consta in indepartarea a 3-4 frunze din zona strugurilor, astfel ca acestia ssa fie expusi la soare si lumina. Se recomanda la soiurile de masa cu coacere tardiva, la cele sensibile la putregaiul cenusiu si la soiurile pentru vinuri de calitate.

In toamnele calduroase si insorite, nu se vor descoperi in prea mare masura strugurii, pentru a nu se produce arsura ale pielitei boabelor sau chiar o oparire prin expunerea lor brusca la soare.

Irigarea plantatiilor. In cultura soiurilor pentru struguri de masa irigarea devine o masura tehnologica necesara in special in plantatiile cu soiuri productive situate in partea de sud a tarii. In anii normali, in aceste plantatii, norma de irigare fiind aplicata in 2-3 udari cel mai frecvent in perioada iulie-august. In anii deficitari in precipitatii in sezonul toamna-iarna este necesar a se interveni si cu o udare de aprovizionare aplicata cat mai timpuriu in primavara, inainte de dezmugurit.

In toate plantatiile irigate, cresterea lastarilor este mai viguroasa, ceea ce impune executarea unui legat-dirijat mai riguros, un carnit si o desfrunzire partiala in zona strugurilor mai timpurie.

Intretinerea drumurilor si a lucrarilor hidroameliorative Circulatia normala pe drumurile din vie este asigurata prin intretinerea permanenta sau periodica a acestora, prin reprofilarea partii carosabile a drumurilor, decolmatarea canalelor marginale, curatirea tuburilor la podete si a caminelor de linistire a apei.

Intretinerea teraselor necesita astuparea si nivelarea siroirilor aparute pe platforme si taluzuri; consolidarea taluzurilor deteriorate, cu gardulete sau brazde inierbate; curatirea si cosirea taluzurilor de 1-2 ori pe an, etc.

8. Recoltarea strugurilor

Recoltarea strugurilor pentru masa. Lucrarea se executa atunci cand strugurii au ajuns la maturitatea comerciala sau de consum , respectiv, atunci cand au un gust placut, cu un continut de cel putin 130 g/l zahar, o aciditate moderata (4-5 g/l in H₂SO₄) si cand boabele au o culoare caracteristica soiului.

Recoltarea strugurilor pentru masa se face, de regula, in 2-3 etape pentru fiecare soi, in functie de stadiul lor de maturare. Culesul trebuie facut pe timp frumos, uscat, dupa ce se ridica roua. Se aleg strugurii cei mai copti, care se desprind de coarde cu foarfeci sau bricege bine ascutite si se aseaza cu codita in sus in ladite de transport intr-un singur strat.

Sortarea, cizelarea si ambalarea strugurilor se poate face in spatii special amenajate (soproane) sau direct in plantatie. Sortarea strugurilor se poate face si concomitent cu recoltarea si asezarea lor in ladite separate sau     ulterior odata cu lucrarea de cizelare cand strugurii se sorteaza p[a calitati de marime a ciorchinilor si boabelor. In tot procesul de recoltare-ambalare trebuie sa se lucreze cu mare atentie pentru a nu sterge pruina de pe boabe.

Recoltarea strugurilor pentru vin. Culesul se executa la maturitatea tehnologica, respectiv in momentul la care strugurii prezinta caracteristicile de compozitie (zahar, aciditate, culoare, aroma), necesare realizarii tipului de vin prevazut.

Momentul optim de cules de stabileste pe baza urmaririi mersului coacerii strugurilor, prin care se determina data realizarii maturitatii depline a strugurilor, care corespunde momentului in care greutatea boabelor inregistreaza valoarea maxima. Dupa acest moment, in raport cu ritmul mediu zilnic de acumulare a zaharurilor de catre soiurile cultivate, se va stabili momentul de inceperea culesului pe soiuri, astfel incat sa se realizeze tipurile de vin propuse.

Cand strugurii sunt avariati (grindina, mucegai, oidium) iar vremea se mentine umeda si rece, punand in pericol recolta, se impune inceperea imediata a culesului. Odata inceput, culesul trebuie bine organizat pentru a se termina intr-un timp cat mai scurt (20-25 zile), pentru se evita pierderile de recolta.

9. Protejarea butucilor peste iarna

Conditiile termice din timpul iernii, specifice fiecarei podgorii, au condus la departajarea a trei zone de cultura:

- zona neprotejata ¸in care iernarea elementelor de rod (coardele de un an) se face in conditii libere. Nivelul temperaturilor minime absolute din timpul iernii, care delimiteaza zona de cultura neprotejata este, orientativ, cel de –18…-20⁰C pentru soiurile de masa si de –20…-22⁰C pentru soiurile de vin. Pentru zona respectiva, frecventa acestor temperaturi poate sa aiba loc la intervale de 1-2 ani din 10 ani, situatii in care se pot produce pierderi de ochi de 20-40% in raport cu soiurile cultivate, compensabile prin taiere.

- zona semiprotejata, in care temperaturile de sub –20⁰C se inregistreaza mai des, la 20-4 ani din 10 ani, situatii in care pierderile de ochi prin inghet au valori mari, de 40-60%, mai greu de compensat prin taiere, in aceasta zona trebuie asigurata o protejare partiala, prin acoperire cu pamant, numai a coardelor anuale pornite de la baza butucului, din cepii de siguranta.

- zona protejata in care temperaturile minime mai mari de –20⁰ survin mai des, de 4-6 ori in 10 ani, situatii in care pierderile de ochi prin inghet poate inregistra la unele soiuri, valori de peste 80% pentru mugurii principali, cu afectarea partiala sau totala a lemnului de 1 an. in aceste conditii se protejeaza prin ingroparea toate coardele de rod care trebuie sa asigure productia anului urmator. In aceasta zona protejarea totala a coardelor de rod se face dupa ca in prealabil s-a executat, dupa caderea frunzelor, taierea de usurare, care consta din desprinderea coardelor si a lemnului multianual de pe mijloacele de sustinere, indepartarea a 1/3 – 1/2 din vegetatia butucului si alegerea coardelor care trebuie protejate.