Povestea vietii spusa de minori delincventi

POVESTEA VIETII SPUSA DE MINORI DELINCVENTI

Comportamentul delincvent este un fenomen multidimensional a carui intelegere necesita utilizarea unor metodologii complexe si adecvate persoanelor studiate. Cu atat mai mult aceasta se impune in cazul adolescentilor delincventi ale caror particularitati - varsta si experienta de viata reduse, nivel de instructie si educatie precar, usor influentabili de contextul situational -, impune imaginarea unor probe care sa surprinda in mod autentic nu doar trasaturile lor de personalitate, ci mai ales motivele care i-au determinat sa comita infractiuni, ambianta de viata in care a avut loc evolutia pana la momentul privarii de libertate.

In esenta, a intelege o persoana inseamna a intelege povestea acesteia. In cadrul "povestii personale", oamenii isi explica actiunile si evolutia lor de ansamblu intr-o succesiune de evenimente care se leaga de obiectivele, motivatiile si interesele lor particularizate la o perioada precisa a vietii. In aceasta perspectiva am optat pentru povestea vietii deoarece am apreciat ca cea mai buna cale de a cerceta lumea launtrica a unei persoane este studiul istoriei de viata a acesteia, vazuta cu proprii ochi si povestita cu propriile mijloace lingvistice. Aceasta metoda nu este noua, ea a fost indelung folosita la Facultatea de Sociologie din Chicago, in prima perioada a secolului XX.

Analiza povestii vietii ne ajuta sa intelegem cum vede si interpreteaza persoana lumea din jurul ei, sa trecem dincolo de fapte si evenimente catre explicatiile personale ale acestora, sa desprindem temele si rolurile care ghideaza comportamentul, amintirile, sperantele, temerile care nu sunt realitatea, ci teorii personale asupra realitatii. Interpretarea naratiunii minorilor delincventi nu a fost usoara, ea bazandu-se pe intuitie si mai ales pe o bogata experienta acumulata in multi ani de activitate in centrele de reeducare romanesti.

Practicienii din acest domeniu magistrati, politisti, personal din penitenciare, consilieri de probatiune , au constatat un lucru curios si pe care l-au denumit paradoxul criminologiei: trasaturile personalitatii infractorilor raman stabile in timp dar comportamentul lor delincvent este instabil, uneori, abandonarea carierei infractionale realizandu-se fara influente notabile din partea celor care compun ambianta lor de viata.

Astfel, multi delincventi si-au inceput viata infractionala in copilarie atragand atentia asupra lor prin cateva trasaturi de personalitate care se actualizau in cele mai diferite contexte: cautarea senzatiilor tari, agresivitate, egocentrism, impulsivitate, instabilitate emotionala, empatie slaba. Desigur, ambianta familiala si specificul zonei in care au crescut (vecinatatile) aveau un rol in modelarea personalitatii acestora. Studiile arata ca 85% din infractorii minori nu devin infractori adulti, ei renuntand pe parcurs, inainte de a ajunge la majorat (Shadd Maruna, 2000, p. 289-290). Cei care "s-au retras din activitate" au fost evaluati psihologic: s-a constatat ca desi trasaturile care pareau a funda antecedentele lor penale ramaneau constante, ei renuntasera la continuarea actelor antisociale pe baza unor judecati severe la adresa colegilor de delincventa, pe baza pierderilor suferite in timp (teama obsedanta de a fi prinsi de politie, ruinarea sanatatii, pierderea familiei, numarul mare de dusmani, etc.). In esenta, ceea ce se schimbase era viziunea lor despre viata si sensul ei.

Autorul citat mai sus considera ca acest paradox poate fi clarificat prin considerarea personalitatii ca un proces construit pe 3 nivele: trasaturi dispozitionale, motivatia si conceptia despre sine (relevata prin istoria personala autoperceputa). Schimbarea individului are loc nu la nivelul trasaturilor ci la cel al conceptiei despre sine si despre viata. Experienta individuala, deseori amara, a delincventilor si factorul varsta genereaza, imediat dupa adolescenta, "argumente" pentru schimbari majore in viata lor de zi cu zi: continua studiile, se impaca definitiv cu parintii, cu rudele, cu vecinii, abandoneaza vechii prieteni, se casatoresc, au copii, intra in randul lumii (Maruna, ibidem, p. 289-291). Pusi sa-si povesteasca istoria, cine sunt ei cu adevarat si ce asteapta de la viata, persoanele care executa pedeapsa inchisorii, expun lucruri foarte diferite de trasaturile personalitatii relevate de instrumentele utilizate in mod obisnuit: pun accentul pe contextele situationale, pe viziunea asupra persoanelor semnificative intr-o perioada sau alta, pe strategiile personale de a rezolva situatiile, pe imaginea de sine structurata temporal. Doar analizand naratiunea lor sincera, putem intelege de ce un individ comite o infractiune sau de ce renunta la stilul de viata delincvent.

Ajungem astfel la concluzia ca trasaturile de personalitate ne dau doar factorii psihologici care explica inceputul si mentinerea o anumita perioada a activitatii infractionale. Dar pentru a intelegere istoria personala a delincventului si a face prognoze privind viitorul sau, avem nevoie de relatarile si explicatiile sale, de perspectiva si teoria sa privind realitatea in care evolueaza si mai putin de faptele comise si care sunt, cel mai frecvent, strict situationale.

Apreciind ca povestea vietii este un instrument psihosocial deosebit de fecund, l-am adaptat astfel incat sa devina un mijloc de explorare al perceptiei de sine, al identitatii, al evenimentelor, al trairilor si motivatiilor asociate comportamentului infractional, al modului in care individul vede lumea si se pozitioneaza in ea, interactiunea complexa dintre situatiile obiective si lumea interna a subiectului. Povestea vietii ofera o viziune asupra persoanei intregi, dinspre actiuni si fapte spre caracteristici si nu invers (Atkinson, 2006, pag. 24)

Plecand de la premisa ca indivizii interpreteaza si asimileaza fiecare experienta importanta afectiv in propria naratiune, aflata intr-o permanenta evolutie si ca ei incep sa-si contureze identitatea individuala in adolescenta ni s-a parut cu atat mai necesara imaginarea unei structuri care sa permita adolescentilor sa-si spuna povestea intr-o perioada in care ei probeaza diferite identitati, isi cauta propriul sens, perioada in care actele de nesupunere, de agresivitate de delincventa se amplifica. In acest sens, am asezat in miezul alcatuirii profilului dar si al conceperii mijloacelor de interventie analiza naratiunilor despre sine (Lieblich, Tuval-Mashiach, Zilber, 2006, pag. 11). Pe aceeasi linie de gandire se plaseaza si Petru Ilut cand afirma ca desi istoria orala are ca suport metodologic interviul nestructurat, ea "inseamna si surprinderea autobiografiilor profesionale si maritale sau ale altor aspecte din viata de zi cu zi a oamenilor obisnuiti, aspecte relatate in conexiune cu date istorice"(1997, pag. 91).

Am aplicat acest instrument unui numar de 60 de minori aflati intr-o institutie privativa de libertate astfel[1]: 20 in Centrul de Reeducare Targu Ocna, 20 in Centrul de Reeducare Buzias si 20 in Penitenciarul pentru Minori si Tineri Craiova, care ulterior au fost inclusi in programe si activitati recuperative specifice.

Cei 60 de subiecti, cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani, si-au inceput activitatea infractionala de timpuriu. Istoriile lor personale, desi diferite, dezvaluie dificultati comune: saracie, rupturi frecvente prin divort, separare, deces, abandon, carente afective, conflicte, agresiuni, plasamente in centre sau incredintarea temporara unor rude. Sunt caracterizati de un control de sine slab, impulsivitate, lipsa atentiei, vizibila mai cu seama in activitatea scolara, asumarea de riscuri si tendinta de a reactiona fizic in caz de conflict; cu exceptia a trei dintre cei intervievati toti ceilalti povestesc despre certuri si batai frecvente mai ales in spatiul scolii.

Din acest punct de vedere sunt relevante raspunsurile unor baieti la intrebarea: Ce ti-a placut cel mai mult in copilarie? Sa ma distrez, sa fiu liber. Sa fac tot ce sta in cale (Drosu, 17 ani), In copilaria mea, cel mai mult mi-a placut distractia, libertatea (Grigore, 16 ani).

Delictele nu sunt pregatite anterior (56 de subiecti), adolescentii actionand spontan, fie la indemnul unor membrii ai grupului, in general pe fondul consumului de alcool; viata lor se desfasoara sub semnul lui aici si acum, intr-un mediu marcat de precaritate materiala si culturala, certuri si instabilitate in camin sau dimpotriva o ingaduinta vecina cu indiferenta.

Datele obtinute de la minori indica o relatie semnificativa intre calitatea vietii familiale si comportamentul infractional al acestora, mai ales in ceea ce priveste resursele socializatoare, educationale, afective reduse.

In toate cazurile analizate adultii nu cunosc preocuparile infractionale ale copiilor decat la comunicarea vestii de catre Politie, iar atunci, interventiile lor educative se limiteaza la atentionarea asupra pericolului de a fi arestati sau de a ajunge in penitenciar.

Cadrul de viata in care se petrec evenimentele rememorate de minori este caracterizat de doua particularitati fundamentale: lipsa de competenta educativa a parintilor si saracia. Cu siguranta, saracia in sine nu este criminogena, ci climatul psihosocial asociat acesteia, caracterizat prin neglijenta, neputinta, disperare, adversitate, lipsa supravegherii. In ultimii zeci de ani au aparut numeroase lucrari care dovedesc efectul mutilant psihologic al mediilor sociale dezavantajate: a trai intr-un astfel de mediu, a inregistra esecuri, conduce la consolidarea diferentei fata de ceilalti pana la ireversibilitate, datorita pregnantei sentimentului infrangerii.

Care este cea mai veche amintire a ta? Era intr-o zi o serbare dintr-asta si mama s-a nimerit sa nu prea aiba bani si m-am dus la scoala suparat, toti copiii cu cadouri sa-si dea unii la altii si cand m-am dus dupa mama si nu am mai gasit-o. Nici nu m-am mai dus la scoala. M-am asezat pe o banca dintr-aia si am inceput sa plang de ciuda asa ca nu aveam cu copii sa fac cadouri, ei intre ei. Si cand am vazut asa, am inceput sa plang. Nici nu te-ai mai intors la scoala? Nu. (Razvan, 17 ani).

In acest cadru de viata se structureaza un anumit mod de a fi, de a trai, de a actiona, de a-si concepe locul in raport cu ceilalti. Cele mai importante coordonate identificabile in majoritatea povestilor se refera la:

a)       viata ca o distractie continua, intrerupta de putine momente de scoala sau de munca;

b)       derularea evenimentelor numai in prezent, fara a anticipa consecintele pe termen mediu sau lung ale propriilor comportamente, ignorand viitorul si planificarea;

c)        absenta pedepselor cu semnificatie educativa.

Astfel, in viata minorilor, distractia, libertatea (inteleasa ca lipsa de control), timpul petrecut cu prietenii, aventura, placerea, independenta, senzatiile tari dobandesc o importanta exagerata, trebuie finantate, iar pentru aceasta este nevoie de a fi alimentate din infractiuni. Acestea se produc pe fondul unui consum frecvent de alcool care are efect dezinhibitor, uneori corelat si cu cel de droguri. In acest context scoala este plictisitoare si oricine le atrage atentia asupra greselilor facute nu este luat in serios.

De asemenea, pentru minorul delincvent, viitorul nu exista, el este sacrificat pentru trairea de moment, in ciuda faptului ca in copilarie au avut visuri, pe perioada adolescentei sunt suspendate si revin ca aspiratii abia in centrul de reeducare sau penitenciar. Prezenteismul este o carenta educativa, adolescentul nu a fost invatat sa ia viitorul ca ghid, sa reflecteze la zilele ce vor urma (M. Cusson, 2005, p.66-67). Parintii insisi nu au obiective pe termen lung. Acelasi autor identifica motivele generale ale preferintei pentru imediat:

Preferam mai devreme decat mai tarziu, doar prezentul fiind real

Prezentul e sigur, viitorul e incert

Urgenta inghitirii viitorului - a actiona repede

Cei disperati nu asteapta nimic bun de la viitor, nu se tem ca isi pierd viitorul, se abandoneaza in deriva precum un kamikaze.

In sfarsit, sanctiunea este una dintre modalitatile prin care celui care a gresit i se comunica dimensiunile, implicatiile actului comis, ale pagubelor, injustitia comisa, fiind totodata o modalitate de reafirmare a valorilor morale. Minorii au testat adeseori limitele tolerantei parintilor si vazand ca pedepsele sunt nesemnificative au continuat: un act nesanctionat adecvat nu e grav si deci poate fi comis. Daca minorii nu resimt dezaprobarea afirmata constant pentru actele comise, ei vor sesiza imediat bresele si vor gasi in acestea justificarea pentru a continua. In aceasta perspectiva putem afirma ca experienta impunitatii este criminogena.

Atunci cand greseai cate ceva, erai pedepsit? Nu. Nu era cu pedepse la noi, acolo. Noi acum ne certam, ne jucam si cu mama si cu tata, radeam toti. Nu eram ca orice oameni. (Razvan, 17).

- Daca nu faceai ce iti spunea tatal ce se intampla? Nu se intampla nimic.(.) Cand ma pedepsea ma punea la treaba.

- Atunci cand greseai cate ceva erai pedepsit? Nu se pedepsea. Mai vorbea ca nu-i bine ce faci. (Drosu)

Familiile cu dificultati, scolile centrate exclusiv pe instructie si comunitatile impersonale nu sunt capabile sa ii ajute pe adolescentii fragilizati. Astfel, acestia se indreapta catre grupul de prieteni (gasca) care functioneaza ca un adevarat accelerator al delincventei; in cadrul lui are loc intalnirea cu alte modele delincvente, adolescentului i se ofera securitate si identitate asa cum spatiul familial sau scolar nu a reusit sa faca.

- Cate ore petreceai impreuna cu prietenii tai? De dimineata pana seara.

- Ce parere aveau parintii ca petreceai asa de mult timp? Nu spuneau nimic. Erau interesati sa nu fac rele, sa nu fac trasnai. Puteam sa stau si pana a doua zi, dar numai sa nu fac probleme. (Razvan)

In grupul de prieteni se valorizeaza forta, curajul, banii, solidaritatea intru infractiune, grija de a-si apara reputatia in public, concretizata adeseori in batai cu colegii. Minorul delincvent se percepe diferit de colegii de scoala, dar asemanator celorlalti delincventi, din gasca. Ei isi justifica reciproc actiunile, considera societatea injusta, nu vor sa recunoasca necesitatea legilor, proclama dreptul celui sarac, dar puternic de a castiga.

Influenta profunda a relatiilor timpurii ale copilului asupra dezvoltarii sale ulterioare este un subiect larg dezbatut in literatura de specialitate. Relatiile cu parintii, fratii, bunicii construiesc contextul in care se dezvolta functiile psihologice ale copilului. Acestia alcatuiesc tabloul uman in care copiii intalnesc pentru prima oara lumea, in care invata modalitatile de comunicare, respectul normelor si al celorlalti, dialogul, dezvolta modalitati specifice de a se vedea pe sine in raport cu aceasta lume. Parintii sunt, direct si indirect, modelatorii vietii sociale a copilului.

Identificam in povestile de viata doua tipuri de situatii, ambele disfunctionale, legate de figura paterna: tatii sunt absenti fie fizic, fie simbolic (decazuti din functia paterna, incapabili sa-si indeplineasca rolul):

1.       Absenta unei figuri parentale care sa orienteze copilul in insusirea normelor- tatal decedat, separat sau divortat de mama; minorul creste cu mama, avand, in general o relatie buna cu concubinul acesteia sau cu bunicul.

- Cum era tatal tau? Nu prea ma duceam pe la el, ca e o fire mai nervoasa si nu se controla si eu nu acceptam sa-mi zica ce sa fac cu viata mea. Bunicul . m-a crescut de mic, este bunicul dupa mama, a avut grija de mine si mi-a stat alaturi la orice moment., Eduard, 17,5)

- S-a schimbat ceva in viata ta o data cu divortul parintilor? Cred ca da. M-a schimbat pe mine ca om, m-a schimbat. Cred ca nu am avut suficienta educatie, am luat un anturaj care nu era bun pentru mine. (Stefan, 16,7)

2.       Figura tatalui este slab conturata, acesta este fie plecat la munca mai tot timpul, fie consuma alcool frecvent si in exces, iar copiii sunt invatati de mama cum sa evite agresiuni sau pedepse din partea acestuia. (Ascultam mai mult pe mama si mai putin pe tata.) In acest context, figura tatalui devine una periferica, multe din responsabilitati sunt preluate de mame, adolescentii ajuta la munca si la treburile gospodaresti, abandoneaza preocuparile copilariei, devin mai independenti si mai orientati spre lumea adultilor

- Cum se intelegeau parintii intre ei? La inceput s-au inteles bine, dupa vreo 2 - 3 ani au inceput sa se inteleaga rau, pentru ca tata o luase cu bautura, cu prietenii lui, anturajul, cu femeile cum se spune si aducea barbati in casa si era nevoie sa plecam de acasa ca sa putem sta in liniste, undeva si cateodata ii mai dadeam eu afara din casa. Dar se certau? Da. Interveneam eu cateodata. Il luam pe tata si il trimiteam in camera lui unde statea el si pe mama o lasam in camera ei.(Ionut, 17 ani)

Iata ce povesteste Ovidiu, un adolescent de 16 ani:

- Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai invatat de la parintii tai? De la mama am invatat sa fiu cinstit.imi spunea mereu sa invat, sa am grija ce fac, pe unde ma duc. Dar de la tata? Nu prea imi dadea sfaturi, dar am mai invatat putina electronica de la el.

- Ce crezi ca ai mostenit de la parinti? De la tata, nu prea multe, dar de la mama sunt bun la suflet ca ea, sa fiu iubitor, prietenos.

Tatal tau era ascultat, respectat in familie? Nu prea. De ce? Nu prea vorbeam cu el, era mereu plecat la bar, in ultimul timp nici la serviciu nu se mai ducea.

Mama ta era ascultata, era respectata? Da. De ce? Ne invata de bine.

Atunci cand mama te ruga sa faci ceva, faceai? Da, altfel se supara.

Dar daca te ruga tatal tau? Cateodata da, cateodata nu. De cele mai multe ori ma trimitea sa iau tigari si bautura. Si daca nu mergeai, ce se intampla? Tipa la mine, ma certa.

Tatal nu mai este o figura emblematica, ci una secundara. Aceasta carenta de autoritate se manifesta fie prin dezinteres, interpretata de minor ca ingaduinta, fie prin inflexibilitate, agresivitate si impulsivitate, baiatul fiind pedepsit in exces. Mama este incapabila sa puna limite, sa exprime si sa urmareasca cu claritate exigente educative. Din acest punct de vedere, un minor afirma, vorbind despre familia sa: a fost buna ca m-a lasat sa fac ce vreau. Daca nu ma lasau sa fac ce vreau, nu ajungeam aici si as fi spus ca erau rai. Mama ma mai certa, dupa aia ma bagam in pat, ma pupa. (Stefan)

Lipsa indelungata a tatalui, prin deces, separare sau abandon il priveaza pe copil de posibilitatea de a se identifica moral si afectiv cu acesta, de a se simti protejat si sfatuit, mai ales in conditiile unor eforturi insuficiente din partea mamelor de a suplini absenta partenerului.

Ti-ai fi dorit ca tata sa fi petrecut mai mult timp cu tine? Mi-ar fi placut. Poate as fi ascultat mai mult, poate as fi avut alte conditii. Deci, unde sunt doi e mai altceva. (Daniel, 16)

Existenta unui tata alcoolic, de cele mai multe ori agresiv, incapabil sa furnizeze un model de viata adecvat, sa transmita si sa urmareasca exigente educative duce la formarea unei aliante mama-baiat in care cel din urma invata sa evite pedepsele tatalui si sa mimeze ascultarea:

- Au existat situatii in care mama sa-ti spuna sa faci anumite lucruri cu care tata nu era de acord? Da. Dar invers? Da. Si pe care ascultai din ei? Pai daca mama ma lua deoparte si imi spunea sa nu fac, nu faceam. Ziceam ca fac si nu faceam. Cand te punea tata sa faci ceva? Mai ales daca era baut. Imi spunea sa ma duc cu caruta sa aduc lucerna de la cineva, eu nu ma duceam. In situatiile astea o ascultai pe mama? Da. Ca zicea ca-i baut, sa nu ma iau dupa el Ma duceam, inhamam calul si ma duceam in alta parte pana adormea. Deci, intr-un fel plecai de acasa numai de gura lui? Ca sa zica ca ma duc.

In situatia in care nu faceai ce te ruga tata, ce se intampla?Daca nu faceam, ma certa si ma batea. Mama ma apara. Dar cand mama te ruga sa faci ceva, faceai? Da. Daca nu faceai ce se intampla? Nu-mi facea mama nimic. Nu ma pedepsea mama. Mama nu, dar tata? Tata ma mai certa. Cand greseam, ma feream din fata lui sa nu ma bata. Te-a batut vreodata tata? M-a batut. Rau. M-a batut o data cu o sarma impletita. (Costel, 17 ani)

Alteori baiatul sare in ajutorul mamei:

Mama. O data a fost lovita si am reactionat si eu urat. L-am lovit inapoi pe tata, pe tatal vitreg. Mama sangera. Am spus decat sa dea in ea, mai bine sa dea in mine (Ionut, 17 ani).

- Cum se intelegeau parintii? In fata mea se purtau foarte frumos. Dar cand erau singuri cred ca se certau, caci odata am auzit o palma si cand am intrat la ei in sufragerie, mama era rosie pe fata, iar eu atunci am sarit la tata cu cutitul si i-am pus cutitul la gat, pentru ca el era  beat atunci cand a palmuit-o pe mama. (Razvan, 17,5.)

Aceasta alianta e identificabila chiar si atunci cand tatal nu este agresiv:

- Mama ma mai trimitea sa aduc apa, sa duc gunoiul, sa fac curatenie si faceam ca tata nu stia ca eu fumez si mama, cu "susta", lua tigarile de la tata si imi aducea mie cate o tigara, doua de la tata si eu ma duceam in baie si fumam (Iasciuc).

Stima de sine a adolescentului este legata inevitabil de stima pe care acesta o poarta parintilor sai, copilul are nevoie de un parinte cu care sa se poata identifica, care ii va mijloci interiorizarea normelor morale si sociale si ii va fi model in viata de adult.

Pentru minori, mama este figura centrala, iar calitatile ei principale sunt: harnicia (ii placea sa munceasca sau este sufletista, stie sa vorbeasca, are bun simt, sau ii place sa gateasca sau era ordonata, curata, serioasa sau era gospodina, ii placea sa ne invete sa facem treaba) si felul in care se purta cu copiii (Stia sa-mi explice anumite lucruri. Stia sa vorbeasca cu mine, Era intelegatoare. Cand aveam o problema ma duceam la ea. Era dreapta, ma intelegea. O persoana iubitoare. Avea grija de mine).

Portretul tatalui se refera in general la:

a.        faptul ca mergea la munca sau desfasura diferite activitati: Era foarte muncitor. Spuneau colegii lui ca era cel mai bun meserias de constructii din oras sau Tatei ii placea sa mearga la munca,sa aduca banii in casa sau Tata se ducea la treaba, venea acasa sau Tatalui meu ii placea sa construiasca, sa faca ceva cu mana lui si de la el am invatat si eu sa fac ceva sa il urmez.

b.       nu i se recunoaste nici o calitate morala: Pai nu prea are calitati desi nu-i prea place munca este priceput, De la tata nu am avut ce sa invat, Are o meserie. In rest nu are nici o calitate, Pe tata nu l-as descrie deloc. Nu ma intereseaza, De la tata nu am avut ce sa invat.

c.        consumul mare de alcool reprezinta trasatura centrala care trece in plan secundar alte calitati: tata era tot timpul beat sau plecat, nu puteai sa stai de vorba cu el.

Socializarea discordanta a minorilor se produce pe fondul lipsei de armonie si de coeziune a familiei, intr-o atmosfera morala si afectiva inadecvata, marcata de consum de alcool si agresiuni, in care responsabilitatile educative nu sunt asumate sau sunt impartite inechitabil intre parinti.

Acum cand ma gandesc zic ca s-au mai linistit, dar mai demult era o familie destramata, toata ziua se certau ca tata bea mult si mama il certa, se certau mereu si nu se intelegeau.

Uneori, tata mai dadea in mama. Cand se intampla? Cand nu aveam bani sau cand era beat. Se lua de mama si o trimitea sa imprumute si mama spunea ca nu vrea sa imprumute si tata ne lua la bataie. (Daniel, 17 ani)

Noi eram mai saraci, erau certuri. Erau certuri aproape tot timpul. Era galagie.

Tata cand se mai imbata mai facea scandal, mai batea pe maica-mea, pe fratii mei, pe mine.

Inainte de a muri tata, era atmosfera urata, scandaloasa. Dupa aceea normal. Cand te gandesti la tata, ce simti? Uneori simt ura, uneori nu. Uneori ma gandesc, ca de ce nu l-am ascultat pe el. De ce il urasti? Pentru ca ma batea. De multe ori. Pleca de acasa, ma alunga de acasa, dormeam la colegi.(Nicolae, 16 ani)

La acelasi rezultat se ajungea si cand atmosfera era placuta, ingaduitoare, copiii nu sunt certati cand incalcau normele, dar in spatele certurilor se ascundea o toleranta pe care copilul o simte si care ne face sa ne gandim daca nu cumva unii parinti proiecteaza asupra copilului propria tendinta antisociala.

Frumos, bine, fara cearta. Cand bea, tata era mai sever

Era foarte frumos. Tata era un om foarte sincer cu noi, era glumet, se ducea la munca, venea seara acasa, eram bucurosi, saream toti in sus cand il vedeam. Sa ne bata sau sa ne certe rar se intampla.

Asa cum reiese si din tabelul alaturat, intr-un numar mare de cazuri tatal este un frecvent consumator de alcool, iar copiii, la randul lor, vor dezvolta echivalente infractionale precoce: fuga de acasa, chiulul de la scoala, bataile frecvente cu colegii, consumul de substante nocive.

In aceasta perspectiva ni se pare relevanta afirmatia unui adolescent care sesizeaza ruptura intre ceea ce spune si pretinde tatal de la copii si ceea ce este in realitate: Pai tata vroia sa para altceva decat era. se trezea dimineata, se ducea la lucru si cand venea seara acasa era mort de beat.

Adultii sunt cei care definesc situatiile de viata pentru copii creand astfel realitatea sociala la care acestia trebuie sa raspunda ulterior. Vom analiza pe rand indicatorii calitatii vietii de familie si influenta acestora asupra dezvoltarii minorilor: disciplina din cadrul familiei, supravegherea copiilor, afectiunea si coeziunea.

1. Parintii minorilor nu urmaresc aplicarea unor principii educative care sa orienteze dezvoltarea morala a copiilor:

- Cum reactionau parintii cand minteai? Nu reactionau dar isi dadeau seama ca mint. Nu ma credeau ce spun. Taceau din gura. Si nu-ti spuneau ca minti? Mai spuneau. (Nicolae, 16 ani)

Disciplina dezordonata in familie are efecte daunatoare: parintii nu pedepsesc sau nu recompenseaza constant acelasi tip de comportament sau au opinii diferite cu privire la educatia copilului.

- Cum reactionau mama si tata cand minteai? Pai, stiau ca mint pentru ca ma urmareau, ca tata avea prieteni peste tot si ii spuneau pe unde m-au vazut si ii spuneau ca s-a auzit ca am furat, iar eu le spuneam ca am fost la calculatoare, la piata si am ajutat la descarcat pepeni, dar ei stiau ca mint si ma certau si spuneau ca nu pot fi si eu un copil ca altii, sa merg la scoala, sa invat, sa ajung ceva in viata.

- Au existat situatii in care mama iti spunea sa faci anumite lucruri cu care tata nu era de acord? Nu, poate.ca tata nu era de acord sa merg sa muncesc, ca spunea ca trebuie sa cresc mai intai, sa merg la scoala, nu sa ajung ca el rupt de munca, dar mama era de acord sa muncesc.

- Pe cine ascultai mai mult? Pe mama.

- Erau situatii in care tata spunea sa faci anumite lucruri cu care mama nu era de acord? Da.pai ma duceam cu el si spunea sa beau si eu cate o bere ca sunt mare si cateodata mai venea si acasa cu cate o sticla de bere si-mi dadea cate un pahar sa beau si mama il certa ca de ce imi da de baut. (Stefan)

- Cand tata te ruga sa faci ceva, faceai? Sigur. Daca nu faceai, ce se intampla Se mai suparau. Pai nu mai vorbeau cu mine. Trecea repede. Se intampla sa te loveasca, sa te certe? Nu, niciodata nu s-a intamplat. Dar cand mama te ruga sa faci ceva, faceai? Da. Daca nu faceai? Mai tipa un pic la mine, ma tragea de urechi. Cand greseai erai pedepsit? Nu. Niciodata nu am fost pedepsit. Dar ti se explica unde ai gresit? Da. Cateodata.

Analiza celor povestite de minori mai indica faptul ca parintii nu pedepsesc cu convingere comportamentele deviante sau delincvente ale copiilor sau raman la stadiul coercitiei (ii incuie in casa, le interzic sa faca diverse activitati) fara a trece la cel al persuasiunii.

- Cand tata te ruga sa faci ceva, faceai? Da. Daca nu faceai ce se intampla? Ma pedepsea "nu mai iesi maine din casa " Dar cand mama te ruga sa faci ceva, faceai? Tot asa. Nu ma mai lasa sa ma duc pe afara. (Iulian)

Demisia educativa a parintilor, in special a tatalui este evidenta:

- Cand tata te ruga sa faci ceva, faceai? Da. Uneori ii spuneam ca nu vreau sa fac acel lucru si il facea el.

- Cand greseai cate ceva erai pedepsit? Nu, plecam de acasa. Cand simteam eu ca gresesc, plecam de acasa, ca sa nu ma mai certe. (Nicolae, 16 ani)

- Cum reactionau parintii cand minteai? Nu reactionau nici nervos, nici sa ma pedepseasca si sa ma bata. Intelegeau copilul. (Stefan, 16 ani)

Exista situatii cand nici unul dintre parinti nu poate constitui un model educativ autentic, oferind copilului spectacolul generat de consumul de alcool:

- Care erau cele mai importante calitati ale tatalui tau? Munceau si el cu mama la fel, mai beau. Si mama si tata. Amandoi beau.

- Parintii cum se intelegeau intre ei? Mai se certau. Se certau acolo, intre ei, nu stiu de la ce Cand se imbatau.(Costel, 17 ani)

Parintii, in special mama, ii indeamna sa nu fure, sa spuna adevarul, sa fie cuminti dar totodata exista o ruptura intre ceea ce spun si ceea ce sunt acestia. De aceea, sfaturile lor sunt lipsite de valoare educativa reala, mai ales ca normele morale pe care le transmit sunt contextuale:

- Ai cunoscut persoane deosebite? Da, multi oameni, dar nu erau deosebiti, pentru ca daca eu povesteam ce am mai furat, ei ma parau la politie. O persoana deosebita este mama mea, ca ea m-a invatat de bine, sa nu fur ea imi spunea sa ma duc la lucru si de-acolo pot sa fur cate un sac de ciment si sa-l vand sa fac un ciubuc, dar nu sa fur din buzunare si din magazine. (Stefan)

A spune adevarul nu este o competenta cu care ne nastem, ci ea trebuie dobandita prin invatare progresiva si mai ales prin raportare la modelele parentale. In acest context capata consistenta afirmatia ca parintii nefericiti nu transmit corect valorile morale si sociale, nu au credibilitate in conditiile in care viata lor nu s-a condus dupa acestea.

- La ce varsta ai furat prima data? La varsta de 9 ani. M-am gandit ca e un lucru rau, dar cand am vazut ca nu m-au prins, am zis fur azi un telefon, maine fur.. si tot asa.  Parintii stiau ca furi? Timp de 2 ani, pana la varsta de 11 ani, nu au stiut. Furam, dar furam mai rar. Cum au reactionat cand au aflat? Au inceput sa imi puna intrebari de ce fur, sa ma faca sa uit, sa nu mai stiu ce e ala furat. Si tata mi-a spus ca a facut si el asa .. si nu-i bine, ca daca o sa ajungi si tu acolo o sa te stie lumea de puscarias ce spunea tata acolo. Si spuneam da, da, da dar pe o parte spuneam si pe alta putin ma interesa. (Razvan, 17 ani)

Uneori mama insasi invata minorul sa evite, prin intermediul minciunii, o neplacere, o pedeapsa pentru ca mai apoi acesta sa invete sa minta pentru a obtine beneficii.

Ce a spus doamna invatatoare cand a vazut ca lipsesti de la scoala? Prima data nu prea zicea ca a vazut ca scotea mama scutiri. Nu ma duceam cu saptamanile la scoala, dar scotea scutiri.

Neatentia parintilor, credulitatea acestora conduc la banalizarea efectelor minciunii si favorizeaza continuarea acesteia. Este stiut faptul ca atitudinea parintilor fata de minciuna influenteaza si atitudinea copilului fata de acelasi subiect. Foarte adesea, minorii si-au vazut parintii mintind fie pe ei, fie pe altii, incat cuvantul acestora s-a devalorizat. Ulterior, minciuna utilitara se va asocia cu fuga de acasa, de la scoala si cu furtul.

- Parintii stiau ca furi? Stiau, ca a mai fost politia pe-acasa, dar eu spuneam de exemplu ca plec in vacanta la lucru, dar eu plecam cu baietii pe la furat si cand veneam cu bani ziceam ca am muncit pentru bani, sau daca aduceam obiectele furate le ziceam ca mi le-a dat un prieten sa le tin, daca ma vedea cu inele si lanturi de aur eu le spuneam ca le-am gasit la strand. (Stefan)

Minorii insisi apreciaza ca o interventie timpurie, ferma, le-ar fi putut schimbat cursul vietii.

- Bunicul tau stia ca furi? Da. I-am spus. Tata a vrut sa ma bata si bunicul a spus sa nu ma bata ca e mic, poate nu mai face, poate nu stie. Acum imi pare rau ca nu l-a lasat pe tata sa ma bata, era mai bine. Daca te batea, te lecuiai? Prima data cand am pus eu mana pe bani, daca ma batea era altfel.(Nicolae)

Supravegherea copiilor

Familiile din care provin minorii sunt numeroase, iar preocuparile adultilor de a le asigura hrana si imbracamintea sunt principala lor activitate astfel incat lasa copiii nesupravegheati. De altfel Cristian, vorbind despre baiatul pe care il va avea spune: L-as invata sa nu faca aceleasi greseli. Sa stau langa el mai mult, sa-l invat de bine.

Ma certa, nu ma lasa sa ies la joaca. Asta pana la varsta de 12 ani, ea mergea la munca de dimineata pana seara, iar seara cand venea ma gasea acasa, dar ce faceam de dimineata pana seara nu mai stia. (Daniel, 16,4)

- Cand greseai ceva, erai pedepsit? Nu, eu aveam libertate, plecam cand voiam eu. Ma mai certa mama si-mi spunea ca nu e bine ce fac dar niciodata nu mi-a spus ca nu ma lasa sa plec unde vreau eu."

- Cate ore pe zi petreceai impreuna cu prietenii? 3-4 ore. Ce parere aveau parintii ca stateai cu prietenii? Pai, nu prea ii interesau. Ma lasau sa fac ce voiam eu. (Cristian)

Uneori initierea in activitatea delincventa are loc chiar in cadrul familiei, de catre o ruda mai mare:

- La ce varsta ai furat prima data? Atunci cand am furat cu varul meu. Cam 10 ani. Ca am mai ramas o data repetent. Ai mai furat de atunci? Da, daca el mi-a spus ca nu-mi face nimic pana la 18 ani. Apoi ma atragea sa fur, aveam bani.

Pe fondul lipsei de supraveghere a copiilor, adolescentii fie implica si fratii mai mici , fie sunt initiati de catre alte rude:

- Cum te impacai cu fratii, cu surorile? Pe sora mea mai mare nu prea am apucat-o pe-acasa, ca ea era mai mereu plecata, in rest cu ceilalti ma intelegeam foarte bine. Dimineata ii duceam pe astia mai mici la scoala, cand aveam bani din furat (ca din alta parte nu aveam de unde sa am bani) le luam jucarii, trenulete, ghiozdane noi, lucruri noi.

- Ei te ajutau? Da, dar ma ajutau in rau. Veneam acasa cu tot felul de lucruri furate de prin magazine si le spuneam sa nu-i spuna mamei ca am lucruri furate si ei nu spuneau. Acum stau si ma gandesc ca daca ei spuneau parintilor ca am furat poate nu mai ajungeam sa mai fur. Deci daca ei spuneau mamei ca furi, poate te-ar fi adus pe o cale mai buna? Da.

Unul dintre cei mai concreti indicatori ai rupturii adolescentului de contextul familial este fuga de acasa, realizata adeseori intr-o atmosfera de tensiune.

- Pana la ce varsta ai crescut in familie? Am stat pana pe la 12 ani, dar dupa aceea am plecat vagabond, am umblat pe la prieteni. Apoi, pe la varsta de 14 ani m-am intors acasa, am stat la tata pentru ca parintii s-au despartit prin anul 2000, caci mama nu a mai putut rezista la betiile lui tata si ii mai placeau si jocurile de noroc."

- Ai fugit vreodata de-acasa ? Da. Povesteste prima ta fuga de-acasa. Prima data am fugit la 9 ani. Ma saturasem parca sa vin acasa si sa nu gasesc nimic de mancare, ca mama gatea cand venea de la serviciu (ca lucra femeie de serviciu la o frizerie) si gatea seara cand venea sau cateodata in pauza mai venea si aducea ceva sa mancam. Si impreuna cu alti prieteni ne-am hotarat sa luam trenul de Timisoara si ne opream prin orase, furam. Atunci, am inceput sa si furam. Urmaream oamenii care erau beti in trenuri si le luam portofelul, bani, ce aveau ei. Si unde ai ajuns? Am ajuns pana in Timisoara, unde m-a si prins politia si m-a bagat intr-un centru de primire. Cat timp era de cand ai plecat de-acasa? Aveam vreo 6 luni. Si in perioada asta pe unde ati stat? Pai am stat in fiecare oras pe unde am trecut, dormeam in trenuri. Cu ce va ocupati? Pai, furam toata ziua, mergeam prin magazine, furam de la oamenii din trenuri. Cat ai stat la Timisoara in centru de primire? Pai, m-au prins pe 16 decembrie, inainte cu o zi inainte de ziua mea, am stat sarbatorile de iarna acolo pana pe data de 8-9 ianuarie, pana cand am prins un moment si am fugit de-acolo. Si unde v-ati dus? Am fost in Craiova, ne-a prins intr-un magazin acolo, a vrut sa ne duca la un centru, dar noi in drum spre centru am reusit sa fugim si atunci am plecat fiecare la casa lui.

- In afara de data asta, ai mai fugit de-acasa? Da, de multe ori, cred ca de 20 de ori am fugitde-acasa. Luam trenul impreuna cu prietenii mei si plecam.

- Ai fugit vreodata de acasa? De multe ori. Povesteste prima fuga de acasa. Eram la scoala, in clasa a II-a si a venit un var de-al meu si a intrat a batut la usa si a rugat profesorul sa ma invoiasca ca mama sa este bolnava. Profesorul a spus sa vina altcineva, sora sa Si m-a invoit atunci. Si m-a dus acolo unde se vindea fier vechi, si avea o sticla de bronz la el si mi-a spus uite de ce te-am adus aici, sa suflam, a vazut si el la altii in piata si a zis hai sa facem si noi, era asa stralucitor si s-a facut vreo 12 noaptea si am trecut prin fata unui magazin mare. De cate ori treceam cu mama sau cu tata pe acolo, imi spuneam ca mi-as dori sa am si eu, raftul al mare de acolo. Si era iarna, zapada si a zis hai sa luam piatra asta de jos si o dam in geam. Daca ne prinde Politia.. El gandea stia si a spus ca daca ne prinde Politia nu ne face nimic. Si eu am zis, bine da-i cu piatra. Din cate erau acolo, am sarit la tigari, nu m-am dus la dulciuri asa cum imi doream prima oara. M-am dus la tigari, cafele, bani, sampanii scumpe. Ce-ati facut cu ele? Le-am vandut. Si te-ai intors acasa? Nu, am stat la el. Era mai mare decat tine? Cam cu un an jumatate. Cat ai stat impreuna cu el, fugit de acasa? Am stat vreo 2 saptamani. Dupa aceea, ai mai fugit de acasa? Nu am mai fugit asa de acasa. Mai fugeam de acasa, noapte cand ma trezeam. Si ma opream la sora mea. Stateam la ea cam o luna de zile.

Adolescentii parasesc casa pe fondul pauperitatii, al lipsei de supraveghere si control exercitat de adulti, vor sa abandoneze un context socio-familial perceput ca nefericit si isi gasesc alinarea in grupul de prieteni, care ii accepta neconditionat.

- Ai fugit vreodata de acasa? Da. Am fugit. Umblam pe strazi. O data m-a prin Politia si m-a dus intr-un Centru pentru copiii strazi, in Focsani. Cati ani aveai cand ai fugit prima data de acasa? Aveam 14 ani. Ma batuse tata ca chiuleam de la ore. Si ma batuse tata si am plecat de acasa cu un prieten de-al meu. Am ajuns intai la sora mea, pe urma am plecat si de la sora mea si ne-a prins Politia in gara si ne-a dus la Centru. Ai mai fugit si alta data ? De doua ori. Prima data, asta care am spus-o si a doua oara tot la fel din cauza lui tata. Cum s-a intamplat? Tot asa ma batea, ne batea pe toti. Si unde te-ai dus? A doua oara stateam prin Focsani, pe strazi. Te-a prins politia si a doua oara? Da. Tot la Centru de la Focsani m-a dus. (Marian, 15 ani)

Printre straini, adolescentii invata sa supravietuiasca foarte usor, iar aceasta ii incarca cu un sentiment de putere si libertate, de maturitate cu mult inaintea colegilor de generatie. In timpul acestor fugi ei calatoresc prin orase indepartate, uneori in alte tari (Spania, Franta, Italia), colinda garile, parcurile, internet caffe-urile, salile de biliard si de jocuri mecanice, magazinele, invata sa utilizeze manipularea, tehnicile delincvente, sa consume alcool si uneori droguri. Unul dintre baietii inchisi la Centrul de Reeducare Targ Ocna spunea: Daca fugi o data, de doua ori, te obisnuiesti..

Retrospectiv, minorii constientizeaza influenta negativa a grupului de prieteni Ce simti cand te gandesti la parinti? Simt ca, asa cum au fost ei, m-au invatat de bine, dar anturajul .. si in primele luni de internare in centru chiar afirma ca se tem ca influenta acestora i-ar putea aduce in penitenciar: Cel mai tare ma tem ca m-as putea intalni din nou cu unii care m-ar invata sa fac din nou prostii. Acum nu mai sunt chiar copil dar oare o sa pot?

Esecurile regasite in povestile de viata ale minorilor par a se inscrie intr-o spirala ce porneste de la cel scolar, apoi profesional si in ultima instanta social. Intreruperea timpurie a studiilor nu determina inevitabil esecul profesional daca tanarul cauta o activitate practica care sa ii ofere in primul rand o sursa de venit, dar in situatiile analizate aceasta nu se intampla; timpul liber devine tot mai indelungat, minorii scapa controlului parintilor:

- Cum iti petreceai timpul liber cand erai acasa? Pai, mergeam la scoala, mergeam sa ma intalnesc cu prietenii, mergeam la calculatoare daca aveam bani, daca nu aveam bani mergeam la furat. (Stefan)

Marturiile minorilor referitoare la scoala si la ceea ce au invatat acolo sunt socante prin continut si unanimitate: scrisul si cititul. Scoala nu este reperabila ca spatiu educational, ci exclusiv ca loc in care se produce instruirea. Revine ca un laitmotiv ideea plictiselii la scoala datorita faptului ca li se predau aceleasi lucruri, li se cere sa invete fara sa inteleaga, profesorii abuzeaza de argumentul autoritatii si de sloganurile moralizatoare, nu urmaresc dobandirea unor tehnici de invatare, se urmareste exclusiv parcurgerea programei in conditiile in care elevii sunt preocupati de propriile interese si trebuinte, exigentele sunt supradimensionate in raport cu capacitatea elevului de a-si insusi cunostintele.

- Iti placea sa mergi la scoala? Nu. Era plictisitor. (Stefan)

- Ce nu-ti placea la scoala? Colegii? Profesorii? Materiile? Felul cum erai tratat? Nu intelegeai? La scoala nu-mi placea ca era plictiseala. Trecea timpul foarte greu. Atat. (Doru Ionut, 17 ani)

Absenta posibilitatilor materiale ale familiilor ii priveaza pe copii de accesul la obiecte si programe culturale de calitate, abandonandu-i in fata televizorului si a anturajului si ridica obstacole reale in fata motivatiei si asa reduse de a participa la cursuri.

De la varsta de 3 ani, tatal meu s-a despartit de mama si mama nu a avut posibilitatea sa ne creasca cu toate conditiile. Nu am putut sa fac o scoala, am reusit sa faca numai clasa I-a, din cauza lipsei de bani, alimente, de haine si de atunci, de la varsta de 11 ani am inceput sa umblu, sa merg cu cersitul, cu furatul. (Daniel, 17 ani)

- De ce nu te-ai mai dus la scoala? Am ramas de mai multe ori repetent, nu mai aveam posibilitati,  s-a plictisit scoala de mine. Dar nu aveam posibilitati. Imi trebuiau bani si pentru caiete. Imi trebuia si de incaltat, de imbracat. Trebuia sa fac baie. Apa nici nu aveam. Cumparam de la vecina. Nu aveai apa cu ce sa faci baie? Plateam apa pe care o luam.( Emanuel)

- Ce nu-ti placea la scoala? Stateam prea mult in clasa. Radeau copii de mine. Stateam mai in spate. Altii erau mult mai frumos imbracati, mai curati. Eu nu eram. Mai ales iarna, nu prea aveam posibilitatea, nici apa, nici curent si trebuia sa aduc apa. (Daniel)

Majoritatea minorilor recunosc ca, in realitate, activitatea infractionala a devenit un mod de a trai care excludea activitatea scolara:

- De ce ai abandonat scoala? Nu mai imi placea deloc, nu mai aveam timp ca mergeam foarte des la furat, incepusem sa ma si droghez, fumam. (Stefan)

Fuga de la scoala ramane unul din factorii predictivi ai orientarii adolescentului catre o cariera delincventa. Initial, aceasta este o conduita de tip evazionist, la inceput episodica, apoi se cronicizeaza transformandu-se in absenteism, iar apoi evadarea va fi totala, finalizandu-se in abandon.

- Iti placea sa mergi la scoala? Cateodata da, cateodata nu. Cand nu aveam bani ma duceam la scoala, cand aveam bani ma duceam pe la calculatoare, la internet. (Alexandru)

Ce nu-ti placea la scoala? Prima data, imi placea tot si materii si profesorii dar de cand m-am invatat cu hotii, sa fur, nu m-a mai interesat deloc de scoala.(Razvan)

Abandonul scolar nu e un proces linear, el implica o multitudine de aspecte printre care etichetarea, insuccesul scolar, reactiile colegilor si ale profesorilor, distrugerea unor bunuri, agresarea unor cadre didactice pe motive apreciate ca fiind obiective .. Toate acestea sunt tot atatea elemente care grabesc abandonul si drumul irevocabil catre grup si practicile infractionale.

Da, cand ma scotea la harta sa arat tarile, nu stiam sa arat si atunci radeau de mine si atunci mi-era rusine si de asta si plecam de la orele la care stiam ca nu am invatat. Si ca sa nu ma fac de rusine, fugeam de la ore. (Alexandru)

- Te bateai cu colegii din scoala? Da, ma bateam des. Lor le era ciuda ca eu aveam bani multi la scoala ca furam si ne certam, dar ne impacam ca, normal.daca ai bani ai si multi prieteni. Te bateai cu ei pentru ca te provocau? Da, ma provocau. Te bateai pentru ca nu doreai sa fii considerat fricos? Dar eu nu eram fricos, iar ei stiau ce pot, iar lor le era intr-un fel frica de mine.

- Te-ai batut ca sa aperi pe cineva? Da, de mai multe ori ma bateam ca s-o apar pe sora mea, sau copii mai mici sau fete. Care erau motivele pentru care te luai la bataie? De multe ori saream la bataie ca sa-mi razbun sora mai mica, atunci cand se mai luau copii de ea la scoala si ma enervam si spargeam geamuri, table, dulapuri de sticla. Alte motive? Da, cateodata ma acuzau ca le-am furat telefoanele mobile din banca, iar eu nu le furasem, sau chiar spuneau la misto, doar ca sa se ia profesorii de mine. (Stefan)

- Ai lovit vreodata un profesor? Da, l-am lovit pe domnul director. Pentru ca era un pic ametit, a dat cu cheile in mine, m-a injurat de mama si atunci am dat cu rucsacul in dansul. (Eduard)

- Ai lovit vreodata un profesor? O singura data, in clasa a IX-a. Din cauza absentelor si din motivul ca nu am vrut sa ma duc la baie si a tras de mine si mi-a rupt geaca si atunci m-am enervat si l-am lovit. Cum l-ai lovit? Cu palma. Pe fata. Ai abandonat scoala? Da. La sfarsitul clasei a IX-a. De ce? Pai, dupa cearta, fapta care am facut-o cu domnul director, nu am mai mers, mi-a fost rusine. (Cristian)

- Ai lovit vreodata vreun profesor? Da. O profesoara de franceza m-a acuzat ca am intrat in cancelarie in pauza si am furat de la ele de-acolo, iar eu nu furasem si pana la urma au gasit lucrurile alea si atunci eu am scuipat-o, ea mi-a dat o palma, i-am dat si eu palma si am plecat. (Stefan)

Parintii par a valoriza doar formal scoala, reactia lor la absente este una palida, limitandu-se la a-i certa (Ce vrei sa ajungi in viata?). Adeseori, ei insisi sunt bucurosi de banii adusi de copii acasa si de faptul ca desi nu au mers la scoala, au muncit si au contribuit la bunastarea familiei.

Lipsa regulilor si a unei discipline de viata este vizibila in faptul ca adolescentii adeseori nu au respect pentru autoritate (vezi agresarea profesorilor), utilizeaza viclenia si violenta pentru scopuri imediate, nu lasa sa le scape nici o ocazie, se trezesc tarziu intarziind astfel la orele de curs.

O alta trasatura, pe parcursul scolaritatii, o reprezinta bataile cu colegii, de cele mai multe ori pentru a promova o imagine de dur sau de justitiar, luand apararea unor prieteni sau colegi mai mici.

- Te bateai cu colegii din scoala? Se mai intampla cateodata. Erai provocat, sa nu fii considerat fricos sau luai apararea altora? Nu, luam apararea la altii nu ca ma simteam eu infricosat. Mai erau altii mai mari care ii bateau pe astia mai mici si ma luam la bataie ci daca ei sunt mai mari sa se ia de mine. (Razvan)

- Te bateai ca sa le demonstrezi lor ca esti tare? Ei stiau ca nu sunt fricos, stiau ca pot sa ma bat cu ei. De unde stiau? Ma bateam pentru prietenii mei de la scoala. (Ionut)

- Cateodata da, cand mai luam apararea la aia mici. Care aia mici? De la gradinita. Le luau pachetul. Existau si alte motive de va luati la bataie? Cand ma injurau.

- Care erau motivele pentru care ajungeati la bataie? Ne provocam unul pe altul. Chiar ma gandeam la asta, sa fiu eu mai puternic. Si a doua zi ne impacam. (Drosu)

Abandonul scolar se suprapune adeseori peste momentul intensificarii plecarilor de acasa si al inceputului carierei infractionale:

- De ce ai abandonat scoala? Din cauza asta, azi un furt, maine doua, poimaine patru si nu m-am mai dus. (Drosu)

Cand si de ce ai abandonat scoala? Anturajul. Da. Ei nu se duceau la scoala. Daca se duceau ei, ma duceam si eu. (Iulian)

De obicei fuga de acasa precede primul furtul sau este simultana cu acesta.

- La ce varsta a fost prima ta fuga de-acasa? Aveam cam 14 ani. Au mai urmat si altele? Da, au fost mai multe.pana la un moment dat cand am fugit cu un prieten de la scara de alaturi, ne-am apucat de furat, nu mai mergeam la scoala deloc. (Ovidiu)

Indiferent ca este vorba despre fuga de acasa, de la scoala, consumul de alcool sau furturile identificam prezenta grupului ca facilitator al conduitelor deviante si delincvente:

- Ai abandonat scoala? Da si chiar nu m-am mai dus. In ce clasa? A III-a. M-am imprietenit cu trei baieti. Ei furau dinainte, spargeau, faceau si pentru o fata care era sora lor, m-am luat cu ea sa am si eu o prietena si m-au luat la ei acasa, ne-am imprietenit, ne-am cunoscut acolo. Si eu am vazut ca ei fura, ca au bani de fiecare data. Si imi dadea mama bani si tata nu ziceau ca nu-mi dau. Dar cand ii vedeam pe aia cu multi bani, cu telefoane si mama lor nu are ce sa manance in casa si ei stau cu milioane in buzunar. M-am luat si eu cu ei. Ma duceam la furat. (Razvan)

- Ce te-a influentat cel mai mult pana acum? Prietenii, imi placea sa fiu diferit de ceilalti, sa fiu in centrul atentiei. (Mihai)

- Ce s-a schimbat in viata ta cand mama s-a recasatorit? S-au schimbat mai multe. Cercul de prieteni in care am intrat si nu am putut sa ma mai las. Si am intrat in mai multe situatii mai grave.

- De ce ai comis fapta? Am furat cu prietenii. Anturajul, ma duceam cu prieteni de-ai mei. Daca spuneau " hai sa spargem casa aceea .", ma duceam cu ei. (Marian, 15 ani)

Interesanta este distinctia intre prieteni si gasca cu care fura.

- De unde ai invatat cele mai multe lucruri? De la familie si de la oameni mai batrani, cu experienta de viata. De la prieteni . numai lucruri rele. Impreuna cu prietenii tai, formai o gasca? Da, erau 5 baieti. Ii puteai considera prietenii tai? Nu, pentru ca stiam ca fur cu ei, nu imparteam sfaturi. (Eduard)

Comportamentul infractional este invatat nu doar de la prieteni, ci si de la cunostinte intamplatoare:

- La ce varsta ai furat prima data? La varsta de 16 ani. Te-ai gandit ca-i un lucru rau? Da. Ai continuat sa furi? Prima data m-am invatat. Am stat la o familie in Onesti, la rromi. Cum ai ajuns la ei? Cat am stat prin gara pe la Onesti, m-am intalnit cu ei pe acolo. Ai stat in gara pentru ca erai fugit de acasa? Da. Si cat am stat prin gara, m-am intalnit cu familia aceea si m-a intrebat daca vreau sa stau la ei, sa muncesc si am zis ca da. Si am stat la ei vreo jumatate de an. Am stat la ei mereu si m-au invatat la furat. (Costel)

Dar procesul e si invers, adolescentul se indreapta catre congeneri cu acelasi tip de preocupari:

- Cum iti alegeai prietenii? Pai, ii alegeam vedeam daca stiu sa vorbeasca, stiu sa fure, daca stiu sa pacaleasca pe altii. De ce te indreptai tocmai spre asa prieteni? Asta era gasca noastra formata si nu puteam sa aducem in gasca copii care mergeau tot timpul la scoala si stateau tot timpul si invatau, ca aia nu aveau timp pentru noi, noi ne imprieteneam tot cu de-astia ca noi, vagabonzi. (Stefan)

Minorii au, inca de la primul furt, constiinta faptului ca aceasta este un lucru rau, ceea ce ne indica faptul ca ei cunosc notiunile morale dar nu au dezvoltata vointa de a le respecta.

- Te-ai gandit ca e un lucru rau? Prima data m-am gandit, caci auzeam si vedeam si eu pe la televizor, mai ales ca mie imi placea sa ma fac politist. Dar daca nu aveam ce-mi trebuie? Ma duceam la mama si-i spuneam ca vreau, de exemplu, sa-mi cumpere "play-station", dar mama nu avea bani ca era scump. De ce ai continuat sa furi? Am continuat pentru ca ma invatasem cu bani multi, imi cumparam tot ce voiam, aveam haine scumpe, aveam bani, aveam biciclete, motoscuter. (Stefan)

Comportamentul delictual este rezultatul unei alegeri la capatul unui proces de "abandon in deriva catre delincventa". Tinerii nu devin delincventi de la inceput. Desi primul furt se produce la o varsta frageda, el este urmat, in general, de o perioada in care minorul nu comite alte delicte, el oscileaza un timp intre conduite corecte si conduite infractionale (unul dintre ei chiar isi ajuta profesoara sa isi recapete geanta furata de hoti, altii ajuta cersetorii), perioade in care muncesc cu perioade in care fura:

E mult de atunci. Prima data am furat pe la vreo 14 ani, apoi m-am reapucat mai tarziu, dupa ce mi-am gasit prieteni. Iti placea sa lucrezi? Prima data nu mi-a placut, era greu si mi se parea o pierdere de vreme, apoi cand se termina lucrarea si vedea ca a iesit frumos, imi placea. Erai platit pentru munca? Da. Cum te simteai cand primeai bani pentru munca ta? Ma simteam bine si aveam grija de bani nu-i cheltuiam ca stiam ca-s bani munciti din greu. (Stefan)

Iti aduci aminte cand ai furat prima data, ce varsta aveai? La 13 ani am spart scoala prima data, am intrat cu prieten de-al meu, am stricat banci, apoi am luat catalogul, ne-am pus note. Ati pus note in catalog si ce-ati mai facut? Pe urma am stricat 2 usi si am plecat afara. Ce ati luat de acolo? De luat nu am luat nimic de acolo, dar mai mult am stricat. Si ultima data, am luat o saltea gonflabila, am dus-o afara, ne jucam cu ea. ( Marian)

La inceput minorul fura de la rude, vecini, apoi se indeparteaza de casa pentru ca ulterior inscrierea furtului in comportamentul gastii sa-i confere furtului o semnificatie antisociala pregnanta.

- Te-ai gandit ca e un lucru rau? Pe moment nu m-am gandit. Atunci mi se parea ca e un mod usor de a face bani multi fara sa muncesc. De ce ai continuat? Mi-am facut intre timp niste prieteni, care tot asa.furau si ei si credeam ca daca nu o sa mai fur, ei nu vor mai dori sa vorbeasca cu mine, mai ales ca ei erau apreciati de altii din cartier. (Eduard, 17,5)

- Cati ani aveai cand ai furat prima data? La varsta de 15 ani. Te-ai gandit ca e un lucru rau? Atunci nu m-am gandit. Prima oara cand am furat mi-a fost frica, apoi a inceput sa-mi placa, nu ma mai opream. De ce ai continuat sa furi? Nu aveam bani si devenise ca un fel de drog dorinta de a fura.

Minorii isi doresc bani pentru a-si finanta distractiile, bani pe care nu ii pot obtine de la familii, ci doar in urma furturilor sau a talhariilor comise: pe moment ei fac o analiza din care rezulta doar avantajele, nu si inconvenientele. Mai mult decat atat, nici nu iau in calcul posibilitatea de a fi prinsi de politie sau atunci cand o fac sunt linistiti de catre un membru al grupului care le explica faptul ca sunt minori si prin urmare nu li se poate intampla nimic. Modul de viata cu care s-au obisnuit in urma furturilor este intretinut prin alte furturi, distractiile se cer finantate continuu (Pentru ce ai facut aceasta fapta? Nu aveam bani sa ma distrez):

- Cati ani aveai cand ai furat prima data? La varsta de 10 ani. Te-ai gandit ca e un lucru rau? Ma duceam si furam napolitane si bomboane de prin magazine. Si azi un pic, maine un pic.apoi am inceput sa fur lucruri mai valoroase. De ce ai continuat sa furi? Am vazut ca fac bani din asta.si daca imi trebuia un ban pentru biliard.furam si vindeam, ca sa am bani. (Alexandru, 16 ani)

- Pentru ce esti condamnat in prezent? Pentru furt auto. Eram impreuna cu prietenul meu care se afla in centrul de reeducare. Stateam intr-o zi la el acasa si nu aveam bani cu ce sa bem ceva, sa mai stam de vorba, tigari. Si el statea la casa intr-un deal si avea langa el o masina parcata acolo langa el, un Citroen, si a luat un fier de acolo si a inceput sa strice usa si am intrat, am luat casetofonul. Am ridicat masina la deal si am inceput sa ne dam cu ea la vale si tot asa am inceput sa ne tragem cu ea la vale. Am luat casetofonul ala, am mers l-am vandut cu 300 de mii, lei vechi. Ne-am luat bautura, ne-am luat tigari, sa avem ce sa consumam toata noaptea. Dupa aceea nu am mai apucat sa fac fapte multe pentru ca am plecat. (Razvan)

Infractiunile sunt comise fara nici o planificare, in urma unei decizii spontane; in general, inainte de a fi prinsi au comis intre 10-30 furturi.

Identificarea cu comportamentul infractional este atat de puternica incat un minor spune: Mie nu mi se parea ca daca eram hot era ceva rau, ba chiar mi se parea ca era bine, ca aveam bani, aveam de toate, era ca o meserie. (Stefan)

Minorii constientizeaza ca acest tip de comportament nu poate duce decat in penitenciar, dar nu se pot opri singuri.

Am lucrat la tara, la taiat porumb. Dupa ce furasem, nu ma mai primea mama acasa si am vrut sa ma las de furat si m-am dus la tara, ca am zis ca acolo nu am ce fura. (Ovidiu)

Furam de fiecare data cand ma certam cu tata. Fugeam de acasa, uneori cate o luna. Unde stateai? Pe la prietenii din sat, prin oras. Furai impreuna cu prietenii? Ma intrebau de unde am bani si spuneam ca sunt banii mei. Tatal tau stia ca furi? Da. A aflat la o perioada. La al treilea sau al patrulea furt. Bunicul tau stia ca furi? Da. I-am spus. Tata a vrut sa ma bata si bunicul a spus sa nu ma bata ca e mic, poate nu mai face, poate nu stie. Acum imi pare rau ca nu l-a lasat pe tata sa ma bata, era mai bine. Daca te batea, te lecuiai? Prima data cand am pus eu mana pe bani, daca ma batea era altfel. (Nicolae). Tot el raspunde astfel la intrebarea:

- Care este lucrul pe care l-ai transmite copilului tau? Ce am facut eu in viata, o sa-i spun altfel si nu o sa-i spun ce am facut eu in viata. O sa-i spun sa fie cuminte, sa ma asculte, sa nu faca ce am facut. Sa fie cuminte, cand are probleme sa-mi spuna, sa il ajut daca are nevoie de ceva. Sa nu fuga de acasa. Sa nu creada ca daca face un lucru rau, o sa-l pedepsesc. Pe parcurs o sa-l invat ce e bine si ce e rau sa nu faca.

Minorii isi asuma vinovatia pentru comiterea faptelor, desi in prima perioada a internarii in centru, principalul vinovat e considerat anturajul sau familia care nu a stopat la timp alunecarea in delincventa. In acest context internarea in centru este vazuta ca singurul mijloc ce poate inlatura posibilitatea de a comite alte infractiuni.

Te consideri vinovat pentru faptele facute? Da. Pentru ca daca eu nu eram hot si ma fura altul de bunurile mele cumparate cu bani nu-mi placea nici mie. Pedeapsa e meritata? Da. Poate daca eu nu ajungeam acum aici, peste cativa ani, cine stie ce infractiuni mai grave faceam.(Eduard)

- Pedeapsa e meritata? Da. Pentru ca asa e mai bine. Daca stateam afara continuam cu faptele astea. (Cristian)

- Pedeapsa e meritata? Da. Trebuia sa existe ceva care sa ma opreasca. O sa ies de aici si nu o sa mai fur. (Marian)

Toti minorii intervievati apreciaza pedeapsa ca fiind meritata, ba chiar usoara in raport cu consecintele infractiunilor:

- Pedeapsa e meritata? Cred ca trebuia si mai rau. Mi-au dat o pedeapsa finuta. De ce crezi ca trebuia sa fie mai aspra? Pentru ca mie daca imi faceam un magazin si venea altul sa mi-l sparga, normal ca mie nu-mi convenea, in viata sa fac si tu vii si iei tot de-a gata.(Sile)

Educatia deficitara in cadrul familiei de origine impiedica la acestia formarea unei autonomii responsabile, autocunoasterea, autodeterminarea, dezvoltarea unor aptitudini. Este covarsitor de mare numarul minorilor care dupa un an petrecut in centrul de reeducare afirma ca aici au reusit sa descopere cine sunt de fapt. 

Intelegem astfel ca identitatea persoanei, relevata prin povestea vietii, este o continua reconstructie de sine in lumina noilor experiente, informatii si contexte, care integreaza individul pe axele timpului si-i confera coerenta si previzibilitate. In articolul sau, S. Maruna il citeaza pe Anthony Giddens, care spunea ca in societatea moderna "identitatea persoanei nu poate fi gasita in comportament sau in reactia altora ci in capacitatea de a mentine viabila o anumita naratiune" (op. cit. pag.302).

Reconstructia personalitatii unui delincvent, fie minor, fie adult, trebuie sa aiba ca punct de pornire conceptia despre sine a acestuia: ameliorarea structurii personalitatii sale nu este posibila fara a intelege povestea dupa care se conduce in viata. Si aceasta deoarece, ". biografia unui infractor, fie ocazional, fie de profesie, fie din obisnuinta, trebuie privita si interpretata ca o naratiune sau ca un text cu una sau mai multe teme banale sau iesite din comun care formeaza obiectul unei hermeneutici comprehensive a alteritatii deviante, respectiv ca o asociere a explicatiei cauzale si teleologice cu mecanismele comprehensiunii" (Basiliade, 2006, p. 796).

Bibliografie

Robert Atkinson, Povestea vietii. Interviul, Editura Polirom, Bucuresti, 2006

George Basiliade, Criminologie comprehensiva Editura Expert, Bucuresti, 2006

Maurice Cusson, La délinquance, une vie choisie, Les éditions Hurtubise, Montréal, 2005, pag. 66-67

Petru Ilut, Abordarea calitativa a socioumanului, Editura Polirom, Iasi, 1997

Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber, Cercetarea narativa. Citire, analiza si interpretare, Editura Polirom, Bucuresti, 2006

Shadd Maruna, Criminology, Desistance and the Psychology of the Stranger in "The Social Psychology of Crime Edited by David Canter and Laurence Alison, England, by MPG Books Ltd, Bodmin, Cornwall, 2000, 287-311