Organizarea statelor feudale romanesti

Organizarea statelor feudale romanesti

Organizarea statelor feudale romanesti a fost un proces istoric dezvoltat in continuarea procesului de intemeiere statala din sec. al XIV-lea. Insusi procesul de intemeiere statala a insemnat nu numai unificarea teritoriala si cucerirea independentei - in cazul Tarii Romanesti si Moldovei - , dar si organizarea domniei si a institutiilor statului care reprezentau si asigurau exercitarea puterii in stat.

Recunoasterea autoritatii primilor "voievozi si domni" intemeietori de tara, care au realizat unificarea teritoriala si au cucerit independenta a reprezentat un prim pas in sensul organizarii puterii.

Domnia a fost, astfel, institutia centrala a statelor feudale romanesti, domnul fiind, conform traditiei bizantine, stapanul pamantului tarii avand autoritatea suprema de "ales al lui Dumnezeu". Asa se explica de ce domnitorul putea face danii dregatorilor devotati, vitejilor, manastirilor, din pamanturile care alcatuiau domeniul domnesc, dar avea si autoritatea de a confisca domeniile boierilor "hicleni", care-l tradau. Tradarea domnitorului insemna, astfel, si tradarea tarii.

Titlurile domnitorilor romani arata ca ei aveau, totodata, si autoritatea de "voievozi", termen de origine slava care insemna comandant suprem al ostirii tarii. Domnitorul avea, totodata, si atributii legislative, hrisoavele emise de cancelariile domnesti avand putere de lege si era autoritatea judecatoreasca suprema. Titlul de "singur stapanitor" semnifica statutul de independenta al tarii. La inceputurile statelor feudale romanesti s-a manifestat autoritatea unor domnitori care au alcatuit primele dinastii - Basarabii in Tara Romaneasca si Musatinii in Moldova. Mai tarziu, decaderea puterii domnesti si amestecul mai

In exercitarea atributiilor sale domnitorul era ajutat de sfatul domnesc, alcatuit din mari boieri care indeplineau diferite "dregatorii", adica detineau inalte functii in stat. De pilda, documentele istorice medievale mentioneaza  cele mai inalte dregatorii dupa domnitori "banul Craiovei" in Tara Romaneasca si "portarul Sucevei" in Moldova. Este posibil ca aceste functii sa fi reprezentat o reflectare istorica a rolului deosebit si a statutului special pe care Oltenia si partea de sus a Moldovei le-au avut in procesul intemeierii statale. Alte dregatorii erau cele de logofat - seful cancelariei domnesti - vistiernicul care administra vistieria tarii, vornicul - seful Curtii domnesti - spatarul care purta sabia domnitorului si conducea oastea domneasca; comisul era administratorul grajdurilor, al hergheliilor domnesti, avand si atributii militare. Cu timpul, in procesul centralizarii statelor feudale romanesti si ca instrument al intaririi autoritatii domnesti, bazata pe forte sociale mai largi, din sfatul domnesc vor face parte numai boieri cu dregatorii, provenind din randurile micii boierimi, a unor oameni de incredere ai domnitorului si care isi dovedisera calitatile si credinta in diferite imprejurari. Sfatul domnesc era consultat periodic de catre domnitor pentru buna administrare a tarii.

In situatii deosebite, privind alegerea domnitorilor sau hotarari importante privind pacea si razboiul, domnitorii convocau Marea adunare a tarii la care participau reprezentanti ai tuturor starilor sociale libere - boierime, cler, oraseni, tarani liberi.

Biserica a reprezentat o institutie fundamentala si de mare prestigiu si autoritate in statele feudale romanesti. Ea era in primul rand institutia care dadea legitimitate domnitorului care era "uns" de catre mitropolit ca "ales al lui Dumnezeu". Nu intamplator, intre primele acte de organizare a institutiilor statelor medievale romanesti si de manifestare si afirmare a independentei a fost intemeierea mitropoliilor Tarii Romanesti, ca si a Moldovei de catre Nicolae Alexandru , Vladislav Vlaicu, Petru Musat. Ca semn al puterii si pretuirii si spre a-si atrage sprijinul acesteia si protectia lui Dumnezeu, domnitorii au facut danii bisericii, manastirilor,  au ctitorit biserici si manastiri, au sprijinit ortodoxia din Peninsula Balcanica in conditiile ofensivei otomane si a dominatiei otomane la sud de Dunare. Biserica a ajuns astfel un mare proprietar de mosii, consolidandu-si rolul si pozitia sociala in statele medievale romanesti.

In sfarsit,  armata a reprezentat o institutie de baza a statelor feudale romanesti. Ea era formata din cetele boieresti si oastea slujitorilor domnesti, iar in momentele de mare pericol era convocata oastea cea mare a tarii alcatuita din toti cei capabili sa poarte arme. Mari victorii din istoria militara a romanilor au fost obtinute de domnitorii romani atunci cand au apelat la aceasta oaste.

Organizarea statelor romanesti a prezentat, astfel, trasaturi comune organizarii generale a statelor feudale, cu deosebiri determinate de contextul istoric sud-est european, de socul presiunilor externe din aceasta regiune, ca si de specificul dezvoltarii statale din aceasta parte a Europei, influentata de traditiile bizantine. Dupa caderea Constantinopolului (1453), rolul romanilor de continuatori ai civilizatiei bizantine s-a manifestat si prin continuarea traditiei statale bizantine, in afara de aspectele religioase si culturale, intemeind cunoscuta formulare a lui Nicolae Iorga "Bizant dupa Bizant".