|
|
|
ALEXANDRU CEL BUN
Domnitorul Moldovei (1400-1432 sau 1399-1431). Stralucit reprezentant al familiei domnitoare in Moldova a Musatinilor, om politic si diplomat de seama, bun gospodar al tarii.
Ia domnia cu ajutorul domnului muntean Mircea cel Batran, in conditiile rivalitatii dintre cele doua mari puteri europene, regatul Ungariei si regatul Poloniei.
Primul deceniu de domnie il consacra asezarii relatiilor Moldovei cu puterile vecine pe o baza pasnica, de colaborare.
Politica interna promovata de Alexandru prezinta o evolutie pe mai multe planuri urmarind dezvoltarea Moldovei.
Teritoriul tarii cunoaste cea mai mare intindere de pana la acea data: spre nord-vest apele Serafinetului si Colacinului desparteau Moldova de Pocutia (pe care Alexandru o adauga la Moldova in 1431), la nord-est si est cursul Nistrului, pana la varsarea acestuia in Marea Neagra. In continuare, de-a lungul limanului Nistrului, a nordului Marii Negre si a bratului dunarean Chilia. De aici se continua, trecand Prutul si Siretul, apoi pe cursul Putnei si albia Milcovului, prin Vrancea. Culmile Carpatilor, pe cumpana apelor, constituiau hotarul apusean al Moldovei spre Transilvania. Cetatea Alba este stapanita de Alexandru de la inceputul domniei, iar Chilia dupa moartea lui Mircea cel Batran.
Alexandru se ocupa indeaproape de prospetitatea Moldovei. Infloresc ramurile de traditie ale economiei: agricultura, pomicultura, gradinarit, viticultura, pescuit, apicultura. Mestesugurile se inmultesc si se diversifica. O mare pondere capata mineritul. Sporesc produsele pentru export si este incurajat comertul (privilegii acordate negustorilor din Liov si celor autohtoni). Statul si institutiile sale sunt temeinic organizate: intarirea institutiei domniei si prestigiului ei a autoritatii domnului in fata boierilor si a tuturor supusilor sai, grija fata de sfatul domnesc si de dregatori.
Alexandru largeste componenta sfatului domnesc, organizeaza temeinic sistemul administrativ-teritorial, pe cel judecatoresc. Totodata, era organizat intregul sistem militar de aparare a Moldovei.
Epoca lui Alexandru cunoaste si inflorirea culturii. In centrul vietii culturale Alexandru aseaza activitatea religioasa, nu numai ca act de ctitorie, dar ca si in cazul celorlalte domenii (administrativ, judecatoresc, militar) ea se structureaza ca sistem de gandire. Se pune capat conflictului cu Patriarhia din Constantinopol, diriguitoarea ortodoxismului.
Arhitectura religioasa si laica iau avant. In locul constructiilor din lemn, vulnerabile, se construiesc cladiri masive si rezistente din piatra. Alexandru este ctitorul a doua mari asezari religioase: manastirea Bistrita (tinutul Neamtului) si Moldovita. Manastirea Bistrita devine a doua necropola musatina, dupa cea de la Radauti. Alaturi de biserici si manastiri se ridica si curti si case domnesti, ca si case boieresti la Suceava, Siret, Harlau, Neamt, Cotnari, Baia, Moldovita, Bistrita. Bisericile si manastirile, ca si curtile domnesti si boieresti, devin centre de raspandire a culturii, a stiintei de carte. Manastirile sunt centre ale stiintei de carte. Dascali sunt mai ales calugarii, iar elevii sunt recrutati din jurul manastirilor. La Radauti, Neamt, Bistrita, Moldovita au inceput sa functioneze astfel de scoli.
„A fost o domnie cum putine au mai urmat in istoria zbuciumata a Moldovei. Poporul, cu simtul lui de dreapta pretuire, i-a spus Alexandru cel Bun. Si asa va ramane el, cu acest calificativ, in istoria patriei'
La 1 ianuarie 1432, Alexandru moare si este inmormantat la manastirea Bistrita.
