Includerea profitului in pretul produsului. Analiza pragului de rentabilitate

Includerea profitului in pretul produsului. Analiza pragului de rentabilitate

Profitul, in sens foarte larg, poate fi definit ca fiind castigul realizat in forma baneasca de catre cei ce initiaza si organizeaza o activitate economica.

Pentru a patrunde in intimitatea acestei categorii se porneste de la faptul ca activitatile economice se desfasoara in cea mai mare parte in intreprinderi, care angajeaza si coordoneaza factorii de productie. Intreprinzatorii pot fi proprietari ai tuturor factorilor de productie antrenati in cadrul activitatii firmei si, deci, si a firmei sau pot inchiria unul sau mai multi factori de productie. Indiferent de situatie, intreprinzatorii sunt cei ce organizeaza si conduc afacerile firmei, decid sa se produca, in ce cantitati, unde sa vanda si cum. Toate acestea necesita cunostinte si abilitate si implica un anumit risc din partea intreprinzatorului. Este firesc ca el sa fie recompensat prin profitul normal si profitul economic.

Daca avem in vedere costul contabil, tot ce se obtine peste acest cost este profitul, respectiv profitul total. Daca acest excedent depaseste suma costului, atunci profitul total este compus din profitul normal si profitul economic.

Deci, intreprinzatorul poate primi profit din doua motive:

daca este proprietarul unora dintre factorii de productie (echipament, pamant etc.) utilizati de firma obtine profit normal;

daca vinde bunurile obtinute la un pret mai mare decat costul de productie (costul contabil plus profitul normal) obtine si profit economic.

In orizontul scurt de timp profitul economic este maximizat atunci cand venitul marginal egaleaza costul marginal, iar curba costului marginal este in crestere.

In orizontul de timp mediu si lung toti factorii pot fi transferati de la o utilizare la alta si deci, numarul firmelor care produc un bun oarecare se va mari, daca firmele respective obtin profit economic. Daca firmele care produc un bun oarecare inregistreaza pierderi, atunci treptat, ele vor renunta la productia bunului respectiv, iar numarul lor, tot treptat, va descreste. In acelasi timp, nu se vor inregistra schimbari in numarul firmelor care produc un bun in cantitati in care profitul este la nivelul normal, deoarece pentru aceste firme nu exista motivatia nici de a iesi, nici de a intra in ramura.

Maximizarea profitului constituie functia-obiectiv a oricarui intreprinzator rational. Profitul apare ca diferenta intre incasarile totale ale firmei si costurile de productie. Intr-o economie concurentiala producatorul nu poate influenta nici preturile cu care cumpara factorii de productie si nici preturile bunurilor pe care le produce si le vinde. Daca admitem si o combinare optimala a factorilor, atunci singura variabila asupra careia poate sa actioneze este nivelul productiei sale. Astfel, studierea relatiilor care exista intre venituri, costuri si beneficii urmareste in fapt determinarea cantitatii de produse pentru care se poate obtine un profit maxim precum si analiza „punctului mort” (a pragului de rentabilitate) al intreprinderii.

Datorita faptului ca unele costuri de productie sunt variabile si altele fixe (neafectate de variatiile volumului productiei), intreprinderile inregistreaza in mod obligatoriu pierderi pana la un anumit volum de productie. Punctul mort este definit tocmai de volumul productiei (sau cifra de afaceri), dincolo de care producatorul obtine profit. In acest punct, suma incasarilor este egala cu suma costurilor totale (fixe si variabile). Cunoasterea precisa a acestui prag de rentabilitate constituie una din preocuparile primordiale ale conducatorilor de intreprinderi in tarile cu economie de piata.

1. Analiza punctului mort pe baza volumului productiei in unitati cantitative.

Aceasta analiza poate fi utilizata atat pentru ansamblul activitatii unei firme, cat si pentru domenii particulare (produse sau structuri de productie). Ca metoda de gestiune previzionala este oportuna, cu deosebire in luarea deciziilor de lansare de noi produse. Este necesara cunoasterea volumului vanzarilor unui produs nou pentru care intreprinderea poate sa atinga pragul de rentabilitate. In ipoteza in care costurile variabile evolueaza in mod direct proportional cu volumul productiei, se poate vorbi de un model de analiza lineara (dinamica variabilelor analizate poate fi reprezentata grafic prin linii drepte).

Figura nr. : Punctul mort

Costurile fixe (CF) au forma unei drept paralele cu axa cantitatilor. Costurile totale (CT) se obtin prin insumarea fiecarui punct de pe dreapta costurilor variabile cu costurile fixe. Veniturile totale (VT) sau cifra de afaceri ce rezulta din volumul productiei ponderat cu pretul (P∙Q) vor fi reprezentate de asemenea printr-o dreapta. Rata de ascensiune a acestei drepte este mai rapida decat cea a costurilor totale, intrucat se admite ca pretul unitar este mai mare decat costul total mediu (). Pana la intersectia dreptei veniturilor totale cu dreapta costului total, intreprinderea inregistreaza pierderi; in punctul respectiv de intersectie caruia ii corespunde volumul de productie Q_r, veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale, profitul (Pr) fiind nul.

In Qr:Pr = 0VT = CT

Pv ∙Qr = CF + CV

Pv ∙Qr = CF + CMV ∙Qr

Qr ∙(Pv–CMV)= CF

Qr =

unde:

CT - costuri totale

VT - venituri totale

Pr – profit

Pv – pret unitar de vanzare

Qr - prag de rentabilitate

Dincolo de punctul mort incepe o zona de profituri; de aceea el este denumit si pragul de rentabilitate al intreprinderii. Nivelul punctului mort poate fi determinat atat prin metoda grafica, cat si prin metoda analitica (vezi calculul anterior).

Analiza punctului mort se face de regula pe baza liniara. Unele costuri variabile nu evolueaza insa proportional cu volumul productiei, fie din motive tehnice (consumul de benzina al unui autovehicul nu este proportional cu viteza), fie din ratiuni financiare (orele suplimentare sunt platite la un tarif superior celui obisnuit) si aceste costuri sunt functie crescanda de nivelul productiei, dar nu se cunoaste dinainte traseul exact al curbei. In grafic, costurile variabile sunt nule pentru un nivel de productie nul si cunosc un ritm crescand, dar variabil. De aceea, curba costurilor totale nu va mai avea forma unei linii drepte. Presupunand ca pretul de vanzare ramane neschimbat, curba veniturilor totale va avea tot forma unei drepte, dar curba costurilor va fi neliniara.

In aceasta ipoteza este pusa in evidenta o zona a pierderilor, atunci cand volumul productiei si vanzarilor este redus, apoi o zona de profituri (si un profit maxim) si, apoi, o noua zona de pierderi pentru un volum de productie foarte inalt. Deci, apare la baza un punct mort inferior si, la un nivel mai inalt, un punct mort superior.

Modelul de analiza neliniara a punctului mort mai poate avea si o alta varianta, care ia in considerare o reducere a pretului de vanzare pentru a permite cresterea volumului vanzarilor.

CT - costuri totale

VT - venituri totale

Qr - prag de rentabilitate inferior

Q_R – prag de rentabilitate superior

2. Analiza punctului mort pe baza totalului vanzarilor exprimate in unitati monetare

De multe ori este necesar sa se determine punctul mort pe baza totalului vanzarilor exprimate in unitati monetare (cifra de afaceri) si nu pe baza volumului productiei in unitati cantitative. Principalul avantaj al acestui procedeu consta in faptul ca permite aplicarea analizei pragului de rentabilitate in mod global, la nivelul ansamblului activitatii unei intreprinderi. De asemenea, acest procedeu necesita un minimum de date: cifra de afaceri, costuri fixe si costuri variabile. Principalele costuri fixe (amortismente, chirii, dobanzi si diverse cheltuieli de gestiune) vor figura in conturile de exploatare. Costurile variabile pot fi deduse din costurile totale. In punctul mort vanzarile totale sunt egale cu costurile totale (costuri fixe plus costuri variabile):

Pretul de vanzare si costul variabil mediu fiind prin ipoteza constante, atunci si raportul este constant. Deci, ecuatia poate fi scrisa astfel:

unde:

VT₀ este cifra de afaceri in punctul mort.

Avand in vedere dificultatile existente in cuantificarea indirecta a venitului net, in practica formarii preturilor s-a pornit de la masa totala a venitului net realizata prin preturile existente la un moment dat. Recuperarea din vanzarea produselor a costurilor inseamna numai posibilitatea pentru intreprinzatori de a relua activitatea la aceeasi scara. Pentru a-si putea extinde productia trebuie sa-si acumuleze capital. Aceasta inseamna ca din vanzarea marfurilor, prin pret, trebuie sa-si acopere costul si sa obtina un castig, cunoscut sub forma de beneficiu sau profit.

Din motive de operativitate in calculele de pret nu se opereaza cu rentabilitatea absoluta, ci cu rata rentabilitatii, care este raportul dintre profit si cost.

De aceea, la dimensionarea profitului, in structura noului pret se foloseste asa cum am aratat, rentabilitatea produselor de acelasi fel aflate in fabricatie curenta. In cazul ca produsele se fabrica pentru prima data, se poate folosi rata medie a rentabilitatii firmei. Rata rentabilitatii practicata in economie, respectiv media pe firma, este numai punctul de plecare in dimensionarea profitului in structura noului pret. Din multiplicarea acestuia, cu costul noului produs, se ajunge la masa profitului ce se va include in pretul acestuia:

sau: ,

in care:

Pr₁ = profitul produsului;

Pr₀% = rata profitului produselor de acelasi fel sau rata medie a rentabilitatii firmei;

C₁ = costul noului produs.

Din antecalcul, cunoscand marimea costului si dimensionand nivelul profitului, se poate ajunge la pretul noului produs, care in forma sa generala are urmatoarea alcatuire:

unde:

P₁ = pretul noului produs.

In fundamentarea preturilor libere, agentii economici pun accentul pe profit, asigurandu-i cu prioritate fundamentarea in preturile de oferta si, numai dupa aceea, trec la negocierea cu cumparatorii a nivelului preturilor, pe seama carora se plateste si impozitul direct, taxa pe valoare adaugata, la bugetul statului.

Relatiile de dimensionare a profitului in functie de momentul stabilirii acestuia sunt prezentate in continuare:

a) in etapa de fundamentare a pretului de oferta:

b) in etapa de stabilire a pretului pietei (in urma negocierii):

c) in etapa vanzarii produselor:

in care:

Pr_0,1,2 = profitul din pretul produselor in etapele precizate

PR_0,1 = pretul cu ridicata in etapele 0,1

Ca = costul antecalculat pe produs

C_p = costul postcalculat pe produs

R_0,1,2 = Rata rentabilitatii in etapele precizate