Aspecte legate de relatia intre sucursala si societatea mama din strainatate

Aspecte legate de relatia intre sucursala si societatea mama din strainatate

A) Sucursala e dependenta de societatea mama pentru ca ea detine 100% din capitalul sucursalei → societatea mama stabileste obiectul de activitate, bunurile afectate, modul de organizare si functionare.

Pentru ca nu are personalitate juridica proprie, ea in principiu nu are nici patrimoniu propriu distinct, dar are un capital social (masa de bunuri care ii e afectata).

In relatiile cu tertii, actiunile se incheie in numele si pe seama societatii mama sau in nume propriu, dar pe seama societatii mama (ca mandatar sau comisionar).

B) Autonomia

Sucursala are anumite elemente de autonomie:

1. Juridic, se exprima sub urmatoarele aspecte:

Are o capacitate de subiect de drept limitata, exprimata prin faptul ca ea poate fi actionata in justitie la sediul ei din Romania pentru actele juridice efectuate in tara (Legea 105/1992 pentru reglementarea raportului de drept international privat) - o persoana juridica este socotita ca avand sediul in Romania daca are o sucursala in Romania;

Sucursala, avand o masa de bunuri afectata, e supusa unor procese de dizolvare si lichidare sau faliment independent de societatea mama (sucursala poate sa se dizolve fara a avea vreo consecinta asupra societatii mama; reciproca nu este valabila.

2. Economic, sucursala, avand capital propriu, beneficiaza de autonomie gestionara,

bilant propriu de venit si cheltuieli si se inregistreaza fiscal la autoritatile romane unde dispune documente fiscale, ca orice societate.

Pentru activitatea pe care o desfasoara in Romania, ea plateste impozit in tara.

Sucursala se constituie potrivit prevederilor legale romane, deoarece ea este supusa in ceea ce priveste aspectele procedurale, locului unde-si desfasoara activitatea; statutul ei organic (capacitatea de folosinta) e supus legii societatii mama.

Firma sucursalei

Art. 37 din legea 27/1990 prevede ca sucursala in denumirea ei va trebui sa cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate a societatii – mama.

Capacitatea de folosinta a sucursalei si conditia ei juridica in calitate de persoana juridica straina in Romania

Sucursala se afla intr-o pozitie juridica speciala, in sensul ca, pe capul ei, se intrunesc 2 legi:

1. Legea straina (a societatii mama) pentru ca era are personalitatea juridica a societatii mama;
2. Legea romana pentru ca ea isi desfasoara activitatea pe teritoriul roman si e supusa pachetului de acte normative care formeaza capacitatea juridica a persoanei juridice straine in Romania.

Fiecare din cele doua elemente atrag consecinte pe plan juridic:

1. Sucursala e supusa legii nationale a societatii mama, prelungire a societatii mama. Consecinte:

• Sucursala nu poate face in Romania decat acte si fapte de comert care ii sunt stabilite de societatea mama si ea nu poate face mai mult decat societatea mama in propria ei tara;

• Activitatea sucursalei e dependenta de existenta societatii mama si, in cazul in care ea isi inceteaza existenta, inceteaza si existenta sucursalei.

2. E supusa pachetului de legi care formeaza conditia juridica a strainului. Consecinte:

Functionarea sucursalei in Romania e supusa legii romane: sucursala urmeaza regimul contabil stabilit de legea romana; e supusa regimului vamal roman pentru activitatea pe care o desfasoara; din punct de vedere valutar ea e socotita rezidenta in Romania (de fapt societatea mama e socotita rezidenta in Romania) → operatiunile ei comerciale cu alti rezidenti se desfasoara in moneda nationala, s.a.m.d.

Din punct de vedere fiscal, codul fiscal incadreaza sucursala in categoria persoanelor cu sediul permanent in tara → ea plateste impozit pe venitul rezultat din activitatea pe care o desfasoara.

Reprezentantele societatii comerciale straine in Romania

Reprezentanta este sediul social al societatii mama, lipsita de personalitate juridica, care nu are un capital distinct de cel al societatii mama si care poate efectua numai operatiuni de reprezentare a societatii mama fata de partenerii ei comerciali din tara.

Elemente definitorii:

1. nu are personalitate juridica proprie, e o prelungire a personalitatii juridice a societatii mama din strainatate;
2. nu e subiect de drept distinct
3. e supusa lui lex societatis a societatii mama

Reprezentanta se aseamana cu sucursala, dar se deosebeste de filiala care are personalitate

juridica proprie romana.

Deosebirea dintre sucursala, filiala, reprezentanta (subiect de examen)

Reprezentanta poate incheia acte juridice in calitate de reprezentant (e un mandatar al acesteia, actionand in tot – nomine aliene).

Reprezentanta se aseamana cu sucursala, care face si activitati juridice in numele si pe seama societatii mama, numai ca sucursala poate face activitati juridice si in nume propriu (ca un comisionar), pentru ca are capital propriu.

Reprezentanta nu are capital propriu, ci are o masa de bunuri necesara pentru desfasurarea activitatii in tara, care, din punct de vedere juridic, nu poate fi calificata capital social → consecinte: nu poate efectua decat operatiunile stabilite de societatea mama si in limita obiectului de activitate al acesteia.

Pentru ca nu are capital propriu, reprezentanta nu se incadreaza in notiunea de investitor strain in Romania; in schimb, sucursala si filiala da.

Reprezentanta se deosebeste de sucursala prin acest lucru.

Temeiul juridic privind reprezentanta:

Legea 31/1990 o pomeneste in art. 44, dar nu mai mult;

Decretul lege nr. 122/1990 privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si organizatiilor economice straine → in aplicarea H.G. nr.1222/1990 privind regimul impozitelor si taxelor aplicabile reprezentantelor din Romania a societatilor comerciale sau organizatiilor economice straine.

Din punct de vedere terminologic folosim notiunea de reprezentanta pentru ca ea e legata de D.L. 122, dar e o notiune generica in care includem si agentiile, birourile, alte forme de reprezentare, daca nu sunt sucursale si filiale.

Constituirea si autorizarea functionarii reprezentantei

Ele sunt supuse din acest punct de vedere legii romane.

Procedura e reglementata de Decretul – Lege nr. 122/1990.

Procedura se declanseaza la cererea societatii mama, pot fi mai multe societati mama care sa solicite deschiderea unei reprezentante comune.

Aceasta cerere cuprinde: denumirea, obiectul de activitate, durata de functionare a reprezentantei, sediul reprezentantei, personalul pe functii pe care doreste sa-l incadreze la reprezentante.

La aceasta cerere trebuie anexate o serie de documente care sunt de natura a exprima statutul juridic a societatii mama: trebuie sa depuna documentele ei constitutive, o atestare de la Registrul Comertului de la ea din tara, care sa ateste obiectul de activitate si capitalul social, un certificat de bonitate din care sa rezulte desfasurarea legala a activitatii, o imputernicire pentru reprezentantii desemnati in Romania, plus alte documente cerute.

Autoritatea competenta in Romania: Ministerul economiei si comertului. In principiu Ministerul admite cererile de autorizare. In termen de 30 zile el trebuie sa se pronunte. Daca se respinge cererea, trebuie motivata. Ministerul elibereaza autorizatia de functionare ce cuprinde: denumire, durata si sediul reprezentantei, obiectul de activitate, conditiile de exercitare a activitatii in tara. In 15 zile de la obtinerea autorizatiei de functionare, reprezentanta trebuie sa se inscrie la autoritatea fiscala romana de la sediul sau. Reprezentantele nu se inregistreaza la Registrul Comertului si nu sunt obligate sa se inregistreze la Camera de Comert si Industrie a Romaniei. A existat o asemenea obligatie pana in 1997, dupa care s-a abrogat. Marea majoritate a reprezentantelor se inregistreaza la Camera de Comert de buna voie.

Obiectul de activitate al reprezentantei este mentionat in autorizatia de functionare si trebuie sa fie detaliat; de regula, sunt urmatoarele obiecte de activitate permise:

Emiterea/primirea de oferte/comenzi;

Incheiere/negocierea contractelor comerciale pe baza de procura speciala de la societatea mama.

Operatiuni de reclama plus informare pentru societatea mama;

Operatiuni de asistenta tehnica, prestari de servicii pentru masinile, utilajele pe care societatea mama le livreaza in tara.

Poate sa presteze servicii similare cu cele prestate de societatea mama, in tara de origine (mai ales la agentiile de transport, aviatie, transporturi maritime straine, agentii de presa straine, de turism).

Orice alte operatiuni in limita obiectului societatii mama si in limita obiectului indicat in actul de autorizatie.

Capacitatea de folosinta a reprezentantelor si conditia lor juridica in calitate de persoane juridice straine in Romania

Se intrunesc doua legi (legea straina si legea romana), fiecare cu consecintele sale.

1. Capacitatea de folosinta a reprezentantelor e supusa legii societatii mama, cu aceleasi consecinte ca la sucursala: obiectul ei nu poate fi mai extins ca la societatea mama, nu face acte decat in numele ei si isi inceteaza existenta odata cu ea.
2. Reprezentanta functioneaza in limita stabilita in autorizatie, iar functionarea ei este supusa legii romane – Legea 81/1991, regimul valutar este cel romanesc (reprezentanta e rezidenta din punct de vedere valutar), reprezentanta nu poate primi licente de import/export pentru ca nu e persoana juridica romana.

Impozitarea: Reprezentanta, in principiu, nu face operatiuni juridice proprii si nu

face operatiuni patrimoniale, ci numai de reprezentare, publicitate → ea e supusa unui impozit anual forfetar (echivalent in lei a 4000 euro/an).

De principiu, reprezentanta nu este incadrata in notiunea de sediu permanent (art.8, cod fiscal), sucursala da.

Situatiile de exceptie din art. 8 ne duc cu gandul la reprezentanta: cand incheie contract comercial direct cu partenerii (reprezentanta de service sau a celor care vand bilete de transport), ea plateste impozit pe venitul obtinut in Romania.

Ea poate angaja personal roman sau strain (cu permis de munca) si e supus regimului strainilor, pe durata limitata/nelimitata.

Cererea de inregistrare se depune la Biroul Inspectoratului teritorial de munca.

Salariatii romani pot primi si salariu in valuta.

Din punct de vedere al raspunderii civile exista o raspundere a societatii mama in solidar cu angajatii reprezentantei pentru faptele ilicite comise de acesti reprezentanti in Romania (un fel de raspundere a comitentului pentru fapta prepusului – art. 1000, alin. 3, c. civ.); solidaritate pasiva.

Litigiile - Legea 105/1995, art. 49 prevede ca in cazul in care o persoana juridica straina are o reprezentanta in tara, instantele romane sunt competente sa judece litigii in care ea apare implicata in Romania.

Teoria generala a contractelor comerciale internationale

Contractul comercial international este principalul instrument juridic prin care se realizeaza comertul international.

In contractul comercial international exista anumite clauze generale pe care le intalnim in majoritatea contractelor comerciale, dar exista si clauze specifice.

Aceste clauze specifice se refera in special la contractele incheiate pe termen mediu si lung.

Clauze specifice in contractele comerciale internationale incheiate pe termen mediu (1-5 ani) si lung (peste 5 ani)

Aceste contracte comerciale, datorita faptului, ca exista un interval de timp lung intre momentul incheierii si cel al executarii, sunt supuse mai mult decat alte contracte unor riscuri care pot afecta echilibrul contractului initial.

Riscurile sunt evenimente posibil de a se produce dupa incheierea contractului independent de culpa vreuneia din parti si care, daca se realizeaza, pot face imposibila sau sensibil mai oneroasa prestatia uneia sau a ambelor parti contractante.

Riscurile care pot afecta contractul comercial international se clasifica in trei mari categorii:

1. Riscuri comerciale (economice)
2. Riscuri necomerciale

A.     Riscurile comerciale sunt la randul lor de doua feluri:

a)     valutare

b)     nevalutare

a)     Riscurile valutare – variatia cursului de schimb al monedei in care se exprima

pretul contractual fata de o moneda de referinta (moneda de calcul) sau alt element de referinta.

b)     Riscurile nevalutare – evenimente economice din cele mai variate: schimbari

semnificative in pretul materiilor prime, materialelor, energiei, salariilor, tarifelor de transport, primelor de asigurare, comisioanelor, dobanzilor bancare, raportul dintre cerere si oferta, riscul tehnic.

B. Riscurile necomericiale:

a) Riscuri politico-administrative – tin de ingerinta autoritatilor statului in contractele comerciale internationale sau in existenta statului (conflictele armate, embargoul, modificari in regimul politic, greve, interdictii in eliberarea licentelor, interdictii de transfer valutar);

b) Evenimente naturale – independent de vointa omului -  exemplu: cutremure, inundatii, seceta.

Pentru ca partile sa evite consecintele nefavorabile pe care aceste riscuri le pot avea asupra contractului, ele trebuie sa insereze in contract, asa numitele clauze asiguratorii impotriva riscului.

Clasificare a clauzelor asiguratorii:

I)        Criteriul felului riscului la care se refera:

1. Clauza asiguratorie impotriva riscurilor valutare: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei liberatorii si altele;
2. Clauza asiguratorie impotriva riscurilor nevalutare: clauza de revizuire a pretului, clauza de post-calculare a pretului, clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de impreviziune (clauza de hardship) s.a.;
3. Clauza de forta – majora: acopera riscurile politico-administrative si calamitatile naturale.

II)       Dupa obiectul lor:

1. Clauzele de mentinere a valorii contractului – au un obiect mai restrans;
2. Clauza de adaptare a contractului.

1. Clauza de mentinere a valorii contractului - Priveste numai prestatia pecuniara din

contract (pretul). Scopul acestei clauze este acela de a proteja contractul impotriva riscurilor valutare sau nevalutare.

Exemplu: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei eliberatorii, clauza de revizuire a pretului, clauza de post-calculare a pretului.

2. Clauzele de adaptare a contractului – au un obiect mai larg, ele nu privesc numai prestatia monetara, ci intreaga economie a contractului (pot privi si prestatia celeilalte parti).

Intra in aceasta categorie: clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de impreviziune, clauza de forta majora.

III)      Dupa modul lor de a opera:

1. Clauze care au o actiune automata
2. Clauze care nu actioneaza decat prin renegocierea contractului

1.  Sunt cele care cuprind in continutul lor acel mecanism economic, juridic, pentru ca

acea clauza sa fie aplicata de oricare dintre partile contractante (de partea interesata) fara a fi nevoie sa se intalneasca si sa negocieze contractul. Aceste clauze actioneaza prin ele insele (eo ipso);

2. Implica renegocierea – intra clauza de impreviziune, care nu actioneaza automat.

Celelalte clauze pot actiona fie automat, fie prin renegociere, dupa cum doresc partile.

Clauzele asiguratorii in contract, supuse legii romane, sunt necesare pentru ca:

Daca legea romana este legea cauzei, partile trebuie sa prevada clauzele asiguratorii impotriva acestor riscuri, pentru ca, in dreptul roman, nu e prevazut de lege lata, teoria impreviziunii: in codul roman primeaza principiul fortei obligatorii a contractului (art. 969, C. civ.).

In cazul in care partile nu prevad in contract o clauza de a adaptare impotriva riscului, judecatorul sau arbitrul nu poate sa adapteze contractul si atunci e posibil ca prestatia cel putin a uneia din parti sa fie grav afectata.

Nici Conventia de la Viena (1980) nu consacra teoria impreviziunii.

Principiile institutului international pentru unificarea dreptului privat, in varianta lor

initiala nu consacrau aceasta teorie. In varianta din 2004, a fost introdusa o sectiune privind impreviziunea.