Imprumuturile de stat. datoria publica.

IMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICA.

1. Trasaturile caracteristice ale imprumuturilor de stat

In economia de piata veniturile procurate de stat din impozite, taxe, contributii, precum si veniturile nefiscale de multe ori nu acopera cheltuieli bugetare ordinare. In asemenea situatii autoritatile publice se adreseaza persoanelor fizice si juridice care dispun de capitaluri banesti temporar libere cerandu-le sa le incredinteze o parte pentru acoperirea diferentei dintre venituri si cheltuieli.

Cu alte cuvinte, in caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se realizeaza prin resurse de imprumut, respectiv pe baza creditului public. Bazat pe incredere in solvabilitatea statului creditul public se realizeaza fie pe calea contractarii directe de catre stat de imprumuturi de la persoane fizice si juridice detinatoare de mijloace banesti libere, fie prin intermediul unor institutii specializate, care mobilizeaza resursele disponibile de pe piata si le incredinteaza apoi statului pe o perioada determinata.

In afara de autoritatile publice centrale si locale apel la resurse de imprumut mai fac si alti operatori privati din economie, precum si populatia pentru a-si asigura desfasurarea normala a activitatii, a finanta anumite investitii sau a satisface unele nevoi de consum.

Prin urmare, cererea de capital de imprumut provine din toate sectoarele economiei, iar oferta de resurse de credit este reprezentata de disponibilitatile banesti temporar libere ale operatorilor din toate sectoarele economiei. Avand aceleasi surse de formare, creditul public intra in competitie cu cel privat. In acest context, oferta de resurse de imprumutat fiind limitata satisfacerea nevoilor de credit ale agentilor economici restrictioneaza accesul la creditul public si invers.

Creditul public este in esenta o relatie de repartitie a venitului national. In antiteza, dobanda platita de un agent economic unei banci pentru creditul primit de la aceasta exprima pe de o parte relatii de distribuire a valorii adaugate brute, create intre operatorii din economie, finantati prin credit, iar pe de alta parte relatii de repartizare a profilului obtinut de agentii economici debitori.

Sub raport juridic imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte si stat, pe de alta parte, prin care prima este de acord sa puna la dispozitia statului o suma de bani pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o ramburseze la termenele stabilite si sa achite dobanda si alte costuri aferente.

Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

1. are caracter contractual - spre deosebire de impozit care constituie o prelevare obligatorie stabilita unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor. Trebuie insa mentionat faptul ca toate conditiile de emisiune si de rambursare a imprumuturilor, forma si marimea venitului pe care-l asigura precum si alte eventuale avantaje oferite creditorilor, se stabilesc de organele competente ale statului, fara consultarea prealabila a potentatilor creditori.

Persoanele interesate pot sa accepte sau sa refuze in bloc conditiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde un tratament preferential fata de alti subscriitori.

Fata de creditul bancar creditul public se deosebeste si prin muratoarele doua trasaturi:

a) in cazul imprumutului bancar toate conditiile acestuia sunt rezultatul unor negocieri derulate intre banca si potentialii debitori;

b) pentru derularea unui credit bancar se solicita de regula instituirea unor garantii de catre debitori.

In cazul imprumutului public statul nu ofera garantii materiale creditorilor sai.

2. imprumutul de stat are caracter facultativ. Sunt cunoscute de-a lungul timpului si cazuri de derulare a unor imprumuturi publice fortate sau obligatorii. La astfel de masuri se apeleaza insa numai in situatii exceptionale (conflicte militare, calamitati naturale etc.).

Au fost cunoscute si cazuri in care potentialii creditori au avut o dubla optiune: sa suporte un impozit extraordinar, definitiv si nerambursabil sau sa accepte un imprumut public rambursabil, dar cu o dobanda sub nivelul pietei.

3. imprumutul de stat are un caracter rambursabil - ca mijloc de procurarea a resurselor banesti de care statul are nevoie, imprumutul se caracterizeaza prin faptul ca se restituie la termenul fixat persoanelor fizice si juridice care l-au acordat. La plasarea unui imprumut statul stabileste termenul de rambursare a acestuia, care poate fi mai apropiat sau mai indepartat in functie de previziunile privind evolutia veniturilor si cheltuielilor publice. De la aceasta regula fac exceptie imprumuturile perpetue, la emiterea carora statul se angajeaza doar sa plateasca o anumita dobanda creditorilor sai pe o perioada nedeterminata, fara sa se stabileasca insa o data fixa de restituire a creditului.

4. imprumutul de stat ofera detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei imprumutate si o anumita contraprestatie. Pentru a putea intra in posesia resurselor banesti aflate temporar liber in economie, statul se angajeaza sa plateasca posesorilor acestora, pretul folosirii lor. Acest "pret" imbraca forma dobanzii, castigurilor sau forma combinata a dobanzii si castigurilor. Pe langa acestea, creditorul statului mai pot beneficia si de alte avantaje materiale.

2. Elementele tehnice ale imprumuturilor de stat

La lansarea unui imprumut de stat este necesara stabilirea catorva elemente tehnice care il definesc din punct de vedere juridic. Pe baza acestora subscriitori potentiali fac judecati de valoare in privinta rentabilitatii plasarii disponibilitatilor banesti in inscrisuri ale acelui imprumut.

Elementele tehnice ale imprumuturilor de stat sunt:

1. Denumirea imprumutului - aceasta poate sa fie legata de destinatia imprumutului. Atunci cand statul doreste sa atraga atentia opiniei publice asupra caracterului exceptional al imprumutului ori asupra obiectivului urmarit prin acel imprumut considerat de interese national, precizeaza acest lucru in insasi denumirea lui. Exemplu: "Imprumutul inzestrarii armatei", "Imprumutul pentru reconstructia zonelor calamitate" etc. In denumirea imprumutului se mai pot mentiona: anul contractarii, nivelul dobanzii, forma contraprestatiei s.a (exemplu: "Imprumut de stat 2004 cu dobanda 5%").

2. Valoarea nominala, valoarea reala si cursul - pentru fiecare imprumut contractat pe piata statul emite de regula anumite inscrisuri denumite generic efecte publice, titluri, hartii de valoare, obligatiuni etc.

Suma inscrisa pe titlul unui imprumut de stat poarta denumirea de valoare nominala si prezinta marimea creantei pe care detinatorul acestuia o are de incasat de la stat sau invers datoria pe care statul o are fata de detinatorul inscrisului public.

Cand imprumutul se ramburseaza la termenul stabilit cu ocazia lansarii, statul achita detinatorului inscrisului valoarea nominala a acestuia. Daca posesorul unor efecte publice doreste sa recupereze banii imprumutati statului inainte de termen, el poate sa le vanda la bursa.

Suma cu care se vand sau se cumpara inscrisurile unui imprumut de stat poarta denumirea de valoare reala si aceasta poate sa fie mai mica, mai mare sau egala cu valoarea nominala.

Nivelul valorii reale depinde de cursul la care sunt cotate inscrisurile respective la Bursa in ziua tranzactiei.

Cursul reprezinta pretul la care se vand sau se cumpara 100 de unitati monetare valoare nominala. Acesta poate sa fie:

- al pari (sau egal cu 100);

- sub pari (sau mai mic decat 100);

- supra pari (sau mai mari decat 100).

La lansarea unui imprumut, pentru ca are nevoie de disponibilitati banesti, statul stabileste, de regula, un curs sub pari.

Cursul depinde de raportul existent pe piata intre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul ratei dobanzii oferit de stat la imprumutul respectiv, precum si de eventualele alte avantaje de care beneficiaza detinatorii inscrisurilor publice.

3. Termenul de rambursare - din punct de vedere al duratei pentru care se contracteaza, imprumuturile de stat pot fi cu termene precise de rambursare si fara asemenea termene.

Din punct de vedere al perioadei pentru care sunt contractate, imprumuturile se grupeaza astfel:

a) imprumuturi pe termen scurt (pe termen de pana la un an);

b) imprumuturi pe termen mediu (intre 1 si 5 ani);

c) imprumuturi pe termen lung (peste 5 ani).

Tipul imprumutului pe care il contracteaza statul se stabileste in functie de obiectivele pentru care acesta este utilizat.

Pentru imprumuturile pe care le contracteaza, statul emite de regula anumite inscrisuri tipizate pe care le inmaneaza creditorilor sai.

Aceasta solutie a emiterii unor titluri de stat materializate se utilizeaza atunci cand exista un numar mare de creditori.

In caz contrat statul emite un imprumut public, in cont curent, fara sa inmaneze creditorilor un inscris tipizat.

Inscrisurile tipizate emise de stat poarta denumiri diferite in functie de termenul pentru care s-a contractat imprumutul si de caracteristicile inscrisurilor respective (exemplu: bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, titluri de renta, polite de tezaur, certificate de impozite etc.).

Inscrisurile emise de stat se mai deosebesc si prin faptul ca nu pot fi nici negociate si nici lombardate.

4. Dobanda - pretul pe care statul il plateste creditorilor sai pentru folosirea sumei imprumutate imbraca asa cum s-a mai mentionat forma:

a) dobanzii;

b) castigurilor;

c) forma combinata a dobanzii si a castigurilor.

Dobanda este un venit fix de care beneficiaza toti detinatorii de inscrisuri proportional cu valoarea nominala a sumelor imprumutate.

Castigurile se platesc anual numai detinatorilor acelor inscrisuri acre au iesit castigatoare la tragerea la sorti.

Suma totala a castigurilor se stabileste tinand cont de rata dobanzii. Cu alte cuvinte suma pe care statul ar trebui sa o plateasca tuturor creditorilor sai (daca imprumutul ar fi cu dobanda) se repartizeaza sub forma de castiguri numai anumitor creditori.

In mod teoretic rata dobanzii la imprumuturile de stat ar trebui sa se situeze la un nivel apropriat de cea a ratei dobanzii de la imprumutul bancar.

In realitate insa intre cei doi indicatori pot sa existe diferentieri (pentru a face imprumutul mai atractiv statul poate sa stabileasca o rata a dobanzii mai ridicata decat cea practicata pe piata bancara).

Un aspect important ce trebuie luat in considerare cu ocazia analizarii rentabilitatii unui imprumut public este cel referitor la rata reala a dobanzii, indicator ce se stabileste pornind de la rata nominala prin eliminarea influentei fenomenului inflationist.

Alte avantaje conferite detinatorilor de inscrisuri publice - in afara de dobanzi, castiguri sau eventualele prime de rambursare, detinatorilor de efecte publice li se acorda de catre stat si alte avantaje potentiale:

a) scutirea de impozite si taxe a veniturilor generate de respectivele titluri de valoare;

b) acceptarea de catre stat a respectivelor inscrisuri publice ca instrumente de plata, la valoare nominala, a obligatiilor fiscale datorate de creditor;

c) scutirea inscrisurilor publice de la eventualelor operatiuni de executarea silita;

d) garantarea impotriva variatiilor monetare.

3. Operatiuni prilejuite de imprumuturile de stat

Imprumuturile de stat prilejuiesc o seama de operatiuni legate de plasarea acestora pe piata, de rambursarea lor, precum si de eventuala modificare a ratei dobanzii si a termenelor de restituire initial stabilite.

A. Plasarea imprumuturilor publice

In practica financiara se intalnesc urmatoarele modalitati de plasare a imprumuturilor de stat:

1. prin subscriptie publica;

2. prin intermediul unor consortii sau sindicate bancare;

3. prin vanzarea la bursa.

1. Plasarea imprumuturilor prin subscriptie publica se realizeaza prin grija Ministerului Finantelor Publice sau altei institutii specializate, imputernicite de organul de decizie in acest sens. In vederea asigurarii plasarii integrale a imprumuturilor se organizeaza o larga publicitatea privind conditiile si scopul lansarii si rambursarii acestuia.

In practica plasarii imprumuturilor prin subscriptie publica sa intalneasca doua situatii:

a) cand nu se limiteaza cuantumul imprumutului ce poate fi contactat;

b) cand cuantumul imprumutului este limitat.

In primul caz orice subscriitor poate plasa in inscrisuri ale imprumutului public o suma baneasca fara limita, in timp ce in a doua exista doua variante de lucru: fie se limiteaza initial suma pe care un subscriitor o poate plasa sau limitele maxime ce pot fi subscrise la fiecare ghiseu, fie se lasa libera subscrierea urmand ca la expirarea termenului, in cazul in care s-a depasit cuantumul stabilit, acesta sa se reduca pentru fiecare creditor proportional cu suma subscrisa.

Concret, plasarea unui imprumut public se realizeaza la ghiseele special deschise la structurile componente ale aparatului fiscal.

2. Plasarea imprumuturilor prin consortii sau sindicate bancare se realizeaza prin grija unui grup de banci care se angajeaza sa efectueze aceasta operatiune la cererea organelor competente.

Consortiul bancar fie preia in comision efectele publice, fie le cumpara efectiv. In prima ipoteza statul intra in posesia sumelor imprumutate pe masura plasarii inscrisurilor de catre consortiu, caruia ii plateste un anumit comision.

Potrivit acestui procedeu consortiul nu raspunde pentru titlurile de valoare neplasate.

In cea de-a doua ipoteza consortiul bancar cumpara efectiv inscrisurile imprumutului de la stat si se angajeaza sa le plaseze pe piata.

Pentru aceasta operatiune consortiul incaseaza diferenta dintre cursul la care vinde inscrisurile populatiei si cursul la care le-a cumparat de la stat.

De data aceasta titlurile de valoare care nu au putut fi plasate pe piata sunt detinute de bancile care alcatuiesc consortiu si intra in portofoliu acestora.

Sub aspect financiar plasarea imprumuturilor prin consortii bancare este mai costisitoare pentru stat decat cea prin subscriptie publica, deoarece antreneaza cheltuieli importante sub forma de comisioane sau de diferenta de curs in favoarea bancilor.

In schimb sub aspect tehnic aceasta modalitate de plasare a imprumuturilor publice este mai comoda pentru stat decat cea prin subscriptie publica pentru ca efectuandu-se prin institutii specializate se realizeaza intr-un timp scurt.

3. Prin vanzarea la bursa sunt de regula plasate inscrisurile unui imprumut nou atunci cand statul doreste ca acesta sa treaca neobservat.

Pentru ca vanzarea se realizeaza prin intermediul unui agent de bursa, cumparatorii nu stiu daca inscrisurile sunt ale unui imprumut vechi vandute de detinatorii lor sau ale unui imprumut nou emis recent de stat.

Aceasta modalitate prezinta avantajul ca este discreta, comoda si putin costisitoare. Nu poate fi insa utilizat pe scara larga deoarece oferta mare de titluri de valoare ar conduce la scaderea cursului acestora ceea ce ar diminua randamentul financiar al imprumutului.

In general, inscrisurile imprumuturilor de stat se emit la purtator adica fara inscrierea numelui subscriitorilor pe ele. Cand insa statul are de-a face cu putini creditori el poate sa emita inscrisuri "nominative". In asemenea cazuri sumele imprumutate si dobanzile datorate creditorilor se inscriu in registrul sau cartea datoriei publice.

B. Modificarea nivelului dobanzii

Nivelul dobanzii pe piata nu ramane vreme indelungata constant, ci sufera modificari in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumutut. In perioadele in care rada dobanzii inregistreaza o scadere apreciabila statul urmareste sa profite de aceasta situatie pentru a-si usura efortul financiar generat de imprumuturile contractate in perioade mai putin favorabile. In aceste conditii statul procedeaza la preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi, emis cu o dobanda mai mare cu inscrisuri ale unui imprumut nou, emis cu o dobanda mai mica. Aceasta operatiune poarta denumirea d conversiune.

In practica se cunosc trei tipuri de conversiune:

1. Conversiune fortata - cand statul ofera detinatorului de inscrisuri o singura alternativa, respectiv aceea de a preschimba vechile titluri cu altele noi intr-un anumit interval de timp. La expirarea termenului titlurile neschimbate ale vechiului imprumut isi pierd valabilitatea.

2. Conversiune facultativa - subscriitorii sau creditorii au posibilitatea de a alege intre preschimbarea inscrisurilor vechiului imprumut cu altele noi si pastrarea acestora (urmand ca pana la scadenta stabilita cu ocazia lansarii imprumutului acestea sa fie valabile.

3. Conversiune anticipata - creditorii au posibilitatea de a nu accepta preschimbarea in conditiile stabilite de stat si sa o refuze solicitand rambursarea anticipata a imprumutului.

Dintre toate formele conversiunii acesta din urma este cea mai frecvent utilizata. Prin conversiune statul obtine un avantaj material, concretizat in reducerea cheltuielilor cu plata dobanzii, dar sufera un prejudiciu moral, concretizat in pierderea credibilitatii pe piata.

In anumite perioade, pe piata capitalului de imprumut pot sa apara si situatii in care rate dobanzii creste semnificativ. In aceste conditii statul, pentru a contracara scaderea interesului fata de efectele publice si implicit cursul acestora, procedeaza la preschimbarea inscrisurilor unui imprumut public cu altele emise cu o rata a dobanzii mai mare. Aceasta operatiune poarta denumirea de arozare si este inversul conversiunii.

C. Modificarea termenului de rambursare

Statele care recurg in mod frecvent la imprumuturile pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor financiare temporare ajung sa acumuleze datorii importante care trebuie rambursate la intervale scurte de timp.

In asemenea imprejurari cheltuielile anuale cu rambursarea imprumuturilor ajunse la scadenta pot depasi sensibil resursele financiare ale statului alocate acestui scop in anul respectiv.

Pentru a depasi un astfel de impas, statul procedeaza la consolidarea datoriei sale ajunse la scadenta, adica la preschimbarea inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediate sau pe termen scurt cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mediu sau lung ori fara termen. De regula o astfel de operatiune este insotita si de majorarea ratei dobanzii.

D. Rambursarea imprumuturilor de stat

Prin aceasta se intelege rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor, adica restituirea sumelor imprumutate. Rambursarea imprumuturilor poate avea caracter obligatoriu sau facultativ. In mod expres statul isi asuma obligatia de a restitui doar imprumuturile cu termen. El poate insa sa ramburseze si imprumuturile perpetue fara a fi insa obligat la acesta.

Din punct de vedere al momentului rambursarii putem distinge imprumuturile care se restituie integral la o scadenta unica si imprumuturi care se ramburseaza pe un anumit interval de timp.

In practica se intalnesc mai multe modalitati de rambursare a imprumuturilor publice:

1. pe calea anuitatilor;

2. prin tragere la sort;

3. prin rascumparare la bursa.

1. Rambursarea imprumuturilor prin anuitati consta in aceea ca incepand cu al doilea sau al treilea an de la contractare statul incepe sa achite pe langa dobanzi si o parte din suma datorata. Aceasta modalitate se utilizeaza atunci cand statul are un numar mic de creditori. Anuitatile pot fi constante adica egale pe toata perioada creditului sau inegale, respectiv progresive sau regresive.

2. Cand imprumutul de stat a fost contractat de la un numar mare de creditori statul foloseste pentru rambursarea acestuia varianta tragerilor la sorti. In momentul lansarii imprumuturilor statul stabileste valoarea titlurilor amortizabile in fiecare an prin tragere la sorti.

Rambursarea imprumuturilor prin anuitati si tragere la sorti se utilizeaza in cazul creditului public cu termen.

3. Imprumuturile pe termen lung precum si imprumuturile perpetue sunt rambursate de regula de catre stat prin rascumpararea titlurilor de valoare ale acestora la bursa. Prin acest procedeu imprumutul se poate restitui atat la scadenta, cat si cu anticipatie (atunci cand statul dispune de resurse financiare si evolutia cursului pe piata este in favoarea sa).

Rambursarea imprumuturilor publice se realizeaza de catre stat prin intermediul resurselor financiare provenite din:

a) fondul special de rambursare;

b) veniturile curente ale exercitiului bugetar;

c) excedentele bugetare.

Pe langa aceste modalitati de rambursare a imprumuturilor publice considerate ordinare, normale, practica financiara a consacrat si alte procedee de amortizare a datoriei publice cu caracter exceptional. Dintre acestea mentionam:

- intrarea statului debitor in incapacitatea de plata;

- deprecierea monetara;

- repudierea datoriei publice.

4. Notiuni generale privind datoria publica

Datoria publica reprezinta ansamblul resurselor financiare mobilizate cu titlu de imprumut de catre autoritatile publice centrale si locale si alti subiecti de drept public de la diversi creditori, persoane fizice sau juridice, de pe piata interna si/sau externa si ramase de rambursat la un moment dat.

In functie de piata pe care se contracteaza imprumuturile, datoria publica cunoaste doua variante:

1. datoria publica interna;

2. datoria publica externa.

Raportul dintre cele doua componente ale datoriei publice difera de la o tara la alta in functie de gradul de dezvoltare economica. Astfel, tarile dezvoltate ale lumii apeleaza intr-o proportie covarsitoare la surse interne pentru asigurarea echilibrului financiar si intr-o mica masura sau chiar deloc la sursele externe.

In schimb, tarile in curs de dezvoltare, nedispunand de o economie competitiva pe plan international si de o piata financiara interna consolidata, cu o diversificata oferta de capital, sunt obligate sa apeleze cu precadere la resurse externe.

In functie de gradul sau de exigibilitate, datoria publica se structureaza astfel:

1. datorie publica flotanta (exigibila pe termen scurt, de pana la un an);

2. datorie publica consolidata (exigibila pe termen de peste un an).

Evident cu cat datoria publica a unei tari este scadenta pe termen scurt cu atat efortul financiar reclamat pentru rambursarea acesteia si plata dobanzilor aferenta este mai mare, iar posibilitatile de procurare a resurselor financiare necesare mai reduse.

De aceea ponderea pe care datoria publica flotanta, trebuie sa o detina in totalul datoriei publice se impune a fi cat mai redusa posibil.

Indiferent insa de nivelul sau si de gradul de exigibilitate, datoria publica a oricarei tari poate fi analizata printr-o serie de indicatori, ce se pot structura in trei categorii:

a) indicatori privind gradul de indatorare a tarii la un moment dat;

b) indicatori privind efortul financiar public anual reclamat de datoria publica;

c) indicatori de structura ai datoriei publice.

a) Indicatorii privind gradul de indatorare a tarii la un moment dat sunt:

● absoluti - nivelul nominal al datoriei publice (DP);

● relativi - se determina ca raport intre nivelul datoriei publice si volumul produsului intern brut ();

● medii - exprima datoria publica pe locuitor .

b) Indicatorii privind efortul financiar public anual reclamat de datoria publica

Efortul financiar public anual se concretizeaza in serviciul datoriei publice. Acesta cuprinde ansamblul cheltuielilor vizand rambursarea datoriei propriu-zise, precum si plata dobanzilor si comisioanelor aferente.

Indicatorii specifici efortului financiar public anual sunt:

● marimea absoluta a serviciului datoriei publice:

SDP = DP_flotanta + D

unde:

SDP - serviciul datoriei publice;

DP - datoria publica flotanta;

D - cuantumul dobanzilor.

● marimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice:

● ponderea serviciului datoriei publice in produsul intern brut:

● ponderea serviciului datoriei publice in totalul cheltuielilor publice:

● ponderea serviciului datoriei publice in totalul cheltuielilor bugetare:

● nivelul nominal anual al dobanzilor (D)

● ponderea dobanzilor in produsul intern brut:

● ponderea dobanzilor in totalul cheltuielilor publice:

c) Indicatorii de structura ai datoriei publice sunt:

● ponderea datoriei interne in totalul datoriei publice:

● ponderea datoriei externe in totalul datoriei publice:

● ponderea datoriei flotante in totalul datoriei publice:

● ponderea datoriei consolidate in totalul datoriei publice:

● ponderea serviciului datoriei publice externe in serviciul datoriei publice:

● ponderea serviciului datoriei publice interne in serviciul datoriei publice: