|
|
|
IMPOZITELE INDIRECTE
Necesitatea mereu in crestere de venituri la dispozitia statului
reprezinta cauza majora a instituirii impozitelor indirecte.
Desi sunt asezate si incasate pe consumuri si pe cheltuieli, in tarile
dezvoltate aceste impozite participa intr-o relativ mai mica masura la
formarea veniturilor fiscale, fata de impozitele directe, insa situatiile sunt
nuantate si comporta motivatii individualizate.
In tarile in dezvoltare, mai ales in cele in tranzitie, grupa impozitelor
indirecte o depaseste pe aceea a impozitelor directe ca participare la
veniturile fiscale ale statului. Explicatia acestei situatii se afla in nivelul
indeobste scazut al veniturilor si averii realizate, de unde si un randament
scazut al impozitarii directe. In plus, consumul taxat prin aplicarea
impozitelor indirecte acopera majoritatea bunurilor si serviciilor
indispensabile si nesubstituibile, astfel ca, indiferent de marimea venitului,
aceste consumuri constrang sa fie acoperite. Comoditatea perceperii
impozitelor indirecte, valoarea lor in preturile bunurilor si serviciilor de larg
consum, ca si usurinta instituirii lor fata de impozitele directe le confera
atributul unei solutii preferate de sporire a necesarului de resurse
financiare publice.
Din perspectiva investitiilor, impozitele indirecte sunt inca o data o
optiune salutara: camuflarea lor in preturi si in tarife le face mai dificil de
detectat, decat impunerea transparenta a veniturilor si a capitalurilor, asa
cum se realizeaza la impozitele directe.
Ritmul de crestere a impozitelor indirecte este mai mare decat cel
caracteristic impozitelor directe in tarile in dezvoltare si, desigur, in tarile in
tranzitie.
Impozitele indirecte sunt instituite asupra vanzarilor de marfuri si
asupra prestarilor de servicii; asadar, ele sunt incasate de la toate
categoriile de consumatori, indiferent de situatia lor personala, desi lasa
impresia ca afecteaza in egala masura veniturile tuturor categoriilor
sociale. Tocmai de aceea unii analisti considera impozitele indirecte ca
avand caracter benevol.
In realitate, fiind aplicate pe toate bunurile si serviciile de larg consum,
impozitele indirecte sunt, de fapt, obligatorii.
Conjunctura economica influenteaza direct proportional randamentul
fiscal al impozitelor indirecte, astfel:
cand economia inregistreaza un curs ascendent, randamentul
fiscal al impozitelor pe cheltuieli si consumuri este ridicat, iar
cand economia inregistreaza recesiune sau chiar criza,
randamentul acestor impozite este scazut datorita reculului
productiei si, implicit, a consumului, intrucat acesta este
principala baza de colectare a lor; faptul se repercuteaza si in
valorile relativ ridicate ale deficitului bugetar.
In concluzie, baza de stabilire a impozitelor indirecte nu este suma
veniturilor realizate, ci nivelul de consum al fiecarui membru al societatii;
din diferentierea logica intre veniturile personale rezulta o serie de
trasaturi specifice impozitelor indirecte
caracter regresiv: desi sunt unitare ca marime, pentru faptul ca, la
persoane cu venituri diferite, consumul este identic, aceste impozite
sunt, practic, suportate de cei cu venituri mici si mijlocii;
caracter anestezic: acest gen de impozite este usor de incasat si
pentru ca cetatenii nu reactioneaza imediat ce le suporta;
caracter inechitabil: asezarea si incasarea acestor impozite se face
cu ignorarea completa a puterii contributive a platitorului, diferita de
la o persoana la alta; spre deosebire, nevoia de consum pentru o
anumita marfa sau serviciu este identica la mai toate categoriile de
consumatori, indiferent de venitul dobandit.
Astfel, prin comparatie cu impozitele directe personale, impozitele
indirecte au o actiune aparte:
nivelul de trai este afectat diferit: impozitele directe scad veniturile
nominale, pe cata vreme impozitele indirecte reduc veniturile
reale, adica tocmai puterea de cumparare a platitorului lor;
alimenteaza in mod diferit bugetul statului: impozitele directe sunt
certe, sunt stiute, pot fi lesne identificate si presupun variate
facilitati individualizate; pentru ca sunt camuflate in preturi;
contrar, impozitele indirecte sunt incerte, greu de identificat; in
plus, nu pot fi evitate si nici nu permit inlesniri;
statul exercita o constrangere diferita pentru percepere: in timp ce
impozitele directe sunt cunoscute si implica si inlesniri, impozitele
indirecte prezinta o forta economica de constrangere cu specific
fiziologic asupra contribuabililor.
Impozitele indirecte lovesc capacitatea contributiva individuala, pentru
ca lovesc venitul utilizat cu ocazia consumului, ca urmare a actelor
economice care determina o cheltuiala sau un transfer de bunuri. De altfel,
pe considerentul ca ar reprezenta o taxa aditionala pretului si pentru ca
circula in economie prin intermediul preturilor, impozitele indirecte au
inceput prin a fi denumite taxe de preturi, taxe specifice (pe vin, cidru,
hidromel etc.), taxe pe cifra de afaceri, sau taxe de consumatie.
Impozitele indirecte au caracter intermitent, direct influentat de
existenta schimburilor economice, a productiei si a consumului, ele
grupandu-se in patru mari subgrupe: taxe vamale, impozite pe actele de
consum, monopoluri fiscale si taxele de timbru si de inregistrare. Pana la
aparitia impozitului general pe consum, diversele impozite cu caracter
particular se numeau "contributii", dupa latinescul "contributio", care are o
acceptiune similara cu cea de impozit.
Supranumite si impozite pe consum, impozitele indirecte sau taxele
de consumatie sunt incluse in pretul marfurilor produse si comercializate
in interiorul unei tari, de regula destinate unui larg consum. Istoria
consemneaza aparitia lor in epoca de inceput a capitalismului, insa
randamentul lor potential a fost serios afectat de aparatul fiscal greoi al
concesionarilor si arendasilor. Cu toate acestea, ele au fost mentinute
asupra acelor marfuri care aduceau venituri mari. Dupa anii Marii
Depresiuni din 1929-1933, taxele de consumatie au fost majorate si
inlocuite treptat cu impozitul pe deverul total al firmelor industriale si
comerciale, numit impozitul pe cifra de afaceri.
Impozitele sau taxele de consum includ urmatoarele:
a) Accizele, sau taxe speciale de consumatie, asezate si
incasate in mod obisnuit asupra bunurilor care intra in consumul celor mai
cuprinzatoare paturi sociale; ele sunt impopulare si indezirabile, insa
randamentul fiscal ridicat este asigurat de faptul ca ele vizeaza marfuri cu
o cerere inelastica si un consum ridicat, fara posibilitatea de a fi
substituite, cum ar fi:
in Franta: cidrul, vinul, berea, apele minerale;
in Germania: tutunul, cafeaua, zaharul, ceaiul;
in Anglia: berea, spirtul, vinul, tutunul, uleiurile minerale;
in Tunisia: hidrocarburile;
in Thailanda: spirtul, produsele petroliere, bauturile nealcoolice,
cimentul.
Stabilirea acestora se poate face fie in suma fixa, fie in cota
procentuala.
Ca practici se aplica anumite cote identice pentru produsele indigene
sau importate, si exonerari pentru cele exportate. In practica este
frecventa utilizarea accizelor pentru infaptuirea unor obiective sociale (vezi
taxele de consumatie pentru alcool colectate si directionate pentru
ridicarea unor asezaminte de sanatate, dezintoxicare).
b) Taxa pe valoarea adaugata din seria taxelor generale de
consum are o bogata istorie pana la formula actuala si dateaza din anii
imediat urmatori primului razboi mondial; incadrarea acestui impozit are in
vedere doua criterii, succedate in timp odata cu evolutia practicii fiscale.
Dupa veriga la care se incaseaza ca taxa generala de consum, poate
fi:
impozit cumulativ (multifazic), cand marfurile sunt impuse la toate
verigile prin care trec, din momentul iesirii lor din productie si pana
ajung la consumator; se mai numeste si "in cascada", "bulgare de
zapada", "in piramida"- pentru ca se plateste "impozit la impozit".
impozit unic (monofazic), care se incaseaza o singura data,
indiferent de numarul verigilor prin care trece de la productie la
consumator si poate fi: fie la productie - taxa de productie, fie la
comert - impozit pe circulatie / vanzare.
Se pot mentiona ca exemple: Anglia, inainte de intrarea in
comunitatea europeana (Piata comuna), si SUA, care il aplica chiar si in
prezent, deoarece are avantajul facilitatii de control din partea statului
pentru asezare si incasare.
Dupa baza de calcul aceasta taxa generala de consum poate fi:
impozitul pe cifra de afaceri bruta: cand se aplica o cota de impozit
asupra intregii valori a marfurilor vandute, care include si impozitul
platit verigilor anterioare; desi are randament fiscal mare, duce la o
stratificare a impozitului prin aplicarea cumulata; de aceea, in
practica se tinde spre concentrarea productiei, pentru evitarea
verigilor auxiliare de impozitare; in plus este "opac", deoarece nu se
poate deduce usor cota de impozit aferenta exportului si care s-ar
putea restitui in conditii de certitudine si transparenta;
impozitul pe cifra de afaceri neta: se aplica numai asupra diferentei
dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare, adica numai
asupra valorii adaugate de fiecare participant la procesul de
productie si circulatie a marfurilor respective.
Taxa pe valoarea adaugata in varianta TVA din zilele noastre apare
ca obligatie de plata la schimbarea proprietatii asupra bunurilor si
serviciilor respective, fiecare tara operand cu cca. 1-4 cote, diferentiate
dupa natura bunurilor/serviciilor impozabile.
Prin conceptie, inca din 1954 cand a fost lansata de Franta ca taxa
universala de consumatie care sa afecteze o singura data produsele si
serviciile, TVA a fost proiectata ca suma constanta datorata statului pentru
un produs, indiferent de lungimea circuitului parcurs. Randamentul
asteptat era sigur pentru ca, la produsele autohtone opereaza deducerile
fractionate, iar pentru tranzactiile internationale se aplica la frontiera
exonerari, respectiv compensari.
Tendinta actuala este de unificare a legislatiei fiscale in tot mai multe
tari, fapt care consta in extinderea acestui gen de impozite indirecte, cum
de altfel este deja cvasigeneralizata in foarte multe tari.
In tarile dezvoltate taxele din vanzari sunt mai mari ca taxele pe
produs, in timp ce in tarile dezvoltate taxele din vanzare sunt mult mai mici
ca cele pe produs. Explicatia rezida in gradul de dezvoltare economica si
in marimea veniturilor.
In Romania anilor dinainte de decembrie 1989, dar si ceva mai tarziu
s-a aplicat impozitul pe circulatia marfurilor, cunoscut in practica financiara
si contabila ca ICM, - fiind o forma a impozitului pe cifra de afaceri bruta,
de tip multifazic. Incepand cu 1.07.1993 s-a introdus TVA prin ordonan ta
73/1993, un act normativ devenit subiect a numeroase modificari,
republicari si corectari.
In prima perioada care a urmat acestei reglementari s-a inregistrat o
crestere considerabila a preturilor la majoritatea bunurilor de consum, fapt
care a afectat puterea de cumparare a populatiei. Totusi, la putina vreme
efectele negative s-au resorbit treptat, iar in contextul actual, TVA este un
impozit cu randament ridicat, mai ales dupa generalizarea cotei unice de
19%.
c) Monopoluri fiscale se instituie de catre stat asupra producerii
si/sau vanzarii unor marfuri: tutun, sare, alcool, jocuri de noroc etc.
Ca definitie24, monopolurile fiscale sunt intreprinderi publice
nefinanciare, exercitand un drept exclusiv asupra productiei sau distributiei
unor produse, explicit nominalizate in legislatia fiscala a unei tari; prin
aceste procedee se procura incasari care, in alte tari, se realizeaza prin
impozite si, astfel, sunt direct afectate tranzactiile cu aceste produse ale
firmelor particulare.
Monopolurile fiscale pot fi depline - cand se instituie asupra
productiei, dar si asupra comertului cu ridicata si cu amanuntul, - si
partiale, - adica fie asupra productiei si comertului cu ridicata, fie doar
asupra comertului cu amanuntul. Selectia uneia sau celeilalte din forme
depinde de felul in care statul detine in proprietate sau isi exercita
controlul asupra acelei activitati. Monopolurile fiscale reprezinta cel mai
adesea venituri realizate fara instiintarea (si aprobarea) legislativului si se
compun din profitul obtinut prin productia acelor marfuri, la care se adauga
si impozitul indirect inclus in pret si incasat la vanzarea lor catre
consumatori.
Pot fi amintite pentru exemplificare urmatoarele tari si produse: Spania
- tutun, petrol; Elvetia - alcool, sare; Italia - chibrituri, pietre de bricheta,
tutun, petrol; Turcia, Thailanda - ceai, cacao, cauciuc etc.
d) Taxele vamale - utilizarea impozitelor in scopuri
interventioniste a condus la instituirea unor impozite cu caracter particular
asupra marfurilor importate sau exportate, asa numitele "drepturi de
vama", taxele vamale din zilele noastre. Acestea se instituie asupra
exportului de marfuri, tranzitului sau importului.
Taxele vamale de export sunt putin frecvente deoarece statele
sunt interesate de incurajarea exportului; insa acolo unde exista,
instituirea lor are un scop pur fiscal sau economic; asa este cazul cu unele
materii prime, pentru a determina prelucrarea lor interna. De exemplu,
taxarea exagerata a exporturilor de piei de animale exotice sau rare.
Taxele vamale de tranzit se aplica pentru marfurile ce fac
obiectul comertului exterior la tranzitarea marfurilor de acest gen pe
teritoriul unei terte tari; si aceste taxe au o frecventa redusa pentru ca
tendinta este de a se incuraja intrarea in circuitul international, chiar si
numai prin tranzitarea teritoriilor lor; de aceea, tendinta actuala este de
inlocuire a taxei de tranzit cu diferite taxe si tarife pentru folosirea cailor
ferate, soselelor, drumurilor de acces, si a oricaror alte elemente de
infrastructura si comunicatii.
Taxele vamale de import se percep asupra valorii marfurilor
importate, in momentul in care trec frontiera tarii importatoare; importatorul
depune documentele de posesie a marfurilor si simultan achita si taxa de
import; ele sunt un impozit de egalizare, deoarece apropie pre tul marfurilor
importate de pretul marfurilor similare indigene; alteori aceste impozite au
un scop restrictiv, protectionist, in sensul ca marfurile importate devin mai
scumpe decat cele indigene similare, pe care astfel le protejeaz a.
In unele practici exista tendinta ca unele tari importatoare sa reduca
pretul produselor de import cu valoarea taxelor vamale, adica se
recupereaza valoarea taxelor vamale de import de la exportator. Aceasta
se desfasoara pe fondul cresterii ofertei mondiale de export si cresterii
concurentei, deoarece importatorul nu accepta diminuarea propriului
beneficiu comercial cu valoarea taxei vamale.
Asadar: taxele vamale de import au o natura economica, similara cu
cea de la taxele de consumatie percepute la marfurile din productia
autohtona; nivelul taxelor vamale de import este conditionat de raportul
cerere - oferta din tara importatoare, si de coordonatele politicii
economice si financiare promovate de aceasta.
Taxele vamale se exprima in forme ad-valorem - ca procent din
valoarea marfurilor importate; specifice - ca suma fixa pe unitatea fizica
de marfuri (de exemplu bucata, tona etc.), sau compuse - ca o combinatie
a primelor doua forme.
Tariful Vamal este tabelul in care sunt incluse toate taxele vamale
practicate de o tara, indiferent de felul lor. Ele sunt inscrise individualizat
pe grupe mari de marfuri.
Dupa nivelul lor, taxele vamale pot fi:
in conditiile clauzei natiunii celei mai favorizate - se aplica la
importurile tarilor membre in Organizatia Mondiala a Comertului sau din
tarile cu care exista raporturi bilaterale din afara acestei organizatii si pot
fi: de nivel consolidat, stabilit prin negocieri multilaterale, care nu poate fi
schimbat fara acordul tuturor participantilor la aceste negocieri (in cadrul
Organizatiei Mondiale a Comertului - WTO) de nivel consolidat, pentru
produsele ce nu fac obiectul negocierii multilaterale, si acestea pot fi
modificate de autoritatile financiare de decizie, daca aceasta modificare
afecteaza tarile ce beneficiaza de clauza MFN (Main Favourite Nation =
clauza natiunii celei mai favorizate).
autonome - se aplica la importurile din tari care nu intretin relatii
bazate pe MFN si, de regula, au un nivel mai ridicat;
preferentiale - se folosesc in relatiile comerciale dintre tarile
membre ale unor diferite uniuni vamale inchise, dupa criterii subiective si
conjuncturale; ele se aplica de regula, in relatiile dintre tari cu niveluri
diferite de dezvoltare economica, mai ales intre tarile dezvoltate si cele in
dezvoltare; cum le arata si titulatura, aceste taxe au nivel mai redus decat
cele aplicate chiar si in regim de MFN.
e) Taxele de timbru si de inregistrare reprezinta o categorie
aparte in cazul impozitelor in general; pe langa unele asemanari
(obligativitatea, nerambursabilitatea si dreptul de urmarire pentru neplata),
ele mai comporta si un element specific, anume - contraprestatia explicita
si imediata din partea statului. Tipologia lor este cuprinzatoare si include
urmatoarele taxe:
judecatoresti, incasate de instantele judecatoresti pentru
actiunile inaintate de persoanele fizice si juridice;
materiale, pentru diferite certificari, legalizari sau autentificari de
acte si documente;
consulare, pentru vize si certificate de origine;
de administrare, pentru eliberarea unor permise, legitimatii sau
diferite alte autorizatii.
f) Contributia reprezinta o categorie intermediara intre impozite
si taxele anterior tratate; aceasta reprezinta incasarile percepute de
institutiile publice pentru o serie de avantaje reale sau potentiale acordate
unor persoane fizice si juridice; menirea lor ar fi de acoperire partiala a
cheltuielilor efectuate de stat pentru a asigura acele avantaje.
De pilda, in unele legislatii cu traditie, pentru constructia unei sosele,
se percepe, de la proprietarii terenurilor limitrofe, o contributie sau se
incaseaza contributii pentru hoteluri sau magazine de la persoanele
fizice/juridice avantajate de intensificarea traficului cu straini si cu turisti in
acea zona etc.
Acelasi sens s-a extins si in domeniul relatiilor internationale, prin
contributiile cu caracter participativ, stabilite prin acordurile si tratatele intre
tari; este vorba despre fluxuri monetare de origine preponderent fiscal a si
cu caracter obligatoriu, desi sunt acceptate consensual de catre statele
membre. Concret, acestea sunt cotizatii exprimate in moneda convertibila,
dinspre bugetele tarilor membre catre bugetul organismelor internationale.
Indiferent de varietatea impozitelor si a taxelor, randamentul lor este
direct influentat de starea generala a economiei si de stringenta necesitatii
cu care trebuie sa se efectueze unele cheltuieli publice. Acestea sunt
principalele elemente care impun apelul la o fiscalitate mai ridicata sau,
daca acest lucru este dificil sau fara o eficienta rapid observata, statul
poate recurge la resurse extraordinare, in speta - decide pentru
emisiunea monetara fara acoperire si creditul public.
