|
|
|
ABORDARI TEORETICE PRIVIND INTERVENTIONISMUL STATAL
In viata economica si sociala, statul isi manifesta implicarea prin:
numeroasele prestatii acordate colectivitatii in scopul asigurarii unor
necesitati de interes general (securitate, aparare, asigurari de boala si de
varsta, educatie, transporturi, cercetare, energie, comunicatii, protectia
mediului natural etc), dar si prin masuri reglementare si financiare
pentru inlaturarea variatelor disfunctii si deficiente provocate de
imperfectiunile pietei
Ca stiinta economica de sine statatoare, economia publica sau, mai
focalizat, in interesul prezentei analize – stiinta finantelor publice s-a
individualizat catre sfarsitul secolului al XIX-lea, odata cu amploarea
spectaculoasa a interventiei statului in viata social-economica si, nu mai
putin important, in legatura directa cu dezvoltarea tuturor (celorlalte) stiinte
economice.
Pe baza achizitiilor din variate stiinte economice colaterale, economia
publica sau finantele publice abordeaza intr-un mod specific probleme de
mediu, energie si resurse naturale, educatie si economie subterana, dar si
subtilitatile formarii optiunilor publice.
O prima premisa in abordarea acestei stiinte lamureste natura
procesului de decizie. Mai intai, sectorul public, sau ceea ce poarta
titulatura generica de stat – este constituit din ansamblul organizatiilor in
care, indiferent de regimul politic din acea tara, preleveaza modul politic
sau colectiv de decizie. Aici intra:
1. administratiile publice, constituite ca guverne nationale sau
regionale ori locale;
2. organismele de securitate sociala, fie servicii ale administratiei,
fie independente, ele sunt direct supuse controlului puterii politice si sunt
insarcinate cu organizarea tuturor sistemelor de pensii, asigurari de
sanatate, accidente, somaj etc.
Normele contabilitatii nationale si principalele statistici si raportari
privind sectorul public definesc aceste organizatii ca intreprinderi publice.
Dar, analiza economica a scopului pentru care functioneaza aceste
intreprinderi, statueaza o alta separare a lor, in intreprinderi de drept
public si, respectiv, de drept privat, chiar daca statul poate exercita un
control asupra lor in baza participarii sale financiare.
De pilda, sunt asimilabile intreprinderilor private – adica fac obiectul
reglementarilor de drept privat acele firme care produc si vand bunuri si
servicii in baza principiilor comerciale care au ca scop prioritar realizarea
unui profit, intocmai ca la orice alta societate privata.
In afara acestora, in economie opereaza intreprinderi producatoare de
bunuri si servicii cu caracter colectiv, in principal finantate de stat (prin
participatii, credite ori subventii), iar apartenenta lor explicita la sectorul
public se concretizeaza prin aceea ca, in detrimentul rentabilitatii si a
profitului, functionarea lor solutioneaza o anumita redistribuire a
resurselor, o armonizare a dezvoltarii regionale sau norme specifice de
mediu si de calitate.
Trebuie semnalat fenomenul larg raspandit in secolul XX al constituirii
si dezvoltarii de organizatii private fara scop lucrativ, care produc bunuri si
servicii de interes colectiv, functionand pe o baza voluntara.
Aici se includ organizatiile non-guvernamentale, asociatiile caritabile,
religioase sau diferite organisme sociale si profesionale de protectie si
informare etc. – pentru care este superflua delimitarea apartenentei la
sectorul public ori la sectorul privat.
Dar insasi reglementarile multiple, cu care statul constrange ramurile
economice sa-si coordoneze activitatea potrivit obiectivelor de politica
generala relativizeaza orice eventuala demarcatie intre „public” si „privat”.
Revenind la modul de adoptare a deciziilor, sectorul public se
delimiteaza de sectorul privat prin caracterul centralizat – respectiv,
descentralizat de formulare.
De pilda, in cadrul pietei, firmele actioneaza si decid descentralizat, in
mod independent unele fata de celelalte si apar cu variate decizii
individuale, care se coordoneaza totusi dupa tatonari si confruntari
repetate, exprimate intr-un pret de echilibru.
La polul opus, in sectorul public modul de decizie este un proces,
centralizat si depinde covarsitor de regimul politic (fapt foarte pregnant in
situatia regimurilor autoritare, spre deosebire de regimurile democratice).
Cu toate acestea, politicile publice fac si ele obiectul unei cereri si
a unei oferte, chiar daca sunt bazate pe o constrangere aparenta.
Cererea de politici publice emana de la cetateni, formulata individual
(prin reprezentanti, greve, manifestatii) sau colectiv (prin organisme de
genul partidelor, sindicatelor sau altor grupuri de presiune).
Bogatia informatiei depinde direct de costul actiunii politice, adica de
usurinta cu care cetatenii se pot exprima politic. Ca atare, in cadrul
dictaturilor informatia este foarte saraca, iar pe masura largirii posibilitatilor
de exprimare oferite de democratie, informatia se imbogateste si se
propaga mai rapid.
Oferta de politici publice emana de la executiv, legislativ si de la
administratie in general: aceste structuri concep si initiaza politicile, in
intentia de a acoperi cat mai bine cererea. Realitatea demonstreaza ca
oamenii politici sunt predispusi la variate compromisuri pentru a-si atrage
electorat si, intocmai ca orice functionar, se mobilizeaza pentru sporirea
propriilor avantaje si in slujba propriilor interese.
La fel ca si in cadrul pietei, si in legatura cu politicile publice situatia
tinde catre un echilibru.
Intreaga economie publica analizeaza si vizeaza rolul si
comportamentul statului, mai precis – a institutiilor si slujitorilor sai,
politicienii si functionarii; totodata, studiaza si evalueaza impactul statului,
cu toate ramificatiile sale, asupra economiei nationale, asupra bunastarii
cetatenilor si asupra mediului extern.
Concret, cercetarea in economia publica (sau in sfera de interes a
finantelor publice) examineaza originea, forma si efectele sociale si
economice ale urmatoarelor activitati publice:
- prestatiile sectorului public, ca servicii in interes colectiv chiar
daca nu intotdeauna sunt produse/livrate de stat;
- interventiile financiare si reglementare, cu care se corecteaza
imperfectiunile pietei, se stabilizeaza mediul economic si/sau se
armonizeaza (re)distribuirea bunastarii;
- finantarea actiunilor statului, realizata prin fiscalitate in principal, si
prin imprumut si tarifare – in subsidiar;
- repartitia responsabilitatilor si a surselor de finantare intre
diferitele niveluri administrative si organisme parastatale.
Subliniind importanta optiunilor politice ca laitmotiv al teoriilor moderne
in materie de finante publice nu facem decat sa reiteram importanta
studierii acestui domeniu pentru oricare cetatean, intrucat acesta
indeplineste constant doua functii: de alegator si de contribuabil
Material sintetizat din Profiroiu A., „Economia sectorului public”, Ed.
Economica, Bucuresti, (colectia de administratie publica), 2001, pag. 14-
18.
Lista adnotarilor:
1 Corduneanu C., „Sistemul fiscal in stiinta finantelor”, Ed. Codecs, Bucuresti, 1999, pag. 19-20
2 Corduneanu C., Op. cit., pag. 20
3 Vacarel I. si colectiv, Finante publice, Ed. Didactica si Pedagogica, Ed. a IV-a, Bucuresti, 2003,
pag. 83
4 Bistriceanu Gh., Ana Gh., „Finante”, manual Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, pag.
16-17
5 Condor I., „Drept fiscal si financiar”, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1999, pag. 59
6 Saguna D. D., Op. cit., pag. 329 - 332
