|
|
|
Importanta si rolul obligatiunilor ipotecare
In Europa, obligatiunea ipotecara reprezinta una dintre componentele majore ale pietei de capital. Acest instrument joaca un rol important pe piata financiara, contribuind la alocarea eficienta a capitalului si la dezvoltarea economica si prosperitate. Odata creat produsul pe piata principala si anume, acordarea de credite ipotecare, imprumutatorul isi constituie un portofoliu de creante ipotecare si privilegiate. Intr-o astfel de situatie, imprumutatorul - detinator de creante ipotecare poate actiona in doua modalitati: a) fie sa pastreze si sa-si administreze el insusi portofoliul de creante; b) fie sa-si transfere creantele ipotecare unor investitori, entitati autorizate sa actioneze pe piata de capital, care actioneaza pe piata secundara. Investitorii isi pot converti pachetele de creante ipotecare in titluri ipotecare respectiv obligatiuni ipotecare (mortgagedbacked securities) pe care le garanteaza si le "revand" pe piata de capital.
Piata obligatiunilor din Germania este, de departe, cea mai mare din Europa si a treia din lume, dupa Statele Unite si Japonia. Piata europeana a obligatiunilor reprezinta 98% din PE3, pe cand in Statele Unite piata obligatiunilor reprezinta 130% din PIB.[1] Guvernele, sunt cei mai mari imprumutati pe piata obligatiunilor, care finanteaza o mare parte a cheltuielilor publice prin emiterea de titluri de creanta. Titlurile de creanta emise de institutii financiare si nefinanciare trebuie sa ofere o prima pentru riscul de neplata, care este perceput in mod obisnuit ca fiind foarte ridicat in cazul in care imprumutatii sunt entitati private, iar agentiile de rating furnizeaza evaluari corecte asupra calitatii creditului obligatar.
Obligatiunile ipotecare au ca trasatura comuna faptul ca reprezinta un instrument financiar, care din punct de vedere economic, serveste la refinantarea creditelor de investitii. Obligatiunea financiara, ca instrument financiar este, din punct de vedere legal, o obligatiune emisa de institutii de creditare pe baza creditelor garantate prin ipoteci. O obligatiune ipotecara este o valoare mobiliara care ii confera detinatorului un drept asupra emitentului. Deoarece este garantata cu credite ipotecare, acest tip de valoare mobiliara se bucura de un grad de siguranta mai ridicat De asemenea aceasta garantie reduce in mod considerabil riscul investitorului. imprumutatorii ipotecari, prin emisiunea de obligatiuni ipotecare pot sa obtina fonduri de pe piata de capital la un cost mai redus. Utilizand obligatiunile ipotecare, institutia de creditare ramane expusa in totalitate riscurilor de creditare, de piata, de plata anticipata si altor riscuri inerente creditelor ipotecare, dar este capabila sa obtina surse de finantare mai putin costisitoare deoarece obligatiunile ipotecare nu sunt garantate numai de creditele ipotecare ci si de rezerve si alte fonduri proprii ale bancii de credit ipotecar. intregul sistem de emitere a obligatiunilor ipotecare este supus supravegherii bancare.
Emitentii de titluri si obligatiuni ipotecare sunt urmatorii:
■ titularii creantelor ipotecare;
■ entitatile autorizate sa actioneze pe piata de capital, care sunt supuse unei supravegheri publice speciale.
Obligatiunile ipotecare sunt instrumente atractive ca active financiare pentru o mare varietate de investitori. Ele prezinta un interes deosebit, in special pentru investitorii institutionali, datorita diferitilor factori economici care determina siguranta obligatiunilor guvernamentale, pe de o parte, si a obligatiunilor guvernamentale, pe de alta parte. Obligatiunile depind, cel mult, de capacitatea imprumutatilor de a rambursa creditele.
Cererea de pe pietele europene a obligatiunilor ipotecare este dominata de fondurile de pensii, societatile de asigurari si institutiile de creditare. De asemenea investitorii straini, fondurile de investitii si alte corporatii nefinanciare, in unele tari, detin ponderi insemnate. Prin urmare, existenta institutiilor care formeaza circuitul necesar derularii operatiunilor cu obligatiuni ipotecare si existenta cererii de astfel de obligatiuni, precum si a cadrului legislativ desfasurarii operatiunilor cu obligatiuni ipotecare, constituie premise ale dezvoltarii pietei ipotecare secundare[2].
Obligatiunile ipotecare sunt valori mobiliare tranzactionabile. Aceasta inseamna ca, o data emise pe piata primara, ele pot fi vandute si cumparate pe piata secundara, fapt ce joaca un rol important, deoarece investitorii primari le pot valorifica la nevoie. Ca urmare a acestui fapt si a nevoii incadrarii tranzactiilor in parametrii legali, natura juridica si reglementarile aplicabile a obligatiunilor ipotecare sunt:
■ valori mobiliare emise in forma dematerializata;
■ in tara noastra, sunt supuse reglementarilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.
Valorile mobiliare ipotecare (MBS), sunt si ele instrumente ipotecare specializate si devin din ce in ce mai des utilizate pentru mobilizarea fondurilor necesare creditarii ipotecare. Dupa estimarile Federatiei Europene pentru Ipoteci, in Europa, doar 1% din totalul fondurilor necesare creditarii ipotecare provin din utilizarea acestei metode. Utilizarea acestui instrument devine insa din ce in ce mai populara deoarece permite scoaterea activelor din bilant, reducand astfel capitalul imobilizat[3]. Valorile mobiliare ipotecare (MBS) se diferentiaza in principal de obligatiunile ipotecare prin aceea ca institutia emitenta nu pastreaza activele in bilantul sau si prin urmare, nu isi asuma intreaga responsabilitate in ceea ce priveste riscul de creditare, deoarece implica vanzarea creditelor ipotecare si scoaterea lor in totalitate din bilantul contabil, ca si provizioanele de risc aferente.
Restrictii care apar in cazul emiterii de titluri si obligatiuni ipotecare:
■ titlurile ipotecare pot fi emise in limita a 75% din valoarea nominala totala a creantelor ipotecare detinute in momentul emisiunii;
■ obligatiunile ipotecare pot fi emise in limita a 60% din valoarea nominala totala a creantelor ipotecare detinute in momentul emisiunii, limita stabilita din motive de prudentialitate bancara;
■ titlurile de valoare si emisiunile emise de acelasi titular de creante ipotecare nu pot depasi impreuna 75% din valoarea totala a creantelor ipotecare detinute in momentul ultimei emisiuni.
Avantaje oferite de emisiunea obligatiunilor ipotecare:
■ stabilirea unui cadru legislativ creeaza premisele pentru implementarea contextului institutional in vederea crearii pietei secundare;
■ o piata secundara lichida este apta sa diminueze riscurile blocajului resurselor existente;
■ tranzactionarea creantelor ipotecare faciliteaza obtinerea finantarii din surse private a activitatii de constructii la cele mai mici preturi de pe piata.
Dezavantaje in ceea ce priveste emisiunea obligatiunilor ipotecare:
■ piata de capital este inca subdezvoltata in Romania;
■ metodologii diferite de masurare a riscului;
■ masa critica necesara pentru lansarea pietei secundare se poate situa la niveluri ridicate. In concluzie, diferitele tipuri de obligatiuni ipotecare trebuie sa aiba anumite caracteristici comune care sa le confere calitatea de instrumente financiare sigure:
a) trebuie sa fie emise de institutii de creditare;
b) trebuie sa fie supuse unei supravegheri speciale din partea autoritatilor publice; trebuie sa aiba o acoperire suficienta pentru obligatiile financiare asumate;
c) trebuie sa confere un privilegiu detinatorilor de obligatiuni ipotecare in cazul falimentului emitentului.
Piata obligatiunilor ipotecare in Europa este foarte concentrata. Trei tari ocupa peste 85% din aceasta piata. Germania conduce cu aproximativ 44% din volumul valorilor mobiliare emise si aflate in circulatie, urmata de Danemarca (aproximativ 29%) si Suedia (aproximativ 15%). Restul se imparte intre Spania, Franta, Austria, Olanda, Portugalia, Finlanda si Norvegia.
