|
|
|
Caracteristicile fundamentale ale contractului de asigurare
106. Contractul de asigurare este conventia prin care o persoana fizica sau
juridica, in calitate de subscriitor, se obliga sa plateasca societatii de asigurare o suma
intitulata prima, aceasta din urma angajandu-se, in calitate de asigurator, sa-si asume
riscul juridic si economic al producerii unui eveniment si sa plateasca beneficiarului
(asiguratul sau o terta persoana) o prestatie intitulata generic indemnizatie, in limitele si
la termenele contractual stabilite1
I. Caracterele juridice ale contractului de asigurare
Caracterele contractului sunt esentiale pentru intelegerea regulilor care
guverneaza incheierea, validitatea si executarea contractului de asigurare.
107. Caracterul consensual al contractului este relevat prin aceea ca se incheie
prin simplul acord de vointa al partilor. Chiar daca art.10 din Legea nr. 136/1995
prevede obligativitatea consemnarii acestuia intr-un inscris, formalitatea este doar adprobationem2
Instrumentum probationis avut in vedere cu prioritate, atat de legiuitor,
cat si de practica de afaceri, este polita (uneori, in practica, intitulata carte sau certificat).
1 Definitia contractului de asigurare de la art.9 din Legea nr.136/1995 : “Prin contractul de
asigurare, contractantul asigurarii sau asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului,
iar acesta se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa plateasca asiguratului, beneficiarului
asigurarii sau tertului pagubit despagubirea ori suma asigurata, denumita in continuare
indemnizatie, rezultata din contractul de asigurare incheiat in conditiile prezentei legi, in limitele
si la termenele convenite.”
Art.481 al Legii nr.136/1995 prevede ca existenta asigurarii obligatorii de raspundere
civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule este atestata de contractul
de asigurare, in vreme ce incheierea contractului de asigurare se dovedeste cu polita de
asigurare sau documentul Carte Verde. In majoritatea covarsitoare a cazurilor, practica a
urmat acest principiu (inca anterior scrierii lui in lege), potrivit caruia polita probeaza
intrarea partilor in raporturi contractuale, incheierea contractului realizandu-se prin
aceptarea cererii sau declaratiei de asigurare completata si semnata de asigurat.
“Contractul” consta, cel mai adesea, in conditiile generale sau speciale de asigurare
pretiparite de asigurator, la care se ataseaza aderarea clientului prin cererea sau
declaratia sa de asigurare.
108. Caracterul sinalagmatic deriva din reciprocitatea si interdependenta
obligatiilor contractuale. Asiguratul se obliga in principal sa formuleze declaratii exacte
la incheierea contractului si la survenirea riscului, precum si sa achite primele cu o
periodicitate prevazuta in contract. Cu conditia indeplinirii intocmai a obligatiilor
asiguratului, asiguratorul se angajeaza sa plateasca indemnizatia in cuantumul prevazut
in contract (asigurari de persoane) sau intr-un cuantum care sa acopere prejudiciul
(asigurari generale).
Ca particularitate, in raporturile de asigurare, reciprocitatea prestatiilor este
afectata de principiul lipsei simultaneitatii (sau al platii anticipate si integrale a
primelor), conform caruia asiguratul este cel care trebuie sa isi indeplineasca mai intai
obligatiile, prestatia asiguratorului fiind conditionata de executarea prealabila si
integrala a indatoririlor contractuale ale asiguratului3
109. Caracterul aleatoriu este exprimat prin raportare la prevederile art.947 si
16354 C.civ., ultimul prevazand ca efectele unui astfel de contract, in ce priveste
beneficiile si pierderile, pentru toate partile sau numai pentru una, depind de un
eveniment incert. In aplicarea acestor prevederi, in mod discutabil, doctrina si practica
au in mod constant tendinta de a echivala caracterul aleatoriu cu faptul ca intinderea sau
chiar existenta obligatiei pentru cel putin una dintre parti nu se cunosc din momentul
incheierii contractului, deoarece depind de un eveniment viitor si incert.
In realitate, dupa cum s-a aratat si in doctrina5, elementul alea este reprezentat
in mod strict prin sansa de castig ori riscul de pierdere. Or, sansa nu priveste intinderea
sau existenta obligatiilor partilor, nu priveste prestatiile, ci rezultatul economic al
operatiunii. Iata, de exemplu, obligatiile contractuale in ce-l priveste pe asigurat sunt
certe si determinate ca intindere, neexistand niciun hazard in executarea ori intinderea
lor. Asiguratul stie foarte clar care sunt prestatiile sale si cand trebuie efectuate si, cu
toate acestea, sansa de castig sau pierdere trebuie sa existe pentru ambele parti
(neputandu-se concepe o sansa unilaterala), rezultatul economic producandu-se la
expirarea termenului contractual sau la survenirea riscului. Elementul alea, posibilitatea
castigului este insasi cauza contractului, elementul subiectiv determinant al contractului.
Mentionam ca, din punct de vedere tehnic, operatiunea de asigurare este
fundamentata pe principiul mutualitatii, asiguratorul garantand plata indemnizatiei din
fondul comun constituit din primele tuturor asiguratilor pentru aceeasi categorie de
riscuri. De aceea, desi contractul de asigurare dobandeste aspectul unui joc al
intamplarii, asigurarea este in realitate o operatiune antialeatorie, organizand tocmai
lupta colectiva impotriva hazardului
A fortiori, o data privita in context colectiv, operatiunea de asigurare se arata tot
mai putin aleatoare in ceea ce-l priveste pe asigurator: pe de o parte, acesta are garantia
ca va incasa sume de bani determinate, iar, pe de alta parte, cunoaste -cu marje de eroare
foarte reduse- care sunt sansele de a i se solicita plata de indemnizatii, probabilitatea
producerii riscurilor fiind stabilita pe baze stiintifice, in conditii favorabile de
omogenitate si de dispersie a riscurilor6. De aceea, caracterul aleatoriu al contractului
fata de asigurator este discutabil, din moment ce acesta organizeaza, la nivelul
intreprinderii sale, o grupare si o compensare a unei multitudini de riscuri, efectuata pe
criterii stiintifice – statistice si matematice7. Totodata, caracterul aleatoriu se atenueaza
partial in cazul contractelor asigurarilor mixte de viata gestionate in capitalizare, in care
interesul si cauza se deplaseaza inspre functia de economisire si investitie, asiguratorul
oferind beneficiarului o participare la profitul companiei sau ale fondurilor de investitii
in care aceasta plaseaza sumele incasate de la asigurat.
Caracterul aleatoriu explica, printre altele, si faptul ca asiguratorul nu datoreaza
despagubire in cazul producerii riscului prin fapta intentionala (dolosiva) a asiguratului
sau beneficiarului si nici in cazul mortii asiguratului prin sinucidere in cursul primilor
doi ani ai ai contractului (art.20, art.35 Legea nr.136/1995). De asemenea, art.14 al.1 din
aceeasi lege sanctioneaza cu rezilierea de drept a contractului, situatia in care, inainte de
a incepe obligatia asiguratorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit
imposibila, precum si in cazul in care, dupa inceperea obligatiei asiguratorului,
producerea riscului asigurat a devenit imposibila. Textul legal este relevator din
perspectiva caracterului esential al elementului alea, insa, in realitate, este evident ca nu
rezilierea este sanctiunea juridic corecta, ci nulitatea in cazul producerii riscului anterior
incheierii contractului (lipsa cauzei) si respectiv caducitatea in cazul imposibilitatii de
survenire a riscului pe durata contractului8
110. Caracterul executarii succesive este relevat de esalonarea in timp a
prestatiilor. Asiguratul trebuie sa plateasca primele la termenele stabilite, iar asiguratorul
sa ofere in mod continuu protectia, pe toata perioada de acoperire stabilita in contract.
Executarea succesiva produce in special urmatoarele consecinte juridice9
- solutia pentru ruptura contractului este rezilierea; in cazul neplatii primelor
conform prevederilor legale sau contractuale, raportul juridic inceteaza numai pentru
viitor, nepunandu-se problema restituirii prestatiilor anterioare momentului rezilierii;
- in raporturile de asigurare poate opera suspendarea obligatiei asiguratorului,
prin efectul exceptiei de neexecutare sau al unor clauze contractuale ce reglementeaza
efectele neexecutarii obligatiilor asiguratului din timpul executarii contractului (a se
vedea infra, nr.145), fiind contractualmente posibila repunerea in vigoare a contractului.
111. Caracterul de adeziune este evidentiat prin faptul ca forma si clauzele
contractului sunt stabilite unilateral de catre societatea de asigurari, clientul avand
posibilitatea de a adera la conditiile contractuale sau a le respinge in bloc. Desigur,
caracterul de adeziune este atenuat, prin aceea ca cel putin anumite elemente
contractuale sunt negociate de parti, cum ar fi: valoarea asigurata, cuantumul primei,
termenele de plata etc.
Estomparea acestui caracter poate fi sesizata in cazul riscurilor industriale sau
tehnologice, pentru a caror acoperire brokerii de asigurari, in calitate de mandatari ai
clientilor-asigurati, negociaza modalitatile de garantie cu societatile de asigurare pe care
le considera cel mai bine plasate pe piata pentru a garanta riscul. Totusi, existenta a
numeroase polite tip, cat si a tarifarelor pentru riscuri industriale legitimeaza asertiunea
ca, relativ la contractul de asiguarare, ne aflam intotdeauna in prezenta unui contract de
adeziune10
In vederea protejarii consimtamantului persoanei asigurate, jurisprudenta si-a
facut o obisnuinta din a interpreta clauzele obscure, echivoce sau ambigue in interesul
exclusiv al asiguratului, in ciuda principiilor de interpretare prevazute in Codul civil (in
special art.983), potrivit carora conventia se interpreteaza in favoarea celui care se
obliga11. Miscarea consumerista a dreptului a determinat, la randul sau, o protectie
sporita a pozitiei contractuale a asiguratilor care intrunesc conditiile calitatii de
consumator (a se vedea infra nr.166 - nota) in special prin intermediul regimului juridic
al clauzelor abuzive (Legea nr.193/2000 actualizata) si al reglementarilor speciale
privind obligatiile speciale de informare a consumatorilor anterior incheierii contractelor
(OG nr.85/2004, referitoare la protectia consumatorilor la incheierea si executarea
contractelor la distanta privind serviciile financiare). De asemenea, unele legislatii
europene prevad dispozitii obligatorii referitoare la modul de redactare a contractului, la
locul unde trebuie sa fie prevazute anumite dispozitii contractuale si chiar la marimea
minima a caracterelor cu care sunt consemnate unele clauze12… In Romania, normele
privind obligatiile de informare a clientilor reglementate in sarcina asiguratorilor si
intermediarilor fac obiectul Ordinului nr.3111 din 16.12.2004 emis de Presedintele
C.S.A.
112. Contract al bunei-credinte. Buna credinta este atat de fundamentala in
raporturile de asigurare, incat dreptul britanic recunoaste acestui contract caracterul de
uberrimae fidei (utmost good faith), respectiv cea mai buna credinta13. Datorita unei
originale combinatii intre caracterul aleatoriu (riscul e nesigur) si cel comutativ (riscul
trebuie definit si evaluat, pentru stabilirea valorii primei), contractul de asigurare este de
neconceput in lipsa bunei credinte. Acest caracter are un impact bivalent, a carui
expresie se regaseste in principal in indeplinirea onesta a obligatiei de informare la
incheierea contractului si respectiv a obligatiei de declarare corecta a circumstantelor si
efectelor producerii evenimentului asigurat.
Pe de o parte, obligatiile de informare (si, dupa caz, sfatuire) puse in sarcina
asiguratorului de lege si in special de jurisprudenta (a se vedea infra, nr.165, 181) sunt
destinate a prezenta asiguratului in modul cel mai clar conditiile in care ii este acoperit
riscul, clarificand consimtamantul acestuia din perspectiva obligatiilor sale si a
conditiilor in care ii este oferita garantia. Pe de alta parte, subcriitorului si asiguratului le
sunt impuse obligatii de informare in vederea acordarii posibilitatii asiguratorului de a
circumstantia si evalua riscul, atat in vederea stabilirii conditiilor de incheiere a
contractului (dimensionarea primei), cat si de a permite modificarea conditiilor sau chiar
rezilierea contractului pe parcursul derularii contractului, in cazul agravarii si/sau
schimbarii circumstantelor riscului14
113. Caracterul oneros consta in aceea ca asiguratul beneficiaza de protectie,
nu in mod gratuit, ci in schimbul achitarii primei, ambele parti urmarind prin executarea
contractului obtinerea unui avantaj patrimonial, ce consta, fie in obtinerea garantiei
pentru un pret corect, fie in profitul asiguratorului in cazul nerealizarii riscului.
Desi contractul de asigurare nu poate fi niciodata un contract cu titlu gratuit,
totusi poate exista o intentie liberala in cadrul relatiilor asigurat-tert beneficiar, in
special in cazul asigurarilor de viata subscrise in favoarea rudelor apropiate sau a
creditorilor asiguratului15
114. Contractul de asigurare are o natura mixt-comerciala, intrucat
asiguratorul sau brokerul este intotdeauna o societate comerciala, al carei obiect de
activitate sunt asigurarile comerciale ori intermedierea acestora, considerate fapte
obiective de comert (art.3 pct.7, 12, 17, 18 Cod comercial). In temeiul art.56, 890, 945
Cod comercial, chiar daca un act este comercial numai pentru una din parti
(asiguratorul) toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, atat
pe fond, cat si din perspectiva procedurilor in caz de litigiu.
II. Partile contractante. Precizari terminologice
115. In limbaj comun, contractul de asigurare se reduce la binomul
asigurat/asigurator, formula tentanta, insa extrem de simplista pentru cine o priveste cu
rigurozitate juridica.
Pe de o parte, am stabilit anterior ca, in aceasta lucrare, referirea la notiunea de
asigurator este de cele mai multe ori contextual generica. Din perspectiva economiei
textului, ar fi dificila si pe alocuri suparatoare precizarea repetata a distinctiei intre
asiguratorul (reasiguratorul) propriuzis, care ofera si incheie contracte de asigurare cu
subscriitorii si care garanteaza riscul in caz de sinistru, pe de-o parte, si respectiv
intermediarii in asigurari, care plaseaza sau distribuie contractele de asigurare in
favoarea potentialilor subscriitori, in nume propriu (brokerii) sau in numele
asiguratorului (agentii), insa intotdeauna in contul asiguratorilor.
Pe de alta parte, notiunea de asigurat este de asemenea folosita in sensul sau
generic, ca reprezentand persoana care asteapta o garantie, insa in mod specific, din
punct de vedere juridic se face distinctia intre subscriitorul care contracteaza polita,
asiguratul propriuzis si tertii care incaseaza sumele platite de asiguratori, fie ca sunt
beneficiari ai asigurarilor de viata sau persoane pagubite, indreptatite sa primeasca
despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un
contract de asigurare de raspundere civila.
116. In sens larg, asiguratul este persoana fizica sau juridica ce, avand un
interes asigurabil, intra in raporturi contractuale cu asiguratorul. In sens restrans,
asiguratul este persoana amenintata - in ceea ce priveste persoana sau patrimoniul ei –
de riscul acoperit prin contract.
Cel mai adesea, o persoana incheie polita in nume si interes propriu, context in
care este asigurat care intruneste si calitatea de contractant sau subscriitor.
Se poate, insa, intampla ca asiguratul sa nu fie beneficiar si/sau subscriitor al
politei (asigurare de deces, asigurare in beneficiul unui creditor chirografar etc.). Prin
urmare, notiunea de asigurat in sens restrans nu se suprapune nici pe cea de subscriitor,
nici pe cea de beneficiar16
In asigurarile in contul altuia (assurance pour compte), contractant al asigurarii
este o persoana diferita de asigurat, care actioneaza fie in virtutea unui mandat de la
asigurat, fie prin mecanismul gestiunii de afaceri, fie in baza unei relatii apropiate
(„caracterizate”) cu persoana asigurata. O astfel de persoana se numeste, fie subscriitor
al politei (in terminologia tehnica), fie contractant (in terminologia contractualista,
utilizata si de art.11 pct.1 din Legea nr.136/1995). Contractantul sau subscriitorul este
asadar persoana care incheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o alta
persoana, negociaza contractul de asigurare si se obliga fata de asigurator sa plateasca
prima de asigurare. Obligatia continua de informare fata de asigurator in cursul
executarii contractului revine, insa, in toate cazurile asiguratului in sens restrans.
Asigurarea, ca si contract, profita persoanei in numele careia a fost contractata
(asiguratul in sens restrans), chiar daca ratificarea actului de asigurare nu are loc decat
dupa survenirea riscului. Trebuie mentionat ca asiguratul, ca mandant sau gerat, are
intotdeauna calitate de parte in contract, conform dreptului comun, subscriitorul nefiind
decat reprezentantul care actioneaza in numele si in contul altuia.
117. In materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, dobandeste calitatea
de asigurat, fiind de drept cuprinsa in asigurare, persoana raspunzatoare de producerea
pagubei care a condus autovehiculul cu consimtamantul asiguratului. Este vorba de cel
care, fara a fi contractant – intrucat, prin ipoteza, nu este proprietar al autovehicolului -
este asigurat, respectiv este acoperit pentru efectele raspunderii sale civile pentru
pagubele produse prin accident, pentru simplul fapt ca a condus (ocazional)
autovehicolul pentru care a fost contractata polita de asigurare, consecintele
prejudiciabile pentru tertul-victima fiind suportate de asigurator.
118. Capacitatea de a subscrie. Persoanele juridice pot incheia diverse
contracte de asigurare de bunuri sau de raspundere, inclusiv asa-numitele asigurari de
grup in beneficiul angajatilor lor, urmand principiul limitarii capacitatii juridice de
folosinta, edictat de art.34 din DL nr.31/1954, in baza caruia actele juridice care nu sunt
facute in vederea realizarii drepturilor care corespund scopului legal sau statutar al
persoanei juridice sunt nule. Pe de alta parte, in principiu, contractele de asigurare pot fi
subscrise in numele persoanei juridice numai de catre reprezentantul legal care are
competenta de a indeplini asemenea acte de gestiune curenta, dar este general admis ca
reprezentantul legal poate insarcina un mandatar, in special un broker de asigurare, sa
incheie contractele de asigurare in numele si in contul persoanei juridice.
Aceste principii au insa doua corective majore, destinate a-i proteja pe tertii de
buna-credinta care intra in raport juridic cu societatea comerciala care isi depaseste
obiectul statutar ori nu este legal reprezentata. Cel dintai este adus de art.55 din Legea
nr.31/1990, in virtutea caruia, in raporturile cu tertii, societatea este angajata prin actele
organelor sale, chiar daca aceste acte depasesc obiectul de activitate al societatii, in afara
de cazul in care ea dovedeste ca tertii cunosteau sau, in imprejurarile date, trebuiau sa
cunoasca depasirea acestuia ori cand actele astfel incheiate depasesc limitele puterilor
prevazute de lege pentru organele respective. Cel de-al doilea este oferit de art.395 Cod
comercial, fata de terti, mandatul tacit al prepusului (prin ipoteza, salariat al
intreprinderii comerciale) se socoteste general si cuprinde toate actele necesare
exercitiului comertului pentru care este dat. Patronul (asociatii) nu poate opune tertilor
vreo restrictiune a mandatului tacit, daca nu probeaza ca acestia o cunosteau in
momentul contractarii obligatiei.
119. Persoanele fizice. In principiu, contractul de asigurare este un contract de
administrare, astfel incat poate fi incheiat de persoanele fizice care detin cel putin
capacitate restransa de exercitiu. Totusi, contractele incheiate de minorii sub 14 ani sau
de interzisii judecatoresti raman valabile atata timp cat sunt confirmate sau nu se
solocita anularea lor de catre reprezentantii legali ai minorilor sau de catre tutorii
intrerzisilor judecatoresti. Minorii cu capacitate de exercitiu restransa pot incheia
singuri, fara asistarea ocrotitorului legal si incuviintarea autoritatii tutelare, contracte de
asigurare care reprezinta acte marunte necesare satisfacerii trebuintelor curente ale
minorului (cum ar fi de exemplu, asigurarile sportive) sau acte de administrare a
bunurilor si patrimoniului in masura in care nu sunt lezionare.
Regimul juridic al leziunii este aplicabil contractelor de asigurare in mod
exceptional, datorita caracterul partial comutativ al acestor conventii, derivat din faptul
ca tarifele de prime sunt stabilite pe baze stiintifice care au in vedere calcule statistice,
actuariale si probabilistice. Astfel, polita subscrisa de catre minorul cu capacitate de
exercitiu restransa care ii cauzeaza acestuia o paguba ca urmare a disproportiei dintre
prestatiile partilor, poate fi apreciata drept lezionara si, in consecinta, sa conduca la
nulitatea contractului de asigurare, daca se probeaza caracterul excesiv al primelor17
Contractul de asigurare constituie act de dispozitie patrimoniala atunci cand
reprezinta o liberalitate (donatie) in favoarea unui tert. Un asemenea contract nu poate fi
valabil subscris de un minor sau interzis judecatoresc, cu ninciun fel de incuviintare18
nici prin reprezentantii legali (parinti sau tutori), nici personal cu incuviintarea
ocrotitorului legal si indiferent daca exista sau nu autorizarea prealabila a autoritatii
tutelare (art.129 alin.1-3 si art.133 alin.3 combinat cu art.105 alin.3 si art.147 C.fam)19
In baza mandatului reciproc tacit de reprezentare, in principiu oricare dintre soti
poate incheia singur un contract de asigurare a bunurilor comune (art.35 C.fam.), un
asemenea contract constituind un act de administrare, chiar si in ipoteza subscrierii unui
contract de asigurare de viata de catre un singur sot in favoarea unui tert beneficiar, altul
decat celalalt sot.20
120. Beneficiarul politei. In raporturile de asigurare poate interveni si o a treia
persoana (in afara contractantului si asiguratului), beneficiarul politei. Acesta este
titularul dreptului de a cere despagubirea sau de a incasa suma asigurata, contractul de
asigurare producandu-si efectele asupra acestei persoane, fie prin mecanismul stipulatiei
pentru altul (a se vedea infra nr.239), in asigurarile deviata si de bunuri, fie in virtutea
dreptului direct la repararea prejudiciului (a se vedea infra nr.244) in cazul asigurarilor
de raspundere.
Beneficiarul nu este parte in contractul de asigurare, iar prezenta si nici macar
desemnarea sa la incheierea contractractului nu sunt necesare pentru validitatea acestuia.
17 J. Bonnard, op.cit., p.43
18 In dreptul francez este valabila subscrierea unei polite de asigurare de viata de catre
reprezentantul legal al unui incapabil, in numele acestuia si in contul unui tert beneficiar, legea
impunand ca, in cazul incapabilului minor, reprezentantul legal sa obtina autorizatia judecatorului
sau a consiliului de familie (art. 389-5 si 457 Cod civil francez). In cazul incapabilului major pus
sub tutela, tutorele trebuie sa ceara doar autorizatia consiliului de familie, iar in cazul
incapabilului pus sub curatela, acesta e necesar sa fie asistat de curator.
(a) In asigurarile de viata si de bunuri, beneficiarul indemnizatiei poate sa fie
determinat la incheirea contractului sau oricand pana la scadenta, dupa cum poate numai
sa fie determinabil la data producerii evenimentului asigurat, pe baza unor elemente
neechivoc stabilite de asiguratul stipulant pana la maturitatea politei21
Ca efect al stipulatiei pentru altul, beneficiarul dobandeste un drept direct, care
trece in mod originar in patrimoniul sau in virtutea stipulatiei ratificate, insa nu poate fi
tinut de obligatii contractuale periodice sau continue (obligatia de informare pe
parcursul executarii contractului). Acestea raman in sarcina asiguratului si a
contractantului, iar de executarea lor depinde realizarea beneficiului stipulat.
Promitentul-asigurator ii poate opune beneficiarului orice exceptii personale derivate din
raportul contractual cu stipulantul-asigurat/contractant.
O polita poate avea mai multi beneficiari, indreptatiti la obtinerea indemnizatiei
fie simultan, fie intr-o anumita ordine (cel de rang inferior in lipsa celui de rang
superior).
(b) Persoana pagubita este tertul victima in cazul asigurarilor de raspundere
civila, care a suportat prejudiciul creat prin fapta comisa de asigurat. Contractul nu s-a
incheiat in beneficiul sau, insa devine beneficiarul sumei platite de asigurator pentru
simplul fapt ca reclama despagubire ca urmare a faptei delictuale sau, mai rar,
contractuale (asigurari de credite si garantii) a asiguratului. Din simplu penitus extranei,
aceasta persoana devine actorul principal in realizarea drepturilor conferite de asigurare,
are la dispozitie actiunea directa in contra asiguratorului (a se vedea infra nr.247), care
nu ii poate opune exceptii personale derivate din raporturile sale cu asiguratul
raspunzator22
121. Asigurari in contul altuia. Asigurarile in contul altuia isi gasesc expresia
clasica in asigurarile de deces, in care beneficiarul determinat al politei este indreptatit
sa incaseze suma asigurata, la survenirea decesului subscriitorului asigurat. Insa, in
practica, situatiile de asigurare in contul altuia sunt mult mai numeroase23
Pater familias poate incheia o polita de asigurare a raspunderii civile generale in
care sa acopere si daunele produse prin fapta copiilor sau sotului. De altfel, art. 41 al
Legii nr.135/1996 prevede ca se poate cuprinde in asigurare si raspunderea civila a altor
persoane decat a celei care a incheiat contractul.
O intreprindere comerciala care detine cu titlu precar bunuri ale unui client (spre
exemplu, transportatorul) risca sa-si vada angajata raspunderea fata de proprietar, in
cazul in care bunurile ar fi furate, pierdute, avariate sau distruse in execitiul prestatiilor
sale contractuale. Pentru a acoperi prejudiciile astfel produse clientului, transportatorul
subscrie o asigurare de raspundere civila. Cu toate acestea, exista pierderi si deteriorari
ale marfurilor, care nu se datoreaza culpei transportatorului si pentru care raspunderea
acestuia nu ar fi retinuta. Intr-adevar, unele marfuri sunt extrem de vulnerabile prin
natura lor, iar actiunile proprietarilor in contra comerciantilor detentori, in conditiile
raspunderii civile, ar fi extrem de aleatorii. De aceea, transportatorii si depozitarii unor
astfel de mafuri obisnuiesc sa subscrie polite de asigurare de bunuri, al caror asiguratbeneficiar
este clientul lor, proprietarul bunurilor, destinate a-i acoperi acestuia daunele
produse marfurilor sale, pentru cazul in care polita de raspundere a detentorului nu ar
functiona. O atare asigurare (numita assurance sur facultés) reprezinta un serviciu in
avantajul calitatii cooperarii comerciale dintre cei doi comercianti (desigur, in practica,
costul acestei asigurari intra in pretul sau tariful detentorului).
Primele exemple enuntate s-au referit la situatii in care asigurarea in contul
altuia este implicita (bazata pe mandat sau stipulatie pentru altul).
Cazul asigurarilor de grup in contul altuia este insa particular. Iata, spre
exemplu, institutiile de credit, institutiile financiare nebancare obisnuiesc sa subscrie
asigurari financiare (pentru bonitatea clientilor). Acestea reprezinta polite colective de
asigurare pentru cazul imposibilitatii de rambursare a creditului de catre clientii
imprumutati, datorata insolvabilitatiii, decesului, invaliditatii sau somajului acestora.
Aceste asigurari de grup nu au la baza nici mandatul dat de clienti si nici stipulatia
pentru altul. Nu clientii sunt asigurati, ci bonitatea lor financiara. Iar institutia creditoare
are atat calitatea de subscriitor, cat si pe cea de beneficiar auto-stipulat al garantiei
(asiguratorul va plati bancii creditoare sumele nerambursate de asiguratul aflat in
situatia de risc determinata prin polita colectiva respectiva).
III. Interesul asigurabil
122. Cauza contractului de asigurare. Scopul intrarii partilor in campul
contractual il constituie, pe de o parte, interesul asiguratului de a i se garanta acoperirea
economica a consecintelor unui eveniment viitor si incert iar, pe de alta parte, obiectivul
asiguratorului de a obtine profit prin neimplinirea riscului si prin investirea unei parti
din sumele primite cu titlu de prima. Intrucat scopul asiguratorului ii este structural,
fiind obiectiv comercial, interesul asiguratului in operatiune este singura parghie prin
care se poate verifica existenta si valabilitatea cauzei juridice a contractului. Cu alte
cuvinte, fiind vorba despre un contract aleatoriu, pentru ca asiguratorului sa ii fie oferita
o cauza suficienta pentru a-si asuma consecintele patrimoniale ale riscului, subscriitorul
politei trebuie sa dovedeasca existenta unui anumit context al raporturilor sale in
legatura cu bunul sau persoana asigurata, din care sa rezulte faptul ca nu doreste
realizarea riscului. In schimb, un interes direct sau indirect in nerealizarea riscului poate
constitui cauza a unei asigurari.
Astfel, art.25 din Legea nr.136/1995 prevede ca asiguratul trebuie sa aiba un
interes cu privire la bunul asigurat (similar art.L 121-6 din codul francez al asigurarilor).
Chiar daca legea omite referirea la interes in cazul asigurarilor de persoane ori de
raspundere, este evident ca, si in cazul acestor tipuri de asigurari, trebuie sa se constate
circumstantele potrivit carora subscriitorul nu isi doreste producerea riscului si nu are
motive sa determine el-insusi survenirea evenimentului asigurat.
In general, o persoana are un interes asigurabil daca producerea riscului i-ar
cauza o pierdere financiara sau morala, respectiv daca intre contractant si bunul
asigurat ori intre contractant si persoana asigurata exista, atat la data incheierii
contractului, cat si la cea a survenirii evenimentului, o relatie juridica suficient de
caracterizata (de substantiala) pentru a invoca prejudiciul financiar sau moral.
123. In categoria asigurarilor generale, determinarea interesului se distinge in
functie de obiectul asigurarii.
In cazul asigurarilor de raspundere, interesul este dorinta legitima a unei
persoane de a nu-si vedea micsorat patrimoniul prin angajarea de catre terti a raspunderii
sale in situatia savarsirii unei fapte ilicite.
Prevenirea posibilelor consecinte ale raspunderii producatorilor de produse
defectuoase sau a antreprenorilor pentru lucrarile efectuate, legitimeaza interesul
asigurabil in cazul asigurarilor de raspundere subscrise de acestia24
124. In asigurarile de bunuri, interesul este un drept in legatura cu proprietatea
ori care deriva dintr-un contract prin care se exercita proprietatea asupra unui bun si care
s-ar pierde ori ar fi afectat daca ar surveni riscul25 (astfel, este inclusa si detentia
precara). Intr-o definitie mai simpla, interesul este exprimat prin valoarea economica,
patrimoniala care poate fi pierduta de subscriitor (asigurat) ca urmare a producerii
riscului. De aceea, la asigurarile de bunuri, poate avea calitatea de contractant al
asigurarii numai persoana care justifica un interes legitim patrimonial in conservarea
bunului respectiv, intrucat existenta acelui bun constituie ii produce in mod direct sau
indirect un beneficiu.
Legatura juridica cu bunul trebuie sa fie, pe de o parte, legitima si, pe de alta
parte, de natura a-l prejudicia pe asigurat in cazul deteriorarii sau pieirii bunului. Acest
lucru caracterizeaza numai situatiile in care bunul se afla in sfera raporturilor juridice ale
contractantului asigurarii. Astfel, dovedesc interes asigurabil persoane cum sunt:
proprietarul, imprumutatul intr-un contract de imprumut de consumatie, depozitarul
dintr-un depozit neregulat, uzufructuarul, locatarul, creditorul cu garantie reala asupra
bunului, carausul in contractul de transport, utilizatorul unui contract de leasing etc.
Persoanele care justifica un interes asigurabil derivat din alte drepturi decat cel de
proprietate pot sa asigure bunul pana la valoarea pe care ar putea sa o piarda din
avarierea, distrugerea sau pierderea acestuia (de exemplu creditorul ipotecar va asigura
bunul pana la valoarea creantei sale) si nu pentru intreaga lui valoare, deoarece valoarea
asigurata este direct proportionala cu interesul asigurabil dovedit (limited interest in
property
Caracterul juridic al legaturii cu bunul nu trebuie absolutizat. In opinia noastra,
trebuie recunoscuta existenta unui interes asigurabil si in cazul in care acesta rezulta
dintr-o simpla legatura economica a asiguratului cu bunul, cum este ipoteza posesorului
unui bun (vehicul). A fortiori, proprietatea trebuie inteleasa in expresia sa cea mai larga.
Astfel, este firesc ca unui asociat unic si chiar unui actionar majoritar al unei societati
comerciale, sa i se recunoasca interesul asigurabil in vederea incheierii unei asigurari
pentru un bun care este proprietatea societatii pe care o controleaza.
In practica, sunt sesizabile greseli fundamentale facute de asiguratori, in fata
unor subscriitori ignoranti, derivate din verificarea insuficienta a interesului asigurabil,
cu consecinte constand in calificarea incorecta a contractelor incheiate si in afectarea
eficientei operatiunii de asigurare.
Intr-un caz, asiguratorul a acceptat polita de asigurare de bunuri solicitata (de altfel,
la invitatia nefericita a unor agenti de asigurari necalificati) de subscriitorul care, fara a fi
proprietarul imobilului, ci doar executantul unor lucrari de debitare a fierului vechi in incinta unei
hale de productie, ar fi dorit in realitate sa contracteze o asigurare de raspundere civila pentru
daunele cauzate proprietarului halei din activitatea de debitare, pentru o valoare de 100.000 lei. O
data survenit „riscul” si hala incendiata datorita neglijentei executantului, acesta din urma a
solicitat asiguratorului acoperirea pagubelor cauzate. Asiguratorul, fiind in fata unui contract de
asigurare de bunuri, a evaluat imobilul si, constatand ca valoarea acestuia era de 1.000.000 lei, a
invocat subasigurarea si a acoperit numai 10% din pagubele provocate de executant.
Este evident ca, in acest caz, trebuia incheiata o asigurare de raspundere civila, singura
pentru care executantul putea detine interes asigurabil. Executantul-asigurat trebuia sa solicite
constatarea nulitatii contractului de asigurare pentru lipsa cauzei (a interesului asigurabil),
pretinzand asiguratorului acoperirea intregului prejudiciu, cu titlu de daune-interese pentru
neexecutarea de catre acesta a obligatiei de informare a clientului, caruia ar fi trebuit sa i se indice
faptul ca unica asigurare ce se putea incheia valabil, era cea de raspundere. Desigur, o alta solutie
juridica ar fi putut fi aceea de a invoca neindeplinirea de catre asigurator a obligatiei de informare
a clientului cu privire la riscul asigurat, cu aceeasi consecinta a obligarii celui dintai la plata de
daune-interese compensatorii, constand in acoperirea daunelor produse bunului respectiv.
125. Interesul in asigurarile de persoane consta, fie in asteptarea legitima a
unui beneficiu in cazul supravietuirii (asigurarea de viata), fie in dorinta legitima de
protectie (a familiei) in cazul decesului, pensionarii sau invaliditatii asiguratului
(asigurarea de deces, de invaliditate etc.).
Desigur ca problemele intervin atunci cand titularul politei (subscriitor,
respectiv beneficiar) este altul decat persoana asigurata. In general, subscriitorul trebuie
sa probeze ca ar suferi din punct de vedere financiar sau ar pierde un drept datorita
decesului ori invaliditatii persoanei asigurate.
In common law, exista doua categorii de relatii in care interesul este prezumat26
- raporturile de familie (fiecare sot, bunic, parinte sau frate are un interes
asigurabil pentru viata sotului, nepotilor, copiilor sau fratilor sai) ;
- raporturile de afaceri (asociatul cu raspundere nelimitata fata de ceilalti astfel
de co-asociati si creditorul chirografar fata de viata debitorului sau).
- patronul fata de un angajat important in exercitiul intreprinderii sale (keyperson
insurance)
In aceste cazuri, contractantul (care este adesea si beneficiarul politei) nu trebuie
sa dovedeasca vreun interes pentru viata asiguratului, pentru a cumpara polita si
respectiv a solicita asiguratorului plata indemnizatiei.
Insa, odata ce subscriitorul aflat in raporturi familiale sau de afaceri cu
asiguratul, inceteaza sa mai aiba un interes asigurabil relativ la viata acestuia, asiguratul
are dreptul potestativ, ireductibil de opta, fie pentru a prelua polita in beneficiul sau in
schimbul unui pret limitabil la valoarea de rascumparare a politei la momentul in care
interesul asigurabil al subscriitorului dispare, fie pentru a-si da expres consimtamantul la
continuarea eficacitatii contractului cu tertul subscriitor. Daca asiguratul nu-si exercita
acest drept de optiune, contractul devine ineficient si asiguratorul are dreptul de a refuza
plata sumei asigurate27
In celelalte cazuri, neprezumate, tertul cumparator al politei trebuie sa probeze
ca are un interes real pentru viata tertului-asigurat. Principala dovada este acordul
expres al asiguratului la incheierea contractului. Restrictia este justificata prin
posibilitatea trezirii dorintei decesului acestuia din urma, in scopul incasarii sumei
asigurate.
In practica asigurarilor in Romania, interesul asigurabil al subscriitorului fata
de viata asiguratului nu a fost niciodata prezumat si, de aceea, asiguratorii au solicitat
dintotdeauna acordul scris al asiguratului, ca o conditie pentru incheierea asigurarii de
viata, indiferent de calitatea raporturilor dintre acesta si contractantul politei sau
beneficiar. Aceasta formalitate a fost ulterior cuprinsa in actualul art.33 Legea
nr.136/1995, devenind o exigenta legala pentru validitatea desemnarii tertului
beneficiar.
126. Cand trebuie sa se verifice existenta interesului asigurabil ? Interesul
asigurabil nu este numai o conditie de validitate a contractului de asigurare, ca si cauza a
acestuia. Interesul trebuie sa existe si la producerea riscului ! Interesul asigurabil este si
o conditie de eficacitate a contractului, fiind obligatoriu sa se perpetueze pe tot
parcursul derularii contractului, pentru a se putea pretinde si executa silit obligatiile
asiguratorului. Disparitia interesului atrage dupa sine incetarea de drept a contractului
de asigurare, respectiv caducitatea acestuia.
Desigur, in cazul asigurarilor de bunuri, transmiterea cu titlu universal atrage
dupa sine transmiterea de drept a contractului, in favoarea succesorului asiguratului. In
schimb, daca este vorba de o transmitere cu titlu particular, dreptul comun nu permite
contractului sa urmeze soarta bunului, pe de o parte pentru ca nu se prezuma
transmiterea si a interesului asigurabil si, pe de alta parte, pentru ca nu se poate institui
in sarcina tertului dobanditor obligatia de a continua achitarea primelor, la care acesta nu
a consimtit personal. Astfel, in baza Legii nr. 136/1995, schimbarea proprietarului
bunului asigurat in timpul derularii contractului este cauza de reziliere a contractului de
asigurare, daca partile nu au convenit altfel. Prin urmare, instanta nu poate obliga
asiguratorul la plata despagubirii daca inainte de producerea riscului, asiguratul a
instrainat bunul asigurat unei terte persoane. Acest regim se poate remedia prin
introducerea in contract a unei clauze de prorogare a contractului cu tertul dobanditor, o
data manifestat acordul acestuia la preluarea obligatiilor contractuale.
In cazul asigurarii de persoane, se discuta in ce masura asiguratorul poate
refuza plata indemnizatiei pentru decesul asiguratului, daca dovedeste ca raporturile
dintre asigurat si beneficiar si-au pierdut elementele care concretizau, care „dadeau
substanta” interesului beneficiarului in ce priveste supravietuirea asiguratului. Pe de o
parte, apreciem ca plata indemnizatiei se va refuza daca se dovedeste ca beneficiarul si-a
pierdut in mod manifest interesul in supravietuirea sau sanatatea asiguratului. Pe de alta
parte, in unele situatii, interesul asigurabil se converteste, intr-o problema de
determinare a beneficiarului. Daca, spre exemplu, asiguratul mentioneaza in polita ca
beneficiarul este sotia sa, atunci va incasa indemnizatia de deces acea persoana care are
aceasta calitate la momentul decesului. Daca insa este indicat numele sotiei la momentul
contractarii politei, aceasta va incasa indemnizatia chiar daca, la momentul decesului, nu
mai are calitatea de sotie a asiguratului, cu conditia ca acesta sa fi omis sa revoce
stipulatia fata de beneficiarul initial (revocabilitatea derivand, nu doar din dreptul
comun, ci fiind prevazuta si de art.33 din legea nr.136/1995).
127. Interesul asigurabil este un principiu motivat si de prevenirea
comportamentelor speculative, in incercarea de a reduce riscurile provocate
intentionat. Este evident ca, daca o persoana ar putea contracta o polita de asigurare a
unui bun proprietatea unei alte persoane, lipsa interesului asigurabil l-ar putea determina
pe cel dintai sa distruga ori sa sustraga el insusi bunul, pentru a incasa despagubirea,
profitand de faptul ca producerea riscului nu i-a putut cauza un prejudiciu real.
IV. Evenimentul asigurat
128. In sens larg, obiectul contractului este garantarea de catre asigurator a
acoperirii efectelor patrimoniale produse de un anumit eveniment, in schimbul platii
unor prime de catre asigurat. Stricto sensu si in limbaj comun, se considera ca obiectul
contractului este riscul asigurat. Cu toate acestea, apreciem ca riscul nu constituie decat
o parte (fundamentala) a obiectului contractului, avand in vedere ca asiguratorul
garanteaza acoperirea consecintelor riscului numai in anumite conditii si circumstante.
Acestea, la randul lor, fac parte integranta dintr-o notiune care este sinonima cu obiectul
contractului si pe care o desemnam “eveniment asigurat“.
Luand in considerare continutul sau, evenimentul asigurat este acel risc
produs in perioada de acoperire a politei, in cadrul circumstantelor acoperite,
prevazute in polita. Notiunea evenimentului asigurat urmeaza a fi tratata prin
cuprinderea acestor trei elemente.
129. Conditiile notiunii juridice a riscului. Riscul este un eveniment (1)
determinat, (2) viitor, (3) intamplator, (4) posibil dar incert, la care sunt expuse viata,
sanatatea (asigurari de persoane) sau patrimoniul unui persoane (asigurari de bunuri si
de raspundere). Riscul este elementul esential al contractului de asigurare. El face parte
si din cauza contractului, care este interesul asiguratului de a evita consecintele
producerii riscului. De evaluarea riscului (probabilitate, anticiparea consecintelor etc.)
depinde economia contractului (dimensionarea primelor si stabilierea sumei asigurate),
iar de survenirea sa este conditionata punerea in aplicare a garantiei oferite de
asigurator. Riscul determina natura si intinderea garantiei asteptate de asigurat. In
vocabularul comun al asigurarilor, riscul reprezinta atat evenimentul aleatoriu in sine,
cat si consecintele acestuia, insa, din punct de vedere juridic, este evident ca cele doua
aspecte nu se pot confunda.
Pentru nasterea unui raport contractual valabil din perspectiva cauzei si
obiectului acestuia, precum si pentru mentinerea eficacitatii juridice a contractului de
asigurare, riscul trebuie sa indeplineasca cele patru conditii sau caracteristici desprinse
din definitia enuntata mai sus.
A. Determinarea riscului
130. Riscul trebuie determinat, pentru a stabili intinderea garantiei oferite de
asigurator si pentru a se evalua eventualitatea producerii lui, pe baza calculelor statistice
si probabilistice, cat si cuantumul anticipat al consecintelor lui, aspecte in functie de
care se calculeaza primele de asigurare. Pentru determinarea si circumstantierea riscului,
asiguratul este tinut sa execute anumite obligatii precontractuale de informare cu privire
la imprejurarile esentiale referitoare la risc, pe care le cunoaste la incheierea
contractului. In plus, asiguratul este obligat si sa informeze in scris asiguratorul, pe toata
durata contractului, cu privire la schimbarea imprejurarilor esentiale privind riscul
(art.13 din Legea nr.136/1995).
1. Modalitati generale de determinare a intinderii garantiei oferite prin
polita.
131. Principial, delimitarea riscurilor asigurate se poate realiza prin doua metode
a) Cand polita enumera riscurile asigurate, asiguratului ii revine sarcina de a
dovedi ca prejudiciul este produs prin survenirea unuia dintre evenimentele limitativ
prevazute (metoda riscurilor specificate). O astfel de determinare a riscurilor reprezinta
o excludere generala indirecta de la acoperire, realizata ca rezultat al unui rationament
deductiv - respectiv sunt acoperite numai riscurile definite in polita, iar tot ceea ce se
situeaza in afara perimetrului definit, tot ceea ce nu se suprapune peste imprejurarile
prevazute in contract, ramane neasigurat28
Toate circumstantele ori conditiie riscurilor specificate sunt prezumate a fi
acoperite. Evetualele exceptii de la acest principiu sunt admisibile pe calea clauzelor de
excludere de la acoperire, care, sub rezerva intrunirii conditiilor de validitate, sunt de
stricta interpretare30
b) Daca insa contractul acopera prejudiciile produse patrimoniului prin orice
risc, mai putin anumite riscuri special excluse, asiguratorul va avea sarcina de a dovedi
ca riscul survenit face parte din categoria celor eliminate prin clauze exprese (metoda
toate riscurile – all risks). In acest caz opereaza o excludere directa de la acoperire,
riscurile neasigurate fiind precizate in mod formal si limitativ in contract.
2. Excluderea riscurilor de la acoperire
132. Determinarea conventionala speciala a intinderii garantiei este apta sa
ridice serioase probleme pentru asigurat, in contextul utilizarii de catre asigurator a
tehnicilor de excludere de la garantie a unor evenimente produse in anumite
circumstante, fie intrucat nu intentioneaza sa se angajeze pentru cazul producerii
acestora, fie cu titlu de sanctiune pentru un anumit comportament al asiguratului.
Prin urmare, pentru riscurile excluse nu exista acoperire (nonassurance), nu
exista raspundere contractuala a asiguratorului. Asiguratorul nu va plati nicio dauna
produsa ca urmare a survenirii riscului exclus.
Excluderea riscurilor nu trebuie confundata cu decaderea din dreptul
asiguratului la acoperire (a se vedea infra, nr.211). Desigur, cele doua notiuni se
aseamana prin efectul lor, ambele conducand la ineficacitatea contractului prin lipsirea
de acoperire a asiguratului. In schimb, cele doua notiuni se deosebesc, atat prin natura,
cat si prin domeniul lor. Comparativ cu decaderea din dreptul la acoperire, care are
esentialmente natura de sanctiune contractuala pentru neindeplinirea unei obligatii de
catre asigurat, excluderea nu are decat accidental natura unei sanctiuni (in principiu,
numai atunci cand vizeaza producerea intentionata a riscului). Ca domeniu, excluderea
tine de stabilirea intinderii garantiei, de determinarea obiectului contractului de
asigurare, scotand in afara garantiei anumite riscuri sau imprejurari de producere a
riscurilor. In ce priveste decaderea din acoperire, aceasta este o sanctiune pur
contractuala care il exonereaza pe asigurator de la plata indemnizatiei, datorita
neindeplinirii conforme sau la termen, de catre asigurat, a unor obligatii contractuale ori
legale (cum este declararea tardiva a producerii riscului). In cazul decaderii, riscul
survenit este contractualmente acoperit, insa asiguratul pierde dreptul de a cere
executarea de catre asigurator a prestatiei sale31. In fine, excluderea este opozabila atat
asiguratului, cat si tertului beneficiar desemnat prin stipulatie pentru altul si tertului
pagubit in asigurarea de raspundere, ultimii doi fiind titulari ai unei actiuni directe fata
de asigurator. In schimb, decaderea din dreptul la acoeprire nu este opozabila tertului
pagubit, ci numai partilor contractate si avanzilor cauza32
Excluderea riscurilor de la acoperire poate avea natura legala ori conventionala.
Excluderile legale echivaleaza cu interdictia de a garanta anumite riscuri, in vreme ce
excluderile conventionale delimiteaza riscurile acoperite pe baza principiului libertatii
contractuale, insa numai sub rezerva indeplinirii anumitor conditii de validitate si de
eficacitate (opozabilitate).
§1. Excluderile legale de la acoperire
Cele mai cunoscute excluderi legale33 se refera la producerea evenimentului
asigurat de catre insusi asiguratul, cu intentie sau din dol. Intentia suprima alea, ca
element esential al contractului, privand contractul de cauza care a generat exprimarea
consimtamantului partilor. In functie de categoria asigurarilor la care se aplica,
excluderile legale generate de intentia producerii riscului sunt urmatoarele.
133. (a) Producerea riscului prin fapta intentionata a asiguratului sau
beneficiarului politei34 este sanctionata cu excluderea de la acoperire prin dispozitiile
art.20 pentru asigurarile de daune si raspundere, respectiv art.35 pentru asigurarile de
viata, prevazute in legea nr.136/1995.
Fapta care ocazioneaza excluderea trebuie sa fie personala. Totusi, textul art.20
al legii sugereaza faptul ca excluderea datorata faptei intentionale se aplica, daca partile
convin, si in cazul in care riscul asigurat a fost produs de catre persoanele din
conducerea persoanei juridice asigurate, de catre persoanele fizice majore care, in mod
statornic, locuiesc si gospodaresc impreuna cu asiguratul sau beneficiarul, precum si de
prepusii asiguratului sau ai beneficiarului.
In lipsa unor atari prevederi contractuale exprese, excluderea derivata din
provocarea riscului prin fapta intentionala nu se extinde si la cazul in care cel care a provocat
incendiul este sotul asiguratului, colocatar al imobilului asigurat. Jurisprudenta a decis ca daunele
trebuie acoperite, atata timp cat asiguratorul nu a putut dovedi caracterul intentional al pagubei,
prin implicarea asiguratului in manoperele sotului35. Neglijenta ori impudenta asiguratului, care ar
fi putut prevedea comportamentul sotului sau, nu se incadreaza in aceasta excludere legala.
Eventual, acest caz ar putea determina decaderea din dreptul la acoperire, in situatia particulara in
care aceasta culpa este astfel sanctionata in temeiul unei clauze contractuale exprese.
Este de remarcat ca, in cazul special al asigurarii de raspundere civila auto,
asiguratorul trebuie sa ofere garantie si atunci cand prejudiciul a fost produs prin fapta
intentionala a persoanei asigurate sau incluse in asigurare, chiar si daca aceasta
intruneste conditiile unei infractiuni la regimul rutier (art.58 din Legea 136/1995). In
aceasta situatie, asiguratorul plateste despagubirea tertului prejudiciat, insa are regres in
contra persoanei vinovate, raspunzatoare de producerea pagubei.
Nu constituie fapta personala a asiguratului nici producerea intentionala a
evenimentului de catre o persoana pentru fapta careia asiguratul raspunde, avand ca
fundament garantia36 (art.1000 Cod civil). In asemenea situatii, incertitudinea, ca si
caracteristica a evenimentului aleatoriu, subzista in ceea ce-l priveste pe asigurat, ceea
ce face ca excluderea garantiei faptei intentionale a persoanei pentru care asiguratul este
civilmente responsabil sa nu se mai justifice37
pentru copii sai minori, iar asiguratorul va avea obligatia contractuala de a-l despagubi.
Cu toate acestea, intr-un caz special referitor la asigurarea de raspundere,
legislatia prezuma caracterul personal si intentional al faptei, atunci cand exista o
legatura foarte apropiata intre persoanele implicate in raportul juridic generator al
obligatiei de reperare a prejudiciului. Conform art.15 pct.3 din Normele privind
asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de
autovehicule38, asiguratorul nu acopera prejudiciile produse bunurilor apartinand
persoanelor fizice sau juridice, daca acestea au fost provocate de un autovehicul asigurat
RCA, detinut de aceeasi persoana fizica sau juridica, si este condus de un prepus al
aceleiasi persoane juridice ori de o alta persoana pentru care raspunde persoana fizica
sau persoana juridica.
Pe de alta parte, este de remarcat ca, atat art.20, cat si art.35 din Legea
nr.136/1995 vorbesc despre intentie. Prin urmare, retinerea acestei excluderi legale
presupune dovedirea unui act sau fapt voluntar din partea asiguratului ori beneficiarului
politei, care sa fi avut constiinta consecintelor faptei sale. De aceea, condamnarea penala
a asiguratului nu poate conduce prin ea insasi la excluderea de la acoperire, daca forma
vinovatiei ce caracterizeaza elementul subiectiv al infractiunii nu a fost intentia, ci
culpa39. Din formularea art.20, conform caruia asiguratorul nu datoreaza indemnizatie
daca riscul a fost produs cu intentie, cat si din cea a art.35, care are in vedere comiterea
cu intentie de catre asigurat a unor fapte grave prevazute in contractul de asigurare,
rezulta ca beneficiarul politei trebuie sa doreasca, nu doar fapta omisiva sau comisiva
produsa, ci si prejudiciul efectiv produs (consecintele)40. In niciun caz nu se aplica
textele de lege mentionate, atunci cand asiguratul nu a cunoscut decat posibilitatea
producerii unei pagube prin fapta sa (neglijenta).
134. (b) Asiguratorul nu datoreaza suma asigurata in cazul survenirii riscului de
deces prin sinuciderea asiguratului in termen de 2 ani41 de la incheierea contractului de
asigurare (art.35 din Legea nr.136/1995).
Desi discutabil din perspectiva naturii normei sus-indicate, aceasta excludere
legala este uneori amenajata contractual, in special prin extinderea la 3 ani a duratei de
aplicabilitate a excluderii. Dupa trecerea acestui interval de timp de la incheierea
contrctului se considera ca sinuciderea nu mai poate fi premeditata de asigurat in
momentul subscrierii politei. Asadar, contrar bunului simt si chiar bunelor moravuri,
suicidul este, in sine, asigurabil, cu singura conditie a producerii lui dupa expirarea
termenului legal sau contractual.
§2. Excluderile conventionale directe
135. Excluderile conventionale constituie principalul mijloc de configurare
detaliata a riscurilor asigurate. Indiferent de motoda aleasa de parti pentru stabilirea
intinderii garantiei (“toate riscurile”, mai putin cele excluse, respectiv “numai riscurile
specificate”) excluderile directe sunt limitativ prevazute in contract, interpretarea lor
fiind restrictiva. Acest principiu decurge din faptul ca asiguratul a intrat in campul
contractual pentru a fi “garantat”, “acoperit” impotriva producerii anumitor riscuri, iar
aceasta cauza a angajamentului sau de a plati prima este juridic mai importanta decat
dorinta asiguratorului de a-si gestiona riscurile asumate. Altfel spus, cauza juridica a
contractului de asigurare exista pentru ca asiguratul cumpara o acoperire, iar nu pentru
ca asiguratorul doreste sa obtina profit de pe urma gestiunii riscurilor asumate.
Violenta colectiva este cea mai intalnita excludere conventionala. In Romania,
riscul de razboi (incluzand si razboiul civil, rascoala sau miscarea populara ori
revolutionara) nu constituie o excludere legala, decat pe cale de exceptie42, insa aceste
imprejurari sunt indeobste prevazute drept cauza de inexistenta a garantiei, in aproape
toate contractele de asigurare. Este de asemenea exclus de la acoperire, riscul de deces
produs in strainatate, in caz de razboi sau situatii similare. Unele contracte de asigurare
in Romania exclud acoperirea riscurilor produse prin atentate sau acte de terorism43
Desigur, simpla constatare a unei astfel de stari de violenta colectiva nu este
suficienta, ci asiguratorul trebuie sa dovedeasca legatura de cauzalitate intre aceasta
stare si producerea riscului44
In majoritatea politelor tip viata, asiguratorii romani exlud acoperirea in cazul
decesului sau invaliditatii provenite din infectii virale (cum ar fi HIV-SIDA) sau cu
ciuperci otravitoare.
Problema acoperirii riscului de contaminare, in special cu virusul imunodeficientei
umane, ramane inca descoperita in dreptul roman al asigurarilor, in contextul in care practica
excluderii este cvasigeneralizata, desi este unanim impartasita, social si medical, ideea ca
victimele/purtatorii nu trebuie ostracizati. Desigur ca este dificil de impus in mod direct
asiguratorilor pe cale reglementara, sa acopere un atare risc. Insa exista mijloace accesorii pe care
le-ar avea la indemana autoritatile. Ca exemplu, in Franta, din 1992 acest risc este preluat de un
fond special de indemnizare, la care contribuie in mod obligatoriu toate intreprinderile de
asigurari45
Sunt excluse in unele contracte, consecintele (decesul, invaliditatea etc.) bolilor
sau informitatilor preexistente la data intrarii in vigoare a asigurarii. Unele companii de
asigurari exclud riscurile atasate afectiunilor cardio-vasculare.
Riscul de deces sau invaliditate survenit prin practicarea unor sporturi sau
hobby-uri periculoase (parasutism, alpinism, curse de masini sau cai etc.) este
neasigurabil, in multe dintre politele de tip viata. Daca asiguratul doreste sa fie acoperit
si pentru acestea, i se vor aplica conditii speciale de asigurare care presupun, pe de o
parte, achitarea unei prime suplimentare, iar pe de alta parte, o mai intensa obligatie de
informare continua din partea asiguratului, pe parcursul derularii contractului.
In contractele de asigurare multirisc a locuintei, sunt in principiu excluse de la
despagubire, daunele produse la imobile edificate fara autorizatie de construire sau in
locuri periculoase pentu constructii, in care autoritatile interzic edificarea de locuinte.
Pot fi, de asemenea, excluse de la acoperire daunele produse de alunecari de teren la
proprietati in edificarea carora nu s-au respectat conditiile stabilite in studiul geotehnic
anterior obtinerii autorizatiei de construire ori executia lucrarilor de construire nu a
respectat planurile de rezistenta din proiect, dupa cum pot fi excluse riscurile produse
prin inundatii, daca in edificarea proprietatii nu s-a realizat sistemul de drenare prescris
de proiect sau studiul geotehnic etc. Sunt excluse, in majoritatea politelor, daunele
survenite prin inundatii produse in timpul schimbarii artificiale a cursurilor de apa sau
produse de ape subterane care, fara a iesi la suprafata, patrund sau se infiltreaza in
interiorul cladirii.
Nu sunt acoperite, in principiu, nici daunele produse bunurilor mobile sau
valorilor, cauzate de lipsa sau nerespectarea conditiilor impuse de o autorizatie sau aviz
administrativ in ce priveste transportul ori depozitarea sau folosirea acestor bunuri sau
valori (de exemplu, daune cauzate obiectelor de arta sau banilor in timpul unui
transport).
In ce priveste asigurarile de raspundere civila, in toate politele este exclusa de la
plata contravaloarea pagubelor produse in timpul sau cu ocazia comiterii unor
infractiuni. Sunt adesea excluse “daunele indircete”, prejudiciile cauzate de orice bun
produs, vandut sau furnizat in orice mod de asigurat etc.
136. Validitatea clauzelor de excludere conventionala nu a constituit o
preocupare, nici a legiuitorului si nici a jurisprudentei din Romania. In schimb, Codul
francez al asigurarilor prevede o dispozitie clara care conditioneaza insasi valabilitatea
(nu numai opozabilitatea, cum ni s-ar parea firesc!) clauzelor de un anumit formalism
informativ
Legiutorul roman nu s-a atasat formalismului impus in dreptul francez si
clauzele de excludere din conditiile de asigurare practicate in Romania sunt in principiu
valabile, prin jocul libertatii contractuale si al disponibilitatii partilor. Art.3 din Ordinul
nr.3111/2004 al Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, privind
informatiile pe care asiguratorii si intermediarii trebuie sa le furnizeze clientilor, obliga
profesonistii din asigurari la simpla “definire a fiecarui eveniment asigurat”, fara a
furniza, in plus, nici macar o procedura concreta si verificabila de informare a
asiguratilor. Prin urmare, din perspectiva informarii asiguratilor, determinarea riscurilor
acoperite ramane a fi realizata prin textul stufos al conditiilor generale sau speciale de
asigurare pretiparite de asiguratori, ceea ce ramane sa reprezinte, una dintre principalele
probleme juridice ce caracterizeaza practica raporturilor de asigurare in Romania (a se
vedea infra, nr.171-172).
In aceste conditii, exigenta caracterului formal si aparent al textului nu poate sta
la baza unei hotarari judecatoresti care sa anuleze o clauza de excludere a riscurilor. Cu
toate acestea, apreciem ca este mentinuta cea de-a doua conditie a recunoasterii
valabilitatii clauzei de excludere si care consta in necesitatea limitarii excluderii, astfel
incat intinderea excluderii sa nu transforme exceptia (neacoperirea) in regula, suprimand
sau afectand in mod esential acoperirea riscului generic dorit de asigurat a fi acoperit.
Cu alte cuvinte, ar fi justificata o pozitie rezervata a jurisprudentei romane, care ar trebui
sa vegheze ca efectul excluderii sa fie suficient de limitat, pentru a nu ajunge indirect la
privarea totala sau in mare parte a asiguratului de garantia contractuala pentru riscul in
cauza50, cu alte cuvinte efectul clauzei sa nu determine, de facto, disparitia obiectului
contractului de asigurare, eliminand practic efectul garantiei stipulate prin natura
politei51. In toate cazurile, excluderile de la acoperire trebuie sa ramana cazuri de reala
exceptie, astfel incat efectul lor sa nu goleasca raportul (contractul) de asigurare de
substanta sa juridica52
B. Alte conditii ale riscului
137. (1). In afara de a fi determinat, riscul trebuie sa fie posibil, susceptibil de a
se produce inca din momentul incheierii contractului. Conform art.14 din Legea
nr.136/1995, daca, inainte de a incepe obligatia de acoperire a asiguratorului, riscul
stipulat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibila, contractul „se reziliaza de
drept”. Desigur, este destul de lesne de sesizat ca, din perspectiva teoriei obligatiilor
contractuale, abordarea legiuitorului este mai putin corecta din punct de vedere juridic,
rezilierea fiind o cauza de incetare a contractului datorita neexecutarii culpabile a unei
obligatii contractuale.
In realitate, daca evenimentul s-a produs inainte de incheierea asigurarii, in
principiu, contractul va fi lovit de nulitate. Discutia in jurul naturii nulitatii a fost
provocata de o decizie a casatiei franceze53, apreciata ca fiind suprinzatoare54. Aceasta a
respins cererea unui tert de constatare a nulitatii absolute a unui contract in care atat
asiguratul, cat si asiguratorul, cunosteau ca riscul se realizase, apreciind ca in speta este
vorba despre o nulitate relativa, pe care nici una dintre parti nu a invocat-o. Surpiza nu
poate fi disimulata, atata timp cat solutia nulitatii absolute pare mai fireasca, din
momentul in care, nefiind intrunita conditia existentei si posibilitatii riscului, ca obiect al
contract al contractului, acesta ar trebui considerat nul pentru inexistenta obiectului
juridic si, implicit, a cauzei contractului (cu trimitere, pentru similitudine, la art.1311
cod civil – nulitatea vanzarii pentru inexistenta obiectului). Cu toate acestea, observand
trendurile actuale in materia sanctionarii vanzarii pentru inexistenta obiectului, care
acrediteaza in astfel de cazuri teza nulitatii relative55 (solutie a carei ratiune porneste de
la faptul ca interesul ocrotit este unul personal, si anume al cumparatorului) amintita
decizie a casatiei franceze este adaptata noilor evolutii.
Daca producerea riscului devine imposibila in timpul executarii contractului,
acesta va deveni caduc, ineficient (cu toate ca legea si, implicit, majoritatea autorilor se
exprima in sensul „rezilierii de drept” a contractului).
Consecinta este, in ambele cazuri, obligatia asiguratorului de a-i restitui
asiguratului primele achitate pentru perioada ulterioara intervenirii caducitatii sau
rezilierii (art.21 din Legea nr.136/1995). Contractele de asigurare pot prevedea clauze
penale pentru situatia in care imposibilitatea producerii riscului este ascunsa cu reacredinta
de catre asigurat (in Franta, cel putin dublul primei anuale, conform art. 121-15
din Codul francez al asigurarilor)
138. Cu toate acestea, jurisprudenta a introdus, in ultimele decenii, notiunea de
risc putativ. Este vorba de situatia in care evenimentul asigurat este deja produs la data
incheierii contractului, insa niciuna din parti, cu buna-credinta, nu a cunoscut survenirea
lui la data incheierii contractului. Prin aplicarea principiului error communis facit jus,
precum si a teoriei cauzei, legea si, dupa caz, justitia valideaza astfel de contracte,
obligand asiguratorul sa achite indemnizatia, atata timp cat prestatia corelativa a platii
primei a fost efectuata.
Jurisprudenta a aparut in contextul asigurarilor maritime, intr-o situatie in care partile
au incheiat o polita asupra unei nave comerciale care naufragiase cu cateva zile in urma, fapt insa
ignorat cu buna credinta de ambele parti la data incheierii contractului.
In situatia unei asigurari multirisc a locuintei, este foarte probabil ca alunecarea de teren
sa se fi produs anterior incheierii contractului de asigurare, insa efectele din perspectiva fisurarii
locuintei sa se produca abia in timpul cand polita este in vigoare.
In ambele cazuri expuse, riscul era obiectiv produs la data exprimarii consimtamantului
contractual de catre ambele parti, insa ambele aveau constiinta ca acesta s-ar putea produce in
viitor.
Largirea limitelor evenimentului asigurat este consacrata legislativ in Franta in
materia asigurarilor maritime56. Reglementarea ricului putativ a avut in vedere faptul ca
nu este intotdeauna posibil sa se obtina informatii cu privire la realitatea riscului.
Desigur, la data redactarii respectivului text de lege, mijloacele de comunicare erau
insuficiente pentru a cunoaste soarta navelor. Insa, chiar si actualmente, se poate lua in
considerare posibilitatea ca, pentru anumite riscuri compozite, sa fie extrem de dificil de
stabilit, fie momentul, fie cauza determinanta a produceri evenimentelor a caror
acoperire face obiectul politei.
In cat priveste celelalte categorii de asigurari, cu privire la care nu exista
reglementari, puterea judecatoreasca din Hexagon fundamenteaza mentinerea eficacitatii
politei prin faptul ca, desi contractul de asigurare nu are obiect (lipsa riscului),
constatarea nulitatii lui s-ar face prin ignorarea abuziva si nejustificata a existentei
cauzei, care consta in temerea legitima fata de posibilitatea survenirii evenimentului57
Rationamentul are in vedere faptul ca, in asigurari, riscul are doua elemente: unul
obiectiv (evenimentul) si celalalt subiectiv (teama de nesigur). Riscul putativ exista din
punct de vedere subiectiv, dar nu exista din punct de vedere obiectiv. Daca acceptam ca,
din perspectiva exprimarii consimtamantului la incheierea contractului de asigurare,
riscul exista atata timp cat exista nesiguranta ori temerea (respetciv riscul subzista in cel
putin unul din elementele sale), atunci se poate aprecia ca nu ar exista vreun obstacol
tehnic pentru asigurarea riscului putativ, acesta putand fi situat in afara limitelelor
obiective ale asigurarii58
In Romania, data fiind absenta deplina a unui text legal expres referitor la riscul
putativ si, sub impresia pledoariei convingatoare a reprezentantului societatii de
asigurare, orice judecator ar putea fi tentat sa respinga ideea admisibilitatii acoperirii
unui risc obiectiv produs la data contractarii. Un argument legal in favoarea asigurarii
riscului putativ poate fi, totusi, regasit in dispozitiile art. 1635 C.Civ. Roman, conform
caruia, pentru ca un contract sa fie aleatoriu, este suficient ca efectele sale, in ceea ce
priveste avantajele si pierderile, sa depinda de un eveniment incert. Accentul se pune,
asadar, pe efectele contractului, care nu trebuie cunoscute de parti, depinzand de un
eveniment incert. Or, in absenta unei precizari exprese, putin conteaza daca riscul este
obiectiv sau putativ, din moment ce incertitudinea exista si efectele contractului sunt
aceleasi indiferent de natura, obiectiva sau subiectiva, a riscului acoperit59
In aceste conditii, avand in vedere si formularea extrem de transanta
(chiar daca incorecta) a art.14 din Legea nr.136/1995 („rezilierea de drept”),
apreciem ca valabilitatea acoperirii riscului putativ poate fi sustinuta intr-o
maniera absolut sigura, numai in masura in care ar exista o clauza in contractul
de asigurare, potrivit careia asiguratorul ar garanta consecintele faptelor ori
evenimentelor produse anterior incheierii politei (intr-o perioada determinata), de
care niciuna dintre parti, fiind de buna credinta, nu avea cunostinta la momentul
incheierii contractului. Aceasta clauza „de asumare a trecutului necunoscut” (a se
vedea infra, nr.149) ar largi in mod legitim limitele riscului asigurat, prin
ignorarea elementului obiectiv al acestuia, apreciat ca fiind, nu de esenta, cu
numai de natura riscului juridic. In virtutea acestei clauze, asiguratorul accepta
sa-si asume efectele unui eveniment deja intamplat, prin aplicarea per a
contrario a principiului potrivit caruia asigurarea nu poate purta asupra unui risc
pe care asiguratul il stie realizat60
139. (2) Riscul trebuie sa aiba un caracter intamplator, survenirea lui fiind
independenta de vointa partilor.
Caracterul intamplator al riscului nu se confunda cu caracterul aleatoriu al
contractului. Cel dintai se raporteaza la incertitudinea producerii evenimentului, care
trebuie sa survina independent de vointa partilor, interventia oricareia dintre ele avand
efectul de a-i conferi riscului un caracter cert61. Desigur, incertitudinea poate privi insasi
existenta (producerea) evenimentului – incertus an, incertus quando – dupa cum poate
privi numai momentul la care se produce evenimentul – certus an sed incertus quando.
In primul caz, din perspectiva modalitatilor obligatiilor, riscul reprezinta in realitate o
conditie, in vreme ce, in a doua situatie, riscul reprezinta un termen incert62. Intr-adevar,
nu exista „eveniment aleator” prin el-insusi (in nici un caz, nu se poate pune pe seama
fatalitatii incediul unei case ori decesul unei persoane). Orice hazard este pana la urma
efectul unei cauze63. In schimb, caracterul aleatoriu al contractului exista intrucat, la
formarea conventiei, ambele parti au o sansa de castig, respectiv un risc de pierdere,
rezultatul economic producandu-se la expirarea termenului contractual sau la survenirea
riscului.
Incertitudinea presupune ca nici una dintre parti sa nu stie daca (an) se va
produce si cind (quando) se va produce evenimentul asigurat.
Nu exista incertitudine absolut obiectiva, care sa exceada complet sferei de
actiune a partilor. In acest context se foloseste notiunea de risc subiectiv, in care sunt
incluse conjuncturile care depind de insusirile individuale, spirituale si de caracter ale
persoanelor asigurate, care pot influenta producerea evenimentului asigurat, fie datorita
neglijentei sau nepriceperii, fie pentru a obtine un avantaj care nu este inclus in
continutul juridic al unui contract aleatoriu de asigurare. Riscul subiectiv evoca
atitudinea mentala a persoanei si se face simtit prin tendinta naturala a asiguratului de a
urmari sa se imbogateasca din asigurare, desi aceasta este destinata exclusiv acoperirii
daunelor.
Riscul subiectiv este reflectat in situatii cum sunt : asiguratul tinde la exagerarea
valorii bunului asigurat la momentul incheierii contractului, pentru a primi eventual o
indemnizatie superioara valorii reale a acestuia; asiguratul exagereaza valoarea pagubelor produse
de incendiul asupra imobilului asigurat; asiguratul profita de producerea unei avarii auto pentru a
obtine si repararea unor piese care nu au fost avariate in contextul coliziunii etc.
Limitarea riscului subiectiv se realizeaza prin lege (in baza functionarii
principiului indemnitar, principiului interesului asigurabil si principiului subrogatiei),
prin clauze contractuale limitative de raspundere a asiguratorului, prin invocarea
sanctiunilor legale si contractuale aplicabile situatiilor de subasigurare, supraasigurare
etc.
In orice caz, contractul de asigurare este un contract al bunei-credinte64
asiguratorul isi stabileste si coordoneaza pozitia contractuala in functie de declaratiile si
de comportamentului asiguratului, in principiu fara a avea posibilitatea sa verifice
onestitatea asiguratului, nici la incheierea contractului, nici in cursul derularii acestuia.
Buna-credinta nu trebuie absolutizata. In asigurarile de bunuri, societatea de
asigurare, prin normele interne de functionare si in baza principiilor de practica profesionala,
efectueaza o inspectie de risc. Acest act presupune vizualizarea si verificarea starii generale
a bunului asigurat, precum si a conformitatii informatiilor prezentate de asigurat in
declaratia de risc, referitoare la bunul aflat sub incidenta asigurarii (joint survey).
Aceasta procedura este realizata de un inspector specializat, reprezentant al
asiguratorului, care semneaza documentul de inspectie in urma deplasarii la locul situarii
bunului si verificarea ex propriis sensibus a starii acestuia65. Prezumandu-se
profesionalismul agentului asiguratorului, apreciem ca acesta din urma nu poate
pretinde, ulterior, reaua-credinta a asiguratului la declararea circumstantelor riscului,
atata timp cat propriul sau reprezentant nu a constat in raportul privind inspentia de risc,
nicio problema care ar genera exceptii derivate din neindeplinirea de catre asigurat a
obligatiei sale de informare a societatii de asigurare.
Gradul de implicare a asiguratului in producerea riscului determina existenta
unui interesant regim juridic dualist al contractului de asigurare. Pe de o parte, nu mai
exista hazard in cazul in care asiguratul sau o persoana prevazuta in asigurare
(beneficiarul) determina intentionat producerea evenimentului (printr-un act fraudulos
cu caracter voluntar). In aceasta conjunctura, asiguratul nu are dreptul de a solicita plata
sumei asigurate, intrucat asiguratorul nu acopera un astfel de risc, care este legalmente
exclus. Cu toate acestea, daca asiguratul se afla la originea producerii riscului datorita
unei simple fapte proprii neintentionate, ori daca riscul s-a produs prin actiunea unei
alte persoane sau a unui caz fortuit, asiguratorul nu poate refuza executarea contractului,
potrivit art. 20 din Legea nr.136/1995. Aceasta observatie trebuie retinuta insa, in
conditiile in care, in practica, pentru a evita obligarea asiguratorului la dificila
probatiune a intentiei asiguratului, contractele de asigurare prevad excluderi
conventionale de la acoperire pentru cazul producerii evenimentului din culpa levis a
asiguratului.
140. (3) In fine, riscul trebuie sa aiba caracter licit, evenimentele contrare
ordinii publice si bunelor moravuri neputand face obiectul contractului de asigurare, prin
raportare la art.966 si 968 Cod civil.
Spre exemplu, nu se poate asigura pentru raspundere profesionala o persoana
care nu are dreptul legal de a exercita profesia respectiva66
Desigur, ne putem intreba in legatura cu loialitatea contractuala a asiguratorului care
invoca exceptia nulitatii contractului si care a omis, in mod evident, sa isi indeplineasca obligatia
de informare a clientului la incheierea contractului, lasandu-l pe acesta sa creada (garantandu-i) ca
raspunderea civila ocazionata de activitatea sa era acoperita in virtutea asigurarii. In acesta
situatie, asiguratorul ar fi exonerat de raspundere contractuala, numai daca in formularul de cerere
de asigurare ar fi mentionata declaratia expresa a asiguratului in sensul ca exercita profesia in mod
autorizat sau daca in conditiile de asigurare este clar prevazuta excluderea de la acoperire in cazul
practicarii unei profesii in mod neautorizat. precizarea ca activitatea. In caz contrar, consideram ca
asiguratorul ar trebui obligat la acoperirea (cel putin partiala a) prejudiciilor produse prin fapta
asiguratului, pe calea daunelor-interese care s-ar putea asocia pronuntarii nulitatii asigurarii.
Clientul asigurat raspunde partial fata de tertul pagubit, intrucat a exercitat neautorizat o activitate
sau profesie, in vreme ce asiguratorul raspunde partial, pentru culpa concurenta de a nu-si fi
indeplinit obligatia de informare prealabil incheierii contractului.
De asemenea, nu pot face obiectul asigurarii consecintele rezultate din
savarsirea de infractiuni intentionate (dolul nu se poate asigura), dupa cum nu sunt
asigurabile bunurile a caror comercializare, detinere, transportare s.a. sunt interzise
(altminteri s-ar incuraja frauda sau contrabanda)67
Cu toate acestea, este interesant cum absolutizarea ideii de garantie conduce la
adoptarea unor solutii legislative contrare (cel putin aparent) acestui principiu al liceitatii
obiectului contractului. Astfel, asiguratorul de raspundere civila auto datoreaza despagubire
tertului pagubit, chiar si atunci cand conducatorul autoturismului pentru care a fost incheiata
asigurarea nu detine permis de conducere (art.14 pct.2 din Normele privind asigurarea obligatorie
de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule pentru anul 200768
C. Circumstantele acoperite
141. Circumstantele riscului reprezinta ansamblul de imprejurari care
caracterizeaza bunul, persoana sau activitatea acesteia si care trebuie sa fie proprii
riscului pe intreg parcursul contractului, intrucat asiguratorul intelege sa se angajeze la
acoperirea consecintelor evenimentului asigurat si la plata sumei asigurate ori a
indemnizatiei de asigurare, numai in aceste imprejurari. Circumstantierea riscului
reprezinta atat o conditie de eficacitate a contractului de asigurare, cat si un indicator in
functie de care asiguratorul stabileste conditiile in care se angajeaza contractual
(dimensioneaza primele, fixeaza suma asigurata sau despagubirea)69. Practic, riscul
acoperit se stabileste pe cale de determinare generica sau speciala, in timp ce
circusmtantele acoperite stabilesc gradul ori nivelul de risc asumat de asigurator si avut
in vedere pentru stabilirea conditiilor economice ale contractului.
Fiind un element al riscului privit lato-sensu, circumstantele acoperite sunt o
aplicare a principiului previzibilitatii contractuale (ca forma de exprimare a
securitatii juridice contractuale), in conformitate cu care partile inteleg sa dea eficienta
consimtamantului lor contractual numai in conditiile prevazute ori previzibile la
momentul incheierii acordului de vointe. Previzibilitatea contractuala in materie de
asigurari este cu atat mai intensa, cu cat asiguratorul dispune de putine intrumente
pentru aprecierea sarcinii eocnomice pe care si-o asuma prin preluarea riscului.
1. Notiune
142. Circumstantele sau conditiile de acoperire sunt imprejurari care
subordoneaza executarea prestatiei asiguratorului de indeplinirea anumitor conditii
expres prevazute in contractul de asigurare. Ele reprezinta siutatii permanente aferente
riscului, fiind adesea legate de intentia asiguratorului de a-si conditiona angajamentul de
luarea unor masuri de prevenire a producerii riscului70. Prin urmare, fiecare caz de
survenire a evenimentului trebuie raportat la clauzele politei, pentru a se verifica daca
asiguratul are dreptul la acoperire (despagubire) in imprejurarile concrete in care s-a
produs riscul determinat.
De exemplu, este posibil (chiar util) ca acoperirea pentru furt sa nu fie aplicabila
daca autoturismul sau imobilul nu sunt prevazute cu sisteme de alarma ori daca in
imobil nu a locuit nimeni o perioada foarte mare de timp ori daca asiguratul nu poate
arata toate seturile de chei. Tot astfel, garantia pentru incendiu nu va functiona daca
semineul ori centrala termica nu sunt montate conform normativelor aplicabile. Garantia
impotriva furtunii se aplica numai daca localurile asigurate sunt complet inchise si
acoperite, iar vantul are o anumita viteza minim prevazuta etc. Asigurarea care
garanteaza furtul intr-un local supravegheat presupune ca acesta sa se afle efectiv sub
supraveghere la momentul producerii riscului71. In asigurarile auto de tip casco, ca
regula generala, garantia nu opereaza daca autovehicului este folosit in scop profesional
(transport marfa, taxi persoane), pentru aceste cazuri existand asigurari suplimentare.
Este foarte posibil ca asiguratorul sa conditioneze plata despagubirii pentru furt sau
furtuna, de obligatia asiguratului de a pastra autoturismul in garaj acoperit. O asigurare
de raspundere civila profesionala de grup (pentru daune cauzate din activitatea unei
intreprinderi) este conceputa pentru o acoperire avand in vedere un anumit numar de
prepusi (salariati) – daca acesta este depasit, iar societatea asigurata nu declara noul
numar de salariati pentru renegocierea politei, atunci asiguratorul nu garanteaza plata
despagubirilor.
143. Cu titlu comparativ, cu toate ca produc acelasi efect (asiguratorul nu
raspunde) circumstantele sau conditiile de acoperire nu se confunda cu excluderile de la
acoperire (notiune vecina, a se vedea supra, nr.132), desi distinctia este adesea foarte
greu de facut. In primul rand, circumstantele reprezinta o modalitate indirecta de
determinare/delimitare a riscului, in timp ce excluderile conventionale sunt directe. In al
doilea rand, in cazul circumstantelor, garantia exista, insa nu se poate aplica intrucat nu
sunt intrunite conditiile de acoperire, sanctiunile fiind suspendarea sau rezilierea
contractului. In schimb, excluderea de la acoperire prespune ca riscul este in afara
obiectului contractului – pentru riscul exclus nu exista contract, nu exista acoperire. In al
treilea rand, este o deosebire in sarcina probei72. Dovada intrunirii conditiilor sau
circumstantelor pretinse pentru functionarea garantiei trebuie facuta de cel care pretinde
executarea obligatiei contractuale, in principiu asiguratul, in timp ce proba aplicarii unei
excluderi de la acoperire se face in principiu de catre asigurator. In fine, circumstantelor
riscului nu li se aplica exigentele de valabilitate ale clauzelor privind excluderile de la
acoperire73
144. Principiul informarii reciproce cu privire la circumstantele acoperite.
Circumstantele in care asiguratorul intelege sa-si asume riscul trebuie cunoscute de
asigurat la incheierea politei si fac obiectul unei obligatii de informare a asiguratorului
prin textul conditiilor generale sau speciale de asigurare care sunt remise clientului. Pe
de alta parte, asiguratorul trebuie sa cunoasca masura in care clientul sau se incadreaza
in circumstantele standard ale politei propuse ori, din contra, daca anumite conditii nu
sunt intrunite si, in acest din urma caz, fie va refuza incheierea contractului, fie va
dimensiona primele in raport de conditiile persoanlizate ale clientului. Art.13 din Legea
nr.136/1995 stabileste in sarcina persoanei care incheie asigurarea, obligatia de a
raspunde in scris la intrebarile formulate de asigurator si, de asemenea, sa declare
(spontan) la data incheierii contractului, orice informatii sau imprejurari pe care le
cunoaste si care sunt, in mod obiectiv, esentiale pentru evaluarea riscului. Acelasi text
legal prevede, in continuare, ca asiguratul este obligat sa comunice in scris
asiguratorului daca imprejurarile esentiale privind riscul se modifica in cursul executarii
contractului.
Prin urmare, este in primul rand sarcina legala a asiguratorului, de a se informa
in ce priveste incadrarea clientului in circumstantele de acoperire specifice politei oferite
de asigurator. In acest sens, va pune intrebarile pe care le apreciaza necesare, in
formularul sau cererea de asigurare pe care clientul o completeaza si semneaza. In al
doilea rand, clientul este obligat sa informeze din proprie initiativa pe asigurator, atat la
incheierea contratului, cat si in timpul derularii acestuia, despre acele imprejurari care,
in mod obiectiv sunt esentiale pentu evaluarea riscului. Ambele notiuni fiind de fapt, nu
de drept, pretentia legiuitorului este ineficienta: instantele de fond vor fi suverane in
aprecierea caracterului obiectiv si respectiv esential al informatiilor care trebuie
comunicate.
Ce se intampla, insa, in cazul in care asiguratul nu se (mai) incadreaza in
circumstantele acoperite si respectiv nu a informat asiguratorul despre acest lucru?
2. Regim juridic
145. Nerespectarea ori depasirea cadrului conditiilor sau circumstantelor in
care asiguratorul a inteles sa preia riscul constituie sursa, fie de suspendare, fie de
reziliere a contractului, in functie de originea cauzei care a determinat depasirea
cadrului conditiilor acoperite, dupa cum urmeaza.
a) Jurisprudenta romana interbelica a adoptat teoria suspendarii automate (de
drept) a asigurarii pe durata unui risc crescut. Asigurarea ar fi suspendata de drept
atunci cand, prin fapta asiguratului, riscul s-a tranformat sau s-a marit, prin schimbarea
unei circumstante esentiale, pe care, daca asiguratorul ar fi cunoscut-o la data incheierii
contractului, nu l-ar fi incheiat sau l-ar fi incheiat in alte conditii74
De exemplu, ar fi suspendata obligatia asiguratorului daca autovehicolul asigurat
multirisc (casco) este utilizat in transportul comercial de persoane -taxi- sau de marfuri, in
conditiile in care acest lucru nu a fost declarat la incheierea conventiei. Folosirea autoturismului
ca taxi presupune o utilizare intensiva de natura a mari probabilitatea producerii riscului si
implicit a creste angajamentul asiguratorului.
Fiind vorba despre o situatie posterioara incheierii contractului, asiguratorul nu
poate invoca nulitatea, ci poate doar pretinde ineficacitatea contractului. In astfel de
cazuri, jurisprudenta franceza vorbeste despre „decaderea”75 asiguratului din dreptul la
indemnizare, in timp ce jurisprudenta romana, utilizand notiunea de „suspendare”,
prefera sa se ataseze efectelor exceptiei de neexecutare a contractului, dupa care sa
aplice, in conditiile contractului, sanctiunea rezilierii unilaterale sau a denuntarii
unilaterale a contractului de catre asigurator.
b) Daca marirea esentiala a riscului nu este consecinta faptei proprii a
asiguratului, acesta are obligatia legala de a aduce schimbarea la cunostinta
asiguratorului, de indata ce a avut cunostinta de aceasta (art.13 al.2 din legea
nr.136/1995). In Franta, termenul de executare a obligatiei este de 15 zile, in Romania
acest termen este eventual stabilit prin contract si oricum, nu prin lege. De aceea, in
astfel de situatii, in practica se stipuleaza clauze de suspendare discretionara a
contractului sau chiar de reziliere unilaterala a contractului de catre asigurator, daca
asiguratul omite sa-si execute obligatia de informare. Apreciem ca nu se poate concepe
suspendarea unilaterala a contractului in lipsa unei clauze speciale in acest sens, clauza
al carei continut sa ii permita asiguratorului sa suspende sau chiar sa rezilieze unilateral
contractul in cazul descoperirii unei situatii deosebit de riscante.
146. Consideram ca problema consecintelor agravarii sau schimbarii
circumstantelor riscului trebuie nuantata.
Pe de o parte, se poate in mod rezonabil pretinde ca asigurarea este un contract
comutativ in ceea ce priveste stabilirea obligatiilor partilor, fiind aleatoriu numai din
perspectiva existentei obligatiei asiguratorului (de despagubire) si/sau a momentului in
care aceasta devine exigibila. Intr-adevar, circumstantele riscului constituie criteriul
principal in baza caruia se stabilesc primele de asigurare si se fixeaza termenii
contractuali, statornicindu-se cuantumul primei aferente valorii indemnizatiei. Partile
contracteaza numai dupa stabilirea acestor termeni, din perspectiva carora contractul
este partial comutativ. De aceea, daca ne situam in jurul principiului previzibilitatii
contractuale76, atunci, in cazul agravarii ori schimbarii esentiale a riscului pe parcursul
contractului, asiguratorul nu poate fi obligat sa achite indemnizatia, atata timp cat acele
circumstante nu au fost incluse in obiectul contractului. Cu alte cuvinte, pentru noile
imprejurari nu exista contract sau, altfel spus, nu exista forta obligatorie pentru
circumstante care, in conceptia partilor, nu au facut parte din continutul obiectul
contractului77
Pe de alta parte, daca ne situam in jurul obligatiei legale a asiguratului de
informare continua pe parcursul derularii contractului (art.13 al.2 din legea
nr.136/1995), atunci conditia utilizarii acestui mijloc este ca asiguratul sa fi cunoscut
agravarea sau schimbarea circumstantelor riscului, iar acestea sa fi fost esentiale,
respectiv substantiale. Omisiunea instiintarii cu privire la modificarea imprejurarilor
esentiale care maresc probabilitatea producerii riscului, ar determina ridicarea exceptiei
de neexecutare, al carei efect este intr-adevar suspendarea efectelor contractului,
asiguratorul fiind indreptatit sa refuze plata indemnizatiei. Intr-adevar, la contractele
sinalagmatice, exceptia de neexecutare suspenda executarea prestatiei celui care o
invoca, asemanator cu situatia cand acesta ar fi beneficiat de un termen, contractul
ramanand temporar neexecutat, pana in momentul in care cealalta parte isi executa
propriile obligatii78. Insa, in cazul contractului de asigurare, obligatia continua de
informare a asiguratului nu mai poate fi executata si asiguratorul nici nu are interes sa o
ceara deoarece evenimentul asigurat deja s-a produs. Prin urmare, ridicarea exceptiei de
neexecutare a contractului nu este nici interesanta pentru asigurator si nici eficienta
Daca asiguratul, fiind de buna-credinta, nu a cunoscut schimbarile respective si,
prin urmare, nu i se poate pretinde sa-l fi informat pe asigurator, atunci acesta din urma
va sustine ca circumstantele riscului fac parte din obiectul contractului si, ca atare,
modificarea lor esentiala excede acestui obiect si prin urmare, cu privire la noile
circumstante nu exista contract (obiect contractual).
147. De aceea, in consecinta, nu credem ca ar trebui sa intereseze cauza maririi
sau schimbarii circumstantelor riscului (fapta proprie a asiguratului sau alta cauza).
Conteaza insa momentul la care asiguratorul ia cunostinta de agravarea sau schimbarea
imprejurarilor riscului.
a) Daca acest lucru se intampla inainte de producerea riscului, asiguratorul il va
incunostiinta pe asigurat ca s-au schimbat circumstantele si il va invita la renegocierea
contractului (majorarea primelor).
In practica, societatea de asigurare care descopera ori este informata in timpul
derularii contractului cu privire la depasirea de catre asigurat a circumstantelor
acoperite, ii va notifica in scris asiguratului faptul ca raportul juridic este suspendat. In
Franta, Codul asigurarilor prevede expres ca, daca in termen de 10 zile de la primierea
corespondentei, asiguratul nu se prezinta la renegocierea contractului, acesta va fi
reziliat unilateral de catre asigurator. In lipsa unei atari dispozitii legale in dreptul
roman, asiguratorii ar trebui sa prevada o clauza contractuala in sensul ca suspendarea
va dura o anumita perioada, in timpul careia asiguratul trebuie sa se prezinte la
renegocierea contractului, in caz contrar, dupa scurgerea perioadei de gratie, asiguratorul
este indreptatit sa rezilieze unilateral contractul.
In toate cazurile, restabilirea raportului de asigurare se poate realiza numai
printr-un act aditional, cu acordul scris al ambelor parti si eventual cu schimbarea
conditiilor contractuale.
In caz de neprezentare a asiguratului sau de insucces in renegocierea primelor,
exista doua posibilitati:
- fie contractul va fi denuntat unilateral de catre asigurator, insa numai
in baza unei clauze exprese in acest sens (care, de obiecei, este
prevazuta in practica);
- fie se va solicita rezilierea contractului pentru viitor, in baza unei
clauze contractuale in acest sens, sau, in lipsa acesteia, pe cale
judiciara.
b) Daca agravarea sau schimbarea circumstantelor riscului se constata ulterior
survenirii evenimentului, asiguratorul are la dispozitie doua mijloace de actiune:
- fie invocarea faptului ca imprejurarile in care s-a produs riscul nu faceau parte
din obiectul contractului si aplicarea prin asimilare a regimului excluderilor riscurilor de
la acoperire. Ca atare, asiguratorul nu poate fi obligat la plata indemnizatiei pentru un
risc survenit in conditii neacoperite, pentru care nu si-a exprimat consimtamantul
contractual.
- fie rezolutiunea contractului in conditiile existentei unei clauze in acest sens,
pentru neindeplinirea de catre asigurat a obligatiei de a-i comunica schimbarea
circumstantelor esentiale privitoare la risc. Aceasta rezolutiune ia in practica forma unor
clauze diverse care utilizeaza formule cum sunt:”asiguratul nu are dreptul la
despagubire”, „asiguratorul va refuza plata despagubirii” etc.
D) Perioada de timp acoperita
148. Aceasta nu echivaleaza, cum firesc ar parea, cu termenul (extinctiv) pana la
care evenimentul asigurat trebuie sa se produca pentru a declansa in mod valabil
obligatiile asiguratorului si nici cu durata contractului sau, altfel spus, perioada de
validitate a politei. Perioada acoperita este durata in cadrul careia trebuie sa se produca
evenimentul asigurat, pentru a genera raspunderea asiguratorului.
Momentul inceperii protectiei prin asigurare este prevazut in contract, de obicei
cu caractere (foarte) aparente. Acesta poate fi solicitat de asigurat (in cazul asigurarilor
de bunuri, de raspundere, a celor de sanatate facultative etc) sau poate fi impus de catre
asigurator, asiguratul urmand numai sa adere la el (asigurari de viata, asigurarea
obligatorie de raspundere civila). Majoritatea asigurarilor de bunuri stabilesc ca termen
de incepere ora 0:00 a zilei urmatoare incheierii contractului. Asigurarea de viata intra in
executare, de regula, in prima zi a lunii ce urmeaza cumpararii politei. Daca decesul sau
invaliditatea s-a produs pina la acel moment, majoritatea contractelor prevad, totusi, o
clauza prin care asiguratorul este obligat sa achite o anumita indemnizatie, al carei
cuantum este insa limitat (pe baze forfetare).
Momentul incetarii acoperirii prin asigurare este ultimul minut al ultimei zile
din termenul extinctiv.
In principiu, asiguratului ii este garantat ca va primi suma asigurata sau
despagubirea aferenta, daca evenimentul asigurat s-a produs in perioada de validitate a
politei.
Pe de o parte, acest principiu este lense aplicabil riscurilor instantanee,
caracteristice, in general, asigurarilor de bunuri si de persoane. Pe de alta parte,
principiul enuntat ofera solutia pentru situatiile exceptionale in care cauza evenimentului
asigurat s-a produs in perioada de acoperire, dar prejudiciul si reclamarea garantiei au
avut loc ulterior, cazuri mai des survenite in asigurarile de raspundere si rareori in cele
de persoane.
O prima astfel de situatie este cea in care, spre exemplu, accidentul in care a fost
implicata persoana asigurata s-a produs in ultima zi a perioadei de asigurare, dar decesul
a survenit dupa miezul noptii care incheie aceasta perioada. Sau, un exemplu mai des
intalnit in practica, fapta asiguratului de raspundere isi etaleaza eectele pe o lunga
perioada si nu produce daunele reclamate in baza politei, decat dupa expirarea acesteia.
In astfel de cazuri, se va lua in considerare momentul faptului care a condus la
survenirea riscului, sau momentul decesului, respectiv al producerii prejudiciului pentru
care s-a contractat asigurarea?
O a doua categorie de atari situatii se refera la daunele sau consecintele
evolutive. Spre exemplu, o persoana a dobandit o invaliditate asigurata, datorita
expunerii succesive la o substanta nociva. La ce moment se raporteaza evenimentul
asigurat: la perioada primei expuneri sau la cea a manifestarii bolii prin invaliditate?
Solutiile consacrate, atat la nivelul jurisprudentei, cat si al doctrinei, sunt cvasiunanime.
Pe de o parte, intinderea acoperirii in timp se stabileste pe baza notiunii
faptului generator al daunei (la asigurarile de raspundere civila), respectiv a conceptului
de cauza determinanta (occurrence basis, base du fait dommageable)79. Daca
evenimentul care a cauzat dauna sau a determinat decesul ori invaliditatea s-a produs in
perioada de asigurare, asiguratul beneficiaza de protectie, chiar daca efectul ori
reclamarea daunelor s-ar fi produs dupa expirarea contractului. In cazul daunelor
evolutive, se considera ca evenimentul asigurat s-a produs la data primei contaminari
sau expuneri la substantele nocive.
Insa acesta solutie trebuie luata in considerare prin retinerea a doua observatii.
In primul rand, legatura de cauzalitate dintre cauza determinanta si efectele
asigurate nu este suficient de caracterizata. Spre exemplu, protectia nu a fost
recunoscuta daca reclamarea producerii riscului asigurat a fost facuta dupa o perioada
foarte mare de timp de la expirarea contractului (un an). Intr-o alta situatie, asiguratorul
a fost exonerat de raspundere intrucat a dovedit ca, dupa producerea evenimentuluicauza,
au intervenit alte cauze posterioare perioadei de garantie, care au contribuit
determinant la producerea consecintelor acoperite80
In al doilea rand, teoria cauzei determinante este considerata de jurisprudenta ca
fiind regimul de baza (default) supletiv al asigurarilor, aplicabil in lipsa unor prevederi
contractuale derogatorii. Astfel, pe piata asigurarilor sunt practicate clauze care, din
perspectiva perioadei acoperite, fie tind la restrangerea sau limitarea efectelor
contractului, fie largesc sfera temporala a aplicabilitatii raporturilor juridice. Validitatea
unora dintre aceste cauze este indoielnica.
149. Cele mai cunoscute astfel de clauze privind perioada de acoperire81 sunt
urmatoarele:
a) clauza momentului reclamarii daunei (claim’s made, clause de réclamation)
conditioneaza plata prestatiei asiguratorului -deci eficacitatea contractului- de pretentia
ca producerea riscului si a daunelor sa fie raportata ori reclamata in cadrul termenului
contractual. Validitatea acestei clauze este neindoilenica, in masura in care asiguratului i
s-ar putea imputa o intarziere in anuntarea evenimentului, de natura a crea dificultati
asiguratorului in instrumentarea dosarului de dauna ori de raspundere. In schimb,
aceasta clauza ar trebui considerata nescrisa daca depasirea termenului contractual nu-i
poate fi imputata asiguratului, fata de care nu s-ar putea retine culpa contractuala a
indeplinirii cu intarziere a obligatiei de declarare a sinistrului. Nu i se poate impune
asiguratului (si, cu atat mai putin tertului pagubit82) o clauza care sa il oblige, la modul
absolut si in ciuda lispei unei culpe din partea sa, sub sanctiunea decaderii din dreptul la
indemnizare, sa declare producerea daunei in cadrul termenului contractual, intrucat o
atare conditionare ar fi de natura sa creeze in favoarea asiguratorului un avantaj ilicit si
acauzal – respingerea cererii de despagubire pentru un atare motiv ar priva contractul de
o cauza serioasa si suficienta, in ceea ce-l priveste pe asigurat83
b) clauza de asumare a trecutului necunoscut (clause du passé inconnu) extinde
garantia asiguratorului la faptele prejudiciabile care au avut loc anterior intrarii in
vigoare a asigurarii. Pentru a mentine cauza contractului si implicit caracterul aleatoriu,
asiguratul trebuie ca, la incheierea contractului, sa nu fi avut cunostinta de existenta
faptului anterior generator de raspundere (risc putativ, a se vedea supra, nr.138).
c) clauza garantiei subsecvente extinde efectele contractului, obligand
asiguratorul sa plateasca despagubirile in cazul in care faptul generator de prejudicii s-a
produs in timpul perioadei contractuale, dar reclamarea despagubirilor de catre tertul
victima s-a realizat ulterior expirarii contractului.
Ultimele doua categorii de clauze sunt intalnite, in principiu, in asigurarile de
raspundere. Insa, in practica, eficacitatea lor este adesea conditionata de obligarea
asiguratului la plata primei de asigurare suplimentare, aferenta unei asemenea asigurari
pentru perioada la care se extinde garantia asiguratorului (prima retroactiva sau prima
subsecventa)84
