|
|
|
ELEMENTE DEFINITORII IN PROCEDURA IMPRUMUTULUI DE STAT
Insasi dispozitia legala de lansare si angajare a unui imprumut public
contine precizarile necesare individualizarii acestui demers. Intregul aparat
administrativ financiar antrenat in finalizarea unui imprumut public isi
ordoneaza in consecinta toate actele si faptele, incat sa se determine
atragerea cat mai rapida si mai convenabila a unui important volum de
subscriitori.
Elementele tehnice care definesc imprumuturile de stat reprezinta,
asadar, punctul de plecare in dobandirea de catre autoritatea publica a
unei consistente parti din disponibilitatile banesti ale populatiei.
a) Denumirea imprumutului are, cel mai adesea, o directa
legatura cu destinatia acestuia, de pilda: "imprumutul pentru inzestrarea
armatei" sau pentru reconstructia unei zone intregi afectata de o
calamitate ori un conflict armat, sau pentru stabilizarea economiei etc.. In
unele cazuri se specifica doar anul de lansare, pentru a indica deficitul
bugetar pe care ar urma sa-l acopere, situatie in care se mai poate indica
doar numele primului ministru, sau al ministrului de finante din (acel)
exercitiu, precum si dobanda promisa ca remunerare.
Avand ca premisa deja precizata ca "imprumutatul" este autoritatea
publica, de forma oricareia din entitatile care o compun si-o reprezinta, si
ca "imprumutatorii" sunt toate persoanele fizice si juridice dispuse sa
cedeze disponibilitatile lor contra dobanzii si in termenii stabiliti prin
clauzele generale ale imprumutului, de mare importanta in seria
elementelor tehnice sunt: valoarea nominala, valoarea reala si cursul.
b) Valoarea nominala este suma propriu-zisa mentionata pe
inscrisurile doveditoare, pe efectele publice cum sunt ele denumite
generic, care atesta marimea creantei pe care detinatorul acelor hartii le
are fata de stat; aceasta reprezinta datoria pe care statul o va plati la o
scadenta anume celui care detine titlul de credit, creditorului statului.
Valoarea reala reprezinta suma cu care acele inscrisuri se pot
cumpara sau vinde, la termene inainte sau dupa perioada de scadenta;
cuantumul acesteia variaza in sus sau in jos fata de valoarea nominala,
functie de pretul stabilit de piata respectivelor titluri, adica functie de cursul
lor.
Cursul de emisiune al imprumutului public este pretul fixat de emitent
pentru 100 unitati monetare din valoarea nominala a acestuia, avand in
vedere raportul cerere-oferta pe piata capitalului de imprumut, nivelul
dobanzii si multe alte detalii specifice fiecarui imprumut. Astfel, in practica
pot exista urmatoarele valori ale cursului de emisiune (CE
CE = 100 u.m. - curs al pari;
CE < 100 u.m. - curs sub pari;
CE > 100 u.m. - curs supra pari;
Situatiile de pe piata capitalului banesc de imprumut determina
frecvent valoarea «sub pari» a cursului de emisiune, motiv pentru care
"subscriitorii beneficiaza de o prima de emisiune14, data de diferenta dintre
valoarea nominala a titlului, si suma platita la subscriere. In conditii
normale, cand statul se bucura de o buna reputatie pe piata capitalului
banesc de imprumut, cursul de emisiune al titlurilor sale este «al pari» si
foarte rar (in mod cu totul exceptional), acest curs poate fi «supra pari»".
c) Dobanda este pretul pe care statul (debitor) il plateste
subscriitorilor sai (creditorii) pentru suma imprumutata de la acestia. Ca
regula, nivelul sau este apropiat de rata dobanzii de la creditul bancar
(privat), intrucat accesul statului la resursele disponibile pe pia ta
capitalului banesc de imprumut este limitat de concurenta. Si de la o tara
la alta difera rata dobanzii la imprumuturile publice, tendinta fiind de
crestere chiar si de la o perioada la alta in aceeasi tara. Angajarea unor
imprumuturi pe durate mai lungi reprezinta inca un motiv de crestere a
dobanzii, in ideea de a fi protejati subscriitorii statului pentru incredintarea
disponibilitatilor lor pe o perioada mai indelungata, cand inflatia risca sa se
accentueze.
De altfel, "in tarile si in perioadele15 in care procesele inflationiste sunt
mai accentuate, nivelul dobanzilor este mai ridicat decat in cele in care
moneda prezinta o mai mare stabilitate (de exemplu, Franta, Italia si
Marea Britanie, . comparativ cu [niveluri inferioare ale dobanzii din]
Elvetia, Germania, Japonia".
d) Castigurile sunt diferitele venituri incasate de unii subscriitori
ale caror titluri de credit public au fost extrase din urna prin tragerile
periodice la sorti. Menirea lor este de a spori atractivitatea si pentru a tenta
cat mai multi potentiali detinatori de disponibilitati banesti temporar libere.
e) Combinatiile de dobanzi si castiguri presupun optiunea unor
subscriitori pentru dobanzi mai moderate, intrucat diferenta de venit ar
urma sa fie compensata prin alte forme, de pilda, prime de emisiune sau,
respectiv, de rambursare.
Pe langa avantajele anterior enumerate, subscriitorii mai pot beneficia
si de alte recompense16 pentru ca au imprumutat statul, astfel:
- scutirea de la plata impozitelor si taxelor aferente veniturilor
realizate prin dobandirea si tranzactionarea cu efecte publice;
- stingerea unor obligatii fiscale ale detinatorilor cu titluri de credit
doveditoare ale participarii la un imprumut public;
- privilegiul de a fi sustrase de la executarea silita acele persoane
detinatoare de titluri si pentru care s-a declarat starea de
faliment;
- garantarea juridica a unor imprumuturi publice impotriva
deprecierii monetare prin:
o exprimarea acelor imprumuturi intr-o moneda mai stabila sau
chiar liber-utilizabila;
o indexarea imprumuturilor, prin legarea valorii lor de pre turile si
tarifele anumitor produse ori servicii de mare pondere si
importanta in economie.
Prin urmare, intr-o economie capitalista caracterizata prin stabilitatea
functionala a structurilor exista suficiente premize pentru o ampla
dezvoltare a economisirilor. In acest context, "investitorii aleg, intre
multitudinea de plasamente financiare oferite, acele titluri care prezint a un
avantaj din prisma combinarii a trei factori: randamentul (sau rata
dobanzii), riscurile comparate si gradul de lichiditate a activelor financiare
si monetare"17
Putem sublinia ca, prin forta lucrurilor, autoritatea publica dispune si
manevreaza numeroase avantaje si imprejurari, care pot oricand sa
depaseasca atractivitatea efectelor publice fata de orice alte oferte din
sectorul privat.
Imunitatea fiscala sau insesizabilitatea18 (scutirea de la executarea
silita a rentei obtinuta pentru un titlu public) sunt avantaje foarte
convingatoare, mai ales pentru un public confruntat cu o fiscalitate
impovaratoare.
