Raspunderea juridica pentru nerespectarea prevederilor legale privind greva

RASPUNDEREA JURIDICA PENTRU NERESPECTAREA PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND GREVA

1 CONSIDERATII GENERALE PRIVIND RASPUNDEREA JURIDICA

Etimologic, termenul de responsabilitate deriva din latinescul ,,spondeo'', care in vechiul drept roman insemna legarea solemna a debitorului de creditor, adica debitorul isi lua angajamentul ca va executa obligatia ce ii revenea prin contract.

In prezent, sensul atribuit notiunii de raspundere este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita, obligatie ce incumba autorului faptei contrare acestor reguli si care, poarta intotdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea conduite.

Cu alte cuvinte , ea reprezinta un complex de drepturi si obligatii conexe care, potrivit legii se nasc ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si a indrumarii membrilor societatii in spiritul respectarii ordinii de drept.

Deci trasaturile esentiale ale raspunderii juridice sunt:

a) ea este un complex de drepturi si obligatii, care materializeaza reactia societatii, reprezentata prin stat fata de persoanele a caror conduita contravine prescriptiilor ordinii de drept;

b) ea pune mereu fata in fata statul si pe autorul faptei ilicite.

Conditiile raspunderii juridice - pentru ca raspunderea juridica sa se declanseze in oricare din formele sale (directa sau indirecta) este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) existenta unei fapte ilicite care se exprima printr-o actiune sau inactiune, care contravine legii. Acest caracter ilicit se stabileste in legatura cu o prescriptie cuprinsa intr-o norma juridica, pentru ca neobservarea sau incalcarea unei astfel de prescriptii lezeaza ordinea de drept si rupe echilibrul vietii sociale.

b) existenta unui rezultat al faptei ilicite, care provoaca daune societatii sau unui individ se aduce atingere valorilor aparate prin norme de drept. Totodata, prin intermediul lui in majoritatea cazurilor se apreciaza pericolul social al faptei ilicite.

c) existenta intotdeauna a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si rezultat, determinat de fapta ilicita.

d) existenta vinovatiei (sub forma intentiei sau culpei), care reprezinta atitudinea psihica a unei persoane fata de fapta socialmente periculoasa savarsita de ea si de consecintele acelei fapte.

e) neexistenta anumitor imprejurari sau fapte, care inlatura raspunderea juridica, ca de exemplu: legitima aparare, cazul fortuit, starea de necesitate, constrangerea fizica sau morala, eroarea de fapt, ordinul autoritatii ierarhice, prescriptia.

Formele raspunderii juridice - raspunderea juridica pentru nerespectarea prevederilor legale privind greva, este o parte componenta a raspunderii sociale, ce revine fiecarei persoane pentru faptele sale. Sfera raspunderii sociale este deosebit de larga si cuprinzatoare. Ea include raspunderea morala, raspunderea politica, raspunderea juridica, precum si diferite alte modalitati sub care, intr-o forma sau alta, membrii societatii sunt chemati sa dea seama, pentru modul in care se comporta in viata sociala.

Intre diferitele forme ale raspunderii sociale, pot exista interferente sau suprapuneri, fara ca acestea sa inlature individualitatea fiecareia. De exemplu, o fapta care contravine unei norme sociale poate angaja, concomitent, atat raspunderea morala si raspunderea politica, cat si raspunderea juridica. Toate, impreuna, se inscriu in marea categorie a raspunderii sociale, raspundere care revine fiecarui membru al societatii pentru faptele sale. Daca ne referim numai la raspunderea juridica (a carei caracteristica esentiala o constituie, posibilitatea aplicarii in caz de nevoie a fortei coercitive a statului), vom observa marea diversitate sub care ea se manifesta.

Astfel, exista o raspundere penala, o raspundere civila, o raspundere disciplinara, una administrativa (contraventionala), precum si diferite alte modalitati in care raspunderea juridica se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului. Uneori, o astfel de raspundere apare singura (de exemplu numai raspunderea penala), dar, in majoritatea cazurilor, formele raspunderii juridice se cumuleaza, in functie de complexitatea faptei savarsite. Deci, raspunderea juridica pentru nerespectarea prevederilor legale privind greva, se poate manifesta sub forma:

a) raspunderii penale;

b) raspunderii civile;

c) raspunderea contraventionala (administrativa);

d) raspunderea disciplinara.

2 RASPUNDEREA PENALA

Atat cu ocazia declansarii, cat si pe timpul desfasurarii grevei, indiferent daca aceasta este sau nu legala, persoanele participante sunt pasibile sa fie trase la raspundere penala in situatia in care comit fapte considerate de legea penala, drept infractiuni.

Potrivit art. 87, din Legea nr. 168/1999: ,,Declararea grevei de catre organizatori, cu incalcarea conditiilor prevazute la art. 50, alin. 1 sau la art. 63-66, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 6 luni, sau cu amenda, daca fapta nu intruneste elementele unei infractiuni pentru care legea penala prevede o pedeapsa mai grava''. Deci, art. 87, prevede savarsirea unei infractiuni penale si care trebuie analizata prin prisma elementelor sale componente: obiect, subiect, latura obiectiva si latura subiectiva, pentru ca persoanele pasibile de savarsirea unei astfel de infractiuni sa poata fi trase la raspundere penala in mod corect, lucru care nu se poate realiza decat printr-o justa calificare a faptei respective.

a) obiectul juridic special al infractiunii prevazute in art. 87 coroborat cu art. 50, alin. 1 si art. 63-66, din Legea nr. 168/1999, il constituie una din urmatoarele valori sociale ocrotite in mod expres de lege si anume:

-libertatea participarii la greva;

-protectia asigurata populatiei prin interdictia de a declara greva pentru anumite categorii de persoane ori posibilitatea de a o declara numai cu asigurarea serviciilor esentiale, dar nu mai putin de 1/3 din activitatea normala, cu satisfacerea necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale.

Obiectul material nu exista la aceasta infractiune.

b) subiectele infractiunii sunt active si pasive. Subiectul activ, este unul calificat pentru ca are o calitate si anume aceea de organizator al grevei. Din coroborarea dispozitiilor art. 41, alin. 1 si art. 42, din Legea nr. 168/1999, rezulta ca legiuitorul face distinctie intre declararea grevei si organizarea si conducerea acesteia, considerandu-le operatiuni distincte, care au autori ce poarta denumirea de organizatori ai grevei si care nu trebuie confundati. Apoi comparand art. 42, cu art. 46 din lege, rezulta ca, in timp ce sindicatele indeplinesc ambele operatiuni (declararea grevei, organizarea si conducerea ei), la salariatii neorganizati in sindicate, operatiunea de declarare a grevei este indeplinita de cel putin 1/4 din numarul acestora, iar operatiunea de organizare si conducere a ei, este realizata de reprezentantii salariatilor care si-au manifestat vointa de a declara greva. Deci, calitatea de subiect activ al infractiunii prevazute de art. 87, din Legea nr. 168/1999, pot avea doua categorii de persoane:

- organizatiile sindicale reprezentative, alcatuite din toti membrii care au votat pentru declararea grevei cu incalcarea conditiilor prevazute de art. 50, alin. 1 si art. 63-66, prezenta lege.

- salariatii neorganizati in sindicate, care au votat pentru declararea grevei cu nesocotirea reglementarilor legale.

Prin urmare, subiectul activ al acestei infractiuni are o forma compusa, alcatuita din mai multe persoane fizice (de exemplu toti membrii sindicatului, care au votat pentru declararea grevei sau toti salariatii neorganizati in sindicate, participanti la o greva declansata cu incalcarea reglementarilor mentionate.

Subiect pasiv al infractiunii, este de regula unitatea unde s-a declansat greva.

c) latura obiectiva este alcatuita dintr-un element material, o urmare imediata si o legatura de cauzalitate.

Elementul material consta in actiunea de a notifica, de a aduce la cunostinta conducerii unitatii, a hotararii de declarare a grevei. Aceasta hotarare poate fi comunicata de catre organizatorii grevei, angajatorului, oral sau in scris prin orice modalitate (afisare, corespondenta, mass-media, etc.).

Urmarea imediata, consta in crearea unei stari de pericol pentru populatia ale carei nevoi esentiale trebuie satisfacute in orice conditie, dar si pentru normala desfasurare a relatiilor de serviciu in cadrul institutiilor publice si al agentilor economici, in care exercitarea dreptului la greva este posibila sau limitata prin instituirea unor conditii.

Intre elementul material si urmarea imediata se creeaza o legatura de cauzalitate, pentru ca urmarea imediata se produce datorita actiunii ce alcatuieste elementul material al laturii obiective.

d) latura subiectiva se caracterizeaza prin savarsirea faptei cu intentie, directa sau indirecta, pentru ca nimeni nu ar putea invoca savarsirea infractiunii doar din culpa bazata pe necunoasterea prevederilor art. 50, alin. 1 si ale art. 63-66, din Legea nr. 168/1999 (pentru ca se prezuma ca orice subiect de drept trebuie sa cunoasca legea din momentul publicarii ei in Monitorul Oficial).

Totodata, potrivit art. 19, alin. 2, din Codul penal: ,,Fapta care consta dintr-o infractiune savarsita din culpa, constituie infractiune numai atunci cand legea prevede in mod expres aceasta'', ceea ce nu este cazul art. 87, din Legea nr. 168/1999.

Infractiunea prevazuta in art. 87, face parte din categoria infractiunilor de pericol si nu de rezultat adica pentru atragerea raspunderii penale este necesara numai simpla savarsire a faptelor prevazute in text nu si aparitia unui rezultat pagubitor pentru unitate, salariatii neparticipanti la greva ori populatie. Pentru aceasta infractiune, actiunea penala se pune in miscare din oficiu, iar urmarirea penala se efectueaza de organele de politie sub supravegherea procurorului, judecarea cauzei in fond, revenind judecatoriei.

Potrivit art. 88, alin 4, din Legea nr. 168/1999, participarea salariatilor la greva nu inlatura raspunderea lor contraventionala, civila sau penala, daca faptele savarsite in timpul grevei atrag aceasta raspundere.

Prin urmare, raspunderea penala este posibil sa intervina si in situatia savarsirii altor infractiuni, care au legatura cu declararea, desfasurarea si incetarea grevei. Teoretic, poate fi comisa orice alta infractiune, insa cele mai des intalnite sunt infractiunile de fals (art. 288, din Codul penal), uz de fals (art. 291, din Codul penal) si distrugere (art. 217, din Codul penal).

3 RASPUNDEREA CIVILA

Raspunderea civila delictuala - ,,Daca unitatea apreciaza ca greva a fost declarata ori continua cu nerespectarea legii, se poate adresa tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala isi are sediul unitatea, cu o cerere prin care se solicita instantei incetarea grevei[1]''. In urma solicitarii, tribunalul examineaza cererea si pronunta de urgenta o hotarare, prin care ori admite aceasta cerere dispunand incetarea grevei pentru ca este ilegala, ori o respinge. In cazul in care admit cererea, in baza art. 61, alin. 2, din Legea nr. 168/1999, instantele vor decide obligarea celor vinovati la despagubirile cerute de unitate pentru pagubele ce i-au fost pricinuite.

Raspunderea reparatorie a organizatorilor grevei (organul sindical sau reprezentantii salariatilor) este intotdeauna de natura civila si nu materiala, pentru ca sindicatul nu se afla intr-un raport juridic de munca cu unitatea, iar reprezentantii salariatilor organizeaza greva in temeiul Legii 168/1999, si nu in exercitarea atributiilor si obligatiilor de serviciu, care le revin in temeiul contractului individual de munca[2]. Aceasta raspundere reparatorie a organizatorilor grevei pentru declararea sau continuarea nelegala a acesteia este o raspundere civila patrimoniala, care nu-si are sorgintea in contractele colective sau individuale de munca.

Deci, ea nu are natura contractuala. Desi conditiile declararii si desfasurarii grevei sunt prevazute de lege (solutionarea conflictelor de munca fiind o problema generala, care intereseaza societatea indeaproape), se poate aprecia ca raspunderea patrimoniala reglementata de art. 61, alin. 2, din Legea nr. 168/1999 nu este o raspundere patrimoniala legala.

Aplicarea prevederilor art. 61, alin. 2, este determinata de nerespectarea prevederilor legii referitoare la declansarea si continuarea grevei, deci, de un fapt juridic care ne situeaza in sfera unei raspunderi civile delictuale. Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, parte componenta a raspunderii juridice, este reglementata de art. 998-999, Codul civil. Conform acestor articole, pentru angajarea raspunderii civile delictuale trebuie intrunite cumulativ cateva conditii si anume:

- existenta unui prejudiciu, cauzat unitatii prin declararea sau continuarea grevei in conditii de nelegalitate;

- existenta unei fapte ilicite, care consta in actiunea sindicatului reprezentativ sau a salariatilor neorganizati in sindicate, de a declara o greva sau de a o continua in conditii de nelegalitate;

- existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, adica prin fapta sindicatului reprezentativ ori a salariatilor neorganizati in sindicate sa se fi produs unitatii un prejudiciu;

- existenta vinovatiei (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

Spre deosebire de dreptul penal, unde se subliniaza in mod special distinctia dintre intentie si culpa (aceasta din urma cuprinzand neglijenta si imprudenta), distinctie care are profunde implicatii, atat in ceea ce priveste calificarea juridica a faptelor infractionale, cat si in aplicarea sanctiunilor penale, in dreptul civil, raspunderea pentru repararea prejudiciului este aceeasi (indiferent ca fapta a fost comisa cu intentie sau din culpa) si anume obligatia de reparare integrala. In raport cu modul in care a fost declarata, organizata si condusa greva (numai de sindicate reprezentative sau numai de salariatii neorganzati in sindicate), raspunderea civila delictuala revine fie sindicatului, fie salariatilor, in conditiile art. 42 din lege, care au votat pentru declararea grevei.

Astfel, pentru nelegala declarare a grevei de catre salariatii neorganizati in sindicate, raspunderea civila delictuala revine tuturor salariatilor, care au votat pentru hotararea luata in acest sens, in conformitate cu art. 42, alin. 2, din Legea nr. 168/1999 si au participat la greva.  Dupa declansarea grevei, organizarea si conducerea acesteia revine reprezentantilor salariatilor, adica, toate obligatiile pe care legea le impune organizatorilor grevei, dupa declararea acesteia se adreseaza reprezentantilor salariatilor si tuturor acelor salariati, care au votat incetarea colectiva a lucrului. In cadrul raporturilor dintre salariatii, care au hotarat incetarea colectiva a lucrului si reprezentantii salariatilor care se comporta ca organizatori ai grevei pe toata durata de timp dupa declararea sa, se aplica regulile de mandat, prevazute in art. 1532 si 1538 din Codul civil.

Obligatia principala a mandatarului este aceea de a executa mandatul, iar neexecutarea ori executarea necorespunzatoare a acestei obligatii, atrage raspunderea sa atat pentru dol, cat si pentru culpa simpla. Conform art. 1593, alin. 1 si 1540, alin. 1, Cod civil, reprezentantii salariatilor au obligatia de a executa mandatul primit, adica de a conduce greva, in conformitate cu prevederile Legii nr. 168/1999 si sunt raspunzatori pentru prejudiciile cauzate unitatii din cauza neindeplinirii mandatului sau a indeplinirii sale necorespunzatoare.

Rezulta ca, raspunderea civila delictuala o au reprezentantii salariatilor, desemnati de catre acestia, pentru ca prejudiciul produs unitatii este urmarea faptei ilicite a acestora. Raspunderea civila delictuala a salariatilor neorganizati in sindicate este antrenata atunci cand, mandatarii acestora (adica reprezentantii lor) savarsesc fapte peste limitele imputernicirii initiale, fapte care insa sunt ratificate de mandatar expres sau tacit[3].

Daca hotararea de incetare colectiva a lucrului a fost luata impreuna, de catre sindicatele reprezentative si salariatii neorganizati in sindicate, raspunderea civila delictuala este solidara intre cele doua subiecte de drept in cazul nerespectarii Legii nr. 168/1999, privind obligatiile organizatorilor grevei. In calcularea prejudiciului suferit de unitate se vor include atat paguba efectiva (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Solutionarea si acordarea daunelor morale sunt admise de lege, daca instanta judecatoreasca a apreciat ca unitatea a suferit efectiv un prejudiciu nepatrimonial.

Raspunderea civila delictuala pentru faptele savarsite in timpul grevei, poate fi grevata si pe art. 1000, alin. 3, din Codul civil (care reglementeaza raporturile de prepusenie). Deci, in acest caz, este angajata raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane si anume raspunderea comitentului (care in acest caz este unitatea) pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale prepusilor lor in functiile incredintate (calitate detinuta de salariati), in situatia prevazuta de art. 66, alin. 1, din Legea nr. 168/1999, cand pe timpul grevei, nu s-a asigurat un serviciu minim de 1/3 din volumul normal de activitati.

Comitentii, conform Codului civil[4], nu pot fi exonerati de raspundere prin simplul fapt ca fac dovada ca n-au putut impiedica prejudiciul. Victima insa, pentru a angaja raspunderea comitentului, trebuie sa faca dovada urmatoarelor elemente generale:

- existenta prejudiciului;

- existenta faptei ilicite a prepusului;

- existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu;

- existenta unei vine a prepusului in comiterea faptei ilicite.

Alaturi de aceste elemente generale, victima trebuie sa faca si dovada: existentei raportului de prepusenie in momentul comiterii faptei prejudiciabile si ca prepusii au comis fapta in exercitarea functiilor incredintate de catre comitent.

Raspunderea comitentului este angajata si pentru daunele cauzate de prepus, cand acesta realizeaza atributiile ce deriva din functia incredintata conform indicatiilor comitentului si in interesul acestuia, ori cand prepusul savarseste o fapta prejudiciabila prin realizarea in mod necorespunzator a indicatiilor primite, sau, prin depasirea lor abuziva[5].

Raspunderea civila contractuala - potrivit Legii nr. 168/1999, participarea salariatilor la greva nu inlatura raspunderea lor civila, contraventionala sau penala, daca faptele savarsite in timpul grevei atrag (potrivit legii) aceasta raspundere. Participarea la greva, chiar legala, nu este o cauza exoneratoare de raspundere pentru salariatii, care au comis fapte care  atrag astfel de raspunderi juridice.

Pentru a se putea vorbi de raspundere civila contractuala, trebuie mai intai ca intre cel chemat sa raspunda si fata de cel care se raspunde sa existe un contract, o legatura contractuala. Aceasta constituie premisa angajarii raspunderii civile contractuale. Daca o asemenea legatura nu exista si se pune o problema de raspundere, aceasta va fi extracontractuala, adica delictuala.

Pentru angajarea raspunderii civile contractuale, trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- cel care a produs paguba sa aiba calitatea de salariat la unitatea pagubita;

- fapta ilicita si personala a celui incadrat in unitatea respectiva sa fie savarsita in legatura cu munca sa;

- prin fapta ilicita si personala cel incadrat sa produca un prejudiciu patrimoniului unitatii;

- sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs;

- sa existe culpa (vina), salariatului respectiv.

Daca pe timpul desfasurarii grevei este necesar sa se asigure un serviciu minim la nivelul a 1/3 din volumul normal al activitatii, iar salariatii participanti la greva nu-si indeplinesc aceasta obligatie, ori si-o indeplinesc in mod defectuos, atunci se poate antrena raspunderea civila contractuala a acestora. Exista si situatii cand raspunderea civila contractuala nu opereaza, si anume:

- atunci cand pierderile sunt inerente procesului de productie, incadrandu-se in limitele prevazute de lege;

- atunci cand pagubele se datoreaza unor cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate;

- atunci cand prejudiciul se datoreaza fortei majore.

Raspunderea contraventionala - raspunderea contraventionala este o forma a raspunderii juridice, ce consta in aplicarea de sanctiuni contraventionale, persoanelor vinovate de incalcarea dispozitiilor legale care prevad si sanctioneaza contraventiile[6].

Legea nr. 32/1968[7] statueaza in art. 1: ,,Contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si care este prevazuta si sanctionata ca atare prin acte normative''.

Deci, conform acestei definitii, contraventia are urmatoarele caracteristici:

- prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea. Gradul mai mare sau mai mic de pericol social al unei fapte ilicite, se determina in functie de rolul si importanta relatiilor sociale, carora acea fapta le aduce atingere, dar si de necesitatile dezvoltarii societatii la un moment dat. Daca s-a stabilit ca fapta este contraventie, atunci, existenta pericolului social nu mai trebuie dovedit.

- ea este o fapta savarsita cu vinovatie, adica faptuitorul a stiut ca a nesocotit o dispozitie legala si ca prin aceasta a savarsit o contraventie. Vinovatia cu care faptuitorul a actionat, implica existenta unui factor intelectiv si apoi a unuia volitiv, adica a unui proces de constiinta si a unui proces de vinovatie. De altfel, art. 10, alin. 1, din Legea nr. 32/1968 stabileste ca: ,,Fapta prevazuta de lege sau alt act normativ fiind contraventie se sanctioneaza chiar daca este savarsita fara intentie, in afara de cazul in care, prin actul normativ se dispune altfel''.

- ea este prevazuta si sanctionata prin actele normative emise de organele competente. Intr-adevar contraventiile sunt prevazute in legi, hotarari ale guvernului si in hotarari ale organelor locale (primarii si prefecturi), in anumite limite. Daca fapta nu este calificata ca fiind contraventie si nu este stabilita sanctiunea in ipoteza savarsirii ei, atunci existenta unei contraventii si a raspunderii contraventionale sunt excluse. De exemplu, in cazul sanctionarii contraventionale a salariatilor grevisti, intereseaza numai faptele care constituie contraventii si care sunt in acelasi timp si incalcari ale obligatiilor de serviciu.

Atata timp cat greva se desfasoara cu respectarea prevederilor Legii nr. 168/1999, salariatul participant la greva care nu mai are obligatia de a-si indeplini obligatiile de serviciu, nu poate fi sanctionat contraventional daca aceasta neindeplinire constituie si contraventie potrivit legii, afara de cazul in care ar fi incidenta prevederea art. 61, alin. 1, din Legea nr. 168/1999.

Raspunderea contraventionala pentru fapta salariatului privind incalcarea obligatiilor de serviciu in timpul grevei, va opera atunci cand sunt intrunite conditiile prevazute de art. 54, alin.2, din Legea nr. 168/1999, respectiv, pe toata durata de suspendare a grevei, ori pe timpul grevei declansate si desfasurate in mod ilegal.

Conform art. 88, din Legea nr. 168/1999: ,,Fapta persoanei care, prin amenintari ori prin violente, impiedica sau obliga un salariat sau un grup de salariati sa participe la greva sau sa munceasca in timpul grevei, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000.000 la 10.000.000 lei, daca fapta nu a fost savarsita in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerata infractiune''.

Pornind de la prevederile acestui articol, se pot determina elementele constitutive ale contraventiei:

a) obiect juridic special   

Obiectul juridic special este complex, fiind alcatuit dintr-un manunchi de relatii sociale care ocrotesc dreptul la greva, dreptul la negocieri colective, dreptul la asociere, dreptul la munca, dar si din relatiile sociale, care ocrotesc persoanele impotriva actelor de violenta cauzatoare de suferinte fizice si morale.

b) subiectele

Subiectul activ este un subiect necalificat prevazut in mod generic, adica orice persoana care savarseste faptele materiale expres prevazute de lege, indiferent de faptul, daca este sau nu salariat al unitatii in care s-a declansat conflictul de munca.

Subiectul pasiv poate fi un salariat sau un grup de salariati incadrati in unitatea in care este declansat conflictul de munca.

c) latura obiectiva

Latura obiectiva se compune din elementul material, cerinta esentiala, urmare imediata si legatura de cauzalitate. Elementul material al laturii obiective consta intr-o actiune care se materializeaza sub forma unei amenintari sau violente. Daca impiedicarea sau obligarea unui salariat sau grup de salariati sa participe la greva ori sa munceasca in timpul grevei, s-a facut prin amenintare, atunci elementul material al laturii obiective consta in insasi acea amenintare, adica in notificarea pe care subiectul activ (autorul contraventiei), o face salariatului sau grupului de salariati in legatura cu pericolul la care acesta (subiectul activ), urmeaza sa-l expuna pe subiectul pasiv, prin savarsirea impotriva lui a unor fapte ilicite sau pagubitoare. Pentru situatia in care contraventia cu savarsirea careia salariatul (sau grupul de salariati) a fost amenintat (el, sotul lui sau rudele apropiate) s-a si savarsit de catre subiectul activ, imediat ce amenintarea a fost proferata, atunci fapta la care se refera art. 88 din lege se considera dovedita si faptuitorul urmeaza sa raspunda atat de contraventia prevazuta in acest text (art. 88), cat si pentru fapta pe care materialmente a savarsit-o, traducand in fapt amenintarea sa. In ipoteza in care actiunea de determinare sau de obligare a salariatului ori grupului de salariati se realizeaza prin fapte ce intrunesc elementele constitutive ale altor infractiuni decat cele mentionate (de exemplu: santaj, lipsire de libertate in mod ilegal, etc.), aceasta din urma, se va incadra juridic distinct ca infractiune[8].

Daca insa impiedicarea sau obligarea unui salariat sau grup de salariati, sa participe la greva ori sa munceasca in timpul grevei, se realizeaza prin exercitarea de catre subiectul activ a unor violente, atunci, contraventia se consuma in momentul exercitarii lovirii sau a oricarui act de violenta.

Daca violentele exercitate se consuma sub forme mai grave, atunci este vorba si de savarsirea infractiunilor prevazute in art. 189, alin 2, art. 181, 182, 183, din Codul penal, cand, fata de victima faptuitorul va raspunde penal.

Cerinta esentiala consta in aceea ca, fapta sau faptele cu care s-a amenintat sa fie de natura (in imprejurarile concrete ale savarsirii), sa alarmeze un salariat sau un grup de salariati cu atata intensitate, incat acestia sa participe la greva sau sa munceasca in timpul grevei.

Urmarea imediata, consta in producerea de suferinte fizice sau vatamari, ori in panicarea unui salariat sau grup de salariati si, totodata, in determinarea acestora de a participa la greva ori de a munci pe timpul grevei, contrar vointei lor.

Legatura de cauzalitate se creeaza intre elementul material si urmarea imediata, adica, intre actiunea de amenintare sau de violente savarsita de subiectul activ impotriva subiectului sau subiectilor pasivi si urmarea socialmente periculoasa la care acestia sunt expusi.

a) latura subiectiva

Pentru ambele modalitati de savarsire a contraventiei prevazute in art. 88 din Legea nr. 168/1999, forma de vinovatie este intentia (directa sau indirecta). Pentru probarea ei, trebuie doar sa se dovedeasca ca autorul faptei de amenintare ori de violente, a prevazut si, dupa caz, a dorit sau numai a acceptat producerea urmarilor socialmente periculoase ale actiunilor sale.

Pentru ca aceasta contraventie (prevazuta in art.88, din Legea nr. 168/1999) face parte din categoria celor de rezultat, pentru a ne afla in prezenta ei, nu este suficienta savarsirea de amenintari sau de violente, ci trebuie sa se produca si rezultatul prevazut, adica participarea la greva a unui salariat ori a unui grup de salariati fara vointa lor, ori prestarea muncii in timpul grevei de catre un salariat sau un grup de salariati fara vointa lor. In toate situatiile in care s-ar face dovada ca lovirea sau alte violente ori amenintarea, au constrans pe un salariat sau pe un grup de salariati sa nu participe la greva sau sa nu munceasca in timpul grevei si in plus, s-ar mai proba ca autorii au savarsit actele respective pentru a dobandi in mod injust un folos, atunci, devin incidente prevederile art. 194 din Codul penal. Astfel, autorii savarsesc infractiunea de santaj, urmand sa fie pedepsiti pentru aceasta fapta.

Raspunderea disciplinara - raporturile de convietuire dintre salariati si conducerea unitatii, se bazeaza pe un regulament intern care exista (sau care ar trebui sa existe) in cadrul fiecarei unitati. El este prevazut si in art. 257 din Codul muncii, care statueaza: ,,Regulamentul intern se intocmeste de catre angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor dupa caz. El se aduce la cunostinta salariatilor prin grija angajatorului si isi produce efectele fata de salariati, din momentul incunostintarii acestora'' (art. 259, alin. 1).

Deci, daca salariatii au savarsit o abatere disciplinara, bazandu-se pe acest regulament, angajatorul le poate aplica potrivit legii sanctiuni. Conform art. 263, alin. 2, din Codul muncii: ,,Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici[9]''.

Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul sunt diverse si pot consta intr-un avertisment scris, in suspendarea contractului individual de munca pe o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare, in reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%, in retrogradarea din functie cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata de cel mult 60 de zile, sau in desfacerea disciplinara a contractului individual de munca[10]. Aceste sanctiuni disciplinare nu pot fi stabilite de angajator la voia intamplarii. El trebuie sa aplice o sanctiune disciplinara in functie de gravitatea abaterii savarsite de salariat, deci trebuie sa tina cont de gradul de vinovatie al salariatului, de imprejurarile in care acesta a comis fapta, de comportamentul lui la serviciu, sau daca acesta a mai suferit anterior si alte sanctiuni disciplinare.

Daca insa sanctiunea este stabilita arbitrar, ea este lovita de nulitate absoluta. Deci, angajatorul inainte de aplicarea sanctiunii, trebuie sa efectueze mai intai unele cercetari cu audierea salariatului vinovat, care ,,poate sa formuleze si sa sustina in favoarea sa toate apararile, poate sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, dar poate si sa fie asista la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este[11]''. In cazul in care salariatul refuza fara temei sa se prezinte la desfasurarea cercetarii, angajatorul are dreptul sa dispuna sanctionarea acestuia, fara efectuarea de asemenea cercetari prealabile.

Daca insa dupa cercetari se constata vinovatia salariatului, angajatorul dispune aplicarea de sanctiuni disciplinare ,,printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei''.  

Art. 268, alin. 2, din Codul muncii statueaza: ,,Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:

- descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

- precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern, sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;

- motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, sau motivele pentru care in conditiile prevazute la art. 267, alin. 3, nu a fost efectuata cercetarea;

- temeiul de drept in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara;

-instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.''

Decizia de sanctionare ,,se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii[12]'', comunicare care, trebuie sa se faca personal salariatului respectiv. El, trebuie sa semneze de primire si, daca nu este multumit de sanctiunea care i se aplica o poate contesta la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii[13]. Daca salariatul refuza sa primeasca decizia, atunci aceasta i se va trimite la domiciliul sau resedinta sa prin scrisoare recomandata.

CONCLUZII

Legislatia muncii este una dintre cele mai importante legislatii ale sistemului de drept romanesc. Geneza ei este legata de inceputurile si dezvoltarea relatiilor capitaliste.

In oranduirea feudala, dependenta directa si absoluta a iobagului fata de stapan, a mesterului fata de breasla sau patron, facea inutila si imposibila orice reglementare din afara a raportului dintre cele doua parti. Dezvoltarea societatii capitaliste, determina taranimea si lucratorii din intreprinderile industriale sa doreasca libertatea patronala, ceea ce duce la inlocuirea in mod succesiv a dependentei feudale cu ,,libertatea'' capitalista. Aceasta libertate, confera muncitorului industrial si agricol al societatii  capitaliste, libertatea juridica ce le permitea acestora sa-si vanda forta de munca, e drept uneori in conditii nedrepte impuse de stapanii capitalisti industriali si mosieri.

Deci, noile elemente ale societatii capitaliste vor marca inceputul legislatiei muncii, care treptat isi va largi sfera de aplicare si continutul, pana la aparitia in 1950 a primului Cod al muncii. Acest cod a insemnat de fapt constituirea unei noi ramuri de drept, dreptul muncii, iar principiile sale s-au dezvoltat treptat prin aparitia a numeroase acte normative ce reglementau protectia muncii, asigurarile sociale de stat, concediul de odihna, timpul de lucru, etc. In 1965, noile realitati economice, politice si sociale au impus elaborarea unui nou Cod al muncii.

Dupa 22 decembrie 1989, legislatia in domeniul muncii s-a schimbat structural cel putin sub doua aspecte adaptarea la cerintele noii etape pe care o parcurge economia nationala si alinierea legislatiei muncii la normele internationale. In acest context au fost elaborate acte normative noi, iar anumite acte normative vechi au fost abrogate fie total, fie partial. Printre noile acte normative adoptate se numara si Legea nr. 168/1999, privind solutionarea conflictelor de munca, care ulterior, a fost modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Ea abroga si inlocuieste Legea nr. 15/1991 (privind solutionarea conflictelor colective de munca), introducand in legislatia muncii din tara noastra doua institutii noi: conflictele de interese si conflictele de drepturi.

Conflictele de interese, apar in legatura cu inceperea, desfasurarea si incheierea negocierilor contractelor colective de munca dintre salariati si unitati. Ele pot fi declansate doar in anumite situatii, anume prevazute in art. 12, din Legea nr. 168/1999 si numai dupa ce unitatea respectiva a fost sesizata de sindicatul reprezentativ, ori, dupa caz de reprezentantii salariatilor, despre acest lucru. Daca declansarea conflictului de interese ivit, nu a putut fi oprita, pentru ca acesta sa nu ia amploare, se va incerca solutionarea lui prin procedura concilierii, a medierii, sau a arbitrajului.

Concilierea, reprezinta asadar prima faza a incercarii de solutionare a conflictului de interese, care trebuie parcursa in mod obligatoriu. Daca partile implicate in conflict sau participante la conciliere (conducatorul unitatii, delegatia sindicatelor reprezentative sau, dupa caz, a salariatilor, delegatul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale) nu ajung la nici un rezultat, atunci acesta continua, iar solutionarea lui nu se poate face decat prin procedura de mediere. Aceasta, este o procedura facultativa care intervine numai dupa epuizarea etapei obligatorii a concilierii, la initiativa oricareia dintre parti (dar intotdeauna de comun acord cu cealalta parte). Daca medierea reuseste, conflictul ivit se stinge in caz contrar, se va incerca solutionarea acestuia prin procedura arbitrajului. Fiind insa o etapa facultativa in solutionarea conflictelor de interese, arbitrajul poate interveni si dupa conciliere, sau chiar pe parcursul medierii daca partile au cazut de comun acord in acest sens. In cazul in care partile s-au inteles, comisia de arbitraj pronunta o hotarare, care este obligatorie pentru parti si care statueaza incetarea conflictului de interese si completarea contractelor colective de munca.

Daca in urma concilierii si eventual a medierii, ori a arbitrajului, partile nu au ajuns la nici un acord, atunci se poate intra in ultima faza a unui conflict de interese si anume greva. Ea constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate. Daca este declarata cu respectarea prevederilor legale, atunci, libertatea de a participa sau nu la greva apartine fiecarui salariat. Insa, pe parcursul desfasurarii ei, persoanelor participante le sunt impuse anumite obligatii a caror nerespectare atrage raspunderea juridica a acestora. Totodata, ei au si unele drepturi. Legea interzice insa anumitor categorii de salariati sa declare greva, iar in anumite situatii anume prevazute, limiteaza exercitarea acestui drept. Toate acesta interdictii si limitari, sunt reglementate pentru a nu se aduce in nici un fel atingere ,,necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale'' si pentru a se asigura astfel, bunul mers al activitatilor economico-sociale. Daca prin desfasurarea grevei s-ar pune in pericol viata sau sanatatea oamenilor, atunci, conducerea unitatii poate solicita Curtii de Apel suspendarea grevei.

Daca partile au ajuns la un acord, greva va inceta. Ea va inceta si atunci cand, jumatate din numarul salariatilor care au hotarat declararea grevei renunta la ea, dar si in cazul in care, greva a fost declarata sau continua cu nerespectarea legii (unitatea adreseaza o cerere in acest sens tribunalului din circumscriptia teritoriala unde isi are sediul, iar dupa examinarea acesteia, tribunalul se va pronunta).

Deci, conflictele de interese intervin in faza negocierilor contractelor colective de munca si au ca punct de plecare problemele cu caracter profesional, economic sau social ale salariatilor. Ele pot fi rezolvate imediat inainte de declansare sau in faza concilierii, insa cateodata se ajunge la solutionarea lor doar dupa declararea grevei. Indiferent de momentul in care aceste conflicte se solutioneaza, important este faptul ca partenerii sociali implicati in aceste dispute, au posibilitatea sa ajunga la o rezolvare legala a lor, la o rezolvare pe cale pasnica, amiabila, care sa nu afecteze si sa nu tulbure linistea si pacea oamenilor.

BIBLIOGRAFIE

1)      Athanasiu Alexandru , Luminita Dima, Dreptul muncii, Editura "All Beck", Bucuresti, 2005;

2)      Brehoi Gheorghe, Popescu Andrei, Conflictul colectiv de munca si greva, Editura ,,Forum'', Bucuresti, 1991;

3)      Corsiuc Olia Maria, Solutionarea conlictelor de munca, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 2004;

4)      Daghie Veronica, Coman - Kund Florin, Teoria generala a statului si a dreptului. Note de curs. Editura " National", Bucuresti, 2003

5)      Dimitriu Raluca, Solutionarea conflictelor de munca - prin conciliere si mediere, in Revista romana de dreptul muncii, nr. 2/2004;

6)      Dimitriu Raluca, Conflictele de munca si solutionarea lor, Editura " Tribuna Economica", Bucuresti, 2006;

7)      Ghimpu Sanda, Dreptul muncii, Editura " Didactica si pedagogica", Bucuresti, 1985;

8)      Statescu Constantin, Barsan Corneliu, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura " All Beck", Bucuresti, 2000;

9)      Stefanescu Ion Traian, Tratat de dreptul muncii, Editura "Wolters Kluwer", Bucuresti, 2007;

10)           Tichindelean Marioara,  Dreptul muncii. Dreptul colectiv al muncii, Editura ,,Alma Mater'', Sibiu, 2002;

11)           Ticlea Alexandru, Tratat de dreptul muncii, Editura  ,,Universul Juridic'', Bucuresti, 2007;

12)           Top Dan, Tratat de dreptul muncii, Editura "Wolters Kluwer", Bucuresti, 2008;

13)           Revista Romana de Dreptul Muncii nr.6/1990;

14)           Dictionarul politic, Editia a II-a, revazuta si readaugita, Casa de editura si presa ,,Sansa'' S.R.L., Bucuresti, 1996;

15)           Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura ,,Academiei'', R.S.R., editia 1975;

PRACTICA JUDICIARA

1)      Culegere de practica judiciara pe anul 1992, Casa de editura si presa ,,Sansa'', Bucuresti, 1992;

2)      Culegere de practica judiciara a Tribunalului Bucuresti, 1993-1997, Editura ALL BECK, Bucuresti, 1998;

ACTE NORMATIVE

1)      Codul muncii, intrat in vigoare la data de 1 Martie 2003;

2)      Codul civil;

3)      Legea nr. 168, din 12 noiembrie 1999, privind solutionarea conflictelor de munca (publicata in M. Of. nr. 582, din 29 noiembrie 1999);

4)      Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000 (publicata in Monitorul Oficial nr. 479, din 2 octombrie 2000), privind modificarea Legii nr. 168/1999;

5)      Regulamentul privind procedura de lucru a Comisiei de arbitraj al conflictelor de interese, aprobat prin Ordinul ministrului muncii si protectiei sociale nr. 198/2000 si al ministrului de stat, ministrului justitiei nr. 358/2000 (publicat in Monitorul Oficial nr. 128, din 27 martie 2000);

6)      Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, modificata prin D. NR. 505/1970;

7)      Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de munca (republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 184, din 19 mai 1998);

8)      Legea nr. 109/1997, privind Organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social (publicata in Monitorul Oficial, nr. 141, din 7 iulie 1997); 

9)      Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata in Monitorul Oficial, nr. 259 din 30. 09. 1997 ;