NORMA JURIDICA (REGULA DE DREPT) - Definitia si trasaturile caracteristice, Aplicarea normelor juridice in timp, spatiu si asupra persoanelor

NORMA JURIDICA (REGULA DE DREPT)

1. Definitia si trasaturile caracteristice

In literatura de specialitate se poarta o ampla dezbatere cu privire la trasaturile caracteristice normei juridice. Autorii pornesc de la trasaturile comune si altor norme sociale, insistand asupra caracterului coercitiv si naturii statale a acestei coercitii ca trasatura specifica numai normei juridice.

A. Caracterul social al normei juridice este asigurat de faptul ca prin aceasta se ordoneaza si reglementeaza relatiile interumane. Prin caracterul ei prescriptiv norma juridica impune o anumita conduita, constand dintr-o actiune sau inactiune umana indreptata spre realizarea unui anumit scop. Ea nu reglementeaza raporturile dintre om si bunuri, cum gresit au sustinut unii autori cand s-au referit la normele care privesc dreptul de proprietate. In cazul dreptului de proprietate, norma nu vizeaza atitudinea sau comportamentul omului (proprietar) fata de bunuri, ci fata de ceilalti oameni cu privire la bunuri. In temeiul dreptului de proprietate, titularul isi exercita atributele proprietatii (usus, fructus, abusus) tuturor celorlalti oameni revenindu-le obligatia de a se abtine de la orice actiune de natura sa-l tulbure pe proprietar in exercitiul dreptului sau. Caracterul social al normei de drept se poate desprinde si din faptul ca orice regula de drept apare ca raspuns la o nevoie sociala, nevoia de dirijare a comportamentului social al indivizilor prin stabilirea permisiunilor si interdictiilor. Normele juridice nu impun, insa, anumite obligatii individului fata de el insusi (ca in cazul regulii morale) si nici fata de Divinitate (ca in cazul regulii religioase), ci fata de ceilalti membri ai societatii.

B. Caracterul prescriptiv al normelor de drept decurge din faptul ca prin intermediul acestora, statul impune o anumita conduita, constand dintr-o actiune sau inactiune umana indreptata intr-un anumit sens. In raport de acest caracter pot fi identificate "nuante specifice" ale unor norme cum sunt: normele-principii, normele-definitii, normele-sarcini.1

Normele-principii sunt cele in care regula de drept nu prescrie un anumit comportament concret ci consfinteste relatii social-politice, ce devin principii generale privind sistemul de drept in intregul sau sau o anumita ramura a dreptului. Ele apar ca idei calauzitoare, ca reguli fundamentale pe care se sprijina intregul sistem de drept sau o ramura de drept anume si reflecta ceea ce este esential si definitoriu in sistemul respectiv. Acestea indeplinesc rolul unor linii directoare, "asigurand concordanta diferitelor norme juridice, coeziunea si armonia acestora, desprinderea sensului exact si a finalitatii normelor de drept"2. Aceste norme sunt inscrise in Constitutie si in numeroase alte acte normative. In Titlul I al Constitutiei Romaniei, revizuita prin Referendumul din 2003, sunt inscrise principiile fundamentale ale statului roman, si anume:

Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil;

statul roman este un stat de drept;

Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca-in cadrul democratiei constitutionale;

In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Aceste principii fundamenteaza nu numai sistemul de drept, dar si intregul sistem social-politic al tarii.

E. Caracterul general si abstract al normei juridice. Hotararile instantelor judecatoresti, nu sunt reguli de drept, ci masuri individuale prin care acestea solutioneaza situatiile concrete date. O decizie judiciara aplica regula de drept intr-o situatie particulara, ea n-are forta juridica decat intre partile in proces, fara a fi opozabila tertilor. Dupa revizuirea Constitutiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale. Dar, caracterul impersonal al normei de drept nu trebuie inteles in sensul ca fiecare norma se adreseaza in mod global tuturor indivizilor. Unele norme se adreseaza tuturor locuitorilor unui stat, dar alte norme vizeaza numai anumite categorii de persoane sau organe statale. Exista, asadar, grade diferite de generalitate.

In literatura juridica, s-a apreciat ca normele juridice pot fi prezentate si analizate in raport de diferitele grade de generalitate1 si anume:

grad maxim de generalitate care exista in cazul normelor care vizeaza toti indivizii dintr-un anumit stat fara a-i discrimina pe baza unor criterii cum ar fi: cetatenia, nationalitatea, functia, domiciliul, varsta, sexul, starea civila si altele. Sunt incluse in aceasta categorie normele constitutionale referitoare la dreptul la viata, dreptul de proprietate, indatorirea de a respecta Constitutia, suprematia sa si legile tarii;

grad redus de generalitate, deoarece aceste norme se refera la unele categorii de persoane (exemplu: normele cuprinse in art. 25 si 36 Cod familiei care au in vedere doar sotii asupra carora se rasfrang efectele juridice personale si patrimoniale ale casatoriei);

grad foarte redus de generalitate pentru motivul ca aceste norme juridice se adreseaza anumitor organe, organizatii sau institutii de stat (in aceasta categorie de norme sunt cuprinse cele din legea fundamentala cu privire la Parlament - art. 61., la Guvern - art. 102, Codul familiei care vizeaza autoritatea tutelara ( art.158-160)si altele asemanatoare.

norme juridice care se adreseaza unor organe unipersonale cum ar fi: Presedintele Romaniei, Parlamentul, Inalta Curte de Casatie si Justitie.

2. Clasificarea normelor juridice

Dupa forta juridica determinata de organul de stat de la care emana distingem:

• legi ale Parlamentului Romaniei, care sunt categorii prevazute expres in art. 73 Constitutie;
• decrete ale Presedintelui tarii;
• hotarari ale Guvernului;
• instructiuni si ordine ale ministrilor;
• decizii ale prefecturilor si primariilor etc.

3 Aplicarea normelor juridice in timp, spatiu si asupra persoanelor

A. Aplicarea legilor in timp

a) Momentul intrarii in vigoare

Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o dat aulterioara prevazuta in textul ei.

In dreptul roman, regula o constituie intrarea in vigoare a normelor juridice la 3 zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei si, exceptia, intrarea lor in vigoare la o data ulterioara publicarii, care este in mod expres mentionata in textul legii.

La baza actiunii normelor juridice in timp stau mai multe principii, cel mai important fiind principiul neretroactivitatii legii.

Acesta indica faptul ca legea nu dispune decat pentru viitor si rezulta din prevederile art. 1 Cod civil, dupa care: "Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva".

In acelasi sens, dispozitiile art. 10 din Codul penal stabilesc: "Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat se afla in vigoare". In afara principiului neretroactivitatii legii, la baza actiunii legilor in timp stau si alte principii si anume:

principiul aplicarii imediate a legii noi;

principiul supravietuirii legii vechi;

principiul ultraactivitatii legii.

Publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei constituie:

forma oficiala de aducere la cunostinta publica a legii adoptate;

prezumtia cunoasterii continutului normelor juridice de catre toate persoanele, iar de aici concluzia ca nimeni nu se poate apara de raspundere juridica in situatia incalcarii legii, invocand necunoasterea ei. Conflictul de legi in timp apare in cazul in care o relatie sociala sau o situatie juridica se produce dupa legea in vigoare la acel moment, dar in perioada in care se produc efectele ei, apare o lege noua. In aceasta situatie, aplicam legea veche pana la incetarea efectelor sau se aplica de indata legea noua?

De la data publicarii legii, aceasta se aplica o perioada nedeterminata de timp, ea fiind permanenta (stabila). Prin exceptie de la regula legilor (normelor juridice) permanente, unele sunt elaborate pe o perioada determinata de timp, fiind denumite, din acest motiv, temporare.

Asadar, dupa durata actiunii lor, legile (normele juridice) pot fi:

permanente (stabile);

temporare (emise pentru o perioada determinata de timp).

Este necesara distinctia dintre neretroactivitatea legii si aplicarea imediata a acesteia si anume:

neretroactivitatea inseamna ca, raportarile juridice se nasc, modifica si sting sub imperiul legii vechi;

aplicarea imediata a legii desemneaza raporturi juridice in curs de constituire, modificare sau stingere, ori ale caror efecte se desfasoara dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Desi, actiunea normelor in timp este guvernata de principiul neretroactivitatii legilor, in anumite situatii, ca exceptii, acestea:

retroactiveaza

ultraactiveaza.

A. Legea (norma juridica) retroactiveaza in urmatoarele situatii:

cand retroactivarea este indicata in textul ei;

cand are caracter penal si este mai blanda decat legea (norma juridica) anterioara;

cand realizeaza o interpretare a unor norme (legi) anterioare.

B. Legea (norma juridica) ultraactiveaza in urmatoarele cazuri:

cand se aplica legea temporara;

cand se aplica legea mai blanda (legea penala noua este mai severa).

Constitutia romana actuala a intrat in vigoare la data aprobarii acesteia prin referendum. Art. 153 din Legea fundamentala prevede: "Prezenta Constitutie intra in vigoare la data aprobarii ei prin referendum. La aceeasi data, Constitutia din 21 august 1965 este si ramane in intregime abrogata."[1]

Referitor la adoptarea legilor temporare este de retinut ca acestea sunt cerute de anumite situatii (conditii), cum ar fi:

starea de razboi;

epidemii;

calamitati naturale etc.

Durata lor de actiune este prestabilita; fiind determinata prin indicarea unei date calendaristice precise, deci un termen cert. In aceste situatii, perioada lor de actiune este stabilita in raport de un anumit eveniment sau imprejurare mentionat in lege, ceea ce inseamna termen incert.

b) Momentul iesirii din vigoare a legilor (normelor juridice). Abrogarea.

Incetarea activitatii legilor, a normelor juridice se infaptuieste printr-un procedeu legislativ specific denumit abrogare.

Abrogarea inseamna:

momentul care desfiinteaza vechea reglementare;

incetarea efectelor pe care legea le produce.

Abrogarea legilor poate fi:

expresa;

tacita.

Abrogarea expresa, la randul ei poate fi:

directa, atunci cand legea noua indica faptul ca, legea veche in ansamblu (totalitate) sau doar partial isi inceteaza activitatea, iesind din vigoare;

indirecta

Iesirea din vigoare a legilor (normelor juridice) are loc si prin caderea lor in desuetudine, ceea ce inseamna ca legea continua sa ramana in activitate (vigoare), intrucat nu este abrogata, dar nu se aplica, fiind depasita (invechita) fata de conditiile politice si social-economice existente.

Aceasta isi va produce din nou efectele in situatii in care reapar relatiile sociale pe care aceste norme juridice le reglementeaza.

Caderea in desuetudine reprezinta asadar, o cale de iesire din vigoare a unor legi (norme juridice), "in cazul reglementarilor care au fost total depasite de dezvoltarea relatiilor sociale, de schimbarile intervenite in cadrul acestora la un moment dat."[2]

B. Aplicarea legilor in spatiu

Actiunea legilor (normelor juridice) in spatiu este guvernamentata de principiul teritorialitatii legii (suveranitatii teritoriale)[3]. Aceasta inseamna ca legea romana se aplica pe teritoriul tarii noastre (in spatiul geografic aflat intre granitele Romaniei).

In teoria dreptului sunt prezentate exceptiile extrateritorialitatii legii in urmatoarele situatii:

regimul juridic al strainilor si al organizatiilor (persoanele fara cetatenie);

imunitatea diplomatica si regimul juridic al consulilor;

recunoasterea efectelor juridice ale unor acte incheiate pe teritoriul unui alt stat;

aplicarea legii unor fapte produse in afara granitelor tarii.

Imunitatea diplomatica cat si toate celelalte situatii la care ne-am referit, sunt sustrase deasemenea, principiului teritorialitatii legii. Pe teritoriul unui stat, strainului (cetateanul cu alta cetatenie decat a statului respectiv) ii pot fi recunoscute drepturile civile de care se bucura cetateanul acelui stat. In acest caz, el este supus unui regim national.

In privinta tarii noastre este de retinut ca a adoptat ca forma a conditiei juridice a strainilor, regimul national.[4]Aspectul international al aplicarii legilor (normelor de drept) in spatiu se fundamenteaza pe principiul suveranitatilor statale.

Aplicarea normelor juridice in spatiu prezinta insa unele particularitati in situatia statelor federale, si anume reglementarile adoptate de organele federale se aplica pe intreg teritoriul federatiei; actele normative (legile, in sens larg) ale statelor membre se aplica numai pe teritoriul acestora; cand apar neconcordante intre legislatia federala si cea a statelor membre, pot fi infiintate instante jurisdictionale printre atributiile carora este inclusa si armonizarea legislatiei federale cu cea a statelor membre.

Ne aflam in prezenta unui conflict de legi in spatiu[5] in situatia in care raportul juridic la care participa un cetatean roman, contine un element strain, international, denumit de extraneetate (de exemplu casatoria intr-o alta tara; executarea unui contract pe teritoriul unui stat strain; patrimoniul succesoral ramas la decesul unei persoane, pe teritoriul altui stat, participarea unui cetatean strain la un raport juridic de natura: civila, de dreptul familiei, comerciala, de dreptul muncii). Intr-o asemenea situatie, conflictul de legi este generat de posibilitatea aplicarii a doua sau mai multe legi, raporturilor juridice create.

Solutionarea acestei probleme este infaptuita pe baza dispozitiilor Legii nr. 105 din 22 sept. 1992 care reglementeaza raporturile juridice de drept international privat. Problemele de aceasta natura fac obiectul de studiu si cercetare a disciplinei Dreptului international privat  (Dreptul conflictual).

C. Aplicarea legilor asupra persoanelor

Reprezinta o alta dimensiune a aplicarii normelor juridice, care este "pusa in discutie in legatura cu actiunea teritoriala a normelor juridice, atat sub aspect intern cat si sub aspect international."[6]

In conceptia Constitutiei tarii: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", (art. 16 alin. 1).

Nici o persoana nu poate fi considerata "mai presus de lege", iar demnitatile si fiunctiile publice, militare sau civile, se dobandesc de catre cetatenii romani care au domiciliul in Romania.

Fara a incalca aceste dispozitii de principiu din Legea fundamentala, legislatia romana reglementeaza unele categorii de persoane, "cu capacitate juridica speciala, rezultata din specificul muncii desfasurate, pozitia sociala, remuneratie etc.".[7]

Teste de autoevaluare

1. Norma juridica este:

a) abstracta

b) impersonala

c) concreta

2. Sunt metode de interpretare a normelor juridice urmatoarele:

a) logica

b) gramaticala

c) oficiala

3. Normele imperative se clasifica in:

a) onerative

b) in alb

c) prohibitive

4. Dupa sfera de aplicare, clasificam normele juridice in:

a) de exceptie

b) generale

c) speciale

5. Caracterul general al normei juridice ne indica faptul ca aceasta:

a) se aplica la un numar limitat de cazuri

b) reglementeaza conduita tuturor cetatenilor

c) se adreseaza unor organe sau organizatii

6. Normele juridice prezinta caracter:

a) general

b) impersonal

c) obligatoriu

7. Este corecta definitia: "Norma juridica este o regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de stat, care exprima vointa fortei sociale care detine puterea si a carei respectare obligatorie este garantata de forta de constrangere a statului"?

a) nu

b) da

c) partial