|
|
|
Izvoarele dreptului comunitar
Uniunea Europeana este o uniune de drept. Ea se bazeaza pe un ansamblu de reguli juridice a caror respectare este obligatorie pentru subiectele de drept - institutiile comunitare, Statele Membre si persoanele fizice (cetatenilor).
Analizand structura insasi a Uniunii, vom observa ca ordinea sa juridica are o natura compozita ce isi are originea intr-un sistem de izvoare diferentiat :
pe de o parte, un drept ce a evoluat: dreptul comunitar;
de cealalta parte, un drept inca embrionar: dreptul relativ la politica externa si de securitate comuna si cel in materia cooperarii penale.
Izvoarele dreptului comunitar sunt definite ca modalitati specifice prin care regulile de conduita considerate necesare in structurile europene devin norme de drept prin acordul de vointa al statelor membre.
In sens material, realitatile europene, cerintele dezvoltarii economice si sociale configureaza vointa statelor de a stipula anumite norme juridice. In sens formal, regulile de conduita considerate necesare in structurile europene pot fi exprimate in tratate, acorduri, directive, regulamente, decizii.
In literatura de specialitate, nu exista o clasificare unitara a izvoarelor dreptului comunitar.
Fara a putea enumera aici numeroasele clasificari ce au fost efectuate de diferiti autori, vom avea in vedere clasificarea mai larga, utilizata de altfel, cu unele deosebiri de nuanta, de cei mai multi autori, astfel deosebim:
izvoare primare sau originare;
izvoare secundare;
alte izvoare posibile ale dreptului comunitar.
2.1. Izvoarele primare (originare)
Izvoarele primare (sau originare) ale dreptului comunitar sunt constituite din instrumentele care au creat norme cu caracter constitutional pentru comunitati, toate celelalte norme fiindu-i subordonate. Ele au fost create pe baza acordului de vointa al statelor membre si sunt exprimate in:
tratatele de constituire a Comunitatilor;
conventii si protocoale anexate;
acordurile de aderare a altor state;
tratatele de modificare ulterioara a tratatelor initiale;
conventiile intre statele membre incheiate in contextual tratatelor initiale;
conventii incheiate intre statele membre si terte state.
2.2. Izvoarele secundare
Izvoarele secundare (categorie denumita si dreptul derivat) sunt acele acte pe care institutiile europene sunt abilitate sa le adopte, anume:
regulamentele;
directivele;
deciziile;
avizele si recomandarile.
Regulamentele
Potrivit art. 249 alin 2 C.E. si art. 161 EURATOM, un regulament trebuie sa intruneasca trei caracteristici:
sa fie de aplicabilitate generala, ceea ce presupune caracterul nedeterminat, neindividualizat al situatiilor la care se aplica si al efectelor produse sub raportul subiectelor juridice carora li se adreseaza, persoane fizice si juridice si statele membre;
sa fie obligatorii in toate elementele lor, fapt care le deosebeste de directive. Regulamentele obliga nu numai statele, ci si intreprinderile, fiind creatoare de drepturi subiective in beneficiul particularilor;
sa fie direct aplicabile in fiecare stat membru.
Directivele
Directivele au forta obligatorie pentru fiecare stat membru caruia i se adreseaza numai in ce priveste rezultatul de atins, lasandu-se autoritatilor nationale competenta alegerii formelor si mijloacelor de aplicare a lor. Directivele se adreseaza numai statelor membre si ca atare numai acestora le pot fi impuse obligatii, efectul lor fiind limitat. Directivele nu pot fi invocate in raporturile dintre particulari, ci numai contra unui stat membru caruia ii sunt adresate, ele neputand sa impuna obligatii persoanelor. Directivele sunt destinate sa promoveze coordonarea legislatiilor nationale, tinzand sa ingradeasca anumite domenii autoritatea statelor in materie de reglementare juridica prin stabilirea in sarcina lor a unor obligatii de a face, a unor restrictii sau unor interdictii (este cazul directive lor pe care Consiliul le adopta in materia liberei circulatii a lucratorilor).
Directivele fac necesara modificarea legislatiilor nationale sau adoptarea de prevederi legale in domeniile ce fac obiectul lor
Deciziile
Deciziile sunt obligatorii in intregul lor pentru cei carora li se adreseaza. Ele sunt numai acte administrative individuale. Ele nu cuprind reguli generale care sa fie valabile erga omnes, nu au caracter normativ.
Avizele si recomandarile
Avizele si recomandarile nu au forta obligatorie, nici pentru autorul lor, nici pentru destinatarul lor. Ele nu pot fi contestate in justitie. Ele sunt instrumente de orientare invitand pe destinatar sa adopte o linie de conduita determinata.
2.3. Alte izvoare posibile ale dreptului comunitar
Principiile generale ale dreptului. Recurgerea la principiile generale ale dreptului ca izvoare juridice se impune in mod deosebit datorita caracterului de noutate a dreptului comunitar care se afla inca in etapa consolidarii sale, spre deosebire de ordinea interna a fiecarui stat care cunoaste o lunga perioada in care ea s-a sedimentat.
S-ar putea distinge trei categorii de principii:
principii juridice obligatorii care sunt o mostenire juridica ce este comuna vestului Europei ca o forma a dreptului natural; ele sunt mai greu de definit, dar daca sunt incorporate in reglementarile comunitare, caracterul lor obligatoriu este de netagaduit;
reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, cu sau fara elemente de echitate si impartialitate; ele isi au originea in apropierea sistemelor lor juridice produsa de-a lungul anilor si in nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal (o astfel de situatie este, in fapt, o conditie a dobandirii calitatii de membru al Uniunii europene);
reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala; ele sunt o creatie a institutiilor comunitare (inclusiv a Curtii de Justitie) ca urmare a interpretarilor si motivarilor legale, care sunt repetabile, pot lua conturul unor principii generale.
Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie. In general jurisprudenta nu este acceptata ca izvor de drept in sistemul juridic continental. Hotararile judecatoresti nu sunt obligatorii pentru cazurile ce ar surveni in viitor, in principiu, ele nu au efecte erga omnes. Cu toate acestea, se considera ca fiecare aplicare a dreptului necesita interpretare, care inseamna ca, intr-un fel sau altul, regulile sunt perfectionate. In concret, in unele domenii ale dreptului comunitar jurisprudenta Curtii a putut fi considerata ca un important izvor de drept, avand in vedere lipsa reglementarii sau reglementarea lacunara.
In alte cazuri Curtea face referire in mod expres la propriile hotarari anterioare pentru fundamentarea noilor hotarari. In alte situatii ea a decis, insa, ca nu este obligata de hotararile sale precedente si ca tribunalele nationale sunt indreptatite sa ceara o noua hotarare preliminara, daca ele nu vor sa urmeze o decizie data asupra unei probleme asemanatoare intr-o cauza anterioara, aceste tribunale fiind libere sa foloseasca hotararile preliminare fara consultarea Curtii, chiar daca ele sunt tribunale de ultima instanta si care sunt obligate in mod normal sa ceara darea unei hotarari preliminare asupra tuturor problemelor de drept comunitar.
Dreptul international. Deoarece o mare parte din regulile de drept international nu au o natura obligatorie, ele sunt aplicate ca reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept. Curtea de justitie a aplicat dreptul international ca izvor al dreptului comunitar, in materie vamala, desi nu era obligata, intrucat nu este stricto sensu parte a ordinii juridice comunitare, in acest sens, interpretarea regulilor de clasificare aplicabile Tarifului vamal comun poate sa fie bazata pe principiile ce fundamenteaza acordurile incheiate de comunitate in cadrul GATT. Ca atare, aceste principii concura la interpretarea dreptului comunitar. In privinta unor acorduri internationale multilaterale la care statele comunitare erau deja participante - precum GATT . problema a fost reglementata intr-un context mai larg, considerandu-se ca obligatiile potrivit acestui acord au fost in general transferate Comunitatii, care inlocuieste, astfel, statele membre incat ea este obligata prin acel acord.
Dreptul national. Uneori, dreptul national poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri fie exprese, fie implicite.
Referirile exprese sunt, evident, prevazute in chiar actele comunitare. Mentionam, cu titlu de exemplu, art. 58, C.E., care priveste constituirea societatilor si firmelor in conformitate cu legea statului membru, art. 192, C.E., privind executarea unei decizii impunand obligatii pecuniare, a Consiliului sau a Comisiei, executare care trebuie sa fie carmuita de regulile de procedura civila in vigoare in statul pe teritoriul caruia ea este realizata ori art. 215, alin. l, C.E., privind raspunderea contractuala a Comunitatii care urmeaza a fi carmuita de legea aplicabila contractului in cauza, fiind, evident, implicate legi nationale diferite, in functie de statele in discutie.
